vineri, 31 ianuarie 2020

Militarii, securiștii și contribuția – tratat de aburire


Focul pe noi …
Iaca trecu și votul pe pensiile speciale, fără nici o împotrivire, de ai zice că avem un Parlament de masochiști. Singurii care s-au abținut au fost cei din UDMR care întotdeauna își votează interesul, câțiva de prin A L D E și câțiva de la minorități, în rest buluc să își frângă gâtul și să ia ayahuasca de la gura copiilor. Ptiu drace. Peneliștii au votat pentru că așa promiseseră în campanie (sanchi), pesediștii ca să le facă în necaz, iar cei din USR pentru că și ei s-au bătut cu cărămida în piept și aveau un proiect care a picat însă și s-ar fi făcut de kko dacă votau împotrivă. Dar ei, mai originali, s-au făcut de kko după vot, când au ieșit pe strasse să strige hoții, că cică -suprizăăăăăă- s-a votat degeaba, că unii dintre ”speciali” vor rămâne totuși cu pensiile întregi, din motive de neconstituționalitate a legii, și e vorova de magistrați, cei care se plimbă prin curtea de conturi, cei care mănâncă din Curtea Constituțională și în curând și grefierii, fără de care magistrații nu ar avea cu ce să se șteargă la fund, că nu ar avea cine să le întocmească … papirusul. Totul se întâmplă exact cum spuneam în articolul ”Militarii români” de acum câteva luni și încă de pe când s-a auzit prima oară de .. anihilarea pensiilor speciale. Așa cum am spus de la bun început, de fapt toți, dar toți politicienii, și înainte și acum, când se referă la pensiile speciale se gândesc la militari, că ”ei e cei mai mulți”. Unii chiar au titrat că –vezi Doamne- au fost anulate decât 10% din ”pensiile speciale” uitând că prin decembrie  și mai ales după atacul criminal al strategicilor în Irak, toți vorbeau despre militari cu mănuși, ”militarii noștri în sus, militarii noștri în jos”, ”pensiile militarilor nu sunt speciale, etc. Acum, după ce legea fu votată și e clar pentru  toată lumea, și pentru USR-iști și pentru prelipceni, că magistrații și parlamentarii nu vor fi atinși, gata, e timpul să se sară iarăși la gâtul militarilor. Nu mai e nevoie de ei,  că avem și noi drone care să ne apere de prieteni, că de dușmani ne apărăm cu ce putem, cu fuga eventual, sau ne lăsăm luați prizonieri și… trai nineacă pe banii altora. Deci s-a dat liber din nou, după o scurtă dar foarte  scurtă pauză, atacului asupra pensiilor ”nesimțite” ale militarilor. Dar de data asta, cu ceva noutăți.
Premierul fără vână
Domnul Orban, premierul fără vină, pardon fără vână, cel care se roagă la Dumnezeu să depună PSD-ul moțiunea ca să nu îl dea jos Iohannis, imediat după vot a cerut miniștrilor de la Muncă, Apărare și Interne să facă ceva cu pensiile nesimțite de la apărare și interne. Și vai cum se chinuia el să iesplice  că nu vrea să umble la toate pensiile ci doar la cele ale ”șefimii” care și-a tras pensii nesimțite. În fapt această preocupare pentru ”corectarea nedreptăților” are un singur scop, MICȘORAREA PENSIILOR MILITARILOR, prin impozitarea progresivă. Domnul Orban nu vorbește despre marea nedreptate făcută militarilor prin înghețarea pensiilor și blocarea sau prorogarea până la sfintele calende a actualizării pensiilor militare, el vorbește despre nedreptatea aia mai mică, care de fapt îi preocupă doar pe cei care nu mai pot dormi de grija caprei vecinului. E adevărat, sunt și pensii obținute legal, dar prin manevre financiare, înțelegeri cu cadriștii, cu finanțiștii, cu șefii, prin sporuri, funcții, prime, acordate înainte de ieșirea la pensie pentru ca să prindă ”bietul om” și el o pensie mai mare, dar nu este nimic ilegal în dosare, poate imoral, însă ilegalitatea nu se poate proba decât cine știe în câteva cazuri izolate, unde lucrurile s-au făcut … ”neprofesionist”. Înainte de a da o lege prin care să …. te faci de râs, cere domnule Orban ca fiecare minister să își efectueze un audit sau trimite Curtea de Conturi, echipa de control să verifice dacă și unde s-au comis ilegalități și pune-i la plată pe cei care le-au comis,(inclusiv cei de la CPS) recuperează  pagubele produse, din averile lor. Asta e soluția.Dând olege prin care să omori 10000 pentru ce au făcut 10, nu seamănă a reparație seamăn a prostie, răzbunare, disperare, jegmănire, O ALTĂ NEDREPTATE. Însă nu asta este marea nedreptate din armată asta este doar pisica pe care o arată guvernul, ca să poată intra în pensiile militarilor.MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, MASCAT SAU PE FAȚĂ, ASTA SE VA ÎNTÂMPLA. Când se va introduce, pentru că se va introduce impozitarea progresivă, vor fi impozitate, indiferent de procent, și pensiile care  acum nu se impozitează, recte cele sub 2000 de lei, iar pentru cei care au acum pensii de 3000-4000 (care formează grosul) și au indexată doar jumătate de pensie, se vor trezi cu toată pensia impozitată ca și cei de peste ei. Care vor fi plafoanele este lipsit de importanță acum, important pentru  guvern este că vor lua impozit  la unii pentru prima oară, la ceilalți mărit, de la peste 80000 de pensii militare, ca să nu mai vorbesc de cele de la MI, SRI, etc etc ceea ce dacă înmulțim cu minim 300 lei de pensionar, dă o sumă de cel puțin  2 400 000 000 lei la buget. Ei, altfel ne vede lumea nu ? Nu vreau să mai socotesc cum vor fi repartizați banii ăștia, câți se duc la partide pentru organizarea alegerilor( în două tururi), câți la firmele de campanie care se ocupă de  tipărire pliante, contracte de publicitate, ”îmbunătățiri”  locale, și câți la firmele ”partenerului strategic”  care ne varsă în ogradă toate ciurucurile. Civile sau militare.  Oricum, ceva-ceva rămâne și clientelei politice. Dar dacă domnul Orban consideră că s-au făcut mânării  cu pensiile militarilor,  CĂ ȘEFIMEA  ȘI-A ARANJAT PENSIILE, cine îl oprește să declanșeze un control al primului ministru, procuraturii, Curții de conturi la Casele de Pensii sectoriale, care sa depisteze neregulile? Poate așa se va rezolva și problema indexării din 2016. Haideți domnule Orban, pe cai, că se fură din banii statului după cum spuneți.  Din câte știu eu, odată cu numirea doamnei Andrițoiu, la CPS a urmat un audit condus de … cel care îi lăsase scaunul, un scaun moale, nu zic nu.  Are domnul Orban ceva informații legate de rezultatele controlului și că ar fi ceva în neregulă pe acolo? Eu nu am auzit. Sau o fi citit scrisoarea domnului Rotaru, către șefa casei de pensii? Păi atunci să declanșeze controlul sau să îl pună pe ministrul apărării să verifice el . Numai că dacă ar fi așa, cine să controleze? Șeful DGFC  nu prea e cazul că doar CPS nu mișcă un deșt fără știrea DGFC. Seful auditului? S-a exprimat odată, ar fi culmea să își dea cu stângul în dreptul.  Șeful Corpului de control? Nu se poate că a lucrat în aceeași garnizoană, dacă nu și unitate cu doamna deci ar fi conflict de patriotism local. DGIA? Nu are cum, că doar ei au promovat-o pe șefa. Și atunci  cine să controleze activitatea CPS ?
Dar legat de insinuările, căci fără probe și  date sunt insinuări, iar la acest nivel nu se face, că nu vorbim despre deputatul Mitralieră, ci despre instituții ale statului,  domnului Orban  lucrurile nu pot rămâne așa. NU PUTEȚI LOVI ÎN INSTITUȚII ALE STATULUI, AȘA CUM DĂ DOAMNA MINISTRU AL MUNCII AFARĂ LIFTIERE CU 3 COPII ÎN ÎNTREȚINERE PE UN SALARIU DE 2000 DE LEI. Sau puteți ?  S-a referit domnul Orban la casa de pensii a MAI? Aoleo!  Și mai grav. Păi cei din MAI trebuie să apere legea de infractori și ei se țin de mânării de astea ieftine ? Auziți domnul Vela? Păi ce ziceți, dați și dumneavoastră afară un liftier, un  un portar ceva, ca să puneți ordine în minister?
Cum o facem Cîțule?
Ce nu știu eu acum și dacă îl întreb pe Cîțu nici el nu știe, este cum se va face impozitarea. Nu pe ce trepte că asta e simplu de stabilit ci cum se va face. Adică pentru prima treaptă, să zicem până în 4000 va fi impozit de.. să zicem 10% clar. A doua treaptă va fi pentru cei care depășesc 4000, să zicem până la 7000. A treia treaptă, va fi între 7000  până la 10000 și apoi, cei de depășesc 10000. Ei bine, să zicem că pentru cei care depășesc 4000 impozitul va fi de 15% . Pentru cei ce depășesc 7000 impozitul va fi de 30% iar cei care depășesc 10000, impozitul va fi de 70%. Întrebare: Pentru cei care au peste 10000, ce procent din pensie, sau ce sumă va fi impozitată din cea care depășește prima treaptă? Adică vor impozita cu 15% toată suma , sau doar suma cuprinsă între 4000 și 7000? Apoi mai departe, la treapta 3 vor impozita cu 30% foată suma peste 7000 sau doar pe cea care ajunge până la 10000? Întrebarea este justificată, pentru că dacă nu se face corect, unele sume vor fi impozitate de 2-3-4 ori, după caz și asta este NECONSTITUȚIONAL. Dacă îl întreabă cineva pe Cîțu cum se va face această impozitare acela dă în bâlbâială pentru că nici măcar nu va pricepe întrebarea. Pe Mandolină nu are rost să îl mai întrebe cineva, el la ședința de guvern din data de 28 nici nu știa cum se votase proiectul propriului partid în ziua respectivă și habar nu avea că Ministrul Apărării nu este în ședință, de două ori i s-a adresat iar acesta era puțin prin Portugalia. Și mai sunt multe lucruri pe care Câțu nu le știe. Dovada?   Pe data de 08.01. domnul Cîțu cerea ajutor FMI, să îi facă o analiză asupra codului fiscal, să îi spună ce hibe are și să îi dea soluții, pentru că el nu e în stare:  „Codul fiscal din România are bube. Pentru Codul Fiscal vom avea asistenţă de la Fondul Monetar. Am cerut să ne facă o analiză să vedem în contextul acestei economii dacă Codul fiscal este o frâna în dezvoltare sau e un impuls. Ei au experţi pe aşa ceva şi sunt experţi independenţi”  iar acum câteva zile a cerut să  fie ajutat să colecteze  fonduri la bugetul de stat, pentru că el și specialiștii lui nu sunt în stare. Păi, domnia ta domnule Câțu, nu te dădeai mare expert? Unde sunt experții din finanțe, dar cei din PNL?  Mai e nevoie de alte argumente că suntem conduși de impotenți cu pretenție de superman? Acest papagal conduce finanțele unei țări și are pretenția că el e singura soluție. De fapt singurul lucru pe care îl știe cu banii,  este să îi  risipească.
