Trei ”elemente”

Doamna Monica Anisie, actualul ministru al Educației, după modelul doamnei Violeta Alexandru, care s-a apucat să telefoneze la Casele de Pensii Județene, ca să vadă presa că ea se ocupă de problemele cetățenilor, în fața camerelor de luat vederi, cu o armată de reporteri dornici de subiecte de scandal, s-a gândit să facă și ea la fel, ca să câștige și ea un pic de popularitate, să vorbească presa și despre ea și inițiativele ei. Așa că ce a făcut doamna Anisia? A plecat cu microfoanele după ea prin școli. Ajunsă în satul Frumușica,(fără nici o legătură cu doamna ministru, doar o coincidență) în drum spre vespasiana din curtea școlii, unde voia să vadă probabil dacă este asigurat și al doilea băț, cu care copii să se apere de câini pe lângă cel în care se sprijineau, doamna Moni a trecut pe lângă o sală de clasă unde se auzea vocea mai ridicată a unei învățătoare și ce și-a zis, ”ia să dau eu o lecție de pedagogie în fața presei și să arăt eu cum se face educațiune după metoda PNL”. Și deschide doamna ministru ușa și intră  în clasă cu 10 microfoane  și camere după ea și începe să spele pe jos cu doamna învățătoare, că nu e bine ce face, că nu așa se face educație, că nu e pedagogic, că trebuie să își păstreze cumpătul etc etc etc. Câte de pedagogic era să o umilească pe doamna învățătoare în fața copiilor, nu știu. Și mie mi s-a întâmplat cândva pe când țineam niște cursuri la AISM să vină șefu și să încerce să îmi spună că ar fi mai bine să pun mai mult accent pe gramatică, nu pe dezbateri. I-am amintit, mai mult sau mai puțin voalat, că la mine la oră sunt stăpân și că dacă are obiecții, să le exprime la el în birou, nu la mine în clasă. Există martori care pot confirma. Doamna învățătoare nu a avut curajul să o trimită pe doamna ministru la cabinetul ei, dar așa merita pentru crasa gafă făcută. Până și în armată, cel puțin în teorie, exista indicația să nu faci observații unui comandant în fața subordonaților. Doamna Ministru în încercarea de a arăta cât de intransigentă este ea cu abaterile, a comis o abatere și mai mare, pentru că în definitiv și ea, ca și doamna învățătoare au uitat de pedagogie și au reacționat emoțional. La fel a greșit și colega de la muncă, doamna Violeta,  care  a făcut public telefonul șefului Casei Naționale de Pensii, ca să îi arunce lumea în cap, când de fapt marile probleme privind pensiile, vin din proasta legislație și organizare făcute de guverne, inclusiv alegerea și numirea șefului CNP.   Văzând scena cu doamna Monica, nu am putut să nu îmi amintesc de scena cu generalul Bălănescu, descrisă de Gheorghe Brăescu în schița ” Cele trei elemente” schiță care arată cât de… români am rămas după 100 de ani. Pentru savoarea ei și mai ales actualitatea ei, voi posta aici secvența descrisă de Brăescu privind inspecția făcută de un general, cdt de brigadă, la trupă, după introducerea unui noi stil de ”educațiune” în armată.
”Un  răcnet,  pornit   din  mii  de  piepturi   încordate,  cutremură  văzduhul  fărâmiţându-se  în  ecouri   depărtate.  Într’o  linişte  solemnă, turburată  un   moment  de   schelâiturile   unui   câine   vagabond   gonit  cu  pietre,  generalul  trecu  prin  faţa  frontului,  liniştit,  măsurat,  îndreaptă  o  curea,  pune  întrebări,  face  mici   observaţii.  
—  „Cam  vechi   hainele*. 
 —  „Domnule General…”
—  „Nu te   scuza…  la  ce?…  Fac   o   constatare…  Nu  eşti  d-ta  vinovat…  Atât  ne  dă  ţara…  Ce-mi   arăţi,  asta  e  principalul… Am venit  să  văd  ce  aţi  învăţat,  asta  mă   interesează”.   Reţinut  în  zadar, smuncindu-se  cu încăpăţânare  furioasă,  un  om  se  repezi  înainte   şi  raportă într’o  linişte  dureroasă: 
—  „Să  trăiţi,  don  gheneral,  mă  bate”.
 —  „Cin’te  bate  ?
  —  „Toţi  mă  bate”
 —  „Aşa…  frumos…  foarte  frumos,  n’am  ce  zice.
 —  „Domnule General…”
—  „Nu te  scuza…  ce   companie?” 
 —  „A patra”.
 —  „Cine  comandă?”
 —  „Căpitanul Mihăescu. Eşi  domnule  !” 
—  „Aa! Tocmai  d-ta?!..  Cu  şcoală  de   războiu… nu   m’aşteptam!”
—  „Domnule  General…” 
—  „Nu te  scuza…  Ştiu  ce  ai  să-mi  spui…  Că-i  ticălos”. 
—  „Nu…”
 —  „Nedisciplinat” 
— „Nu”
 —  „Hoţ,  dezertor…”
 —  „Nu, domnule  general,  dar  nu  pricepe  nimic”.
 —  „Asta  nu  se  poate’. 
—  „Domnule  general,  vă  rog  să   credeţi…”  
—  „D-ta  spui  asta  care  ai  şcoala  de  războiu?… Mă rog,  ochi  are?”
—  „Are”.
 —  „Urechi  are  ?”
 —  „Are”.
 —  „Minte  are?” 
—  „N’are”.
 —  „Are,  căpitane,  că  altfel  n’ar  fi   om… Astea  sunt  cele  trei  elemente  cerute  de  pedagogia   modernă.  Ochi  să  vadă,  urechi   să   audă,  minte  să  priceapă.  Trebue  insă  altceva, care cu regret  cons­tat,  d-voastră  vă  lipseşte  cu  desăvârşire,  domnilor : Răbdare, răb­dare  şi  iar  răbdare!  Răbdare  multă,  răbdare  mare !”
—  „Domnule general,  când  e  greu  de  cap…”
 —  „Ce Înseamnă  greu  de  cap?…  Ce vorbă  e  aia?…
  —  „Nu pricepe  nimic”. 
—  „Da?!…  Curios!  Să  vedem, să’ncercăm   şi  noi.  Generalul  rămase    o  clipă   gânditor,   cu   capul   în    pământ,    apoi  îndreptându-se   zise  cu   blândeţă:

Trei ”elemente”