sâmbătă, 31 august 2013

Ministrul Dușa anchetează



ancheta militara
Acum câteva zile, cam odată cu aducerea trupului fostului „ministru al apărării” al  Universităţii Craiova, a sosit în Craiova şi actualul ministru al apărării guvernului Ponta şi al lui Oprea, vorbesc despre fundaşul Mircea Duşa. Acesta, conform obiceiurilor sau ordinelor domnului Oprea, semnalizează stânga şi o ia la dreapta. Vă amintiţi de plimbările de partid ale lui Oprea cu elicopterele armatei mascate sub „vizitarea unor unităţi din garnizoanele” unde aveau loc şedinţele de partid? Fundaşul Duşa procedează şi el în mod similar. Se face că vine să plătească tribut lui Costică Ştefănescu, dar de fapt se întâlneşte la faţa locului cu cadrele din garnizoană pentru a vedea ce de făcut în cazul reclamaţiilor celor care plătiseră dreptul pentru a pleca în misiune dar nu se regăseau pe statul de plecare la misiune. Situaţie gravă, atât de gravă încât însuşi ministrul a venit să vadă despre ce e vorba şi să calmeze spiritele. Să nu îmi spuneţi că a venit să demareze ancheta şi să afle cu urechile domniei sale adevărul că nu cred. Nu cred, pentru că eu nu îl mai cred pe domnul Duşa de când spunea că este ministru nu cârpaci, dar a cârpit o lege 241 de toată jena, nu îl mai cred de când a s-a lăudat că face reformă în sistemul militar dar de fapt modifică legi în favoarea acoliţilor lui Oprea la ordin de partid, nu îl mai cred de când primeşte pe tavă consilieri numiţi de alţii, şi dă din cap precum căţeii din pluş din unele taxiuri, la fiecare groapă. Dar mai ales nu cred că a venit să rezolve cazul, tocmai pentru că a declarat:
„Sunt 7 plângeri. Va fi o anchetă de lungă durată. Am dispus controale şi voi lua măsurile necesare, iar dacă sesizările sunt adevărate cei vinovaţi vor plăti”
Păi dacă a dispus controale ce mai căuta domnia sa personal la Craiova ? Nu cumva a intrat „la intimidare”? Nu e bine domnule ministru, nu e bine de loc. Costică Ştefănescu nu intra la intimidare. El a fost un adevărat ministru al apărării, îi ştiau toţi de frică, şi adversarii şi colegii, au spus-o chiar ei, cu Ştefănescu nu se glumea. De dumneavoastră cui să îi fie frică? Celor care au reclamat că li s-au luat banii pe degeaba? Nu le e frică domnule ministru, pentru că dacă au avut curajul să spună ceea ce au spus,înseamnă că şi-au calculat bine şansele de a mai rămâne sau nu în armată, s-au cam săturat de dat şpaga pentru promovare, pentru avansare, pentru plecarea în misiune, pentru a fi trimişi la cursuri, pentru a primi un concediu sau cine ştie, bilete la staţiunile armatei, care a apucat. Să nu spuneţi că nu ştiţi nimic despre toate astea sau că aşa ceva nu se întâmplă în armata română, sau nu de când aţi venit dumneavoastră la conducerea ministerului, că îmi dau lacrimile.
Şi atunci de ce a venit domnul Duşa la Craiova? Păi dacă a ordonat sau dispus demararea unor controale de ce nu a fost trimis şeful echipei de control şi a venit personal? Nu are încredere în cei pe care îi are în subordine, pe care i-a găsit în funcţie sau a fost nevoit să îi numească în funcţie de către naşul şi finul ? Să nu spuneţi domnule Duşa că nu există asemenea cazuri, că vă sar în cap domnii Zisu şi noul consilier Sorin Serioja Chivu. Aveţi grijă domnule Duşa, cei numiţi aşa peste capul dumneavoastră sunt puşi acolo fie să vă pască, fie să vă sape. Dar să trecem mai departe. Spuneam că prezenţa domnului Duşa la Craiova este fie un semn al neîncrederii faţă de cei care urmează să facă verificări, fie un semn că situaţia este foarte gravă şi a necesitat prezenţa domniei sale, fie un semn pentru cei care au dat drumul la bulgăre, că este cu ochii pe ei şi ar fi bine să „nu facă de râs armata” .Dar nu ei, cei care au declarat că li s-au luat banii sunt vinovaţi domnule Duşa, ci cei care au primit sau cer banii. Dumneavoastră la cine v-aţi referit când aţi spus că urmează cercetări şi se vor lua măsuri la cei care au reclamat sau la cei care se fac vinovaţi şi cer sau primesc mită? Tare îmi e teamă că totul se va sfârşi cum s-a sfârşit şi ancheta poliţistei violate de la Balş. Poliţista a rămas şi bătută şi cu banii luaţi iar cei care au participat la activităţi îşi vor primi posturile sau vor fi rotiţi pe alte posturi, ca să îi înveţe minte pe cei sau cele care mai au chef de reclamaţii. Acum dumneavoastră aţi demarat o anchetă similară celei declanşate de colegul Stroe cu anchetarea tuturor poliţistelor cărora mai că nu li s-a cerut să declare ce prezervative folosesc într-o anchetă prin care au fost umilite, intimidate, tratate ca oile la stână. Doar atâta puteţi face domnul Duşa sau asta este procedura standard în guvernul Ponta?
Dacă vreţi să scoateţi ceva şi să faceţi cu adevărat lumină, dacă vreţi ca militarii să vină cu încredere în faţa comisiei sau echipei de control, eu zic să începeţi prin a face lumină în câteva cazuri care nu vă angajează cu nimic pe dumneavoastră sau guvernul căruia îi faceţi concesii pe spinarea armatei . Nu am să vă trimit prea departe adică nu vă pun să săpaţi prea adânc mă voi opri sau voi începe cu unele anchete din epoca postdecembristă.
Anul de graţie 1990. La UM01047 din Craiova, se desfăşoară o anchetă condusă de spaima spaimelor din armata română, celebrul colonel Cherciu. Ancheta viza o reclamaţie privind unele abuzuri ale comandantului unităţii, reclamaţie pe care şi-au pus numele aproximativ 56 de cadre ale unităţii. Nu e nevoie să faceţi prea mari cercetări informaţia este încă verificabilă, cei care au luat parte la activitate încă mai activează prin armată. Rezultatul cercetării ? Zero. Eram doar la începutul unei noi ere şi nu se putea începe cu ceva ruşinos. Mirajul democraţiei era încă palpabil.
Anul 1995, Angola. Primul batalion românesc într-o misiune de menţinere a păcii. Din nou o premieră. Militari din cadrul batalionului reclamă la minister faptul că unele persoane din conducerea unităţii gestionează alimentele militarilor ca pe bunurile proprii. Mare anchetă mare venită de la minister. Batistă pe ţambal, era prima misiune românească de acest gen, nu se făcea să înceapă cu un scandal în media.
Albania 1997. Prima misiune de menţinere a păcii a Uniunii Europene, misiunea Alba. România participă cu un detaşament format din unităţi din 3 localităţi, conduse de un comandant care nu era şeful nici uneia din ele. Lucru amestecat. Lipsa de experienţă a comandantului, probleme de sănătate, orgolii, greşeli, manevre, era prea greu ca să fie perfect, dar şi aici s-a lăsat cu reclamaţii la nivel mare, dar şeful SMG la acea vreme avea interes ca misiunea să fie o reuşită.
Să venim mai aproape, anul 2003, mare aplicaţie mare în Bulgaria la care România participă cu trupe şi ofiţeri de stat major. Mare aplicaţie, mare şi scandalul izbucnit cu privire la manevrarea unor fonduri destinate participanţilor la aplicaţie. Mare printre participanţi, că în media şi minister s-a pus din nou batista pe ţambal, cel cercetat se lăudase că are mulţi generali la mână şi nu îi e frică. Şi nu i-a fost.
Tot 2003, dar în altă parte, pe undeva prin Irak, prima participare cu trupe în Irak. Izbucneşte un scandal legat de comportamentul unui ofiţer din conducerea unităţii. Bineînţeles reclamaţii de o parte şi de alta, şi deşi unele reclamaţii se confirmă, din nou este acoperit ţambalul. Nu se făcea ca prima misiune în Irak să fie o nereuşită.
Iată domnule Ministru Duşa de ce cred eu că nu se va întâmpla nimic în ancheta pe care aţi demarat-o personal, că nu se va lua nici o măsură, că nu cei vinovaţi vor plăti, ci cei care au făcut reclamaţiile. De fiecare dată cei care au tras ponoasele au fost cei care au reclamat. O parte din cei care fac cercetări acum au cercetat şi unele din celelalte situaţii, băieţii au experienţă, ştiu ce trebuie să scrie în rapoarte.
Mă puteţi contrazice? Aş vrea să o văd şi pe asta. Dar vă rog domnule Duşa, nu îmi jigniţi inteligenţa. Să nu îmi spuneţi că habar nu aveaţi că prin armata, ca şi prin întreaga societate, ca şi prin partidele politice, ca şi prin parlament, ca şi prin afaceri, se mai dă şpagă. Apropo de anchete, tare v-aş mai întreba ce se aude cu rezultatele auditului FINALIZAT DAR FĂRĂ URMĂRI ÎN DECEMBRIE 2012 PRIVIND DECIZIILE DE PENSIONARE. Cine a greşit, cu ce, cine a luat măsuri, împotriva cui? O să spuneţi că este secret? Păi atunci de ce mai ieşiţi în public şi vă bateţi cu cărămida în piept că faceţi anchete şi luaţi măsuri?Vedeţi domnule Duşa de ce cred eu că ancheta dumneavoastră va fi ca toate anchetele şi controalele o nouă promisiune neonorată? Ce măsuri luaţi, de acoperire a neregulilor? Pentru cine faceţi declaraţii din astea sforăitoare, pentru gugustruţi? Păi stimate domnule ministru Duşa, dacă doriţi să aflaţi cine cât, unde, cu ce ocazie, dar mai ales CUI a dat şpagă, întrebaţi organele de Contra Informaţii că ăştia ştiu tot, dar tot, despre toţi, dar ţin acolo la dosărel pentru atunci când este cazul. Cum vine chestia, pac la Războiu. Şi nu e nevoie de o anchetă lungă, aşa cum promiteţi. În 4 zile aveţi tot pe masă, numai să vreţi. Pricepeţi? Se aude un clopoţel ? Tiling tiling! Dar aveţi grijă, nu cumva să îi întrebaţi cât aţi primit dumneavoastră, cu diferite ocazii, aşa, de la grădiniţă până acum, că s-ar putea să aveţi surprize, adică să aflaţi că unii au dat o sumă, iar dumneavoastră aţi primit mai puţin. Menajaţi-vă!
Apropo, cazurile prezentate sunt doar cele care mi-au venit mai repede în minte, mai ştiu şi altele vizavi de cum trimiteau  unii comandanţi de unităţi palincă la Bucureşti ca să plece unităţile  în misiune, cum se ocupau unii comandanţi de schimbatul motoarelor de pe maşinile de la stoc, cum se ocupau alţii cu trafic de mercur şi multe altele de care cei către care v-am îndreptat au cunoştinţă. Nu trebuie decât să cereţi informaţii de la serviciul pe care cu atâta largheţe şi inconştienţă îl puneţi la dispoziţia primului ministru prin modificările pe care le faceţi la legea 346/2006, mă refer la Departamentul pentru Informaţii, aşa cum se va numi şi al cărui şef conform propunerilor, va raporta direct primului ministru, care îl va numi şi nu ministrului apărării. Vedeţi, dumneavoastră faceţi cercetări ca un sergent de stradă, la faţa locului, iar alţii primesc dosarele cu toate informaţiile direct de la sursă. Dumneavoastră sunteţi cel care pierde şi armata. Dar aşa este când nu îţi place să cârpeşti, eşti cârpit de nu te vezi.
PS:Vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu cei despre care vă spuneam în cazurile de mai sus? Din câte ştiu eu, unul singur nu a ajuns general, dar trage speranţă. Vedeţi ce bine prind reclamaţiile şi anchetele ?