Dar, surpriză, ce nu știe Cîțu, știe Jianu de la MApN. Așacum spuneam când a fost vorba să vină cu o simulare ceva pe proiectul de modificare a L223 , domnul Jianu s-a scărpinat și a produs o coajă de simulare pentru pensia unui general. Așa, ca să nu zică lumea că nu e documentat. Dar când a apărut pe post prima oară ideea impozitării progresive, surprizăăă, domnul Jianu a și raportat supus conducerii de partid și de stat, că el este gata să implementeze noua … lege , că are deja procurat softul pentru a pune în practică noua metodă de jupuit pensionari militari. Din ce bani și pe ce raport a fost obținut acel soft când este știut că nu se pot face achiziții fără un raport de necesitate? Care necesitate domnule Jianu, când legea nu era nici măcar fază de proiect era doar un zvon? Ei pe aici trebuie să se dumirească și Curtea de conturi, și ministrul.Eu am ma spus, domnul Jianu cântă pe la alte mese și joacă cu cărți măsluite, adică împotriva colegilor din armată.
Ce ne facem cu securiștii  ?
Mergem mai departe. Un alt punct de care se iau dușmanii militarilor acum, este cel cum că degeaba s-au tăiat pensiile speciale, dacă ”securiștii”  din poliție continuă să ia pensii militare. Bă să fie, ia uite cum îi preocupă pe ei soarta securiștilor. Mâine o să spună unul că și foștii activiști din partid din armată trebuie pedepsiți, și uite așa ne vom trezi că armata este plină de ”dușmani ai poporului”. DOMNULE MINISTRU AL APĂRĂRII, ACESTE ATITUDINI ȘI OPINII ANTI-ARMATĂ ASCUNSE SUB FALSA GRIJĂ  FAȚĂ DE NEDREPTĂȚILE FĂCUTE MILITARILOR, NU FAC ALTCEVA DECÂT SĂ LOVEASCĂ DIN NOU ÎN ARMATĂ. E CAZUL SĂ INTERVENIȚI, ACUM NU MAI PUTEȚI SPUNE CĂ NU AVEȚI POSIBILITATEA SĂ VORBIȚI.
Ce este ciudat sau și mai ciudat, este că toți se leagă de pensionarii din securitate dar  NU SPUNE NIMENI CĂ ÎN FRUNTEA GUVERNULUI SE AFLĂ FIUL UNUI SECURIST. DACĂ ELIMINAȚI PENSIILE SECURIȘTILOR ATUNCI DOMNILOR CU GURA MARE, SCOATEȚI DIN GUVERN, PARLAMENT, MINISTERE, PRIMĂRII, CONSILII LOCALE, PRESĂ, DIPLOMAȚIE, TOȚI NEPOȚII, COPII, VERII, FOȘTILOR DAR ȘI ACTUALILOR SECURIȘTI. Mi-e teamă că nu veți face asta, pentru că ar rămâne statul fără conducere.
Și ca să vedem de unde vine acest mod de gândire și această propunere, sau angoasă privind ”pensiile securiștilor” să ne întoarcem în anul 1959. Atunci, în primă expansiune a regimului comunist, apare decretul 292/30.07, în care pentru prima dată în istoria asigurărilor s-au prevăzut condiții de restrângere a drepturilor de pensie sau de anulare pentru persoanele care au avut funcţii în aşa numitul aparat „burghez”, precum şi ale acelora care au deţinut funcţii politice. Această măsură comunistă împotriva drepturilor de pensie, avea să se manifeste şi prin actualizarea la nivel redus a pensiilor funcţionarilor, comparativ cu cele ale muncitorilor. Doctrina comunistă s-a manifestat şi în asigurările sociale începând cu recalcularea pensiilor, desfăşurată începând cu anul 1959. Acuma, se procedează la fel, mergându-se pe aceeași ”ură de clasă”,dar  punerea în scenă aparține reprezentanților ”burgheziei” iote așa, ca să se răzbune, că destul au fost oropsiți săracii. Altă clasă politică, aceeași mentalitate, aceleași metode staliniste. De ce ? În primul rând pentru că ”părinții șefilor noștri, sunt șefii părinților noștri.” Nu e așa domnule Orban ? Părintele dvs a fost șeful părinților dobitocilor care vin cu astfel de idei. Să vă trăiască! Însă  o altă cauză a acestei metode reinventate  o constituie   impotența unui guvern care nu știe să facă bani decât împrumutând în condiții umilitoare, inconștient și sinucigaș, sau furând, tăind, luând ceea ce au dat alții.
Falsa problemă a contribuției militarilor.
Și mai este un subiect fals, foarte mult discutat, acela că militarii trebuie jugăniți pentru că NU AU CONTRIBUIT LA FONDUL DE PENSII, LA BUGETUL DE STAT, CA  CIVILII. E cea mai mare prostie spusă de cineva. De FAPT MILITARII NU NUMAI CĂ AU CONTRIBUIT LA BUGETUL DE PENSII ȘI BUGETUL DE STAT  CI AU CONTRIBUIT MAI MULT DECÂT CIVILII, ȘI O SĂ VĂ DEMONSTREZ ÎN CONTINUARE dar în primul rând trebuie să lămuresc câteva aspecte:
În primul rând se spune prin România, că sistemul contributiv este cea mai corectă variantă și ca atare, românul, dacă vrea să aibă o pensie mare, trebuie să aibă o contribuție mare. Ca atare, românii sunt cei mai taxați europeni pe sistemul de asigurări sociale. Fals!  Țările cele mai avansate din punct de vedere democratic, dar și economic, au cele mai mici contribuții ale cetățenilor la sistemul asigurărilor sociale. Spre exemplu, Germania, 9,30%, Austria 10,25%, Franța 10,4%, Suedia 7%, Spania 4,7%, Portugalia 11%. Iar ”amărâții” au și mai puțin, moldovenii plătesc 6%, bulgarii 8,78, iar rușii și ucrainienii își permit un 0%. Românii plătesc cel mai mult, 25%: Să ne uităm și la alt aspect, la cât plătește statul, aceleași țări pentru asigurări sociale: Germania 9,30%, Austria 12,55%, Franța 15,10%, Suedia 10,91%, Spania 23,60%, Portugalia 23,75%,  Moldova 23%, Bulgaria 11,02, Rusia și Ucraina, 22%. La noi statul plătește, e adevărat cot la cot cu românul, deci tot 25%. Dar trebuie reținut că suntem țara în care contribuția cetățeanului e cea mai mare și în afară de Germania, singura în care contribuția cetățeanului nu este mai mică decât a statului. Deci numai la noi se pune atât de mare accent pe contribuția cetățeanului, pentru că statul român, administrația română este cea mai lipsită de grijă față de cetățean, îi ia și pielea de pe el. Avem cele mai multe taxe din Europa și suntem  în top 5 în lume la jupuit cetățenii. Practic statul român trăiește din împrumuturi și taxe, căci economia duduie ca un Universal 650 M .
Pe de altă parte chestia cu contribuția nu e chiar așa de fair. Conform codului fiscal,contribuția angajatului la fondul de asigurări sociale este… LIMITATĂ, în sensul că se percepe contribuție numai pentru veniturile până în 5 salarii medii brute. Sumele care depășesc 5 salarii medii brute, adică ale … șefimii, cum îi place lui Sică să spună, nu mai sunt taxate. Dacă un salariat (a se citi sinecurist), are mai multe salarii (adică ăștia care sunt prin AGA, prin comisii, consilieri cu numărul, etc etc)  sau surse de venit  care depășesc la un loc cele 5 salarii, ceea  ce depășește această sumă nu se mai calculează la contribuție.   Șmecheria constă și în faptul că în mod normal ar trebui ca la fiecare loc de muncă fiecare sursă de venit să fie taxată individual, dar nu, Codul fiscal îi ”ajută” pe bieții amărâți și le calculează contribuția prin însumarea veniturilor, în așa fel încât să nu fie bieții șmecheri sau ”șefimea” cum spune Orban, taxați  prea mult. Așa se fac legile în favoarea … cui le face. Dar, și aici este altă șmecherie, CÂND LI SE CALCULEAZĂ PENSIA, NU LI SE CALCULEAZĂ ÎN FUNCȚIE DE SUMA PE CARE LI S-A CALCULAT CONTRIBUȚIA,   CI PE  VALOAREA SALARIILOR BRUTE, ADICĂ INCLUSIV PE SUMELE CARE NU AU CONTRIBUIT LA FONDUL DE PENSII, CA SĂ AIBĂ ȘI EI PENSIA MAI  BABANĂ. Inteligent, nu ? Pe ăștia nu îi vede domnul Orban.
Și acum să vorbim cu date concrete despre CASS.
Tendința în lumea bună este să limiteze pe cât posibil contribuția personală a angajatului la sistemul de asigurări sociale acestea fiind atributul statului, odată cu sporirea contribuțiilor la sistemul de pensii privat, unde statul nu se amestecă. Doar la noi, statul se gândește să gestioneze el și fondul privat de pensii, pentru că nu prea mai are de unde să fure.
Dintr-un studiu realizat recent privind pensiile românilor, altele decât cele stabilite prin L 127/2019, REZULTĂ CĂ PENSIILE MILITARE DIN ROMÂNIA SUNT CELE MAI PROST PLĂTITE PENSII MILITARE DIN EUROPA ȘI CELE MAI PROST PLĂTITE DIN ROMÂNIA, REPET, ALTELE DECÂT CELE CONFORM L 127   având în vedere valoarea pensiei medii dar și vârfurile. Acest lucru se poate vedea și din tabelul următor.


