" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
joi, 1 februarie 2018
Un nou partid politic, sau o nouă cacealma ?
O nouă ciorbă reîncălzită este oferită burții muritorilor de foame care așteaptă călărețul pe cal alb sau mesianicul lider care să le promită măcar, dacă să nu le ofere, izbăvirea. După PNPP un alt partid mai vechi dar nerealizat care încearcă să se insinueze în ochii militarilor și celor care speră în renașterea națiunii, o altă formațiune politică este promovată cu aceleași pretenții de ”un nou partid politic” zis al militarilor. Este adevărat, în ambele cazuri la baza lor stau câteva cadre militare, dar dacă la primul acestea erau și sunt cu puțină experiență în domeniu, în cazul ALO, adică Alianța Lege și Ordine, căci despre el este vorba, reîncălzirea și prezentarea ca trufanda aparține unuia din vechii membri fondatori, vechi și ca vârstă și ca apucături.
Din cocoș nu faci găină
DC News, ziarul în care se exprimă domnul Chirieac, stâlpul democrației, câinele de pază al libertății de exprimare a ambasadei SUA și dușmanul de moarte al ”pensiilor speciale” ale militarilor, ne prezintă o știre de breaking-news, ultima noutate în domeniu, bomboana de pe coliva știrilor, anunțându-ne că a apărut o nouă stea, un nou partid. Iată cum titrează ofticosul, pardon oficiosul știrea: ”Alianța Lege și Ordine (ALO), un NOU partid în România. Generalul Săvoiu: Răspundem unei așteptări profunde”. Ziarul minte, pentru că ne lasă să înțelegem că alianța, formată în 2013 s-ar fi transformat abia acuma, sub conducerea domnului Săvoiu, în partid politic, și că ”este format din oameni care nu au fost implicați în puterea care a condus până acum. În partid sunt ofițeri, colonei și generali, oameni care au servit țara și au jurat credință să servească patria. Ei pot să fie folositori țării. Totodată, pe lângă ei sunt oameni civili, neimplicați în dosare penale sau în politică”
Minciună, minciună, de două ori minciună. În primul rând că partidul nu s-a înființat acuma, ci în 2013, deci este un partid nou de 5 ani. Iată ce scria același ziar cu 5 ani mai devreme: ”Rezerviștii serviciilor secrete, Armatei, Politiei și-au făcut partid, denumit ALO. Vezi ce vrea acest partid”. Unde mai pui că în ultima prezentare termenul NOU este scris cu litere aldine.
Ptiu, fir-ar al dracu, vorba lui Caragiu, să aibă profesioniștii de la DC News o memorie așa de scurtă încât să uite că au prezentat același partid cu 5 ani mai devreme tot ca pe o prospătură? Nu cred. Sub acest titlu, acum 5 ani eram informați că”ALO, Alianţa pentru Lege şi Ordine, un nou partid care şi-a făcut apariţia pe scena politică din România, are în componenţa sa ofiţeri de Armată, poliţie şi servicii secrete, jurnalişti şi profesori universitari.
ALO este condusă de: președintele Gheorghe Dinu, avocat, fost șef până în 1997 al serviciului secret Constanța din structura Ministerului de Interne, denumită generic „doi și-un sfert”, fost candidat la președinție în 2004 ca independent; de vicepresedintele-general rezervist Constantin Bartolomeu Savoiu, care este și Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane (MLNR 1880) și vicepreședinte al unei asociații militare care are în titulatura organizitația Nord-Atlantica (NATO); de generalul rezervist Constantin Degeratu, fost șef al Marelui Stat Major General al Armatei; de generalii rezerviști Nicolae Micador și Marin Burgui, de Adrian Radu și Carmen Grama, foști ofițer SRI, de profesorul universitar dr. Michael Chircor. Jurnaliștii care au aderat la acest partid sunt Laurențiu Solomon și Dan Coste.”