Dar dacă nu doriţi să faceţi lumină, lăsaţi declaraţiile de imagine domnule Duşa, că vă faceţi de cacao, mai sunt oameni care contabillizează toate aceste declaraţii şi când se vor aduna, nu veţi scăpa de imaginea pe care v-aţi format-o, nici dacă vă îmbracaţi în costum de baie în camuflaj de .. panteră de Pleşcoi.
Ministrul Dușa anchetează

vineri, 30 august 2013

CSM ia decizii fără efect

HAINEALA
Mare “surpriză mare” în CSM. Zice lumea că pe data de 20.08.2013, plenul CSM ar fi adoptat o “hotărâre de principiu” sau cum s-o numi ea, prin care îi obligă pe magistraţi să declare dacă sunt masoni. Imediat unele ziare şi chiar televiziuni s-au grăbit să răspândescă vestea cea mare, cum că vezi Doamne, decizia în cauză ar interzice magistraţilor să facă parte din masonerie. La prima vedere decizia pare a fi o lovitură de teatru, sau “o încercare de demasonizare” a justiţiei, că depolitizarea s-a încheiat. În fapt nu este decât acelaşi praf aruncat în ochii gugustruţilor care se vor lua iarăşi la ceartă pe bloguri, site-uri, unii spunând că aşa e bine alţii spunând că e inutil, că masoneria e prea puternică şi nu poate fi scoasă din jocurile politice deci nici din justiţie, iar alţii mai “europeni” că este o măsură antidemocratică, că le îngrădeşte săracilor justiţiari dreptul la asociere, că este o discriminare, etc etc.
Această măsură, înainte de a fi discutată ca măsură democratică sau nu, este de o inutilitate măreaţă, pentru că:
1. Presupunând că această decizie s-ar pune în aplicare:
• Ce se va întâmpla cu magistraţii care sunt masoni déjà? Îşi vor pierde pâinea? Nu, pentru că nimeni nu le-a interzis la intrarea în magistratură să facă parte din masonerie, deci nu au comis nimic ilegal. Oricum noua decizie nu li se poate aplica, pentru că nu se aplică retroactiv. Deci efect nul pentru cei care sunt déjà masoni.
• Ce se întâmplă cu noii magistraţi? Cei care vor intra în magistratură şi nu sunt masoni, vor declara la intratrea în sistem că nu sunt masoni şi cu asta basta, sunt primiti şi declaraţi magistraţi de către preşedinte nu ? Ce vor face după asta? Păi nimeni nu le interzice să facă parte din masonerie, pentru că noua decizie spune că „judecătorii şi procurorii au obligaţia de a completa în cadrul declaraţiei de interese prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi de Legea nr. 176/2010, modificată, calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice”, dar nu spune nici că nu au voie să intre în aceste loje şi nici să facă parte din ele. Deci şi pentru noii magistraţi, efect nul.
• Atunci, dacă pentru cei déjà masoni decizia nu are efect şi nici pentru cei care intră în magistratură, DE CE S-A GÂNDIT madam Hăineală să pună pe tapet o asemenea decizie inutilă prin efectele ei? Decizia, aşa de principiu cum este ea este pusă pe tapet pentru a prosti pe cineva. Se ştie că urmează a avea loc oarece alegeri prin unele foruri de conducere ale magistraţilor şi atunci, s-a gândit o minte creaţă să se facă că pune piedici în calea cuiva pentru a netezi calea altcuiva.
2. Presupunând că magistraţii chiar s-ar gândi să declare dacă fac parte sau nu dintr-o anumită lojă masonică care ar fi problema?
• Este ştiut faptul că membrii lojelor masonice au jurat “cu mâna pe drapel” să nu divulge nimic din ceea ce se discută sau se întâmplă prin casa lor şi nici (mai ales) să divulge numele celorlalţi masoni. E treaba lor dacă se deconspiră, dar le este interzis să dea relaţii despre colegii lor. Şi atunci, presupunând că magistraţii nu vor declara că fac parte din masonerie, cine va putea susţine contrariu, dar mai ales CINE VA PUTEA DOVEDI CONTRARIU ? Nimeni!. Deci o alta inutilitate.
• În 2007, CSM spunea că „apartenenţa la o organizaţie masonă nu este incompatibilă cu calitatea de judecător sau procuror in funcţie”. Acuma noua decizie este mai nuanţată, dar nici ea nu interzice apartenenţa magistraţilor la lojele masonice, doar”îi obligă” să declare dacă fac parte din asociaţii sau nu. Ce să spun, de aia nu mai pot ei, magistraţii masoni, care ştiu bine că au ajuns acolo unde sunt tocmai datorită faptului că sunt masoni, aşa cum politicienii au ajuns şefi de partide, de sindicat, de guverne, de ministere, de regii, tocmai pentru că sunt masoni şi au fost ajutaţi să ajungă acolo de fraţii masoni.
3. Presupunând că unii magistraţi vor declara că sunt masoni, care este problema? Noua decizie(de principiu, nici măcar votată) spune clar: “un magistrat nu poate face parte din asociaţii secrete, interzise de art. 40 alin. (4) din Constituţie. Dacă o asociaţie înregistrată legal cu un scop, funcţionează în fapt ca o asociaţie secretă, având alte scopuri decât cel declarat, acest fapt trebuie dovedit în fiecare caz în parte, neputând fi prezumat;” Cu alte cuvinte, nu este nici o problemă să facă parte dintr-o organizaţiemasonică, atâta vreme cât aceasta nu este interzisă de art.40 alin 40 din Constituţie şi mai ales, atâta vreme cât loja sau asociaţia din care face parte nu este dovedită ca având alte scopuri decât cele declarate. Păi din câte ştiu eu lojele masonice sunt toate organizaţii cu secrete, şi sunt înfiinţate şi declarate public ca atare de aceiaşi judecători, masoni sau nu şi nici una nu este nici declarată, nici prezumată şi nici dovedită ca ilegală sau anticonstituţională. Deci ce rost are această hotărâre a CSM? Cine şi ce urmăreşte prin această decizie? Să se amestece în treburile masoneriei? Cine este inconştientul?
Dar mie acest această hotărâre îmi dă fiori pe şira spinării. De ce ? Uite aşa:
Păi dacă magistraţii pot face parte din loje masonice, deşi sunt organizaţii secrete dacă nu prin definiţie sau declarate, atunci prin activităţi şi reguli şi NIMENI NU POATE CONTROLA SAU AFLA DETALII DESPRE ACTIVITĂŢILE LOR, DAR (SAU DECI) NICI DOVEDI CĂ AU ALTE SCOPURI DECÂT CELE DECLARATE, atunci DE CE MAGISTRAŢII NU POT FACE PARTE DIN PARTIDE POLITICE? Mi se pare mie, sau trebuie să înţeleg de aici că a fi membru de partid este mai rău decât a fi mason (chiar dacă între noi fie spus, masonii ajung întotdeauna în fruntea partidelor politice, dar membri de partid nu ajung mereu nici măcar în masonerie decât dacă au ce oferi organizaţiei masonice) ? Să înţeleg eu de aici că partidele politice şi nu lojele masonice, au ALTE SCOPURI DECÂT CELE DECLARATE, atâta vreme cât magistraţii au voie să facă parte din masonerie dar nu din partide politice? Să înţeleg eu că activitatea politică este mult mai putredă, mult mai nocivă mai coruptibilă şi mai neconstituţională decât oricare din lojele masonice? Să înţeleg eu că partidele politice sunt déjà dovedite ca ilegale sau anticonstituţionale ? Wooooooow! Păi cam aşa s-ar înţelege de vreme ce noua hotărâre a CSM spune clar: “- posibilitatea judecătorilor şi procurorilor de a face parte din asociaţii fără scop patrimonial nu contravine normelor legale care reglementează incompatibilităţile şi interdicţiile, în măsura în care organizaţiile respective sunt înregistrate legal, îndeplinesc cerinţa prevăzută în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi în art. 6 alin. (3) din Codul deontologic al magistraţilor şi funcţionează în limitele scopului şi activităţilor declarate şi autorizate de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile privind înscrierea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;” iar Constituţia interzice magistraţilor să facă parte din partide politice, prin art 40 (3)” Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistratţi, membrii activi ai armatei, poliţistii şi alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organică.” DECI PARTIDELE POLITICE NU FUNCŢIONEAZĂ ÎN LIMITELE SCOPULUI ŞI ACTIVITĂŢILOR DECLARATE LEGAL?
Interesant este că la acelaşi articol 40, la punctul 4 se spune că “(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.” Acuma, vorba CSM, să dovedească cine poate că lojele masonice sunt secrete. Se înscrie cineva?
Poate domnul Adrian Năstase, tatăl declarării MLNR prin HG 561 din 2004, ca asociaţie de utilitate publică, beneficiind inclusiv de fonduri de la stat, poate domnul Iliescu sau securiştii care au format lojele aşa cum au format şi partidele după 89 pot spune de ce un magistrat poate fi membru al unei loje masonice, dar nu membru de partid.
Este teribil de ciudat (dar nu în România) să accepţi că un magistrat care jură la intrarea în lojă să apere pe orice membru al lojei, în orice situaţie, în faţa oricui, să nu trădeze niciodată interesele lojei şi pe membrii ei, care acceptă prin acest jurământ orice pedeapsă în caz că îl încalcă, poate rămâne imparţial în cazul în care ar judeca un membru mason pe care este obligat să îl protejeze, dar nu poate fi imparţial dacă ar judeca un eventual coleg de partid faţă de care nu a depus nici un jurământ. Eu nu am să cred aşa ceva nici picat cu ceară.
Să ne spună cineva atunci, de ce au fost trimişi în puşcărie Adrian Năstase, Gigi Becali, Voicu şi alţi membri de partid, de ce sunt judecaţi mogulii presei, membri ai unor partide sau altora, dar nu văd nicăieri pe un Eugen Ovidiu Chirovici, element de seamă în Marea Lojă Naţională a României, deşi acesta a fost unul din apropiaţii lui Adrian Năstase. În perioada 2002-2003 a fost consilier pe probleme economice în cabinetul lui Adrian Năstase, iar din 2003 până la schimbarea PSD de la guvernare a deţinut funcţia de preşedinte al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ÎMM). La rândul său, Adrian Năstase era mason şi membru în Marea Lojă Naţională a României în fruntea căreia se afla Chirovici.De ce Năstase a putut face puşcărie iar de Chirovici nu spune nimeni nimic? De ce magistraţii pot fi masoni dar nu membri de partid? Aşa de curiozitate, să vedem cam cine mai este cunoscut ca mason în România postdecembristă şi ce a oferit fiecare celor ce i-au recrutat, prin funcţiile şi poziţiile în care se aflau :
generalii Gheorghe Rotaru (fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei), Alexandru Grumaz (fost prim-adjunct al comandantului STS), Eugen Badalan (fostul şef al Statului-Major General), Gabriel Naghi şi Iulian Crainiceanu (foşti generali SPP), Dumitru Sorescu (fost la IGP), Gheorghe Carp (fost la Jandarmerie şi IGP), Ovidiu Soare (ex-SRI), colonelul Dănuţ Tanasie, Mare Secretar al MLNR, fost operativ în ex-DIE, diviziunea TS (telecomunicaţii speciale), Ştefan Masu, Mare preot al Ritului de York, provenit, de asemenea, din ex-DIE, Lucian Bolcaş, Ioan Rus (fost SIE), Florin Mihalache (DIPI/STS), Traian Drăguşanu, Constantin Dinculescu, Sebastian Telbitz, Constantin Mindru Macostrai, Daniel Serghi, Mircea Tănase, Antonio Iervolino, Eugen Zubcov, Dan Enescu, Dan Grigore Adamescu (preşedinte ASTRA ASIGURĂRI), Gheorghe Cirhoc, Ovidiu Drimba (istoric şi profesor universitar), Constantin Maximilian, Ioan Pecsi, Claudio Teseo, fostul ambasador al României la Moscova, astronautul Dumitru Prunariu, „cavaler templier“ şi Maestru Venerabil al Respectabilei Loji „Roza Vânturilor“ din Orientul Bucureşti etc.
Dacă noua hotărâre de principiu a CSM va prinde viaţă şi magistraţii vor fi suficient de neinspiraţi  să se autodenunţe, ce vom avea? O nouă listă şi atâta tot, pentru că pentru a fi daţi afară din magistratură sau din lojă, mai trebuie ca cineva să demonstreze punctual pe fiecare caz în parte, că acestea încalcă art 40 din Constituţie. Cine ar putea face asta ? Fraţii masoni ? Hai să fim serioşi. Şi atunci revin cu întrebarea : ce i-a venit stimabilului CSM să dea o hotărâre de principiu fără efect? Pentru cine bat clopotele?
CSM ia decizii fără efect