Militarii, securiștii și contribuția – tratat de aburire

marți, 28 ianuarie 2020

Moțiunea de centură


Jocuri  centuriste
Gata, PSD-ul a intrat în ”jocul” PNL, luând decizia de a depune o moțiune de cenzură zic ei, dar de fapt este o moțiune de ”centură” pentru că ce se întâmplă pe plan politic cu această moțiune este echivalent cu activitatea fetelor de pe centură. Să o luăm de sus în jos:
Iohannis, cel care 5 ani ni s-a plâns că nu poate face nimic cu un guvern ostil și că vrea ”guvernul lui” până la urmă a reușit să dea jos și cu Ponta, și cu Dragnea, și cu Viorica și până la urmă și cu PSD-ul și și-a instalat guvernul de marionete la Victoria. Numai că marionetele, ca marionetele, ca să facă ceva trebuie să fie trase de ațe, că o păpușă are în cap doar paie. Ce să facă paiele alea, ce poate să decidă sau să facă un pumn de paie? Nimic. Realizând că dacă va continua cu acest guvern până la alegeri, cu primarii PSD la butoane și cu valul de nemulțumiri care deja s-a ridicat și se mărește ca un tsunami cu fiecare zi,  VA PIERDE NU DOAR ALEGERILE LOCALE ȘI CELE PARLAMENTARE DAR ȘI STABILITATEA SA la Cotroceni, Iohannis a transmis ordinul de luptă : faceți orice pentru a forța anticipatele!
PNL-ul prin forțarea acestei moțiuni a probat nu doar că nu are nici măcar decența de a se declara incapabil și de a se remania sau .. demobiliza, dar nu are nici oameni care să fie în stare să guverneze. Dacă au ghinionul să mai vină și coronavirusul, sunt terminați. Poate asta ar fi soluția, să declare epidemie de coronavirus și să interzică adunările, inclusiv ale Guvernului și Parlamentului. Asumarea răspunderii pe buget nu a fost doar un act de … nesimțire ci și unul de neputință. S-a ajuns la concluzia asumării răspunderii nu atât pentru că le era teamă de criticile sau piedicile PSD ci pentru că nu voiau să îl scoată spre dezbatere și să se constate că nu sunt în stare nici măcar să îl întocmească fie și formal, cu sume… din burtă. Cîțu este efectiv paralel cu finanțele și partea proastă este că au plecat din minister, goniți de ei sau de bună voie, și specialiștii care făceau toată treaba prin minister, iar Cîțu este fiul ploii. De fapt, așa cum am mai spus, PNL-ul nici nu a ținut să ia comanda guvernului, pentru incompetența lor era suficient ca PSD-ul să stea acolo și să se certe pe ciolan între clanurile locale astfel încât până la alegeri să se decimeze singuri. Numai că Iohannis a ținut neapărat să aibă guvernul lui, ca să organizeze ai lui alegerile locale și parlamentare. Ce nu a știut nici Iohannis și nici Orban, este că chiar dacă chiar dacă devansează alegerile și chiar dacă le pun pe amândouă în aceeași zi, deocamdată, tot primarii sunt cei care mobilizează oamenii, iar la această oră PSD-ul are majoritatea în primării, deci până nu se schimbă hegemonia la primării, nu se va modifica nici majoritatea parlamentară. Singura direcție pe care Orban merge fără a se abate este aceea de a își pune toți oamenii în cap, toate categoriile sociale, toate profesiile. După polițiști, magistrați, urmează sănătatea pe care acum vor să o privatizeze, direcționând banii din contribuțiile la sănătate, către spitalele private. Una din consecințe, cea mai gravă este faptul că mai încet sau mai rapid, segmentul privat va înghiți sau va lua toți banii care trebuiau să meargă la stat, iar  oamenii de rând care nu vor avea bani să plătească diferența către clinicile private, vor muri ”în carantină” la domiciliu, sau pe străzi, prin salvări, între un spital și altul, dacă vor avea bani să plătească și salvările. Deci guvernul PNL o caută cu lumânarea, dar pe spinarea românilor, nu pe spinarea partidului.
PSD-ul în loc să profite de pauză, să  își vadă de propriile reforme și să schimbe cu adevărat ”guvernarea”, dar mai ales stilul și politica internă, face jocul provocatorilor de la guvernare și.. depune moțiuni de cenzură, pentru a forța anticipatele. Sunt de acord că alegerile în două tururi sunt ”mortale” pentru PSD, ca și pentru UDMR, dar câtă vreme există alte posibilități de blocare a proiectului privind alegerile în două tururi, trebuie să uzeze de ele. Numai că se pare că actuala conducere a PSD dorește să facă jocul lui Iohannis, iar dacă Grindeanu a început să urce în ierarhia PSD fie și doar declarativ, la nivel de imagine, înseamnă că se urmărește cu adevărat, din interior, anihilarea PSD. Nu îmi fac probleme, nu sunt nici pesedist nici penelist, dar dacă se urmărește eliminarea stângii din politică asta este cea mai mare greșeală. Echilibrul unui stat este dat de echilibrul dintre stânga și dreapta indiferent ce denumire ar avea ele pentru că un partid, un lider care nu are o opoziție solidă, sau un partid de care să îi fie frică, va ajunge să dicteze și să facă orice îi trece prin cap fără teamă.
Una peste alta acest joc de-a șoarecele și pisica, cu uite guvernul nu e guvernul, pe lângă faptul că nu le aduce nici celor două partide nici un avantaj, face un foarte mare rău românilor care sunt cei care plătesc toate oalele sparte. Și reorganizarea ministerului de interne și greva din justiție și cuplarea clinicilor private la sursa de venituri a bugetului de stat, și împrumuturile nejustificate,  neanunțate dar răsuflate pe surse, și jocul de-a mărirea alocațiilor și pensiilor, nu fac altceva decât să creeze nemulțumiri și probleme românilor. Politicienii, partidele indiferent de culoare se distrează sau blufează pe aceste subiecte, iar uneori, cu un tupeu de-a dreptul nesimțit, declară că ”românii vor”ceea ce visează ei. Nu să aș fi vrut să mă întrebe cineva, dar nici nu am auzit să fi fost întrebați românii dacă nu cumva se supără dacă le cresc pensiile, dacă îi deranjează creșterea alocațiilor, cu atât mai puțin probleme legate de alegerile viitoare. Și atunci despre ce vorbesc  oamenii ăștia?
Toate acest manevre se fac numai din interesul lor, al papagalilor care se fac că ne guvernează, adevărul e că nici ei nu știu ce să mai facă, să se păstreze măcar în picioare la viitoarele alegeri.
Va fi moțiune ?
Va fi moțiune de cenzură? Posibil. Culmea este că guvernul Orban o cere, o milogește, o forțează. De ce ? Ca sa forțeze anticipatele. De ce vrea Orban ACUM anticipate, deși se părea că nu le voia la alegerile prezidențiale? Pentru că a realizat că cu cât stă mai mult la guvernare, cu atât va pierde mai multe voturi la alegerile din primăvară și mai ales la cele din toamnă.  Așa că e obligat să își pună picioarele în ghips.
Vrea PSD-ul moțiune? Ei nu prea ar vrea, lor le convine starea actuală, indiferent cât ar suferi sau pierde românii, mai au încă suficienți secretari de stat, oameni prin ministere care pun piedici pe ici pe colo, au primarii care vor trage cu dinții pentru ei, nu pentru partid la locale, lor le-ar conveni măcar să își păstreze actualii primari. Din această cauză, nici nu își vor schimba propunerile de primari,vor merge cu cei vechi, mai ales acolo unde nu au … certitudinea victoriei,  pentru că dacă vor propune alți primari, cei vechi nu vor mai trage pentru a câștiga primăria, oricât de fideli s-ar declara ei partidului. Dar pe de altă parte, sunt nevoiți să se facă că depun moțiune,ca să nu zică alegătorii că îi lasă pe peneliști să facă ce vor. Așa că se vor face că depun moțiunea. Pesediștii mai sunt forțați să depună moțiune și de udemeriști care au sărit în sus pe subiectul alegerilor în două tururi, care i-ar face să piardă primăriile chiar în Covasna pentru că dacă acum pot câștiga o primărie și cu un 20-30% având în vedere că celelalte voturi sunt împărțite între celelalte 7-8 partide, la un concurs în 2, maghiarul contra românului, sunt puține comune unde maghiarii au peste 50% votanți și unde ar mai putea câștiga. Deci ar pierde în turul 2. Practic acesta este motivul pentru care se depune moțiunea, aici este cuiul lui Pepelea.  Celelalte subiecte sunt subiecte de presă și sunt introduse pentru a obține o reacție din partea presei și a masei de manevră.
Va trece moțiunea?
Părerea mea este că nu, pentru că practic nimeni nu o vrea. Nu vor nici liberalii abia instalați la butoane, nici proaspeții numiți secretari de stat, cu dosarele lor penale cu tot, (vezi cazul Marius Bălu), nici parlamentarii (indiferent de partid) care sunt la primul mandat, pentru că și-ar pierde pensia, nici chiar udemeriștii. Nu vor nici pesediștii, pentru că la ora asta încă nu sunt pregătiți să retreacă la guvernare, mai ales pe bugetul stabilit de PNL și în criza asta. Deci cu toate declarațiile și cu toate că PNL-ul vrea să treacă (dar numai cei mari, nu și cei mici care s-au înfiripat și ei pe ici pe acolo și au simțit un pic de vânt în vele) iar PSD depune moțiunea, eu cred că aceasta nu va trece, spre disperarea lui Iohannis. Nici nu vreau să îi văd fața când (dacă) va cădea moțiunea, că și așa nu e plăcută nici în zilele normale. Singurii care vor să treacă moțiunea, sunt udemeriștii, pentru că odată cu guvernul Orban va cădea și angajarea  privind alegerile în două tururi.
Ce se întâmplă dacă trece moțiunea?
Dacă Moțiunea trece, se trage concluzia că guvernul nu mai are susținerea Parlamentului (de fapt nici nu o are, motiv pentru care conduce prin OUG și asumări, adică exact ce a promis că nu va face) și atunci președintele este obligat să treacă la consultări și să caute un partid care să își asume formarea unei ”noi”  majorități acesta să facă o propunere pe care președintele să o accepte și să o propună la rândul lui Parlamentului iar acesta să o voteze. Deci trebuie să:
Continuarea  pe Cuiul Catarii 

