PAGINA LITERARA

 
Mi se învârte mintea

Mi se învârte mintea-a neputință
Ca într-un coi un spermatozoid
Sperând curat dar activând fetid
Că va ieși cu sorți  de biruință.

Mă simt și eu fierbinte și potent
Și-alerg printr-un tunel fără ieșire
Nu văd la capăt nici un filament
Dar sper la nesperata fericire.

Aștept și sper  și eu ca lumea-ntreagă
 Salvarea de la voi,  momâi de paie  
Dar voi acţionaţi ca două coaie
Care participă dar nu se bagă.

V-am pus în mâini și eu și alți ca mine
Putere de vre-o șapte milioane
Pe voi vă doare-n roți și la prezoane
Că vrem și noi să respirăm mai bine.

Se duce si-asta, ultima speranță
Că am putea scăpa de matehoți
De mâine intră Domnul în vacanță
Și vom rămâne iar cu dracu, toți.

Dar va veni în toamnă iar momentul
Când îmi veți cere votul în tunel
 Jurând și promițând la fel,
Că voi vedea în capăt filamentul.

Dar eu stimate Victor  și drag Crin
M-am săturat de vorbe și minciuni
Căci nu mai cred în semne și minuni
Am spart tunelul, țin să vă previn !

Luați-vă de mână, ca doi căței
Păpuși de pluș cu  mâinile de paie
Azi m-ați lăsat pe mine-n iar în ploaie
De mâine voi rămâneți singurei.

 
Protest de umilit

Am fost de toate, recunosc,
să neg nu are nici un rost.
De mic copil,am fost, se ştie
Doar subiect de băşcălie,
De când mă ştiu,din grădiniţă
Plângeam mereu ca o fetiţă,
că eram mic şi smiorcăit
mereu bătut, mereu lovit
Căci toţi băieţii băteau
şi fetele mă cam plesneau,
că eram, mic şi slab şi prost
n-aveam pe lume nici un rost.
Aşa că m-am decis subit
Să ajung şef, să fiu iubit,
sau dacă nu, măcar temut
Că respectat, nu s-a putut.
Şi m-am făcut the sailor man
Mă ocupam de şpăgi şi şmen,
Eram şi şef şi turnător
Timonă, cârmă şi vapor,
Eram stâpân pe mări şi cer
De la Constanţa la Anvers.
Turnam , băteam batjocoream
Şi tare bine mă simţeam.
Apoi când timpul s-a schimbat
Când bişniţa n-a mai rentat
A trebuit să plec din port
Să fac afaceri la transport.
Şi am vândut pe îndelete
O flotă şi nu am regrete
Că uite scopul mi-am atins,
Eu m-am ajuns, dar n-am fost prins,
Căci din ministru de trotuar
Am ajuns marele primar
Al capitalei Bucureşti
Traiane tată, să trăieşti.
V-am dus pe toţi de nas, se ştie
Şi am plecat din primărie
Direct pe deal la Cotroceni
Şef peste gluga de coceni.
Aici întâi v-am ciuruit
Apoi frumos v-am sărăcit,
Batjocorit, năpăstuit
Şi beştelit şi bocănit
Şi v-am dat tot ce am dorit
Şi v-am luat cât am poftit
Şi-am plans şi-am râs şi-am hăhăit,
Iar voi, aţi stat şi-aţi înghiţit.
Acum, se pare că în fine ,
s-au convins toţi cum e cu mine
vor toţi să plec s-au săturat
de chipul meu de cur pictat.
Aşa ceva nu e pair play
De ce să plec eu, că vor ei?
Voi nici nu ştiţi cum m-am simţit
în aceşti ani cât v-am belit
Cât m-am zbătut şi chinuit
Câţi fini şi fraţi am ocrotit
Câţi mondiali am cumetrit
Câţi pedelişti am asmuţit
Câţi şerpi la piept am încâlzit
Câţi lingăi am uneperit
Câţi Stolojani am mazilit
Câţi fraieri am mai fraierit
Câţi românaşi am sărăcit
Şi cât am fost de umilit
De cei pe care i-am slujit
Câţi şefi de stat m-au sarcozit
Câţi premieri m-au ocolit
Şi câţi m-au mai berlusconit
Câţi m-au osambinladenit
Şi câţi nici nu mi-au mai vorbit.
Voi nu ştiţi cât am suferit
m-am consumat şi am chelit
cat m-am rosiamontenit,
m-am ostenit şi obosit
să-l fac pe ungur fericit.
Şi după cât am suferit
Voi credeţi c-am înebunit
Să plec? Vă arde de glumit!!
Nicicând n-am fost mai umilit!
Aşa că vă anunţ solemn
Că n-am s-ascult acest îndemn
Nu plec, promit că voi uza
De dreptul meu de-a protesta.



