duminică, 25 februarie 2018

România după raportul Toader



(material în sprijinul consilierilor Cotroceni)
Nu că ar mai fi fost nevoie, sau că românii ar fi fost atât de uniți încât mai era nevoie de ceva pentru a-i dezbina, raportul de Joi seara al ministrului Justiției a căscat și mai mult prăpastia dintre români. Să mai spună cineva acum că nu suntem prăpăstioși. Dacă până acum am fost cum am fost, să vedeți de acum încolo, în anul Marii Uniri. Dacă anul 1918 a fost Anul Marii Uniri, anul 2018 va fi Anul Marii dezbinări și asta cu sprijinul sau larga contribuție a Clasei Politice în totalitatea ei. Frumoasă aniversare, frumoase perspective, viitor de aur (doar suflat cu aur, că aur nu mai avem) ne așteaptă. O să încerc să prezint celor care,  ca și domnul Iohannis sau chiar Dragnea, se grăbesc să se pronunțe fără să citească raportul lui Toader Tudorel, conținutul nu al raportului, pe care cei mai mulți l-au auzit în rezumat joi seara, ci al anexelor care au stat la baza concluziilor raportului, pentru că practic acestea sunt cele care susțin sau nu raportul ministrului justiției, vorbele și chiar concluziile sale fiind interpretate și interpretabile.
Pe ce se bazează Todiraș?
Anexa 1 cuprinde o destul de lungă (501 pagini)  explicație a motivelor și conjuncturii în care a fost desfășurat controlul sau analiza ministrului Toader. Recunosc, am făcut abstracție de această anexă, pentru că oricum reprezintă punctele sale de vedere, pe care oricum le contestă mulți, eu am vrut să văd pe ce se bazează concluziile sale și cât de imparțial a fost el. Așa că am purces la citirea celorlalte anexe, pe care se sprijină raportul său.
Anexa 2,   referitoare la anchetarea de către DNA  modului în care a fost emisă Ordonanța 13/2017, la   pag 35  ne oferă decizia  68 a CCR din data de 17 Februarie 2018, iar aceasta prevede că :
”…doar Curtea Constituțională este abilitată să efectueze controlul asupra ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului,nici o altă autoritate publică neavând competența materială în acest domeniu.”
” În concluzie, față de stadiul actual al anchetei și în lipsa unei constatări a instanței de judecată, nu se poate reține o încălcare a competenței Guvernului sau Parlamentului, întrucât actele depuse la dosar nu probează verificarea de către Ministerul Public a oportunității și legalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017 (circumscrisă normelor constituționale de referință care conturează regimul juridic al delegării legislative).”

Anexa 3 cuprinde judecarea de către CCR a reclamației privind un posibil conflict constituțional creat de  la neprezentarea doamnei Kovesi la lucrările Comisiei privind investigarea întâlnirii din sufrageria lui Oprea :
La pagina 81 a deciziei CCR, se concluzionează :
” CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
  1. Constată că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.
  2. Constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial și de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei.”

Anexa 4 Hotărârea CCR nr757  din 23 /11/2017 cu privire la cercetarea penală, de către DNA  a legalităţii Hotărârii Guvernului nr.858/2013, respectiv a Hotărârii Guvernului nr.943/2013.
La pagina 30  se spune :
”82. Aşadar, Curtea reţine că, de principiu, competenţa cercetării legalităţii actelor administrative aparţine instanţei de contencios administrativ şi numai cu titlu incidental acestea pot fi cercetate de instanţa care judecă în materie penală în măsura în care în cauză este adusă o acuzaţie în materie penală cu privire la acte/ fapte săvârşite în legătură cu emiterea actului respectiv. De aceea, nu poate fi acceptată nici susţinerea potrivit căreia această din urmă instanţă se substituie celei de contencios administrativ, întrucât obiectul principal al judecăţii sale este diferit, acesta având un alt scop/ obiectiv. ”

Anexa 5 cuprinde prevederi ale unor dispoziții ale Comisiei de la Veneția.
Anexa 6 cuprinde o decizie a Inspecției Judiciare care a luat în discuții elemente de încălcare a procedurilor deontologiei profesionale de către doamna Kovesi, ca șef al DNA, printre care afirmații și declarații făcute cu diferite ocazii. Toate acestea vin în susținerea celor conținute în raportul ministrului justiției.
Constatările  Direcției pentru Inspecția Judiciară pentru procurori pot fi găsite la paginile 73-78 ale anexei 6 atașată la raport, deci sunt concluziile Inspecției Judiciare, nu ale ministrului Toader.
Anexa 7  reprezintă comunicatul de presă al Inspecției Judiciare față de analizarea acelorași fapte conținute în anexa 5.
Anexa 8 cuprinde alte prevederi ale Comisiei de la Veneția, privind independența justiției.
Anexa 9 prezintă raportul de activitate pe anul 2016 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Acest raport, care prezintă o analiză a performanțelor parchetelor  componente sau subordonate /controlate/ sub incidența  ICCJ prezintă performanțele acestora, și aparent nu est prea important pentru raport, dar merită studiat de cei care vor să înțeleagă cum sunt priviți românii de către procurori, pentru că vor afla că ei reprezintă nu doar niște simple cifre și procente ci și o sursă de venituri și laudă, căci modul în care se umplu pătrățelele în rapoarte dau șansele de promovare sau calificative pentru domnii procurori, deci practic românii și cauzele lor reprezintă rampe de lansare pentru carieriștii din parchete.  Așa că să nu mire pe nimeni dacă pierde un proces în care are dreptate, nu e vorba de răutate din partea procurorilor sau judecătorilor ci de un simplu calcul  al unui procuror  sau judecător care, așa cum cere și doamna Kovesi, are și el nevoie de condamnări, ca polițistul de amenzi ca să nu fie certat la bilanțuri și să poată fi promovat.
Anexa 10 ne arată că onor Inspecția judiciară s-a sesizat singură ca urmare a apariției în media a unor informații privind DNA Ploiești supranumită și Secția Portocalelor  și  a început o activitate de verificare a activității acestei secții, verificare care nu se știe când se va termina dar aproape se știe cum se va încheia. Dar nu mai fac pronosticuri că deja am furat-o de la Todiraș.
Anexa 11. Cuprinde Hotărârea 238 a CSM din data de 24 august 2005, care aprobă Codul Deontologic al judecătorilor și Procurorilor. Această anexa cuprinde 23 de articole care dirijează activitatea procurorilor și judecătorilor. Citind această Hotărâre, personal, fără   o pregătire juridică, doar contabilizând cele citite în celelalte anexe, am depistat 14 articole încălcate de doamna Kovesi. Vă las să le depistați, pentru a mă verifica.
Ce ne facem fetelor?
Mai multe nu spun despre acest raport, a spus ministrul Toader în raportul său și contestat  cei din echipa albastră. Toată lumea se întreabă acum ce va urma. Bineînțeles că vor urma reacții ale diferiților susținători ai lui Tudorel sau ai doamnei Kovesi, sau al diferiților oficiali, președinți de partide, camere sau palate. Aceste reacții sunt apă de ploaie, simple bătălii politice pe care românii care au capul pe umăr și chiar cei din afara sferei de interes direct, nu trebuie să le ia în seamă. Ceea ce contează este CE PREVEDE LEGEA ÎN ASTFEL DE SITUAȚII ? Pentru asta nu trebuie să fii nici procuror, nici judecător, nici președinte, nici rezistent, nici penal, nici Belin, nici simpatizant al unuia sau altuia, trebuie să fii doar ABECEDERIZAT adică să știi să citești fie și pe litere și să poți înțelege ce scrie legea. Care lege ? Păi Legea 303 din 2004, articolul 54 punctul 4, care scrie cine ce și cum în problema revocării procurorilor. Pentru cei care nu știu cum să lucreze cu Goagăle, prezint aici cu litere mari de tipar, conținutul legii și articolului citat:
”REVOCAREA  PROCURORILOR DIN FUNCȚIILE DE CONDUCERE PREVĂZUTE LA ALIN 1 ( adică Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora) SE FACE DE CĂTRE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, LA PROPUNEREA MINISTRULUI JUSTIȚIEI, CARE SE POATE SESIZA DIN OFICIU, LA CEREREA ADUNĂRII GENERALE, SAU, DUPĂ CAZ, A PROCURORULUI GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNCĂ ÎCCJ, ORI A PROCURORULUI GENERAL AL PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, CU AVIZUL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PENTRU MOTIVELE PREVĂZUTE LA ART 51, ALIN 2 CARE SE APLICĂ ÎN MOD CORESPUNZĂTOR. ”
Ei acum să vedem ce conține art 51(2) . Acest articol spune care sunt motivele pentru care sunt schimbați judecătorii. Prin art 54(4) aceleași condiții sunt aplicabile și celor prevăzuți în art 54(1)  și anume:
” a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere; Jurisprudență (1)
  1. b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;
  2. c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.
Nu mai intru acum să văd ce cuprinde punctul a, pentru că din rezultatele controalelor , analizelor și concluziilor (ÎNSUȘITE DE MINISTRUL JUSTIȚIEI) cuprinse în anexe, rezultă că doamna Kovesi deja întrunește condițiile pentru revocare prevăzute de punctul b. Acest lucru a fost constatat de Inspecția Judiciară, conform anexelor, instituție  care se spune că  este independentă, nu de domnul Toader, care este numit politic.
Pentru toți cei care au spus, spun, sau vor spune că ”nici una din concluziile prezentate în raportul ministrului Toader nu este suficientă pentru a cere revocarea șefei DNA”, sau vor spune că ei văd altfel, recomand citirea în întregime a raportului și mai ales anexelor, de cel puțin 10 ori, dacă e nevoie până se schimbă banii, că și așa nu mai e mult.
Nu poți contesta evidența decât dacă  ai primit ordin, ești plătit să spui ce vor alții, ești orb, unidirecționat, îndoctrinat, sau faci parte din partea de popor  pentru care a stat Tuțea 13 ani în pușcărie.
La decapat
Tuturor celor care doar asistă la această bătălie politică, pentru că este una politică și de o parte și de alta, prezența doamnei Kovesi în sufrageria lui Oprea și ante-pronunțarea domnul Iohannis până dar și după citirea raportului Toader, sunt probe clare că de fapt și unii și alții urmăresc controlul asupra justiției, indiferent pe ce se bazează sau ce susțin. Partea proastă este că sunt învrăjbiți românii între ei și ei se vor sfâșia  prin piețe sau facebook făcând jocul unor profitori.Cică domnul Iohanis ar fi dat ordin consilierilor să analizeze raportul lui Toader. Păi de ce să îl mai analizeze, că doar opinia domniei sale a fost deja clar pronunțată. La fel a procedat și domnul procuror șef care a dat ordin ca DNA să își facă un autocontrol și să vină cu concluzii. De fapt și unul și altul au cerut suptordonaților să caute hibe raportului și să  îl demoleze, sau cum spunea doamna Kovesi despre dosare, să ”decapeze”. Ați auzit tovarăși? Treceți la decapat!
România după raportul Toader

marți, 20 februarie 2018

SCMD, prostie, inconștiență, sau bătaie de joc?