Moțiunea de centură

luni, 27 ianuarie 2020

Patimile după .. Tări

Văd FB un grup,  numit „Prieteni cărora Nu le mai place Călin Popescu Tăriceanu|”. Tragedie națională, nu ne mai place Tări, hai să spunem tuturor ce fraieri am fost și să ne constituim și un grup, ca lumea să știe ce boală am avut și să stea departe de noi. Eventual să impunem și carantină ca în Wuhan. Lăsând gluma la o parte,  întreb ce rost are un asemenea grup.
Pentru cei care recunosc că au greșit, există locuri speciale, amenajate sau improvizate numite ” loc de dat cu capul”, dar de regulă asta se face în privat, că nu e chiar așa de … plăcut să te vadă lumea.
Pentru cei care vor să jelească o pierdere sau să își revină după un eșec sentimental, există centuri, sau psihologi.E adevărat, pentru cei care locuiesc în Balș, prima variant este exclusă, Balșul nu are centură, spre disperarea tuturor celor care îl traversează și nu numai.
 Pentru cei care vor să se răzbune cumva,  fie și doar spiritual, există șamani,(dar nu din cei cu Ayahuasca, sau, cine știe pate și din ăia, dar ăia costă mult), vrăjitoare, călugări, preoți, care ”ajută” cu  acatiste, blesteme, citiri, legări, dezlegări, etc.
Cam atât se poate face în astfel de situații. Ba, mai este  ceva,  pentru masochiștii incurabili, există și alte partide, alți lideri, gata să te prostească și să îți pape cotizația,  și chiar și  asociații  ”profesionale”, militare sau civile pavate cu intenții bune și lideri de mucava. Sunt și din ăștia care sar dintr-o țeapă în alta, ca turcii pe vremea lui Vlad.
Dar grupul, grupul ăla pe FACEBOOK, să mor dacă înțeleg ce rost are. Nici nu am intrat să văd dacă e format din femei care stau la rând să devină a nu știu câta nevastă sau bărbați adevărați, motocicliști, sau mai știu eu ce minoritate.  Și nu cred că e de azi de ieri, are 9000 de membri. Bă ești nebun ? Deci au fost în România 9000 de oameni cărora le-a plăcut de el ? Wooow! Dar asta pot totuși înțelege. Pot înțelege, mai ales de ce sau faptul că nu le mai place de el. E vorba de gusturi și atâta tot. Înțeleg și grupurile celor cărora le place Fiatul Broscuță, sau Dacia 1100, Trabantul, pentru că în comunitatea asta restrânsă, se pot ajuta între ei cu piese, sfaturi, etc.  Dar să înființezi un grup al celor cărora nu le mai place de o persoană-indiferent despre cine ar fi vorba- este peste puterea mea de înțelegere. Ce să facă ei în grupul lor acolo? Se compătimesc unul pe altul, înjură la unison, compun ode, blesteme, sapă morminte? Zău, nu am întâlnit până acuma ceva mai irațional. Până și persoanele care urmăresc telenovelele indiene mi se pare că au o justificare, dar PRIETENI CELOR CĂRORA NU LE MAI PLACE  CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, e prea mult. Dacă ar ști Tări că unii oameni sunt atât de obsedați de el încât au înființat un astfel de grup, și-ar face statuie sau ar înființa un partid cu ei, că ar avea mai mulți membri decât are ALDE acuma. Apropo, să îi spună cineva și domnului Purcărescu, prefectul de Dolj, sunt sigur că ar fi interesat.

Patimile după .. Tări

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Despre Unire



Unirea la Iași
Românii au sărbătorit astăzi 161 de ani de la Mica Unire, care de fapt ar trebui să fie Marea Unire, pentru că ea a atras după sine cealaltă unire și a determinat forțele politice dar și masele,  să facă mai mult pentru împlinirea acestui deziderat național. Unirea de la 24 Ianuarie a arătat pentru prima oară și mă tem că și pentru ultima în istoria modern a României că uneori omul de rând, buturuga mică,  poate răsturna carul mare, adică interesele celor mari. Nu știu dacă vom mai ajunge vreodată să vedem un eveniment similar, tare mi-e teamă că nu se mai poate, românilor le-a dispărut acea putere. Văzând la tv evenimentul de la Iași, am reținut patru aspecte:
  1. Aurina Petrea, celebra deja…. știristă, a Moldovei, ne anunța că președintele României ”a salutat steagul de luptă al României”. Iată deci că ceea ce nu știa nimeni, sau se ținea ascuns de secole, este devoalat de această Loredana Chimoiu de Iași, spre disperarea dușmanilor neamului, ROMÂNIA ARE DRAPEL DE LUPTĂ. Păi dacă avem drapel de luptă, ce nevoie mai  avem de drone, scuturi, rachete? Când o să audă dușmanii cel mai bine păstrat secret al României de 2000 de ani, faptul că avem drapel de luptă național, le îngheață sângele în vine și combustibilul în rachete.
  2. Următorul șef al Senatului va fi Titus Corlățean, pentru că el era al doilea om de … stat lângă Iohannis pe scenă, acolo unde ar fi trebuit să stea dacă nu Mele, măcar Victoraș.
  3. Oriunde s-ar duce, mai ales în preajma alegerilor, politicienii, guvernanții au câte o autostradă, un proiect de țară pe care îl promit ascultătorilor, ca să oprească sau astupe huiduielile.Interesant este că Iohannis a atras atenția politicienilor să țină cont de … români, de popor, că ei dau votul dar nu a înțeles nimic din huiduielile lor când a spus că ”avem nevoie de anticipate”. Iohannis,”profesorul” care dă lecții tuturor, nu a învățat sau nu știe că totuși românul nu e prost prost, el tace, doarme, înghite, de lene, din plictiseală, de frică, de scârbă, dar nu e chiar așa, prost- prost, a observat că Iohannis a cerut mai întâi palatul  lui, apoi guvernul lui, acuma vrea parlamentul lui, apoi o să vrea legile lui, apoi armata lui, apoi țara lui, iar ceilalți trebuie să dispară. O să ceară cât de curând, ca, așa cum a dispărut Ponta de la guvernare, Dragnea din PSD, Dăncilă de la butoane, PSD-ul din Parlament, să dispară, nu știu dacă numai din România, toți cei care l-au huiduit azi, pentru că iată, a constatat și el că ”părerile sunt împărțite.” La Alegerile din toamnă, va spune că ”românii au nevoie de o singură părere”, așa cum acuma ”au nevoie de anticipate”.
  4. La Iași, de Ziua Unirii oricine ar veni, e fluierat. Probabil de la Băsescu încoace s-a lansat moda  manifestării simpatiei prin fluierături. Oricum Iohannis a reacționat în modul clasic, același rânjet afișat și la bucurie și la supărare, pentru că el are un singur rânjet, cel fabricat.
Unirea la Davos

La Davos, momentul unirii a fost.. marcat prin întâlnirea marilor mahări ai lumii, adică a celor mai bogați oameni ai lumii, jumătatea din SUA, jumătate din India și Rusia , iar”cealaltă jumătate”, din restul lumii. Nu știu dacă Becali a ajuns, dar dacă nu a fost invitat, va fi scandal mare, cred că va face plângere la TAS. Întâlnirea, altă dată vestită pe toate canalele media, de data asta a rămas în surdină, pentru că lumea nu mai pune botul la gargara boierilor care cică ar muri de grija muritorilor de foame. Este interesant că acolo ar trebui să se întâlnească și Soroș cu Trump. O ieși cu scântei? Nu știu, dar tot unire e și asta. Unirea eforturilor de prostire a amărâților.
Apropo, să nu uit. Neștiind săracul că la masa bogaților nu ai cum să fii invitat dacă ai pantalonii rupți în cur de la șuturile primite și în genunchi de la poziția în care stai, Sică Mandolină explică de ce România nu a fost invitată la Davos, care, repet este întâlnirea celor putrezi, nu doar bogați. Iată ce spune Sică: ” Invitaţiile au fost, practic, înainte de preluarea guvernării de către noi. Noi când am venit, am aflat pe ultima sută de Forumul de la Davos”. Cred că această explicație va concura la gluma anului.
Unirea în Ucraina