Numai la noi
Ne-am cam învăţat românii
Să tot dăm vina pe altul
Pe străini şi pe imperii
Sau pe Domnul Preaînaltul,

Să găsim la toţi o vină
Pentru tot ce ni se-ntâmplă
Însă stăm cu mâna-ntinsă
Şi cu’n revolver la tâmplă.

Şi jucăm ruleta rusă
Fiindcă credem că pistolul
Are siguranţa pusă
Dar apoi plătim obolul

Şi dăm vina tot pe soartă
Când mai pleacă lovitura.
Când purceaua este moartă
Tot noi tăbărâm cu gura.

N’acceptăm şi nu admitem
Că noi suntem scriitorul
Care-şi scrie şi trecutul
Şi în frunte viitorul

Nu vrem să privim în faţă
Să ne recunoaştem vina
Căutăm oul de raţă
Care a făcut găina

Doar privim perplecşi pe sobă
Drobul care stă să cadă
Dar nu ne mişcăm copaia
Nici nu punem drobu-n ladă.

Numai noi, din omenire
Am putea să facem asta,
Si privim în nesimţire
Cum ne cade-n cap năpasta

Si-apoi să strigăm la lume
După milă, fără scrupul
Să ne ţinem doar de glume
Ca Ionică cel cu lupul.

Doar la noi pe străzi asfaltul
E făcut precum cojocul
Pus de unul scos de altul
Plin de petice-n tot locul.

Numai noi în România
Numai noi românii, dragii
Avem dintre toţi tăria
Să cerem muiaţi posmagii.

Doar la noi se-ntâmplă toate
Vântul zăpada şi gerul
Suntem ba luaţi de ape
Ba ne arde premierul.

Chiar pământul o să spunem,
E rotund, în ciuda noastră
Să n-avem cum să ne-ascundem
Sau cum sări pe fereastră .

Toate astea sunt motive
Să ne plângem la domnie
Toate relele se-ntâmplă
Numai la români se ştie.




NU VREAU SĂ FIU GROPAR

Nu vreau sa fiu groparul unui neam
Nu vreau sa fiu călăul unei ţări,
Nu vreau să stau şi să privesc pe geam
Cum suntem spulberaţi în patru zări.

Nu vreau sa tac, s-aştept şi să înghit
Vânzări batjocoriri şi nesimţire
Nu vreau să mai ascult stereotip
Poveşti despre promisa fericire.

M-am săturat să tac şi să privesc
Călcâiul ce striveşte un gândac
Am glas să ţip şi să mă răzvrătesc
Am glas ca să vorbesc şi nu să tac.

Nu vreau să mă complic din plictiseală
Dar nici să fiu complice unor hoţi
Tăcerea ce ucide din greşeală
Ne face hoţi şi criminali pe toţi.

Nu vreau să lâncezesc o viaţă iar
Să mă cuprindă lenea ca o moarte
Dacă va trebui să mor, atunci măcar
Să mor strigându-mi dorul de dreptate.

Nu vreau să tac, nu vreau să stau şi nici
Să mai aştept umil cu mâna-ntinsă
Să vină vreun „0 seven agarici”
S-aprindă iar o candelă nestinsă.

M-am săturat să strâng şi să tot tac
Nevoile, şi grijile şi dorul
Să fierb ca ciorba-n oală sub capac
La foc arzând cu încetinitorul.

Nu vreau, nu pot să mai suport
Atâta delăsare criminală
A celor ce vor tot, fără efort.
Nu vreau să mai bolborosesc în oală.

Nu vreau să fiu părtaş al celor care
Îmi vând pământul şi mă vând pe mine
De astăzi mă ridic iar în picioare
Nu vreau să mai accept mersul pe vine.

Priviţi-mă, la cât arăt de mic,
Eu mă aşez cu mult deasupra voastră
Căci eu de astăzi, iată, mă ridic
Şi nu mai stau pasiv lângă fereastră.

Căci nu mai vreau şi n-am să mai accept
Să fiu călău, secure şi gropar
Cât îmi va bate inima în piept
Voi fi copac semeţ, protestatar.



