duminică, 10 mai 2015

S-a născut Legea Pensiilor Militare


pensia .. calului
După lupte seculare, s-a născut copilul mult aşteptat. de toată militărimea României. Acuma rămâne de văzut ce amendamente  îi vor hărăzi ursitoarele, adică comisiile din Senat şi CD, cine îi va fi naşul ce drum va apuca şi mai ales când va deveni fucnţională. Nu am avut timp să o puric, o expun aşa cum apare ea pe pagina Senatului la numărul B218/2015, la adresa http://www.senat.ro/legis/lista.aspx.
De acuma încolo ne putem da cu părerea, ne putem sparge capetele, putem veni cu propuneri de amendamente. Sunt convins că în buna tradiţie românească, fiecare şef de asociaţie , sindicat, sindicăţel va veni cu propriile opinii şţi propuneri de amendamente, care mai d ecare mai trăznite, unii vor susţine cu patos proiectul guvernului, se ştie cine şi se ştie şi de ce, sărind peste faptul că şi acest proiect este discriminatoriu  şi va fi sursa altor nemulţumiri din cauza a câteva articole.
Deşi amendamentele care bănuiesc că vor fi propuse sunt doar câteva,  pot pune pariu că nu se va ajunge la o variantă de propuneri comune ale tuturor asociaţiilor  cu care să se meargă în forţă la Senat, pentru că fiecare şef de asociaţie are scopurile lui şi propriile interese. Toţi pozează în mari apărători ai drepturilor celor care le plătesc cotizaţii dar de fapt îşi urmăresc propriile interese de imagine, sau de altă natură.
Propun celor care doresc cu adevărat să aibă o lege realistă şi echitabilă să se coordoneze cu toate sindicatele şi asociaţiile din sistemul de apărare şi SĂ MEARGĂ LA  SENAT CU UN SET DE PROPUNERI DE AMENDAMENTE COMUN.
Pentru toţi cei care se apucaseră să comenteze deja legea spunând că a fost depusă la Senat prin Aprilie,  rog a vedea când a fost transmisă Senatului părin adresa nr E38.DATA DE ÎNAINTARE DE LA SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ESTE DE 06.05.2015.
Ca să nu mai dau cu copy paste şi să afişez aici 50 de pagini inutil, postez aici linkul către pagina se la senat unde este afişat  proiectul. Comentariile şi eventuale propuneri, după ce îl voi studia.
Acuma, mai mult ca oricând avem nevoie de unitate de acţiune dacă vrem să facem ceva, dacă nu, ne vom faulta reciproc iar alţii vor profita.
http://www.senat.ro/legis/PDF%5C2015%5C15b218FG.pdf
http://www.senat.ro/legis/PDF%5C2015%5C15b218AD.pdf
S-a născut Legea Pensiilor Militare

