miercuri, 31 iulie 2019

Mândru că sunt român

În limba română, una din limbile cele mai alambicate stilistic și gramatical, niciodată nu poți fi sigur că ai înțeles ce a vrut să spună cineva. Pe lângă faptul că o literă, o virgulă, o intonație, pot schimba sensul și ideea unui cuvânt sau a unei expresii, uneori aceeași expresie, cu aceeași intonație, aceeași ortografie, are alt înțeles, în funcție de cine o rostește. O să spuneți că e imposibil, dar îmi veți da dreptate până la urmă.
Uite, să dau un exemplu. Ne aflăm în plină .. calificare pentru alegerile la prezidențiale. Se pune o întrebare, aceeași domnului Iohannis, domnului Tăriceanu, domnului Băsescu,  doamnei Viorica și doamnei Firea: ”Veți candida la alegerile prezidențiale?” Toți vor da același răspuns: ” să consult partidul, partidul decide”.
Ce înseamnă asta, că toți sunt democrați și respectă decizia majorității? Teoretic și  aparent da. Practic și real, fiecare a se gândește la  cu totul altceva:
Iohannis: Nu știu, să vedem ce spune mutherlandul, ei decid, nu eu.
Tăriceanu: Mai întâi să mă conving că asta nu îmi va scoate la suprafață anumite .. schelete,PROCURORII decid.
Băsescu: He he he, păi ce sunt prost? Eu mi-am făcut plinul, de acum stau pe bară și fac mișto de ei.
Dăncilă: Sper să  reușesc să îi conving pe membrii CEx, să mă voteze. Nu or fi atât de proști să piardă contractele cu guvernul.
Firea: Nu știu, să văd cine mai semnează scrisoarea. Am mai pățit-o odată, m-au lăsat singură.
Mai încercăm o întrebare?
Un reporter întreabă aceleași personaje ce părere au despre un proiect de lege inițiat de adversarii politici. Răspunsul este :” Voi urmări cu atenție! ”
Ce vrea să spună fiecare prin asta?
Tăriceanu: ”E treaba lor, nu mă interesează, majoritatea parlamentară nu va vota.”
Băsescu : ” Vai de capu lor păi ce ăla e proiect? ”
Dăncilă: ”Noi respectăm drepturile cetățenilor, chiar dacă nu suntem de acord cu ele”.
Firea : ”Eu sunt un om de echipă. Mă voi consulta cu primarii de sector. Pentru mine familia e pe primul plan!”
Iohannis:” Să vedeeeem ciiine îl promuuuulgăăăăă!”
Și lista ar putea continua, puneți întrebarea virtual oricărui politician și pe același răspuns veți găsi variante diferite. Așa e că limba română nu are egal? Sunt mândru că sunt român!
Notă: pentru cei care vor să experimenteze pentru a se convinge, un sfat: nu îl întrebați pe Buțiu, e greu de somn și ratați survey-ul.

Mândru că sunt român

duminică, 28 iulie 2019

Oferte,promisiuni, pomeni, sinecuri




Se apropie alegerile, partidele nu știu bine pe cine scot în față la luptă, pe Stroe Buzescu sau ies cu ”domnitorul”, pentru că lupta va fi grea și fiecare vrea să știe mai întâi care va fi adversarul, ca în funcție de el să își aleagă ”luptătorul”, pentru că dacă adversarul este luptător cu sabia iar ei îl trimit la luptă pe Marcu, ce poate face Marcu, în lupta de aproape? Cred eu că până la urmă se vor mirosi în ciorapi, că de luptă dreaptă nu a fost niciodată  vorba în alegerile românilor, mereu au ales alții iar noi ne-am înclinat, supuși de meserie.
Viorica face apel la încălcarea legii
Viorica, muta lu Liviu, cea care nici la conferințele de presă ale guvernului nu deschidea gura dacă nu îi dădea voie Livuț, a devenit mare strateg, ba am auzit pe unii anal iști de renume că ar avea o mână mai grea ca a tătucului ei, a început să informeze prin dezinformare și să construiască prin dărâmare. Nu e singura, la fel face și Firea, e concurs între ele. Dar, doamna premier a decis să extindă plaja de influență și să își mărească armata, a decis să apeleze la ”oastea cea mare”. Dacă Iohannis contează pe lefegii din oastea” Rezist”, călită în bătălii politice, mică, dar șmecherită și dibace,  Viorica a decis să ceară sprijinul ”partenerilor sociali”, adică mai bine spus a celor care depind de finanțarea guvernului, incluzând aici sindicatele. Crede ea că e o pâine de mâncat aici. Păi, da, dacă ținem cont că BNS este supus guvernului, că oameni din marea structură sindicală duceau prin cumul funcții și în sindicat și la ministerul muncii ca secretari de stat, e normal să contezi pe ei. E treaba ei ce crede, dar eu nu înțeleg cum de nu a auzit doamna Viorica de art 2 din Legea 62/2011 care spune cu subiect și predicat că SINDICATELE  sunt independente față de orice autoritate publică și că NU AU VOIE SĂ DESFĂȘOARE ACTIVITĂȚI POLITICE. Păi ceea ce a cerut și vrea doamna Viorica, adică sprijinul sindicatelor în lupta electorală, este o încălcare flagrantă a legii și se poate susține cu succes în instanță ca încălcarea a respectivului articol, prin instigare la încălcarea independenței sindicatelor și formarea unui grup infracțional în vederea obținerii unor avantaje. Dar hai să zicem că ea nu vede, că e orbită de putere, dar nici cei care apără și aplică legea nu văd? Am auzit că domnii din  cartelul Alfa au anunțat că exclud o colaborare cu Viorica. Dar domnul Hossu nu a uitat să amintească doamnei Viorica ce îl împiedică să se supună și amintește de promisiunile bugetare făcute sindicaliștilor,adică, mai explicit, ”dacă ne mai dai ceva, suntem dispuși să negociem”.  Eu aș vrea să văd care va fi liderul sindical care va face plângere penală împotriva Vioricăi, pentru acest apel ”de suflet”. Pot pune pariu că nici unul.
Sinecuri pentru ONG-uri
Și ce credeți? Viorica nu vrea să ademenească numai sindicaliștii, ea oferă sinecuri și ONG-urilor, de fapt liderilor acestora, pe care vrea să ”îi consulte” pe diverse proiecte de interes național, culmea, tocmai acum când mai are oțâră și trece pe tușă, că la început de mandat, nu a avut nevoie, partidul și guvernul  știau ce au  de făcut  cât să fure, de unde și ce să facă cu banii. Acum însă, Viorica s-a gândit să înființeze un Colegiu pentru Consultarea asociațiilor, a ”societății civile” la care să aducă 40 de lideri de seamă, adunați și selecționați din diferite domenii de activitate, selectați cu atenție de ministere, lideri pe care să îi aburească și dedulcească la sinecuri și care să îi asigure dacă nu voturile, măcar liniștea, adică să nu se pună contra. O asemenea invitație a sosit și la asociațiile militarilor, prin MApN, care va face selecția. Încercați să vă închipuiți din cele peste 80de asociații, MApN trebuie să aleagă un reprezentant care să facă parte din comitetul care se va înființa la SGG. Pe cine credeți că va selecționa Leș, și pe ce criterii? Ghiocel taică, ghiocel. Asta ca să nu mai spun cum se vor bate șefii de asociații între ei pentru această funcție de reprezentare la nivelul guvernului, că nu erau și așa suficient de dezbinați. Manevră mare domnule, iar botaniștii pun botul.  Iată oferta:

Leș plusează
Pe lângă oferta făcută de guvern, Leș, cel care promite că rezolvă și el problemele pensionarilor și inechitățile din pensiile militare, ca și Oprea, ca și Dușa, ca și Țuțuianu, ca și Fifor, ca și Androneasca, ca și Dragnea, ca și Olguța și ca și toți cei care ne-au lovit și ne vor mai lovi, face și el o ofertă. S-a gândit el mult și a realizat că trebuie să-i îmbrace pe cei goi și a scos pe tarabă  o normă de echipare a rezerviștilor, prin care militarii rezerviști, pensionari, care vor să se fălească cu uniforma dar nu îi mai încape sau nu o mai au pe cea de activ, au șansa să arate lumii cine sunt ei. Și iaca așa, contra cost,conform informației transmise către asociații, dar gratuit conform notei din subsolul anexei,  cu cereri care trebuie aprobate și care s-ar putea să fie aprobate post-mortem, pensionarii sunt îmbiați să se scalde în noile uniforme care oricum se vor schimba curând, că domnul Ciucu așteaptă. Interesante condițiile care trebuie îndeplinite ca să poți beneficia de această ținută. Scrie acolo în notele de la subsol că pentru a avea dreptul ,trebuie să ai cel puțin 8 ani de la trecerea în rezervă. Păi ia să facem socoteala, un militar iese la pensie la 55 de ani, și cu 8, face exact 63 de ani, deci când face vârsta de pensionare ca civil. Cu alte cuvinte,  deși ieșim la pensie mai devreme, avem drepturi numai când ne pensionăm și civil. Al doilea aspect, această ținută nu mai este a rezervistului, pentru că la 63 de ani ești în retragere, deci o primești doar așa ca să ai cu ce să te îngropi, dacă încă mai iubești haina militară, după 8 ani de batjocură ca pensionar. Deci acordarea acestui  drept este pur și simplu la mișto. Intenția e buna, punerea în aplicare însă,  la ștolvers.
Tot la ștolvers a cerut domnul Leș și .. proiectele de OUG pe care să le studieze și apoi promoveze el pentru reglementarea problemelor militarilor. Dacă ar fi fost cu adevărat interesat ar fi dat ordin consilierilor juridici și membrilor comisiei de rezolvare a contestațiilor să accepte solicitările celor care au depus contestații pe decizii și uite așa, apoi s-ar fi format o practică unitară și CSP ar fi aplicat recalculările și actualizările așa cum cere L223 și cum ar fi stabilit instanțele. Dar nu, domnul Leș promite una, iar subordonații îi execută alte ordine, contrare promisiunilor. Cine e prostul aici ?
Întrebare: CUM DE S-AU GÂNDIT GUVERNANȚII ȘI MINIȘTRII NOȘTRI LA ACESTE OFERTE, TOCMAI ACUM ?
Dar nu-i nimic, Alioșa nu răcește, Alioșa se călește. Abia aștept să vină alegerile următoare după prezidențiale , să văd ce ne mai promit partidele politice. Cred că aceleași lucruri .. din campanie în campanie, din primăvară până-n toamnă
Oferte,promisiuni, pomeni, sinecuri

miercuri, 24 iulie 2019

Au început meciurile de calificare


Au început meciurile de calificare

Categoria Electorale
Editeaza acest Articol

Nu știu cum erau alegerile înainte de 47, decât din auzite. Marele Caragiale ne-a adus în față ”O scrisoare pierdută”care prezintă caricatural,  satiric, ce se întâmpla pe vremea lui. Mari deosebiri față de ce vedem azi, nu sunt, ca apucături, declarații politice, dar trebuie să admit că realitatea de azi bate la scor de neprezentare ceea ce era la sfârșit de secol IX. Dacă ar vedea  Caragiale ce se întâmplă astăzi la alegerile prezidențiale, s-ar lăsa de scris, pentru că oricât de inspirat a fost el, nu i-a trecut prin cap că Zoe  ar putea candida la alegeri împotriva lui Trahanache, a lui Tipătescu, a lui Dandanache fără să aibă nici o scrisoare la mână.
Iepurașul Pandele
 Asta se întâmplă la noi astăzi. Zoe Firea anunță (deși inițial afirmase că nu o interesează) că vrea să candideze la prezidențiale deci va candida în cursa internă, împotriva Viorelei pentru că nu o lasă ”poporul”, simpatizanții, să stea deoparte și să asiste cum se distruge partidul. Cât de demagog să fii, să spui că vrei să salvezi partidul divizându-l, mai ales când știi că orice ai face nu ai șanse să iei nici voturile pe care le ia candidatul partidului, oricare ar fi el? „Am intrat în competiţie, candidat la candidatură, pentru că văd că lucrurile nu merg în direcţia bună şi pentru că mi-e teamă că vom pierde nu doar prezidenţialele, ci şi localele şi parlamentarele. Şi nu am vrut să fiu în situaţia când colegii îmi spuneau că sunt vanitoasă şi menţin procentul de credibilitate din ţară doar petru mine pentru la anul, la locale, şi că nu sunt om de echipă”. Ea poate firma că are mai mulți alegători decât Iohannis, dar asta este nu doar o aberație, ci și un exemplu clar de megalomanie și vanitate. Ca să nu spun că întreaga familie, soț și soție au convingerea că ei sunt cei mai iubiți dintre români, mai ceva la Nicu și Lenuța.  Asta dacă nu cumva, Pandele și-a anunțat candidatura  doar așa de ochii lumii, ca să ocupe locul de candidat al soțului Gabi, să fie sigur că familia are un loc rezervat pe liste, el fiind iepurașul care ridică ritmul și creează culoarul favoritului, tăindu-i vântul. Penibil!
Candidatul PSD?
Fără îndoială doamna Viorica nu are șanse să câștige alegerile prezidențiale dacă va candida. Probabil, dar nu cert, va intra în turul 2, dar nu va câștiga, indiferent împotriva cui va candida, pentru că nu e nici iubită, nici respectată nici  temută nici în partid nici în afara lui. Va fi susținută, dacă va voi să candideze la candidatură, de către colegii din CEx, pentru că e premier și are cuțitul în mână, chiar dacă nu mai are pâine de împărțit, că de cașcaval nici nu se mai pune problema. Dar atât. La alegerile prezidențiale  primarii, chiar dacă li s-a dat o pensie/indemnizație recent, sau tocmai pentru că deja li s-a dat, nu vor mobiliza oamenii pentru Dăncilă, pentru că ei deja au sacii în căruță și știu că dacă nu va intra în turul 2,aceasta va fi debarcată de la conducerea partidului sau se va autodebarca. Singura problemă sau îngrijorare este că vor pierde și guvernarea, odată cu plecarea ei din cursă, iar anunțul Vioricăi că va demisiona din partid și guvern dacă nu intră în turul 2, este un alt șantaj, pentru că agățarea de putere este singurul obiectiv pe care îl urmăresc toți pesediștii.
Dar există posibilitatea ca primarii să nu se mobilizeze la prezidențiale și să își folosească toate resursele la parlamentare și mai ales locale.
După mine, PSD-ul nu va câștiga alegerile prezidențiale  cu un candidat din interiorul PSD. Singura șansă ar fi un candidat ales în comun cu Ponta și Tăriceanu, dar nu din interiorul PSD. Numai că Viorica, ori din capul ei, ori prost sfătuită nu înțelege asta. Știind că nu are șansă să câștige prezidențialele, Viorica ar trebui să fie înțeleaptă, să lase pe cei doi să stabilească ei un candidat care să fie susținut și  de PSD, care oricum va pierde și el, dar atunci va putea spune că au pierdut pe mâna candidatului ales de cei doi, ea și-ar păstra conducerea partidului și a guvernului fără a i se reproșa ceva. Atâta vreme cât este clar că PSD nu poate câștiga alegerile prezidențiale, ce mai contează pentru ea cine va fi candidatul și de ce să nu îi lase pe Ponta și Tăriceanu să se facă de râs, dând dovadă astfel și de … diplomație și de prietenie față de cele două partide? Singura soluție bună pentru Viorica  deci ar fi să îi lase pe cei doi să stabilească un candidat comun. Sau, în cel mai rău caz, să o lase pe Firea să se facă de râs și apoi să aibă motiv să nu o mai sprijine la locale și parlamentare și să scape de ea.
Greșeala lui Iohannis
Divizarea dreptei este urmare a înlăturării lui Dragnea. Cât era Dragnea pe cai mari, dreapta a fost nevoită să stea unită, ca să îl poată contracara, pentru că exista pericolul ca acesta să câștige alegerile prezidențiale. Cum a dispărut Dragnea, dreptacii au respirat ușurați, lipsa unui candidat unic al stângii, certurile din interiorul PSD și chiar din cadrul coaliției de la guvernare, coroborate cu semi-victoria de la europene, le-a dat aripi,  sau coarne,  liderilor partidelor de dreapta, PMP, USR, PNL, care consideră că au șanse să se erijeze în reprezentanți ai ”contra-stângii”. Fără să realizeze, prin eliminarea lui Dragnea, dreapta, dar în special Iohannis, și-au bătut cuie în talpă, introducând ambițiile de  grupulețe în partea virtual dreaptă  a politicului. Este clar că Barna va lua voturi și de la cei anti PSD și de la cei anti Iohannis, recte cei sătui de partidele ”istorice” sau mai bine spus ale istoriei ultimilor 30 de ani. Dacă Iohannis l-ar fi lăsat pe Dragnea să candideze, ar fi câștigat detașat alegerile și în mod sigur USR ar fi mers pe mâna lui Iohannis la prezidențiale, nu neapărat  din dragoste  pentru Iohannis  cât din teamă de a nu diviza dreapta și a da șanse lui Dragnea să câștige. Așadar, Iohannis și-a legat o piatră de moară la gât. Asta, dacă nu cumva voalat sau nu, Barna va fi ”sfătuit” să renunțe la candidatură încă înainte de alegeri, fiind pentru Iohannis ceea ce a fost  Stolo pentru Băse, sau Pandele pentru Firea, adică un iepuraș, cu sau fără voie.
Micii candidați
Deci deocamdată avem doi candidați cunoscuți pe partea dreaptă, Iohannis și Barna. Ce va face Băsescu ? Va avea un candidat propriu? Eu cred că da, pentru că chiar dacă știe că nu are șanse, nu vrea să fie învinuit de lipsă de curaj sau voință  politică. În plus, nu vrea să fie sluga altuia, să voteze el pentru altcineva, mai ales că toți ceilalți candidați potențiali i-au fost sau îi sunt dușmani. Nici nu contează pentru el cine va fi candidatul partidului atâta vreme cât nu e el, pentru că oricum nu va ajunge în turul 2.
La fel va proceda și UDMR-ul, va avea candidat propriu pentru că nu se poate altfel, ei nu fac înțelegeri înainte de alegeri, le fac după turul unu, unde vor putea promite voturile milionului de unguri chiar dacă promit blana ursului din pădure, pentru că maghiarii ori votează cu al lor, ori cu niciunul. Deci UDMR va promite pentru turul doi, ce nu au.
Va candida Ponta ? Fără îndoială că dorește să candideze. Nu știu ce șanse își dă singur, e posibil să câștige voturi și de la PSD, dar dacă nu va bate palma cu Tări și Viorica, nu va scoate nici cât UDMR-ul.
Poate și Tăriceanu va candida, susținut sau ne-susținut de Viorica sau/și  Viorel, dar cu șanse chiar mai mici decât Ponta,deși are un partid mai mare și mai structurat. Tăriceanu, prezintă avantajul că dacă va fi ales candidatul PSD-Pro România ALDE, în turul 2 are șanse să câștige voturi și din tabăra celor de pe locul 3, indiferent cine va fi.
Ce va fi în Turul 2?
Aici e aici. Cine are șanse să ajungă? Conform … cutumelor trebuie să ajungă un candidat de dreapta și unul de stânga. Deci al PSD și al PNL. Dar e posibil să ajungă și Barna, fie cu Iohannis fie cu PSD. Șansele ca Barna să ajungă în turul doi, cu Iohannis, nu sunt excluse, având în vedere rezultatul strâns dintre PSD și USR la europarlamentare. Dacă luăm în calcul că vor fi poate mai mulți alegători dintre cei care nu au votat până acum, plus pe cei din stânga cărora nu le va conveni candidatul propus de partid, există șanse reale să asistăm la un tur 2 între Barna și Iohannis. În acest caz, de câștigat va câștiga Iohannis pentru că sistemul veghează, mai există destule garaje și sufragerii din care ”toți oamenii președintelui” să transpire pentru a face din Barna un nou Geoană. Nu știu însă pe cine au ales licuricii, pentru că Licuriciul cel mare e cam supărat pe Iohannis pentru cazul Ambasadei în Israel și influențele germane. Foarte posibil să asistăm la o surpriză, dacă cumva Marele Licurici va dori să schimbe frânarul. Dar dacă Marele Licurici nu își ia mâna de pe Klauss, în al doilea tur, Barna va fi ”ajutat” să piardă, oricât de Albă ca Zăpada se declară el.
Oricum până la alegeri, ne vom distra. Politicienii își văd de afacerile lor între alegeri, dar la alegeri se fac de râs fără să îi intereseze  cât de penibili sunt. Mai ales în calificări…
UPDATE :22.07.2017, 15.30 :
Fifor și Teo au anunțat că renunță la candidatura internă și externă pentru Cotroceni. Se mai îndoiește cineva că partidul în va cere Vioricăi să candideze ? Se mai îndoiește cineva că Firea va candida independent pentru ”binele partidului” ? Cred că vom avea un tur doi Barna-Iohannis.
Au început meciurile de calificare