joi, 29 august 2013

Pogromul din 29-30 iunie 1941 de la Iaşi: cine poartă vina?


Publicăm astăzi un text trimis  de către un român plecat din ţară de aproximativ 30 de ani, care s-a stabilit în SUA dar care, în ciuda acestui fapt, nu şi-a uitat rădăcinile.
După o muncă de cercetare asiduă, compatriotul nostru crede că a descoperit o serie de dovezi care infirmă răspunderea României faţă de Pogromul de la Iaşi, şi pe de altă parte, care arată Germania nazistă ca fiind răspunzătoare pentru acest episod de o bestialitate rară.
Ca urmare, semnatarul acestui text (care, din motive strict personale, a dorit să utilizeze pseudonimul IIP) doreşte să supună unei discuţii constructive cele expuse, invitând în acest scop pe toţi cei interesaţi în mod real de adevăr la o dezbatere sinceră, solicitând istoricilor să vină cu elemente noi referitoare la cele expuse, în măsura în care le cunosc sau au posibilitatea de a cerceta şi de a le obţine.
pogromul de la iasi 1
Pogromul din 29-30 iunie 1941 de la Iaşi: cine poartă vina?
Moto:
„… un popor de idioţi” – Petre Ţuţea
„Dacă cineva spune că sora ta este curvă, îţi va fi foarte greu după aia să dovedeşti că tu nici măcar nu ai o soră” – o definiţie a calomniei culeasă în Israel, în perioada 1987-1988
În ultimii 20 de ani a devenit „la modă” termenul „Holocaustul românesc”, o expresie la stabilirea căreia a avut un rol hotărâtor Rabinul Şef Moses Rosen , acela care a „păstorit” Comunitatea Mozaică din România începând cu anul 1948, când a fost instalat cu sprijinul comuniştilor – aceeaşi comunişti care l-au alungat pe Rabinul Şef de drept al Comunităţii, Alexandru Safran.
Holocaust… un cuvânt cu sonoritate parcă de „sfârşit de lume”, un cuvânt care – înainte chiar de a-i afla definiţia – are deja o rezonanţă ce pare a indica o nenorocire. Şi într-adevăr, definiţia arată că aşa stau lucrurile: dicţionarul Merriam-Webster, de exemplu, explică termenul ca inseamnând „sacrificiu consumat prin foc” sau „distrugere sistematică implicând pierdere de vieţi omeneşti, în special prin foc”:
http://www.merriam-webster.com/dictionary/holocaust
Tot de acolo mai aflăm şi că termenul şi-ar avea originile în limba greacă, şi provine din aceeaşi familie ca şi cuvântul „caustic”.
Până în a două jumătate a anilor `70 termenul a fost utilizat pentru a indica o posibilă conflagraţie nucleară între est şi vest. Cam în perioada aia a început să fie utilizat în forma sa capitalizată pentru a desemna genocidul perpetuat de Germania nazistă împotriva evreilor, un genocid în care statul german a jucat rolul de organizator cu participarea, în multe din fazele implementării sale, a însuşi poporului german. La fel au stat lucrurile şi cu genocidul din 1915 împotriva armenilor, denumit astăzi „Holocaustul armenesc”: guvernul Imperiului Otoman a organizat şi condus genocidul impotriva populaţiei armeneşti, ucigând prin diferite metode aproximativ 1,5 milioane de armeni (bărbaţi, femei – tineri şi bătrâni – şi copii); la genocid şi-a dat concursul, ca participant direct, populaţia turcească.
Ce s-ar vrea a însemna deci termenul de „Holocaustul românesc” (sau „Holocaustul din România”)? Ar însemna aşadar un genocid îndreptat împotriva evreilor de către România, unde organzator ar fi fost guvernul român din acea vreme, iar poporul român participant direct.
O primă remarcă ar fi însă că termenul este cel puţin inconsistent, ţinând seama că, de exemplu, genocidul armenilor menţionat mai sus nu este denumit „Holocaustul turcesc” ci „Holocaustul armenesc” (aşadar, cu referinţă la grupul uman care a fost victimă, şi nu la naţiunea care l-a comis).
Asta ar putea duce cu ideea la un termen care a fost „adaptat” pentru folosinţă cu un anumit scop.
Poate că, reamintind contextul geo-politic al acelor ani când s-a început a se vorbi de „holocaustul românesc”, s-ar putea trage unele concluzii interesante:
- În prealabil avuseseră loc înţelegerile dintre George Bush Sr. şi Mihail Gorbaciov (SUA şi URSS) din Malta, în urma cărora s-a ajuns şi la stabilirea unei noi „ordini mondiale”;
- Tot în anii `90, în condiţiile vidului de putere creat de restrângerea URSS (apoi a Rusiei) şi extinderea SUA/NATO, guvernul SUA (cu precădere guvernul Clinton, pentru care electoratul evreiesc din SUA a constituit unul din sustinatoriii importanţi) s-a implicat în a sprijini activ şi extrem de energic a o serie de organizaţii evreieşti care se pretind ca reprezentând victimile Holocaustului Evreiesc şi care au descoperit că interesele lor (de natură pur economică) pot fi extinse şi la ţări care până atunci nu fuseseră în „sfera lor de acţiune”, ţări care în contextul schimbărilor ce se petreceau cu viteză, căutau să se repoziţioneze politic şi militar; din acele ţări, unele erau conduse de persoane mai interesate de binele ţării, altele mai interesate de… chiverniseală proprie, pentru care erau gata să accepte orice înjosire;
- În condiţiile în care blocul comunist se prăbuşea „controlat”, România era ultima care-şi scutura lanţurile, din păcate trebuind să treacă printr-o luptă sângeroasă;
- Datorită întârzierii, dar şi a altor factori poziţia României atât geografic cât şi politic, de „ţară aflată pe frontiera dintre blocuri” părea a constitui un impediment al înfăptuirii dorinţei naturale, dintotdeauna, a poporului ca ţara sa facă parte din „blocul din vest”, acolo unde îi sunt „rudele” şi unde se simţea mai în siguranţă;
- Datorită situaţiei României în anul 1989, în urma a 25 de ani de regim Ceauşescu, dar şi a caracteristicilor naţionale , ţară nu avea o conducere care să se opună cu tărie absolută eforturilor acestor organizaţii care aveau şi au în continuare un suport propagandistic şi economic colosal .
Dar subiectul acestui comentariu se vrea a fi mult mai restrâns, dorind numai a prezenta unele fapte şi documente referitoare la un episod (poate cel mai important) al ceea ce astăzi este denumit „Holocaustul românesc”: Pogromul de la Iaşi.
Pogromul de la Iaşi: o scurtă prezentare pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu acest episod de acum peste 70 de ani
După cedarea fără luptă a Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului URSS din iunie 1940, urmată de „Diktatul de la Viena”, prin care România a fost forţată de către Germania (secondată de Italia) să cedeze cam 40% din Transilvania către Ungaria, starea de spirit a poporului român era extrem de încordată. Era o perioadă în care poporul căuta vinovaţii de nenorocirea care se abătuse asupra ţării atât înăuntrul graniţelor cât şi în afară. In aceasta conjunctura Generalul (viitor Mareşal) Ion Antonescu, conducătorul statului, către care se îndreptau acum speranţele naţiei, era perceput ca fiind într-un fel întruchiparea căpeteniei care, în momentele dramatice ale neamului, a apărut de fiecare dată şi a condus poporul spre izbândă.
URSS, care-şi avea spionii şi agitatorii bine plasaţi în România, şi în mod special în Moldova, căuta să folosească această „coloană a 5-a” (aşa cum mai târziu a folosit-o şi în perioada comunistă) pentru destabilizarea ţării pe care o percepea, în mod corect, ca fiind unicul stăvilar în calea ambiţiilor sale imperiale pan-slaviste. În scopul ăsta URSS căuta să deflecteze atenţia poporului român, de la vecinul de la răsărit, către „ţinte” în interiorul României, scop în care organiza diversiuni în ţara pe care apoi le punea (tot prin zvonaci) pe seama celor care au jucat mereu rolul „ţapului ispăşitor”, o minoritate la îndemână şi care se ştia că nu putea să se apere: minoritatea evreiască.
Pregătirile de război s-au făcut pe acest fundal de aşteptare, speranţă şi dorinţă de dreptate crescândă, culminând cu ordinul dat de Generalul Antonescu în noaptea de 21-22 iunie 1941:
„Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”
Însă pregătirile de război nu însemnaseră numai pregătirea armatei române de luptă: însemnaseră o serie de înţelegeri încheiate în perioada toamna 1940 – primăvara 1941 între România şi Germania, prin care România spera ca armata română, slab echipată şi nepregătită de luptă să fie antrenată şi echipată de către Germania, şi totodată că Germania să organizeze apărarea aeriană a ţării (cel puţin în anumite părţi). Ca urmare a cererii regelui Carol II, Germania a trimis o misiune militară în România (care era „misiune” numai de faţă: în realitate era o armată însemnată care avea sarcina de a apăra câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei, extrem de importante pentru Hitler), şi a şi organizat o serie de antrenamente ale trupelor române (dar nu de amploare); în ceea ce priveşte dotarea, promisiunile germane au rămas cam atât: promisiuni.
În fine, ca urmare a pregătirii atacului contra URSS, în Moldova în perioada imediat anterioară acestuia şi după, existau comasate nu numai armatele româneşti, ci şi armate germane – urmând a ataca în sincronicitate.
În aceste condiţii, aşadar, cam la o săptămână de la începerea atacului impotriva cotropitorului sovietic, pe când trupele româneşti se găseau în Basarabia luptând din greu împotriva rusilor, în timp ce privirile ţării erau îndreptate către zona operaţiunilor de unde se aşteptau ştirile cu sufletul la gură, în ţara în perioada 29-30 iunie 1941 a avut loc unul din cele mai odioase momente din istoria noastră naţională: un masacru al populaţiei evreieşti din Iaşi, care a rămas cunoscut în istoria naţională sub numele de „Pogromul de la Iaşi”. În acele zile au fost ucişi mii de oameni a căror singură „vină” a fost faptul că au fost evrei şi că s-au aflat în zona respectivă.
Ce s-a întâmplat poate fi rezumat foarte pe scurt astfel:
Cu câteva zile înainte de pogrom, în condiţiile în care URSS bombardase Iaşiul de câteva ori, s-au lansat zvonuri că aviatorii ruşi au ştiut unde să bombardeze pentru că li s-a semnalizat cu lanterne de la sol; evident că vina a fost aruncată pe „ţapul ispăşitor” obişnuit: evreii. S-au făcut arestări care însă nu au dovedit nimic. În fine, s-a emis ordin ca evreii să se prezinte la Chestura de poliţie ca să li se înmâneze bilete de liberă trecere: de fapt, la Chestură fuseseră deja amplasate mitraliere şi erau deja pregătite trupe care i-au lovit pe cei care soseau cu bâte sau cu patul puştii omorând mulţi dintre ei. În fine, pe la prânz se strânseseră atâţia oameni în curte încât nu se mai putea respira. Atunci trupele au deschis focul în plin, ucigând astfel mii de oameni. Cei care au scăpat au fost încărcaţi în vagoane de vite atât de înghesuiţi încât nu se puteau mişca, şi apoi vagoanele au fost zăvorâte şi ataşate la trenuri care plecau către Muntenia. În cele câteva zile cât a durat acest transport, mulţi au murit de sete sau asfixiaţi, până când au ajuns la destinaţie şi s-au deschis vagoanele. Între timp, în Iaşi au continuat crimele: criminali locali, puşi pe jaf, au profitat de ocazie ca să ucidă evrei pe stradă sau în casele lor, unde îi găseau.