Priorități și imunități în Absurdistan


Priorități și imunități în Absurdistan


base_herastrau_30674800
Imunitate cu prioritate
La un post de televiziune un sociolog supărat că televiziunile se tot leagă de imunitatea parlamentarilor și dau prea multă importanță acestui subiect , ne îndeamnă să lăsăm parlamentarii în pace, că de aia i-am ales, ce vrem să fie egali cu noi? Păi atunci de ce se numesc parlamentari? Domnul sociolog, de altfel unul cunoscut, cu abonament la unele posturi de televiziune, se face că nu vede esența și încearcă să ne bage pe gât un adevăr fals frizând absurdul. Domnia sa susține cu un tupeu demn de un parlamentar, că -vezi Doamne- de aia i- au ales românii pe domnii parlamentari, ca să aibă imunitate, iar dacă acum ne legăm de ei, practic ne-am nega propria alegere. Greșit domnule sociolog, în primul rând cetățenii au ales ce au găsit pe listele puse de partide. Dacă ar fi fost după cetățeni mai mult de 80% din ei nu ar fi ajuns acolo, dar nu au avut ce face, au avut de ales între mai mulți hoți pe cei care promiteau mai mult, dar nu ca hoți ci ca parlamentari. Spre ghinionul alegătorilor, cei mai mulți dintre politicieni nu au alte interese decât propria bunăstare, propriile privilegii și propria imunitate ori cetățenii nu pentru asta i-au ales. Cine crede că au fost aleși pentru a beneficia de imunitate în fața legii, ori e prost, ori parlamentar. Deci pentru unii imunitatea are prioritate în sensul că trebuie lăsată să treacă. Pe de altă parte în încercarea de a ne schimba direcția ni se mai spune că avem alte priorități în țară, probleme cu spitalele, sănătatea, educația, securitatea, nu discutarea problemei parlamentarilor și a afacerilor lor. Cât de orb să fii să nu vezi că de fapt dacă avem probleme cu sănătatea, educația, securitatea, corupția, este tocmai din cauza acestor parlamentari care în loc să producă legi viabile și de interes pentru cetățeni, își măresc pensiile și se ceartă pe voturile privind imunitatea. Domnule sociolog, tot răul pleacă de la acești parlamentari, sistemul mafiot, starea de sărăcie, nesiguranță, justiția coruptă, corupția ca instituție, toate pornesc, trec prin și se întorc în Parlament. Aici e buba, nu vă mai faceți că nu vedeți, că veți deveni Regele Absurdistanului.
Prioritate cu imunitate
Prin București, pe undeva pe Magheru, intră într-o intersecție o salvare cu girofarul și sirena pornite. Din lateral întră cam în același timp o coloană a poliției escortând pe cineva. Bineînțeles coloana tot cu sirenele pornite. Cine credeți că a oprit? Salvarea pentru a face loc coloanei sau poliția pentru a da prioritate unei vieți? Nu știu ce s-ar fi întâmplat în Kurdistan, dar în Absurdistan a oprit salvarea, pentru că viața poate să mai aștepte, organele nu. Poate și salvarea transporta organe, cine știe, dar un ficat sau un rinichi nu valorează cât un organ de poliție. În Absurdistan organul legii are prioritate în fața vieții. Codul rutier spune că dacă în intersecție se întâlnesc două vehicule cu regim de prioritate, și aici intra autovehicule ale poliției, salvării, armatei pompierilor sau procurorilor aflate în misiune, se acordă prioritate de dreapta, indiferent ce urgență are fiecare. Deci dacă trece o coloană de jandarmi și mascați care însoțesc un procuror cu ordin să pună cătușe unui Marean , salvarea ia pe loc repaus până trec mascații, că îi așteaptă televiziunile și nu pot întârzia că pierd breaking news. Nu e frumos? Și când te gândești de câte opri a fost modificat codul rutier și această absurditate e tot acolo, pentru că legile sunt votate de oameni care sunt imuni în fața legilor, iar ei cred că și în fața bolilor.
Săftoiu și șapca lui Băsescu