luni, 22 iulie 2019

Armata, ca țeapă națională

Scriam în articolul precedent că românii sunt condamnați la țeapă. Dintre toți românii însă, militarii, iar dintre militari, pensionarii militari sunt fără îndoială abonați la țepe.
Am vizionat mult așteptata emisiune de pe date de 17.07. de la B 1 TV cu telefonistul Leș și trebuie să admit că rar mi-a fost dat să asist la un asemenea carnagiu. Cu toate încercările lui de a fi amabil, afabil și onest, Leș a fost căsăpit pur Și simplu de cei doi moderatori din studio, care au venit pregătiți nu doar cu întrebări ci și cu răspunsuri la răspunsurile lui Les, iar acesta nu a știut cum să răspundă nici chiar acolo unde credea că este betonat. Durerea este cu atât mai mare, cu cât el e convins că a ”ieșit bine” și poate a fost chiar lăudat suptordonați. Adevărul este însă că a venit total nepregătit, neinformat, a ridicat din umeri și a mimat mirarea sau surprinderea acolo unde a fost pus în fața unor date neplăcute. Cea mai elocventă situație de acest gen este cea în care i se spune că sunt mai multe contracte neonorate de partenerii externi, sau mai bine spus mai multe țepe luate de armata română, de români care au rămas cu ochii în soare și banii dați, nu doar cea cu platformele  8×8, iar Leș privește în jos fără să infirme țeapa spunând doar că este deschis dialogului. Păi ce să mai dialoghezi pe acest subiect? Aici trebuie un monolog al procurorilor.
Dar să le iau pe rând:
  1. Pensiile și consiliul
În prima parte, din primul minut domnul ministru a atacat problema proiectului lui Teodorovici, despre care a spus clar că ÎNCĂ NU E DEFINITIVAT că deocamdată se vorbește despre plafonul de 10000 lei, dar nu se știe dacă va rămâne așa. Pentru cei care speră ca lucrurile vor evolua în bine, fac precizarea că dacă se va modifica plafonul  se va modifica în jos, nu în sus iar când spun asta mă bazez pe convingerea că magistrații nu vor fi atinși și au și amenințat că nu vor sta cu mâinile în sân, deci pensiile lor vor rămâne neatinse si cum dintre militari așa cum spunea sinistrul sunt doar 1669 de militari(din care mai mult de jumătate magistrați) cu pensie peste 10000 lei, e clar că Teodorovici va coborî ștacheta pentru a lua cât mai mult, caimac și cum singura categorie de pensionari care au pensii între 3000-și 10000 lei  sunt cei din SNAOPS, vă dați seama pe cine va cădea măgăreața. Deci nici afirmația că vor fi afectați ”doar” 1600 de militari nu este realistă. Totodată telefonistul a mai explicat și de ce s-a implicat el pe data de 17 în treburile consiliului: a văzut că activitatea acestuia trenează, și așa că a simțit nevoia să îi pună la treabă, dând sarcini precise și termene. Mi-au dat lacrimile. Aici trebuie să amintesc că, conform comunicatului dat de LADPM s-s decis înlocuirea ordinului M25, cel în baza căruia se recalculează și  actualizează pensiile. Mulți se vor bucura, crezând că se va da un alt ordin, mai bun. Țeapă din nou. Nu se va îmbunătăți, și nici nu se va uniformiza sau aduce ca la MI, pentru că nu au bani să ne dea în plus.  Indiferent ce vor propune pensionarii, ministerul va acționa ca și până acum. Important este că au obținut acceptul asociațiilor să îl înlocuiască. Iată ce vorbele telefonistului:
A urmat subiectul contractelor MApN pentru achiziționarea corvetelor. Aici sinistrul Leș a început să recite poezia ” eu nu știu, eu nu sunt de vină”, poezie  din care a recitat strofe toată emisiunea. Deși el a demarat procedura de achiziționare, el a semnat nota de fundamentare prin care se negocia cu Damen Shipyards , sinistrul Leș se considera nevinovat. Nu a ales el nimic, procedura aleasă a fost greșită, dar el ca ministru nu a putut să inițieze un proiect de lege care să faciliteze o achiziție corectă, săracul de el este neputincios. Oamenii ăștia dau legi strâmbe cu care să fure cu legea în mână, cu care să își poată lua șpagă pentru fiecare contract semnătură pusă pe un contract, apoi dau vina pe legea pe care au făcut-o tot ei, că nu pot proceda altfel.
https://www.youtube.com/watch?v=KQb4cIWv5jQ
Atenție, specialiști în pericol!
Subiectul următor este un semnal de alarmă pe care eu l-am tras demult colegilor încă activi care execută orbește de frica pierderii sau de dragul scaunului, sau gradelor ordinele civililor privind contractele de achiziții sau vânzări de terenuri ale armatei, în mai multe rânduri am atenționat asupra faptului că deciziile se iau la nivel politic, dar semnăturile și responsabilitatea cade pe umerii șefilor de direcții, birouri, secții, care își dau ”avizul” bineînțeles aviz influențat sau comandat. Ei bine, domnul Leș întrebat de ce s-au făcut sau acceptat anumite condiții contractuale sau variante, confirmă ceea ce am spus eu, spunând că nu e vina lui, ”AȘA AU DECIS SPECIALIȘTII”.Așadar atenție stimați colegi încă activi,că voi veți face pușcărie pentru actele pe care le semnați, nu cei care v-au pus să le semnați.
Din nou se pregătește ceva
Dar atenție și celor care pensionari fiind, încă mai lucrează la stat, vi se pregătește ceva. Leș nu știe dacă are astfel de pensionari în proveniți din MApN, dar ”a auzit el” pe la finanțe că se discută despre asta. El însă nu știe dacă este legal sau moral sau nu. La fel de neștiutor este domnul Leș si în ceea ce privește pagubele produse de tancurile americane la aplicații. Nu știe nici la cât se ridică paguba, nici cine se face vinovat, dar atrage atenția celor care îi puneau întrebări, că ” la acest exercițiu au participat militari americani” adică să înțeleagă ei că ăștia sunt intangibili, nu are rost să discuți despre asta, au imunitate.
Eu sunt mic, nu știu nimic!
Este foarte interesant cum se face că nu știe Leș pe ce criterii sunt numiți secretarii de stat deși și el a fost numit secretar de stat pe același principiu, tot ”luat de pe stradă” cum spunea Mănăstire despre Andrei Ignat, protejatul soților Olguța pe care Leș l-a ”convins să plece” abia după ce a plecat și Dragnea. Ciudată coincidență să constate domnul Leș că acesta avea rateuri exact după ce Olguța nu mai are sprijin în PSD. Dar Leș nu știe, nimic, nici cum a ajuns Ignat prin armată, nici cum a ajuns el. Urmăriți-i reacția când e întrebat cum a ajuns Ignat la armament și vă veți da seama cât e de nevinovat.  Și cu această ocazie, Leș amintește de ”specialiștii militari” , ei secretarii de stat, civilii din armată, care conduc armata nu au nici o vina. El infirmă existența unor diferențe de opinii între secretarii de stat și specialiștii militari, deși la numirea lui Dan Mihai Chirică la Departamentul pentru relația cu parlamentul generalii au refuzat sa asiste la ceremonie părăsind sala.
Platforma de țepe
A urmat punctul cel mai ”hazliu” al serii. Discutând despre contracte și încercând să își salveze pielea în privința contractelor, Leș a călcat într-un rahat despre care cei din studio nu știau. A spus singurel că în privința contractului cu platformele 8×8,România a dat banii și așteaptă de 6 luni  să le fie livrate mașinile, care ar fi gata, dar nu corespund la toți parametrii, adică unele sisteme instalate pe ele nu corespund tehnic. Întrebat cum e posibil așa ceva domnul Leș râdea, i se părea amuzant, dar el era nevinovat, el a spus că o să îi penalizeze, că le-a trimis o scrisoare acum două săptămâni și va fi vai de mama lor, a celor de la General Dynamics. Iar când i s-a spus domnului sinistru că mai sunt și alte contracte neonorate încă de pe vremea lui Oprea, telefonistul s-a făcut că nu știe, nici nu a informat dar nici nu a întrebat care sunt alea, că eu aș fi sărit în sus dacă nu ar fi fost așa. Numai că el știa că așa este și când i s-a spus că i se va aduce lista , a spus că e deschis dialogului. Păi despre dialog e vorba aici ? Luăm țepe după țepe, facem contracte pe care amărâții de români le plătesc, ne lăudăm că înzestrăm armata, dar de fapt ne înzestrăm doar pe hârtie. Spunea bine, și știa ce spunea George  Friedman când ne atenționa că nu ne putem apăra cu o armată pe hârtie, nu numai armata e pe hârtie ci și înzestrarea. Iar domnul Leș râde când spune că am plătit produse care nu au fost livrate și au 6 luni de întârziere. El s-a spălat pe mâini, a trimis acum două săptămâni o scrisoare. Pentru asta se face pușcărie, pentru că ori ești incapabil, ori sabotor, ori în slujba altei armate sau stat. Dar domnul Leș nu va face, el a trimis o scrisoare, dar specialiștii militari nu sunt în siguranță. Oricum domnul Leș a consfințit faptul că nu doar pensionarii militari iau țepe ci întreg ministerul, în funcție de partea cu care se relaționează.
Cine minte ?
Iar în final domnul Leș a anunțat altă țeapă, dar nu se știe cine a dat-o. În comunicatul de ieri al LADPM, la punctul 5, se spune : 5 – Dl. Gabriel Les ne-a informat ca in cursul zilei de 17 iulie la ora 21.00 este invitat la Postul B1TV si ca va prezenta punctul de vedere oficial al ministrului referitor la faptul ca pensiile militare NU vor fi afectate de impozitarea progresiva acestea fiind Pensii militare nu Pensii speciale”
Iată însă, ce a declarat la final domnul Leș, întrebat exact dacă a promis așa ceva:
În această situație ori Leș minte, ori cei din LADPM. Ar mai fi existat varianta ca cel care a scris comunicatul să fi înțeles greșit, dar este exclus, pentru că așa cum se vede, comunicatul este semnat de o ”echipă de comunicare” ceea ce înseamnă mai mulți oameni și este exclus ca toți să fi înțeles greșit. Deci ori ei, TOȚI au mințit și dezinformat, ori Leș a mințit.
Una peste alta, urmărind emisiunea, orice necunoscător ar trage o singură concluzie:avem o   armată cu cai de lemn, soldați de plumb, ofițeri de paie și conducători de …. Numai bună de țepuit.
PS: Dacă domnul Leș ar fi cu adevărat interesat de ceea ce a spus la întâlnirea din data de 17, ar trebui, ca prim pas și dovadă că așa este, să ordone juristilor să se retragă din toate procesele intentate de pensionari pentru neacordarea indexarii din 2016 și neacordarea separat a OMM și pensiei suplimentare, sa nu mai declare apel acolo unde au pierdut procesele, să declare în toate instantele că nu se opune cererii pensionarilor. Și uite așa nu mai are nevoie să dea nici o ordonanță de urgență, nici să se milogească la Teodorescu sau Viorica să îi accepte proiectul.
Am spus ca prim pas.