Tot despre Unire a vorbit și președintele Ucrainei, Volodimir Zelencki, cu două mai înainte, cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei. Cu această ocazie, numitul Volodea, a spus că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918. Așa a învățat el la Istoria Ucrainei. Săracul de el nici nu știe că Bucovina este prima  regiune locuită de români care a votat și și-a anunțat dorința de unire cu Țara, acea țară fiind România, nu Ucraina care Ucraină nu exista ca stat la acea vreme. Este ciudat cum domnul președinte Volodimir crede că poate vorbi despre ocuparea Bucovinei de către români în 1918, nedreptatea făcută Ucrainei, care și-a realizat ”unirea” și independența,  ABIA UN AN MAI TÂRZIU. Bă ești prost? Ce li s-a furat, dacă ei nu aveau o țară până în 1919? Să își amintească Volodea că de fapt U Kraina, înseamnă țara de lângă regat, practic ei ucrainienii au fost prima oară identificați ca fiind vecini ai rușilor, de aici și numele de Rusia Mică. În secolul X, actualul teritoriu al Ucrainei era locuit de ruși, iar dezvoltarea Kievului până la a ajunge cel mai important oraș din zona răsăriteană a Europei, s-a datorat celor care au pus bazele orașului, adică rușilor. Până la jumătatea sec XVII, teritoriul Ucrainei se afla ”prin foc și sabie” ca să îl citez pe Henryk Sienkiewicz, un cunoscut scriitor polonez,  adică sub sabia hatmanilor polonezo-lituanieni. În 1648, Bogdan Hmelnițki a condus cea mai mare răscoală căzăcească împotriva Uniunii Polono-Lituaniene și împotriva regelui polon Ioan al II-lea Casimir. Teritoriul de pe malul stâng al Niprului a fost integrat în Rusia, sub forma Hatmanatului Cazac, în urma Tratatului de la Pereiaslav, din 1654, și a războiului ruso-polonez ce i-a urmat.Cei din dreapta Nistrului au rămas sub influența Polonă Când a început primul război mondial, cele două”Ucraine” au luptat una de partea rușilor, cealaltă de partea Austro-Ungariei. Abia atunci s-a auzit prima oară de ucrainieni, prin înființarea Legiunii Ukrainiene. Dar nici atunci nu s-a realizat ceea ce Volodea denumea ”unificarea Ucrainei”, aceasta a avut loc abia în 1992 deci ei sărbătoresc aiurea Unirea din 1919. Poate au și ei o unire mai mică și una mai mare.  Nu mai continui, se știe mai departe, din informațiile difuzate cu ocazia revoluției portocalii. Deci despre ce ocupație vorbește Volodea, despre cea a rușilor, a polonilor, a tătarilor, a cazacilor, a lituanienilor? De unde a auzit el de invazia românilor,când românii se găseau pe acele pământuri înainte ca ei să afle că se numesc ucrainieni ?
Unirea la olteni

Și la Craiova, oltenii, acești ”lorzi printre români” ca să parafrazez un banc celebru, sărbătoriră evenimentul ca în fiecare an. Pe o vreme cu soare, dar la -4 grade Celsius, oltenii, în număr destul de mic se prezentară în Piața A I Cuza, adică în fața primăriei din Craiova ca să vadă cum depun jerbe înaltele oficialități. Până și prezența armatei a fost mai mică decât în anii precedenți, o gardă de onoare, garda drapelului, muzica militară și… comandanții de unități  însoțiți de o parte din staff –ul unităților. Tot la capitolul armată trebuie semnalată prezența unei grupe mărite de elevi ai Liceului Militar. În rest, ceva reprezentanți ai asociațiilor militarilor și bineînțeles depunătorii de partid, adică cei ”atent selecționați” pentru a reprezenta instituțiile de partid și de stat. De remarcat că asociațiile militarilor, au depus in-corpore coroane și jerbe, fără deosebire de sex, religie, specialitate, grade, apartenență sau simpatie politică. Așa da !

Din partea guvernului, cel mai înalt reprezentant, cel care a dat citire mesajului premierului, a fost Ministrul Tineretului, domnul Ionuț Stroe care era foarte emoționat având în vedere înalta funcție pe care o reprezenta și așa că a recitat cam în stilul lui Sică, nu cum ne-a obișnuit prin emisiunile tv.

Au mai trecut  la microfon Prioteasa și Genoiu adică președintele Consiliului Județean și Primarul. Au fost scurți, căci îi strângeau hainele la umeri.  Apoi a urmat momentul depunerii coroanelor și jerbelor. Așa cum era de așteptat, partidele și-au mobilizat oamenii, pentru a arăta ”mulțimii” cu ghilimele de rigoare, că au susținere și sunt mulți, deci merită votul lor. Nu le mai postez garderoba, e suficient că i-am văzut pe viu, vreau să dorm liniștit. Voi posta imagini cu militarii care măcar prin apartenență și jurământ au dovedit credință patriei.

Și fiindcă tot veni vorba de armată, am făcut câteva fotografii, până la începerea ceremonialului, unor militari din subunitatea însărcinată cu ”întreținerea atmosferei” și pentru că în una din ele un militar a ieșit cu un râs sănătos, necenzurat, am vrut să îi trimit fotografia și l-am întrebat dacă are adresă de facebook. A spus că are, dar nu îmi poate da contul, pentru că nu au voie să își pună fotografii pe pagină și nici nu îmi poate da id-ul. Am rămas blocat. Mă întrebam ce e secret în imaginea unui militar, atâta vreme cât ministrul apărării are cont cunoscut, nu la secret pe FB chiar a promis că va interacționa mai mult ca ministru decât ca șef al SMAp, președintele țării are și el pagină de facebook, iar miniștrii  anunță schimbările de secretari de stat tot pe facebook,  în orele în care Monitorul Oficial este în ”revizie tehnică”. Oricât aș încerca, nu pot să înțeleg cine ar fi putut da o asemenea ”recomandare”.

Și acum pentru cei care cred că le-au văzut pe toate, iată IMAGINEA  României, nu a guvernului sau Craiovei, A ROMÂNIEI,  în ZIUA UNIRII. Când a fost anunțat la stație faptul că urmează să depună coroană INSTITUȚIA PREFECTURII JUDEȚULUI DOLJ, care este REPREZENTANTUL GUVERNULUI ÎN TERITORIU, eu mă pregăteam să îmi găsesc locul  să pot prinde întreaga delegație. Dar, stupoare. Pe ”ecran” a apărut ….