Acest episod macabru a ajuns să fie cunoscut, la scurt timp după ce a avut loc, în toată Europa şi în SUA. Şi, cum era de aşteptat, a devenit o pată neagră pe istoria României.
Astăzi, când se discută despre multe din cele întâmplate în anii `40 în special în lumina unor documente care de-abia acum încep să fie accesibile publicului, Pogromul de la Iaşi este un subiect care a fost redeschis. Şi se pune întrebarea, legitimă: cui îi aparţine vina pentru acest act criminal de o bestialitate rar întâlnită? La această întrebare părerile sunt împărţite: mulţi sunt de părere că vina aparţine poporului român împreună cu regimul antonescian, în timp ce alţii au decis că vina îi aparţine doar regimului antonescian.
În cele ce urmează vom încerca să aducem câteva argumente noi în legătură cu cele de mai sus. Mai precis, comentariul de fata propune argumente în sprijinul următoarei teze:
1. Nu poporul român poartă vina Pogromului din Iaşi;
2. Guvernul român din acea vreme poate eventual fi învinuit de nepăsare, de delăsare, dar nu este cel care a organizat pogromul şi nici ceea ce a devenit cunoscut drept „trenurile morţii” – trenurile cu care au fost transportaţi în condiţii inumane, de exterminare, mii de evrei din Iaşi către „Tara Românească”;
3. De fapt cei direct răspunzători de organizarea şi executarea pogromului au fost germanii, ajutaţi de un grup local de legionari (şi/sau simpatizanţi mai mult sau mai puţin ascunşi ai Legiunii) precum şi de criminali locali puşi pe jaf – aceştia din urmă, desigur, români. Este foarte probabil ca elemente ale Siguranţei Statului (la vremea respectivă sub conducerea lui Eugen Cristescu ) să fi fost nu numai la curent, dar să şi fi înlesnit cele întâmplate, aspect care ar trebui elucidat printr-o cercetare ulterioară şi care depăşeşte scopului comentariului de faţă.
Poporul român
Cum s-ar putea defini şi măsura vina unui popor cu privire la un genocid care a avut loc pe pământul locuit de el? Probabil că cea mai corectă metodă ar fi prin comparaţie cu alte asemenea evenimente şi modul în care poporul respectiv s-a aliniat în spatele guvernului. În cazul genocidului armenesc, este de notorietate că armata regulată a fost ajutată cu râvnă de către populaţiile turceşti şi kurde în realizarea genocidului, cu rezultatul cunoscut: 1,5 milioane de armeni (cea mai mare parte a populaţiei armeneşti din Imperiul Otoman) au fost ucişi.
Tot aşa au stat lucrurile şi cu poporul german: în general, cetăţenii au colaborat la planul scelerat; din această cauză americanii, după capitularea Germaniei, au confruntat civilii în multe comunităţi germane cu rezultatul crimei monstruoase la care se făcuseră părtaşi – a se vedea, ca exemplu:
http://fcit.usf.edu/holocaust/resource/gallery/confront.htm
Ca urmare a colaborării guvern-populatie, în Germania la sfârşitul războiului practic întreaga comunitate evreiască era anihilată.
Spre deosebire de exemplele de mai sus, este recunoscut faptul că populaţia evreiască din România a supravieţuit în mare parte războiului, fiind de fapt cea mai mare comunitate evreiască dintr-o ţară aliată Axei care a supravieţuit. Dacă poporul român şi-ar fi dat concursul la uciderea evreilor (aşa cum au făcut-o turcii cu armenii, sau germanii cu evreii, sau chiar polonezii – aşa ocupaţi de germani cum erau – din nou în ceea ce-i priveşte pe evrei), atunci probabil că alta ar fi fost situaţia comunităţii evreieşti din România la sfârşitul războiului, când nu s-ar mai fi aflat în viaţă peste 300.000 de evrei români, care să poată imigra apoi în Israel; şi nu ar mai fi avut motive să mulţumească României preşedintele Israelului, Shimon Peres, în 2010, atunci când a adresat cuvinte de mulţumire poporului român pentru faptul că, datorită lui, au scăpat de ororile naziste aproximativ 400.000 de evrei care au putut apoi emigra către Israel :
http://www.youtube.com/watch?v=EO7epcOrQ74
Pogromul din Iaşi din 1941 a reprezentat un eveniment localizat (aşa cum îl arată numele, a avut loc în Iaşi) în cadrul istoriei româneşti în timpul anilor războiului . A atribui întregului popor român vina pentru acel masacru ar însemna să se utilizeze un sistem de justiţie care atribuie vina generalizată unui întreg popor pentru actele criminale ale unui grup restrâns – ori un asemenea tip de „justiţie” ne-ar duce imediat cu gândul la „justiţia” nazistă sau la cea stalinistă: în ambele sisteme, pentru fapta unuia era pedepsită întreaga comunitate. O asemenea „justiţie” însă nu este de acceptat în nicio ţară care se pretinde a fi „stat de drept”: nu este de acceptat în UE, nu este de acceptat în SUA şi nu este de acceptat în Israel – şi atunci de ce ar fi în România? Şi în plus, cum rămâne cu vina dacă se va dovedi că organizatorii şi cei de la comandă nu au fost români?
Guvernul român antonescian
Fără a discuta aici convingerile antisemite ale guvernului român antonescian, întrebarea care se pune este: în ce măsură se poate atribui vina pogromului de la Iaşi acestui guvern, aşadar, elementelor sale de decizie?
Din acest punct de vedere, excelenta analiză făcută de Tesu Solomovici pe site-ul
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-07-23/a-ordonat-generalul-antonescu-declansarea-pogromului-de-la-iasi.html
este foarte la obiect şi ca urmare ceea ce ar fi interesant de aflat ar fi răspunsul la întrebările:
- Cine au fost germanii implicaţi în realizarea pogromului?
- Cine au fost românii implicaţi în realizarea pogromului?
La prima întrebare se poate răspunde cercetând ce trupe germane se găseau în acea perioadă în zona Iaşiului: cum România tocmai începuse războiul împotriva URSS, soldaţii români trecând Prutul cu aproximativ o săptămână înaintea declanşării pogromului, nu este de mirare că existau trupe germane atât dincolo de Prut, cât şi în partea de vest a acestuia, dat fiind că aveau loc zilnic deplasări de trupe (atât româneşti cât şi germane) spre front. Ori, aşa cum se ştie, trupele germane erau însoţite sau urmate la scurt timp de către „comandourile morţii” – Einsatzgruppen – care aveau misiunea de a implementa „Soluţia Finală” a Reichului în teritoriile cucerite, adică – începând din aproximativ 1940 şi până către sfârşitul războiului – de a extermina evreii din ţările aliate .
Ori, din mărturia criminalului Otto Ohlendorf, comandantul lui Einsatzgruppe D,
http://en.wikipedia.org/wiki/Otto_Ohlendorf
care a fost acuzat de genocid între altele în Moldova, şi care în 1951 a fost executat pentru asta, aflăm că Einsatzkommando 10b se găsea staţionată la Făleşti (în Basarabia), la aproximativ 59km de Iaşi:
http://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/buk2_070.html
Tot din mărturia acestuia mai aflăm că Einsatzgruppe D a ajuns la Piatra Neamţ la 24 iunie:
http://law2.umkc.edu/faculty/projects/ftrials/nuremberg/Ohlentestimony.html
Va să zică, înaintea şi în perioada declanşării pogromului, în Moldova se găseau grupele acestui Einsatzgruppe D, ai caror membri între timp, până ce-şi începeau activitatea de eliminare în Ucraina, încercau să „se ocupe” de „problema evreiască” în România – „problemă” de care germanii erau nemulţumiţi că românii „nu se ocupă”.
La a doua întrebare se poate răspunde încercând a se răspunde la o altă întrebare: ce au devenit legionarii după înfrângerea rebeliunii legionare din ianuarie 1941? Manualele şcolare ne învăţa că o serie întreagă de legionari de frunte (în cap cu Horia Sima, conducătorul mişcării după uciderea lui Codreanu) s-au refugiat în Germania: dacă Hitler se hotărâse să mizeze pe Antonescu, nu acelaşi lucru s-a întâmplat la nivelul „eşalonului 2” din conducerea Germaniei naziste, unde Legiunea îşi avea susţinători puternici – în acest fel conducătorii acestei organizaţii căpătând azil politic în Germania acelor vremuri. Dar mai departe manualele nu ne mai spun nimic, în afară de faptul că o altă serie de legionari au fost judecaţi şi închişi – şi astfel s-ar putea crede că peste noapte legionarii de la celelalte nivele au dispărut. Dar a crede asta ar fi o eroare, şi experienţa noastră recentă ne învaţă ceva diferit: după 1989 Securitatea, departe de a se fi „destrămat” odată ce câţiva dintre comandanţii săi au fost scoşi din joc, a „reînviat” bine de tot din propria cenuşă, şi astăzi aflăm că poziţiile de frunte ale SRI-ului sunt deţinute de către vechi securişti. Tot aşa s-a întâmplat în 1941 şi cu Legiunea, mulţi dintre legionari schimbându-şi „culoarea” de aşa manieră încât, după 1947, îi regăsim în… PCR! De aici şi celebrele versuri ale lui Păstorel Teodoreanu:
„Căpitane, nu fii trist/Garda merge înainte/Prin partidul comunist.”
http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/activitati_plan_intern/Evolutia%20Miscarii%20Legionare.pdf
Aşadar, la momentul declanşării pogromului, este foarte probabil ca, în timp ce unii din şefii poliţiei locale să îi fi fost loiali lui Antonescu, alţii dintre ei să fi fost ori legionari, ori dintre cei care „jucau la două capete” (un joc care, din păcate, face parte din cultura naţională). Este deci foarte posibil că dintre aceste elemente să-şi fi „cules” germanii „asistenţii locali”.
În ceea ce-l priveşte pe Antonescu personal, dacă acesta ar fi ştiut dinainte ce urma să se întâmple, şi mai mult, ar fi fost cel care ar fi ordonat acest masacru, ce rost ar fi avut să ordone a se lua măsuri punitive contra celor vinovaţi (din partea română)? Teza potrivit căreia şi-ar fi dat seama că Germania putea pierde şi voia să se pună bine cu evreii nu stă în picioare: în iunie 1941 părea că nimic nu-i poate sta împotriva Germaniei. Şi atunci ce rost ar fi avut să ordone asemenea măsuri punitive?
De altfel, se pare că au fost cunoscuţi foarte bine cei care au avut un rol – din partea română – la pogrom; ca un exemplu, atunci când, în 1947, s-a comunicat decesul Col. Constantin Chirelovici, unul din şefii poliţiei în timpul pogromului, organizaţiile evreieşti au lansat o investigaţie, bănuind această veste ca fiind o înscenare:
http://www.jta.org/1947/07/11/archive/jews-suspect-hoax-in-announcement-of-death-of-criminal-connected-with-jassy-pogrom
şi
http://news.google.com/newspapers?id=gwFPAAAAIBAJ&sjid=jEwDAAAAIBAJ&pg=4211%2C4300889
În fine, faptul că teoriile germane cu privire la evrei nu prea au prins la „aliatul” român era un aspect cunoscut la vremea aia şi care se pare că îi nemulţumea profund pe germani:
http://www.ndu.edu/press/german-military-romania.html
Ar mai exista o posibilitate: anume că, în perioada respectivă, controlul regiunii Iaşiului (şi poate nu numai) nu a aparţinut guvernului român decât nominal: că, în fapt, controlul militar a aparţinut „misiunii” germane în România, misiune care a preluat comanda totală în zona Iaşiului în perioada respectivă.
