duminică, 22 noiembrie 2015

Corupţia internaţionalizată


base-gite
Cine a întreţinut corupţia în România?
Amicul Hari Bucur Marcu, pe care sunt nevoit să îl citez a nu ştiu câta oară, a scris un articol vizavi de corupţia din România şi spunea printre altele că una din cauzele pentru care aceasta nu este eradicată este faptul că aceasta este instituţionalizată aducând şi argumente, e drept, de principiu, pentru că el este prea finuţ pentru a se apleca mai adânc în mizeria unei societăţi despre care încă mai crede că poate să se redreseze. Ceea ce spune domnia sa este corect, dar eu cred că incomplet.
Este incomplet pentru că, totuşi, să nu uităm că România, din 89 încoace şi-a manifestat intenţia de a se integra în comunitatea Europeană, de a se rupe de vechiul sistem “ticăloşit” care a adus numai rău poporului, şi s-a orientat spre noi structuri economico-financiare şi politico-militare. Din 2004 România este ţară membră NATO, din 2007 este ţară cu drepturi depline a UE şi se supune nu doar principiilor economice şi politice comune ale respectivelor structuri ci şi legilor acestora. De 25 de ani fiecare regim sau guvern luptă cu “sistemul ticăloşit” şi “greaua moştenire” lăsându-e însă nu doar aşa cum le-au găsit ci mult mai puternice sub ochii înlăcrimaţi ai organismelor internaţionale care acoperă acelaşi ţambal.
Sunt deci 10, respectiv 8 ani de când în România legile, direcţiile de dezvoltare, sunt nu doar recomandate ci impuse de cei cărora lumea le spune Licurici, asta fără să mai socotesc condiţiile impuse pentru aderare. Şi ca tacâmul să fie complet, nu doar legile, condiţiile de împrumut, “privatizările” şi planificarea politicilor sunt dictate. Chiar şi şefii unor structuri, cum ar fi preşedintele, primul ministru, şeful DNA, procurorul şef, sunt “recomandaţi” de aceiaşi licurici şi orice încercare de a-i schimba, oricât de democratic ar fi, este taxată dur prin vizite, declaraţii, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, prin chemări la ambasade, sau intervenţii ale unor departamente care ar face mai bine să îşi vadă de statul lor.
Nu se poate sau nu se doreşte?
Ei bine, dacă după 25 de ani de stat sub supraveghere, control, îndrumare, monitorizare, infringement, penalizare, în final conducere, în România corupţia este în floare, este nu numai generalizată ci chiar instituţionalizată, cum spunea amicul Hari, se pune întrebarea logică şi de neevitat, CE AU FĂCUT ACESTE STRUCTURI, ALIANŢE, ORGANISME CARE NU NE DAU VOIE NICI MĂCAR SĂ NE STABILIM POLITICA FISCALĂ, NICI SĂ NE ALEGEM CONDUCĂTORII CUM VREM NOI, TIMP DE ATÂŢIA ANI ŞI DE CE ÎNCĂ NE PLÂNFGEM ŞI SE PLÂNG ŞI EI CĂ AVEM CORUPŢIE? Pot exista 3 variante de răspuns:
1. Nu au fost capabile nici să depisteze nici să schimbe capul răutăţilor, persoana, organul sau instituţia care conduce acest sistem mafiot corupt în România deci practic toate aceste organism internaţionale sunt incapabile;
2. Nu se poate face nimic în această direcţie, sau ei nu pot face nimic, şi atunci ar trebui să se dea la o parte si să spună : “Ne-aţi învins rodionilor, nu putem, lupta cu corupţia voastră, ia luaţi voi doi ani pauză, rezolvaţi-vă problemele, noi nu mai pompăm bani în sistemul vostru, pentru că ajung tot la corupţi şi practic în felul ăsta o încurajăm fără să vrem După ce v-aţi decis ce vreţi şi aţi scăpat de corupţi, discutăm.“
3. Nu au dorit şi nici urmărit ca sistemul să fie schimbat fie pentru că nu îi interesează, fie pentru că le convine, fie pentru că … această corupţie este nu doar dorită,  ci chiar întreţinută de ei.