Deci noul partid din 2018 este prezentat ca o noutate prezentată de același ziar și în 2013, ambele fiind ”premiere absolute”. Asta a fost prima minciună.
A doua minciună ar fi aceea privind inocența membrilor (fondatori) de partid. Chiar dacă e să îl dăm exemplu numai pe generalul Degeratu care a fost consilier prezidențial sub doi președinți, e suficient pentru a demonta informația că partidul e format din inocenți în ale politicii. De fapt nici unul dintre ei nu este nou născut și nici Albă ca Zăpada. Între ei au izbucnit certuri și lupte intestine încă de la înființarea partidului ca și a altor formațiuni asociative pe care nu vreau să le nominalizez, dar pe care fiecare voia să le conducă(vezi scandalurile pentru conducerea asociațiilor Semper Fidelis și FMR dintre Francisc Tobă și Degeratu). Se pune întrebarea de ce s-au unit, sau ce i-a unit să formeze o structură, sau chiar mai multe, dacă nu s-au înțeles asupra comenzii? Răspunsul ar fi unul singur: au primit indicații să o formeze dar orgoliul a fost mai mare decât sarcinile și a fost nevoie de ani ca să renunțe unii sau să se impună alții. În timpul ăsta, partidul a lâncezit căci în afară de informațiile privind înființarea și resuscitarea, nu s-a auzit nimic despre partid și nici despre unele din asociațiile afiliate având aceeași cloșcă. Probabil peste alți cinci ani, un alt general din cei aflați acuma prin conducerea partidului va fi ales sau nominalizat președinte și iarăși vom afla că s-a înființat un nou partid care va rupe inima târgului și ne vor cădea chiloții de frică sau entuziasm. Deci noul partid își propune să adune laolaltă toate forțele patriotice ale românilor. Cel puți așa aflăm din prezentare. Iată cum se caracterizează ”noul partid” : ”Deviza formațiunii este ”Dumnezeu și patria”, ideologia fiind de partid creștin, tradiționalist de centru-dreapta, pro-european și pro-atlantic.” Sună frumos, este în concordanță cu ”idealurile românilor” dezamăgiți de evoluția politică a țării, chiar cu ideile liberalismului și naționalismului moderat care domină Europa dar și SUA, este și pro-european și pro-atlantic deci va face sluj în două direcții, ca și cei care au fost până acuma la putere. Suntem în trend.
Dar oare așa să fie? Păi să citim ce scrie Wikipedia, pagina domnului Săvoiu, foarte repede upgradată la eveniment, despre dorințele, intențiile și convingerile domnului Săvoiu: ” În 2017 devine Președintele unui nou partid “Alianța Lege și Ordine” (A.L.O.), de centru-dreapta, care militează pentru apărarea identității naționale a României, pentru rădăcinile și moștenirea comună iudeo-creștină, pentru societatea occidentală și Europa iudeo-creștină. Partidul este în prezent în curs de organizare la nivel național. ”
Foarte interesant. Deci partidul cel NOU se află în curs de organizare? După 5 ani de certuri și conflicte interne ?
Dar altceva este de reținut din această informație. Mi se pare mie sau avem în față un leopard ascuns după gard ? Care sunt rădăcinile iudeo-creștine ale României? Care este societatea iudeo-creștină europeană? Mi se pare mie, sau domnul Săvoiu a citit altă istorie sau vrea să făurească o altă istorie a românilor și europenilor? Din câte știu eu, religia iudaică nu prea se pupă cu cea creștină, sau se pupă la fel ca și cea musulmană pentru că ambele încearcă să o dărâme și să o înlocuiască. Ce bine le-ar prinde. Numai domnul Săvoiu vede România iudeo-creștină. Să fie sarcină de partid, sarcină francmasonică, sarcină pe linie de servicii, sau sarcină comună? Aștept să ne spună mai pe larg, ca să înțelegem și noi cum vor prospera românii urmând linia partidului său. Apoi, dacă urmărim politica refugiaților din ultimii ani, se pare că România și Europa vor deveni mai degrabă musulmane, în cel mai fericit caz iudeo-musulmane.