Băsescu se plimbă cu șapca pe ochi prin Herăstrău se întâlnește cu un ofițer SRI în rezervă, fata lui Băsescu, legendează întâlnirea sub pretextul plimbării cu nepotul, dar se face că nu își vede propriul tată cu șapca pe ochi, iar domnul Săftoiu, fost șef SIE se întreabă care e problema, domnul Băsescu este un om liber, se poate plimba pe oriunde și întâlni cu oricine. Da, așa o fi, dar atunci de ce atâta mascare, șepci trase pe ochi, presupuse plimbări cu nepotul și fata care se face că nu îl cunoaște,de ce atâta disimulare, dacă totul este nevinovat? Cum se face că exact omul cu care s-a întâlnit domnul Băsescu este, ca și Elena Udrea, un oponent al domnului Coldea? Coincidență? Mă îndoiesc! În al doilea rând, cine spune că domnul este un fost ofițer SRI nu știe ce vorbește. Cadrele militare nu își pierd calitatea decât în justiție, ei își pot schimba cu timpul poziția de cadru militar activ în cea de cadru militar în rezervă sau retragere, dar vor fi mereu ofițeri sau subofițeri, gradele se iau doar în situații prevăzute de lege prin decizie judecătorească, cu atât mai mult când e vorba de ofițeri ai serviciilor secrete care ies din sistem, după cum se știe, doar cu picioarele înainte, pentru că în rezervă fiind ei păstrează legătura cu serviciul și fac schimb de informații periodic.Domnul Radu Adrian nu este un fost ofițer SRI ci un ofițer SRI în rezervă.  Deci domnul Săftoiu care știa toate astea, se făcea că nu știe, juca rolul democratului care nu vede ce e în spatele gardului, vede doar vopseaua de pe gard. Bineînțeles că cei doi vor declara că s-au întâlnit întâmplător probabil că și Eba se plimba tot întâmplător și și Băsescu se ascundea sub șapcă tot întâmplător. Ar fi absurd să credem altceva.
Prioritățile RA-APPS
Domnul Gabriel Georgian Surdu, șeful RA-APPS adică cel care a dat liber la Scroviștea lui Băsescu pentru a face loc primei doamne din Sibiu la Vila Lac 3 din București, a fost chemat la DNA . Bineînțeles că presa a aflat, că doar așa spune legea, cum este unul chemat la cercetări, presa să fie înștiințată ca să poată face rating și propagandă organelor. Nu o să înțeleg în veci cum fac televiziunile de află despre aceste arestări înainte de a se semna ordinul de către judecător, fără ca totuși să fie murdărită imaginea justiției și fără să fie influențat procesul aflat încă în faza cercetării penale. Nu pot pricepe și pace, de ce când eu spun că justiția pute, CSM sau Inspecția Judiciară constată că independența și imaginea justiției au fost atinse, dar când procurorii dau din casă și informează media cu privire la cercetările pe care le fac, când aceeași medie abundă de stenograme din declarații sau interceptări din dosare încă neintrate pe rol, atunci imaginea justiției este Albă ca Zăpada și nimeni din CSM nu se întreabă cum au ajuns acele informații în presă și cine sunt procurorii sau judecătorii care au contract cu televiziunile sau cu serviciile secrete.
Revenind la domnul Surdu, cineva s-ar putea întreba cine l-a  păscut și de ce. Cu ce și pe cine a supărat, că doar este șeful respectivei Regii cam de multișor și a slujit cu supușenie o grămadă de oameni. Ai fi tentat să spui că pe Ponta l-au deranjat declarațiile sale cum că ar fi informat Cancelaria Guvernului când cu chiriașul de la Scroviștea sau că a eliberat Vila Lac 3 pentru Iohannis. Eu nu m-aș grăbi să afirm asta, deși poate prea plauzibil.  Eu mă uit că faptele pentru care este învinuit sunt petrecute în perioada 2013 -2014 deci în perioada Ponta și atunci este posibil ca nu el să fie ținta.Dacă ar fi fost cercetat pentru întreaga activitate aș fi crezut că este cercetat el, dar când este luat la întrebări doar pentru ce a făcut pe o anumită perioada, e clar că nu el este subiectul cercetării, ci perioada.  Probabil că va colabora cu organele și va scăpa și el ca și Pescariu. În Absurdistan totul este posibil.
Priorități și imunități în Absurdistan