Despre Unire

miercuri, 22 ianuarie 2020

Jocuri de putoare

Reformele lui… Cuza
Ultimele trei documente apărute pe paginile de socializare ale asociațiilor militarilor au dat aripi celor ce sperau și sper să se facă odată dreptate și în ceea ce privește drepturile militarilor și mă refer nu numai la drepturile de pensie și nu numai pensionarilor, ci și activilor, și familiilor militarilor activi, în rezervă sau decedați. Mă refer aici la planul de activități pe anul 2020, proiectul privind modificarea L223 inițiat de MApN condus de Ciucă și proiectul privind modificarea L 374 /2019 privind drepturile veteranilor.
Dacă adăugăm la acestea și recenta Hotărâre de guvern prin care se mărește diurna militarilor din teatrele de operații, se poate trage concluzia că totuși Ciucă a mișcat ceva și are cu adevărat bune intenții.
Și ca să fie tacâmul complet, să amintim că la ora aceasta este mare scandal pe intenția guvernului de a ELIMINA pensiile speciale, unde au inclus și pensiile polițiștilor și ale celorlalte categorii de civili care beneficiau inclusiv de prevederile L223, care este o lege a pensiilor militare dar, NU S-AU LEGAT, așa cum făceau de obicei politicienii, indiferent de culoarea politică, de pensiile MILITARILOR. Este pentru prima oară când cu adevărat militarii nu sunt afectați (direct) de intențiile politicienilor privind diminuarea/ blocarea, înghețarea, pensiilor speciale/militare. Acest fapt nu se datorează nici PNL, nici lui Orban, nici măcar lui Iohannis, ci lui Ciucă, care a ținut cu dinții de un lucru,  așa cum a promis și cum spuneam și eu încă dinainte de a o spune el, și anume că nu va semna și nu va accepta nici o lege care să lovească în militari. Vrem, nu vrem trebuie să admitem că până la această oră a reușit. Este adevărat, proiectul de lege privind pensiile a fost întârziat cel puțin o lună, de fabricant (și aici mă refer la DGFC) care a tot încercat să lungească boala și să amâne intrarea pe cursul legislativ, dar până la urmă, lovitura  a plecat. Ca o paranteză, se spune că proiectul a fost blocat pe undeva pe la MI care ar fi declarat că nu are fonduri pentru aplicarea primei măsuri, respectiv introducerea cuantumului de referință, dar, așa cum am mai spus, la ei nu este nevoie, pentru că pensiile lor nu vor crește prin aplicarea acelui cuantum pentru că la această oră, pensiile lor se află peste acel cuantum. În al doilea rând, dacă ținem cont de proiectul privind pensiile speciale unde sunt incluse și pensiile polițiștilor, nu văd CE ROST AR MAI AVEA TRECEREA PROIECTULUI SPRE AVIZARE pe la Interne, Justiție și Externe, atâta vreme cât acestea nu vor mai beneficia de pensii conform  L-223, așa cum cere proiectul cu scandal ? Rămâne de văzut dacă și care proiect va fi pus în aplicare primul. Dacă însă proiectul privind anularea pensiilor speciale va fi asumat și va intra primul în vigoare, atunci MApN își poate trimite spre aprobare proiectul la guvern.
În ceea ce privește proiectul de activități, așa cum am spus, deși intenția ministrului Ciucă a fost și de data asta bine direcționată, modul în care a fost conceput acel proiect, scopurile propuse ( de analizare a oportunității) ca și termenele neclare și la f…mă-sa cum spun militarii, ne arată intențiile celor care l-au redactat. Și drumul spre iad se spune că e pavat cu bune intenții. Iar legat de proiectul privind L223 acesta conține trei  capcane:
  1. La punctul 3(6) unde se spune că cuantumurile din anexa 2 se vor actualiza conform art 59 din legea 223  CU ADĂUGIRILE ULTERIOARE, adică OUG 59 și 114. Să îmi fie cu iertare dar prevederile acestor ordonanțe se bat cap în cap cu punctul 1(1) CARE PREVEDE O ALTĂ MODALITATE DE INDEXARE. Deci cum se va indexa, conform art 59 din ordonanțele 59 și 114, sau art 1 din noua ordonanță, căci dacă ordonanța 114 este și ea refăcută prin asumare sau HG și menține aspectele legate de pensiile militare, înseamnă că guvernul dă ordonanțe care se bat cap în cap.
  •  La punctul 3(7) care spune că Cuantumul de referință se actualizează anual  prin HG ceea ce înseamnă că dacă un guvern nu va emite HG, (cum s-a întâmplat și cu 153), o vom lua de mâner;
  • La punctul 6(2) care spune că PROCEDURA DE RECALCULARE 1 (cel care prevede recalcularea începând cu 2022)ȘI TERMENUL DE EMITERE vor fi stabilite PRIN ORDIN COMUN AL ministerelor, ordin care se va emite… până în 2021, adică când Ciucă va fi –probabil amintire. Astfel, gulerele albe și-au luat măsuri ca această ordonanță impusă de Ciucă să ăți facă efecte când vor dori viitorii guvernanți.
DACĂ NU SE UMBLĂ LA ACESTE PREVEDERI, CARE FAC DIN ORDONANȚĂ UN DOCUMENT DE VALOAREA PROIECTULUI DE ACTIVITĂȚI CARE ANALIZEAZĂ OPORTUNITĂȚI, NE BUCURĂM DEGEABA.
MAI încotro?
Se pune problema ce poziție trebuie să adopte militarii, legat de intenția guvernului de a scoate polițiștii din L 223, PRIN PROIECTELE DE ANULARE A PENSIILOR SPECIALE, RESPECTIV  Plx 166  inițiat  de USR respectiv Plx – 292  inițiat de PNL ?  Trebuie menționat că ambele variante, așa cum sunt inițiate, propun eliminarea pensiilor polițiștilor, ca pensii militare. În proiectul USR, este art VII care modifică art 30 din L 223, astfel încât pensia și a militarilor va fi raportată la ultima lună de serviciu, nu ca acuma din media a șase luni din ultimii 5 ani. În proiectul PNL sunt mai multe articole care se modifică din L223, dar trebuie menționat că NICI UNUL DIN PROIECTE NU ARE ÎN VEDERE TOATE ARTICOLELE CARE TREBUIE MODIFICATE SAU ANULATE, DACĂ SE URMĂREȘTE CU ADEVĂRAT ACEST LUCRU, ambele proiecte sunt făcute după modelul planului Toma. Dar să mergem mai departe. Cum trebuie să se raporteze militarii față de scoaterea polițiștilor din L 223? Au sau nu aceștia dreptul la pensii militare ?
Ei, aici părerile vor fi împărțite. Trebuie ținut cont de următoarele aspecte:
  1. Polițiștii și militarii au fost cam întotdeauna în aceeași oală;
  2. Sindicatele polițiștilor au fost singurele puncte de sprijin ale militarilor în rezolvarea problemelor (e adevărat, de interes comun) introduse de legislativ și executiv și trebuie să admitem că noi nu avem un Surugiu, un ”Diamant” sau un Coarnă care să se zbată cu profesionalism, corectitudine și succes pentru drepturile noastre. Noi avem Bălă-ciri. Noroc că au fost aspecte în care erau atinși și polițiștii, altfel eram mult mai rău decât suntem acum;
  3. Și polițiștii (cel puțin unii din ei), ca și militarii, acționează în situații de conflict, sunt purtători de armament, pot face uz de armă în condițiile legii, își pun viața în condiții de  pericol și risc ridicat, viața le este amenințară cu adevărat, la orice oră. Pe ei, ca și pe militari, nu îi protejează nimeni, cum îi protejează pe magistrați, pe politicieni, și ceilalți”speciali”, de multe ori, nici legea.
  4. Și polițiștii, ca și militarii pot fi ridicați noaptea din pat (de șefi, nu de DNA), ca să meargă la muncă (nu la portocale) la orice oră, deși există diferența că, cel puțin teoretic, polițiștii sunt plătiți pentru orele suplimentare, dar militarii canci.
Pe de altă parte, polițiștii sunt totuși … civili, nu mai sunt considerați și nici ei nu vor să mai fie considerați militari, pentru că și-ar pierde drepturile pe care le au ca civili cu statut ”special”, adică, dreptul de :
  • A se organiza în  sindicate
  • A protesta împotriva unor măsuri privind drepturile lor
  • A lucra muncă normată
  • A fi plătiți suplimentar pentru muncă suplimentară
  • A negocia contractul colectiv de muncă
  • A se putea amesteca în ”susținerea” diferitelor partide sau ”mișcări” , mai mult sau mai puțin mascat, prin asociații, convenții și înțelegeri marca Oprea.
Sarcină grea pentru militari, chiar dacă oricum nu ei vor decide. Aici intervine ”dibăcia”, interesele și relațiile liderilor asociațiilor militarilor, cu cei ai sindicatelor polițiștilor.
Oricum, clasa politică lucrează la două capete, sau mai multe, și în mod parșiv. Mai întâi au anunțat restructurarea MAI, la indicațiile sau ordinele lui Iohannis. Sindicatele din poliție au luat foc, că se urmărește federalizarea României și se mărește aria de acțiune a unei structuri, se cheltuiesc bani cu noile structuri administrative, că sunt în contradicție cu însăși Constituția, ceea ce e adevărat. Văzând că nu merge, politicul a mărit pisica. A adus în țarc altă pisică, pe cea privind anularea pensiilor”speciale” ale polițiștilor pe motiv că nefiind militari, nu se pot numi pensii militare. Juridic corect. Ce vor face acum polițiștii ? Greve, ca judecătorii? NU AU VOIE. Își vor neglija atribuțiunile? Nu pot fără a intra sub incidența legii. Care ar fi urmarea? O NEGOCIEREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE. O negociere din care polițiștii vor rămâne cu pensiile în baza legii 223,dar vor achiesa la re(de)structurarea MAI. Probabil. Căile Domnului sunt.. îmbârligate rău.
Soarta guvernului
Că PNL a realizat că nu poate face nimic nici pentru români nici pentru ei, (ceea ce era previzibil de altfel) în această guvernare de avarie, este evident. La fel de evident este și faptul că habar nu au ce să facă. Ei practic nici nu voiau să ia guvernarea acum, ei ar fi așteptat perimarea până la 80% a PSD și ar fi ieșit pe cal alb la alegerile din primăvara-toamna asta, ca salvatori ai României. Din nefericire pentru ei, nu ei au decis, ci Iohannis, care îmbătat de rezultatele de la prezidențiale, la fel ca USR de cele de la europene, a făcut aceeași greșeală, adică a emis pretenții ”pe de 3”, cum se spune la poker, cerând căderea guvernului PSD. A crezut Iohannis că Sică are oameni suficient de bine pregătiți să guverneze, dar nu a știut că pistolul este la fel ca turcul, sau nu l-a interesat. El a crezut că e simplu, el ordonă, Sică execută și totul e ok. Dar ce să execute Sică, atâta vreme cât nu are instrumente ? Iohannis l-a pus să conducă un autovehicul care purta denumirea de mașină, dar nu avea baterie, volan, roți, frână, benzină, avea doar direcția blocată pe ”alegeri” și atât. Așa voia Iohannis să conducă guvernul și România. Iaca nu s-a putut și atunci a decis să facă orice posibil să îi dea jos de la volan pe peneliști și să îi urce un pic pe pesediști, dar cu direcția blocată. Uite însă că pesediștii nu vor, oricum sunt și ei în căutarea unui șofer, dar ce să conducă, o drezină? Mașina lui Iohannis este de fapt o drezină, pentru că în afară de șinele pe care merge, nu are nimic. Și apoi, să fim serioși, ca să faci să meargă o drezină, trebuie să ai forță, măcar forță, dar ce să facă Sică și Câțu, cum să facă ei să meargă dispozitivul acela primitiv cu viteza unui tren de mare viteză?
Văzând deci că pretențiile lui nu bat cu realitatea câmpului de luptă, Iohannis a cârmit spre .. schimbarea guvernului, dar cum să facă să nu îl arate lumea cu degetul că și-a dărâmat propriul guvern ca Dragnea? Cum Sică a refuzat (e adevărat, pe un ton plângăcios) să se demită singur, s-au gândit ei să facă orice încât să forțeze o moțiune de cenzură din partea PSD și atunci dă-i cu asumări de răspunderi și Ordonanțe care mai de care mai neconstituționale, doar-doar or reuși să îi facă pe pesediști să ceară demiterea guvernului și să forțeze, fără să se facă ei de râs, alegeri anticipate. Auziți pe ce se bazează ei: „Ne bazăm pe faptul că ceea ce pregătim îi va băga în corzi pe PSD-iști. Nu vor putea face altceva decât să depună moțiune de cenzură”. Asta e ROMÂNIA, țara tuturor imposibilităților. Această frază ar trebui să intre în cartea istoriei replicilor sau strategiilor politice ale lumii. Deci după ce timp de 3 ani ne-au umplut capul cu toxicitatea guvernelor PSD, cu necesitatea dărâmării ”ciumei” roșii de la guvernare, cu nevoia de a lua puterea, PNL și Iohannis ajung la concluzia că singura soluție este o moțiune de cenzură împotriva propriului lor guvern, pentru că EI NU SUNT ÎN STARE SĂ ÎȘI DEA JOS NICI PROPRIUL GUVERN, GUVERN DE IMPOTENȚI. Iar românii acestă mare de adormiți, nu numai că nu reacționează, dar mai și aplaudă.
Atac la general
Bun, să admitem că asta ar fi soluția, moțiune de cenzură și forțarea anticipatelor. Cum să se ajungă la ele? Condițiile legale sunt clare, cade guvernul prin moțiune, se depun două propuneri, Parlamentul le refuză și gata anticipatele. Nu e chiar așa ușor. Se pune întrebarea dacă se va ajunge la căderea guvernului, apoi ce guverne să fie refuzate? Să presupunem că se rezolvă căderea guvernului Orban. Președintele face consultări și… un partid pretinde că are majoritate și propune un prim ministru. Cine să fie ăla ?
Ia să vedem, ce avem noi aici? Cine să fie găina aruncată în cușca vulpii, adică la sacrificiu, pentru că este clar că cel care va fi propus, va fi propus ca să poată fi refuzat, știind că de fapt nu i se încredințează sarcina formării unui guvern ci a respingerii unui guvern? Vă rog să nominalizați un politician, din orice partid, care ar accepta această sarcină, de găină sacrificată, de dragul sarcinilor de partid și de stat, cu riscul de a fi bătaia de joc a tuturor politicienilor dar și românilor care mai au cap și realizează ridicolul situației. Vă spun eu, NU EXISTĂ. Și atunci cine să fie propus?  Aici răspunsul este…. Incredibil, se pare că s-a găsit OMUL, CHIAR DACĂ EL NU A FOST ÎNTREBAT DACĂ ACCEPTĂ.
O propunere de … NEACCEPTAT
De ceva timp pe ici pe colo, chiar și la unele posturi tv s-a lansat ideea că dacă va cădea guvernul, cel mai bun pentru a fi numit ar fi…. nimeni altul decât Ionel Nicolae Ciucă. Bineînțeles că nu l-a consultat nimeni, dar să nu uităm că și nominalizarea pentru funcția de ministru la apărare, a venit tot așa, înainte ca el să fie consultat. Atunci a acceptat, onorat de propunerea președintelui și … dorind să facă ceea ce nu a putut face ca șef SMAp. Și a început să facă ceva, așa cum am spus la început. Iată că acuma se vehiculează numele lui va variantă de prim ministru în caz de dărâmarea guvernului Sică Mandolină. Mulți ar sări să spună că e cel mai potrivit, că e militar, că nu e totuși angajat politic, că nu e mânjit, că …
Jocuri de putoare