Dacă cineva vede şi o altă variantă, să o semnaleze. În oricare din situaţii, UE, FMI, NATO, partenerii de toate culorile şi gradele, „au dat greş” în România, fie că România nu este guvernabilă şi controlabilă, fie că este prea controlată şi prea condusă din afară, dar pe o direcţie greşită.
Direcţiile de “interes” strategic
Eu personal nu pot crede că dacă ar fi dorit sau dacă ar dori, aceste foruri internaţionale nu ar fi putut pune capăt instituţionalizării corupţiei. Nu mă aşteptam să umble până la nivel de poliţist de stradă, asistent de spital sau lucrător în administraţie, dar măcar la nivel de stat, structuri naţionale, nu s-a schimbat nimic, decât eventual un corupt cu alt corupt şi asta în condiţiile în care madam Nulland, sau Hillary Clinton, sau nu ştiu care secretar sau paznic de la Departamentul de Stat sau Ambasada SUA se dădeau de ceasul morţii când voiam să schimbăm un preşedinte corupt până în măduva oaselor şi plângeau că statul de drept este ameninţat. Doamna Kovesi a fost susţinută, propusă, impusă, lăudată, mai ceva ca gâsca cu ouă de aur şi cu toate astea tot ce vedem la ea şi al său departament este doar un război dictat politic nu împotriva corupţiei ca fenomen ci împotriva corupţilor incomozi. Toată lumea ştie asta, inclusiv marile organisme internaţionale, că doar ambasadele ştiu mult mai multe decât ştie românul de rând, ele sunt cele care în fapt intermediază nu doar afacerile politice ci şi pe cele financiare. Iată ce declara imediat după investire, domnul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti : “Ca ambasador, ţelul meu e să consolidez parteneriatul nostru pentru securitate şi să sprijin respectarea statului de drept şi lupta dumneavoastră contra corupţiei. Voi lucra să extind comerţul bilateral şi investiţiile și să întăresc relațiile dintre poporul american şi poporul român.” După câte se poate observa, interesul partenerului strategic în România, nu de ieri,  ci de la începuturile colaborării sunt respectarea statului de drept, lupta anticorupţie şi extinderea investiţiilor în România. Asta a făcut şi Gitenstein şi toţi cei care au ţinut locul pe la acea ambasadă şi la altele ca ea, de 25 de ani încoace. Chestia cu relaţiile dintre popoare, să o spună domnul ambasador atunci când poporul român o să poată să intre în SUA aşa cum poporul american intră în România, adică fără vize, dar în bocanci, călare pe tancuri. Apropo de tancuri, mă întreb oare marele NATO cel care se dă de ceasul morţii că flancul estic al alianţei este rupt în cur,  nu a văzut în 25 de ani că România nu mai are avioane, nu mai are tancuri, nu mai are nici cartuşe de manevră să îşi îngroape morţii, dar are generali de tinichea cât tot flancul vestic al NATO? Părerea mea este nu doar că a văzut, ci chiar a şi dorit asta, ca să poată să spună: „nici o problemă, ce nu aveţi voi vă dăm noi, la mâna a doua – a treia, că sunteţi săraci şi nu vă puteţi permite noi, dar voi daţi-ne în schimb sângele, pământul şi resursele”. Asta înseamnă parteneriat şi sprijin strategic.
Această politică se aplică de mult şi totuşi uite că marele partener nu a fost în stare să distrugă corupţia aşa cum nu reuşeşte să distrugă reţelele teroriste de mai bine de 15 ani deşi posedă cea mai mare armată din lume cele mai sofisticate forţe şi mijloace. De ce? Răspunsul este unul singur: NU ÎŞI POT DISTRUGE PROPRIILE CREAŢII pentru că şi reţelele teroriste Al Qaeda, sau ISIS şi corupţia la niven înalt sunt creaţia celor care declară că luptă împotriva lor.