vineri, 8 mai 2015

România, paradisul infractorilor de lux


Che Guevara și Zeghe Vara
Che Guevara și Zeghe vara
Doamna Bica este eliberată din închisoare și urmează cercetarea în stare de libertate, sau arest la domiciliu. La ieșire foarte veselă declară că a ieșit fără să dea pe goarnă,ca și cum ar fi fost eliberată și declarata nevinovată sau a primit o pedeapsă ”usturătoare” cu suspendare. O ști ea ceva, că prea se bucura. Avocata domniei sale se jură că se dă cu smoală și se îmbracă în pene dacă se va găsi o declarație prin care clienta sa să fi turnat pe cineva. Bună… schemă. Păi poate nu a semnat nimic, absolut nimic, nici măcar nici de predarea unor înregistrări sau documente așa că doamna avocat se poate jura că nu există nici măcar o hârtie semnată a doamnei Bica și are dreptate, dar halatul, cât costă halatul? Mai rămâne apoi o altă variantă. Nu e nevoie să torni ca să fii ”iertat”, uneori e suficient să promiți tocmai că nu torni. Întrebarea e pe cine și cu ce. La cât de intensă e campania ”anticorupție” Koco nu ar elibera pe cineva din arest dacă nu ar fi forțat sau nu ar primi altceva în schimb, asta e clar.
Adrian Sîrbu se plimbă prin București fără butoni de ziua lui, cică pentru a-și pune dinți. Cum se găsesc explicații și motivații pentru arestații de lux,e ceva de speriat. Îmi amintesc că săracu Borcea se chinuia în arest cu plasme și asistente medicale iar despre Mazăre aflăm că iubita oficială, sau sultana favorită cum se spune prin zonă, încerca să îi plaseze saci cu nisip pentru a face ”forță” și la fiecare vizită în cele 3 săptămâni a primit pachet, ba alimente bio, ba cărți, ba lămpașe, deși legea spune că are dreptul la un singur pachet pe lună. Și cu câtă nonșalanță suntem informați că se încalcă legea pentru pușcăriașii de lux și nimeni nu se sesizează. Cumva pentru domnul Mazăre și alții ca el există un regulament separat sau justiția are mai multe unități de măsură? Ce spune șeful Direcției Penitenciarelor din România? Dar despre sistemul justițiar din România în curând date luate din adânc.
Un alt aspect demn de cascadorii râsului este declarația doamnei Lavina Șandru care iată, ca și doamna Udrea, declară că habar nu avea ce aur și tablouri avea scumpul său soț și pe unde le avea mascate. Măi să fie, să te tot însori cu fete din astea din lumea bună, care nu te întreabă nici unde îți ții lingourile, nici în al cui pat îți petreci nopțile, nici cu cine faci banking. Ele săracele cer bani de la părinți ca să meargă la coafor, nu au nici o treabă nici cu venitul lor nici cu al scumpilor soți. Ce proastă este Bahmuțeanca, aia că divorțează de 5 ori și după fiecare divorț mai cere câte ceva din averea lui Prigoană, pe care o cunoaște la centimă, cum nu o cunosc nici contabilii firmelor și nici ANAF-ul. Dacă o să se mai împace odată, la următorul divorț Silvică o să rămână și fără un picior, depinde pe care o să îl vrea Bahmu. Acum doamna Șandru divorțează de Vâlcov pe motiv că a fost înșelată și nu i s-a spus la câți bani are dreptul. Ea săraca nu avea bani de troleu iar Vâlcov se pupa prin cimitire cu Picasso. Mare dramă și motiv clar de divorț. Acuma are dreptul să ceară jumătate din lingouri și tablouri că așa spune legea, iar ea nu a fost încă dovedită părtașă la afacerile lui, fiind doar nevastă, și și aia așa de formă, că mâine o să ne spună că practic este încă fată mare, ca și Zăvoranca ajunsă și ea vedetă după ce a cochetat cu bădița Vadim. Doamne, o fi înregistrat cineva toate declarațiile și aberațiile acestor vedete bottox că ce comedii se pot face după ele, să tot râzi. Bineînțeles că divorțul este nu numai pentru repararea onoarei doamnei Șandru ci și pentru salvarea averii domnului Vâlcov, dar asta nu spune nimeni. Poate se gândește cineva să bage un personaj de genul ăsta prin Las Fierbinți. Halal justiție, halal țară, cinste spectatorilor, căci a lor este împărăția cerurilor.

