duminică, 30 septembrie 2018

Întâlnirea cu Nasta – vorbe, planuri și grupuri de lucru



Vorbe
S-a încheiat ședința de lucru dintre domnul secretar de stat Nasta și președinții unor asociații ale militarilor, inițiată sau ordonată de domnul secretar de stat. Așa cum spuneam de ieri, convocarea a fost de fapt o activitate care trebuia bifată, pentru a umple agenda dar și pentru a ”se scoate” pentru absența din data de 20. Nu știu cât au căutat, dar au găsit până la urmă și un scop sau o justificare pentru chemarea la ordin. Cică domnul Nasta este foarte preocupat de relația cu asociațiile militarilor și nu mai are somn din cauza asta. Ca urmare s-a gândit să stabilească un plan de activități pentru anul viitor. Așa că i-a chemat la el scurt, ca să scape de insomnii, iar ei au dat dosu, cum se spune prin Oltenia, să vadă ce vrea domnul secretar de stat. Unora (care nu au fost prezenți pe data de 20)  poate  le-a fost teamă că se face lista cu avansați sau cu propunerile pentru șefia secretariatului doamnei Kati și ei scapă ocazia. Doamne ferește! Da de unde, au fost doar vorbe, vorbe și iar vorbe.
Planuri
De fapt a fost un fel de bilanț –  deși e devreme pentru bilanțuri, mai sunt încă 3 luni până la sfârșitul anului- al planului de activități al secției Calitatea vieți personalului din departamentul domnului Nasta.  De ce bilanț acum ? Păi ca să se scoată domnul Nasta. Ce este cu acest plan ? Pentru corecta informare a rezerviștilor o să fac un scurt istoric al acestui plan care nu a fost niciodată publicat de nimeni deși ar fi trebuit, ca să știe tot rumunul despre ce plan vorbea domnul Nasta.
Imediat după întâlnirea din data de 20 Noiembrie 2017, cea organizată la inițiativa șefului  SMAp, au fost luate niște măsuri pentru a întări colaborarea dintre conducerea ministerului(mai bine spus a SMAp) și rezerviști. Erau acțuni și inițiative reale, pe care șeful SMAp dorea să le pună în practică și le-a pus. Au fost desemnați oameni care  să se ocupe de aceste aspecte, să ia legătura cu asociațiile, să ceară propuneri din partea acestora și să întocmească un plan de activități. Cum eram la curent cu aceste aspecte, am trimis și eu puncte de vedere și propuneri  legate de acest plan, fiind în posesia proiectului planului. Nu l-am publicat atunci pentru că era în ciornă și nu fusese completat cu propunerile asociațiilor și finalizat. Nu  cunosc ce asociații au mai făcut propuneri sau ce propuneri au făcut. Tot ce știu este că după ce acesta a fost finalizat, a fost trimis spre avizare, sau aprobare la minister unde a fost repartizat departamentului domnului Nasta. Odată ajuns aici, planul a fost oprit, s-a decis că planul  nu poate fi pus în practică decât de către departamentul respectiv, iar SMAp a fost scos din joc, probabil considerându-se că este prea periculos să existe o legătură prea strânsă între rezerviști și SMAp fără intermedierea factorului politic.
Așa că toate inițiativele și activitățile inițiate de  au fost sistate, SMAp ridicase nasul prea sus. Din planul întocmit de SMAp au fost scoase activitățile care ar fi contat cu adevărat și care erau în sprijinul asociațiilor, fiind oprite doar cele care erau în sprijinul imaginii MApN, pentru a arăta că se ocupă de rezerviști. Este cel puțin curios de ce nici o asociație (din cele care au primit acest plan) nu au făcut public planul, ca să știe și ”prostimea” ce activități și-a propus MApN să desfășoare cu ei. Personal  am cerut unor șefi de asociații încă de atunci să publice acest plan pe paginile asociațiilor, dar unii au uitat, alții s-au făcut că uită. Deci este vorba de planul confiscat, de la SMAp și adaptat de către subordonații domnului Nasta, care au devenit militari ”civilizați”,  pentru a face față cerințelor de partid.
Grupuri de lucru
Acum, domnul Nasta s-a gândit să îi cheme la el pe șefii asociațiilor să le dea de lucru, să le spună că trebuie să trimită propuneri pentru planul de anul viitor, că pe cel de anul acesta l-au gătat, a fost împlinit în patru ani și jumătate.  Nu a pomenit nimic despre absența sa de la întâlnirea din data de 20, nici nu a fost întrebat. Probabil nu a interesat pe nimeni.  Întrebat care este poziția MApN față de ordonanța 59 și dacă au fost chemați acolo pentru a că aceasta are termenul final de discuție în Comisia pentru Muncă astăzi, domnul Nasta a spus că nu cunoaște situația ordonanței. Punct.
Au fost prezente la discuții cam 12 asociații, reprezentate de  22-23  de oameni. Au luat cuvântul toți cei care au dorit, discuțiile s-au purtat într-o atmosferă ”caldă, tovărășească” dar și critică, pentru că mai toți vorbitorii și-au arătat în mod decent nemulțumirea față de modul în care sunt tratați rezerviștii. S-au pus și unele întrebări incomode, dar domnul Nasta nu a răspuns la provocări. Vorbind strict după vorbe, secretarul de stat ”a fost  plin de solicitudine” și atent la problemele ridicate, ca și tovarășul președinte când urmărește cu atenție câte ceva,  dar faptele spun altceva.
Bineînțeles, nu se putea să nu se facă și propuneri. Domnul general Bălăceanu, specialistul în grupuri de lucru și discuții  de dragul discuțiilor dar și în crosuri și acțiuni ”de imagine”, a propus înființarea unor grupuri de lucru care să se ocupe de diferite probleme, urmând a fi stabilite mai târziu, important este să se înființeze. Eu  și prietenul meu Tiberius, am propus apeducte, dar s-a spus că apeductele nu sunt bune, că apa face rău și la genunchi și la plămâni  așa că a rămas că nu, apeducte nu, doar viaducte. Glumesc, eu nici nu am fost acolo, dar nici nu aveam ce căuta, am spus din ce motive. Îmi amintesc de cercurile care se înființau pe la casa pionierilor pe vremuri, de muzică, de literatură, aplicative, de traforaj, de drumeții, de istorie, o frumusețe. Domnul Bălăceanu încă le trăiește, este înduioșător! Cert este că în timp ce nouă ne crapă buza de legislația privind militarii, unii fac planuri cincinale iar alții vor grupuri de lucru, adică nimic. Unii nu se ocupă de nimic, iar alții doar de nimicuri. Asta e  drama.
După două ore de .. discuții inutile(părerea mea), pentru că practic nu s-a spus nimic nici cu privire la intențiile față de legea pensiilor, problemele militarilor angajați, discriminarea la care sunt supuși, nici cu privire de exemplu la zvonurile privind viitoarea lege a pensiilor, care se pare că va avea un capitol aparte care va include pensiile ”speciale”, convocarea a luat sfârșit. Eu cred că mesajul pe care l-a transmis domnul Nasta putea fi spus și la telefon, sau prin mail, nu trebuia să îi cheme la el pe șefii asociațiilor ca să le dea sarcini sau ca să se laude cu activitățile din plan.