Articolele mele privind legalitatea, reprezentativitatea și capacitatea procesuală activă și de folosință a SCMD  au fost comentate aproape de loc pe facebook și doar formal sau puțin contradictoriu pe Cuiul Cătării și  au fost citite de un număr relativ mic de rezerviști, dacă avem în vedere câți sunt în pensie la ora asta și câți ar fi trebuit să fie interesați de soarta proceselor lor deschise prin SCMD nu doar recent ci de la înființarea SCMD, pentru că în pericol nu sunt doar procesele aflate acuma pe rol, ci TOATE PROCESELE INTENTATE DE, ÎN NUMELE SAU PRIN SCMD CA PARTE ÎN PROCES,  pentru că așa cum am mai spus, exceptia calității procesuale de folosință  se poate depune în orice fază a procesului  și apoi anula  prin admiterea acesteia în instanță. Mai mult, așa cum am mai spus, TOATE DOCUMENTELE ÎNTOCMITE DE CONDUCEREA SCMD CHIAR ȘI ÎN INTERIORUL SCMD sunt lovite de nulitate pentru că au fost întocmite de o entitate care funcționa în ilegalitate.
Ceea ce m-a mirat însă, este virulența celor câteva persoane, care au comentat, câteva chiar mă cunoșteau personal și care deși știau că nu umblu cu știri contrafăcute și că nu fac jocurile nimănui,  din motive pe care nu vreau să le știu au sărit la gâtul meu ca și când era vina mea că alții profitau de credulitatea și inconștiența lor. Unul dintre ei este și lider al de filială, membru în una din comisiile SCMD, membru al Comitetului Director al SCMD fost coleg de promoție, șef de promoție, deci nu unul din cei care au trecut prin armată așa din inerție. Sincer, mă așteptam la el, dacă nu să cunoască situația, măcar să recunoască justețea celor expuse de mine și cel puțin să pună întrebări conducerii de fapt a SCMD, adică domnilor Dogaru și Pricină și eventual juristului șef, doamnei Caloianu. Bun, nu a făcut asta, e treaba lui, e vorba de interesul lui și nu mă privește, dar nici nu a stat pe ouă, ci a început să mă facă cu ou și cu oțet, să îmi impute că aș fi plătit de alții, că fac jocul lui Ponta, lui Dragnea,  poate lui Putin și ar trebui să fiu cel puțin împușcat pentru întinarea idealurilor sindicale. Ei, sincer, la așa ceva nu mă așteptam, pentru că asta nu mai este o problemă de necunoaștere a situației de fapt sau a prevederilor legii ci de caracter. I-am răspuns totuși civilizat și l-am rugat să se documenteze și eventual să își ceară scuze dacă va constata că s-a înșelat iar eu am avut dreptate.Nu voi posta comentariul său, e prea mare și neinteresant pentru terțe persoane, cine vrea îl poate găsi pe pagina mea de FB la articolul privind calitatea procesuală a SCMD.
Informarea doamnei Caloianu
Cât timp i-ar fi luat colegului să dea telefon șefilor și să ceară lămuriri așa cum spunea singur că va face și a constata că am dreptate? Nu știu dacă a făcut-o sau nu, dar dacă a făcut-o și a continuat să creadă în cuvintele lor și nu în argumentele mele bazate pe articole de lege și logică, înseamnă că nu prea are ce să caute în fruntea unor oameni, pentru că îi duce pe un drum greșit. Dar, ca să nu mai lungesc subiectul cu el și, dacă încă nu a cerut lămuriri departamentului juridic al SCMD sau eventual unui coleg jurist din propria filială pentru a vedea în ce măsură am dreptate, o să îi dau eu un răspuns din partea doamnei Monica Caloianu, ȘEF DEPARTAMENT JURIDIC AL SCMD :
„CONSIDERENTE JURIDICE” 
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (denumit in continuare S.C.M.D.) a dobandit personalitate juridica in temeiul Sentintei civile nr.83/18.08.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, in conformitate cu prevederile Legii Sindicatelor nr.54/2003.
La data intrarii in vigoare a Legii nr.62/2011, conform art.224, Legea nr.54/2013, precum si alte dispozitii legale in vigoare la acel moment au fost abrogate.
Orice modificare impune o solicitare in instanta, care se solutioneaza in conformitate cu dispozitiile procedurale si ale Legii nr.62/2011.
Din analiza dispozitiilor Legii nr.62/2011 privind dialogul social, publicata in Monitorul Oficial partea I nr.322 din 10.05.2011, rezulta urmatoarele:
• Titlul X- Dispozitii finale si tranzitorii art.219 prevede ca „hotararile judecatoresti de dobandire a personalitatii juridice de catre organizatiile sindicale sau patronale obtinute pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi raman valabile”.
Art.223 din aceeasi lege prevede ca „reprezentativitatea organizatiilor patronale si sindicale constatata pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi produce efecte dupa data intrarii in vigoare a acesteia numai in conditiile in care intruneste criteriile de reprezentativitate prevazute de prezenta lege”.
Conform art.221 pct.(3) „hotararile judecatoresti prin care se constata indeplinirea conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor patronale si sindicale conform prezentei legi se comunica Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, care va tine evidenta acestora”.
Criteriile de reprezentativitate a organizatiilor patronale sau sindicale sunt mentionate in art.51 alin.1 lit.a-c si art.72 alin.1 lit.a-b.
Asa cum este  cunoscut, S.C.M.D. a formulat in instanta – Tribunalul Bucuresti –  cereri de chemare in judecata a ministerelor si caselor sectoriale de pensii din care fac parte membrii de sindicat in cauze ce au ca obiect intre altele recuperarea sumelor de bani retinute abuziv in temeiul deciziilor de revizuire, ca urmare a emiterii Legii nr.241/2013.
In aceste dosare, se indeplinesc proceduri conform Noului Cod de Procedura Civila, intre care: formularea de intampinari de catre parati, solicitarea de noi date de catre instanta de judecata, etc.
In dosarul nr.4515/3/2014, aflat in apel pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Ministerul Apararii Nationale  – Casa de Pensii Sectoriala a formulat o intampinare,  inregistrata sub nr.DLJ/4671 din 25.09.2014 in care invoca, intre altele, exceptia lipsei calitatii de reprezentant si exceptia lipsei calitatii procesual active a S.C.M.D, motivat de urmatoarele:
1. Legea dialogului social nr.62/2011, care abroga expres prevederile Legii nr.54/2003, duce la aprecierea unanima a neacordarii de catre legislatie si normele procedurale in vigoare a calitatii de reprezentant a acestui sindicat si nici calitate procesuala activa.
2. Potrivit dispozitiilor art.3 alin.1 din Legea nr.62/2011 se refera exclusiv la sindicatele constituite din persoanele incadrate cu contract individual de munca, functionarii publici si functionarii publici  cu statut special in conditiile legii… din aceeasi unitate, ceea ce nu este cazul in speta de fata.
3. Titulatura de sindicat poate fi folosita numai cu respectarea conditiilor imperative din legea enuntata anterior, care prevede in mod expres ca organizatia sindicala se constituie pe baza dreptului de libera asociere, in scopul apararii drepturilor prevazute de legislatia nationala, in contractele individuale de munca sau in acordurile colective de munca , precum si in pactele, tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor sai.
4. Art.5 din Legea nr.62/2011 prevede ca constituirea, functionarea, organizarea, reorganizarea si incetarea activitatii unei organizatii sindicale se reglementeaza prin statutul adoptat de membrii sai, cu respectarea prevederilor legale. In absenta unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea si incetarea activitatii organizatiei sindicale, se vor aplica dispozitiile de drept comun privind incetarea persoanelor juridice.
5. Din esenta textelor de lege enuntate, se concluzioneaza fara putinta de tagada ca aceste forme de asociere se infiinteaza pe langa persoana juridica angajatorul, cu respectarea stricta a conventiilor la care angajatorul si angajatul este parte, spetei de fata nefiindu-i aplicabile reglementarile legale in vigoare anterior mentionate.
6. In fata instantelor judecatoresti, se apara drepturile membrilor sai, ce decurg din legislatia muncii, statutele functionarilor publici, contractele colective de munca si contractele individuale de munca, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale functionarilor publici, ceea ce nu este cazul in speta de fata.
7. Raportat la cele enuntate anterior, a fost ceruta dovada calitatii de membrii de sindicat a contestatorilor, prin dovada platii cotizatiei la zi, carnetul (legitimatia) de membru de sindicat vizata trimestrial/semestrial/anual.
In consecinta, a fost solicitata admiterea exceptiilor invocate si respingerea apelului reclamantilor.
 