Teza potrivit căreia guvernul român exercita numai un control nominal in zonele socotite importante pentru razboi, că în fapt România fusese de facto ocupată de germani a fost expusă în „Historia” de către Manuel Stănescu:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/hitler-romanii-nu-se-poate-face-nimic
În această situaţie ar fi nerealist să se presupună că guvernul român exercita în zona principală de război de unde urma să fie lansată Operaţiunea Barbarossa mai mult decât un control nominal; ar fi mai realist sa suspectam cum că în fapt cei care controlau zona militarizată erau germanii.
Din cele de mai sus rezultă că există o probabilitate reală şi care nu poate fi ignorată ca pogromul să fi fost „opera” unui comando din Einsatzgruppe D, ajutat de elemente legionare locale – toate acestea într-o perioadă în care atenţia conducerii Statului era concentrată în direcţia în care se găsea concentrată întreaga atenţie naţională: eliberarea teritoriului luat prin rapt de către URSS, şi spălarea ruşinii naţionale – aceea de a fi părăsit teritoriul românesc fără luptă.
Însă o probabilitate cum este cea expusă, oricât ar fi ea de „posibilă”, nu oferă un răspuns fără echivoc la întrebarea: cine poartă vina?
Germanii
Până la urmă, răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi găsit ori cercetând arhivele vremii, în special cele germane (un lucru care astăzi s-ar putea dovedi nu numai anevoios, dar poate că şi îngreuiat de anumite „părţi neinteresate”), ori cercetând presa vremii – o vreme în care interesele erau altele, căci şi primejdiile erau altele.
Se dovedeşte că mergând pe această a doua cale ni se oferă până la urmă răspunsul căutat: anume, că în 1959 Germania (pe atunci, Republica Federală) şi-a admis vina pentru pogromul din Iaşi, precum şi pentru trenurile morţii care au urmat şi a fost de acord să plătească despăgubiri urmaşilor victimelor, ca şi urmaşilor celor din trenurile morţii.
Aceasta a constituit subiectul unei ştiri apărute, între multe alte ştiri, în „Jewish Telegraphic Agency – Daily News Bulletin” din 24 august 1959 (pag. 3) – ştire care astăzi, se vede treaba, este de mult uitată:
http://cdn.jta.org/archive_pdfs/1959/1959-08-24_163.pdf
Traducerea textului ştirii este următoarea:
„GERMANIA CADE DE ACORD SĂ PLATEASC  COMPENSAŢII EVREILOR UCIŞI ÎN POGROMUL DE LA IAŞI
Ierusalim, 23 august (JTA) – Guvernul vest-german a căzut de acord să plătească compensaţii familiilor persoanelor ucise de către nazişti în timpul unui pogrom în Iaşi, România, în iunie 1941, au dezvăluit astăzi surse ale Ministerului de Finanţe.
Un acord acoperă de asemenea plata compensaţiilor moştenitorilor evreilor ucişi în trenurile morţii din Iaşi către lagăre. Autorităţile de la Bonn însă, se menţionează, în continuare au refuzat să accepte responsibilitatea pentru toate cazurile de persecuţii ale evreilor în timpul ocupării naziste a României.”
De ce ar fi acceptat Germania de Vest (ţara subrogată în drepturi şi obligaţii Germaniei naziste până la unificarea celor două Germanii) să plătească compensaţii pentru ceva ce nu fusese înfăptuit de germani ? Dar articolul spune clar: persoane ucise de nazişti (în timpul Pogromului de la Iaşi din 1941). Şi de asemenea acordul prevede compensaţii şi pentru cei decedaţi ca urmare a trenurilor morţii – aşadar, germanii şi-au admis vina pentru întregul episod care, de altfel, poartă amprenta organizării germane: mitraliere în poziţie la Chestură, trenuri pregătite din timp – pe scurt, o operaţiune de exterminare ca atâtea alte operaţiuni de exterminare – domeniu în care erau specialişti germanii.
Şi în finalul ştirii mai apare un element, care confirmă teza lui Manuel Stănescu citată mai sus: „… în timpul ocupării naziste a României.” Va să zică, Germania a admis că România a fost o ţară ocupată (chiar dacă, nominal, şi-a păstrat independenţa).
Este de sperat că cele expuse mai sus, culminând cu cele publicate în 1959 chiar de către „Jewish Telegraphic Agency”, vor constitui parte din dovezile care vor pune capăt noţiunii mai mult decât tendenţioasă a „holocaustului românesc”, ca şi un punct de plecare pentru cei cu adevărat interesaţi de aflarea adevărului, în vederea începerii unor cercetări mai avansate în domeniu.
Concluzii
Astăzi multe lucruri s-au schimbat faţă de anii războiului: inamicii de ieri au devenit aliaţii de azi, alianţele economice sunt şi ele altele… Câteva date însă nu s-au schimbat: la nivel internaţional, fiecare grup şi fiecare ţară îşi vede interesul economic mai presus de orice, aşa încât atunci când e vorba de acesta orice alte considerente pălesc. La nivel naţional, nici apucăturile noastre, ca neam, nu s-au schimbat: la fel jucăm la două capete, la fel nu prea conştientizăm interesul naţional atunci când în joc este cel personal. Şi aşa se face că, atunci când interese economice străine de România şi de poporul ei pun la cale o campanie prin care se „repartizează” vina pogromului de la Iaşi guvernului antonescian şi prin el poporului român, inventând pentru asta termenul de „Holocaustul românesc”, şi mai mult, se ajunge la aberaţia conform căreia „Holocaustul a început în România” , dinspre partea română oficială se aud doar câteva voci slabe, şi alea repede înăbuşite de către personaje înregimentate (de care, ca de obicei, nu ducem lipsă).
Poporul doarme, aşa cum îi este obiceiul, neinteresat de lucruri care se întâmplă mai departe de poarta casei, în timp ce calomnia este lansată şi repetată bine, până prinde rădăcini – după care începe să îşi dezvolte o viaţă proprie, aşa cum numai minciună sfruntată are capacitatea de a o face.
„The English follow the principle that when one lies, one should lie big, and stick to it.” (Goebbels)
http://en.wikiquote.org/wiki/Joseph_Goebbels
Note:
1.Rabinul Şef Moses Rosen îşi exprima, începând cu anii ’90, părerea că de fapt Holocaustul a început în România; ar fi multe de comentat faţă de această poziţie, dar pe moment merită de remarcat pe de o parte faptul că rabinul nu pare să fi avut acest punct de vedere înainte de revoluţia din 1989, când era în graţiile guvernului comunist bucurându-se de un nivel de trăi cu mult peste cel al obştei pe care o păstorea, şi pe de altă parte, că această apreciere (cu evident substrat propagandistic) este contrazisă atât de realitate (oare acţiunile de asasinat zilnice cărora le cădeau victime evreii în Germania începând cu anii `30 nu marchează începutul Holocaustului?) cât şi de cuvintele unora din adevăraţii fruntaşi ai obştei evreieşti din România anilor 30-40, între care Rabinul-Sef Alexandru Safran care a adus cuvinte de laudă poporului român în chiar plenul Parlamentului României în 1995 (e de remarcat faptul că vizita distinsului oaspete şi cărturar a fost posibilă numai după decesul lui Moses Rosen, survenit în 1994).
2.A se vedea in acest sens magistrala lucrare a Prof. Dr. Norman Finkelstein, “The Holocaust Industry” (Industria Holocaustului)
3.Din păcate, furtul căciulii vecinului, trădarea, în general realizarea interesului personal în defavoarea celui naţional sunt racile cu care ne luptăm de secole – cam fără succes.
4.Aşa cum arată Prof. Finkelstein, în spatele acestora se află numele celor mai mari familii de miliardari ai planetei, cum ar fi Bronfman.
5.Unele surse vorbesc de 14.000…15.000 de oameni.
6.Mai multe surse susţin că Eugen Cristescu, oficial mort în închisorile comuniste, în realitate a avut ce „negocia” cu ocupantul sovietic în schimbul libertăţii în anonimat; ba, după unele surse, acesta ar fi fost agent dublu, lucrând şi pentru sovietici. Pentru rolul posibil jucat de elemente ale Siguranţei Statului independent de guvernul român nu trebuie să privim mai departe decât la rolul jucat de Securitate în revoluţia românească din 1989 ca şi la modul în care aceeaşi Securitate, revopsită şi botezată SRI, a contribuit la eşecul preşedenţiei lui Emil Constantinescu.
7.Polonezii nu s-au lăsat nici măcar după război, continuând – când au avut posibilitatea – să-I ucidă pe evrei; a se vedea, de exemplu: http://www.haaretz.com/news/historian-threatens-to-reveal-polish-atrocities-against-jews-if-tried-for-slander-1.237256 de unde aflăm că în iulie 1946 polonezii au organizat un „mic” pogrom în oraşul Kielce unde, din 200 de oameni care se refugiaseră într-o clădire, au ucis 27.
8.Desigur că s-au găsit voci care să-l acuze pe Peres pentru această recunoaştere, pentru că a înţeles să fie un om de character:
.http://www.foxnews.com/world/2010/08/13/simon-wiesenthal-center-criticizes-shimon-perez-saying-romania-rescued-jews/
.aceste voci, din corul celor care l-au criticat şi pe Sef-Rabinul Safran pentru un discurs asemănător, se înscriu într-o anumită politică.
9.S-ar putea aduce ca şi contraexemplu la această afirmaţie omorurile din perioada rebeliunii legionare, când au fost ucişi de legionari sute de evrei; dar sub nicio formă nu se va putea spune că acei sceleraţi (care au ucis şi o serie de personalităţi marcante, începând cu Nicolae Iorga) au reprezentat poporul român.
10.Einsatzgruppen aveau misiunea de a-i lichida nu numai pe evrei, ci în general pe oricine era „indezirabil” in concepţia germană.
11.Faptul că au mai participat şi criminali cunoscuţi ai oraşului duce la suspiciunea că se urmărise a se utiliza „tehnica” deja clasică în astfel de cazuri: o serie de infractori şi criminali care altfel zac în închisoare sunt lăsaţi liberi cu consemnul (secret) de a ataca acolo unde „e nevoie”; ori aşa ceva nu se putea înfăptui fără cunoştinţa Siguranţei – o dovadă circumstanţială că elemente de vârf ale Siguranţei Statului au fost implicate.
12.Desigur că Germania nu a acceptat să plătească din mărinimie faţă de aliatul uitat (România): nu de alta, dar astăzi vedem că Germania încearcă să scape de responsabilitatea plăţii unei datorii certe către România, contractată din timpul războiului, şi care astăzi ar fi evaluată la aproximativ 20 miliarde de Euro:
15.http://www.rumaniamilitary.ro/tag/datoria-germaniei-fata-de-romania
13.Ar fi fost poate bine ca evreii din Europa să fi avut parte, în timpul războiului, de o soartă asemănătoare cu cea a evreilor români (cu excepţia celor care au avut nenorocul să se găsească în partea din Transilvania pe care România a pierdut-o prin Diktatul de la Viena): asta ar fi însemnat că majoritatea evreilor europeni ar fi supravieţuit războiului, aşa cum a fost cazul comunităţii evreieşti din România, şi nu ar mai fi existat nici pe departe 6 milioane de victime. Asta ar fi însemnat de asemenea să nu fi fost deportat niciun evreu la Auschwitz (a se vedea discursul Rabinului Safran în Parlamentul României din 1995). Din păcate, aşa cum ştim, nu astfel au stat lucrurile – şi 6 milioane de oameni au murit pentru „vina” de a fi fost evrei.
Articol scris de IIP
Pogromul din 29-30 iunie 1941 de la Iaşi: cine poartă vina?