Pe drumul spre Dăbuleni
Pe drumul de asfalt de duce-n Dăbuleni
Trecea un prostănac cu priză la olteni
Mergea cu traista'n băţ şi cu priviri mofluze
Dând negativ din cap şi mărunţel din buze :
-“M-ai mazilit tu Victor, şi mi-ai luat şi tronul
Dar nu-i nimic, asteaptă, o să-ţi întorc ploconul.
Mi-ai fost tu naş acuma şi m-ai lăsat pe drumuri
Dar te voi pierde eu şi ale tale fumuri.
Te-a ajutat Năstase ca să îmi iei partidul
Acuma Bombonel simte în spate zidul .
M-ai jugănit mişele că nu te-am luat în State
Să văd ce-o să mai faci fără Năstase-n spate.
Nici socru nici amicii nu o să te ajute
Căci şobolanii pleacă, când treaba se împute.
Ai vrut să iei partidul să scapi de prostănac
Rămai cu pesediştii şi spală-te pe cap.
Nu vă mai vrea nici dracu, nici el nu vă votează
Vă ştie tot românul ca pe o iapă brează.
O să muriţi încet, descurajaţi şi trişti
O ceată securistă de neocomunişti.
Iar eu te voi privi cu milă şi dispreţ
Sărman copil cu aer parizian şi creţ.
Eu n-am nici pui de Cornu şi n-am nici o mătusă
Dar voi renaşte singur din propria cenuşă.
Şi am să -mi fac partid şi am sa-mi fac echipă
Să râd de pesedişti, să-i văd cum se constipă. “

Aşa visa Mircică vârându-şi în guriţă
O mică feliuţă de dulce lubeniţă.
Şi undeva pe faţă un zâmbet îi apare
Căci vine de la SUA cu gânduri de schimbare.

Lui Ifim lopatarul
Nea Ifime, ho cu tata
Nu mai chinui lopata
că guvernul şi armata
o s-o dea si pe-asta gata
Si cand va veni votarea
şi se pune iar vâltoarea
va vota toată suflarea
tot sacoşa şi căldarea.

Să trăiţi bine !
V-am promis sa trăiţi bine
A spus domnul preşedinte
dar vă rog să luaţi aminte
n-am spus să trăiţi ca mine!

Raspuns la declaratia de avere a lui Biliuta
Nene Biliuta, vere,
hai sa ne luam de mana
amandoi fara avere
amandoi cu stop pe frana.
Hai sa facem o fratie
sau ma rog un ONG
Doi loviti in scafarlie
Doi boemni doar tu si eu.
Sa ne juruim pe blog
Sa ramanem tot asa
si sa ne lasam zalog
ritmul meu si rima ta.


Circulară
De azi, Maria Piţigoi,
dacă nu-şi pune ţoale noi,
să stea la ea în bătătură,
să nu o prind prin Prefectură,
venind cu jalba în proţap,
să ia subvenţii pentru ţap

şi pentru caprele râioase,
doar piele, toate trei, şi oase!
Păi, cum să intri la prefect
şi să miroşi aşa... infect,

a găinaţ şi bălegar,
purtând un şorţ tare murdar
şi, pe deasupra, peticit?!
A mai venit un zăpăcit,

fiind, din cap, până-n picioare,
pătat cu nu ştiu ce unsoare,
cu ponosita-i pelerină
duhnind, din greu, a motorină,

cerându-mi, ca să vezi pretenţii!,
să îşi ia banii din subvenţii,
să-şi poată cultiva pârloaga.
Vin sărăntocii cu miloaga,

dar nu au minimul respect,
când se prezintă la prefect,
doar nu mă trag de brăcinari,
de-acum, cu nişte ordinari
ce ştiu să bage doar la foale
şi nu se îngrijesc de ţoale.
Dacă îi iei la bani mărunţi
pe tineri, dar şi pe cărunţi,

vei constata că, fiecare,
măcar un rând de haine are,
dar sunt ţinute la păstrare,
că, zic ei, sunt de-nmormântare.

Nu vin cu nu ştiu ce formule,
dar sunt exemple, chiar destule!,
ce ar putea să le urmeze
şi, astfel, să se cizeleze.

Elena Udrea, bunăoară,
când alte fonduri vrea să ceară
şi vine, pe-nserat, la EL,
miroase numai a Chanel

şi n-o vezi renunţând, sărmana,
la bluza „Dolce$Gabbana
sau la pantofii scumpi, cu tocuri,
când merge prin diverse locuri

şi bate ţara-n lat şi lung.
Degeaba unii o împung
şi spun că este prea cochetă,
ea ţine doar la... etichetă.

În Prefectură, am decis,
accesul este interzis,
de-acum, oricărui îngălat
sau cetăţean neţesălat!

Semnează,
pentru prefectul de Vâlcea,
Biliuţă

Laviniei Sandru
Căprioara Lavinica
S-a plimbat printre partide
Ba umflate si fetide,
Ba mai mici,cât găurica.

Si- acuma urlă la lună
şi ne-ameninţă pe toţi
că ne trage de chiloţi
dacă nu'i cântăm în strună.

E de-acum uneperistă
inocentă ca o floare
să n-o faceţi trădătoare
ea este doar traseistă.

Lui Vis

Blogul tau are lipici
Si-i prevad succes prin ani
Dar din buci nu face bici
Nici din goluri gologani

Lui KARA
Karadeniz, nici o scuza,
ce te tot invarti pe-aici
Daca n-ai noroc de muza,
Poate ai norc de bici !