 Pe de alta parte, invederez o motivare a completului de judecata din Tribunalul Bucuresti intr-un alt dosar cu acelasi obiect – dosar nr. 4737/3/2014, Sentinta civila nr.7596/27.06.2014, unde instanta din oficiu a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale a instantei si s-a pronuntat pentru declinarea solutionarii dosarului la instantele pendinte de domiciliile reclamantilor din alte judete, motivat de faptul ca in cauza nu are aplicabilitate Decizia nr.1/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, invocata de SCMD,  intrucat ICCJ s-a pronuntat asupra calitatii procesuale active a sindicatului, precum si asupra competentei in ce privesc litigiile de munca si nu litigiile de asigurari sociale.
 Fata de considerentele mentionate mai sus, inteleg sa aduc la cunostinta membrilor de sindicat punctele de vedere ale Ministerului Apararii Nationale si ale instantelor de judecata, in cauze in care SCMD este parte, in contextul in care orice modificare a sentintei civile de acordare a personalitatii juridice a SCMD se va face in instanta de judecata.
 COL(R) MONICA CALOIAN”
Menționez că acest material a fost publicat în data de  22 octombrie 2014 pe Blogul Filialei sectorului 3 a SCMD preluat fiind de pe pagina Secretariatului General al SCMD condus de domnul Rînciog și poate fi găsit AICI, până nu va fi ascuns de semnatari.
După cum se vede, în acest material, pe care eu l-am găsit după ce colegul m-a  făcut vândut tuturor ”dușmanilor patriei”, este  prezentat, în mare, exact ce spuneam eu despre situația juridică și procesuală a SCMD, ba mai mult, anunță că SCMD fusese contestat în instanță asupra dreptului de a reprezenta interesele pensionarilor militari atât ca drept de funcționare cât și de reprezentare. Păi dacă eu am fost declarat vândut puterilor străine, doamna Caloianu ce este, că a menționat cam aceleași lucruri spuse de mine ? Bine, domnia sa doar a prezentat acuzele făcute în instanță de către MApN, fără a preciza, așa cum ar fi fost normal, dacă aceste acuze sunt justificate sau nu și nici măcar ce hotărâse prima instanță vizavi de cele ridicate de MApN. Doamna jurist a pus în fața sindicaliștilor  aceste contestații ca pe o prăjitură și a spus: ”poftiți, face fiecare ce vrea cu ea”, deși calitatea ei de jurist al SCMD o obliga să prezinte și opinia SCMD și a primei instanțe  față de cele contestate de MApN dar și ce înseamnă asta și la ce riscuri sunt supuși sindicaliștii.
Apărarea, sau lezarea drepturilor rezerviștilor?
Însă partea interesantă abia de acuma decurge. Sindicatul, când a prezentat această situație care acuma nu mai apare pe pagina Secretariatului General și nici pe cea a Departamentului Juridic nu este, a făcut-o trunchiat, și chiar mincinos, din nou, ca și în cazul altor date privind procesele SCMD mizând pe aceeași lipsă de interes și măcar curiozitate a sindicaliștilor.De ce spun asta ? Pentru că :
1.     În informarea doamnei Caloianu  se menționează că punctele respective au fost ridicate în instanță și se află în discuție (la data articolului) la Curtea de Apel București. Păi dacă se aflau la CAB de ce nu a  s-a spus și care a fost decizia primei instanțe, respectiv Tribunalul București ? Răspunsul nu poate fi decât unul singur, SCMD pierduse în primă instanță.
2.     Ca și în cazul exemplelor date de doamna de SCMD în ”NOTA PRIVIND STADIUL DOSARELOR  AFLATE PE ROLUL INSTANTELOR, GESTIONATE DE  SCMD – DEPARTAMENTUL JURIDIC”, numărul de dosar introdus spre exemplificare sau dovadă, este total în afara subiectului menționat. Iată ce scrie acolo: ” In dosarul nr.4515/3/2014, aflat in apel pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Ministerul Apararii Nationale  – Casa de Pensii Sectoriala a formulat o intampinare,  inregistrata sub nr.DLJ/4671 din 25.09.2014 in care invoca, intre altele, exceptia lipsei calitatii de reprezentant si exceptia lipsei calitatii procesual active a S.C.M.D, motivat de urmatoarele:” Ei bine, intrând pe numărul de dosar respectiv la CAB,  am constatat că dosarul cu nr. 4515/2/2014(deja soluționat astăzi)  era încheiat, iar apelul, introdus  de SCMD, fusese respins ca nefondat. Ca să aflu în ce a constat cauza, am intrat pe același dosar la Tribunalul Bucuresti unde am aflat soluția contestată de SCMD și anume:
”30.05.2014
Ora estimata: 12:30
Complet: C30
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.05.2014.
Document: Hotarâre  6336/2014  30.05.2014”
Deci, din nou, tradus pentru colegul care nu înțelege nici desenat, sau nu vrea să accepte, situația era prezentată denaturat pentru că în acest dosar, de fapt  Sindicatul era cel care ridicase excepția calității procesuale pasive a MApN, nu MApN pe a SCMD și pierduse cauza, fapt pentru care a introdus Apel. Oare să nu fi știut juriștii SCMD ce înseamnă una și ce înseamnă alta? Să nu știe cine pe cine a contestat ? Să nu cunoască conținutul dosarelor? Să nu știe să caute un număr de dosar pe portalul instanțelor? Să nu știe cine pierde și cine câștigă un proces? Păi dacă e așa ce caută în  Departamentul Juridic? Nu este ciudat că acest lucru se întâmplă de fiecare dată când trebuie să se justifice insuccesele SCMD și că prea des se fac ”confuzii” privind datele din dosare?
3.     După cum am mai spus, sunt dosare în care SCMD a pierdut din cauza declinării de către instanță  a calității procesuale a SCMD și am dat câteva exemple, dosarele 5028/3/2011, 10861/3/2011, 5103/3/2011, 5017/3/2011, 1086/3/2011. Mă întreb, retoric bineînțeles, ce concluzii a tras și ce măsuri a luat Conducerea SCMD în acestă situație, pentru că pentru orice om cu scaun la cap și bine intenționat, concluzia era că SCMD nu mai poate introduce în nume propriu acțiuni în instanță pentru că NU MAI AVEA ACEASTĂ CALITATE PROCESUALĂ,  ODATĂ PENTRU CĂ NU ÎNDEPLINEA CONDIȚIILE LEGALE DE FUNCȚIONARE ȘI A DOUA OARĂ, MULT MAI GRAV, PENTRU CĂ ÎNSĂȘI INSTANȚA CONSTATASE ACEST FAPT DE DREPT. În aceste condiții, conducerea sindicatului, domnul Dogaru, doamna Caloianu  trebuiau să vină în fața militarilor și să le spună:” STIMAȚI SINDICALIȘTI DIN ACEST MOMENT NOI NU VĂ MAI PUTEM REPREZENTA CA SINDICAT, NU MAI AVEM ACEASTĂ CALITATE ȘI DACĂ O FACEM RISCAȚI SĂ PIERDEȚI TOATE PROCESELE DIN CAUZA NOASTRĂ SAU SA DAȚI BANII DE POMANĂ ȘI SĂ FȚI NEVOIȚI SĂ ANGAJAȚI PE ALTCINEVA CARE VĂ POATE REPREZENTA”.
Orice avocat sau jurist veți consulta, veți obține același răspuns.
4.     A făcut SCMD, conducerea SCMD acest lucru? Nu, deși așa a fi fost normal, legal, moral și loial. Ei însă, s-au mulțumit să posteze acea informare fără a prezenta și pericolul,   consecințele acestor date și pașii legali ce ar fi trebuit să se facă, fără a apăra practic interesele sindicaliștilor, așa cum se angajase întreaga conducere, apărând însă interesele conducerii așa zisului sindicat împotriva intereselor sindicaliștilor. Departamentul juridic s-a limitat la a prezenta greșit și incomplet datele privind acea contestație, introducând chiar și numere de dosar neconcludente, neconforme cu cele ce le spusese,  fără a prezenta și consecințele juridice deși o minimă decență și deontologia profesională,  obligau la informarea colegilor, clienților, dacă a  existat un  mandat de reprezentare.
5.     Continuarea deschiderii de procese de către SCMD,  introducerea de  acțiuni în instanță  este nu doar o prostie, dacă e făcută în numele SCMD  fără a avea în vedere calitatea SCMD, ci și o posibilă înșelătorie, dacă e făcută cu intenție,  având în vedere faptul că CONDUCEREA SCMD  nu avea calitatea  procesuală  de folosință și nici cea procesual activă,  ne-îndeplinind condițiile legale de funcționare.
6.     Toată această situație conflictuală și ilegală datează din momentul apariției legii 62/2011  când SCMD avea obligația să intre în legalitate conform legii. Conducerea sindicatului, membrii Comitetului Director nu pot spune că nu știau acest lucru, în special șeful departamentului juridic,  fără a se descalifica, ca jurist.
Având în vedere cele expuse mai sus, pe care orice jurist (poate mai puțin doamna Caloianu) le poate confirma, îl rog pe colegul supărat,  ca și pe alții ca el, ca înainte de a mai face afirmații nejustificate, să spună cine apără mai mult interesele ”sindicaliștilor” conducerea SCMD sau eu?
Cine merge la ora asta pe mâna presupusului sindicat, pariază pe un cal mort din 2011 și păcălește sau ignoră drepturile și speranțele celor care plătesc la această oră o cotizație către un sindicat inexistent juridic, pentru că hotărârea judecătorească de înființare nu mai este valabilă atâta vreme cât sindicatul nu s-a aliniat prevederilor legii 62/2011 și i-a mai fost și constatată lipsa calității procesuale în instanță. Și cu asta eu închei orice comentariu pe marginea SCMD.  Cine are cap să priceapă bine, cine nu, facă ce vrea, o face pe banii, timpul și  barba lui.
Am oferit în articolul precedent SCMD, posibilitatea de drept la replică dacă au ceva să declare. Dreptul la replică s-a manifestat sub forma unui pretins articol al domnului Dogaru, în stilul binecunoscut, cu expresii de biciușcar, învinuiri impersonale, dar mai ales fără argumente, fără nimic concret. Probabil asta este tot ce poate spune  sau face conducerea SCMD, alte argument nu are.
Acuma însă rog conducerea SCMD  să fie un pic mai curajoasă și să răspundă la concret următoarelor întrebări:
1. Au fost făcute modificări în statut, conducerea sindicatului și adresa acestuia de la înființare până în prezent?
2.Dacă au fost făcute modificări, au fost acestea înaintate către Judecătoria Sectorului 1 pentru a fi trecute în Registrul special? Dacă da, în ce dată, cu ce adresă?
3. A  fost făcută actualizarea datelor  SCMD la Judecătoria Sectorului 1 conform Legii 62/2011?
4. A fost întocmit și înaintat la Ministerul Muncii Dosarul de reprezentativitate așa cum prevede art 221 și 223 din L 62/2011? Dacă da, unde  este dovada depunerii acestui dosar, eliberată de Ministerul Muncii?
5. În ce ramură economică funcționează SCMD, ce lucrători reprezintă și care este procentul de lucrători pe care îi reprezintă.
6. Dacă reprezintă lucrători din MApN, în ce situație  juridică se află sindicatul, având în vedere art 28 din Legea 80?
7. Dacă nu reprezintă lucrători aflați sub contract individual sau colectiv de muncă așa cum prevede art.3 alin.1 din Legea nr.62/2011, SCMD mai poate fi numit sindicat?
8. Cât va mai continua păcălirea ”sindicaliștilor”?
9. Cine și cum va da înapoi sindicaliștilor cotizațiile percepute ilegal din 2011 până în prezent de un sindicat inexistent din punct de vedere juridic și în ce bază au fost cheltuiți acești bani, dacă sindicatul putea fi desființat în orice moment de o instanță, așa cum spune chiar comunicatul SCMD de pe pagina Sectorului 3  paragraf pe care îl citez: ”Fata de considerentele menționate mai sus, înteleg sa aduc la cunoștința membrilor de sindicat punctele de vedere ale Ministerului Apărării Naționale si ale instantelor de judecata, în cauze în care SCMD este parte, în contextul în care orice modificare a sentinței civile de acordare a personalității juridice a SCMD se va face în instanta de judecata.”
10. De ce nu a dus doamna Monica Caloianu ideea până la capăt și nu a spus lucrurilor pe nume, așa cum am făcut-o eu ?
11. Care este numărul real al dosarului prin care MApN a ridicat  excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesual active a S.C.M.D și care a fost decizia instanței?
12. ÎN CE SITUAȚIE JURIDICĂ SE AFLĂ SCMD LA ACEASTĂ ORĂ?
http://scmdsector3bucuresti.blogspot.ro/2014/10/sefa-dep-juridic-si-vicepresedinta-scmd.html
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000569804&id_inst=2
         http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000569804&id_inst=3

SCMD, prostie, inconștiență, sau bătaie de joc?