https://www.b1.ro/inregistrari/dosar-de-politician


Armata, ca țeapă națională

sâmbătă, 20 iulie 2019

Condamnați la țeapă


Nu, că englezul ăla irlandez Abraham STOKER a avut dreptate când a făcut din Vlad Țepeș erou de roman consacrând țeapa( deși fusese folosită cu mult înaintea lui de alți eroi necunoscuți de alte nații) ca elementul reprezentativ  la români. Păi să recunoaștem, de atunci încoace noi, românii , tot într-o țeapă stăm, nu aceeași dar nu ne lipsește nici dimineața, nici la prânz nici la culcare, indiferent cine este la guvernare. Inițial și eu, ca și alții mai ”patrioți”, m-am revoltat când am fost confundați și asimilați actelor de cruzime și tot încercam să îi conving pe străini că nu e așa, că Țepeș a fost un copil de țâță, că nu românii au inventat țeapa și că asta  a rămas undeva în evul mediu și nu mai  există decât în cărțile de istorie. Zău?
Dar când l-am gonit pe Cuza ce aveam în spate? Dar când am întors armele în Al Doilea Război Mondial ca să îi ajutăm pe ruși să ajungă primii la Berlin fără să semnăm un contract de mână ceva și le-am mai și plătit apoi despăgubiri de război, ce ni s-a înfipt  în cur?
Dar când l-am împușcat pe Ceaușescu și îi pupam mâna lui Păcălici ce fiori ne treceau?
 Dar când l-am ales pe Băsescu, pentru că ne înjura  și ne dădea capete în gura (și nu doar capete), de ce strângeam din dinți ? Dar când am votat un neamț gândind că mutherlandul  ne va scoate la liman  iar el ne-a vândut pădurile de nu mai avem lemn nici de scobitori, cu ce ne-am ales?
Reforma prespălaților
Și uite că nu ne-a ajuns. Acuma, după ce sasul i-a dat pas lui Dragnea, pas cu pas,  PSD-ul s-a ”revoltat”  la conducere a venit cine credeți? Colaboratoarea lui din tinerețe, soră cu cele pentru care face pușcărie, dar ea acuma deschide gura mare că nu a mâncat usturoi, deși are usturoi și în șamponul de păr. Și pe cine își ia lângă ea? Pe Făt Frumos din latrină și Fiforaș de la oraș, cel care  când a simțit că se clatină Dragnea și-a trecut numele pe lista contestatarilor, apoi când acesta a rămas în picioare s-a retras” pentru binele partidului, cu alte însărcinări” de la minister, pentru ca acuma să pozeze iarăși  în contestatar și să sprijine ”reforma din interiorul” PSD reforma prespălaților, pentru că ăștia de sunt la conducere acuma, sunt ca blugii prespălați, preț de nou, dar  roși și rupți  de atâta stat în genunchi în fața șefilor.
Făt Frumos ăsta, un fel de Crin al PSD-ului, băiat cu ochi frumoși și apucături de dandy de scară de bloc, a primit sarcină să facă rost de bani pentru campanie că dacă nu zboară după Ileana Cosînzeana și a ieșit la piață cu principiile. Cică vrea și el să facă reformă pe sistem și hopa cu impozitarea progresivă, cu pensii speciale, chestii socoteli. Bine, șmecheria cu lupta împotriva pensiilor speciale e luată din propaganda USR-isto- penelistă, tocmai cu speranța că proiectul îi va fi sprijinit de opoziție. Numai că a realizat că dacă lovește doar în alea, care sunt mari, dar nu sunt multe și aparțin …știți voi cui, oamenilor cu robă și celor cu ochi de peruzea, pe lângă faptul că nu strange cine știe ce, își mai face și prieteni care îl trimit la prietenul de la Rahova și atunci a schimbat foaia. Cică  că nu e bine așa, că ar comite discriminări, că Constituția, că egalitatea între organe, că nu poți să sugi numai de la o țâță,  așa că  mai bine e să introducă el o taxă de ”solidaritate” care să îi ajute pe primarii procopsiți prin noua lege administrativă, să își primească indemnizațiile recent acordate. Ei, și acuma cum să scoată el banii ? De la cine ?
De la țepuiții de serviciu, cei de la care plecând de la Boc încoace s-au tot pus popreli, s-au amputat și congelat sporuri, pensii , drepturi, de la Muții din apărare. Lăpușneanu ar fi spus : ”muți dar proști”, dar acuma nu se mai spune așa, se spune ”muți și dezbinați”. De ce muți? Pentru că ei sunt învățați să spună ”să trăiți, am înțeles ” în baza cutumei ”ordinul se execută, nu se discută”. Cineva ar spune că asta era pe vremea lui Stalin, acuma  armata nu mai  e așa, ne-am tras fregate, am plătit corvete, dacă suntem cuminți o să le și avem  peste 10-20 de ani, ca să le putem băga în port la retehnologizare și upgradare. Ei, punem pariu că acuma e mai rău decât pe vremea lui Stalin ? Întrebați un militar activ ce părere are despre politica guvernelor din ultimii 30 de ani privind armata și dacă vă va spune unul adevărul, eu îi mănânc cizmele, dacă mai are. Ei nu au voie să vorbească despre armată, despre armată vorbesc cei care nu au făcut armata, nici măcar cei care au învățat doar să coase nasturi. Mi-a șoptit mie o viorea, că ”Năsturaș” a făcut armata la transmisiuni și cum nu avea ureche .. muzicală să bată tata ta tiii ta ta ta  a fost dat la CLC pentru că era plăvan și putea duce în spinare și două bobine. Asta nu înseamnă că le și ducea. Închis paranteza.
Gazoductul kaki
Revin la politica lui Făt Frumos din latrină. Spuneam că văzând că nu poate lua de la bogați s-a dat iară la punguța cu doi bani. Păi e normal, decât să lovești în ăia cu spatele asigurat, puțini dar puternici mai bine în ăia mulți și dezbinați, că  acolo ai vadul deja creat. Pensiile militare sunt pentru guvernanți  noștri ca magistralele cu carburant  pentru șmecherașii din Prahova. Gaura e dată, robinetul instalat, locul marcat, când au nevoie, hopa cu canistrele fac băieții plinul, acoperă, nu țipă nimeni, paznicii (a se citi mai marii armatei) sunt mânjiți cu funcții și grade pe care știu și ei că nu le merită, ura și la gară, ne vedem la următorul transport. Deci ordonanța pe care o va da Teo  oricum va fi ea denumită, va lovi în conducta kaki, sută la sută. Păi ar fi și păcat când ”toboșarii” au fost înțepați de atâtea ori, să fie menajați tocmai acuma când moare purceaua în cocina. Mulți dintre ei nici nu mai simt țeapa, sau a început să se le fie incomod  fără ea. Au reacții adverse, pe bune ! Dar pentru liniștirea spiritelor, au ieșit pe piață domnii Fifor și Leș, ultimii miniștri ai apărării , în ordinea cronologică și poate nu numai,  să spună că pensiile militare nu sunt pensii speciale, deci nu vor fi atinse de reforma lui Teo. Hai zi să mori tu! La pariu, cum se spunea prin Alexandria, că militarii vor fi sigur, dacă nu cumva singurii vizați.
Comunicantul
Culmea este că ne-am obișnuit, așa cum spuneam, atât de mult cu țepele încât nu ne simțim bine fără ele și mai mult, când ni se prezintă le lăudăm ca și cum ar fi catarge de drapel. Măi oameni buni, unii au ajuns să prezinte onorul țepelor iar dacă le spui că aia e o țeapă, îți spun că ești tu orb, nu vezi drapelul din vârf.