La trecutul mare, mare viitor
Corupţia în România nu a fost inventată de români, ei doar au aplicat ce i-au învăţat cei care i-au condus de sute de ani, pentru că o ţară nu se poate conduce şi controla decât prin dezbinare şi corupţie.Unul din motivele pentru care a fost asasinat Ceauşescu este şi faptul că nu mai putea fi controlat din afară de absolut nici un sistem, nici cel comunist, nici cel capitalist. România tindea să devină o ţară care nu mai putea fi … manipulată pentru că îşi dezvoltase propriile legături şi îşi stabilea propria politică fără a mai putea fi constrânsă nici financiar nici politic şi asta nu convenea. Slavă Domnului, a intervenit “revolta populară” şi “poporul” a ales altă cale, cea a “democraţiei”. Acuma românul are dreptul să fure -dacă mai are ce, dacă mai găseşte ceva de furat pentru că STATUL fură tot prin instituţiile sale – să se plimbe, dacă are cu ce, să strige şi să protesteze -dacă o face organizat prin sindicatele conduse de partide – să vadă magazinele pline, să se căsătorească cu cine vor ei, chiar şi cu persoanele non-umane dacă nu îi mai vor cele umane, să voteze orice partid sau politician vor, că oricum o fac tot degeaba, să îşi dezvolte mici afaceri de familie care să le înghită bruma de bani şi să îi facă datori vânduţi la stat, să cumpere legume tratate genetic din ţări care altă dată le cumpărau sănătoase din România, să facă împrumuturi cu dobânzi grele care până la urmă îi vor lăsa pe drumuri şi chiar şi să fie invadaţi, la ordin, de terorişti numiţi eufemistic refugiaţi.
Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără sprijinul celor care declară de 25 de ani că ne ajută să luptăm şi vor să scăpăm de corupţie.

Cum au luptat partenerii împotriva corupţiei din România
Domnul Jeffrey Franks a plecat din România, retras după ce a fost depistat cu pantofi găuriţi de atâta dănţuială cu tineretul PDL.
Domnul Gitenstein, fost ambasador american a luptat atât de mult cu corupţii din România încât la sfârşitul mandatului a fost recompensat cu funcţia de şef la Fondul Proprietatea. În Wikipedia scrie că pe vremea când încă era ambasador “Mark Gitenstein a colaborat cu TechSoup România la crearea proiectului Restart România, menit să demonstreze puterea internetului şi a reţelelor de comunicare socială în eforturile de identificare a unor soluţii la probleme legate de dreptate socială, de susţinere a transparenţei instituţiilor publice şi de promovare a eforturilor cetăţenilor de a combate corupţia din România”. Păi mie asta mi se pare un pic de amestec în treburile interne ale statului Român. Dar eforturile sale au fost răsplătite, iar “puterea internetului şi a reţelelor de comunicare socială” la care a lucrat domnul Gitenstein a fost dovedită din plin la ultimele alegeri prezidenţiale. Actualmente domnul Gitenstein este mare şef la Fondul Proprietatea, fond inventat iniţial de politicienii români, pasămite pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist în fapt pentru a crea din banii contribuabilului o sursă de îmbogăţire şi speculaţii bancare pentru aleşii neamului. Acuma acest Fond deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic. De tot acest sector se ocupă şi Mark Gitenstein la ordinul celor care l-au trimis să ne “fericească” şi astfel aceştia, prin el, se amestecă direct în politica energetică a României. Aşa luptă partenerul strategic împotriva corupţiei,  în timp ce SRI nu vede cine controlează cel mai sensibil domeniu strategic al ţării, cel energetic. Păi cum să vadă domnii de la SRI aşa ceva când chiar numirea lor s-a făcut la sugestia, ca să nu spun ordinul, aceluiaşi partener, iar SRI este practic subordonat serviciilor de informaţii americane, cărora PRIN LEGE, o lege trădătoare, le dau raportul şi le pun la dispoziţie absolut toate informaţiile pe care acestea le cer.
Marile companii americane care au luptat şi luptă şi ele împotriva corupţiei fac eforturi serioase să controleze toate rezervele strategice ale României, ca să nu ajungă pe mâna “românilor corupţi”. Bechtel, RMGC, Exxon, Chevron, şi alte companii au adus prejudicii mari statului român prin contracte păguboase pentru acesta, contracte realizate prin şpagă, corupţie, mită, la nivel înalt. Acest gen de afaceri vrea şi noul ambasador acuma să prospere în România. Şi ca să nu creadă cineva că acest modus operandi este specific României pentru că sunt românii corupţi, amintesc interesele familiei Cheney în Ucraina unde tatăl susţinea intervenţia militară şi schimbarea regimului pentru ca fiul să poată prospera cu firma la care era jurist.
