Românii și performanța

Despre acest subiect am vrut să scriu încă de la primele informații privind întoarcerea fiului risipitor al lui Hagi, dar fiind convins că vor sări în aer iubitorii și admiratorii regelui fotbalului românesc învinuindu-mă, ca și cei ai lui Năstase sau ai Simonei, că scriu din invidie și că nu mai respect valoarea, mi-am înfrânat pornirea și mi-am zis,”fie și un lup mâncat de oaie” ,în definitiv e treaba lui Hagi cum își face reclamă și ce face cu numele său. Dar ultimele știri din fotbal mi-au reaprins scânteia și mai ales, au întețit focul. Așa că o să abordez până la urmă subiectul pentru că este reprezentativ și ne arată clar și fără dubiu de ce sportul românesc,  fotbalul în mod special, sunt la nivelul la care sunt. Pe lângă lipsa totală  de interes a federațiilor pentru dezvoltarea sportului de masă, subfinanțarea ”masivă” a sportului individual sau de echipă de către cei care sunt plătiți să promoveze mișcarea sportivă la nivel de masă sau cluburi, o parte destul de mare de vină o poartă și cei care finanțează echipele ca persoane private și marii făcători de evenimente sportive, cei care promovează efectiv evenimentele sportive, adică televiziunile, ziarele de specialitate sau de știri. În cele mai dese cazuri, acestea promovează nu valoarea , ci amatorismul, kitsch-ul, sau interesele celor care plătesc bani pentru a fi promovați ei sau protejații lor. Nu este un secret pentru nimeni că patronii echipelor, procuratorii jucătorilor, finanțează mai mult sau mai puțin pe față, mai mult sau mai puțin legal, în media,  ”imaginea” cluburilor sau a anumitor jucători pe care vor să îi vândă. Când acest lucru se face legal, cu contract și se bazează pe o valoare reală a ”obiectului comercializat” nu e nimic rău, numai că la noi, pe lângă faptul că acest lucru se face mascat, mai sunt și promovate nulități sau supralicitate valori îndoielnice. Aș putea spune că este ”normal” aproape  logic, dar nu etic, să se întâmple așa, pentru că adevărata valoare nu are nevoie de promovare, ea este văzută, constatată, căutată și apreciată prin ceea ce este, nu are nevoie de promotori, nu are nevoie de samsari pentru a fi vândută. Doar făcăturile,valoarea îndoielnică sau mediocritățile au nevoie de reclamă violentă, agresivă, iar în România din păcate, tocmai  aceste nonvalori sunt promovate, popularizate, de aici și rezultatele celor care le cumpără. Să exemplific:
Întoarcerea mielului rătăcitor
Acum cam o lună,  pe o perioadă de cam 10 zile, știriștii sportivi ne bombardau cu știrea revenirii lui Ianis Hagi la Viitorul și luptele pe care tatăl Hagi,( unul din cei mai buni fotbaliști pe care i-am avut) le duce pentru recuperarea celui pe care cu același tam-tam îl vânduse purtând marca HAGI la Fiorentina. Nu mai citez, nici cu ghilimele nici fără, ce titrau ziarele pe atunci despre plecarea și viitorul sportiv al lui Ianis și cum toată lumea îi prevestea un viitor de aur. Recunosc că nu îl văzusem jucând prea mult, de aceea m-am abținut atunci să atac subiectul, gândindu-mă și că este posibil să fi moștenit și altceva nu numai numele de la tatăl său. Ajuns la Fiorentina în vara anului 2016, Ianis Hagi a jucat doar 54 de minute la prima echipă a clubului, într-un an și jumătate, practic a fost introdus în doar două meciuri. Hagi l-a dat cu 2 milioane de euro și l-a luat înapoi cu aceeași sumă. Culmea este că românii noștri afirmă acuma că Fiorentina este cea care a pierdut pentru că i-a plătit salariul timp de un an și jumătate. Ce să spun, mare pierdere pentru Fiorentina. O să vină unul să spună acuma că Fiorentina a mai pierdut și banii pe mâncare și cantonamente și apa de la dușurile făcute de Ianis după ce a transpirat pe banca de rezerve. Tipic românesc. Adevăratul perdant aici este Hagi, care a făcut din exportul fiului său marele eveniment sportiv al anului, care îl lăuda și spunea că va fi viitoarea stea a fotbalului românesc, că va sparge avioane în Italia și mai era și nemulțumit că nu este luat la națională, că doar îl chema Hagi. Păi dacă Ianis, ”cel mai talentat jucător al generației sale” cum era titrat de presă a frecat banca un an și jumătate la o echipă  care nu este nici măcar printre fruntașele țării sale, înotând pe la mijlocul clasamentului, ce să mai cerem altora?   Cu tot respectul pentru talentul și rezultatele tatălui, care sunt incontestabile, nu e obligatoriu ca fiul să fie la fel dar mai ales este total contraproductiv să supralicitezi un produs numai pentru că poartă o marcă pe el. Dar în țara în care oamenii se bat pe produse chinezești purtând marca Adidas, Sony, Kenwood, ce ne mai miră că ne aruncăm ca orbeții pe fotbaliști marca Hagi? Știți ce mă miră? L-am auzit pe Hagi într-un interviu, povestind cât a trebuit să tragă el când a ajuns la Real și a constatat că oricât de talentat ai fi, dacă nu tragi, nu transpiri și nu te încadrezi în cerințele clubului, nu prinzi echipa. Cuma  fost posibil ca el, cunoscând aceste lucruri să se lase condus de sentimente și să creadă că fiul său, care nu îi moștenește nici jumătate din talent, va reuși la Fiorentina, numai pentru că îl cheamă Hagi? Asta e partea de vină a lui Hagi.