Un comunicat recent al LADPM adică Liga pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari  ne anunță marea victorie obținută în lupta împotriva țeparilor din guvern. După ce acum o săptămână aceeași ligă ne anunțase că  reprezentanții ei și ai Consiliului Consultativ proaspăt înființat dar încă neîncadrat, s-au întâlnit cu consilierul Tase care le-a spus că nu e nici o șansă să se atingă cineva de cele 3 OUG-uri care au îngropat pensiile militare, uite că pe data de 16.07.2019 după o întâlnire cu țeparul șef din armată, sau ”telefonistul”, cum i se mai spune între cunoscuți,  ne anunță bucuria: toate problemele vor fi rezolvate, domnul Leș a trasat ordine și .. medalii privind rezolvarea problemelor. Din câte știu, mai făcuse asta la începutul anului, la concurență cu Dragnea, dar cum Dragnea nu mai poate promite nimic, a rămas Leș să dea țepe în continuare. Nu aș vrea să comentez mai mult, ca să nu sară iarăși unii în sus ca înțepați și să spună că vreau să dezbin unitatea de monolit a asociației. Ceea ce mi se pare însă absolut aberant și greu de crezut, este  că unii pot pune botul atât de repede, dacă nu cumva mint și ei deliberat. Păi cum să crezi că ”specialiștii” din minister, cei care de 10 ani caută soluții pentru ciuntirea pensiilor militare, își vor face mea culpa și admițând că au fost măgari, vor repara acuma tot, prin altă ordonanță de urgență pe care nici Leș nu o poate da și nici măcar impune lui Teo sau Vio? Fraților, ASTA E ȚEAPĂ, NU CATARG DE DRAPEL, lăsați mâna jos, nu e cazul să dați onorul.  Și ce a mai promis  telefonistul?A promis că în seara asta va ieși pe post la B1 tv și ne va prosti  în fața întregii națiuni, că dacă o face doar în particular nu se pune. Așa că săriți fraților, faceți rating postului lui Băsescu în seara asta. Eu nu pot, de trei zile nu am semnal tv la moșie, așa că am scăpat, rămân cu o țeapă mai puțin.
Aș vrea să fac o precizare:  nu contest și nu critic  încercările colegilor, oricare ar fi ei, și oricare ar fi ele, de a încerca să obțină ceva o cât de mică reparație a furturilor comise de guverne din bunurile și drepturile militarilor. Felicitări, dacă eram în București mergeam și eu, așa cum am mai fost. Dar nici să te lauzi cu blana ursului din pădure când știi bine că cel care promite nu poate garanta și că promisiunile politicienilor sunt vorbe în vânt. Le urez însă succes în toate acțiunile pentru că știu că pe lângă câțiva care urmăresc interese personale și acolo, cei mai mulți sunt oameni de ispravă. Va trebui însă să aibă pregătit și alte câteva planuri B, pentru ca planul A e țeapă. Pai acum o săptămână, vine consilierul ministrului  și îți spune verde în față că nu se poate face nimic cu ordonanțele iar azi vine ministrul și îți promite că se vor rezolva toate problemele iar tu crezi ce spune? Am auzit că cineva pe acolo a încercat să îl sperie pe domnul Leș, spunând că rezultatele alegerilor din 26 Mai,  se trag de la …. pensionarii militari  care și-au luat mâna de pe PSD. Păi chiar dacă ar fi așa,(da nu e) cât de dus cu capul este să îi faci în sâc și să îi spui că tu i-ai otrăvit câinele și să îi mai și ceri bani pentru asta ?  Bă ești prost?
Iată comunicatul dat de ”echipa de comunicare” .Bănuiesc că dacă era o declarație, era semnată de ”echipa de declarare”. Așa o fi la modă acuma, să nu se știe cine și ce face, totul e ”în echipă”. Prinde orbul, scoate-i ochii.
Va aducem la cunostinta ca in data de 16 iulie, la sediul Ministerului Apararii Nationale a avut loc intalnirea  de lucru a Consiliului consultativ al militarilor in rezerva si in retragere.
La intalnire au participat 13 reprezentanti ai militarilor in rezerva si in retragere, consilierul ministrului gl. (r) Tase Marian si cate un reprezentant de la Directia Generala Financiar Contabila (col. Subtirica), Directia Genreala Juridica (col. Aurel Dragu) si de la Casa de pensii sectoriala a ministerului (col. Eremia).
In ultima parte a intalnirii de lucru a participat si minstrul apararii dl. Gabriel Les.
Avem o mentiune speciala pentru camarazii Nutu Constantin si Chirica Aurelian care s-au deplasat la aceasta intalnire din garnizoana Focsani pentru a prezenta problemele pe care le-au documentat in cadrul Grupului de lucru din care au facut parte.
Actiunea a fost moderata de dl. Tase Marian si de dl. Gligor Viorel.
In dezbatere s-au aflat urmatoarele subiecte:
1 – solutionarea problemei abordarii diferite intrte cele doua ministere a majorarii pensiilor cu 5%:
          – s-a decis ca pana pe 23 iulie sa se intocmeasca proiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului Romaniei prin care emitentul Legii sa faca clarificarile care se impun in vederea aplicarii unitare pentru a fi prezentata ministrului apararii – dispozitia a fost data specialistilor in activitate personal de catre dl. Gabriel Les care a si stabilit termenul de solutionare de o saptamana;
2 – s-a decis ca si pentru problematica colegilor care si-au desfasurat activitatea in economia nationala sa se intocmeasca proiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului Romaniei prin care sa se infiinteze o structura abilitata sa faca echivalarea functiilor respective cu cele militare in vederea reanalizarii drepturilor care li se cuvin militarilor respectivi – dispozitia a fost data specialistilor in activitate personal de catre dl. Gabriel Les care a si stabilit termenul de solutionare de o saptamana;
 3 – s-a discutat pe baza propunerii noastre pentru varianta de proiect de ordin al ministrului in vederea inlocuirii Ordinul ministrului M25 – s-a decis ca pana pe 23 iulie sa se intocmeasca proiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului Romaniei prin care sa se faca corectiile care se impun pentru a fi prezentata ministrului apararii – principalele probleme rezultate din aceste modificari ar fi inlaturarea diferentelor majore intre cuantumul pensiilor celor care au indeplinit aceleasi functii dar in generatii diferite precum si reanalizarea modalitatilor de acordare a pensiilor suplimentare in cuantum de 3, 6 sau 9% – dispozitia a fost data specialistilor in activitate personal de catre dl. Gabriel Les care a si stabilit termenul de solutionare de o saptamana;
4 – s-a intocmit din ordinul dl. Gabriel Les o situatie din partea Comisiei de analiza a contestatiilor – situatia pe ultimii 10 ani si ritmul solutionarii acestora dar din lipsa timpului aferent aceasta nu a fost analizata astazi ci  se va prezenta si dezbate in cadrul Consiliului la intalnirea urmatoare.
5 – Dl. Gabriel Les ne-a informat ca in cursul zilei de 17 iulie la ora 21.00 este invitat la Postul B1TV si ca va prezenta punctul de vedere oficial al ministrului referitor la faptul ca pensiile militare NU vor fi afectate de impozitarea progresiva acestea fiind Pensii militare nu Pensii speciale.
          In cursul zilei de maine, 17 iulie la sediul Ministerului Apararii Nationale Grupul de lucru desemnat de Consiliul consultativ va lucra impreuna cu specialistii din minister pentru intocmirea proiectelor de ordonante dispuse de ministru.
          Consiliul consultativ adreseaza rugamintea tuturor militarilor in rezerva si in retragere proveniti din cadrul Ministerului Apararii Nationale si care au aflat de existenta sa sa informeze pe toti camarazii cu care intra in contact referitor la activitatea acestuia precum si despre existenta Grupului de facebook cu aceeasi denumire in care se fac toate informarile legate de activitatea noastra.
          Reamintim incaodata ca pot participa la activitatea Consiliului toti camarazii specialisti pe problemele in dezbatere sau care considera ca au probleme de interes pentru Ministerul Apararii Nationale si pentru Consiliu.
          Va asiguram ca acest Consiliu nu este o structura exclusivista ci este o structura a tuturor militarilor in retragere si in rezerva unde fiecare poate prezenta problemele pe care le considera de interes. 
          Echipa de comunicare a Consiliului consultativ va sta la dispozitie pentru orice informatie referitoare la Consiliu si isi propune sa va tina la curent cu toata activitatea acestuia.
Semneaza:
Echipa de comunicare a Consiliului consultative”
Pe vremuri era un banc, cu Bulă. La decesul lui, survenit în urma unui accident de mașină provocat de un cauciuc spart, preotul care asistase și la botez, spune: ” din pană de cauciuc s-a născut, din pană de cauciuc a murit!” 
Așa și românul e în strânsă simbioză cu țeapa.

