Fenomenul Cristina Țopescu

Tragicul sfârșit al Cristinei Țopescu, a dat ocazia multor scursori din canalele mediei să iasă la suprafață și să se ridice pe umerii decedatei. Mulți s-au grăbit să se bage în seamă, chiar dacă singura legătură cu Cristina era poarta pe care intrau la serviciu, sau magazinul din care își cumpărau pâinea. Mulți s-au grăbit să spună cât de apropiați au fost ei de Cristina Țopescu și cât de mult îi aprecia ea pe ei și cum le cerea lor sfatul când avea probleme și cum au ajutat-o ei. Îți vine să vomiți ascultându-i. De aceea am evitat și să abordez subiectul și să urmăresc spoielile unora.
Dacă am decis să abordez subiectul nu este pentru a vorbi despre ea ca persoana, pentru că nu aș avea ce să spun, decât că prin atitudinea și profesionalismul ei a făcut cinste tatălui ei, Cristian Țopescu. Mă miră însă că o persoană ca ea, a putut să se lase păcălita de bruta cu care a fost căsătorită, dar cu sentimentele nu te pui, omul sub impulsul emoțiilor nu mai gândește logic. Subiectul pe care vreau să îl abordez, marea tragedie a ei și a noastră ca oameni, este modul în care a murit, singurătatea ei, faptul că timp de 3 săptămâni aproape, nu a sunat-o nimeni, nu s-a întrebat nimeni unde este, nu a căutat-o nimeni, nu a venit nimeni să verifice dacă este ok, dacă îi trebuie ceva. Astfel de ”abandonuri” se întâmplă, e adevărat, dar cu oamenii bătrâni, părăsiți, fără copii sau cu copii plecați la lucru afară, de regulă  la țară, prin locuri greu accesibile sau cu oameni ursuzi, antisociali. Dar  nu cred că era cazul ei, era o persoană cunoscută, sociabilă, interacționa, avea colegi, avea ”prieteni”  cel puțin așa pare după ceea ce au declarat ei după moartea ei, dar eu mă îndoiesc că i-ar fi fost cu adevărat prieteni. ”Maestre” CTP, eu în locul dumitale nu m-aș fi grăbit să mă laud că i-am fost prieten, pentru că eu trimit mesaje măcar de anul nou prietenilor și insist când sun odată și nu mi se răspunde. Să spui că ești prieten cu cineva dar să nu te intereseze faptul că prietenul tău nu a mai fost văzut de 3 săptămâni, sună cam aiurea.
Pe de altă parte, din câte am auzit, ar fi avut, pe lângă televiziune, și un serviciu  pe la Ministerul Sănătății, consilier ceva. Exceptând zilele libere, au trecut totuși mai multe zile în care ea trebuia să fie la serviciu și totuși nu s-a întrebat nimeni de ce nu a venit. Oare să fi fost o sinecură, un post de la care doar primea banii fără a presta ceva ? Nu ar fi de mirare, se poartă, sunt mulți, mulți astfel de consilieri și consiliere, pe la diferite ministere, regii, autorități, care au singura legătură cu locul de muncă, cardul pe care le intră banii în cont.
Drama ei, a bietelor patrupede care au murit probabil deshidratate lângă ea, dar și a noastră ca societate, este însă indiferența, egoismul, ruperea de tot ce ne înconjoară, anonimatul, desocializarea care merge până la ură în unele cazuri, lipsa de implicare. Am văzut acum ceva luni un experiment făcut de niște tineri, în care un băiat bătea o femeie în public și nu reacționa nimeni. Păi dacă acolo, unde cineva lovea, brusca vizibil în public, o femeie și NIMENI nu intervenea, ce pretenții să mai avem ca un vecin să sesizeze lipsa unui vecin sau zgomote ciudate în casă ? Ne-am dezumanizat, nu ne mai interesează ce se întâmplă lângă noi. Din păcate pe român în ziua de azi îl interesează  doar capra vecinului, nu și vecinul. Adică, dacă vede că acesta are o capră grasă și lăptoasă, face tot ce îi stă în putință să îl lase fără ea, dar dacă vede că vecinul e căzut în șanț, nu se bagă, ce treabă are el, fiecare cu a mă-sii nu ?

Dar, la mine în bloc astfel de fenomene nu se întâmplă. O modă nouă de ”semnalare a prezenței” deci de activitate care să arate că totul este ok, s-a dezvoltat prin blocurile românilor.Mai nou, oamenii nu își mai duc gunoiul la ghenă, îl lasă în fața ușii, cu zilele. Inițial am crezut că omul l-a uitat acolo, sau l-a scos până își trage pantofi în picioare, dar unul dintre ei și-a tras pantofii timp de 10 zile. Abia după decesul Cristinei Țopescu am înțeles de ce își scot oamenii gunoiul în fața ușii:

AȘA ÎȘI SEMNALEAZĂ PREZENȚA. Câtă vreme au gunoi la ușă, înseamnă că consumă, deci trăiesc. Produc gunoi, deci consum, consum, deci trăiesc: Asta este deviza societății românești de astăzi.

Fenomenul Cristina Țopescu