Partea de vină a știriștilor este că l-au cocoloșit pe micul Hagi, deși nu era nici pe jumătate cât se spunea despre el, încercând să ”îl ajute”,  să îi facă ”imagine”poate nu dezinteresat. Și după ce a lustruit banca un an și jumătate, Ianis este readus cu greu la Viitorul și ce credeți? Nici nu vine bine și în meciurile de pregătire dă un gol( și ăla din penalty) și este iarăși ridicat în slăvi, ” Ianis redivivus” și-a recăpătat pofta de joc, cariera lui este din nou orbitoare. Cui ajută aceste poleiri nu știu, dar lui Ianis Hagi nu și nici fotbalului românesc, ca să nu spun că aruncă o umbră de îndoială și asupra profesionalismului tatălui. Ei bine, cel mai mult aici au pierdut cei doi Hagi, cel mare a pierdut din respectul  și încrederea oamenilor, iar Ianis a pierdut doi ani din viață frecând menta pe băncile italiene dar cel mai mult a pierdut pentru că  și-a întărit ideea că orice ar face, e tata care îl rezolvă și totul va fi bine.
Torje Torje fratre  – întoarcerea marelui globetrotter
O altă întoarcere este fabricată acuma de aceleași laboratoare media. Se pare că Torje, o ”speranță consacrată”, nu în devenire ca Ianis, vrea să se întoarcă în țară, după un periplu mai mult decât”fascinant” prin fotbalul mondial. Torje a plecat și el în lume, ca și Ianis, dar mult mai ”experimentat” prin 2011, de la Dinamo. Ce a făcut el în anii ăștia? Păi ce să facă a ”jucat” la 7 echipe, mutat sau împrumutat, ultima echipă fiind ”renumita” Karabukspor , dar acolo fusese împrumutat de ”redutabila”, ”marea echipă” Ackhmat Grozny. Fulminantă carieră, un demn exemplu de urmat pentru tinerii fotbaliști, cred că orice român, nu numai jucător de fotbal vrea să vadă atâtea țări. Sunt mulți români care nu au văzut nici măcar nisipurile de aur din Bulgaria, iar Torje a locuit, că de jucat nu prea a jucat, în 7 țări în numai 7 ani. Mă întreb dacă nu cumva a stabilit un record mondial și ar trebui premiat de cei de la Guiness Book. Câte goluri credeți că a dat marele atacant  care acuma cică ar fi fost curtat asiduu de Dinamo, Craiova și Timișoara, dacă nu chiar și Steaua? Țineți-vă de scaun…. 16 goluri. Cam două goluri pe an. Deci cel pe care acuma presa îl prezintă ca pe marea captură, omul pentru care se bat pretendente la titlu, marele gollgeter sau mai bine spus globetrotter a reușit să înscrie doar 16 goluri în 7 ani de activitate. Pentru asta se bat echipele, sau poate pentru povești despre viața la spanioli, turci și ruși?  Dacă am fi fost pe vremea lui Ceașcă aș fi înțeles, venea omul cu ceva blugi, casetofoane, reviste porno și țigări dar acuma, când e totul la liber, de ce se bat cluburile pe el, să mor dacă înțeleg.