miercuri, 28 august 2013

Săptămâna regilor


coroana regala
Săptămâna care a trecut a fost săptămâna regilor în România. Cu sau fără coroană, cu sau fără drept de înscăunare, recunoscuţi sau necunoscuţi, au inundat paginile ziarelor on line şi ale televiziunilor de parcă se pusese undeva în joc o coroană şi se dăduse sfoară în ţară că cine va reuşi să o mulţumească pe prinţesă o va lua de soţie şi juma de Românie. De ce doar jumătate? Pentru că jumădate este déjà arvunită. A mai rămas cam jumate, dacă nu mai puţin. Ce mai tura vura, cum se dădu sfoară în ţară, cum apărură peţitorii, prezentându-şi marfa şi zugrăvind-o în cele mai roz culori, deşi albastrul şi culoarea maro ar fi cele mai potrivite pentru a descrie situaţia în care se găsesc atât pretendenţii cât şi zestrea.
Ziua News ne scoate în faţă cu titlu de o şchioapă un candidat la mâna prinţesei România :”Regele Harry I de România”. Dacă te iei după titlu, ai zice că Harry şi-a depus déjà candidatura şi aşteaptă răspunsul. Numai că afară e vopsit gardul şi înauntru e leopardul. Departe de a se baza pe ceva real, articolul prezintă doar unele presupuneri nu ştiu ale cui, probabil nici măcar ale autorului ci doar ale celui care plăteşte masa, vizavi de unele manevre ale lui Băsescu de a aduce în fruntea ţării un rege, altul decât Mihai. Ipotezele avansate se bazează practic doar pe antipatia lui Băsescu faţă de Mihai şi pe cumetria sa cu Paul de Lambrino. Acuma este adevărat că nici Mihai nu mai poate reveni pe tron după ce a abdicat, nici fetele sale nu se pot sui pentru că puse pe scaunul papal ar cădea testul şi Legea Salică nu le dă dreptul. Dacă aplicăm această lege care este încă în vigoare conform Casei Regale Române dinainte de schisma lui Mihai, la tronul României pot aspira 14 prinţi toţi de Hohhenzollern, printre care şi printul Nicolae, pomenit şi el în articol, dar creditat cu prea puţine şanse, deşi legal  ar fi mult mai îndreptăţit decât Paul sau oricare alţi clienţi pomeniţi în presa română. Oricum, această listă cu pretendenţi de Hohhenzolern pare a fi motivul pentru care Mihai a rupt legăturile cu casa mamă, pentru a le tăia astfel accesul celor 14 la tronul României în varianta în care cine ştie cum s-ar ajunge la monarhie. Nu e prost valahul, ar fi spus Sinan Paşa. În ceea ce îl priveşte pe Paul de Lambrino, mai nou prezentat ca Paul de România, interesul lui Băsescu faţă de el se limitează la domeniile regale pe care vrea să le obţină cumpărându-i “drepturile de autor” . Din înălţimea palataului Cotroceni, Băsescu l-a sprijinit pe Paul să îşi ceară, susţină şi obţină o parte din averea regală, vânzând la rândul său blana ursului din pădure, cu pădure cu tot, adică aproape 50 de hectare de pădure şi promisiunea că îl va sprijini să ajungă pe tron “just in case”. Abia aştept să îl văd pe Băsescu , cu mâna pe umărul lui Paul, plângând stolojeneşte şi jelind :”Paulicăăăăăăăăăăăăăăăăăăă”. Când or învăţa capetele astea încoronate că toate acordurile “interinstituţionale” semnate cu Băsescu, au aceeaşi soartă, fundul prezidenţial ? În rest, referirea la prinţul Harry este vagă, se mai vorbeşte despre interesul lui Charles, prinţul născut să moară prinţ, pentru că Lisaveta cum ar spune baba Floarea, în primul rând nu are nici un gând de plecare şi în al doilea rând are alte gânduri vizavi de urmaşul la tronul Engliterei. Aşa că Charles nu are decât să facă propagandă Ţinutului Secuiesc şi dulceţii de fructe de pădure românească cu etichetă regală britanică.
Pe Antena 3 parcă, tot săptămâna asta am văzut la nu ştiu care emisiune (că ăştia de la Antenă îşi preiau subiectul ca pe o minge de ping pong de la unul la altul, cu zilele) am văzut spuneam un film document în care vorbea Mihai, fost de Hohenzzolern fost de România. La Antena3, încep Ştirile Zilei cu “crima odioasă din Ferentari”, unde aflăm că un copil de rom a omorât cu praştia o pasăre neagră, se încheie circul lui Badea tot cu crima din Ferentari după ce o zi întreagă s-au invitat unul pe altul toţi vorbitorii şi moderatorii de la Antene pe post de experţi pentru a dezbate subiectul, şi peste toţi şi-a dat cu părerea invitată la toate emisiunile de la toate televiziunile şi doamna Paula Iacob care a anunţat că domnia sa de mică este preocupată de bietele păsări care au fost discriminate şi se oferă să susţină în instanţă pro bono drepturile familiei îndoliate. Revenind la Mihai, fostul rege al României, acesta a apărut într-un film de epocă “nemaivăzut până în prezent” dezvăluind “adevărata istorie”şi cum a fost el oropsit de comunişti, în special după ce a primit cea mai mare distincţie a Uniunii Sovietice pentru predarea cheii Românie în mâinile lui Stalin fără vărsare de sânge RR, adică regal şi rusesc. Ce să vă spun, mi-au dat lacrimile, tocmai făceam o salată de roşii cu ceapă. Este foarte convenient să vii în faţa camerei şi să spui ceva ce nimeni nu mai poate verifica, pretinzând sau susţinând fapte sau discuţii la care numai tu ai fost martor, celălalt participant fiind dus pe altă lume. Şi eu pot spune că atunci când m-am întâlnit cu nu ştiu care persoană, decedată între timp, aceasta mi-a spus că voia să pună o bombă sub maşina lui Ceauşescu, susţinând astfel că am complotat la înlăturarea comunismului de la vârsta de 4 ani.  Cine ar putea să spună că nu e aşa? Despre predarea României şi a celor 180000 de militari căzuţi în prizonierat printr-o “inginerie” politică şi cedare a ţării nu a povestit măria sa. Şi totuşi anumite partide şi anumiţi oameni politici îl susţin şi îl tot scot pe sticlă nu neapărat pentru că ar mai avea vreun drept sau vreo şansă la tron el sau dudele din familie, sau pentru că l-ar iubi, ci numai pentru că nu îl agreează Băsescu. Aşa merge la noi, nu avem prieteni, avem numai duşmani, nu ne susţinem prietenii, urmărim doar să ne ofticăm duşmanii. Suntem români nu glugi de coceni.
Tot despre regi vorbesc acuma toate ziarele şi televiziunile, despre regele Cioabă care a făcut câteva infarcturi prin Turcia. Băsescu, cumătrul lui Mondialu, a răspuns cererii familiei regale şi a cerut doctorului Brădişteanu, acelaşi care dă cu sucsemnatul privind încercarea de a-l ţine pe Năstase în afara gratiilor să dea o fugă până în Turcia să vadă ce se mai poate face cu inima lui Cioabă. De aici conflictul internaţionalizat. Ponta îl face pe Băsescu nesimţit că l-a trimis pe Brădişteanu la Cioabă după ce l-a trimis laDNA şi poate sub acest aspect are dreptate, mai ales dacă ne gândim că la drama din Macedonia, Băsescu nu s-a deranjat să trimită pe nimeni. Ce să facem ăsta e Băsescu, ţine mai mult la neamurile lui decât la neamul românesc. Apropo de neamuri, se spune că sunt de două feluri: neamuri bune şi neamuri proaste. Încheiat paranteza.  Dar chiar şi în aceste condiţii, limbajul şi momentul ales de domnul Ponta sunt total nepotrivite. Aşa cum domnia sa  face comparaţia între cazul Macedonia şi cazul Cioabă, l-as întreba şi eu de ce nu l-a făcut pe Băsescu nesimţit când a semnat actul de coabitare, atunci nu l-a interesat pe domnul Ponta soarta românilor? Cine  a fost mai ticălos, Băsescu pentru că l-a trimis pe Brădişteanu la Cioabă, sau Ponta când a semnat actul de coabitare trădând pe toţi cei care îl votaseră? Dar una peste alta, interesant este că toată media este inflamată şi pozând toţi în  apărători ai drepturilor omului sau ale romului discută nu despre starea sănătăţii lui Cioabă, care se pare că este destul de sensibilă, ci despre cuvintele aruncate de Ponta sau actele lui Băsescu, făcând propagandă pozitivă sau negativă unuia sau altuia. Aşa cum spunea un binecunoscut premier coabitant, televiziunile şi politicienii, în frunte cu cei doi nesimţiţi după cum îşi spun unul altuia, ne servesc deopotrivă pâine şi circ. Căcălau Maria Ta!
Pe lângă casele regale recunoscute sau pretendente, a mai apărut un pretendent la titlul de rege, nu ştiu al cui, probabil tot al romilor, dacă e să ne luăm după limbajul şi ieşirile pe care le-a avut cu diferite ocazii pe sticlă. Cine e frumosul? Domnul Mircea Dogaru cel care se autointitulează protectorul societăţii româneşti, al tutulol celor fără mamă, fără tată, se declară şi domnia sa viitor rege, mai în glumă, mai în serios. Să nu uităm că şi Charles a aruncat pentru prima oară informaţia cu privire la descendenţa sa din Vlad Ţepeş acum un an, zâmbind, aşa în glumă, într-un interviu, apoi gluma s-a îngroşat şi acuma déjà istoricii Casei Regale Britanice au confirmat descendenţa. Deci “gluma” domnului Dogaru, chiar dacă nu are suport real, speră să prindă şi să se îngroaşe. De fapt este o altă încercare a istoricului de a trage atenţia asupra sa, mai ales acuma când riscă să rămână fără supuşi, dacă Ponta va pune în aplicare Legea 241 privind revenirea pensiilor militarilor furaţi prin OUG-1/2011 la cuantumul lui Decembrie 2011. Aş spune că de fapt în acest caz avem de a face cu un rege care riscă să îşi piardă coroana şi declaraţiile din ultimul timp întăresc această ipoteză. Iată ce declară plin de băşici, acest King Louie al rezerviştilor : “De câte ori să vă declar că sunt singurul care nu va intra niciodată în nici un partid şi nu va accepta nici o funcţie, decât, eventual, pe aceea de “rege” … pentru că, trebuie să recunoaşteţi că sunt mai bun decât Charles, comanditarul asasinatului Dianei, care are Alzheimer şi vine în inexistenta Transilvanie şi nu în România!… Şi oricum mai bun decat prinţul comunist Duda, inventat de generalii inculţi ai unei republici falimentare.” Nici Cioabă cred că nu se adresează aşa căldărarilor din subordine. Regele Dogaru însă nu ţine cont, când nu are cine să îl laude, se laudă singur aruncând injurii în stânga şi în dreapta. Menţionez că declaraţia este apărută pe blogul personal al majestăţii sale cu ocazia plecării “en fanfare” a mâinii sale drepte, cea cu care se scprpina după ureche, domnul Pricină Valeriu, în partidul domnului Oprea, pe care Regele Dogaru şi Prinţul Pricină însuşi, pânâ în decembrie nu îl scoteau din Regele Izmelor.Iată ce declara şi prinţul Pricină în Ianuarie 2011: ”Noi vom continua protestele. Vom continua să avem acțiuni. Este dreptul nostru. Noi nu luptăm pentru bani. Oprea poate să-mi dea mie o sută de milioane în plus că eu nu-i accept. Îi accept numai în condiția în care îmi este respectat statutul, recunoscut gradul, nu confiscat cum se întâmplă acum, şi dacă sunt scos din condiția de asistat. Eu, la vârsta mea, vreau să-mi apăr ţara. Poate am nebunia asta. Dacă sună goarna după mine, nu poate să sune după un civil. Sună după colonelul Pricină”? Sic transit gloria mundi! Se pare că din 2011 până în prezent, domnul Oprea a fost reevaluat şi de conducerea sindicatului pentru că domnul Pricină bate palma tovărăşeşte cu el, iar Dogaru nu numai că îi laudă fapta dar se mai şi răţoieşte la cei care întreabă de ce regele a semnat actul de coabitare fără acordul supuşilor. Ete aşa, pentru că noi este rege şi regele nu dă socoteală nimănui!
Tot despre familii regale vin ştiri şi dinspre Statele Unite ale SUA şi tot despre familia lui Mihai fost de Hohhenzolern, fost de România. Fiica sa cea mare, Ileana a fost arestată puţin în America tuturor posibilităţilor. Poliţia a descins la ferma familiei în urma unor sesizări privind organizarea de bătăi între cocoşi, activităţi ilegale în America. Se pare că pasiunea pentru cocoşi s-a dezvoltat în urma lipsei de fecior domnesc- adică cocoş- în familia regală, Măria Sa Mihai având numai “păsărici” în famelie, aşa cum s-ar exprima Măria sa Băsescu. Nu vreau să vin cu presupuneri privind “afacerea” luptelor interzise, dar este ştiut că orice este prohibit, este dorit şi aduce bani celor care asigură “fructul dorit”. De aici, din România, Casa Regală a transmis un comunicat trist, dar adevărat privind cazul respectiv, declarând: “întreaga Familie Regală speră că justiția americană și instanțele Statului Oregon vor soluționa în cel mai just și mai rapid mod cu putință acest caz.” Aşa să vă ajute Dumnezeu Majestate!
Una peste alta, se pare că în România, regii încep să îşi piardă coroanele sau măcar câte o perlă două din coroană. Aşa că am să închei comentariul cu un cântec pe măsură, nu fără a dori retrocedare legală lui Paul de Lambrino, dulceaţă de afine prinţului Charles, sănatate regelui Cioabă, o judecată corectă principesei Ileana şi un cap fără bube regelui Dogaru, acuma că şi-a pierdut mâna cu care se scărpina.
Săptămâna regilor