Condamnați la țeapă

joi, 18 iulie 2019

Din canale adunate


Canalele, mai ales cele de televiziune, ale televiziunilor care fac rating din ceea ce curge pe sistem, ne-au umplut zilele astea de știri din haznalele politicii românești. Sunt convins că știrile respective reprezintă crema informațiilor strict necesare și de primă importanță  pentru români iar prezentarea lor va duce la salvarea vieții cetățenilor, telespectatorilor, chiar umanității. Iată despre ce e vorba :
S-a copt mazărea
Pe valeeeeee, pe valeeee, a făcut mazărea boabeeeeeeeee, spune un cântec românesc. Așa o fi, mai ales că o spun și televizuinele. Cică Radu Mazăre, ”Malgașul” cum i se spune, recent întors din concediul din Madagascar, și-a pus pirostriile în penitenciar. Să mai zică cineva că sistemul educativ din penitenciarele noastre nu este valabil. Cum nu ? Păi a stat Radu mamii 2 ani în concediu, că ne trimitea și vederi de acolo să ne facă sîc –sîc  și nu s-a lipit nimic de el, dar cum a ajuns acasă cum i-a venit și mintea la cap (probabil plecase în concediu și își lăsase mintea acasă) și și-a întemeiat o nouă familie. Dacă e să cercetăm stolurile de păsări care îi populau scenele și îi căutau cuibul cu diferite ocazii și care politico-alegorice, oprirea la o singură păsărea, este chiar o performanță la care numai sistemul  educativ din penitenciare putea ajunge. Mulți locatari ai penitenciarelor românești și-au găsit ”dragostea” , nu numai mințile,  după gratii. Borcea, dacă îmi aduc bine minte, era gata –gata să se căsătorească intermediar, între două neveste de afară cu o asistentă din sistem, dar s-a opus ministrul justiției. Câtă răutate domnule, cum a fost întreruptă iubirea nevinovată a unui și mai nevinovat copil minune al fotbalului cu grade profesionale.
Grăbește-te finule !
Nu ar fi exclus ca mâine- poimâine, ceea ce în regim penitenciar poate să însemne ”când o face plopu-mere”, să asistăm la instalarea altor pirostrii, de data asta pe cap teleormănean. Se știe că la marele miting PSD de la Craiova, Livuț și-a cerut nașii în cumetrie în fața a 40000 de cetățeni după socoteala nașului, cam 8000 după cea a spațiului. Nu pot uita reacția Olguței a cărei față spunea:”bă dar are tupeu ăsta, e cu un picior în pușcărie și vrea să mă ducă și pe mine acolo… să îl însor. Never!”. Zâmbetul profesionist însă i-a acoperit gândurile. Soața sa însă, domnul proaspăt parlamentar european Manda, i-a răspuns în ton cu gândurile Olguței: ”DA, DAR GRĂBIȚI-VĂ!” Știa el ce spunea, că nu degeaba era sef de comisie SRI și cred că nu se gândea doar la locație, ci și la posibilitatea ca mireasa să nu îi mai sară în brațe în situația asta. Eu nu aș băga mâna în foc. Oricum știrea despre el, prezentată pe fluxul de știri este faptul că Livuț a fost înjurat și scuipat de colegii de detenție. Păi la ce se putea aștepta? Să zică merci că nu i-au acordat tratamentul pe care l-a oferit el românilor cât a fost la putere. Păi porumbelul Dragnea  s-a ușurat …în capul românilor, conform obiceiului porumbeilor care cât sunt jos îți ciugulesc din mână iar după ce au ajuns sus se găinățează în capul tău. Așa fac toți politicienii, așa a făcut și Liviuț. El a fost doar scuipat, să zică merci,  e loc și de mai mult, că doar trăim în România unde există proverbul  conform căruia ”cine seamănă vânt culege furtună”. Liviut trebuie să știe că închisoarea nu îl ferește de furtuni, ou contraire!
Udrea și fusul orar
O altă știre prezentată de pe canalele politicii românești este cea privind întoarcerea altui risipitor din concedii exotice, întoarcerea Lenuții, spaima constituții. Elena Udrea a realizat că ea a iubit întotdeauna România, că ea nu a vrut să plece, dar   dușmanii nu a vrut să o lase. Că s-a dus acolo doar să nască, dar botezul îl vrea neapărat în România. Până la urmă Dragnea, a fost cel care a scăpat-o de  pușcărie, cel puțin de moment, confirmând un alt proverb românesc, acela că ” nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”. Săracu Livuț s-a chinuit atâta să scoată sentințele de ICCJ dar el se pare că nu beneficiază. Lasă, intră în contul omeniei. Deci s-a întors Elena din Pleșcoi acasă și toate televizuinele îi caută vorbele, dar ea modestă tace. A vorbit însă soțul care spune că acum fata și mama se obișnuiesc cu fusul orar, adică din oră în oră. Săraca de ea, ce dor i-o fi fost, când făcea șoping și mișto de noi cu colega Bica pe meleaguri străine, de fusul românesc, de țărișoara ei, de afacerile din România, de banii  cocoșeilor pe care i-a mângâiat și mai ales, de limbile realizatorilor tv din România. Știu eu unul care este în orgasm prelungit de la revenirea ei. Nu-i așa Banciule ? Nici Piticul Atomic nu își ascunde satisfacția. Una peste alta, Udrea poate fi un bun exemplu că ceea ce a spus Kati se aplică cu succes în România: nu contează că te-ai mototolit, că s-au șters alții la fund cu tine, sau tu cu drepturile și viitorul românilor, că ai călcat peste cadavre sau ai fost călcat în picioare cu demnitate și moralitate cu tot, că ești hoț, corupt, mânjit cu sânge sau rahat, tu să privești în față cu tupeu, averea nu ți-o ia nimeni, că are și justiția limitele ei.
Trăiască canalizările din România, că suportă orice, nu (li) se înfundă niciodată!