Ca să fiu sigur că nu greșesc am căutat sensurile termenului iudaism și am găsit următoarea explicație: „un membru al tribului lui Iuda”, „un israelit”, „un membru al unei națiuni care a existat în Palestina din secolul VI î.Cr. până în secolul I d.Cr.”, „o persoană care aparține, prin descindere sau prin convertire, de o continuitate a poporului iudeu antic” și „cineva a cărui religie este iudaismul”.
Din câte știu eu românii se trag din traci, geți, daci, iar religia lor a fost la început Zalmoxiană, apoi creștină, nicidecum iudaică. Deci despre care rădăcini ne vorbește domnul Săvoiu? O să spuneți că în Wikipedia nu sunt cuvintele domnului Săvoiu, că acolo poate scrie oricine. Da, dușmanii lui s-au grăbit să ne anunțe că s-a înfipt în fruntea ”noului” partid.
Un geniu nerecunoscut
Hai să vedem totuși cine este domnul Săvoiu. Dacă îi dai o căutare pe Google, vei vedea o grămadă de știri, mai toate arătând câte funcții, diplome și medalii are, cât de apreciat este și din câte societăți face parte,câte religii a îmbrățișat încât te miri că nu a ajuns președintele SUA sau măcar secretar general al ONU. Probabil tot dușmanii de clasă l-au oprit. Mai aflăm noi că este general, că a făcut o școală de ofițeri de intendență, prin 68 parcă, dar ciudat, nu se spune unde, așa cum nu se spune nici cu ce grad a absolvit școala dar mai ales cum a evoluat în cariera militară încât a ajuns general. Ar fi interesant de aflat. Nu ar fi exclus ca aflând, Oprea, Onțanu și chiar Ilie Năstase să îl invidieze.
Eu mă întreb, citindu-i CV-ul stufos dar neconcludent și incomplet, când a mai avut timp să trăiască, dar mai ales, la cât de ”apreciat” a fost de diverse structuri internaționale, ce caută în România la conducerea unui partid de buzunar? Mă înduioșează teribil spiritul de sacrificiu al acestui venerabil de 72 de ani care își sacrifică bătrânețile, sănătatea și liniștea sufletească pentru prosperitatea a 18 de milioane de români câteva mii de francmasoni, nu știu câte societăți comerciale, academii, firme private, servicii secrete, culte religioase, din Egipt până în Peninsula Iberică pe cele mai ocolitoare trasee. Iar românii nu l-au ales încă președinte și nici măcar like-uri nu i-au dat pe pagină. Ingrat popor.
Nu mai vorbesc de vizitele la DNA ale domnului Săvoiu pentru că indiferent care a fost motivul, fie ca inculpat fie ca martor în dosarul lui Toni Greblă, de fală tot nu e.Dar legat de vizitele la DNA, este de remarcat răspunsul acestuia la acuzația că ar fi intermediat niște afaceri ale lui Greblă și un oarecare Ion Bîrcină cu rușii și turcii. Domnul Săvoiu declara că a fost chemat degeaba la DNA:
„Nu am făcut export în Rusia, DNA m-a chemat degeaba.Am fost acuzat că aş face export în Rusia. Eu am fost în Turcia, împreună cu Bîrcină, în august 2014. A fost o întâlnire oficială, organizată de autorităţi şi de Camera de Comerţ. Am fost să promovăm o extraordinară invenţie românească, o centrală care funcţionează pe cărbune sau gunoi şi produce energie electrică. În România a fost închisă centrala de la Săcele, de Garda de Mediu, care nu-i dă voie să funcţioneze. Produce energie la preţ foarte redus, dar la noi, acest lucru nu se doreşte“.