Întoarcerea marelui Papillon
Poate tabloul nu ar fi fost complet dacă nu ar fi apărut și știrea privind reîntoarcerea în fotbal a unuia din cei care au făcut din fotbal ceea ce este acuma, adică o adunătură de mediocri cu pretenții de mari sportivi. Cristi Borcea, Bicul Național care nu s-a lăsat până nu a compostat și personalul feminin din pușcării, bărbatul pentru care se bat femeile de aceeași valoare ca și fotbalul românesc s-a întors din ”concediu” și vrea să se apuce din nou de muncă. Și unde se putea duce, decât la aceeași stână pe care a mai mâncat-o, Dinamo. Este adevărat, el nu a părăsit niciodată ”echipa” Dinamo că tot la ”dinamo”a stat până acuma. Deci nu e nimic neobișnuit. Neobișnuit e doar faptul că o echipă de fotbal este gata să îl primească după ce s-a dovedit că a fost fraudată de persoana respectivă. Neobișnuit este și modul în care lupul se întoarce la stână. El nu o spune direct, pentru că nu are cojones, probabil le-a epuizat la mititica. El îl pune pe ”rivalul” Becali Jiji să îi transmită mesajele, deci să facă pe poștașul. Iar poștașul face ceea ce se spune că face poșta, mănâncă. Și mănâncă bine, pentru că acum câteva săptămâni, conform ”poștașului” , Borcea ar fi spus: ”Naşule, spune-le că nu mă întorc la Dinamo nici dacă mi-o dau gratis”. Această declarație ar fi făcut-o Borcea în condițiile în care NIMENI nu i-a cerut să se întoarcă la Dinamo. Atunci de ce a spus asta? Ei de ce? Pentru că Borcea știe câți nebuni sunt și a întreținut prin galeria lui Dinamo, nebuni de aceeași factură cu el, care supărați că Dinamo nu a mai avut ieșiri în meciuri internaționale,au fost furați de oportunitatea de a se plimba și ei prin Europa pe cheltuiala clubului. Adevărați câini. Lor li se adresa Bocea când spunea că nu vrea să revină la Dinamo. Declarația asta a fost semnalul că s-a întors și e gata să reia afacerile, dar are nevoie de cerere, căci fără cerere nu putea să se oferteze. Cum conducătorii clubului nu îl puteau chema, soluția era  ”galeria”. Și iată, aceasta, -cel puțin așa susțin finul și nașul, dar fără a proba cu ceva- l-a chemat la rampă, căci din nou poștașul s-a așezat la masă:  „Transmite-le că am plâns când am văzut sondajul, că 18.000 de spartani mă vor.Mi-a zis că de la anul el cu încă trei asociaţi se vor implica la Dinamo. Nu mi-a zis cine sunt, dar eu îi ştiu pe doi dintre ei: Negoiţă şi Badea”
Nu e înduioșător? Acum 3 săptămâni Cristinel nu voia să vină nici mort la Dinamo, iar acuma deja are încă trei asociați cu care vrea să ”investească” în echipă. Să investească sau să jefuiască? Probabil că termenii sunt identici, sau a investi este regionalismul lui Borcea pentru a mânări. Se poartă regionalismele și în sport.
Știu că o să vină mulți acuma și o să spună că sunt rău, că Dinamo a avut rezultate cu Borcea la timonă, că de când a plecat el, nu a mai luat nimic. Da, așa e, dar asta nu dovedește că a făcut fotbal ci că a mânărit prin fotbal, fapt de altfel dovedit în instanță. Dinamo practic nu a prea obținut rezultate cât timp nu a fost cineva care să ”se ocupe” de rezultate și de meciuri. Pe timpul lu Ceașcă se știa cum ajungea Dudu Georgescu gollgeter. Pe vremea lui Borcea și a verilor  Becali s-a dovedit în instanță cum au fost obținut ”performanțe”. Se lua un jucător,  se punea toată echipa să joace pentru el, ca pe vremea lui Dudu, bătea toate loviturile libere, era scos mare jucător, se făcea un ”potpuriu” de imagini cu marele jucător, era uns ”internațional de valoare” cu ajutorul prietenilor de la federație, apoi scos pe piață și promovat de samsarii Becali. Bineînțeles contractele scriau una, iar realitatea era alta și toată lumea era fericită. Aceasta era rețeta. Cum au fost prinși bucătarii, cum s-a terminat cu performanțele echipei. Acuma revine master cheff –ul să facă iar ”performanță” în Groapă, cu Torje pe post de bisturiu.
Toate aceste fenomene fac parte din mentalitatea și stilul tradițional. Se mai miră cineva că nu avem performanțe ? Eu nu.Ca și în politică, avem pretenția să facem performanță cu pile, mediocrități și penali. Chiar suntem nebuni?
Românii și performanța