Muzei lui Karadeniz

Cu o muza betivanca
si cu versul ologit
Karadeniz stai in banca
C-o sa iesi iar biciuit!

Raspuns lui Vis
Victoraş, copil din vis
gazdă de epigramist
Eu sunt mai nonconformist
Nu ştiu dacă ţi-am mai zis.

Nu mi-e frica nici de bici
Nici nu umblu dupa bani
Zic mersi daca prin ani
Mă voi mai găsi pe-aici.

Nici de kara nu mi-e frică
N-o fi el precum Tândală
Dintr-o glumă amicală
Să îmi poarte mie pică.

E şi el epigramist
Ştie că n-am scris cu ură
O să-mi dea o'nţepătură
cu-a sa pană de artist.

Aşadar şi prin urmare
Ce mi-e dat in frunte-i scris
mai ales ca dragă vis,
Am o frunte foarte mare.

Lui Karadeniz care ma scoate dator
Karadeniz dragul meu,
Cel cu muza beata curcă
N-am , mă jur pe pliciul meu
Bani nici de-o blană de nurcă

Nici dator cuiva nu stiu
Să mă fi făcut candva
Dar nicicând nu-i prea târziu
Ţi-am rămas dator cumva?

Dacă am vre-o datorie
Pentru vre-un cazan, cum zici,
Pune mâna pe hartie
Pe stilou şi-apoi pe bici.

Dă-i cu versul da-i cu rima
N’o să fie cu bănat,
Dă-i până se schimbă clima
Şi şefii de sindicat.

Cu Buldogul la Senat
La Senat ca şi în ţară
Toţi parcă's cuprinşi de streche:
Pentru-a nu ştiu câta oara
Dorm cu toţii, pe-o ureche.

O înfrângere jenantă
Este,uite, transformată
printr-o vorba aberantă,
Într-o luptă câştigată.

Nimeni însă nu vorbeşte
De înfrangere şi lacrimi
PSD-ul lâncezeşte
În orgolii şi în patimi.

De ai zice că Buldogul
este omul lor ce casă
Insă când va bate gongul
Va lătra la altă masă.

Lui Iliuta E-Vanghelistu
Nea Ilie nea Ilie
te dăduşi la primărie
la primarul care este
Făt Miştoul din poveste.

Ce-ti veni nea Iliuţă
Sa te iei si de nea Guţă
Cum că ar fi manelist
Că nu-i bun, că nu-i gurist.

Te mănâncă pe spinare
după cum bag eu de seamă,
nu-i nimic, o să dai vamă
Cand ţ'o fi suma mai mare.

Să nu crezi că o să scapi
Netaxat de Vanghelei
Vine vremea să îţi iei
porţia de la casapi.

O să îţi primeşti răsplata
fără-a prinde chiar de veste
Fiindcă omul care este
Nu îl iartă nici pe tata.

Aşadar si prin urmare
Ia aminte Nea Ilie
Nu mai da în ăla care
Care este'n primărie.

Când nu ajungi la struguri, nici ceapa nu e buna .
Cu Olanda este clar
nu mai cumperi zarzavaturi
Nu ajungi la Shengen, dar
Să râvnesti nu te mai saturi.

Unei cârnățărese
I-a placut atât cărnatul
De Buzău sau de Pleşcoi
Că şi-a cocoşat bărbatul
Şi s-a abonat la doi.

Elenei ot Pleşcoi
Demoazela de Pleșcoi
Nu mai face trotuare
Acum face euroi
Şi fițe de fată mare.

Marinarul moralist
Marinarul din Anvers
ne vorbeste de morală
Şi cu râsul lui pervers
Ne lasă la pielea goala

Laleaua olandeza

Să nu-mi spui că-i olandeză
Damicela de Pleşcoi
Eu ştiam ca ăia doi
Au găsit-o pe faleză

Aşa grăit-a matelotul
Zise bărbatul fără freză
În judecata de apoi
Că nu-i laleaua olandeză
Cum este pleaşca de Pleşcoi

Abstinentul

Băsescu este abstinent
Şi nu-i mai plac femeile
El se'ntâlneşte mai recent
Cu BMW-ul RKZ.
Maşina misterioasă

Unii spuneau că a fost goală
Alţii c-a fost şi o felină
Băsescu spune că'i greşeală
Femeia nu-i ca o maşină.

Aşa că zice el, parol,
Sunt vinovatul fără vină
Căci BMW-ul a fost gol
dar, recunosc, femeia plină.