Deci când vrei să vinzi o extraordinară invenție românească unor străini, ca și Berceanu cu avionul, se cheamă că o promovezi. Așa înțelege probabil domnul Săvoiu să promoveze și interesele țării prin noul partid. A se reține. Apoi, chestia cu ”m-au chemat degeaba la DNA” e de domeniul basmelor populare. La DNA nu ești chemat degeaba, acolo ești chemat fie ca să dai socoteală fie ca să dai în primire pe cineva. Greblă știe pe cine.Interesant este și faptul că în timp ce Greblă este încă cercetat, Bîrcină a fost condamnat în alt dosar legat tot de energie,domnul Săvoiu a fost scos de sub urmărire iar apoi a declarat că de fapt a fost învinuit că a încălcat embargoul impus de Rusia Comunității Europene privind produsele alimentare. Deci după un an de cercetări și chemări ”degeaba” la DNA, centrala electrică devenise aliment, o mâncaseră rușii.
Hemoro -easy la cutie
Cu toate datele atent periate, două lucruri sunt suficient de argumentate din toate informațiile despre domnul Săvoiu. Primul este legătura sa cu serviciile secrete, pentru că pe timpul lui Ceaușescu nu lucrai la Comerțul Exterior și nu făceai studii în străinătate dacă nu erai omul lor.Apoi întreaga sa evoluție și contactele prin cele mai ciudate și întortocheate domenii fără a se specifica ceva concret, duc către o lucrătură prin servicii. Chiar și așa-zisa plecare (dizidență) din țară a fost de fapt un implant. Al doilea aspect, care este clar ca lumina zilei și nu e deloc contestat, este apartenența sa la francmasonerie și nu oricum ci pe cea mai înaltă treaptă a unei loje. O fi rău, o fi bine? Ca și despre Hemoro-Eassy la cutie unii spun că face bine, alții că nu. Trebuie să te mănânce ca să știi cum e dar dacă te-a mâncat nu mai scapi, e mai bine să știi de la alții, atât cât poți. Cam asta e asemănarea între lojele masonice și Hemoro-eassy, când știi ce rol au, e prea târziu, nu mai scapi de mâncărime.
Nu poți spune că e rău să fii mason, dar nici că e bine, atâta vreme cât despre masoni nu știi decât ce vor ei să se știe, apartenența la masonerie, indiferent de rit, este secretă și nu apar pe sticlă decât marii șefi care nu mai au cum să se acopere. Mă întreb doar de ce toți masonii își ascund apartenența dar explodează și înfloresc în politică și viața publică precum civilizațiile dispărute abia după ce se înscriu pe ascuns în loje ? Este clar că lojele îi propulsează în secret și este și mai clar că o fac în interesul lojei, nu al națiunii. Se mai pune întrebarea firească ce conține jurământul mason și ce primează pentru ei, apărarea lojei sau a țării? Deși toate lojele declară că apără sfintele libertăți, masonii când depun jurământul îl depun pentru apărarea lojei și membrilor ei împotriva oricărui dușman.
Iată cam ce conține jurământul francmasonic.
“Jur, in numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor, sa nu divulg niciodata secretele, semnele, cuvintele, invataturile sau practicile francmasoneriei si sa pastrez tacere vesnica asupra lor.
Fagaduiesc si jur sa nu tradez niciodata nimic din acestea, nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici sa pun pe altcineva sa scrie, sa litografieze, sa graveze, sa tipareasca ceva, sa nu dau in vileag in vre-un fel ceea ce mi s-a descoperit pana in aceasta clipa sau ce mi se va descoperi in viitor. Daca nu ma voi tine de cuvant, ma oblig sa ma supun la urmatoarea pedeapsa:
– sa mi se arda buzele cu fier inrosit;
– sa mi se taie o mana;
– sa mi se smulga limba din gura;
– sa mi se reteze gatul;
– cadavrul meu sa fie spanzurat in loja in timpul primirii unui nou frate, iar dupa aceea sa fie ars iar cenusa aruncata in vant.”