Despre RMGC nu mai are rost să mai pomenesc, cazul este cunoscut, dar degeaba.
Să nu uităm de Wesley Clark, cel care a pendulat între Băsescu şi Ponta pentru a-şi promova şi sprijini interesele în domeniul energetic şi în România, nu numai în Kosovo şi Albania unde a reuşit ca prin activităţile firmei Bankers Petroleum să evacueze un sat din cauza gazelor de şist, aşa cum era să se întâmple şi la Izvoarele cu altă firmă, austriacă, dar autorităţile române au dat vina pe cutremure naturale, nu pe exploatarea prin fracturarea hidraulică pentru că, nu e aşa, şpaga era internaţionalizată.
Cele mai recente cazuri, cele cu Microsoft,  EAADS sau Wolfswagen  nu sunt decât dovada faptului  că nu românii deţin manopolul asupra corupţiei, ea este un „bun internaţional” iar cei care se pretind că nu cunosc fenomenul  o practtică la nivel global.
Deci prietene Hari Bucur Marcu, marea corupţie instituţionalizată nu s-ar fi dezvoltat fără ajutor din afară, prin lobby al oficialilor celor care pretind că ne ajută să luptăm împotriva corupţiei, dar care de fapt profită de ea, o susţin şi o exploatează la maxim în propriul lor interes.
Cine de cine are nevoie?
Chiar şi marile organizaţii financiare, sau bănci modiale întreţin această corupţie pentru că ei ştiu ce se întâmplă în fapt cu banii împrumutaţi României dar se fac că nu văd până nu se toacă banii şi e nevoie de un alt împrumut. Aunci constată şi ei că “vechiul guvern” a folosit şi păpat împrumutul în alte scopuri decât condiţiile de împrumut, ne “amendează” pentru deturnare de fonduri ne pun să dăm banii înapoi şi apoi îi dau înapoi în condiţii şi mai umilitaore şi mai greu de suportat sau de rambursat şi uite aşa România va ajunge de vânzare sau incapacitate de plată sau “privatizată” de la ăl cu ţâţa-n gură pân’ la ăl cu barbă sură. Păi cine ar avea interes să prospere o ţară plină de resurse când ei abia au reuşit să îl dea jos pe Ceauşescu şi să aducă România la stadiul de moluscă? România este mult mai de folos aşa-zişilor paznici ai democraţiei şi investitori sau cum s-or mai autodenumi, aşa cum este acuma, coruptă cu regimuri şi guverne care se schimbă la conducere şi trage fiecare cât poate să se îmbogăţească făcându-şi dosare şi băgându-se la puşcărie câte puţin, cât să creadă prostul de român că DNA salvează România. Nu, nici americanii, nici preşedintele, nici tehnocraţii, nici NATO, nici UE, nici FMI, nu vor opri corupţia în România, pentru că ei trăiesc şi prosperă datorită ei. Dacă toate ţările care fac împrumuturi la FMI ar reuşi să se pună pe picioare prin primul împrumut, ar rambursa banii şi nu ar mai avea nevoie de alt împrumut, cu ce s-ar mai plări salariile bancherilor şi vacanţele şi palatele şi curvele de lux, şi maşinile şi toate cheltuielile de sute de mii de Euro?
Românii aşteaptă degeaba ajutor extern pentru a se redresa, cei din afară nu au absolut nici un interes să ne repunem pe picioare pentru că atunci noi nu vom mai avea nevoie de ei, s-ar putea să ne întrebăm ce caută atâtea corporaţii care ne otrăvesc pămânul în căutare de aur gaze şi petrol. Românul trebuie ţinut cu ochii şi urechile pe corupţii din PSD, PNL, sau mai ştiu eu ce judecător corupt, pentru a nu vedea MAREA CORUPŢIE INTERNŢIONALIZATĂ. Dar ce să mai ceri unei naţii care nici când îi mor copii nu poate să îi pedepsească pe cei vinovaţi şi se mulţumeşte cu explicaţii de doi bani, şi tehnocraţi de carton care nu sunt în stare nici să spună cu ce instituţii vor lupta împotriva corupţiei?