Justiția română colcăie, are nevoie de Old Spice, ca să miroase măcar, dacă nu poate să arate ca o justiție democrată, dar ceea ce vedem la tv este doar vârful icebergului, marile măgării se petrec în viața de zi cu zi cu oameni care nu au posibilitatea să apară la televizor. pot afirma în cunoștință de cauză că ceea ce primesc în plus infractorii de lux este luat de la ceilalți cărora nu li se respectă nici măcar drepturile prevăzute de lege.
România, paradisul infractorilor de lux

joi, 7 mai 2015

Ziua Trupelor Terestre la Craiova

După tragerile din poligonul Balta vedre, Comandamentul Brigăzii 2 Rovine de la Craiova a continuat seria activităţilor dedicate Zilei Trupelor Terestre.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Participanţi: Actuali şi foşti membrii ai Bg 2.
Locul desfăşurării : Tancodrom, sau mai precis fostul GAZ al Brigăzii, din Obedeanu.
Data: 23.04.2015, începând cu orele 14.30 pentru invitaţi. De data aceasta activitatea s-a adresat numai militarilor activi şi în rezervă, fără presă, a fost cum se spune o activitate internă.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Activităţi desfăşurate: Concursuri sportive între unităţi, la tenis de câmp şi de masă, cros, volei, aruncarea grenadelor şi bomboana pe colivă, trasul la frânghie. Fără îndoială cea mai spectaculoasă probă a fost trasul la frânghie, unde efortul a fost maxim pe unitatea de timp şi a cerut concentrare şi tehnică, nu numai muşchi.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Bineînţeles spectatorii, galeriile echipelor au concurat şi ele la îmbărbătarea concurenţilor, tensiunea fiind întinsă la fel ca şi frânghia.
Iată clasamentul pe probe sportive:
tenis de masa simplu: 1. Plt.maj. Triţoiu Gabriel – B. 205 A.A.; 2. cap. Motroc Cristi- Cp.220 Spr. /Bg. 2 I; 3. Plt.maj. Anghel Marinică – B. 20 I.
tenis de masă dublu: 1. Bg. 2 I; 2. B. 205 A.A.; 3. B. 20 I
tenis de camp simplu: 1. plt.adj.pr. Ghiţă Ctin – Bg. 2 I. ; 2. Plt.maj. Davidescu Radu – B.26I. ; 3. Mr. Ioniţă Mihai – B. 20 I
tenis de camp dublu: 1. B. 26 I; 2. Bg. 2 I.; 3. B. 20I.
campionat militar de cros: 1. B. 26 I.; 2. B. 205 A.A. ; 3. B. 20I.
campionat militar de volei: 1. B. 20 I.; 2. B. 205 A.A.; 3. Bg. 2 I .
campionat militar de cros: 1- B. 26 I.; 2. B. 116 Spr. Log. ; 3. B. 22 I.
aruncarea grenadelor de mână la precizie: 1 . B. 20 I.; 2. Bg. 2 I. ; 3. B. 26 I.
tras la franghie : 1. B. 26 I.; B. 20I. ; Bg. 2 I.
Din câte se vede statistic cele mai multe locuri 1 le are B26, deci ar putea fi declarat câştigător la clasamentul general.
Vărul Leştaru hâtru cum îl ştiu cei care au lucrat cu el, a zis că s-a făcut o greşeală că a fost introdus B 26 în concurs, era mai rapid şi mai simplu să i se dea locul 1 şi apoi ceilalţi să concureze pentru locurile 2 şi 3. Alţii, mai hâtri spuneau că de fapt B.26 a fost cel mai tare la tras sforile sau la frânghie, cum i se mai spune. Fiecare cu părerile lui. Trecând peste glumă a fost un eveniment extrem de reuşit, am văzut între participanţi, între colegii din interiorul brigăzii un spirit de competiţie plin de fair-play şi camaraderie. Felicitări sincere pentru această atitudine. Vremea a ţinut cu organizatorii şi participanţii, probabil că Sfântul Gheorghe a avut mare trecere în faţa lui Doamne-Doamne pentru că vremea a fost cu adevărat Dumnezeiască.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nota 10 la organizare, nota 10 la realizare, nota 10 la iniţiativă. Pe lângă concursurile militare a mai avut loc un concurs cum nu ştiu dacă a mai avut loc până acuma în armata română.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Pentru că orice activitate aniversară se garniseşte cu o gustare, cineva, o persoană din serviciul logistic al Brigăzii a avut idea să se scoată cu această ocazie în câmp şi Bucătăriile Rulante Auto, la care să se gătească meniul ce va fi servit, de la care bineînţeles nu a lipsit tradiţionala fasolică la cazan.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Doamna Lt Col. Rucsandra Claudia a lansat ideea, comandantul brigăzii domnul Gl.Bg.dr. Dorin Blaiu a adoptat-o şi îmbunătăţit-o propunând un concurs şi la acest nivel şi aşa s-a ajuns ca fiecare unitate să îşi organizeze propria sală de mese, aducând propriile bucătătii de campanie, propunând propriul meniu care să fie jurizate de o comisie al cărei preşedinte a fost chiar iniţiatoarea doamna, Lt Col Rucsandra Claudia.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
A fost şi aici o întrecere de pe urma căreia au avut de câştigat cu adevărat toţi cei prezenţi. Nu ştiu cum au fost celelalte meniuri, nefiind membru al juriului nu mi-am permis să gust din meniurile tuturor unităţilor, dar pot spune că cel pregătit de Master Chef Dorin a fost nu doar bine ales ci şi bine gătit.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Iată însă clasamentul şi la acest capitol:
Cea mai frumoasă sală de mese:
1. Comandamentul Brigăzii
2. B 26.I
3. B116. Sprijin Logistic
Cel mai bun bucătar
1. B20.I
2. B26.I
3. B116 Spr. Log
Cea mai bună organizare:
1. Cmd. Bg.
2. B26.I
3. B 116.Spr. Log
Nu ştiu câte persoane din cele care au fost prezente la activitate au văzut cum arăta locul înainte de eveniment sau ştiu câte eforturi au depus cei care îl au în administrare, respectiv militarii B20. I pentru a da posibilitatea desfăşurării activităţii în condiţii de excelenţă.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
O constatare:
OLYMPUS DIGITAL CAMERAŞi aici rezerviştii au fost printre cei (mai) activi…..

Pentru eforturile depuse înainte şi după activitate, merită nota 10 şi Lt.Col. Coman Ionuţ Florin şi toţi subordonaţii săi.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Le doresc tuturor militarilor din Brigada 2 „Rovine” şi din toată armata României să aibă parte numai de astfel de „lupte” şi competiţii şi să nu li se termine „muniţia” niciodată!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Felicitări încă odată organizatorilor, participanţilor, iar din partea celor invitaţi un românesc Mulţumim!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Mulţumiri  comandantului brigăzii şi pentru corectitudinea şi eleganţa cu care a ştiut de fiecare dată să trateze pe toţi reprezentanţii asociaţiilor militare din garnizoană cu respect, echidistanţă şi imparţialitate, indiferent că reprezentau ANCMRR, SCMD, ROMIL sau alte asociaţii. 10 cu felicitări domnule comandant de brigadă.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
PS : Auzind că e vorba de fasolică cu ciolan şi gogoşi, mai ales gogoşi,  premierul Victor Ponta s-a gândit să ţină o şedinţă de guvern la Craiova şi ca să nu vină cu mâna goală a adus şi ceva colegi din Bulgaria şi Serbia, numai că nu ştiu cum a făcut că a fost din nou defazat, a ajuns prea târziu. Dacă ar fi venit cu o zi înainte, îl puteam întreba şi eu aşa, ministerial: ce faci bă Victore venişi şi tu la o fasolică? Am ratat ocazia….


Ziua Trupelor Terestre la Craiova

luni, 4 mai 2015

La Poligon, birjar!