luni, 20 ianuarie 2020

Un plan pentru liniștea noastră


A fost semnat, aprobat și parafat planul pentru care reprezentanții a aproape 40 de asociații au fost invitați la sediul MApN în data de 30 decembrie 2019. Documentul poartă numele pretențios de  ”Plan de măsuri cu activitățile ce se vor organiza și desfășura de  MApN pentru îmbunătățirea cooperării cu structurile asociative ale personalului militar în activitate și în rezervă/retragere, veterani de război, precum și cu cele care activează în domeniul cultului  eroilor, pentru anul 2020.”  
Acum, trebuie să fim realiști și să admitem că după titlu, asociațiile nu pot ridica pretenții și practic nici nu ar trebui discutat sau comentat acest plan, pentru că el aparține Ministerului Apărării Naționale, este un plan referitor la ce își propune Ministerul să facă și nu se menționează nicăieri că ar fi un plan comun de acțiune sau un plan stabilit de comun acord. Nu, iar dacă cineva a înțeles așa ceva, a greșit, pentru că planul respectiv, reprezintă intereselor celor din Minister în ceea ce privește cooperarea cu structurile asociative. La rândul lor, asociațiile  își pot face un plan de masuri cu activitățile ce se vor organiza și desfășura  de Structurile Asociative pentru îmbunătățirea colaborării cu MApN,  care să conțină alte activități, alte puncte, alte interese și ”toată lumea ar fi mulțumită”. Nu le oprește nimeni, în afară de orgoliu, divergențe, ambiții și interese mici, de cartier.
Faptul că gulerele albe din Minister au binevoit să își aplece ochii și să îi întrebe pe liderii unora din asociații cam ce ar dori să vadă în acel plan, nu poate fi văzut decât ca un gest de amabilitate, sau cum a spus Eminescu, ”să ne dai un semn și nouă, de mila Măriei Tale”. Glumeam, dar e și un pic de adevăr aici, pentru că privind acest plan nu poți să nu constați că  acesta conține  în mare parte … studii de fezabilitate. Multe ”analize ale oportunității” împingerii vântului, în special pe punctele de interes pentru rezerviști. Să le analizăm :
  1.  punctul 1,   care este vital pentru cei mai mulți din rezerviști este prevăzut a fi finalizat în semestrul 1. De ce nu trimestrul 1? De ce nu s-a fixat un termen mai … binevoitor? Da, este adevărat, mai depinde și de alte structuri, peste Minister sau paralele, dar… să ne fie cu iertare, nu putem lăsa lucrurile și activitățile noastre la mâna altora că unii se vor gândi că sunt împinse până la alegeri.  Și așa se aude că MAI s-ar cam opune proiectului pentru că cică nu ar avea fonduri. Dar lor nici nu le trebuie fonduri, că la salariile pe care le au ei, acea pensie de referință este prea mică, ei oricum au pensiile mai mari, deci nu se pune problema unor fonduri suplimentare. Dimpotrivă, dacă nu s-ar fi păstrat cuantumul cel mai avantajos, s-ar fi făcut chiar serioase economii la bugetul ministerului. Așa că chestia cu ”nu avem fonduri” e gulgută, iar asta ar trebui să îi spună domnul Ciucă, domnului Vela, care oricum se pare că va face aripi înainte de termen.
  2. Punctele 2,3 și 4, joc de glezne, fă-te că lucrezi Laurențiule!
  3. Punctul 5 este interesant, dar să fiu sincer îmi face impresia că nu se referă la pensionari ci la primari. Dacă avem primari printre rezerviști să fie pregătiți, primesc terenuri, dar nu pentru ei ci pentru clientela politică. Dacă însă ministerul s-a gândit să îi împroprietărească pe militari, domnul Ciucă va intra în istorie ca al doilea Cuza. Iaca poznă însă, cred eu ca acest punct se referă la cedarea pământurilor armăsii către clientelă și sunt oarece opreliști acum. De ce a fost băgat acest punct la structuri? A înființat  Becali o structură militară ?
  4. Punctul 6 se referă la rezerviștii voluntari. Oare au și ei o asociație? Oare există? Eu nu am auzit. De ce ? Pentru că nu se împinge nimeni să bată din călcâie pentru 2-300 de lei și să fim serioși, copii din ziua de azi fumează banii ăștia în câteva zile. Păi merită să te bagi în noroi pentru 10 pachete de țigări ? Hai să fim serioși.
  5. Punctul 7 este – GARANTAT- introdus la propunerea unui general care mai vrea o stea și nu poate, așa că vrea să se mai relaxeze condițiile, sau vrea să mai câștige câțiva adepți dându-le grade, dar nu îi dă voie legea. Păi ce să dea și ei săracii, că au obosit dând din coate. Domnule ministru, dacă modificați legea, vă rog eu înăspriți condițiile, astfel încât să nu mai poată fi avansați toți refuzații care au pleca din armată cu coada între picioare și acum plâng că au fost și ei cdt Rg dar nu au ajuns colonei. Păi dacă le-a luat Jiul oile din GAZ în plină secetă, cine e de vină?
  6. Punctul 8 este măreț, este sublim, dar vă spun un secret: câtă vreme politicienii, Câțiștii, Leșiștii, Căprarii, Solomonarii, Opriștii,  Olguțele,  își bat joc de  salariile și pensiile militarilor, de haina și gradele militare, de drepturile acestora, de cimitirele  eroilor, nu o să ridicați nici cu macaraua cea mai mare, profesia de militar și imaginea militarului pe poziția pe care o merită în societate. Câtă vreme militarii se plâng pe toate paginile de socializare și cer dreptate în instanțe, NU O SĂ SPUNĂ NIMENI ” GATA, INTRU ÎN ARMATĂ, CĂ E DE BINE ”. Capisci ?
  7. La punctul 9, s-ar  putea începe prin încadrarea pe funcțiile respectivei direcții a unor oameni ( de ce nu și rezerviști, dar nu din generalii care lustruiesc clanțele și înroșesc telefoanele Roșilor și  Jienilor) care să fie cu adevărat........

Un plan pentru liniștea noastră

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Trei ”elemente”