Corupţia instituţionalizată prietene Hari, este întreţinută de prostia, lenea, inconştienţa şi miserupismul românilor dar dirijată de jocurile celor din afară care nu au nici un interes dar absolut nici unul,  ca noi să prosperăm, pentru că dacă noi am prospera, am ajunge din nou să nu mai avem nevoie de ei. Ei au nevoie de corupţia noastră ca să ne poată stăpâni. Noi dacă ne-am vedea de muncă cu seriozitate şi de adevăratul interes naţional, nu cel invocat de veselarul Oprea, nu am avea nevoie de nimeni, nici de împrumuturi nici de tehnocraţi nici de cimitire plutitoare sau zburătoare,  pentru că dacă nu era Berceanu,  acuma aveam propriul avion mai performant decât F16, DAR CÂND ALŢII DIN AFARĂ CONDUC ŢARA,  ESTE NORMAL SĂ ÎNFLOREASCĂ CORUPŢIA ÎNĂUNTRU.

http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-mark-gitenstein-cel-mai-puternic-politician-al-romaniei_1191557.html
http://www.enational.ro/recomandari/compania-bechtel-suspectata-de-mita-in-cazul-autostrazii-transilvania-456276.html/
http://www.autostrada-transilvania.ro/articole/bza/art52.htm
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/09/28/rosia-montana-ce-nu-ne-spun-televiziunile-concluzii-2-5199
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12713168-victor-ponta-avea-consilier-probleme-strategice-securitate-generalul-american-wesley-clark.htm
http://pandoras.realitatea.net/politica-societate/il-mai-stiti-pe-wesley-clark-consilierul-lui-victor-ponta-firma-din-al-carui-board-de-directori-face-parte-a-pus-pe-fuga-un-sat-albanez-34727.html
http://www.napocanews.ro/2012/07/generalul-om-de-afaceri-mercenar-wesley-clark-la-curtea-premierului-victor-ponta.html
http://www.flagrantct.ro/ministrul-transporturilor-%E2%80%93-radu-berceanu-a-intrat-in-vizorul-sri/
Corupţia internaţionalizată

Un comentariu:

  1. VARIANTA 3 - UNIREA CELOR 2 TERITORII SEPARATE DE PRUT CU 10 PORUNCI:
    1. 1 SINGUR STAT - 3 REGIUNI VALAHIA, MOLDVA TRANSILVANIA, CU GUVERNATORI ALEȘI DEMOCRATIC LOCAL-REGIONAL,
    2. INDEPENDENȚA POLITICĂ, ARMATĂ, ECONOMICĂ, ENERGETICĂ - CETĂȚEAN-ȚARĂ-REGIUNE-STAT NAȚIONAL.
    3. BISERICA CETĂȚEANULUI ROMÂN LA BOTEZ, NUNTĂ ȘI ÎNMORMÂNTARE
    4.CAPITALA ROMANIEI BRAȘOV
    5.CAPITALE REGIUNI - CLUJ - TRANSILVANIA, VASLUI - MOLDOVA, BUCUREȘTI VALAHIA
    6.REGIUNI CONDUSE DE GUVERNATORI, COMPUSE DIN ȚĂRI (MOLDOVA cu ȚARA ȘOLDOVENI IAȘI, ȚARA RUSNACI CHIȘINĂU, TRANSILVANIA cu ȚĂRI CRIȘ, MARAMU, SECUI., VALAHIA cu BANAT, OLTENIA, MUNTENIA, DOBROGEA)
    7.PARTIDE NON ETNICE
    8.ARMATĂ TOTAL DEFENSIVĂ
    9.PARLAMENT UNICAMERAL SFATUL BĂTRÂNILOR
    10. PREȘEDINTE ALES DE PARLAMENT, PREMIER PRIN ROTAȚIA CELOR 3 GUVERNATORI AI REGIUNILOR

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.