DSCN1224
Începuturi
Ce militar din Craiova nu știe de Balta Verde? Pe vremuri pe acolo pe lângă poligon mai era și un depozit al armatei. Când am venit din Școala Militară repartizat la 26 Mc Rovine, după perioada de acomodare cu unitatea, primul serviciu pe care l-am făcut a fost serviciul de gardă în Balta Verde. Aflat la cam 3-4 km de unitate, depozitul era coșmarul tuturor tinerilor ofițeri din regiment. Schimbarea gărzii trebuia să se facă la ora 14, dar pregătirea gărzii începea la 11, așa că veneai la unitate cam pe la 9, pentru că pregătirea începea mai devreme, ca să se lase timp pentru deplasarea de la unitate la poligon. Când se schimba garda, era chin, pregătirea gărzii, ridicarea și numărarea muniției, apoi deplasarea pe jos până în poligon, cu lada cu muniție după tine, un adevărat calvar. Ajungeai pe la 13.30 la depozit, și începeai luarea în primire a obiectivului, mai întâi obiectele de inventar din corpul de gardă și aproape nu era serviciu să nu fii ”păcălit” cu ceva, ba un bec sau geam spart, ba un lacăt lipsa, ba o mătură, sau mai știu eu ce rahat pe care dacă nu îl reperai când luai în primire și îl repera cel care te schimba, riscai să rămâi în serviciu până aduceai obiectul lipsă și pe vremea aia nu erau atâtea buticuri sau magazine să poți cumpăra un bec și nici nu erau mașini sau taxiuri să tragi o fugă . De telefoane mobile ce să mai spun. În fine, abia după ora 17 se termina predarea primirea obiectivului și abia atunci respirai, dar nu prea mult, că trebuia să pleci în controlul gărzii. Cel pe care îl schimbai ajungea la unitate cu garda pe la ora 18, preda muniția la OSU, și ajungea acasă pe la ora 19-20, plecat de la ora 8 ziua precedentă. Nu avea liber a doua zi, pentru că se considera că avusese liber în după amiaza aceea.