Întâlnirea cu Nasta – vorbe, planuri și grupuri de lucru

sâmbătă, 29 septembrie 2018

Spălarea la față a domnului Nasta, sau dregerea busuiocului




Se pare că comentariile și replicile destul de acide la adresa conducerii de partid și de stat din MApN nu au rămas fără efecte. După tratarea cu dispreț a invitației Forumului în următoarele zile domnul Nasta a decis să dea curs atât sesizării privind încălcarea regulamentului privind portul ținutei de către domnul Ilie Năstase,  trimițându-mi răspunsul pe care l-am postat și comentat în articolul precedent. Tot ieri, în jurul orei 15 șefii unor asociații ale militarilor,”cele care sunt în evidența direcției Calitatea Vieții personalului” dar nu știe nimeni câte și care sunt alea, au fost anunțați TELEFONIC de o doamnă de la Departamentul condus de domnul Nicolae Nasta că joi la ora 10 ”sunt invitați la minister” la”șefu”, șeful fiind domnul Nasta. Nu li s-a spus cine mai participă, cine e invitat, care este scopul și durata adunării, ordinea de zi, cât ca ține, etc. Este o lipsă de seriozitate și respect ca să nu spun o batjocură de neimaginat. Eu înțeleg că domnul Nasta vrea să dreagă busuiocul, poate a primit chiar delegare de la domnul Fifor  să inițieze activitatea, pentru a-și spăla păcatele, dar să faci o astfel de convocare despre care participanții nu au nici scop nici timp, nici cu cine se întâlnesc nici pentru ce este o nouă batjocură.
Eu așa o văd și nu o să mă convingă nimeni că joi se vor rezolva problemele  rezerviștilor și că domnul Nasta este pregătit să dea răspunsuri la toate întrebările care puteau fi puse pe data de 20. Este pur și simplu o nouă aburire,dar modul în care a fost anunțată și organizată este jignitoare la adresa celor care au fost invitați. Îmi amintesc de vremurile când la țară, la bunici, seara în timp ce ne aflam la masă, invariabil, se auzea o bătaie în gard și o voce ”Nea Cornițăăăăăăăăăăăăăă, mâine dimineață la 7 la prășit de porumb pe tarlaua de dăladeal.” Atât. Era brigadierul , sau ajutorul lui. Fiecare brigadier avea în subordine un număr de oameni cu care mergea unde decidea președintele CAP-ului. Dar oamenii știau unde e tarlaua, știau că dacă e prășit, trebuie să vină cu sape și era suficient. Și acolo, și atunci, oamenii primeau mai multe date și erau de fapt anunțați mai din timp, dar pentru că puteau pare modificări, erau anunțați/ confirmată locația și activitatea. De data asta, domnul Nasta a dat ordin să ”fie anunțați” oamenii, dându-le mai puține informații decât brigadierul, pentru că oamenii doar au fost chemați, fără să li se spună cu cine se întâlnesc și –mai ales- pentru ce. E ca și cum brigadierul ar fi anunțat ”nea Corniță, mâine dimineață  la muncă”.
Fără să vrei, te întrebi de ce îi cheamă la ordin domnul Nasta, la una mică, face cinste cu o cafea, sau îi ceartă pentru activitatea din data de 20? Nu cred că e ceva serios, pentru că activitățile serioase se anunță din timp (bunăoară el cunoștea de cel puțin o lună că urma să se întâlnească cu membrii Forumului la CCA, fiind invitat în scris și prin mail cu o săptămână înainte, nu prin telefon, ca biciușcari. Așa cum spuneam, nu există nici o îndoială că va fi o activitate la care domnul Nasta  îi va anunța că a fost informat cu problemele ridicate la CCA și că îl va informa sau deja l-a informat pe domnul Fifor, urmând a se lua unele măsuri despre care vor fi informați în timp util, adică cu câteva ore înainte de a fi puse în practică și nu se mai poate face nimic. Că este o activitate de imagine, care se va lăsa cu promisiuni și nimic concret, este indubitabil, mai ales că este anunțată în grabă, pe ei de fapt neinteresându-i dacă cei invitați pot veni, pot fi găsiți, câți vor veni și ce vor spune. Nu, ei marchează momentul, se spală pe mâini, bifează activitatea la capitolul ”împliniri, transparență, comunicare cu asociațiile” și eventual, undeva într-un carnet secret, la capitolul ”prostit lumea”. Nu ar fi exclus să își facă apariția și domnul Fifor, dar asta nu trebuie să știe țugulanii, ca să nu fie pregătiți cu întrebări și reproșuri. E mai bine să știe cât mai puține, dacă se poate nimic. Important este să vină câțiva ca să marcheze momentul și dacă se poate din cei cuminți.
Eu dacă aș fi în locul celor invitați nu m-aș duce și nu m-aș duce din mai multe motive:
  1. Nu mă interesează ce crede domnul Nasta, atâta vreme cât nu este decât o curea de transmisie a ministrului, acesta al premierului, iar premierul al lui Dragnea. Atâta vreme cât numai în ultimul an au fost atâtea întâlniri cu Nasta, cu Solomon, cu Căprar, cu Fifor, CE ROST ARE ÎNCĂ UNA?
  2. Dacă domnul Nasta are să dea o veste bună să dea un comunicat să știe toată suflarea, iar dacă s-a decis ceva, atunci să vedem concret ce se face. Întâlnirile cu trepăduși care vin și spun ”îl vom anunța pe tovarășul.. ” sunt inutile. Culmea este că toți spuneau la sfârșitul activități de la CCA că a trecut vremea discuțiilor, că de acum nu mai cred decât în fapte, iar domnul Gropan spunea că este ultima activitate de acest gen pe care o organizează. Da, dar acum au organizat-o alții nu? Păi dacă la cele organizate de noi, în care știm ce vrem nu mai participăm, de ce am participa la cele despre care nu știm nimic? Nu văd logica, dar ce mai e logic la noi.
  3. Ei bine, așa cum spuneam eu aș vorbi cu toți ceilalți și aș propune să nu se meargă la această întâlnire, cel puțin până domnul Ministru și domnul Nasta, ca și domnul șef al SMAp, nu își cer scuze prin scrisori trimise tuturor participanților la întâlnirea de la CCA. Așteptăm scuze din partea celor 3 care au tratat cu dispreț eforturile, invitațiile primite și problemele militarilor nu numai pe data de 20 septembrie ci de când sunt la putere.
Mai este un aspect ciudat aici. Deși sunt convins că mai multe asociații sau șefi de asociații au primit invitația telefonică, nici una din asociați nu a anunțat nimic pe paginile de net sau FB. Oare nu trebuie să știe și oamenii lor? Au decis toți să execute ordinul, chiar dacă habar nu au de ce sunt chemați ? Păi atunci de ce ne mirăm că suntem tratați cu dispreț, când noi dăm din coadă la orice cuțu-cuțu și nici măcar nu întrebăm de ce suntem chemați ? Abia aștept să aud că întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, tovărășească.
UPDATE 26.09.2018 0RA 10.15.
AM DEZLEGAT MISTERUL CONVOCĂRII
Până la urmă am dezlegat misterul chemării președinților de asociații la domnul secretar de stat Nasta și chiar motivul pentru care nu au fost informați nici unul (cel puțin așa susțin ei, cei care s-au reunit în această dimineață) cu privire la scopul sau subiectul discuțiilor ce vor avea loc. Și eu care credeam că măcar în ceasul al 12-lea domnul Nasta ar putea avea un regret pentru disprețul cu care a tratat întâlnirea din data de 20(chiar dacă a pus la dispoziție sala de la CCA). Motivul chemării este mult mai parșiv și pune bomboana pe colivă la grija cu care conducerea ministerului se ocupă de problemele rezerviștilor. Discutând cu domnul Icleanu în această dimineață cu privire la rezultatul meciului cu Băsescu de la Judecătoria sectorului 5,am aflat că ședința a avut loc la ora 9, domnul Băsescu și-a menținut jignirile la adresa militarilor, a continuat să spună că  aceștia beneficiază pe nedrept de  pensii speciale (dacă militarii au pensii speciale, înseamnă că aleșii neamului au pensii militare nu? ) și că nu își retrage aprecierile. Ședința s-a încheiat, sentința rămâne în pronunțare. La plecare, pe hol, domnul Băsescu a strecurat printre dinți : ”Nu o să vă iert” dar numai el știe dacă se referea la cei care l-au chemat în instanță, sau la toți militarii. Ăsta e Băsescu.
Să revin la motivul chemării la ordin de mâine. Răspunsul e simplu și m-a lovit în cap amintindu-mi ce scriam pe 27 Iulie despre retrimiterea la comisii a Ordonanței59 : Efectiv nu realizasem că joi, adică mâine, este 27 Septembrie, adică termenul limită pentru discutarea Ordonanței 59 în comisia pentru Muncă, a camerei deputaților, adică la domnul Solomon. Deocamdată Ordonanța nu apare pe ordinea de zi, dar cum are termen limită, va trebui să se dea un verdict asupra ei iar domnii politicieni își iau măsuri ca militarii să nu fie prezenți la Comisie, pentru a nu întreba de ea sau a nu pune bețe în roate. Așa că au decis să îi aburească, să îi țină ocupați,să îi facă să uite de OG 59, chemându-i la discuții la domnul Nasta. Nu e așa că e diabolic? Cine spunea că politicienii nu cunosc situația și problemele militarilor și trebuie să le întocmim dosare cu bibliografie se înșela. Ei știu prea bine ce ne doare, dar mai ales, cum sa facă să ne doară mai tare.
Iar mâine șefii de asociații vor merge la tăiere pentru că frecați de două zile cu convocarea la Nasta, au uitat că joi se discută OG59 în Comisia de Muncă iar ei trebuiau să fie acolo. Acuma e prea târziu să mai facă liste pentru a fi prezenți în sală. Am înțeles că nici domnul Lupescu nu mai vrea să îi ajute, pentru că cei mai mulți dintre ei au lustruit clanțele altor parlamentari și au apelat la el doar în situații extreme. Ar mai fi o singură soluție: cei 300 de oameni care au fost la CCR, dacă nu mai mulți, dar ar trebui ca toți bucureștenii, să meargă mâine la prima oră la Parlament și să scandeze  ANULAȚI CAP . IV DIN ORDONANȚA 59, să fie văzuți, auziți de parlamentari și de presă. Dar așa ceva nu e posibil, militarii noștri au demnitate, ei nu sunt ciobani.
Vă mai amintiți fotografia cu un grup de șefi de asociații ale militarilor stând ca mamelucii la intrarea în Parlament pentru că nu au fost primiți să asiste la lucrările aceleiași comisii? De data asta conducerea armatei a fost grijulie și a vrut să evite o nouă situație de acest gen, chemându-i pe aceștia la ea, ca să nu mai facă prostia să se ducă la parlamentarii ăia răi să se facă de râs.