luni, 19 februarie 2018

Despre Calitatea procesuală și reprezentativitatea SCMD



Reprezentativitatea se dovedește, nu se declamă
Așa cum spuneam în articolul precedent, SCMD a pierdut procese ale unor rezerviști total nevinovați, care poate ar fi avut alte șanse cu un avocat personal, din cauza faptului că instanța a cerut SCMD să facă dovada calității procesuale, adică mai pe înțeles, să facă dovada faptului că este legal constituit și are deci dreptul să reprezinte interesele rezerviștilor, pentru că în ciuda a ceea ce declară de fiecare dată domnul Dogaru, nu e suficient să spui că reprezinți interesele tuturor rezerviștilor, din toate structurile sistemului național de apărare, sau chiar și numai al celor din MApN, trebuie să mai fii și împuternicit, în baza legilor de funcționare a sindicatelor, să îndeplinești niște condiții de constituire, funcționare și reprezentativitate. Îndeplinește SCMD aceste condiții?
În acest moment în mod cert NU LE ÎNDEPLINEȘTE  și îmi asum afirmația,  cu toată responsabilitatea. Mulți spun că de fapt nici la înființare SCMD nu a îndeplinit condițiile, chiar dacă s-a înființat în baza unei legi mai permisive. De fapt chiar domnii  Dogaru și Pricină au afirmat în repetate rânduri că au avut mari probleme la înființare, că nici un judecător nu a vrut să le recunoască domeniul de .. funcționare, pentru că un sindicat se constituie în cadrul unei ramuri economice pentru a negocia conflictele de muncă dintre patronat și lucrători. Despre care patronat este vorba în cazul SCMD, sau despre ce lucrători, când sindicatul este al pensionarilor? Domnul Pricină chiar a afirmat și există martori care au fost de față, nu o spun doar eu, că numai el știe câte mese a dat ca să poată înființa sindicatul. Dar asta este mai puțin important acuma, faptul e consumat. Sindicatul s-a înființat, nu a băgat nimeni de seamă sau nu a interesat pe nimeni cum, sau poate, având în vedere cine a dat ordin să se înființeze a avut grijă și să nu se pună întrebări incomode și contre.
Nema reprezentativitate
Mergem mai departe și intrăm în actualitate. Reamintesc ce a cerut una din instanțe sindicatului, iar sindicatul nu a executat: în dosarul 5103/3/2011, Tribunalul București a cerut să facă   dovada înfiinţării şi calităţii de reprezentant a SCMD,iar în dosarul 10598/3/2017 aceeași instanță a decis că  ”Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active. Respinge acţiune ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A avut dreptul instanța să respingă cauza din acest motiv? Categoric da, art 56 punctul 3 din Codul de Procedură Civilă spune că :  “Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.”
Pe românește, chiar dacă inițial au fost admise cereri și procesul se află în derulare, DACĂ UNA DIN PĂRȚI CONTESTĂ, SAU INSTANȚA DOREȘTE SĂ ȘTIE DACĂ UNA DIN PĂRȚI SAU AMBELE AU CALITATE PROCESUALĂ, DECI DREPTUL DE A INTRODUCE ACȚIUNI ÎN INSTANȚĂ, INSTANȚA POATE CERE CA CEI CONTESTAȚI SĂ FACĂ, PRIN ACTE DE ÎNFIINȚARE ȘI FUNCȚIONARE,  DOVADA CALITĂȚII CONTESTATE SAU CERUTE. Această cerere se poate face și se admite în orice fază a procesului. Cine nu poate face dovada acestei calități pierde procesul pentru ”excepția lipsei calității procesuale” ceea ce s-a și întâmplat cu SCMD pentru că NU A PUTUT PRODUCE DOVADA ACESTEI CALITĂȚI.
Mai trebuie adăugat faptul că sindicatul s-a înființat în 2009, în baza legii 54, Legea sindicatelor. Dar în Mai 2011 a intrat în vigoare Legea 62/2011, respectiv  Legea Dialogului Social care a înlocuit vechea lege, a abrogat-o și  a schimbat puțin modificarea.
Lene, inconștiență sau sfidare și lipsă de interes?
Ce trebuia să facă conducerea SCMD pentru a fi legal constituită și să aibă calitate procesuală? Trebuia să se supună prevederilor noii legi, în primul rând să îndeplinească condițiile prevăzute de noua lege, în esență să fie reprezentativă pentru segmentul ”economic” din care făcea parte. Ori în primul rând sindicatul nu activa în nici un domeniu economic, activa în domeniul …. pensionarilor, care nu făceau obiectul luptei sindicale, nefiind parte activă. Chiar dacă unii lucrau în alte domenii, nu activau în domeniul militar, mai ales că MILITARII ACTIVI, DECI ANGAJAȚII MApN nu pot înființa sindicate în condițiile actualelor legi, deci SCMD nici măcar nu reprezintă interesele celor care activează în MApN, chiar dacă unii din membri de sindicat sunt încadrați în muncă ei lucrează în cu totul alte sisteme sau ramuri ale economiei care nu au tangență cu domeniul sindicatului.  În aceste condiții, e de mirare că ne-au fost admise dosare în instanță în numele SCMD, pentru că Art. 3 al Legii 63 spune clar ce categorii pe persoane se pot asocia în sindicate:
Articolul 3
(1) Persoanele incadrate cu contract individual de munca, functionarii publici si functionarii publici cu statut special in conditiile legii, membrii cooperatori si agricultorii incadrati in munca au dreptul, fara nicio ingradire sau autorizare prealabila, sa constituie si/sau sa adere la un sindicat.
(2) Pentru constituirea unui sindicat este necesar un numar de cel putin 15 angajati din aceeasi unitate .

În plus,conducerea SCMD, departamentul juridic trebuia ca înainte de orice acțiune în instanță să se asigure că îndeplinește condițiile legale și să își procure documentele cerute de lege prin care să facă dovada reprezentativității.
Ce înseamnă să facă dovada reprezentativității?
Condițiile pentru dobândirea acestei calități de a reprezenta o ramură, un grup de lucrători ca sindicat, sunt trecute în art 51,52, 53 ale legii 62/2011. Cel mai dureros punct este că sindicatul trebuie să aibă în compunere cel puțin 5% din efectivul angajaților pe care îi reprezintă. CARE ANGAJAȚI, CARE 5%? Deci din start, SCMD nu poate reprezenta pe nimeni pentru că nu are în compunere angajați, ci pensionari și în al doilea rând pentru că 5% din 80000 înseamnă 4000 de membri, asta dacă ținem cont doar de rezerviștii din MApN. Numai că recent, pe data de 22.01.2018, domnul Dogaru afirma cu binecunoscuta-i îngâmfare că ”SCMD nu este o organizatie a rezervistilor din MApN, ci un sindicat al rezervistilor proveniti din toate structurile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, drept care a respins si va respinge incercarile fiecareia dintre aceste structuri de a-si aduce sub acelasi papuc proprii rezervisti.
Ca o paranteză, pentru cei care vorbesc despre intențiile lui Dogaru de a colabora cu alte asociații, subliniez ce a spus domnul Dogaru: ” a respins si va respinge incercarile fiecareia dintre aceste structuri de a-si aduce sub acelasi papuc proprii rezervisti.” Deci nici vorbă de unire, el vrea tot doar pentru el.Davai Cotizația!
Dar ca să ușurez munca celor care nu au răbdarea, timpul sau priceperea să caute textul de lege pe internet privind reprezentativitatea,  iată ce documente trebuia sa ducă SCMD la Judecătorie pentru a i se recunoaște reprezentativitatea:
a) copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere.
b) declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri;
c) dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator;
d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.
LA ACEASTĂ ORĂ SCMD NU POATE PREZENTA NICI UNUL DIN ACESTE DOCUMENTE, nici măcar situația cu numărul total al membrilor pentru ca nu prea se mai știe, dar și pentru că dacă ar da numărul real, ar fi ca și cum ar recunoaște că nu îndeplinește condițiile privind numărul membrilor.  În ceea ce privește dovada privind  numărul de angajați  cine să i-o elibereze lui Dogaru? Casa de pensii?
Așa se întâmplă când ai limbrici și te umfli ca broscoiul, îți bați singur cuie în talpă, pentru că dacă adăugăm și celelalte ministere și structuri pe care ”le acoperă” limba domnului Dogaru, ar trebui să aibă cam 20000 de membri. DECI PRACTIC SCMD LA ACEASTĂ ORĂ NU ÎNDEPLINEȘTE CONDIȚIILE DE REPREZENTATIVITATE, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ NU ESTE CONSTITUIT LEGAL ȘI CA ATARE NU ARE CALITATE PROCESUALĂ.
Un alt articol, 223 din aceeași lege spune și care este soarta sindicatelor înființate înainte de apariția legii, și anume: “Reprezentativitatea organizațiilor patronale și sindicale constatată până la data intrării în vigoare a prezentei legi produce efecte după data intrării în vigoare a acesteia numai în condițiile în care întrunește criteriile de reprezentativitate prevăzute de prezenta lege.”
Ca să poată să își reprezinte membrii, SCMD TREBUIA,  sa facă dovada reprezentativității câștigate și obținute în conformitate cu prevederile art 221 (1) (2) din legea 62/2011, dar nu a făcut-o.
Nulitate absolută
Și pentru că nu ajunge un par la un car de oale, conducerea SCMD cu juriștii ei cu tot, mai este deficitar și la alt aspect. Conform art 20 din aceeași lege 62/2011,conducerea SCMD trebuia să meargă la Judecătoria sectorului 1 unde s-a înființat, cu orice modificări operate în adresa, componența conducerii și statutul Sindicatului. Conform statutului alegerile trebuiau să aibă loc din 4 în 4 ani. Conform proceselor verbale dar și situației prezentate pe pagina SCMD, atât conducerea cât și sediul sindicatului au fost modificate de Ț ori dar NICIODATĂ juriștii SCMD nu s-au prezentat la judecătorie pentru a opera modificările tocmai pentru că dacă ar fi făcut-o ar fi fost nevoiți să facă dovada reprezentativității, să se înscrie în cerințele legii 62, ceea ce este IMPOSIBIL. Din teama de a nu li se constata starea de ilegalitate și neconformitate cu prevederile Legii Dialogului Social, conducerea și juriștii SCMD au păstrat acest statut ilegal în toată puterea cuvântului. Astfel din conducerea SCMD au fost îndepărtați 3 dintre membrii Fondatori, respectiv Constantin Monac, Elena Cobuz și Ana Wintzer, dar ”oficial” se spune că au fost suspendați”, ca să nu fie nevoiți să meargă cu modificări la Judecătorie. Și alți foști membri ai conducerii SCMD au fost schimbați, dar aceștia figurează în dosarul de la Judecătoria S 1 și se poate proba că la ora asta nu mai sunt nici teoretic nici practic membri de sindicat. Deci încă un motiv de declarare a sindicatului în stare de ilegalitate. Din cauza asta toate  TOATE marile Conferințe Naționalele SCMD se termină în coadă de pește, nu se schimbă nimic, se fac doar propuneri, dar în ceea ce privește prevederile statutare acestea au rămas neschimbate la Judecătorie, deși  s-a lucrat la modificarea statutului și ROF-ului, s-au operat modificări și se merge după cum dorește Dogaru.
Deosebit de interesant este că toate documentele, actele contabile sau decizii, hotărâri, proteste, documente bancare, întocmite, emise,organizate de actuala conducere și toate conducerile de după îndepărtarea celor 3 membri fondatori din conducere, riscă să fie lovite de nulitate, deoarece au fost emise de organe și persoane care nu aveau calitatea legală să le facă.
Toate aceste date pot fi verificate la Judecătoria Sectorului  și prin studierea legii și a documentelor pe care le are SCMD. Măcar membrii SCMD, pentru a verifica veridicitatea celor spuse de mine, pot cere conducerii, copii după documentele prevăzute la art 20, 51, 52, 53, 221 și 223 din Legea Dialogului Social.
De fapt, oricine o face, o face inutil, pentru că așa cum nu au fost prezentate în instanță, tot așa nu vor fi prezentate nimănui, pentru că odată cererea de obținere a reprezentativității depusă, Judecătoria va constata că SCMD nu poate funcționa. SCMD SE AFLĂ ÎN ILEGALITATE. Culmea este că domnul Dogaru a afirmat recent într-un cerc restrâns că nu poate merge la Judecătorie, pentru că i se va desființa sindicatul, iar cei de pe lângă el știu și tac, pentru că e dulce ca mierea cotizația de sindicat. În ceea ce îi privește pe șefii de filiale, unii cunosc și ei această situație, dar tac.  Unii sunt mulțumiți că sunt și ei șefi de filiale, le mai spune cineva ”am onoarea să vă salut”, sunt chemați la ”ședințe” la București sau la Alba Iulia pe banii sindicatului, unde se mai pune de o agapă, iar pălmașii speră să mai câștige câte ceva la pensie, sau un bilet la tratament, o avansare, un ce profit, cât de mic. Pe ei nu îi interesează că sunt mințiți, măcar sunt mințiți frumos. Cine  spunea că nu ne merităm soarta?
În concluzia celor două articole privind calitatea procesuală și reprezentativitatea SCMD, afirm că această structură este la această oră nulă juridic, orice proces deschis de sindicat pe orice speță, împotriva oricui, la cererea reclamatului se încheie prin constatarea stării de lipsă a calității procesuale, până când cineva fa face plângere la Judecătoria sectorului 1 pentru a reclama starea de nelegalitate a sindicatului. Știu că mulți vor spune că am făcut cel mai mare rău spunând aceste lucruri, chiar dacă sunt reale, că trebuia să tac, de dragul sindicatului. Am tăcut pe acest subiect timp de 7 ani și am făcut-o pentru sindicat și cea ce ar fi putut să facă pentru rezerviști dacă ar fi avut alt lider. M-am convins însă că cei care se uită în gura lui Dogaru ca la Guru Bivolaru, se uită degeaba și că nu vor câștiga nimic, doar vor întreține mesele liderului sindical. Din respect față de cei care chiar cred ca puteau să câștige ceva cu sindicatul, am decis să spun tot, chiar dacă SCMD se poate desființa, pentru că e mai bine desființat decât să își mintă proprii membri mâncându-le nu numai banii dar și speranțele și timpul. De acuma, măcar cei care mai rămân în sindicat știu cu cine și în ce horă intră. Dacă le convine, treaba lor, nu se mai pot plânge că nu au știut.
Vae Victis domnule Dogaru parcă replica asta  vă place nu ?
Notă: Acord drept la replica SCMD pe aceasta pagina, în condițiile în care va fi unul civilizat și argumentat, adică va aduce probe  documentele prin care își dovedește reprezentativitatea și modificările făcute la dosarul special de la Judecătoria Sectorului 1 privind modificarea statutului a sediului și conducerii SCMD, ca și  confirmare de la Ministerul muncii ca a depus acolo copie după dosarul privind reprezentativitatea.
https://lege5.ro/Gratuit/gmzdoojvgm/legea-dialogului-social-nr-62-2011/3