Din canale adunate

miercuri, 3 iulie 2019

Olguța pricepe greu și uită repede


Vă mai amintiți când Dragnea promitea să repare nedreptățile din pensiile militare așa cum cică făcuse cu cele civile ? Vă mai amintiți că se întâlnise cu un grup de militari și dăduse ordin Olguței Vasilescu  să ia taurul de coarne și să găsească, împreună cu Teodorovici, modalități de a reacorda pensionarilor militari o parte din drepturile furate tot de ei?
Vă mai amintiți că în loc să repare ce au stricat ea propunea indexarea progresivă  pretinzând că așa  vor face dreptate militarilor reducând pensiile peste 10000 de lei, spunând că în felul acesta lovește în capra magistraților?
Vă amintiți că  Dragnea promisese inițial că vor face asta în cel mai scurt timp, până la alegeri, pentru ca apoi să spună că e nevoie de mai mult timp ca să facă o treabă serioasă, nu cârpeală?
Nu era prima oară când PSD-ul promitea, apoi amâna pretinzând că nu vrea să facă cârpeli. Cârpaciul Dușa știe de ce.
Ei bine, ieri, 26.06.2019, Olguța și-a arătat iarăși culoarea feței, aceeași cu a părului, adică și-a dat cu aramă pe față.
Cu Legea pe Constituție călcând
In Camera Deputaților s-a dezbătut legea pensiilor, cea prin care cetățeanul este făcut sclavul și prostul patronilor. Noua lege prevede că dacă angajatorul nu plătește CAS –ul angajatului (conform art. 35-1), angajatul, care nu are nici o posibilitate nici să verifice și nici să îl forțeze pe acesta să îi plătească contribuția, nu primește pensia pentru perioada în care angajatorul nu i-a plătit contribuția, deși nu e vina lui și nici nu putea urmări acest lucru( art 179-2). Așa consideră ei că ajută pe bietul român. Deci, liber la țepe, angajatorii pot să își țepuiască angajații la greu, aceștia vor afla doar atunci când își vor face dosarul de pensionare și vor afla că NU AU CONTRIBUIT, DECI NU PRIMESC PENSIE. Iar această prevedere este conținută în lege deși se cunosc și acum cazuri similare iar angajatorul este merci bine nepedepsit pentru că legea nu prevede nici o măsură împotriva acestuia. Cine sunt angajatorii din România? În cele mai multe cazuri, firmele clientelare cu care liderii de partid, politicienii își rotunjesc averile din banii acelorași sclavi.
Să mai amintesc și faptul că legea, deși declarată neconstituțională de către CCR și respinsă  de Senat la revizuire,  a fost totuși aprobată în Camera Deputaților fără nici un vot împotrivă, deci pretinsa Opoziție s-a făcut că opozește?  Cum e posibil să nu fie nimeni împotriva unei legi declarate neconstituțională de către CCR, și care fusese respinsă de cealaltă cameră? În politică, e ca în justiție:o instanță dă pedeapsa maximă, ceealaltă achită pentru că în ambele părți ajung de cele mai multe ori, numai profitori și corupți. Așa spun și ei, unii despre alții, dar de înțeles se înțeleg de minune.  De aia se iubesc ei așa de mult și își măresc salariile și pensiile la fiecare 6 luni, pentru că se înțeleg și aplică aceleași metode având un profund dispreț față de sclavul român.
Brăiloiu faultat
O altă lege discutată ieri în Camera decizională a fost proiectul domnului deputat Brăiloiu, privind modificarea legii pensiilor militare, prin care domnia sa considera că militarii trebuie ținuți la șmotru până cade samaru sau crapă măgaru. Dacă vă amintiți, la lucrul în comisii la Camera Deputaților participaseră și reprezentanții unor asociații ale rezerviștilor, care solicitaseră respingerea proiectului. Comisiile pentru Muncă și Apărare au dat aviz negativ. Ei bine, azi plenul a ținut cont de avizul comisiilor și a respins proiectul. Poate așa vor învăța și  scumpii noștri parlamentari că în domeniul Apărării, proiectele de lege se inițiază sau eventual avizează de către ministerele de resort, conform art 5 din legea 346/2006, nu de deputați cu porecle de arme automate sau auto iar în probleme de pensii militare, conform legii 223, articolul 2, au dreptul să se bage doar instituțiile care au în subordine personal din Sistemul Național de Apărare, nu toate roșcatele specializate în limbi străine.
Probabil din cauza acestei respingeri a fost așa de pornită Olguța ot Craiova, de luase foc și ea și părul ei și făcea spume reproșând unor deputați că se leagă doar de pensiile primarilor ridicate și ele astăzi la rang de pensii speciale, dar nu și de ale militarilor. Oare când o învăța filolguța noastră că pensiile militarilor sunt pensii militare, ocupaționale, nu pensii speciale? E chiar așa greu de priceput? Îmi făcuse impresia că e fată isteață.  Limba asta românească nu prea o înțelege domnia ei, deși a absolvit limbile,  cred că mai trebuie să facă o facultate. Hai, că nu e greu.
Un lucru nu mă dumiresc eu, și anume în ce calitate se proptește Olguța, că nu mai e nici ministru, nici purtător de vorbe impus de finu, nici primar, e un parlamentar cu număru poate chiar printre cei 200 care nu trebuiau să mai fie, conform referendumului. Prin armată se spunea despre cel care participa la acțiuni dar nu se băga să facă nimic, că aplică politica … se știe. Doamna Olguța vrea să arate și prin ceea ce face, nu doar prin ceea ce spune, că e împotriva armatei, că ea se bagă, dar nu participă.
Pensii ca primarii
Tot astăzi, guvernul  Veorica  a mai dat o ordonanță de urgență, privind codul administrativ cică, prin care creează o nouă categorie de pensii speciale, cele ale aleșilor locali, primari, șefi de consilii, etc. Aceștia au dreptul să cumuleze aceste pensii cu orice alte venituri sau pensii, deși există o lege a pensiilor care spune că nici un român nu poate obține două pensii, că toți sunt obligați să opteze pentru una, dacă are dreptul la mai multe. Dar nu, domnii primari, nu sunt români, ei sunt extratereștri. Și pentru că economia duduie și bugetul dă pe dinafară, în timp ce Olguța blochează pensiile militarilor , așa la ambiție promițând că vor ajunge profesorii universitari să aibă pensii de 800 de lei în timp ce ale militarilor vor stagna la 35 pentru că așa vrea mușchii ei, pentru noii pensionari speciali, se acordă aceste favoruri retroactiv, adică și pentru cei care au fost primari încă din 92. Trăiască primarii, că cu ei se câștigă alegerile și în partid, și la  locale.
Olguța pricepe greu și uită repede