Nu importă cărei loje îi aparține acest jurământ, pentru că toate sunt cam la fel, ca și partidele politice, toate se fac că se bat între ele, dar de fapt se bat pentru hălci din trupul pălmașilor. Odată împărțită feuda, frâiele puterii și stabilite competențele și eventual porțiile de jupuit, orice dușmănie dispare între ele, dându-și mâna întru belirea neinițiaților.
În aceste condiții, am rezervele mele față de masonerie, indiferent câte ”conștiințe curate” ar intra acolo. Părerea mea este că toți cei care intră în masonerie, ca și cei care intră în partidele consacrate deja, o fac pentru a-și crea rampă de lansare. De fapt diferența este că în masonerie nu intră cine vrea, ci doar cei pe care lojele îi consideră de viitor și de folos pentru ”firmă”, oameni care pot fi propulsați, dar și manevrați și conduși. De aceea masonii sunt mult mai periculoși decât politicienii, pentru că dacă din partid mai ieși, mai schimbi direcția, mai dai din casă, din lojă nu ai cum, ți se poate întâmpla orice, pentru că foștii colegi se vor bate care să îți aplice pedeapsa, sperând astfel la o promovare și deci și putere mai mare. La o singură întrebare ar trebui să răspundă masonii: dacă masoneria face bine, de ce nu își declară deschis apartenența și de ce întrunirile și discuțiile lor sunt secrete?
Pe scurt, ”noul partid” are toate ingredientele pentru a-i ține pe români departe de el, indiferent câte promisiuni și cuvinte frumoase ar intra în prezentare. În fapt, eu cred că este doar o încercare de a manipula și exploata dezorientarea și dezamăgirea românilor și a le canaliza spre lideri și formațiuni de mucava ca și în cazul Dogaru. Și ca și în 2009 dar și ca și în recenta încercare cu ”Departamentul Zero” se speculează încrederea care încă mai există la nivel social în armată și este amestecată haina militară în atingerea unor scopuri departe de interesul celor păcăliți de atâtea ori.
Să vedem câți se vor lăsa aburiți.
Întrebare: De ce în 2013, DC News prezenta ”noul partid” ALO ca un partid al masonilor și agenților secreți iar acuma drept un NOU partid pentru România? Să vedem cine ghicește.
http://romanialibera.ro/politica/institutii/rezervistii-serviciilor-secrete–armatei–politiei-si-au-facut-partid–denumit-alo–vezi-ce-vrea-acest-partid-295339
http://www.mediafax.ro/social/generalul-bartolomeu-savoiu-adus-cu-mandat-la-dna-pentru-declaratii-in-dosarul-in-care-judecatorul-cc-toni-grebla-este-suspectat-de-trafic-de-influenta-13779890
http://adevarul.ro/locale/bacau/exclusiv-generalulr-constantin-bartolomeu-savoiu-liderul-masonilor-romania-nu-facutexport-rusia-dna-m-a-chemat-degeaba-1_54c111d0448e03c0fdd9f354/comment/736960.html
https://www.dcnews.ro/alina-a-lege-i-ordine-alo-un-nou-partid-in-romania-generalul-savoiu-raspundem-unei-a-teptari-profunde_576956.html
https://www.dcnews.ro/alo-un-nou-partid-in-romania-compus-din-agenti-secreti-masoni-si-militari_290856.html
http://www.constantinsavoiu.ro/cv
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bartolomeu_Constantin_S%C4%83voiu
http://evz.ro/dna-dosar-grebla.html
https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/43993-serviciul-de-telecomunicatii-speciale-spioni-sex-si-tot-tacamul.html
Se pune de un puci sau o dictatura militara?
Un nou partid politic, sau o nouă cacealma ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.