DSCN1236
Tubul unde e tubul?
Toate aceste amintiri și multe altele îți vin în minte după o vizită în poligon. Pe data de 21.04.2015 în cadrul activităților dedicate Zilei Forțelor terestre, Brigada 2 ”Rovine” a organizat Cupa Presei și Cupa Rezervistului la trageri cu armamentul de Infanterie în același poligon Balta-Verde care mi-a mâncat zilele și unele nopți. Nici nu aș avea timp o săptămână întreagă să depăn toate amintirile pe care mi le trezește acest poligon. Culmea este că am fost o perioadă încadrat și comandant de poligon, dar în perioada aia eram plecat în misiune ONU, așa că munca a dus-o locțiitorul, bunul meu prieten Bărbuceanu Vergică. Revenind la amintirile din poligon, una mi-a fost readusă în minte la trageri în această zi. Avusesem trageri cu teriștii și ei trăgeau cu tot armamentul de infanterie, inclusiv pistolul TT pentru că unii ieșeau ofițeri și trebuiau să știe să tragă ca orice ofițer. Pe vremea aia, dacă veneai de la tragere cu un tub lipsă, erai cântat pe la toate bilanțurile ca să nu mai spun că trebuia să dai cu subsemnatul că ceea ce nu se găsește este un tub și nu un cartuș și că ai făcut tot posibilul să îl găsești și numai cazuri speciale, de vegetație, sau ploi și zăpezi abundente erau considerate justificatoare . Ei bine, la acea tragere, am văzut cu ochii mei un tub sărind din pistol exact și direct într-o gaură de popândău. Era clar că nu puteam să mai scot tubul de acolo, ținând cont de adâncimea și ramificațiile coridoarelor. Asta credeam eu, nu și șefii. Am ajuns la cazarmă cu doar un tub lipsă acel tub și plin de încredere am raportat în scris că în mod cert este vorba de un tub și acela este acolo, în acea gaură, nu luat de cineva, nici pierdut , pentru că văzusem cu ochii mei când a căzut acolo. Rezoluția comandantului a fost că dacă sunt sigur că e acolo, să merg a doua zi, să sap și să scot tubul. Dacă aș fi raportat că nu știu unde este, se scădea, era numai un tub, dar știind unde este am fost trimis să sap. Și așa a doua zi, cu doi soldați după mine am plecat în poligon, am săpat 1 mc de pământ până am găsit tubul.
DSCN1232
Tradiția se respectă
Credeam că toate astea sunt de domeniul trecutului, că după 25 de ani de democrație, de răsturnare a principiilor și obiceiurilor marxist-leniniste, la 10 ani de proceduri NATO , nu se mai uită nimeni după un tub, dar nu e așa. Când am ajuns în poligon, tocmai terminase de executat tragerea o subunitate din Brigada 2. Ca fost militar, nu a fost nevoie să îmi spună nimeni ce făceau soldații aliniați care mergeau pe lângă pozițiile de tragere cu capul în pământ. Mă gândeam că dacă armata a rămas la fel de ancorată în trecut încât nu se poate debarasa de acest prost obicei de a scormoni orice baligă din poligon după un amărât de tub, măcar să doteze unitățile și subunitățile cu detectoare de metale, nu din cele performante ca ale căutătorilor de aur de la Sarmisegetuza, dar măcar așa de metale neprețioase, mai rudimentare, că ne facem de râs. Știu că obiceiul se menține și în misiunile din afară de unde militarii se întorc cu tuburile rămase în urma tragerilor. Știu că un ofițer mai isteț, artilerist ca specialitate căruia i s-a cerut să trimită tuburile în țară a făcut un calcul cât se pierde dacă nu se trimit tuburile și cât se pierde dacă se trimit și financiar armata pierdea mai mult cu transportul decât dacă nu le mai preda, dar degeaba, regulamentul era regulament. Mă întreb așa de amorul artei dacă și Vlad Țepeș de exemplu punea să se recupereze vârfurile de săgeți din dușmani, sau țepele din dosurile celor ”ridicați în rangă”. Știți ce este culmea? Pentru o ședință de tragere în planificare se acordă câteva ore maxim 3-4, dar de fapt durează toată ziua, cu deplasarea, organizarea poligonului, instalarea și dezinstalarea pazei, tragerea propriuzisă, dar mai ales cu adunarea tuburilor. Uneori se pierde mai mult timp cu căutarea tuburilor decât cu tragerea și asta pentru că cineva din conducerea unor departamente au decis că tuburile costă bani și armata e săracă. Da, dar mai ales comandanții care decid astfel sunt săraci cu duhul . Domnule ministru Dușa, domnule general Ciucă, nu puteți face nimic cu această bătaie de joc la adresa demnității armatei și militarilor, că despre salarizare, legea pensiilor, statutul cadrelor militare nu vă mai întreb că o fac degeaba. Puneți capăt umilirii militarilor este jenant, este sub demnitatea unui militar să caute în genunchi bâjbâind cu palmele prin iarbă prin toate căcărezele de oi și găinații de pasăre câte un tub pierdut care nu vrea să sară direct în plasa de țânțari improvizată. Suntem în secolul XXI , nu în 77 la Turtucaia. Măcar atâta cât ține de dumneavoastră și nu de FMI puteți face, stimate capete ale armatei. Dacă nu puteți renunța la recuperarea tuburilor, măcar dotați unitățile cu detectoare de metal care să facă munca mai ușoară și mai demnă.