Prima zi de şcoală
Un nou an şcolar. Alt contingent începe să spere. Privesc părinţii mergând la şcoală însoţiţi de copii şi mă întreb ce simt ei acum . Dar copii lor ? Oare or simţi ce am simţit şi eu când am mers prima oară la şcoală? Eu am “început „şcoala mai de multe ori. Prima oară la sf Gheorghe , Braşov. Str. Armatei Roşii , locuiam lângă gară, la barieră, practic în aceeaşi curte cu unitatea militară care era acolo pe vremea aia şi mai este şi acum . Eram deja de un an de zile în Sf Gheorghe ,deja cunoşţeam copii din zonă, eram curios doar să ştiu cu câţi voi fi coleg de clasă. Pe cel de bancă îl cunoşteam deja , era fratele geamăn. Eram deja de un an şi aveam prieteni , aveam simpatii, aveam şi duşmani în special unul Loţi cu care de câte ori mă vedeam mă împungeam şi uite aşa începând de a doua zi de şcoală am învăţat cuvântul arest. Copii care făceau prostii erau opriţi la şcoală după ore şi ţinuţi în clasă. Era mare ruşine să fii oprit la arest , dar cum prietenia mea cu Loţi era deja legendă, ar fi fost ruşine să nu fiu oprit la arest cel puţin de două ori pe săptămână. Partea proastă era că pe lângă mine era pedepsit şi fratele care pe lângă faptul că trebuia să mă aştepte să venim amândoi acasă, trebuia să mai dea şi explicaţii de ce am întârziat şi când treaba era mai groasă, după ce îmi luam eu porţia pentru că făcusem ceea ce făcusem , o lua şi el pentru că nu m-a tras de mână.

Nu au fost rare cazurile când eu mâncam bătaie şi el plângea dar nu de mila mea ci gândindu-se la ce îl aşteaptă şi pe el din cauza mea. De aş mai avea încă două vieţi nu aş putea să mă spăl de păcatele pe care le am faţă de el sub acest aspect. Toată generala aşa a fost. Bine , mai recuperam şi eu la capitolul protecţie. El niciodată nu primea pumni sau palme de la alţii. Dacă cineva se lua de el, era clientul meu şi nu mă uitam nici că e mai mare nici că e mai puternic. Săream fără frică să îmi apăr fratele şi dacă cineva se uita urât la el, era partenerul meu de arest. Nu rare au fost cazurile când scăpam mai repede de arest pentru că făcând arest împreună cu cel cu care mă băteam – de cele mai multe ori Loţi, ne apucam la bătaie şi acolo dacă nu stătea doamna cu noi şi atunci ne trimiteau acasă ca să nu se întâmple ceva şi mai rău.

După doi ani la Sf Gheorghe părinţii s-au mutat cu serviciul la Alexandria şi asta s-a întâmplat exact în septembrie aşa că am început clasa a treia la Grojdibodu, satul natal al mamei , la bunici. Acolo alte bătăi cu cei din comună care nu prea vedeau cu ochi buni pe cei de la oraş , mai ales că eram ceva mai .. conştiincioşi la carte şi învăţătorul, fost coleg de clasă al mamei , îndrăgostit de ea pe când erau copii ( asta ne-a spus-o bunica) nu pierdea nici o ocazie să ne dea exemplu celorlalţi copii, mai puţin interesaţi de carte şi cu mai multe griji şi sarcini gospodăreşti prin bătătură decât noi, copii de oraş , veniţi pe la ţară decât în vacanţe. Apoi când părinţii s-au stabilit, au găsit gazdă, şi au putut să ne ia şi pe noi copii, după cam o lună şi ceva parcă, am plecat la Alexandria, de fapt locuiam în gazdă în comuna Nanov ,la Nea Nicu Stoian , un om extraordinar, şofer pe salvare, care mai avea şi el doi copii, un băiat şi o fată, băiatul mai mare cu un an şi fata mai mică cu un an decât mine şi uite aşa locuiam într-o casă şi intr-o curte 5 copii. Noi 3 şi ei 2 căci in afară de fratele geamăn mai aveam unul mai mare cu 2 ani, dar acela era .. în afară de orice discuţie în ceea ce priveşte bătaia sau cearta. A fost premiant, elev de nota 10 din clasa 1 până în clasa a 12-a, nu avea cine ce să îi reproşeze, profesorii erau bucuroşi să îl aibă elev, elev de 10 pe linie într-o vreme când mediile nu se rotunjeau.

Am reînceput şcoala la Şcoala nr 1 din Alexandria, practic la marginea oraşului în ţigănime, şi acolo am învăţat să mă bat cu ţiganii. Pe vremea aia ţiganii nu ştiau că trebuie să le spunem de rromi dacă ar fi ştiut, aveam un motiv în plus de bătaie deci folosesc cuvântul consacrat la vremea respectivă, pentru a respecta adevărul istoric Am început cu maghiarii, am continuat cu copii de la ţară şi aşa am intrat într-o etapă superioară bătăi cu ţiganii, bineînţeles cei apropiaţi de vârstă cu mine. Nu eram un tip arţăgos, nu căutam niciodată scandal, doar că nu mă lăsam călcat în picioare şi cum eram mic de statură dar tare în clanţă, care cum vedea că nu mă las modelat văzându-mă mic spera să mă convingă cu forţa. Nu mergea nici aşa.