Despre Calitatea procesuală și reprezentativitatea SCMD

sâmbătă, 17 februarie 2018

Adevărul despre soarta proceselor SCMD




Zilele astea mi-am aruncat ochii pe paginile SCMD cu gândul de a vedea ce planuri și gânduri mai are domnul Dogaru, căci auzisem pe unii că ar fi gata să se alăture asociațiilor și să lupte cot la cot cu cei care, cel puțin declarativ, ar dori o unire a eforturilor rezerviștilor în apărarea drepturilor încălcate de guvernanți. Citind eu pe acolo, prin blog, dau de un document emis sau întocmit de doamna Caloianu Monica, șefa departamentului Juridic al SCMD, așa cum semnează documentul și cum scrie și pe manșeta Blogului. Titlul suna cam așa: ”NOTA PRIVIND STADIUL DOSARELOR  AFLATE PE ROLUL INSTANTELOR, GESTIONATE DE  SCMD – DEPARTAMENTUL JURIDIC”.     Cum întâmplător mai știam și eu câte ceva privind modul în care de-a lungul timpului domnul Dogaru se lăudase cu acțiuni în justiție pe care de fapt nu le avusese, profitând însă de unele succese ale altor persoane militari în rezervă pentru a atrage rezerviști în sindicat, am studiat mai atent documentul și văzând acolo și niște presupuse victorii ale SCMD și avocaților SCMD care încă nu se știe cine sunt, pentru că din câte știu eu, doamna Caloianu nu este membră a Baroului București, deci nu are calitatea de avocat pledant la bară, m-am aplecat asupra celor scrise. Știu însă că de-a lungul timpului domnul Dogaru a angajat, pe banii fraierilor mai mulți avocați, printre care doamna Grațiela Bârlă prietenă din copilărie a domnului Pricină, sau domnul Gâlcă și de ambii a fost dat în judecată pentru neplata unor clauze contractuale, despre care însă sindicaliștii nu știau nimic, deși avocații erau plătiți din banii lor. Nu știu cum s-au soluționat cauzele, ceea ce știu este că banii au fost plătiți și pentru procesele personale și pentru avocați și pentru cele în care sindicatul a fost chemat în judecată, de către rezerviști, din cotizațiile lor așa cum au fost plătite și asigurările de viață sau auto pentru unii din membrii conducerii SCMD.
Merg mai departe. Văzând situația prezentată de doamna Caloianu, am rămas uimit că Bilanțul domniei sale seamănă cu cel al doamnei Kovesi. Numai lucruri frumoase și eforturi considerabile, dar nimic despre miile  de procese pierdute.
Face doamna Caloianu o prezentare plină de articole de lege și numere de dosare cu care vrea să își susțină pledoaria fiind conștientă că nu va sta nimeni să verifice nici conținutul legilor, nici dosarele date ca exemplu, așa cum nu citim marea majoritate nici contractele pe care le facem cu diverși furnizori, împrumuturile la bănci, semnând ca primarii. Doamna Caloianu a mers la sigur, convinsă că nu îi va verifica nimeni spusele. Ei bine, s-a înșelat.
Un lucru  anume mi-a atras atenția din tot ceea ce a spus doamna Caloianu și anume următorul pasaj: ”admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a SCMD si respingerea actiunii ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa. Fata de aceasta exceptie, Inalta Curte de Casatie si Justitie si Curtea de Apel Bucuresti au pronuntat decizii prin care au recunoscut calitatea procesuala activa a SCMD – ex. dosare I.C.C.J. nr.89/99/2015 si nr.12793/3/2014 si  dosare C.A.B. nr.10595/3/2017 si nr. 15891/3/2017.”
Ei bine, cum întâmplător mai știam și eu ceva despre lipsa calității procesuale a SCMD, adică, pentru a înțelege tot răcanul, nu are dreptul de a reprezenta pe cineva în instanță din cauze pe care le voi explica într-un articol care va urma, am vrut să văd ce au declarat ICCJ, respectiv Curtea de Apel București despre acest subiect, așa cum menționează doamna Caloianu. Ca urmare am intrat pe paginile celor două instanțe  pe dosarele menționate de doamna Caloianu și spre surprinderea mea, am constatat că dosarele aduse ca dovadă că SCMD are calitate procesuală, dau o cu totul altă soluție, nu au nicidecum în vedere calitatea procesuală a SCMD.
O să exemplific:
Dosarul nr.89/99/2015 ÎCCJ nu dă soluție privind calitatea procesuală a SCMD ci stabilește competența instanței. Deci doamna Caloian a mințit când a spus că acel dosar stabilește calitatea procesuală a SCMD.
Detalii soluţie: Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Definitivă.
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=9900000000131037
Dosarul nr 12793/3/2014 ICCJ nu are nici el nici o legătură cu calitatea procesuală a SCMD, cum pretide doamna Caloianu ci dă următoarea soluție:
”DECIZIA nr. 3325 Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Onet Sorin , Ticu Constantin –ambii prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti-Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2016. ”
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=300000000580735
Nici dosarul nr 10595/3/2017  al Curții de Apel București nu face vorbire despre o calitate procesuală, acesta
Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă
”Solutia pe scurt: Admite apelul. Anulează sentinţa atacată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Document: Hotarâre  5314/2017  01.11.2017”
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000752160&id_inst=2
Exact  la fel și cu dosarul  nr 15891/3/2017
Tip solutie: Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă
Solutia pe scurt: Admite apelul. Anulează sentinţa apelată şi trimite cauza spre judecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.
Document: Hotarâre  516/2018  06.02.2018
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000758671&id_inst=2

Și atunci, întreb eu, DE CE DOAMNA CALOIANU A MINȚIT, PREZENTÂND ACESTE DOSARE CA DÂND CÂȘTIG DE CAUZĂ SCMD PRIVIND CALITATEA PROCESUALĂ? Pe  cine a vrut să ducă de nas, pe cei care au pierdut procesele din această cauză,  pe cei care se agață de SCMD cu speranța de a-și recâștiga drepturile, sau și pe unii și pe alții?
O altă minciună folosită de doamna Caloianu este prezentarea unor soluții sau cauze ca fiind câștigate de SCMD, când de fapt aceste nu au nici o legătură cu sindicaliștii, dar dă bine la imagine să prezinți ca victorii personale, munca altora. Este cazul dosarului  11719/3/2017 prezentat ca dosar al SCMD împotriva casei de pensii sectoriale(a cui????)  care este de fapt un dosar aparținând unui lucrător al Metrorex în proces cu Casa de pensii a Municipiului București, iar sentința obliga Casa de pensii să îi recalculeze pensia reclamantului, așa cum se poate citi pe Portalul Tribunalului București.
Deci nici vorbă de DOSAR AFLAT PE ROLUL INSTANTELOR, GESTIONATE DE     SCMD – DEPARTAMENTUL JURIDIC, așa cum scrie în titlu. Păi ce, vrea să spună doamna Caloianu, că SCMD   a apărat drepturile unor lucrători din Metrorex din cotizațiile rezerviștilor? Nu e rău. Iată proba:
Nr. unic (nr. format vechi) :
11719/3/2017
 