luni, 19 august 2013

Ministrul Duşa a învăţat să bată din călcâie-3

oglinda fermecata
Spuneam în precedentele episoade că domnul Ministru Duşala investire se lăuda că domnia sa este ministru şi nu altcineva, nici Dobriţoiu, nici Oprea şi că domnia sa nu este cârpaci. Am văzut că totuşi forţat de finul lui naşu a trebuit să accepte şi peticitul şi nu numai atât. Noul proiect al legii de funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale dovedeşte odată în plus că aşa zisa reformă în armată se face spre binele acoliţilor lui Oprea şi a clienţilor politici, nu spre binele armatei. Conform noilor reglementări, anumite funcţii din armată vor fi la mâna politicului, terenurile armatei vor fi cedate consiliilor locale la fel clădirile, staţiunile de odihnă şi tratament, iar aceste cedări vor putea fi făcute fără avizul CSAT. Dacă vă uitaţi pe expunerea de motive veţi constata că într-un singur caz este nevoie de avizele CSAT, Consiliului Legislativ, si al Consiliului Concurenţei, şi anume la votarea legii, dar nici una din măsurile preconizate a se lua conform modificărilor propuse, nu au nici un impact asupra nici unei legi, asupra vieţii sociale, politice, sistemului educaţional, asupra altor legi si normative în vigoare, asupra bugetului general consolidat. CONFORM EXPUNERII DE MOTIVE, MODIFICĂRILE CARE SE PROPUN, NU AU NICI UN IMPACT, NICI O INFLUENŢĂ, NICI O URMARE ASUPRA NICI UNUI ASPECT SOCIAL, FINANCIAR, POLITIC, LEGISLATIV. Şi atunci domnule Duşa, pentru cine se face această lege dacă ea este nulă ca efecte? Cine este destinatarul acestei legi, pentru că trebuie să fie unul, aşa cum a fost şi în cazul legii 241/2013, dar nu cel declarat în expunerea de motive ci cel care s-a astupat cu această lege şi şi-a acoperit fărădelegile descoperite de Auditul cerut de Dobriţoiu.
Iată însă că şi în acest caz există totuşi beneficiari, ca să nu spun profitori ai noii legi. Aceştia sunt :
1. Primarii, consiliile locale, oamenii de partid din localităţile în care se găsesc fostele  unităţi militare, acum  dezafectate, care vor fi puse la dispoziţia acestora, pentru a fi „valorificate” pentru că armata”nu mai are nevoie de ele” deşi sunt asociaţii ale militarilor care le-ar lua cu bucurie în locaţie de gestiune măcar şi face rentabile.
2. Clientela politică care va avea posibilitatea să îşi bage nu numai copii şi nepoţii, nepoatele, pupilele în armată, ci şi labele, pentru că dacă urmărim cu atenţie prevederile şi modificările legii, vom constata că apar unii termeni aparent involuntari care explică faptul că ministrul, ministerul şi nu Statul Major, ca până acum, va fi abilitat să facă modificări în structura armatei, să numească şi să modifice nu numai comandanţi ci şi unităţi. Spre exemplu, art 5 din fosta lege prevedea: „(1) Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
b) înfiinţarea, desfiinţarea, dislocarea şi redislocarea de unităţi şi formaţiuni;
Noua lege prevede la acelasi articol, punctul 3: “înfiinţarea, desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, consolidarea, integrarea în alte structuri, dislocarea şi redislocarea structurilor militare ale armatei, conform legii;”
A se vedea faptul că au apărut şi alte .. atribuţiuni ale ministerului deci ale ministrului, luate din sarcinile şi atribuţiunile SMG, dar mai ales foarte periculoasa este sintagma” resubordonarea”. De ce spun asta? Pentru că aşa cum apare în conţinutul propunerilor de mai târziu, la art 10 punctul 10, se intenţionează ca prin această lege Direcţia Logistică aflată la această oră în subordinea SMG să treacă cu căţel şi purcel în grădina ministrului. Dacă privim întregul articol 10 din noua lege vom constata că ocupă o treimne  din proiectul de lege şi se poate spune fără dubiu că practic proiectul de lege in sine este dedicat acestei Direcţii care este deosebit de importantă. Atât de importantă, încât şeful ei va ieşi de sub comanda armatei propriu-zise şi va intra sub pulpana politicului, a primului ministru care va numi pe cine va vrea el iar acesta va face ce va vrea primul ministru sau politrucii din subordinea unui partid sau altul. O să revin la acest punct, pentru că merită nu numai o lege aparte dar şi un subiect aparte şi dacă am zisu, mă voi ţine de cuvânt.
3. Structurile Euro-atlantice care prin lege vor beneficia de toate înlesnirile şi facilităţile posibile, vor avea acces la toată tehnologia, baza de date şi informaţii, informaţiile, arhivele, terenurile, bazele de care vor avea nevoie, fără a mai fi nevoie de alte aprobări sau avize , atâta timp cât legea prevede: „Departamentul de informaţii pentru apărare asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi non-militare, care pot afecta securitatea naţională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative şi cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naţionale şi de informaţii, cât şi cu cele ale statelor membre ale alianţelor, coaliţiilor şi organizaţiilor internaţionale la care România este parte şi asigură protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO, UE şi echivalente la nivelul Ministerului Apărării Naţionale.” Acest articol alăturat art. 10.2, 10.4, art.5.8, art 5.31 şi în special art.5.30, care practic oferă ministrului dreptul de a trata direct cu structurile NATO şi Europene, fără a mai avea nevoie de avizul nimănui. Nu e aşa că domnul Duşa îşi dă mână liberă şi pune armata la picioarele politicului adică a sa şi a primului ministru? Şi ca să fie şi mai clar, pe lângă politizarea logisticii armatei şi a conducerii departamentului logistic care se va infiinţa, noua lege mai politizează şi direcţia Informaţii militare, care în legea veche era “condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.” Ei bine, conform proiectului de modificare a legii, “Şeful Departamentului de informaţii pentru apărare este numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.”
Nu e aşa că armata nu este aservită politic? Nu e aşa că domnul Duşa apără cu putere interesele armatei şi că este dedicate trup şi suflet fără nici un interes de partid? Nu e aşa că toate aceste propuneri şi multe altele care sunt prezăzute în proiect, vor duce la consolidarea armatei, la întărirea capacităţii de apărare a ţării ? Nu e aşa domnule Duşa că nu aţi urmărit aservirea principalelor sectoare ale armatei, logistica şi informaţiile clasei politice şi structurilor Euroatlantice? Nu e aşa că nu vă interesează dacă mâine de exemplu România se va trezi trădată de actualii “prieteni” va fi în curul gol cu totul? Nu e aşa că la nivel politic, strategic  nu se gândeşte nimeni la efectele aservirii armatei intereselor altora? Cum se spunea pe vremuri,” TOTUL PENTRU FRONT, TOTUL PENTRU PATRIE” . Acuma sloganul este “ totul pentru partid şi cei ce ne ţin la putere” Halal reformă a armatei domnule Duşa.
Şi proiectul este plin de astfel de exemple, cine e interesat să afle mai mult să caute vechea lege, proiectul de modificare, să caute modificările şi va vedea unde bate noul proiect.