Spălarea la față a domnului Nasta, sau dregerea busuiocului

vineri, 28 septembrie 2018

Al treilea 4 pentru MApN



Având în vedere că această fotografie a lui Ilie Năstase, făcută în public, nu aduce atingere onoarei armatei pentru că domnul Năstase nu era îmbrăcat sau mai bine spus dezbrăcat militar, o dăruiesc cu toată dragostea domnilor Fifor și Nasta. Să o pună la capul patului și să o pupe ca pe o icoană, că e a minunatului nostru sportiv Ilie Năstase cel care face cinste armatei române… dar mai ales celor doi distinși capi ai armatei, cu o bere, un mititel, o șampanie.. ce o fi acolo.

Cine îl pupă pe Ilie Năstase?
După cum se știe, printre cele 41 de întrebări trimise domnului ministru al apărării PSD domnul Mihai Fifor pe data de 14 mai, figura și una , nr 35 în care sesizam cazul încălcării, în repetate rânduri, de către domnul Ilie Năstase a Ordinului M146/2003 privind portul uniformei militare.
În data de 13.06 primeam un prim răspuns  din partea DGMRU, semnat de un domn maior fără nume și fără funcție, probabil și fără personalitate, prin care eram înștiințat, la plezneală, ce prevedea legea privind dreptul rezerviștilor de a purta uniformă și care este ordinul care stipulează în ce condiții se retrage acest drept. Inutil să mai spun că aceste aspect erau cunoscute de mine, mai ales că le trecusem chiar eu în sesizare.
Am răspuns domnilor din MApN menționând că răspunsul primit nu lămurește nimic și că aștept să primesc răspunsul la sesizarea mea și rezolvarea acesteia, nu răspuns că s-a primit sesizarea.
Pe data de 02.07.2018 am primit un nou răspuns, tot de nota 4 , dar de data asta, nu de la DGMRU, ci de la departamentul domnului Nasta, adică cel care se ocupă de relația cu parlamentul și calitatea vieții personalului. Nu mai reiau cele scrise atunci, pot fi citite pe acest link, dar în răspunsul meu atrăgeam atenția că s-au comis o sumedenie de încălcări ale regulamentelor militare prin acel răspuns și modul în care a fost .. trimis spre soluționare.
Două zile mai târziu, reveneam cu un alt articol prin care încercam să atrag atenția domnilor care se băteau care să răspundă mai aberant, că nu voi accepta un răspuns în doi peri sau abureli de genul celor trimise în primele două .. ”răspunsuri”. Au intervenit apoi alte activități, probleme și luat de ele am uitat de solicitare. Pe 1 septembrie însă, mi-am amintit că cineva îmi era dator cu un răspuns și cum sunt perseverent, am mai trimis un mail pe adresa DGMRU menționând că a trecut termenul legal și nu am fost informat cu privire la soluționarea sesizării mele și a domnului general Nicolae Gropan.
Un nou răspuns, un nou 4 Astăzi, 24.09.2019 am primt un nou răspuns, al treilea, din partea domnului Secretar de stat Nasta. Bine, răspunsul era trimis prin mail, de data asta cu nume, prenume, telefon, funcție a celui care a operat și transmis răspunsul, semn că totuși când se vrea se poate,  iar dacă insiști se mai respectă legile și în armată, măcar în privința redactării răspunsurilor, dacă altfel nu se poate.
Dacă trimiterea mailului are notă de trecere, răspunsul în sine este tot de nota 4. Citiți-l, să vă convingeți:

Deci să o luăm cu începutul:
  1. Sunt înștiințat în primul paragraf că ministrul apărării, chiar domnul Mihai Fifor, a decis ca problemele legate de portul uniformei de către domnul general Ilie Năstase, să fie soluționate de domnul Nasta. Scrie asta, negru pe alb. Te doare mintea, cu câtă lejeritate consider domnul Fifor că poate să încalce chiar ordinele semnate de domnia sa. Dacă vă amintiți data trecută eram înștiințat că același ministru decisese ca sesizarea mea să fie înaintată Comandamentului Garnizoanei București, deși legea, regulamentele prevedeau altceva. I pak dau de știre domnului Fifor că  articolul 6 din OM146/2003 prevede că DGMRU este cea care înaintează raportul cu propunerile, domnului ministru nu Comandamentul Garnizoanei, nici măcar comandantul acesteia. Dar de data asta, domnul ministru își mai calcă odată pe propria coadă, dând un frumos exemplu militarilor și comandanților de la toate eșaloanele de a-și călca propriile ordine. Domnia sa știind că militarii pe lângă alte obligații o au și pe aceea de a respecta legea și temându-se că analizarea sesizării de către o eventuală comisie sau structură militară ar putea duce la o decizie.. logică și normală care să nu convină, a luat competențele DGMRU și le-a dat domnului Nasta, personaj civil, politician, care, ca orice politician  mai ales din guvernarea PSD, are un respect special față de legi, mai ales că beneficiază de anumite imunități. Deci domnul Nasta poate face orice, sunt slabe șanse să fie tras la răspundere. Și astfel, ” ministrul apărării a delegat secretarului de stat pentru relația cu parlamentul și calitatea vieții, competența semnării documentelor generate de corespondența cu persoanele fizice sau juridice REFERITOARE LA ASPECTELE PRIVITOARE LA PORTUL UNIFORMEI MILITARE DE CĂTRE DOMNUL GENERAL MAIOR (în rtr) Ilie Năstase.”   De ce numai ASPECTELE LEGATE DE Ilie Năstase? Domnul Ilie Năstase are regim special, nu este și el om sau mă rog general al armatei române? Nu cumva este încălcat astfel art 16(2) din Constituția României? Cum vor fi tratați și cine se va ocupa de cazurile altor generali, de exemplu Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu, când se va face o sesizare și asupra lor? Vor primi un avocat din oficiu sau îi va asista tot domnul Nasta? Aștept răspuns din partea domnului ministru
  2. Apoi sunt înștiințat că aspectele ridicate de domnul general Gropan(care erau exact aceleași aspecte sesizate de mine, în prima sesizare, plus incidentul din data de 25.05.2018, în care domnul general Ilie Năstase fusese găsit băut la volan jignise agentul de poliție, apoi urcase pe motocicletă deși avea caretul ridicat), au fost analizate de o comisie de control și inspecție a ministrului apărării (din care nu se spune cine a făcut parte și nici când și-a desfășurat activitatea) și aceasta a ajuns la concluzia că :
  • Domnului Ilie Năstase i s-a acordat dreptul de a purta uniformă conform art 27 din Legea 80/2005;
  • Evenimentul în care a fost implicat generalul Ilie Năstase nu a afectat imaginea armatei, deoarece acesta nu a fost îmbrăcat militar când a săvârșit fapta;
  • Deși domnul Ilie Năstase a încălcat prevederile OM 146/2003, măsura retragerii dreptului de a purta uniformă ar fi prea gravă, față de meritele obținute în sport de domnul Ilie Năstase. Halucinant!
La bani mărunți
Să luăm pe rând aceste 3 punte.
Prima afirmație este inutilă, nu a întrebat nimeni în baza cărui document a primit Năstase dreptul de a purta uniformă, nici nu a constatat acest drept, deci acest aspect este băgat așa, ca să umple pagina. Irelevant.
A doua afirmație, cum că Ilie Năstase era îmbrăcat civil când a comis fapta și astfel nu a adus atingere hainei militare, este pur și simplu incredibilă. Vă vine să credeți că o comisie a ministrului apărării poate veni cu o astfel de soluție? Deci, dragi militari, puteți să faceți orice să umblați în patru labe pe stradă, să vă lingă toți câinii, să cădeți în toate șanțurile, să provocați scandal, să vă bateți nevestele și copii, să spargeți geamurile,  să urlați, să umblați în fundul gol pe stradă, NU VEȚI PĂȚI NIMIC DACĂ SUNTEȚI ÎMBRĂCAȚI CIVIL ȘI POATE VEȚI FI ȘI RECOMPENSAȚI, DACĂ NU SUNTEȚI ÎMBRĂCAȚI DE LOC, PENTRU CĂ Ilie Năstase și-a expus posteriorul în public și nu a pățit nimic pentru că nu a fost curul generalului ci al sportivului Ilie Năstase. Acesta este mesajul pe care îl transmite MINISTERUL APĂRĂRI NAȚIONALE. Halal să ne fie !
A treia afirmație, cum că, vezi Doamne, măsura ar fi fost prea mare pentru meritele sportive ale domnului Năstase este halucinantă. Păi domnule ministru, dumneavoastră nu ați fost solicitat să numărați diplomele și cupele lui Năstase, nici nevestele, nici să îi apreciați talentul sportiv,  ci să judecați faptele comise de generalul Ilie Năstase, fapte de necontestat, probate cu vorbe și fotografii de netăgăduit și care s-au petrecut de mai multe ori având deci un caz de recidivă, sau să zicem în formă continuată. Ce mă luați cu meritele sportive? Care regulament militar prevede că dacă un sportiv militar comite acte de indisciplină sau care CONTRAVIN NORMELOR DE CONDUITĂ MILITARĂ ȘI REGULAMENTELOR MILITARE mai poate beneficia de DREPTUL DE A PURTA UNIFORMA? Ați aprobat și publicat în Monitorul Oficial un alt regulament pentru sportivi? Este un act discriminator față de generalii care nu sunt sportivi și care nu beneficiază, în caz că comit aceeași faptă, de simpatie din partea dumnevoastră, nefiind sportivi și este și o altă încălcare a propriilor ordine și, mai grav, a aceluiași articol   16 din  Constituție, care spune că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar sportivii, sau Ilie Năstase în particular.  Cine vă dă dreptul să încălcați aceste legi, domnul Dragnea?
  1. Mai sunt informat că domnul Ilie Năstase ”a fost înștiințat asupra modului și situațiilor de purtare a uniformei militare”, fiind atenționat că  o nouă abatere ar putea conduce la ridicarea dreptului de a purta uniforma. Glumeți dar și neglijenți oamenii ăștia. Domnii din MApN nu recunosc practic în mod direct  că cele sesizate sunt reale și sunt conforme cu realitatea, pentru a nu fi puși în situația de a aplica regulamentul care nu prevede nici excepții și nici clemență, dar prin ultimele două puncte, cel privind indulgența față de meritele sportive ale lui Năstase, și avertismentul că la  ”O VIITOARE ÎNCĂLCARE A PREVEDERILOR  LEGALE ÎN ACEST SENS”, e posibil să își piardă dreptul de a purta uniformă,  domnul Fifor, domnul Nasta și comisia de control confirmă  valabilitatea celor sesizate, dar NU IAU NICI O MĂSURA LEGALĂ.