Părţi
TUDORA IULIAN
Reclamant
CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Pârât
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 237627/15.12.2016 emisă de Casa Locala de Pensii sector 4. Obligă pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să stabilească drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, începând cu data de 31.10.2016, cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând „spor festive”, evidenţiate în adeverinţa nr. M.05.502.02/10058/14.10.2016 emisă de SC METROREX SA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.11.2016 la zi, sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective. Respinge acţiunea în rest, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.06.2017.
Document: Hotarâre  4393/2017  14.06.2017
Dar minciunile se diversifică.
De exemplu, pe dosarul 2039/3/2017 se spune că s-a dat soluția pe  ”admiterea parțială a acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea Casei de Pensii Sectoriale la plata indemnizațiilor incepand cu data de 07.05.2016”  dar de fapt, soluția a fost de suspendare a cauzei, după cum scrie pe portal: ” Solutia pe scurt: În temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 C. pr. civil suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării ce face obiectul dosarului nr. 2657/1/2017 aflat pe rolul ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă. Pronunţată în şedinţă, azi 07.02.2018”.
Pe cei care nici acuma nu mă cred și au răbdare îi rog să intre pe pagina Tribunalului București , la căutare dosare să tasteze numele SCMD și vor vedea că îi vor fi afișate 1611, dosare în care  SCMD este parte. Faceți un pustiu de bine și numărați câte procese dau câștig de cauză sindicatului și avocaților săi. De asemenea pe portalul Ministerului Justiției sunt 15747 de dosare în care SCMD apare ca parte.Ne poate spune doamna Caloianu în câte din ele a câștigat SCMD? Este imposibil să nu aibă această evidență, pentru că era normal să aibă această situație, dar nu sub forma minciunilor prezentate.  Eu nu am intrat pe toate doar așa prin sondaj și am constatat că cele mai multe soluții sunt de respingere cauză, sunt foarte multe și cu declinarea competenței, ceea ce înseamnă că avocații se adresaseră greșit instanțelor, adică greșeală de Gâgă, dar sunt și multe, care spun negru pe alb că SCMD nu are calitate procesuală. Iată o astfel de soluție, în dosarul 10598/3/2017 : ”Soluția pe scurt: Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active Respinge acţiune ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.05.2017.
Document: Hotarâre  4001/2017  31.05.2017
ASTA ÎI POATE AȘTEPTA PE TOȚI CEI CARE VOR DESCHIDE SAU AU ÎNCĂ PROCESE CU MARCA SCMD, DACĂ CEALALTĂ PARTE, SAU ORICE PARTE DIN PROCES  CERE ÎN INSTANȚĂ DOVEDIREA CALITĂȚII PROCESUALE DE CĂTRE SCMD.
Vă informez că astfel de soluții s-au dat în dosarele în care părțile reclamate au solicitat sau contestat această calitate, având informații că SCMD NU FUNCȚIONEAZĂ LEGAL   și nu poate face proba calității procesuale. Mai dau câteva exemple de dosare cu aceeași soluție, ca să nu spună cineva că a fost un caz izolat: 5028/3/2011, 10861/3/2011. Or mai fi și altele, cine știe câte, nu am stat să verific toate dosarele.
În  cazurile care au fost admise spre judecare, spre norocul rezerviștilor, nu s-a contestat sau cerut dovedirea calității procesuale. Sunt curios însă ce li s-a spus celor care au pierdut procesele pe mâna SCMD, că justiția română este coruptă? Păi că doar nu era să li se spună că au pierdut din prostia, neglijența sau indiferența conducerii sindicatului nu ?
Interesant este că oamenii din procesele pierdute pe această soluție, au plătit cotizația, au plătit avocații, convinși să sunt pe mâini bune. Sper ca acuma măcar, să vadă toți pe ce mâini intră.
Sunt cazuri în care, cerându-li-se să facă dovada calității procesuale, reprezentanții SCMD, știind că nu au cum, nici nu s-au mai prezentat în instanță la următorul termen, omul în cauză pierzând procesul prin ne-prezentare sau cum se spune în termini juridici, instanța  ” constată perimată cererea”. Este cazul dosarului nr. 5103/3/2011(dar și altele)  care a fost amânat pentru aducerea documentelor care să facă dovada calității procesuale a SCMD iar apoi, după 2 ani de așteptări a fost închis deoarece petentul nu a făcut dovada calității procesuale. S-a considerat probabil că e mai bine să nu se prezinte, decât să se constate că nu se poate face dovada calității procesuale, lucru care până la urmă l-ar fi aflat toți judecătorii și atunci toate cauzele erau pierdute, indiferent că se cerea sau nu dovedirea calității respective, pentru că un judecător care a dat o astfel de soluție nu poate să dea alta pe o cauză similară. Parșiv, mai ales față de cei care au pierdut procesele.
Dosar 5103/3/2011
16.12.2011
Ora estimata: 08:30
Complet: C16
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 1551 C.Pr.Civ. suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamanţi, prin reprezentant, a obligaţiei procesuală stabilită în sarcina acestora prin încheierea de şedinţă din 21.10.2011, respectiv de a depune copii al cărţilor de identitate în vederea stabilirii competenţei instanţie, de a face dovada înfiinţării şi calităţii de reprezentant a SCMD, de a-şi preciza cererea pentru fiecare reclamant în parte referitor la partea cu care înţelege să se judece şi de a depune dovada calităţii de pensionar, prin depunerea deciziei de pensionare, de recalculare sau revizuire sau a unui cupon de pensie. Cu recurs în pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2011.
Document: Încheiere – Suspendare    16.12.2011
Data inregistrarii
24.01.2011
Ora estimata: 08:30
Complet: C16
Tip solutie: Constată perimată cererea
sedinta publica azi 28.06.2013
Document: Hotarâre  6965/2013  28.06.2013
Un dosar cu soluție identică este și dosarul 5017/3/2011. Cine știe câte or mai fi.
Toate aceste cazuri verificate la o primă vedere, duc către o singură concluzie: Cu sau fără intenție, din greșeală, neglijență, prostie sau rea intenție, sindicaliștii sunt mințiți privind situația reală a dosarelor și proceselor, li se prezintă spre exemplificare dosare care nu au legătură cu cele afirmate de doamna Caloianu, departamentul juridic pierde dosare pe bandă rulantă, dovedește incompetență, amatorism și lipsă de interes în cauzele pe care spune că le gestionează, sunt procese la care avocații efectiv nu s-au prezentat în instanțe mulți rezerviști pierzând procesele prin ne-prezentare, cunosc cazuri concrete, cei care au acționat ministerul în instanță în 2011 prin sindicat cunosc situația. Din cei 22000 de sindicaliști mai sunt cam 2000, dacă nu mai puțin. Nici măcar situația efectivă a membrilor SCMD nu este prezentată, totul este secret, de câte ori se face scandal, sau cineva întreabă ceva e suspendat cu votul unor inexistenți membri fondatori cu drept de veto. Dar mai multe, data viitoare. Dar  aproape toți au plecat din sindicat, lămuriți de competența și interesul conducerii SCMD.  Constat însă cu tristețe că a venit rândul altor rezerviști să se îmbete cu promisiunile și minciunile marca Dogaru. Lor în primul rând le este adresat acest articol, să ia aminte, ca să știe ce soartă vor avea și cui îi dau girul și cotizațiile. Următorul articol va fi și mai halucinant, pentru că am decis să spun tot, nu mai pot lăsa ca rezerviștii să fie batjocoriți  și de politicieni, și de unii reprezentanți ai unor structuri militare și de șefii de asociații sau sindicate care pretind că le apără drepturile. Nu mă mai interesează ce vor spune sau gândi îndoctrinații SCMD sau cei care văd în SCMD sau Dogaru singura salvare. Numai în cunoștință de cauză pot lua o decizie corectă.
http://portal.just.ro/SitePages/cautare.aspx?k=SCMD

http://portal.just.ro/3/SitePages/Rezultate_dosare.aspx?k=scmd&a=%20scope:vDosar%20MJmpIdInstitutie=3