deterctor de matale
Bătaie de joc în formă continuată
Apropo,vedeți că militarii au rămas ultimii la capitolul europenizare, parlamentarii vor pensie suplimentară pentru ”jignirile” pe care le suportă ca parlamentari, pentru că au imunitate, la fărădelegile fără număr, pentru că au transport gratuit, pentru că li se decontează deplasările ”în colegiu”, pentru că li se decontează salariile rudelor angajate la biroul de parlamentar, pentru că au mașini de serviciu, pentru că nu pot fi concentrați sau mobilizați în caz de război, pentru că încasează bani din contracte cu statul prin firmele private ale fiilor, finilor, părinților, mătușilor, pupilelor, pentru că li se plătește cazarea în hoteluri de 5 stele. Pentru toate aceste vicisitudini, ”privațiuni” și restricții, ei consideră că au dreptul la pensii suplimentare pentru fiecare 4 ani de minciună și rapt.
Militarii însă, care udă teatrele de operații cu sângele lor, nu au dreptul să candideze la funcții în stat, nu au dreptul la afaceri private, nu au dreptul să presteze alte ocupații pentru că este sub demnitatea lor și sunt 24 de ore din 24 la dispoziția îmbuibaților cu 4 clase de meserie auto , frizeri, lăcătuși repetenți , branconeri care își pun pe umeri grade prin firma de partid UNPR ca să pară și ei bărbați și să se poată lăuda că știu care e cu fânul și care cu paiul, acești militari nu au dreptul la pensia pe care le-a dat-o tot statul, de fiecare dată apare câte cineva care spune că au prea mult și le mai taie câte ceva până o să mai rămână de tăiat doar… Militarii au ajuns bătaia de joc a societății, care cum vrea propune o lege prin care să îi umilească și să le ia drepturile de pensie primite conform legii și metodologiei de calcul valabile pentru toți cetățenii României. Militarii sunt discriminați în continuare sub ochii ministrului apărării care privește cu nepăsare cum colegii lui de partid își bat joc de haina militară propunând legi discriminatorii și neconstituționale. Cine dă dreptul unor fanarioți ai drepturilor omului și tâlhari la drumul mare să lovească în Armată și să stabilească legi discriminatorii care să lovească NUMAI în militari privându-i de un drept câștigat prin muncă? Aplecați-vă domnule Dușa asupra Proiectului înregistrat la senat cu numărul B42/2015 și poate veți desluși ce minte diabolică, bolnavă au și ce interese perverse urmăresc inițiatorii acestui proiect de lege anticonstituțional. Cum poți spune în motivarea acestei aberații, că ”prin această lege nu se aduce atingere dreptului legal al oricărei persoane de a beneficia de pensie, ci doar i se îngrădește dreptul de a beneficia de o facilitate acordată de lege” ? Păi cum să iei unui pensionar un drept câștigat și acordat printr-o lege și o metodologie legală, și mai ales de ce numai militarului, de ce nu și parlamentarului prins cu mâța în sac? De ce să de a pensionarul militar înapoi banii primiți ca drept legal și constituțional câștigat, ca să facă loc la buget pentru suplimentarea pensiilor dumneavoastră?
guantanamera ..
Atenție, se rupe șnurul cu peron pe mijloc!
Așa ați justificat fondurile pentru mărirea pensiilor dumneavoastră? Domnilor parlamentari aflați vremelnic la putere, nu vă e frică că începe războiul și acești militari vor pune mâna pe arme? Dacă unul din ei, sătul de atâtea hoții, perversiuni și învârteli politico-financiare vine să vă întrebe de ce lor le luați un drept câștigat prin muncă, iar vouă vă acordați pensii suplimentare și grade necuvenite? Dacă nu vă e teamă, nu vă e nici rușine? Păcat că a murit Adrian Păunescu. Dar chiar dacă a murit el tot ne-a lăsat ceva , o dedicație, ultimele două versuri din Marșul de adio, versuri pe care el, ca fost coleg de Parlament al multora dintre voi, le-a scris în cunoștință de cauză: ”Nenorociților, se rupe șnurul, La muncă, la bătut țăruși cu curul !”
grup de voluntari pentru Afganistan
Să revin la poligon
Revenind la activitatea din poligon, a fost ca și cea de data trecută bine primită atât de presă cât și de rezerviști. Au fost organizate două direcții de tragere. E adevărat presa s-a delectat și cu ”cățeaua ” de companie, trăgând cu sete într-un zid de cărămidă, mai ceva ca Rambo în timp ce rezerviștii s-au mulțumit cu pm-ul și pistolul cal 9mm dar pentru rezerviști mirosul de praf de pușcă a făcut totul. Un militar când i se spune ” hai în poligon”, lasă și nevastă și copil și pleacă să audă glasul celei pe care o îngrijește ca pe ochii din cap, arma din dotare. Dacă cineva ar inventa un spray bărbătesc cu miros de praf de pușcă, ar da faliment toate celelalte firme de profil.
Și pentru c orice tragere are un clasament, iată care a fost acesta, pe categorii:
Presă:
clasament feminin
1. Ionelia Nucă – Cotidianul Lupa
2. Aura Şerbănică – Lupa
3. Magda Andriescu – Televiziunea GTV
clasament masculin
1. Mihai Dişa – Oltenia 3 TV
2. Lucian Sandu – Ediţie Specială
3. Adrian Niţă – Digi 24 Craiova
Clasament general
1. Redacţia Oltenia 3 TV
2. Ediţie Specială
3. Resboiu.ro
Rezerviști:
Pistol mitralieră
DSCN1248
1. Lt.col (r) Stelea Gheorge
2. Col. (r)Puiu Nicolae
3. Mr.(r) Cîrstea Ștefan
Pistol
1. Col( r) Neacșu Marin
2. Col.(rtr) Picioruș Sergiu
3. Col. (r)Puiu Nicolae
Clasament general:
DSCN1260
1. Col ( r ) Puiu Nicolae
2. Col. ( r) Neacșu Marin
3. Lt.col ( r) Stelea Gheorghe
DSCN1262
Felicitări comandantului Garnizoanei , Gl. Bg. Dorin Blaiu pentru inițiativă, militarilor B 26 și B 20 pentru organizare, sprijin si respect, celor care au răspuns prezent pentru onorarea invitației și eforturilor organizatorilor. Zilele următoare activitățile continuă conform programului anunțat în comunicat. Să sperăm că prezența și participarea craiovenilor va fi pe măsura eforturilor organizatorilor.
https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=18788&pos=0&NR=b42&AN=2015


La Poligon, birjar!