marți, 2 iulie 2019

O chestie de atitudine



Un nou eveniment face prima pagină a televiziunilor avide de sânge, adică cele care fac rating și se hrănesc cu știri sângeroase, nenorociri, crime și altele din categoria celor cu avertisment că ”urmează imagini care ne pot afecta emoțional”. Și când le mai și văd pe duduițele prezentatrice  încercând să facă o mutrișoară nevinovată, plină de compasiune, când de fapt au supt o lămâie ca să le dispară de pe față satisfacția că au găsit un nou subiect de senzație și ele au fericirea să ne anunțe că ”știu tot” îmi vine să sparg televizorul.
Nici nu s-a digerat bine subiectul plimbării tankiștilor americani prin ogoarele patriei, că hopa și bomba poliției române. Niște polițiști, din cei care se cred LAPDiști dar sunt de fapt milițieni de cartier, au purces la urmărirea unei mașini care era folosită la trafic de țigări, din informațiile polițiștilor. Cum s-a întâmplat? Incidentul s-a petrecut în Maramureș, în raza localității Poienile de sub Munte.  Mașina, sau șoferul erau  urmăriți, la acțiune au participat 15 polițiști, inclusiv de la brigada rutieră București, deci era o acțiune organizată din timp, urma să se realizeze flagrantul, nu a fost ceva apărut de moment, o situație nouă, în care nu se cunoșteau detaliile. Ori, dacă acțiunea era organizată din timp, este de presupus că se știa din timp și mașina și persoana și activitatea acestora înainte de a pleca la drum, șoferul era urmărit, urmând a fi arestat  în flagrant. Sunt importante aceste detalii având în vedere că pe timpul urmăririi, șoferul nu a oprit mașina la semnalele poliției, a accelerat și a încercat să scape de urmăritori. În aceste condiții, cel care coordona acțiunea, polițist”de la centru”,  ne-suportând să fie umilit de un provincial, a decis să facă uz de armă asupra vehiculului deși ocupanții acestuia nu desfășuraseră acțiuni violente asupra polițiștilor, vina lor fiind (până la o decizie judecătorească), doar aceea că nu se opriseră la semnalul polițiștilor, dar DOAR pentru asta nu se face uz de armă. A se reține și acest aspect. În mașină se aflau mai mulți tineri, din care 3 copii. Acțiunea era pregătită din timp, probabil șoferul filat, deci este posibil ca polițiștii să fi știut și câte persoane se aflau în mașină, și MAI ALES faptul că unii erau minori. Dacă au știut, situația este gravă, pentru că au executat foc, trăgându-se 7 cartușe asupra unui vehicul în care se aflau minori. Dacă nu știau, este la fel de grav, pentru că s-a executat foc asupra unei mașini despre care nu cunoșteau decât că ar transporta țigări, existând riscul să omoare persoane nevinovate, pentru că, orice s-ar spune, minorii din mașină, chiar dacă erau cunoscuți, rude  sau prieteni ai șoferului, ERAU NEVINOVAȚI, NEAVÂND DISCERNĂMÂNT. În aceste condiții acțiunea este una CRIMINALĂ, nimic nu justifică uzul de armă. Mașina putea fi urmărită până rămânea fără benzină, la o asemenea desfășurare de forțe,iar acțiunea fiind organizată din timp,era de așteptat ca polițiștii să fi blocat din timp toată căile de scăpare ale traficantului. Dar nu, acțiunea fiind organizată totuși superficial, după cum s-a încheiat, fiind nevoie de deschiderea focului pentru a opri mașina, Poliția Română a mai înscris o pagină neagră în istoricul ei, fiind rănită, împușcată în picior o fată de 7 ani care pentru polițiști reprezenta o amenințare și un pericol social de vreme ce au executat foc asupra ei.
Acestea sunt faptele, condamnabile și rușinoase, se putea întâmpla și mai rău, dar polițiștii nu consideră că au greșit cu ceva. Mama copilului a declarat că va face plângere împotriva poliției, dar ce credeți ?
Imediat ce femeia a declarat că depune plângere a apărut un avocat. Auziti ce spune despre incident, domnul Dan Antonescu, marele specialist al MI, autor de cărți și manuale cu specific, expert invitat de toate televiziunile în astfel de situații.  Cică Protecția copilului ar trebui să se sesizeze împotriva mamei care și-a lăsat copilul într-o mașină fără  numere de înmatriculare, iar polițiștii care au executat foc asupra unei mașini în   care nu știau (sau știau????) ce persoane se aflau, nu au nici o vină, pentru că ei nu știau cine e în mașină, dar mașina nu avea numere de înmatriculare, iar fapta polițiștilor ar avea acoperire. Înainte de toate l-aș întreba pe domnul Antonescu, de ce împotriva mamei și nu a tatălui ? Are ceva cu mamele ? Dacă da, să se lege de măsa cu cratimă cu tot. Apoi l-aș întreba : ”Domnule Antonescu, ce facem răsucim legile cum vrem, numai să iasă bine pentru polițiști?” Trecând peste cele spuse mai sus privind premeditarea și pregărirea acțiunii criminale a polițiștilor, prin care s-a deschis foc asupra unor minori, numai pentru a marca o ”acțiune ca în filme”,domnul Antonescu se face că nu cunoaște prevederile art.52 din Legea nr. 17 din 02/04/1996(modificată)  privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, care spune :
Art. 52. – Se va evita, pe cât posibil, uzul de armă,  împotriva minorilor dacă vârsta acestora este evidentă sau cunoscută, femeilor, bătrânilor şi persoanelor cu handicap vizibil, precum şi în situaţia în care s-ar primejdui viaţa altor persoane, cu excepţia:
a) cazurilor în care se înfăptuieşte un atac armat izolat sau în grup împotriva persoanelor prevăzute la art. 47 lit. a) şi b);
b) situaţiilor prevăzute la art. 47 lit. j) şi k).
Se interzice uzul de armă:
a) în situaţia în care s-ar viola, în mod intenţionat, teritoriul, spaţiul aerian sau apele naţionale ale unui stat vecin;
b) împotriva copiilor, femeilor vizibil gravide, cu excepţia cazurilor în care înfăptuiesc un atac armat izolat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a unei persoane.”
Dacă citim prevederile legale, oricum ar da-o la întors domnul Antonescu, colegii dumnealui au cam încălcat legea cu bună știință, pentru că :
  • Fiind o acțiune organizată premeditată, cu filaj și flagrant este de presupus și mai mult ca sigur că polițiștii știau că în mașină sunt copii,mașina fiind supravegheată tehnic ”prin mijloace specifice” cum le place lor să spună,  deci au încălcat prevederile art 52(b). Sper să nu vină careva cu scuza că nu cunoșteau vârsta copiilor, că iau foc. Știau că sunt minori, chiar dacă nu știau dacă au 7 sau 8 ani.
  • Chiar dacă să presupunem că nu știau cine e în mașină și ce vârstă au, (ceea ce ar duce la concluzia că deși era o acțiune organizată din timp a fost organizată amatoristic, sau cineva a dormit în post la filaj) tot nu există scuză, pentru că nu tragi asupra unei mașini atâta vreme cât nu ești amenințat direct, nu s-au comis acțiuni violente și nu există riscul iminent al punerii în pericol  a vieții cuiva, tocmai pentru că există posibilitatea incidenței art 52. În nici un caz nu se aplica excepția de la punctul a, pentru că viața polițiștilor care îl urmăreau pe individ, nu era pusă în pericol decât de propria prostie. Nu tragi asupra unei mașini, încăperi, dacă nu se trage asupra ta, atâta vreme cât nu știi cine se află înăuntru sau  dacă pot apărea victime colaterale. Don cauza asta nu se trage nicăieri în lume aspra teroriștilor care au luat ostatici, când există riscul ca acțiunea să ducă la pierderi de vieți omenești din rândul ostaticilor. Dar aici nu aveam nici măcar cazul  unor teroriști, iar copii din mașină pot fi considerați ca ostatici. Și atunci, cum facem cu drepturile mamei, mai e vinovată sau nu ?
Nici un om cu scaun la cap nu ar accepta justificările domnului Antonescu sau cele pe care le va da MAI, care îi va scoate basma curată pe texanii din această acțiune. Tribunalul militar ar trebui să scrie pe ei, pentru nerespectarea legii privind uzul de armă.
Numai că judecătorii noștri vor judeca altfel, pentru că ei întotdeauna, când este vorba de un amărât și instituțiile statului, vor da câștig de cauză statului și Pristandalelor care îl căpușează. Nu voi intra și în cazul fetiței din Baia de Aramă, acolo este un al caz care trebuie tratat cu atenție, nu neapărat sentimental, îmi e teamă să nu fie un caz fabricat de o televiziune, un caz în care de data asta cei de la tv au vrut să facă pe vitejii. Dar nu este posibil să avem un caz în care legea spune una, iar omenia alta și atunci de vină sunt nu doar cei care aplică legea ci și cei care au întocmit-o. Sper să nu aibă nimeni pretenția de la Ambasada SUA sau Cotroceni, să rezolve ceva în favoarea amărâtului de român în condițiile în care americanii calcă cu șenilele drepturile românilor iar președintele are statut de samsar de copii.
Aceste cazuri însă, cel al tankistilor, al polițiștilor și chiar și al fetiței adoptate au un lucru comun: ATITUDINEA DE INDIFERENȚĂ ȘI DISPREȚ A INSTITUȚIILOR STATULUI ȘI PRIVILEGIAȚILOR LA ADRESA DREPTURILE OMULUI DE RÂND ÎN ROMÂNIA. Victoria Nuland ar fi spus ”Fuck the Romanian people!”Chestie de atitudine, nimic altceva.
O chestie de atitudine