Mă gândesc foarte serios să sesizez instanța privind nerespectarea Ordinului M 146/2003 de către cei care au făcut parte din comisia de control a ministrului, de către șeful DGMRU, care având la bază datele și probele era obligat să propună ministrului ridicarea dreptului de a purta uniformă generalului Ilie Năstase, ca și nerespectarea art 16 din Constituție de către domnul Nasta, domnul ministru Fifor și membrii comisiei de control, care au tratat cazul Ilie Năstase părtinitor, au ignorant evidența, au aplicat un regim preferențial, și nu au acționat conform  prevederilor  legale.
Domnilor vă puteți considera avizați privind iminența introducerii unei plângeri penale privind faptele de mai sus. Eu nu aștept, ca dumneavoastră, o viitoare  încălcare a prevederilor legale. Solicit în acest sens procesul verbal de constatare și propunerile comisiei de control, cu numele gradul și funcția fiecăruia, pentru a vedea dacă se fac vinovați de încălcarea OM146/2003 mai precis dacă propunerile acestei comisii încalcă OM 146 și Art 16 din Constituție.
Voi sesiza și CNCD, privind discriminarea și diferența de tratament  la care sunt supuși militarii care nu au rezultate sportive și nu pot beneficia de clemența de care a beneficiat domnul Ilie Năstase pe baza rezultatelor sale sportive.
PS : Cred  că am aflat de ce nu a venit domnul secretar de stat Nasta la întâlnirea din data de 20.09. la CCA: lucra la acest măreț răspuns. Dacă e așa eu aș fi gata să îl iert… pentru absență, dar nu pentru încălcarea ordinului  prevederilor legale, uzurpare de funcție, prin preluarea atribuțiunilor șefului DGMRU,  fals în acte, pentru că în cel de-al doilea răspuns a semnat pe un document cu antetul șefului DGMRU și altele.
https://www.sport.ro/tenis/a-ramas-in-chiloti-in-fata-simonei-halep-pe-teren-moment-incredibil-la-ultimul-meci-pentru-gold-simona.html
http://www.in-cuiul-catarii.info/2018/06/13/un-raspuns-de-nota-4-14181
http://www.in-cuiul-catarii.info/2018/07/04/m-am-inselat-in-privinta-raspunsurilor-dmru-14273
http://www.in-cuiul-catarii.info/2018/07/02/dgmru-al-doilea-raspuns-al-doilea-4-14268

Al treilea 4 pentru MApN

marți, 25 septembrie 2018

Atenție, săriți la cap, se dau grade !



Unele asociații ale rezerviștilor, în special din cele cu lideri interesați, dar și ”orientați”,  în plină luptă pentru apărarea sau recuperarea  drepturilor ciuntite de guvernele noastre, s-au orientat la situație. Văzând ei, liderii dar și colaboratorii lor mai noi sau mai vechi, că nu sunt șanse să câștige cine știe ce în plan legislativ, au ”negociat” –poate- prețul tăcerii, sau pur și simplu s-au gândit să obțină măcar atâta cât pot de la conducerea de partid și de stat. Și ce poate acorda această conducere, fără să coste nimic dar,  mai ales, să creeze și obligații și eventual ștampile pe buletinul de vot? Ați ghiciiiiiiiiiiiiiit, grade. Așa că unele asociații, bine conduse, cu lideri având ca simbol două flori, ghiocelul și floarea-soarelui, și-au făcut socoteala că acum, la an centenar,  este numai bine să trimită către conducerea ministerului cereri de înaintare în grad, pentru ”cei mai merituoși” membri ai lor. Fiind un an aniversar,  de o puternică încărcătură patriotică, sărbătorind un eveniment la care armata a fost vioara întâi, cine ar îndrăzni să refuze ”eroilor patriei” această favoare care s-a împărțit și se va mai împărți cu larghețe slujitorilor de partid dar în special celor ai UNPR? Nimeni, mai ales că urmează un alt an important, unul electoral.
Așa că cei orientați au trimis deja, de mult, liste cu solicitări de înaintare în grad. Ferice de liderii de asociații care apleacă urechea la cererile ambițioșilor cotizanți, căci a lor este opțiunea acestora, când se fac alegeri în cadrul asociației. Dar ce credeați voi, că e așa ușor să ajungi lider de asociație? Nu neneeeeeeeeeeeee, trebuie să știi de cine te înconjori, cui dai bilete de tratament, cui dai grade, cine ia primul un împrumut la CAR, cine vrea o funcție în biroul filialei, cine dă o masă la restaurant, și câte și mai câte. Nu e ușor. În plus, trebuie să mai și mimezi preocuparea pentru apărarea drepturilor și să lustruiești clanțe, să analizezi situația politică și să îți faci relații pe la partide, să te faci că vrei să intri în partid dacă te pun pe listele de aleși, indiferent pe ce poziție, dar să candidezi și tu acolo, să ai ce trece la CV. Cine crede că a fi lider de asociație  e un lucru simplu, se înșală. Găsesc această inițiativă a unor lideri de asociații ca fiind lăudabilă, e  o dovadă de patriotism, s-au gândit ”să pună și ei umărul” la centenarul Unirii. Bravo lor !
Ei bine, socoteala de acasă nu se cam îmbucă cu cea din târg. La cererile de avansare, SMAp, prin semnătura domnului general-locotenent  Adrian Tonea, a răspuns nefavorabil cererii uneia din cele mai ..”active asociații” care are zeci, poate sute de participări la ateliere de lucru, simpozioane, acțiuni și activități de împădurire, maratonuri, aniversări, schimburi de experiență, expozeuri, expoziții, etc etc. Cum să nu răspunzi favorabil unui lider de asociație care atunci când este refuzat și tratat cu dispreț și i se taie dreptul de actualizare a pensiei, spune că el este dispus să negocieze? Ei ? Păi un asemenea om nu se refuză când cere și el niște grade acolo, că doar magazia de grade este inepuizabilă, mai avem un pic și numărul generalilor îl depășește pe al subofițerilor, iar al coloneilor pe al militarilor angajați.  Și uite așa, se va schimba raportul de forțe, nu va mai putea spune nimeni că soldații reprezintă talpa armatei, se schimbă piramida, coloneii și generalii vor fi câtă frunză și iarbă, iar caporalii vor fi mai rari ca capra neagră.
Iată răspunsul SMAp, la  propunerile  de înaintare în grad trimise de o asociație:

Din răspunsul domnului general Tonea eu înțeleg câteva lucruri:
  1. Vor fi înaintați în grad doar 100 de rezerviști, militari în retragere sau veterani;
  2. Având în vedere că sunt aproape 100 de asociații cunoscute, sau în evidența MApN, asta înseamnă că fiecărei asociații i se va aloca un avansat, maxim 2;
  3. În răspuns se spune că înaintările în grad se fac ”ca o recunoaștere a meritelor și sacrificiilor pe câmpurile de luptă ale celui de-Al Doilea Război Mondial sau în teatrele de operații”, deci nu vor fi înaintați cu acest prilej, rezerviști care nu îndeplinesc aceste condiții;
  4. Punctul 3 este parțial susținut și, la fel de parțial însă, contrazis de precizările care se fac privind..recomandările  privind criteriile de bază, pentru că pe de o parte sunt ”criterii de bază”, dar pe de altă parte sunt doar sugerate, deci nu mai sunt criterii și nici măcar de bază. Domnule Tonea, dumneavoastră când emiteți sau dați ordine, le dați sau le sugerați? Dacă stabiliți o regulă de bază aceea trebuie să fie regulă, dacă doar sugerați, atunci nu mai e criteriu de bază, e o sugestie așa la oha, ca să puteți de fapt să aprobați ce vreți.
Și acum câteva întrebări pentru domnul general Tonea:
  1. Cine va stabili și pe ce criterii, câți -să le zicem la modul general rezerviști – vor fi înaintați de la fiecare asociație?
  2. Cum se face selecția acestora ? Vor fi înaintați pe baza principiului ”primul venit primul servit”, sau ați repartizat un anumit număr de locuri pentru fiecare asociație? Veți aproba numărul de locuri în funcție de numărul de membri ai asociației, procentual, după activitatea asociației, sau gradul de ”colaborare și sprijin” al liderilor de asociații?
  3. Ați informat toate asociațiile privind această decizie și ”criteriile sugerate” sau doar pe cei mai docili  și ascultători?
  4. În afară de aceste criterii, v-ați mai gândit și la altele? Adică la eventuale calificative, dosare de cercetare, discuții prin consilii de onoare, etc etc?
  5. Dacă o asociație a venit doar cu 10 propuneri din care doar 1 este veteran, și le-ați aprobat, ce faceți cu cei care vin mai târziu cu propunerile dar se încadrează în ”criteriile sugerate” dar nu mai sunt locuri?
  6. Există un termen până la care se fac propunerile? A fost anunțat?
  7. Există o comisie care să analizeze toate propunerile și să facă o selecție riguroasă, sau se aprobă în ordinea trimiterii și apoi se închide lista? Ce faceți cu cei care nu au fost informați că ați deschis teledonul avansărilor?
  8. V-ați gândit să publicați lista cu propunerile și apoi cu cei nominalizați, ca să vadă și membrii asociațiilor cine pe cine a propus și cum s-a făcut selecția? Chestia asta se numește transparență.
  9. Și ar mai fi o întrebare. Deși de principiu, având în vedere evenimentul aș fi de acord să fie avansați doar cei care au participat la el, chiar toți, nu văd ce legătură au cu evenimentul celebrat cei care au participat la operațiuni în slujba partenerului strategic? Recompensăm slugărnicia în apărarea interesului american? Păi atunci suntem la fel cu cei care după 44 îi promovau  numai pe cei care veniseră pe tancurile rusești cu cele două binecunoscute divizii. Când ne lăsăm de astfel de obiceiuri? Deci cei care au slujit țara acasă ”scapă neavansați” iar cei care au slujit interesul american sunt  mângâiați pe creștet?  Ceva pute aici. Și, zic eu, să mai terminăm cu medaliile și diplomele ”de participare” și  să le acordăm pentru fapte de merit, sacrificii, servicii aduse militarilor, armatei. Iar politicienii, ziariștii, chiar sportivii, fără merite militare să fie scoși de la genul de recompense militare.
Eu cam atât am avut de spus, aștept răspunsurile domnule general, sau cine o vrea să răspundă din SMAp  sau MApN, sunt convins că vi se va aduce la cunoștință problematica. Poate la întâlnirea cu domnul Nasta de poimâine vom primi și unele lămuriri în acest sens, că vă dați seama că băieții abia așteaptă.
Hai băieți, săriți la cap!
P.S. Nu am văzut publicat nici pe pagina oficială a AORR și nici pe pagina de Facebook acest răspuns, pe care ar fi trebuit ca liderul asociației să îl aducă la cunoștința cotizanților și nici nu știu dacă aceștia știu cine sunt fericiții care au fost propuși și aprobați deja.
Eu dacă aș fi președinte de asociație, oricare ar fi ea, aș convoca adunarea generală și aș spune: ” fraților avem ocazia să înaintăm în grad niște oameni, cu ocazia Centenarului. Faceți propuneri și votați!” La noi la români însă, astfel de propuneri se fac în cerc restrâns, în locuri cât mai ascunse, de regulă la restaurante

Atenție, săriți la cap, se dau grade !

miercuri, 19 septembrie 2018

Mesaj din cuiul cătării : Ce știți voi despre armată?



Se apropie termenul , 20 Septembrie, întâlnirea de la CCA a reprezentanților forumului Structurilor asociative  ale militarilor, cu politicienii responsabili (dacă vor veni). A fost invitat și președintele Iohannis, dar până la ora asta, pe agenda sa de lucru, pe data de 20 nu apare nimic. E semn bun, sau prost? Depinde ce va face, dar mi-e teamă că va apărea  o  plimbare pe bicicletă cu copii SPP-iștilor  cine știe prin ce parc din Mărginimea Sibiului.  O veste proastă este că celebrul cuplu Bă-Bă  nu s-a implicat cu nimic în organizarea acestui eveniment, au lăsat totul pe umerii domnului general Gropan, sperând ca acesta să clacheze. Țeapă! Personal consider că nu va fi cine știe ce sfârâială, depinde cine va veni, dar dacă va fi doar Fifor, Solomon, Căprar, Nasta și Jianu, e pierdere de vreme. Dar odată stabilită întâlnirea mă așteptam ca toți liderii asociațiilor constitutive ale Forumului să pună osul la treabă. Se pare că nu a fost așa, mai vedem pe 20 ce și cum Pe de altă parte, exista teama că nici rezerviștii nu se vor mobiliza și ne vom trezi cu sala goală. Din fericire pericolul a trecut, la această oră sala este plină, îmi e teamă că vor da pe dinafară, așa că acuma mă aștept ca și cuplul Bă-Bă  să acorde un interes sporit și să se … anunțe pe lista oratorilor, pentru că au șansa să îi asculte 300 de militari și să pretindă că vorbesc în numele lor, ca să își ridice  cota în fața politicienilor cărora le-au lustruit clanțele până acuma. Aștept să văd când îi vor lustrui și ei stelele colegului Oprea, că le-a cam luat-o Dogaru înainte.
După ce am trimis câteva materiale spre inspirație și informare conducerii Forumului, după articolul privind ”Parlamentul ca afară, militarii de ocară”, am decis să transmit ”înalților oaspeți” un mesaj pe care îl supun avizului cititorilor. Intenționez să dau citire acestui mesaj dar o voi face numai dacă voi avea suportul a cel puțin 10000 de cititori de aceea intenționez să postez un sondaj prin care voi cere celor ce citesc articolul, să voteze dacă doresc ca acest mesaj, -care nu e deloc amabil sau plăcut pentru cei cărora li se adresează, să fie citit la acea întâlnire, cu toate riscurile, inclusiv ca domnii să se supere pe sat. Așadar vă rog să citiți mesajul și să votați. Vă rog să nu votați de două ori. Nu vreau like, vreau vot, ca să pot spune andrisanților că mesajul vine din partea a 10000 de rezerviști, nu reprezintă un moft al meu. Vă aștept.