După alţi doi ani, părinţii au primit apartament în oraş, ne-am mutat acolo şi am schimbat sau reînceput şcoala undeva în centru, Şcoala Generală Nr 3, strada Carpaţi. Aici alţi ţigani, alte bătăi, în plus începusem a-mi arunca ochii după fete şi unele erau deja amanetate aşa că a trebuit să lupt pentru o privire că la altceva nu visai prin timpurile alea.

Uite aşa am început eu şcoala de 4 ori că liceul nu îl mai pun la socoteală. Nu am să pot uita emoţiile fiecărui început. Nu ştiu pe alţii ce îi emoţiona sau sensibiliza sau interesa sau atrăgea la Începutul Şcolii, dar eu ţin minte că de fiecare dată când intram într-o clasă nouă la o şcoală nouă, mă uitam în clasă să văd dacă cunosc pe cineva. Dacă vedeam pe cineva cunoscut altceva nu mai conta. Dacă nu vedeam , prima oră nu făceam altceva decât să studiez pe fiecare să văd cu care pot face casă bună şi care sunt potenţialii adversari. Nu îmi trebuiau mai mult de două zile trei să îmi găsesc locul şi să îl şi marchez. Nu mă pot lăuda că am fost mereu Alfa , dar Omega nu am fost niciodată. De regulă în prima pauză se făceau legăturile , colegii veneau , întrebau, după cum priveai şi răspundeai ştiau ce preţ să pună pe tine .

Ce mi-a rămas in memorie din toţi aceşti ani ? Zilele de început, când ne pregăteam de şcoală, poate mai pline şi mai emoţionante decât tezele. Nu am să uit în vecii vecilor şi şi acum simt parcă nări mirosul colii albastre cu care ne înveleam caietele. Tăticu era un om meticulos şi urmărea mereu cu atenţie cum le înveleam , cum scriam etichetele , cum împătuream colţurile colii mov-albastru cu care înveleam caietele , cum ascuţeam creioanele şi cum puneam totul în ghiozdan .Era un întreg ritual care s-a păstrat peste ani şi cum eram 3 copii în casă era ca un fel de concurs, după ce le înveleam le punem frumos pe masă şi tăticu venea şi verifica , să vadă care le-a îmbrăcat cel mai bine . Bineînţeles că eram pe locul 3 dar aveam şi eu câte unul două îmbrăcate frumos şi pentru alea îmi erau iertate greşelile celelalte.

De uniforme noi, nu era vorba decât mai rar aşa, fiind 3 copii, ne venea rândul la 2-3 ani , nu în fiecare an . Ne era drag când aveam o uniformă nouă, ne plimbam în ele ca şi cum am fi luat premiu, dar după o săptămână, era uitat. Dar ce era mai important la fiecare început de an şcolar era întâlnirea cu colegii, prietenii , chiar şi profesorii , eram curioşi care din colegi crescuse mai mult, care ce a făcut prin vacanţă, care fete .. se dezvoltaseră mai .. frumos, erau atâtea lucruri de povestit şi de auzit nici nu ştiam când trecea prima săptămână, era tot o sărbătoare. Apoi eram curioşi ce jocuri mai învăţase fiecare , cât de buni suntem la jocul respectiv după ce îl învăţam, cine va fi şefa de clasă cine va fi şeful echipei de fotbal a clasei. Spre norocul meu , nu jucam rău de loc, dar la Alexandria sportul oraşului era tenisul de masă. Se juca tenis de masă la toate scările de bloc şi după ce am ajuns la Şcoala 3 am intrat repede în topul şcolii dar am ajuns şi câştigător al campionatului de fotbal interşcolar, faza pe regiune cu echipa şcolii. Eram mândru de şcoala mea, eram cei mai buni din oraş la fotbal, tenis de masă şi handbal. Baschetul nu era pentru noi. Nu am să îl uit în veci pe profesorul de română Honoriu Andreescu, cel care m-a învăţat gramatica cu care am întrat 30 de ani mai târziu la filologie şi care m-a învăţat cum să fac o analiză literară , sau comentariu, cum îi spune acum .