Adevărul despre soarta proceselor SCMD

vineri, 16 februarie 2018

La DNA, ca la Ploiești



Cearta dintre familia Cosma și famiglia DNA a dat în limbrici. Am mai povestit anecdota cu doctorul specialist în limbrici care la orice boala a pacientului spunea că are limbrici. Ei, cam așa și cu cei mai cinstiți procurori din cea mai performantă secție DNA din țară, secția în care portocalele erau la mare preț.
Prostia ca autoincriminare
După dezvăluirile lui Vlad Cosma cu fabricarea probelor în dosarul lui Ghiță, s-ar fi crezut că va exploda mămăliga și a doua zi vom vedea la prima oră cum sunt duși la DNA doamna Kovesi și domnul Onea, dar nu la serviciu, ci la audieri. Nu a fost să fie. Asta s-ar fi întâmplat în orice țară din lume, dar nu la noi. La noi, a doua zi, după mai multe ore de brain-storming, DNA iese cu un comunicat apoi domnul Onea organizează o conferință de presă. Ce aflăm din comunicatul DNA? Aflăm că domnul Cosma :
1.       ”a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”. În ce a constat denaturarea adevărului și care este adevărul, doamna DNA nu ne spune, dar aceasta recunoaște că a folosit colaje ALE UNOR ÎNREGISTRĂRI PE CARE LE-A REALIZAT PERSONAL. Și care este problema? Era normal  să prezinte numai acele fragmente care erau de interes, poate erau și informații secrete și au trebuit scoase, sau lipsite de relevanță. Dar Doamna DNA vrea să inducă idea că înregistrarea ar fi ilegală, fără a menționa în ce constă ilegalitatea.Păi dacă domnul Vlad Cosma a prezentat trunchiat discuția cu Negulescu să ne prezinte DNA toată discuția, că sunt convins că există așa ceva, acolo se înregistrează și strănutul.
2.       ”…anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).” Aici practic doamna Kovesi confirmă faptul că sunt folosiți anonimi, persoane neidentificate, pe post de martori sau denunțători, sau că se folosesc de unele elemente aflate sub controlul DNA, pentru a depune mărturie împotriva cui dorește instituția. În cazul Ghiță a fost folosit Cosma care a fabricat un denunț al unui cetățean moldovean inexistent, în cazul Cosma sut folosiți fie persoane fictive, fie elemente șantajate sau cărora li s-a propus ceva, pe post de ”cetățeni de bună credință” care își dau în gât prietenii, pentru că cei care l-ar fi turnat pe Cosma că intenționa să prezinte cazul la TV, sunt ”persoane in anturajul acestuia”, care nu mai dormeau de grija DNA.Ce vrea să ne bage pe gât doamna Kovesi, este că Vlad Cosma, care în înregistrările sale se trage de șireturi cu Portocală și cu Onea, la genul ” ce p.. mea”brusc are nevoie de cineva din anturaj care să intervină pe lângă cei cu are era la per p..is. Pe cine crede doamna Kovesi că prostește?
3.       Ceea ce a urmat,  este demn de filmele cu Stan și Bran. După ce la punctul 1 comunicatul doamnei Kovesi incriminează cu mânie proletară prezentarea unor fragmente de înregistrări drept probe, urmează alte ”colaje ale unor înregistrări” realizate de data asta pasămite de DNA, prin care se vrea să se demonstreze că Vlad Cosma ar fi conspirat. Dar înregistrarea DNA nu îl are pe Cosma, și practic nimic din ceea ce ”vomită” persoanele din”anturajul acestuia” nu îl compromite, căci chiar dacă s-ar dovedi că intenționa să iasă pe post cu dezvăluirile, -CEEA CE A ȘI FĂCUT- asta nu este o ilegalitate, este un drept constituțional. Aprecierile personale ale așa zisului denunțător legate de intențiile sau faptele lui Cosma nu pot constitui probe prin ele însele, orice ar fi spus acesta, fără a fi și probate. Dar, pentru DNA acest gen de depoziții sunt suficiente pentru a băga pe cineva la pușcărie sau a-I face dosar penal.
Practic prin acest comunicat doamna Kovesi nu a făcut altceva decât să confirme și să probeze prin însăși ”probele” care ”îl incriminează” pe Cosma, care sunt procedeele și metodele de lucru ale DNA, adică exact ceea ce spune și Cosma cu o seară înainte. Cred că doamna Kovesi are hemoroizi. A mâncat-o undeva și s-a scărpinat fără să ceară sfatul doctorului.
Cum e turcu, și pistolul
Dar nu este singura. La câteva ore după Șefa DNA a urmat o conferință de presă a domnului Onea,   care practic s-a vrut să fie  un comunicat de presă, căci șeful DNA Ploiești a răspuns numai la ceea ce a crezut el că îi cade bine. Am urmărit  cu mare atenție prestația domnului Onea și recunosc faptul că m-a dat pe spate. Îi dau dreptate Piticului Atomic, pe lângă Onea, Coldea cu ale sale ticuri, este un om normal. Nici acuma nu îmi revin și cred că numai disperarea sau limbricii l-au făcut pe domnul Onea să iasă în frunte ca puricele, sau în drum ca șarpele. Întreaga sa prestație îl incriminează și dacă auzi și dacă nu auzi ce spune, doar privind fără sonor. Orice psiholog sau psihiatru, urmărind mimica acestuia îți poate spune că gesturile sale, privirile, mimica feței, limbajul non-verbal, într-un cuvânt, arată că minte. Vă amintiți Pistruiatul? Faza cu Suciu, interogat de Comisarul șef Bălan. Ei, cam așa arăta domnul Onea în fața presei. A nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, nu era în rolul comisarului șef, ci al lui Suciu.
Degeaba a încercat domnul procuror să se comporte cu jurnaliștii cum se comportă cu ”infractorii”, degeaba a încercat să afișeze mina unui om serios, sincer și stăpân pe situație, a fost total dezorientat și cu toată experiența sa în procuratură și interogatorii, încrucișate sau nu, teama și starea de surescitare, nervozitate vizibile l-au făcut să facă gafe, pe de o parte refuzând să răspundă la întrebări care nu îl incriminau cu nimic, pe de altă parte să recunoască involuntar că minte și să confirme spusele lui Cosma.
Astfel domnul procuror, încercând să acopere făcătura de denunț introdus în dosar ca aparținând practic unui cetățean Moldovean fictiv, pe care știa că nu îl poate prezenta nici instanței și nici presei și totodată sî îl incrimineze pe Cosma, a susținut că plângerea cetățeanului  nu a primit-o prim poștă, ci i-a fost dată de către domnul Cosma. Așa a crezut marele procuror că îl culpabilizează pe Cosma și se disculpă el. Păi să îmi fie cu iertare, dar asta dovedește că știa că depoziția și listele nu veneau din partea unui cetățean moldovean și , fără a vedea cine e persoana, fără a-l chema pe reclamant introduce acele documente în dosar, le susține ca probe în fața judecătorului și îl mai și convinge ( sau minte) pe judecător, că proba este autentică. Nu cunosc dosarul, nu am acces la el, dar fiind o plângere a unui cetățean, adresată DNA, această plângere , mărturie sau depoziție nu putea să fie introdusă ca probă de domnul Cosma, pentru că acesta nu avea dreptul să introducă probe în numele acuzării, recte DNA. Deci probele practic au fost introduce de DNA iar domnul Onea tocmai a recunoscut că știa că scrisul nu aparține unui cetățean moldovean ci celui care, singur recunoaște, a adus documentele. Indiferent că domnul Cosma a fost în Moldova să fabrice sau să ia documente de la cineva-el susține că trimis de Portocală-procurorii aveau obligația să ia depoziția de la denunțător, nu să înainteze în instanță niște documente a căror proveniență n a fost verificată și un martor sau denunțător cu care nu au discutat. Chiar și numai asta este suficient pentru a-l incrimina pe domnul Onea și practice s-a incriminat singur.
Ce mai este interesant este că în discuțiile telefonice  cu domnul Cosma, nici Portocală și nici Onea nu I se adresează acestuia cu ” bă inculpatule” așa cum îl prezintă acuma, ci cu Vlade, Vlăduț, prietene. Rezultă că în DNA, inculpat este numai aela care nu convine procurorilor, indiferent ce a făcut sau nu a făcut, iar cei care colaborează și spun ce vor ei, sunt domni.
Ascultând declarațiile domnului Onea, te crucești. Domnia sa declară : ”În toate cauzele pe care le instrumentăm la DNA serviciul teritorial Ploiești, AM RESPECTAT ÎNTOTDEAUNA LEGEA și o să o respectăm în continuare.”  Întrebare: DACĂ ESTE AȘA, PENTRU CE FAPTE ESTE ÎNVINUIT  procurorul NEGULESCU MIRCEA, DE CE  A FOST SUSPENDAT  DIN MAGISTRATURĂ  și în ce serviciu a lucrat?
Mai spune domnul Onea: ”La DNA Ploiești, nu există vreo situație deosebită în care probele să fi fost ”constatate ca neloial sau nelegal administrate.” Domnul Onea a fost șmecher. A folosit sintagma ”constatate ca neloial sau nelegal”. Nu a spus că nu au fost administrate probe nelegale,domnia sa spune ca NU AU FOST CONSTATATE CA NELOIAL SAU NELEGAL ADMINISTRATE. Asta nu înseamnă însă nu se poate să fie constatat acest fapt în cadrul unui control imparțial, sau că nu s-ar fi administrat probe ilegale. Pe de altă parte, chiar domnia sa a admis că a primit presupusa depoziție a unui cetățean moldovean de la o altă persoană, fără să verifice autenticitatea documentelor și nici identitatea celui care  ar fi întocmit denunțul. Asta nu este o ilegalitate domnule procuror? Apropo, CINE A INTRODUS PROBELE ÎN DOSAR? Asta se poate verifica.
Mai spune domnul Onea că încă din luna noiembrie 2017 a fost șantajat (dar nu spune în ce anume a constat șantajul și cine l-a șantajat) fiind avertizat de persoane din anturajul familiei Cosma, dar nu a cedat presiunii și nici nu va ceda. Care este șantajul și la ce presiune nu va ceda?
Ce ne mai spune domnul Onea? Citez: ”Noi la DNA Ploiești lucrăm în echipă, vom lucra  în continuare în același mod….”  Să mă ierte Dumnezeu, dar același lucru l-a afirmat și Vlad Cosma, când a spus  că nimeni nu lucrează acolo de capul lui, totul se face cu știrea șefilor, inclusiv a doamnei Kovesi.Practic domnul Onea a confirmat spusele lui Cosma.  De fapt tot domnul Onea a declarat că vorbește zilnic cu doamna Kovesi, dar a refuzat să spună despre ce, pentru că ”nu vă interesează”. Rezultă că discutau problem din dosare că altfel orice alte probleme nu ar fi secrete. Deci domnul Onea, din nou se auto-incriminează, recunoscând că discută cu doamna Kovesi, aspect care nu pot fi spuse în public, deci nici despre vreme, nici despre dansul fetelor de la Căpâlna, nici despre turneul dela Doha. Ori, dacă discutau problem de serviciu, altele decât cele care țin de dosare, dar care țin de administrarea sau conducere DNA Ploiești, rezultă că domnul Onea este incompetent, căci nu poate mișca nimic fără să ceară sfatul șefei. Sau, mai există variant că doamna Kovesi este un adevărat satrap, nu admite nici o mișcare fără avizul ei. Care e adevărul? Domnul procuror Onea s-a cam băgat în pat.
Amnezie dirijată
Când a venit vremea întrebărilor, domnul Onea nu numai că a intrat în pielea lui Suciu, dar încerca să îi determine pe jurnaliști să îl întrebe ce vrea el, nu ce voiau ei. Și aici a pus bomboana pe colivă. Întrebat dacă vocea din înregistrarea lui Cosma îi aparține, domnul Onea arată că nu este numai un procuror slab ci și un … interogat slab. Iată ce a răspuns: ” posibil să fie vocea mea. Nu știu, sunt înregistrări prezentate trunchia, o să se facă verificări și o să vedet” Oameni buni, ăsta ne crede pe toți proști. Auzi, nu este în stare să spună da sau nu, nu își recunoaște propria voce, dar mai ales, nu știe dacă a avut o astfel de conversație sau nu. Păi ce alte verificări mai vrea? El nu știe dacă a purtat acele discuții ?  Nu trebuie să fii savant să nu înțelegi că îi e frică să spună da sau nu și că speră că va cădea în picioare și, la fel ca și în cazul lui Băsescu cu copilul, se va ”dovedi” că nu e sigur că e vocea lui, că înregistrarea a fost ”modificată” sau mixată, că răspunsurile provin din cine știe ce alte situații. Bineînțeles că știe că nu există încă nici un parchet care să treacă peste DNA și că va fi scos basma curată atâta vreme cât și Koveși va rămâne la putere și va fi găsită nevinovată.
Dar, pe cât de neștiutor și amnezic este privind vocea sa, pe atât de sigur este în ceea ce privește înregistrările cu vocea lui Negulescu, înregistrări despre care declară cu foarte mare certitudine și siguranță”Nu sunt din perioada în care el lucre la Ploiești, sunt foarte sigur” Deci, nu își recunoaște propria voce, așteaptă să vadă probele la dosar, nu poate să spună dacă e vocea lui, dar admite că înregistrările cu Negulescu sunt autentice, și ȘTIE FOARTE SIGUR și când sunt făcute. Dar de unde știe, că e de presupus că a ascultat aceste înregistrări acuma prima dată și nici cu Negulescu nu a vorbit în ultimele 24 de ore, deoarece acesta este suspendat, este cercetat și are interdicție de a discuta cu foștii colegi de serviciu. Nu este simpatic acest domn Procuror? Cum știe el tot despre toți, dar despre el nu știe nimic, nici nu își recunoaște vocea? Cine și pe ce criterii face selecția procurorilor la DNA dacă nu sunt în stare să își recunoască propria voce?
Ne mai spune domnul Onea că la DNA Ploiești cei care intră nu sunt verificați, intră cine vrea, cu ce vrea, aparatură de înregistrat, bombe, armament, totul este transparent, ei nu știu cine cu ce intră acolo. Nu e așa că e bine?
Concluzionând conferința domnului Onea,  pot afirma că întreaga atitudine, mimică, gesturi, ticuri, priviri, ale domnului procuror denotă o stare de nervozitate similară cu a lui Suciu, dar și o lipsă totală de respect față de reprezentanții presei, pe care i-a privit și tratat ca pe niște infractori, pe care îi privea cu superioritate și le lua dreptul să întrebe dacă întrebarea nu îi convenea.
De ce am ajuns și vom rămâne în această stare de fapt?
Atât atitudinea sa cât și reacția șefei sale sunt probe ale aceluiași dispreț , lipsă de respect și miserupism. Ce anume justifică sau îi face să dea dovadă de atâta îngâmfare? Păi nimic altceva decât:
1.       Sprijinul necondiționat al partenerului strategic prin reprezentanții săi;
2.       Sprijinul organismelor UE care nu urmăresc cu adevărat o justiție reală în România, nici măcar în Europa, ci justiția lor, care se schimbă de la țară la țară, de conducere politică la alta. Bunăoară Polonia este pedepsită pentru că polonezii vor să dea președintelui (care nu este prea iubit de Bruxelles, nefiind pupincurist) dreptul de a numii procurorii. Ciudat, la noi sunt blamate legile justiției, tocmai pentru că actualul guvern vrea să ia aceste prerogative din spinarea președintelui (care este un bun puppy și dă frumos din coadă în fața Germaniei). Dacă mai avea cineva dubii că marea Uniune Europeană nu este nimic altceva decât o  dictatură fără principii și fără de lege, care se conduce după interese și simpatii personale,se poate convinge acuma.
3.       Atitudinea președintelui, care sunt sigur că își va prelungi șederea în Tenerife pentru a nu fi nevoit să ia atitudine sau să răspundă în fața lumii pentru actele doamnei Kovesi și ale DNA;
4.       Lașitatea și  trădarea conducerii PSD, a celor care spun că guvernează țara, a Parlamentului, care așteaptă să vină Tudorel și schelălăie impotent ca un câine îndepărtat de la ”nuntă”, pentru că de fapt toți tremură în fața lui Kovesi din cuza dosarelor făcute sau nefăcute care îi pot băga la întristare. Va veni și Tudorel și tot nimic nu se va face, se vor înființa alte comisii, se vor face alte verificări până când nu va mai întreba nimeni, până când vom da toți din mâini a lehamite. Nu mai contează faptul că cele prezentate de Cosma sunt susținute de oameni din poliție, șefi de departamente care spun chiar lucruri și mai grave, cei care trebuie să ia măsuri, așteaptă venirea ministrului justiției. Ce ne facem dacă se întâmplă ceva cu Tudorel, se îmbolnăvește, sau mai rău? Nu ne ajunge cât ne-a dus cu preșul cu rezultatele controlului? Se spune că el săracu ar fi vrut să își prezinte decizia, dar Dragnea i-a spus să mai aștepte, iar Iohannis a râs. Păi în cazul ăsta, ce mai așteaptă Dragnea de la el, că oricum Tudorel va face tot ce vrea el.Nu poate spune de acuma ce vrea? Sau sunt prea fierbinți castanele ?
5.       Românii ies în stradă numai plătiți.
Asta e situația. Dacă românul stă și privește, nimeni altcineva nu va mișca un deget. Chiar dacă eventual va fi demis Onea sau chiar Kovesi, starea de fapt nu se va schimba, procurorii vor lucra la fel, judecătorii vor face ce le spun procurorii, pentru că judecător ridicat de procurori am văzut, dar procuror ridicat de judecător nu. Câtă vreme procurorii vor fi încadrați în categoria magistraților (asta numai la noi există)câtă vreme procurorul intră și iese din sală pe unde intră și iese judecătorul și participă la luarea deciziei, chiar o supraveghează, lucrurile vor merge la fel, indiferent cine va fi în fruntea justiției sau parchetelor.Faptul că până la această oră doamna Kovesi și domnul Onea nu au fost reținuți și DNA Prahova nu a fost sigilat, fiind lăsați să acopere sau să șteargă urmele, arată în ce direcție ne îndreptăm.
PS: Aparent fără nici o legătură cu situația de la DNA, dar de fapt foarte, foarte strâns lipit, este declarația doamnei ministru al sănătății, doamna Sorina Pintea, care întrebată care este situația deceselor din cauza gripei și a vaccinurilor, deși în patru zile s-au înregistrat 4 decese, continuă să afirme că nu e nici o problemă, că ”specialiștii” au informat-o că nu e vorba de o epidemie, ci doar de ceva local. Enervată de insistențele reporterilor și întrebările incomode, ca și domnul Onea doamna Pintea decretează: ”Cred că populația nu e interesată dacă se numește epidemie sau altfel ”. Pentru domnia sa, epidemia este un simplu termen, nu o situație, iar decesul oamenilor, o urmare firească a gripei, nu o tragedie.  Dând dovadă de cinism, nesimțire și lipsă de empatie față de familiile celor decedați, dar și amatorism, doamna ministru afirmă că nu trebuie să ne îngrijorăm, că doar suntem în sezonul gripelor, deci nu e nimic ieșit din comun să moară oameni.  Și asta, numai pentru a nu i se reproșa ei ceva sau a nu i se cere să facă ceva, pentru că nu numai că nu știe ce să facă, dar nici nu poate, lua nici o măsură, declararea unei pandemii ar scoate în evidență situația dezastruoasă din sistemul medical. Ăștia ne sunt guvernanții, aceeași situație sfidătoare, de superioritate, în toate sectoarele.