Stimați domni politicieni și guvernanți!
Colegii din conducerea Forumului Structurilor Asociative din apărare ordine publică si securitate națională s-au chinuit să întocmească niște informări și baze de date cu care speră să vă convingă că Apărarea României pe timp de pace și război nu se poate face cu militari cu pantalonii rupți în fund,ca la 1877,  cu coase și topoare ca la 1916 și cu moralul la pământ, ca acuma. Așa se fac numai grevele răscoalele  și revoluțiile, citiți istoria și veți vedea că am dreptate. Asta vreți, acolo vreți să împingeți armata română? Aveți grijă să nu vi se îndeplinească obiectivul, sunteți foarte aproape de reușită.
Apărarea unei nații, a unei țări,  se face cu o armată bine structurată, educată, organizată, înzestrată, hrănită, plătită și mai ales determinată, gata oricând să își apere țara și, de ce nu, și clasa politică, cea care îi conduce destinele. Cu toate asigurările date de ministrul apărării, sau de președintele țării, cu diverse ocazii festive, situația armatei dar mai ales a apărării țării este în colaps. Nu puteți nega acest lucru pentru că chiar cei enumerați mai sus au declarat că avem deficit de mii de cadre, mai ales ca urmare a Ordonanței 59 care a decimat armata și celelalte structuri din apărare și siguranță națională, au spus-o prim- miniștrii de la acea vreme, miniștrii apărării de atunci și chiar și domnul Fifor, sper să își mai amintească. Aviația militară  nu are cu ce să își asigure nici supravegherea aeriană, dar să mai și apere ceva, cu toate eforturile de mărirea bugetului apărării. Suntem țară cu ieșire la mare, dar nu avem cu ce ne lăuda, suntem în situația Ungariei în cel de-al doilea război Mondial, care era condusă de un amiral, dar nu avea marină. Din punct de vedere militar nu  mai producem nimic în afară de provocări verbale sau lamentări că suntem amenințați de ruși.Vă  certați  între voi încercând să mulțumiți diverși producători sau dealeri de second-handuri de la care achiziționăm pe recompense grase și la prețuri de iahturi de lux, fregate de doi bani care se rotesc pe mare și pe burtă ca să avem piese de schimb. Faceți  jocurile diverselor și diverșilor ”investitori” care își vomită pur și simplu resturile de echipamente și tehnică pe singura piață gata să accepte orice numai să iasă procentul de șpagă devenit deja celebru.
Am devenit nu numai groapa de gunoi a Europei ci și poligonul de încercare al tuturor alimentelor  cancerigene, medicamentelor inutile  și pestelor de pe toate continentele. Mai rămâne să devenim și poligonul de încercare al armelor psihotronice, neconvenționale,  geo-climatice (dacă nu cumva deja le experimentăm) ca să putem fi numiți fără a putea contesta cineva, cobaii Europei. Asta pentru că și în timp ce clasa politică se ceartă pe putere pe care totuși nu o vrea nimeni, doar o revendică într-un mizerabil circ mediatic, apărarea țării este lăsată la îndemâna unor interese străine care nu vor altceva decât să își vândă tehnica militară unor incapabili sau inconștienți, pentru a-și apăra propriile interese în zonă, nu pacea în lume cum proclamă.
Din când în când vă amintiți că suntem în anul sărbătoririi Centenarului Unirii și mimați patriotismul participând la câte o tăiere de sfert de moț  pe  un cap de pod peste un pârâu format la inundații.
Unii dintre dumneavoastră sunteți membri plini (de aere)  sau prin corespondență ai  unor comisii parlamentare sau ministere: repetenții și agramații la învățământ, filozofii și puturoșii  la muncă, condamnații la justiție, trădătorii la servicii, inapții combatant  și căprarii la apărare, și așa mai departe, parcă în bătaie de joc. Nu trebuie să analizezi prea mult aceste aspecte ca să îți dai seama că nimic nu e întâmplător și că decidenții la anumite niveluri sunt așezați pe criterii nu de competență, ci de incompetență crasă, sau cu probleme grave de moralitate și legalitate, tocmai pentru a putea fi manevrați și a nu putea ridica pretenții. Nu e nevoie de confirmare sau infirmare, se vede din cea mai îndepărtată galaxie.
Unii dintre dumneavoastră au auzit de armată de la tv sau din balivernele și afirmațiile manipulatoare ale doamnei Olguța Vasilescu. Așa v-ați format părerea că militarii au pensii speciale iar dumneavoastră pensii de serviciu, că pensiile lor sunt nesimțite, iar ale dumneavoastră binemeritate. Da o pensie de 1500 de lei primită pentru 4 ani de somn alături de domnul  Goțiu este normală,  în timp ce aceeași sumă pentru un militar angajat cu plămânii plini de nisip afgan, pentru 20 de ani de instrucție,  este exagerat de mult și trebuie înghețată, nu are dreptul la actualizare că ar deveni exagerat de nesimțită. Cine v-a pervertit mințile în halul acesta domnilor, fantoma lui Ceaușescu? Schimbați sediul Parlamentului, cel actual  este nociv, v-a  dezumanizat complet.
Alții, inconștienți sau pur și simplu sfidători, anunță că încă au acasă pistolul mitralieră cu care s-au jucat în Decembrie 89, poate au și rănit sau ucis vreun ”terorist” care venea din schimbul 3 și ar vrea din nou să îl ia să facă ” curățenie” cu el. Astfel de oameni fac legile în România și stabilesc destinele armatei. Dacă un militar ar fi făcut o asemenea declarație, ar fi fost încătușat a doua zi,dar politicienii nu, ei sunt doar plimbați cu cătușe la mâini pentru a da bine la CV, căci nu ești bine văzut și nu prinzi loc pe liste la alegeri dacă nu ai defilat cu butoni sau nu ai cel puțin un dosar de cercetare. Cei deja condamnați cu suspendare sunt declarați eroi, au primit și vor mai primi medalii de la domnul Oprea pentru că ei au suferit pentru partid.
Ce știți dumneavoastră despre armată, în afară de faptul că o puteți călca în picioare fără nici o teamă, știind că militarii nu se pot răscula, nu pot protesta, nu pot face greve, nu pot bloca anul de instrucție, nu pot refuza ordinele, misiunile, de multe ori cu sfârșit tragic, nu pot nici măcar să protesteze pe scările instituției, ca magistrații. Nimic altceva și nici nu vă interesează. Știți că armata este singura categorie socială care nu poate protesta, face scandal și nu are cu ce să vă preseze, sau controleze, cum o pot face magistrații, polițiștii, cei din servicii, STS,  așa că dați în militari,  că și așa sunt ai nimănui, ministrul apărării nu este al  lor, este ministrul partidului care l-a pus în funcție, așa că apără interesele partidului, nu ale militarilor. Așa se face că ministrul muncii modifică legea pensiilor militare, iar o altă doamnă din partid, fără atribuțiuni speciale, probabil din plictiseală, înființează secretariate pentru gestionarea rezervei armatei, deși nici una din ele nu are atribuțiuni privind apărarea cunoscându-se că lLegea346 din 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale,  la articolul 5 (1)c,  prevede:  ”(1) Ministerul Apărării are următoarele atribuții și responsabilități: c) elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea țării”. Nici una din cele două doamne de partid nu este ministru al apărării dar cu toate astea își permit să se amestece în problemele apărării rezervei și pensiilor militarilor, sub privirile blânde ale Ministrului Apărării Naționale care nu are nici măcar curajul să admită că totul se face cu știința sa. Așa s-a ajuns că nici ofițerii, generalii, șefii de categorii de forțe și structuri din armată nu îndrăznesc să miște în front sau să comenteze, de teamă că își pierd scaunele, gradele, locul de muncă, cariera. Ați transformat, prin politica dumneavoastră, armata într-o căpiță  de militari de paie care se pierd în vânt la prima furtună,  în care prima grijă este teama de a nu-și pierde pâinea iar a doua aceea de a-și găsi o proptea politică prin care să promoveze.
Mă întreb de ce mai tot cerem să ne întâlnim cu dumneavoastră când totul este atât de clar. Poate din teama de a nu fi nevoiți să apelăm la metode mai puțin ortodoxe. Nouă ne e teamă să apelăm la ele. Dumneavoastră nu ?
Data de 10 August a produs mai multă îngrijorare decât ar fi trebuit, cu mai puțin efect decât ați fi meritat. Ia încercați să vă imaginați 100 000 de pensionari aparținând structurilor din apărare, ordine publică și siguranță națională, ieșiți la o plimbare prelungită în Dealul Spirii sau al Arsenalului, cum vreți să îi spuneți.  Pe cine veți trimite să îi împrăștie, pe foștii lor subordonați, colegi sau chiar copii și nepoții care au îmbrățișat aceeași meserie? Mă îndoiesc. Pe mineri? Nu ar mai veni, au mai venit și au fost condamnați sau aruncați în Olt  la Stoienești. Poate veți apela la trupele NATO, că tot se antrenau călărașii de la Kogălniceanu în lupta împotriva mulțimilor. Dar nu e încă momentul să intervină. Deocamdată au alte sarcini. Ce veți face atunci stimați dregători? Faceți un exercițiu de imaginație și încercați să vedeți pe unde veți scoate cămașa. Nu luați aceste cuvinte ca o amenințare, nu este o amenințare, este un îndemn la reflecție și   o întrebare. O simplă întrebare, ca celelalte 41 trimise domnului ministru Fifor,  care le-a tratat cu dispreț și bătaie de joc. Cred că se apropie cu pași mărunți și repezi timpul  când va exploda mămăliga. Știți și domniile voastre asta. Dacă vă faceți socoteala că ați strâns destul și nu e mare pagubă dacă nu veți mai fi aleși, e o socoteală proastă. Nu vă spun de ce, vă las să aflați singuri.
Și ați mai comis o crimă, pe lângă distrugerea armatei, ați distrus un alt pilon al dăinuirii neamului, ați transformat Moromeții și Ionii satelor, făcându-i să vă vândă pe nimic bucata de pământ sau să o lase în pârloagă, pentru a fi cumpărate de câte un Guliță ajuns mare moșier  de partid, dându-le ajutoare dar și alea condiționate de voturi din 4 în 4 ani. Cine vă va mai apăra scaunele în caz de război, când armata mică a ajuns la sapă de lemn, rezervă nu mai există,  iar ”oastea cea mare” nu mai are nici coase cu care să iasă la război, dar nici pentru ce, că nu mai au pământ? Armata de mercenari care s-a pripășit prin bazele militare? Păi ăia luptă pentru ei, nu pentru noi.  Cine are impresia că își va vărsa sângele un american pe pământul ăsta altfel decât în accident de circulație sau în încăierări prin baruri, se înșeală.
În final am  o singură întrebare: Ce știți voi despre armată?
PS:  Nu spun ”dumneavoastră”pentru că de la întâlnirea impertinentului deputat Solomon (ca să citez un adevăr vasluian)  cu domnul general Gropan pe care l-a tratat ca pe un șofer de taxi care cere ciubuc, nu ca pe un general al armatei române, am decis să vă consider pe toți, ”mușchetari” pentru că acționați toți ca unul și unul pentru toți. Ar fi putut imberbul Solomon să respecte măcar vârsta sau studiile domnului general, dacă nu și gradul, pentru că de la un simplu soldat nu te poți aștepta să cunoască gradele. Apropo, domnule Solomon,i-ați spus domnului Coarnă că vă trebuie medicii pentru că sunt căutați … afară, susținând că pe polițiști nu îi caută nimeni. Pe militari, domnule Solomon, tot afară, acolo unde îi trimiteți dumneavoastră, politicienii,  îi caută gloanțele, minele și rachetele, dar pe dumneavoastră, politicienii, cine vă caută în afară…. de mascați?   Și spre deosebire de ceilalți colegi eu nu mai aștept răspunsuri de la dumneavoastră,  m-am lămurit, aștept fapte. Iar la fapte, vom răspunde tot cu fapte. După legea Talionului.
Aș fi vrut să scriu un cuvânt și președintelui CSAT, comandantul forțelor armate, dar noi rezerviștii, deși l-am căutat și i-am trimis memorii și invitații la discuții, nu am reușit să îl întâlnim, probabil are altă armată, așa cum are și o altă Românie, pe care a câștigat-o la alegeri,  ascunsă prin munți pe undeva, pe care o bagă în seamă. Am constatat doar că are ONG-urile lui, magistrații lui,rezistenții, de care se interesează, chiar porcii  lui, cu  sau fără pestă, dar armata nu face obiectul interesului său. Asta este.De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Pentru acei dintre dumnevoastră care se vor simți oarecum lezați de acest mesaj, vă asigur că termenii folosiți sunt de 10 ori mai blânzi decât cei cu care vă gratulați între dumneavoastră în declarațiile politice din Parlament și în campaniile electorale. De altfel poreclele pe care vi le-ați dat unii altora, spun totul: Chiorul, Șobolanul Rozaliu, Prostănacul, Bufnița, Mitralieră, Auto, Năstase 4 case, Bunicuța, Ambramburica, Goluța, Țapul nu sunt inventate de noi, militarii ci sunt amabilități din vocabularul politic. Acesta este clasa politică a României și bănuiesc că sunteți mândri de ea. Noi nu !
https://adevarul.ro/locale/vaslui/cine-deputatul-solomon-pesedistul-impertinent-comisia-munca-intampinat-aluzii-mortuare-barlad-doi-prim-ministri-romaniei-1_5820705c5ab6550cb8490f2f/index.html