Doamne cum vin , cum se leagă amintirile, cum se zbârleşte pielea pe mine de parcă mâine încep eu şcoala. Nu pot să nu mă întreb , oare copii din ziua de azi ce simt, cum simt acest eveniment ? Eu habar nu aveam pe vremea aceea cine e ministru învăţământului, ştiam că odată ajuns în clasă mă aşteaptă cărţile pe bancă , ştiam că în seara aceea urmează al doilea concurs la învelit cărţile şi scris etichete, eram curios să văd cât sunt de noi, le miroseam efectiv, aveau un miros specific pe care nu îl poţi uita, strângeam din nas dacă erau îndoite la colţuri sau nu erau viu colorate, le priveam cu bucurie şi cu mândrie, erau cărţile noastre, chiar dacă ştiam că va trebui să le şi învăţăm. Nu exista internet, nu existau 100 de posturi de televiziune , nu ştiam cine era ministru, ce declaraţii făcuse, câţi îl înjurau, când terminase bacalaureatul, ce afaceri de familie avea , nu ne întrebam când vor face grevă profesorii şi nici dacă va îngheţa anul de învăţământ sau nu. Oare copii în ziua de azi ce bucurii au, ce emoţii, ce poveşti îşi spun , când ei şi-au vorbit tot timpul pe telefon, Iphone, Ipod, Ipad,s-au văzut pe web, şi-au trimis SMS, MMS, sau mai ştiu eu ce şi sunt deja sătui unii de alţii, practic nici nu au fost despărţiţi. Pe ei nu îi aşteaptă cărţile pe bănci, profesorii îi întâmpină mai obosiţi decât la intrarea în vacanţă,mai plini de griji mai lipsiţi de chef şi mai speriaţi, mai îngrijoraţi mai stresaţi şi parcă mai puţin pregătiţi. Nici ei nu ştiu ce să-i mai înveţe, ce limbă este considerată străină şi care este cea oficială , dacă la 23 August regele a salvat sau a trădat România, ce scriitor a rămas în programă şi ce beizadea a devenit inspector şcolar, ale cui manuale alternative sau culegeri să le recomande spre studiu elevilor ca să nu fie daţi afară din învăţământ, ce lege a fizicii mai este valabilă sau care a fost înlocuită cu o ordonanţă de urgenţă, ce bogăţii mai are solul patriei şi care au dispărut şi nu mai sunt ale patriei, ce industrie mai este dezvoltată şi care combinat a dispărut pentru că a dat faliment proprietarul şi a dispărut în ţările calde şi în fine , cum se mai face adunarea , din unu în unu sau pe sărite, ca la senat?

Cu atâtea enigme, necunoscute, probleme şi evoluţii, nu pot să nu mă întreb cum întâmpină elevii prima zi de şcoală, ce bucurii au, ce îi frământă, ce îi animă, ce aşteaptă , ce îşi doresc? Dar părinţii ?






Nu-i iertaţi!
o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn....

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi
fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare..

nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…

nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul …

PAMFLET PRIMIT PE MAIL, NU CUNOSC AUTORUL
Neacsu Marin




CUVANT INAINTE
Inaugurez in aceasta seara o noua pagina pe blog. Se va numi Pagina Literara si va curpinde creatii, lucrari personale apartinand colegilor sindicalisti si nu numai , cu scopul de a face cunoscute gandurile , ideile , si frumusetea din interiorul nostru . Sunt convins ca avem in noi , foarte multi , adevarate comori pe care uneori din teama , rusine , decenta , modestie  ne ferim sa le aratam si altora . Este pacat ca am ajuns in situatia in care talentul literar , sensibilitatea , emotia interna  sunt considerate rusinoase . Vreau sa fac sa dispara acest sentiment si sa contribui la descoperirea  si revelarea sensibilitatii noastre  pentru a arata tuturor ca suntem si militari dar si fiinte umane  sensibile si simtitoare . Singura conditie a publicarii materialelor este decenta si .. valoarea . Aici nu se vor publica atacuri la persoana , razbunari, vendete .  Toti cei care doresc sa isi trimita materialele aici , sunt rugati sa trimita materialul pe adresa neacsum2005@yahoo.com . Mentionez ca nu am posibilitatea verificarii veridicitatii sau pataernitatii materialelor trimise , asadar responsabilitatea dreptului de copy-right revine celor ce trimit materialul, nu celui ce il publica pe un blog privat .

Inaugurez cu placere aceasta pagina  cu un pamflet al unui coleg de blog caruia nu-i cunosc decat id-ul de bloghist. Bine ai venit Karadeniz , multumesc pentru accept  si felicitari inca odata . Sper sa nu fie unica productie pe care mi-o trimiti .   



SAPTE MEMBRI FONDATORI  

Sapte membri fondatori

S-au jucat de-a sindicatul
S-au scremut de doua ori
Si-a iesit de tot macatul.

Au facut din el un bici
Si-au pornit pe strasse
Fiindca na facut nici plici ,
Au ramas doar sase.