Doamna Monica Anisie, actualul ministru al Educației, după modelul doamnei Violeta Alexandru, care s-a apucat să telefoneze la Casele de Pensii Județene, ca să vadă presa că ea se ocupă de problemele cetățenilor, în fața camerelor de luat vederi, cu o armată de reporteri dornici de subiecte de scandal, s-a gândit să facă și ea la fel, ca să câștige și ea un pic de popularitate, să vorbească presa și despre ea și inițiativele ei. Așa că ce a făcut doamna Anisia? A plecat cu microfoanele după ea prin școli. Ajunsă în satul Frumușica,(fără nici o legătură cu doamna ministru, doar o coincidență) în drum spre vespasiana din curtea școlii, unde voia să vadă probabil dacă este asigurat și al doilea băț, cu care copii să se apere de câini pe lângă cel în care se sprijineau, doamna Moni a trecut pe lângă o sală de clasă unde se auzea vocea mai ridicată a unei învățătoare și ce și-a zis, ”ia să dau eu o lecție de pedagogie în fața presei și să arăt eu cum se face educațiune după metoda PNL”. Și deschide doamna ministru ușa și intră  în clasă cu 10 microfoane  și camere după ea și începe să spele pe jos cu doamna învățătoare, că nu e bine ce face, că nu așa se face educație, că nu e pedagogic, că trebuie să își păstreze cumpătul etc etc etc. Câte de pedagogic era să o umilească pe doamna învățătoare în fața copiilor, nu știu. Și mie mi s-a întâmplat cândva pe când țineam niște cursuri la AISM să vină șefu și să încerce să îmi spună că ar fi mai bine să pun mai mult accent pe gramatică, nu pe dezbateri. I-am amintit, mai mult sau mai puțin voalat, că la mine la oră sunt stăpân și că dacă are obiecții, să le exprime la el în birou, nu la mine în clasă. Există martori care pot confirma. Doamna învățătoare nu a avut curajul să o trimită pe doamna ministru la cabinetul ei, dar așa merita pentru crasa gafă făcută. Până și în armată, cel puțin în teorie, exista indicația să nu faci observații unui comandant în fața subordonaților. Doamna Ministru în încercarea de a arăta cât de intransigentă este ea cu abaterile, a comis o abatere și mai mare, pentru că în definitiv și ea, ca și doamna învățătoare au uitat de pedagogie și au reacționat emoțional. La fel a greșit și colega de la muncă, doamna Violeta,  care  a făcut public telefonul șefului Casei Naționale de Pensii, ca să îi arunce lumea în cap, când de fapt marile probleme privind pensiile, vin din proasta legislație și organizare făcute de guverne, inclusiv alegerea și numirea șefului CNP.   Văzând scena cu doamna Monica, nu am putut să nu îmi amintesc de scena cu generalul Bălănescu, descrisă de Gheorghe Brăescu în schița ” Cele trei elemente” schiță care arată cât de… români am rămas după 100 de ani. Pentru savoarea ei și mai ales actualitatea ei, voi posta aici secvența descrisă de Brăescu privind inspecția făcută de un general, cdt de brigadă, la trupă, după introducerea unui noi stil de ”educațiune” în armată.
”Un  răcnet,  pornit   din  mii  de  piepturi   încordate,  cutremură  văzduhul  fărâmiţându-se  în  ecouri   depărtate.  Într’o  linişte  solemnă, turburată  un   moment  de   schelâiturile   unui   câine   vagabond   gonit  cu  pietre,  generalul  trecu  prin  faţa  frontului,  liniştit,  măsurat,  îndreaptă  o  curea,  pune  întrebări,  face  mici   observaţii.  
—  „Cam  vechi   hainele*. 
 —  „Domnule General…”
—  „Nu te   scuza…  la  ce?…  Fac   o   constatare…  Nu  eşti  d-ta  vinovat…  Atât  ne  dă  ţara…  Ce-mi   arăţi,  asta  e  principalul… Am venit  să  văd  ce  aţi  învăţat,  asta  mă   interesează”.   Reţinut  în  zadar, smuncindu-se  cu încăpăţânare  furioasă,  un  om  se  repezi  înainte   şi  raportă într’o  linişte  dureroasă: 
—  „Să  trăiţi,  don  gheneral,  mă  bate”.
 —  „Cin’te  bate  ?
  —  „Toţi  mă  bate”
 —  „Aşa…  frumos…  foarte  frumos,  n’am  ce  zice.
 —  „Domnule General…”
—  „Nu te  scuza…  ce   companie?” 
 —  „A patra”.
 —  „Cine  comandă?”
 —  „Căpitanul Mihăescu. Eşi  domnule  !” 
—  „Aa! Tocmai  d-ta?!..  Cu  şcoală  de   războiu… nu   m’aşteptam!”
—  „Domnule  General…” 
—  „Nu te  scuza…  Ştiu  ce  ai  să-mi  spui…  Că-i  ticălos”. 
—  „Nu…”
 —  „Nedisciplinat” 
— „Nu”
 —  „Hoţ,  dezertor…”
 —  „Nu, domnule  general,  dar  nu  pricepe  nimic”.
 —  „Asta  nu  se  poate’. 
—  „Domnule  general,  vă  rog  să   credeţi…”  
—  „D-ta  spui  asta  care  ai  şcoala  de  războiu?… Mă rog,  ochi  are?”
—  „Are”.
 —  „Urechi  are  ?”
 —  „Are”.
 —  „Minte  are?” 
—  „N’are”.
 —  „Are,  căpitane,  că  altfel  n’ar  fi   om… Astea  sunt  cele  trei  elemente  cerute  de  pedagogia   modernă.  Ochi  să  vadă,  urechi   să   audă,  minte  să  priceapă.  Trebue  insă  altceva, care cu regret  cons­tat,  d-voastră  vă  lipseşte  cu  desăvârşire,  domnilor : Răbdare, răb­dare  şi  iar  răbdare!  Răbdare  multă,  răbdare  mare !”
—  „Domnule general,  când  e  greu  de  cap…”
 —  „Ce Înseamnă  greu  de  cap?…  Ce vorbă  e  aia?…
  —  „Nu pricepe  nimic”. 
—  „Da?!…  Curios!  Să  vedem, să’ncercăm   şi  noi.  Generalul  rămase    o  clipă   gânditor,   cu   capul   în    pământ,    apoi  îndreptându-se   zise  cu   blândeţă:

Trei ”elemente”

joi, 16 ianuarie 2020

Fenomenul Cristina Țopescu


Tragicul sfârșit al Cristinei Țopescu, a dat ocazia multor scursori din canalele mediei să iasă la suprafață și să se ridice pe umerii decedatei. Mulți s-au grăbit să se bage în seamă, chiar dacă singura legătură cu Cristina era poarta pe care intrau la serviciu, sau magazinul din care își cumpărau pâinea. Mulți s-au grăbit să spună cât de apropiați au fost ei de Cristina Țopescu și cât de mult îi aprecia ea pe ei și cum le cerea lor sfatul când avea probleme și cum au ajutat-o ei. Îți vine să vomiți ascultându-i. De aceea am evitat și să abordez subiectul și să urmăresc spoielile unora.
Dacă am decis să abordez subiectul nu este pentru a vorbi despre ea ca persoana, pentru că nu aș avea ce să spun, decât că prin atitudinea și profesionalismul ei a făcut cinste tatălui ei, Cristian Țopescu. Mă miră însă că o persoană ca ea, a putut să se lase păcălita de bruta cu care a fost căsătorită, dar cu sentimentele nu te pui, omul sub impulsul emoțiilor nu mai gândește logic. Subiectul pe care vreau să îl abordez, marea tragedie a ei și a noastră ca oameni, este modul în care a murit, singurătatea ei, faptul că timp de 3 săptămâni aproape, nu a sunat-o nimeni, nu s-a întrebat nimeni unde este, nu a căutat-o nimeni, nu a venit nimeni să verifice dacă este ok, dacă îi trebuie ceva. Astfel de ”abandonuri” se întâmplă, e adevărat, dar cu oamenii bătrâni, părăsiți, fără copii sau cu copii plecați la lucru afară, de regulă  la țară, prin locuri greu accesibile sau cu oameni ursuzi, antisociali. Dar  nu cred că era cazul ei, era o persoană cunoscută, sociabilă, interacționa, avea colegi, avea ”prieteni”  cel puțin așa pare după ceea ce au declarat ei după moartea ei, dar eu mă îndoiesc că i-ar fi fost cu adevărat prieteni. ”Maestre” CTP, eu în locul dumitale nu m-aș fi grăbit să mă laud că i-am fost prieten, pentru că eu trimit mesaje măcar de anul nou prietenilor și insist când sun odată și nu mi se răspunde. Să spui că ești prieten cu cineva dar să nu te intereseze faptul că prietenul tău nu a mai fost văzut de 3 săptămâni, sună cam aiurea.
Pe de altă parte, din câte am auzit, ar fi avut, pe lângă televiziune, și un serviciu  pe la Ministerul Sănătății, consilier ceva. Exceptând zilele libere, au trecut totuși mai multe zile în care ea trebuia să fie la serviciu și totuși nu s-a întrebat nimeni de ce nu a venit. Oare să fi fost o sinecură, un post de la care doar primea banii fără a presta ceva ? Nu ar fi de mirare, se poartă, sunt mulți, mulți astfel de consilieri și consiliere, pe la diferite ministere, regii, autorități, care au singura legătură cu locul de muncă, cardul pe care le intră banii în cont.
Drama ei, a bietelor patrupede care au murit probabil deshidratate lângă ea, dar și a noastră ca societate, este însă indiferența, egoismul, ruperea de tot ce ne înconjoară, anonimatul, desocializarea care merge până la ură în unele cazuri, lipsa de implicare. Am văzut acum ceva luni un experiment făcut de niște tineri, în care un băiat bătea o femeie în public și nu reacționa nimeni. Păi dacă acolo, unde cineva lovea, brusca vizibil în public, o femeie și NIMENI nu intervenea, ce pretenții să mai avem ca un vecin să sesizeze lipsa unui vecin sau zgomote ciudate în casă ? Ne-am dezumanizat, nu ne mai interesează ce se întâmplă lângă noi. Din păcate pe român în ziua de azi îl interesează  doar capra vecinului, nu și vecinul. Adică, dacă vede că acesta are o capră grasă și lăptoasă, face tot ce îi stă în putință să îl lase fără ea, dar dacă vede că vecinul e căzut în șanț, nu se bagă, ce treabă are el, fiecare cu a mă-sii nu ?
Dar, la mine în bloc astfel de fenomene nu se întâmplă. O modă nouă de ”semnalare a prezenței” deci de activitate care să arate că totul este ok, s-a dezvoltat prin blocurile românilor.Mai nou, oamenii nu își mai duc gunoiul la ghenă, îl lasă în fața ușii, cu zilele. Inițial am crezut că omul l-a uitat acolo, sau l-a scos până își trage pantofi în picioare, dar unul dintre ei și-a tras pantofii timp de 10 zile. Abia după decesul Cristinei Țopescu am înțeles de ce își scot oamenii gunoiul în fața ușii:
AȘA ÎȘI SEMNALEAZĂ PREZENȚA. Câtă vreme au gunoi la ușă, înseamnă că consumă, deci trăiesc. Produc gunoi, deci consum, consum, deci trăiesc: Asta este deviza societății românești de astăzi.

Fenomenul Cristina Țopescu