Mesaj din cuiul cătării : Ce știți voi despre armată?

vineri, 14 septembrie 2018

Parlamentul ca afară, militarii de ocară

Aspecte de ridicat în fața politicienilor la întâlnirea din data de 20 Septembrie
După cum se știe, pe data de 20 Septembrie, o parte din membrii Forumului Structurilor Asociative ale militarilor se vor întâlni la Cercul Militar Central București cu reprezentanți ai ministerelor din apărare si siguranță națională, politicieni, probabil ceva atașați militari- dacă e să ne luăm după cei care au fost invitați- și probabil și președintele României. Personal am contactat Cancelaria prezidențială pentru a afla dacă domnul Iohannis are cumva altceva în plan și am până la această oră certitudinea că nu are în program nimic care să îl oprească să dea curs invitației. Am solicitat și un interviu pe subiectul dezbătut, dar nu îmi fac iluzii, nici nu cred că va veni.
Organizatorii însă,  își fac probleme cu numărul participanților din partea rezerviștilor. Activitatea se va ține în sala de spectacole a Cercului Militar, sală care are ceva sute de scaune care ar trebui ocupate, ca să nu pară că nu există interes. Dacă e să te iei după numărul celor care șușotesc bârfesc și cârcotesc pe la colțurile facebookului, ai zice că sala e neîncăpătoare. Dacă e să te iei după cei care – la rugămintea și îndemnul organizatorilor – trebuiau să își anunțe prezența și să vină cu sugestii sau întrebări, va fi ca la meciul România Macedonia. Eu sunt convins că nu vor veni prea mulți nici de colo nici de colo, așa că scorul va fi tot egal, matematic, dar vom mânca bătaie tactic și strategic pentru că nu vom înscrie decât o simplă activitate din cele care umplu agenda domnului Bălăceanu, adică vorbă multă, sărăcia omului. Că tot veni vorba, vuiește târgul că după sau chiar cu această ocazie, o parte din asociațiile semnatare ale protocolului, mai concret ANCMRR-urile din servicii și MI s-ar cam da deoparte, adică ar ieși din FORUM, pentru că ele ar cam dori să intre în Secretariatul pe care îl cuibărește cloța Andronescu. E normal, acolo se dau funcții, bani, diurne, vor fi recunoscuți de interes public și altele și altele. Vom trăi și vom vedea. Sunt curios dacă va veni și proaspătul purtător de cuvânt al UNPR și dacă vine, pe cine va reprezenta, pe Dogaru, sau pe Oprea? Sau e totuna?
Bun! Neavând eu ce face, m-am scormonit prin cap și calculator și am scos și compilat niște chestii, care, dacă tot e să discutăm despre istoria pensiilor militare și evoluția de la înființare până azi, ar cam trebui să fie spuse și ridicate la fileu vorbitorilor. Nu știu dacă voi lua cuvântul, nu sunt sigur nici că voi merge, până la ora asta eu zic că da, dar just in case mi-am spus să îmi ajut colegii supunând atenției lor unele aspecte care ar trebui amintite înalților oaspeți.
De fiecare dată când își măresc pensiile, salariile, deconturile, indemnizațiile, cuantumul sumelor forfetare, parlamentarii și aleșii neamului ne vorbesc despre necesitatea de a se ridica la nivelul parlamentarilor europeni, pentru că România este o țară europeană. Iată ce venituri are un deputat român:
Un parlamentar (deputat) are o indemnizatie (salariu) de 5564 RON.
Pe langă salariu, se mai adauga urmatoarele sume care sunt fie fixe (sume forfetare) fie sume care variază (diurne):
– 4600 RON, suma forfetară pentru locuința în Bucuresti (doar pentru parlamentarii care nu au domiciliu in Bucuresti). Dar, unii dintre ei, din cei care sunt din București, și-au trecut casele pe numele rudelor  apoi au cerut bani (care oricum nu se justifică) pentru chirie.
– 1400 RON, combustibil
– 476 RON, suma alocata pentru deplasari in circumscriptia electorala.
– 616 RON, (diurna pe ianuarie. Se primeste 160 RON pe zi de activitate in plen.
– 11400 RON, suma forfetara pentru activitatea parlamentara (cabinet parlamentar, angajati, protocol, alte cheltuieli) Aceasta este suma bruta din care se scad si taxele angajatorului. Suma neta poate varia intre 8500 si 9500 RON.
Pentru nici una din aceste sume parlamentarul nu da socoteala, nu vine cu documente justificative. Ridica banii indiferent că îi folosește în scopurile prevăzute sau nu. Suma totală se ridică cam la 23000 lei.
Despre pensiile unui parlamentar cu doar 4 sau 8 ani vechime,  ce sa mai spun?  S-au marit exact când au fost blocate pensiile militarilor. Poate chiar din sumele retinute prin inghețarea pensiilor militarilor.
Astfel, incepand cu 1 august 2016, parlamentarii au dreptul la pensie specială de parlamentar dupa cum urmează:
1.550 de lei pentru un mandat incheiat, 3.100 de lei pentru cei cu doua mandate si 4.600 de lei pentru cei cu trei. Adica parlamentarii sunt mai presus de lege, pentru ca pentru ei e suficient sa lucrezi 4 ani, nu 20, nu 25, nu 30 ca muritorii de rand, pentru a primi pensie. Pentru 4 ani de somn a la Goțiu,  parlamentarii primesc cat primeste un militar angajat pentru 25 de ani de instructie, deszapeziri, inundații, exerciții NATO trageri și   nisip Afgan. Si asta li se pare corect domnilor parlamentari.  
Acuma să vedem ce pensii au militarii din armatele NATO :
Belgia
– Ofiţeri inferiori: vârsta: 51-52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
– Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
– Generali: vârsta: 58-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 80% din ultimul salariu.
Franţa
– Ofiţeri inferiori: vârsta: 52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
– Ofiţeri superiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
– Generali: vârsta: 57-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
Germania
– Ofiţeri inferiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
– Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
– Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
Italia
– Ofiţeri inferiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 25-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
– Ofiţeri superiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
– Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80% din ultimul salariu brut.
Marea Britanie
– Personalul militar beneficiază de o legislaţie proprie privind pensiile diferită de cea care reglementează pensiile personalului civil;
– Militarii beneficiază de pensii militare de stat;
– Pentru a beneficia de pensie integrală, perioada de serviciu militar trebuie să fie de minim 30 de ani;
– Pensia se calculează pe baza celui mai mare salariu anual pe care militarul l-a primit în ultimii 3 ani de serviciu.
Olanda
– Valoarea pensiei reprezintă ultimul salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu.
[Nota: Aici exista o inadvertenta. Rezulta ca in fapt, exista o legislatie separata fata de civili. In caz contrar, am ajunge la concluzia ca la toti olandezii pensia se calculeaza pe baza ultimului salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu, ceea ce nu poate fi real. Dupa cum stau lucrurile ar rezulta ca in Olanda militarii au de departe cele mai mari pensii fata de alti cetateni. In conditiile in care un colonel olandez are o solda lunara cuprinsa intre 8 000 si 10 000 de euro].
Polonia
– Ofiţeri inferiori: vârsta:50; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
– Ofiţeri superiori: vârsta: 55; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
– Generali: vârsta: 60; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
Turcia
– Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
– Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
– Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului
S.U.A.
– legislaţia privind pensiile militare este diferită de cea care reglementează pensiile civile;
– pensia se calculează în funcţie de anii şi lunile în serviciul militar, data trecerii în rezervă, categoria de forţe, modul de executare al serviciului militar şi baza de calcul, stabilită ca medie a salariilor cele mai mari în ordine descrescătoare primite în 36 de luni, oricare ar fi acestea, în decursul serviciului militar;
– pensia medie a fost în anul 2008 de 4.632 USD/lună.
De reținut că în țările enumerate mai sus, solda unui cadru militar este în medie de 5000 Euro
Întrebare: CÂND SE VOR ALINIA ȘI PENSIILE MILITARILOR ROMÂNI, LA CELE ALE MILITARILOR NATO, AȘA CUM SE UMBLA LA ALINIEREA VENITURILOR ȘI PENSIILOR PARLAMENTARILOR ROMANI LA CELE ALE PARLAMENTARILOR EUROPENI ?


Parlamentul ca afară, militarii de ocară

miercuri, 12 septembrie 2018

Violatorii din Guvernul României


Nu pot afirma că toți sunt la fel, deși ei se laudă că gândesc la fel, simt la fel, guvernează la fel, se închină aceluiași Zeu și mulți(multe) au lucrat în același CJ, dar în mod cert sunt mulți care se mișcă trași de aceleași sfori vizibile sau invizibile. Ei nu gândesc individual, ei doar se conformează sau adaptează, ca să nu spun modelează tiparului sau tiparniței de partid. Deocamdată, concret, la momentul vorbirii, procedura este aplicabilă celor care se află la guvernare dar cutuma este valabilă tuturor celor care se află la guvernare indiferent de culoare politică. Trăsătura caracteristică a acestora este in-violabilitatea. Ei sunt inviolabili printr-o legislație propusă și votată de ei înșiși dar și violatori prin mentalitate și apucături. Violarea legilor, a drepturilor cetățenilor, a gramaticii limbii române nu mai reprezintă o problemă pentru demnitarii României. Olguța își bagă picioarele în drepturile de pensie, Liviu  în lacurile județului, Carmen în demonstranți, Vâlcov în finanțele publice, iar Viorica în gramatica limbii române, cu o insistență demnă de o cauză mai bună.
Astăzi Viorica s-a adresat diplomaților, sau, mă rog celor care se consideră diplomați fără a fi sau celor care sunt diplomați fără a purta această etichetă la vedere. Se știe că Externele sunt nu doar  penetrate ci ciuruite ca cașmirul de molii,  de oamenii serviciilor (altele decât SIE) și că practic este al treilea  minister în care profesia de ”magistrat” este a doua, dacă nu prima profesie din CV-ul angajaților. Răzvan Radu Horațiu știe de ce. Dar asta e altă treabă. Spuneam că Vio s-a adresat magistraților în încercarea de a se mai lăuda cu faptele de arme ale guvernării PSD și de a pune batista pe țambalul dezacordat de atâtea lovituri a-fonice. Cu această ocazie m-am convins că doamna prim ministru este perseverentă, încăpățânată, orgolioasă, inamovibilă, devotată propriilor greșeli, impasibilă și imposibilă. Ascultându-i de-a lungul mandatului gogomăniile, i-am căutat scuze, spunând că s-a emoționat, sau a mai scăpat câte una, omenește, că are un ”scenarist” agramat iar ea săraca e atât de ocupată încât nu are timp să vadă textele care i se dau spre citire, m-am gândit chiar că poate cineva o sabotează, dar nu, nimic din toate astea nu stau în picioare după atâtea gâlme. Dacă ar fi avut un scenarist tembel, până acum l-ar fi concediat, dacă cineva încerca să o saboteze, până acum era dibuit, dacă ea ar fi greșit, până acuma ar fi luat măsuri să își angajeze un corector,  tehnoredactor, un soft ceva,  care să îi corecteze greșelile, ar fi făcut ceva ca să nu mai mucilagineze fasolea.Dar ea nu, ea continuă să persevereze în violarea limbii  române așa cum Lia continuă să violeze drepturile de pensie ale militarilor.
Vorbind despre preluarea de către România a președinției Consiliului Europei în 2019, Vio a spus, citez: ”în anul preluării președinției României a Consiliului Europei….. ”. Ei ce ziceți? Viol în toată regula, fără nici o remușcare, fără măsuri contraceptive, fără protecție. Eu sugerez guvernanților să dea o OUG prin care să legalizeze violul indiferent de natura lui, că și așa nu mai interesează pe nimeni, s-ar bucura și Gelu Vișan și poate nu ar mai critica actuala guvernare.

Violatorii din Guvernul României