Sase membri fondatori
Au strigat lozinci
Unul n-a strigat in ton ,
Si-au ramas doar cinci .
Cinci membri fondatori
Se joaca cu sindicatul
Unul se va satura
Si raman doar patru .

Patru membri fondatori
Se vor bate intre ei
Cel mai mic va fi mancat
Si raman doar trei .

Trei membri fondatori
Trag la frunza de trifoi
Unul e ghinionist
Si raman doar doi

Doi membri fondatori
Se’apuca de tras cu tunul
Unul trage’ n celalalt
Si ramane doar nebunul .





               FLACARA VESNICA CE NU SE STINGE
Tu pleci sa te’ntalnesti cu Eminescu
si cu Sorescu si cu alti confrati.
Noi stam aici cu Boc si cu Basescu ,
Anastasii , Elene si-alti ratati.
Tu pleci in lumea fara intristare
si fara umilinte si razboi,
sa nu mai tii toti prostii in spinare,
ce-au aruncat in tine cu noroi
Te-au umilit lasandu-te pe tine ,
poet si patriot fara egal,
sa fii condus de cine stie cine,
analfabet cu ochelari de cal ,
de canachei si tradatori de tara ,
cu pregatire cat un degetar,
legati de scaune cu lant si sfoara ,
sarmane gaze prinse’n insectar.
Ei , agramati tiviti in haine fine ,
croite la Paris cu euroi
sa-ti spuna tie ce sa canti? Rusine !
Umplea-s-ar toti de griji si de nevoi!
Ca te-au tinut pe Tine’n fata portii
sa nu-ti trimiti mesajul salvator.
te-au aruncat bolnav in voia sortii,
ca sa te izoleze de popor .
Si te-au calcat nemernicii pe umeri
si glasul incercat-au sa-l inchida .
pigmei ratati de nu puteai sa-i numeri
conducatori cu umblet de omida .
Ei cred ca te-au invins fiindca ne lasi
si-si freaca mainile zambind subtil,
un card de profitori avari si lasi
plangand cu lacrimi mari de crocodil.
Ei nu’nteleg ca cei invinsi sunt ei ,
bieti croitori haini de haine grele,
o lume de perfizi si de misei
cu zgomot behait de vuvuzele .
Ei stau aici si cred ca te-au invins,
pe tine , iubitorul de parinti .
dar tu te-ai dus anume , dinadins
ca sa-i privesti de-acolo dintre sfinti .
Si sa le le-arati ca gestul lor murdar
de a-ti grabi plecarea dintre noi,
ti-a pus la umeri aripi de Icar
si te-a trimis la cer printre eroi .
Tu pleci sa te’ntalnesti cu Eminscu

in locul unde neaua nu te ninge.
Ridica-te spre ceruri Paunescu
Flacara Vesnica ce nu se stinge !

Ridicate si lumineaza calea
romanilor ce te-au iubit si stiu
doar de la tine ce inseamna jalea
si dragostea si dorul in pustiu .
Caci tu ne-ai dat iubirea de mosie
si dragostea de Putna lui Stefan
si dorul de parinti si tot ce stie
batranul dar si pruncul de un an .
Te du in liniste FLACARA VIE
Ramai nestins pe plaiul mult iubit
Cat Romania asta o sa fie

VEI FI SI TU IN VEACURI POMENIT
TE PLANG , FLACARA VESNICA A GLIEI ,
TE PLANG IN RUGA TA PENTRU PARINTI
TE PLANG TOTI PATRIOTII ROMANIEI
PE TINE URCATORUL INTRE SFINTI!




Cazanul SCMD-ului !
Sindicatul militaru’
Înfiinţat acum un an,
Comandat de col. Dogaru,
E blocat de un cazan.
                                                 
Din Pricină că, mă rog,
Nu-i cazan ci e cazare.
Cum afirmă her Rinciog,
Peste tot, în gura mare.

Cătălin, trezorierul,
Un Apostol printre sfinţi,
A umblat, bârfeşte cerul,
La punguţa cu arginţi.




Şi ar fi comis, se pare,
Fără cenzori, un abuz.
Asta spun, în gura mare,
Şi Aniţa şi Cobuz.



Asta e pe scurt povestea,
Dedesuptul e mai mare.
In surdină, umblă vestea
Că e vorba de TRĂDARE





                                                                       
   De-i trădare vrem şi noi                    Adevărulse ştie.                                                                                 
  Ca să nu aflăm apoi
  Că-i doar vorba de PROSTIE!




                          Vrem să reformăm o ţară
                          Mitinguri, comunicate,
                          Tactici, Artă Militară!
                          Insă iată, din păcate,



Că elita pensionară
Luptele le duce-n van                                                
Şi se face de ocară,                                                                        
Fiind înfrântă de-un CAZAN !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.