Acum să revin la logistică. Spuneam că această lege este făcută anume pentru ea. Ei bine, am greşit, nu pentru ea ci pentru cel care va conduce noua Direcţie Logistică a ministerului. Ţin să fie, ţin să fie? Mănăstire într-un picior, ghici ciumpercă ţine  e ? Dacă 241 a fost dată pentru domnul Oprea, aceasta este dată pentru un foarte apropiat şi drag domnului Oprea, cel care a reuşit să facă din logistică a patra categorie de forţe a armatei române. Nu râdeţi, cei care lucrează în armată ştiu că actuala Direcţie Logistică a SMG a fost ridicată la categorie de forţe pentru a putea da stelele la care visa celui care s-a cocoţat în vârful ei plecând de la hotelurile militare de la Mangalia, cam tot cu duce tava, ca şi Oprea. Ce a făcut domnul Zisu prin armată?
Dacă e să ne luăm după unele ziare, „numai bine” dar nu armatei, ci .. celor dragi. După unii ar trebui să se afle undeva între patul lui Becali şi cel al lui Cioflină, pentru că el se afla la acea vreme la conducerea logisticii armatei şi toate terenurile şi afacerile cu terenuri îi treceau prin mână şi dacă să zicem că nu a participat efectiv la afacere, a avizat-o, înlesnit-o sau i-a „consiliat” pe Cioflină şi Babiuc. Nu l-a întrebat nimeni, el ca specialist ce rol a avut în acea tranzacţie? Se pare că nu, pentru că e încă în picioare. Până când domnule Duşa, până când domnule Ponta, că dumneavoastră îl veţi prelua şi numi în funcţie. Iată ce se spune că a mai făcut domnul Zisu, Cătălin, copil de casă: http://www.agentia.org/anchete/generalul-zisu-jefuieste-mapn.html. Dacă vrei să afli mai multe despre el, în afară de ceea ce se spune într-un clip vizavi de relaţiile sale cu familia Babiuc, şi intri pe http://focus.hotnews.ro/catalin-zisu 
Încercând oricare din cele două adrese despre Zisu, veţi constata că nu sunt abordabile şi vă  apare cu totul altceva, semn că domnul Zisu îşi apără cu dinţii imaginea destul de şifonată. Dacă însă ar putea vorbi toţi cei care au lucrat şi încă lucrează sub comanda sa, Becali şi Cioflină ar trebui premiaţi nu ţinuţi la mititica. În fine să lăsăm trecutul şi să vedem ce ne oferă viitorul prin această lege.
După ce Dobriţoiu l-a scos din fruntea Direcţiei Logistice şi l-a cantonat pe undeva pe la Rezervele Statului, după venirea lui Duşa, „omul de fier” la conducerea armăsii, la intervenţia domnului Oprea, vicele fără portofoliu dar cu puteri depline, domnul Zisu a fost din nou adus în fruntea direcţiei din care plecase. Nu e aşa domnule Duşa că a fost iniţiativa dumneavoastră şi nu ordinul lui Oprea? Apropo, pentru cei neiniţiaţi, Oprea şi Zisu au lucrat amândoi în aceeaşi branşă, în acelaşi timp, unul i-a fost subordonat celuilalt, vă las pe dumneavoastră să spuneţi cine cui. Deci odată ajuns înapoi la logistica lui atât de dragă, domnul Zisu s-a gândit să se asigure că nici un alt Dobriţoiu, NICIODATĂ nu îl va mai da jos din fruntea bucatelor şi atunci a inventat domnia sa trecerea Direcţiei Logistice din subordinea SMG în subordinea Ministrului şi numirea în funcţie de către primul ministru, nu de către ministru. O să spuneţi că e tot una. Nu, nu e tot una, pentru că :
1. Numirea se va face politic, direct şi nu conform criteriilor de competenţă militară;
2. Funcţia poate fi deţinută şi de un civil, deci poate ieşi la pensie şi rămâne pe funcţie până îi cad dinţii şi nu mai poate mânca pâine albă;
3. Orice guvern s-ar perinda la putere (mai puţin unul PNL-ist), el va sta acolo, pentru că Oprea va fi în guvern şi cu Ponta şi cu Băsescu şi cu oricine ar veni la putere. Nu degeaba a renunţat Oprea  la fuziunea cu PSD. Cât va fi Oprea la putere, va fi şi el la conducerea Direcţiei Logistice, acolo unde se fac afacerile, contractele, vânzările, cumpărările, licitaţiile.
Ce spuneţi, nu e rea socoata domnului Zisu. O să apuneţi că fabulez, că nu se poate, că nu are Zisu sau Oprea aşa putere încât să scoată o lege numai pentru el. Ei aş. Dar 241 cum a fost? Veţi vedea că am dreptate când se va aproba legea şi domnul Zisu va fi numit  de către Ponta,  şeful noii Direcţii. Ce spuneţi domnule Duşa, am dreptate sau nu ? Dacă nu am, vă rog să mă contraziceţi cumva dacă aveţi cu ce, că antigel nu aveţi în instalaţie. Dar oare se pretează Ponta la aşa ceva, îi va face el jocul lui Oprea cel care i-a întors spatele şi l-a lăsat fără fuziune? Eu zic că da, că doar îi pică şi lui ceva. Obiectivul militar Rânca aflat în zona de responsabilitate a domnului Ponta, este cam „în paragină” are prea mult teren care îşi caută proprietarul. S-a mai încercat de câteva ori trecerea lui în posesia primăriei dar pe atunci s-au opus câţiva comandanţi, generali care nu au vrut să facă jocul politicienilor. Acum, prin trecerea direcţiei logistice a armatei în subordinea primului ministru şi prin puterile sporite date ministrului dar şi lui Zisu prin această nouă lege, cedarea acestor terenuri va fi o chestiune de timp. Deci iată că şi domnul Ponta are interes ca domnul Zisu să treacă în subordinea sa cu Ministru şi cu Direcţie cu tot.
Iată deci cum se face reforma în armată stimaţi ascultători. Poate tot ce am spus eu aici face parte dintr-o teorie a conspiraţiei. Poate. Atunci aştept ca domnul Ponta, domnul Duşa şi domnul Oprea să mă contrazică, dar prin fapte, nu prin cuvinte. Punem pariu că nu o vor face?
Dacă e să luăm articol cu articol, aproape la fiecare există câte o „cheiţă” către unele avantaje care par a fi în favoarea militarilor dar de fapt sunt în avantajul celor care conduc structurile, primind puteri sporite: Uite încă un exemplu, minor aş spune: în vechea lege la art 42(1) se spune: „Pentru rezolvarea situaţiei locative a cadrelor militare, a soldaţilor şi a gradaţilor voluntari, precum şi a personalului civil din armată, Ministerul Apărării poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe proprietate personală, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea ministerului.”
În noua lege se spune: “Ministerul Apărării Naţionale poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe de serviciu sau de intervenţie.”
Observaţi diferenţa? Conform noii legi, ministrul Apărării poate dispune construirea de locuinţe din fondurile şi prin Ministerul Apărării Naţionale şi mai ales pe terenurile armatei, ŞI PENTRU ALTE PERSOANE DIN AFARA MINISTERULUI, deci şi în interesul altora. Cam aşa se întâmplă cu toate aceste modificări, sunt făcute în favoarea cu totul altor persoane decât cele din minister. Şi atunci nu pot să nu revin la citatul postat intr-un articol anterior şi să nu îl întreb pe domnul Duşa: ale cui interese le urmăriţi domnule ministru Duşa, ale armatei, ale militarilor sau ale clientelei politice? Cui veţi ceda terenurile armatei şi în ce condiţii? La dispoziţia cui puneţi armata?
P.S. Atenţie la noul proiect al viitoarei legi a pensiilor. Nimic nu se face spre binele armatei sau militarilor. Şi dacă nu e spre binele armatei, nu e nici spre binele ţării.


Ministrul Duşa a învăţat să bată din călcâie-3