La DNA, ca la Ploiești

miercuri, 14 februarie 2018

A venit primăvara politică





O vorbă spune că toamna se numără bobocii. Da, dar partidele apar primăvara, la fel ca ghioceii, poate și pentru că aceasta este poziția oficială a membrilor de partid. Mersul și evenimentele din partidele noastre deja consacrate, demonstrează cu prisosință acest  fapt. În fine, noul partid, înființat și anunțat se pare pe data de 7 Februarie se numește Partidul Neamul  Românesc și îl are ca lider pe domnul Ninel  Peia, fost membru al PSD, fost deputat în stagiunea 2012-2016, de acum încolo președinte de partid. Alături de el, se găsesc (deocamdată) trei generali  în rezervă, cunoscuți militarilor dar și publicului larg, Mircea Chelaru-prim vice –președinte,  Nicolae Rotaru –vicepreședinte și Constantin Onișor-secretar –general. Nici unul dintre generali nu are nevoie de prezentare pentru militari. În ceea ce îl privește pe domnul Peia, pentru cei care vor să știe cu ce se hrănește, să intre pe pagina domniei sale, trecută în bibliografie la finele articolului. Pe scurt, domnia sa este un naționalist convins, declarat oponent al celor care se hrănesc și trăiesc cu doctrina și banii lui Soroș. A fost îndepărtat din PSD după ce a declarat că în Argeș au murit copii din cauza vaccinurilor. Să spui așa ceva în plină guvernare PSD este egal cu a pune o bombă la sediul din Kiseleff, așa că excluderea era justificată pentru partidul de ghiocei. Tot Ninel Peia este cel care a ”uimit” media declarând că România urma să fie împărțită în trei, după incendiul de la Colectiv, că  de fapt totul a fost orchestrat, cu participarea unor cetățeni germani, nu spre căderea guvernului ci spre o dezmembrare efectivă a țării. Deci practic rezultă că incendiul de la colectiv nu a fost un accident, nici neglijență, ci un incendiu programat de care ar fi beneficiat cei care au beneficiat prin căderea guvernului. Ideea dezmembrării țării nu este nouă și nu cred că este o coincidență faptul că și generalul Chelaru a fost schimbat  de la conducerea SMG pentru declarații similare. Deci întovărășirea lor nu este întâmplătoare și nici nu se bazează pe o simplă dorință de a ieși pe piață, așa cum s-ar crede. În mod cert la mijloc este  ”un ceva” mult mai profund, indiferent de natura sa.
Ca să fiu corect față de cititori, trebuie să menționez că despre generalul Onișor se știe că a fost demis din funcția  de comandant al  Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Tancuri „Mihai Viteazu” în urma plângerilor apărute în media privind hărțuirea sexuală a unor lucrătoare civile  din garnizoana Pitești. Nu știu dacă a fost cercetat penal și dacă a fost găsit sau s-a declarat vinovat, dar acesta a fost motivul plecării sale din armată.
Generalul(r) Nicolae Rotaru este un scriitor și jurnalist care a lucrat în MI în sectorul media, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști și până la această oră nu se știe nimic compromițător, dar de acuma , că a intrat în politică, poate apărea orice, pe principiul ”dați-ne numele, că de dosar ne ocupăm noi”.
Alte date și relații despre partid și statut se poate afla de pe pagina partidului.
Și acum să tragem oarece concluzii:
1.       Așa cum spuneam în alte articole, se constată o proliferare a partidelor și mișcărilor naționaliste (nu am spus neo-naziste, nici nu am învinuit pe cineva de extremism, am spus naționalist în cel mai pur și nevinovat  înțeles) nu doar în România,( vezi cazul PNPP, ALO) ci și în Europa(vezi Austria, Germania, Ungaria, Polonia) și chiar cazul SUA unde Trump a câștigat pe o politică  naționalistă. Și ca un  paradox,  ce credeți că se întâmplă? Chiar liderul UDMR, domnul Hunor a ieșit pe post să anunțe că UDMR a devenit un partid naționalist Român(?????)Domnul Hunor  este supărat că  guvernele funcționează numai 6  luni și nu mai există o  continuitate, o viziune națională în guvernare. Ca să vezi ce îl doare pe domnul Kelemen. E supărat că încercările UDMR de a maghiariza cultura și învățământul românesc  prin secretarii de stat, slujbașii din ministere, prefecții și primarii impuși sau aleși, nu au continuitate, săracii oameni sunt nevoiți să își negocieze prea des pozițiile, sprijinul parlamentar și guvernamental. „Nu exista niciun obiectiv elocvent și niciun proiect după care s-ar putea ghida țara”, spune domnul  Hunor. Care țară domule Hunor, la ce țară vă referiți, la România de care vi se rupe, sau Ungaria? Păi da, nu mai este nici Kereștoi să taie copaci la nivel național.   Nu e așa că am ajuns de tot râsul dacă UDMR ne învinuiește de lipsă de continuitate în programele naționale?
2.       Se pare că partidele clasice și-au epuizat nu doar resursele (umane, financiare, ideologice) ci și cota de încredere iar acest lucru este și va fi speculat de oameni mai mult sau mai puțin bine intenționați care au de unde să rupă.
3.        Certurile, schismele, conflictele de interese din interiorul partidelor parlamentare  vor duce la epurări sau plecări ale unor politicieni, iar partidele noi, sau cu  cu aer de noutate vor fi numai bune pentru acești traseiști. Întrebarea se pune dacă este benefic pentru noul partid să primească acești dezrădăcinați? Ei aici e marea dilemă. Pe plan  principial și imagologic,  nu ar fi o soluție, pentru că alegătorii vor constata că e un partid nou cu oameni vechi, nu doar ca vârstă ci și ca apucături. Deci impact negativ pentru cei cărora li se adresează în principal, cel puțin teoretic, noul partid. Pe plan strict matematic și de interes de partid, atragerea de actuali parlamentari ar putea ajuta partidul, pentru că la alegeri ar pleca deja cu un atu, fiind considerat un partid Parlamentar, având alte condiții de înscriere.  Ar fi cam ceea ce a fost UNPR înființat de Oprea când a fost exclus (teoretic) din PSD. Deci PNR se află într-o dilemă pe acest subiect. Ce e de făcut? Aș avea o soluție, dar nu o pot spune aici. Cei care conduc partidul sunt destul de experimentați pentru a găsi soluția. Invitat fiind sâmbătă la Antena 3 domnul Peia deja se laudă că a primit cerere de adeziune de la 11 foști și actuali parlamentari din PSD care vor să se înscrie în noul partid. Se pare că au ales… să vedem cine sunt abonații la locuri în Parlament.
4.       Având în vedere criza în care au intrat toate partidele politice, viața politică în general, dar și numele din fruntea noului partid, cu toate problemele lor, PNR are toate șansele să crească și în primul rând va lua din celelalte două partide sau mai spus din cei care doreau să se înscrie în cele două partide numite tot ”al militarilor”, pentru că între Săvoiu și Chelaru de exemplu, marea majoritate a militarilor îl va alege pe Chelaru, fără nici o ezitare. Rămâne de văzut ce candidați va avea noul partid la alegeri. Asta va conta foarte  mult, pentru că militarii nu sunt totuși ca majoritatea alegătorilor care votează partidul, ei se mai uită și la nume și, mai ales, se cunosc între ei. Așa că mare atenție domnilor generali pe cine scoateți în față. Să nu vă treziți cu un mare aflux de membri până la alegeri și rezultate dezastruoase la alegeri.
5.       Un lucru pare să fie deja clar pentru cei care vor vota cu acest partid la viitoarele alegeri: acesta nu va bătea palma cu UDMR la formarea unei majorități parlamentare sau chiar guvern.
6.       Nici conducerea noului partid nu este străină de legături cu serviciile, cu sistemul, așa că există riscul ca și acesta să fie nu doar penetrat ci și dirijat de sistem. Rămâne de văzut doar cât de mult.
Cam acestea ar fi la o primă vedere,  la prima strigare problemele cu noul partid al ”generalilor” Avem atât de mulți generali în rezervă, provenind din tot sistemul național de apărare, încât fiecare minister sau serviciu își poate înființa un partid propriu cu conducere  înstelată în toate marile orașe și tot ar mai rămâne locuri și de membri supleanți sau ordinari cu stele.
Apropo de acest aspect, recomand cu toată prietenia domnului general Chelaru să își scoată fotografia în ținuta militară de pe pagina partidului și  să nu folosească o astfel de fotografie în campania electorală, din mai multe considerente:
1.       Nu este singurul general din conducerea partidului, mai sunt câțiva, dar au fotografii în civil. Deci nu este corect față de aceștia;
2.       Chiar dacă este în rezervă sau retragere, nu trebuie să amestece haina militară în campanie, pentru că orice se va spune despre domnia sa, bun sau rău în campanie, se va lipi de haină și de Armată. Nu cred că dorește să fie asemuit sau alăturat lui Oprea, sau Iordănescu care au făcut campanie electorală în haină militară;
3.       Nu are nevoie de haina militară ca să știe oamenii că este general, câte stele are sau ce funcție a avut. Slavă Domnului, ”acum lumea îl cunoaște, Mircea zice, general zice”.
În final, nu pot face nici o recomandare alegătorilor, e prea devreme, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Eu personal nu știu pe cine sau ce partid voi vota, aștept să văd cine va intra în partid dintre cei ”ejaculați” de alte partide (ca să dau un citat din Marean),  ca să știu cu cine voi vota. Dacă vor fi acceptați toți Mareanii, branconerii, mitralierele, ”auto”mobiliștii, pamblicarii, frizerii, repetenții fără susținere sau viitor din partide, sau cămătarii și recuperatorii   numai pentru că ”au experiență”,  ca să devină și partidul  ”parlamentar” sau să aibă sprijin financiar, atunci  și acest partid va deveni o nouă cacealma. Rămâne de văzut. Primăvara încă nu este instalată. Să așteptăm să se instaleze ca să putem să ne apucăm de lucrări.
P.S. Despre apariția acestui partid s-a scris și prin Libertatea, sub semnătura aceluiași Tache, care ne informa despre Departamentul Zero, modelul polonez  și implicarea Academiei Trupelor de Uscat  în reformarea societății românești. Atunci m-am mirat, dar acuma am realizat de unde a scos Tache toate acele date. Aștept să scrie și despre rolul rezervei, că despre activi a scris.
Ninel Peia: Prima pagina
http://evz.ro/un-deputat-si-doctorand-la-academia-sri-lanseaza-o-ipoteza-halucinanta-romania-urma-sa-fie-rupta-in-trei-dupa-incendiul-de-la-colectiv.html
https://www.flux24.ro/un-general-dat-afara-pentru-hartuire-sexuala-a-ajuns-la-academia-sri-si-i-a-coordonat-doctoratul-celebrului-secureanu/
https://www.aktual24.ro/kelemen-hunor-anunta-ca-si-guvernul-dancila-va-dura-tot-sase-luni-astazi-romania-se-confrunta-cu-momente-interesante/
Partidul Neamul Românesc
A venit primăvara politică