duminică, 28 mai 2017

Campanie cu căciulile peste ochi


dragnea_57124400-nasaud
Hai la campanie
Deşi mai este un an şi jumătate până la alegerile prezidenţiale, unele posturi tv şi analişti sau mă rog, ziarişi, nici ziarişti, purtători de vorbe pe şi de  la ambasade se grăbesc să ne anunţe că a început campania electorală. Deşi ei, ca candidaţi, nescuzată să îmi fie cacofonia, nu au anunţat nimic,  se spune că Iohannis şi Dragnea au ieşit la baie. Culmea e că nici nu e vremea de plajă, dar nu contează, ei fac baie de mulţime. Mai întâi au făcut o baie ungurească, pe la congresele UDMR unde s-au grăbit şi unul şi altul să îi pupe pe buci, pe liderii maghiarilor, unul prin reprezentant, altul pe viu, bineînţeles unul pe stânga altul pe dreapta, dar nu ar fi exclus să se întâlnească la centru. În documentul adoptat de Congres se spune fără echivoc pentru cine are ochi să vadă, că Transilvania este considerată a ungurilor sau dacă nu este, asta se urmăreşte: “Dorim să avem putere de decizie în toate problemele care ne privesc, să nu ne impună autorităţile de la Bucureşti anumite standarde.”
Dacă e cineva care să înţeleagă de aici altceva decât că UDMR doreşte separarea Transilvaniei şi că doresc să o gestioneze singuri, ori e prost, ori  e prost. Domnul Iohannis nu a fost la Congres, probabil o să meargă când Transilvania nu va mai face parte din România, pentru că el merge numai peste hotare, dar a trimis un mesaj pe NV care se lipeşte ca nuca în perete de pretenţiile udemeriste:
„UDMR a reprezentat cu succes de-a lungul acestor ani comunitatea maghiară, participând în același timp la guvernare alături de toate partidele importante ale României. Proiectul de țară va fi un document strategic și mă bucur că UDMR este parte activă a acestui proces”. Păi dacă ceea ce doresc udemeriştii, reprezinta democraţie şi proiectul de ţară la care achiesează şi domnul Iohannis, atunci prost nu este Iohannis, proşti suntem noi că îl mai lăsăm să intre în ţară din vizitele sale.
Dar dacă pe Iohannis îl putem înţelege, el este român doar pe jumătate, ca cetăţean, nu şi ca naţionalitate, ce ne facem cu domnul Dragnea care acum două luni îmbrăcase haina patriotismului pentru că aşa cerea momentul, spunând : „Eu nu am un discurs naţionalist, nu am un discurs de slugă. Am un discurs de român normal care încă speră că în ţara lui poate să vorbească pentru drepturile românilor.”
Asta era opinia lui Dragnea acum două luni, când se discuta despre multinaţionale. Dar acuma, când e vorba de segregare şi regionalizarea, împărţirea României, preşedintele PSD, spune:
“Apreciez că UDMR, alături de partidele democratice din România, poate participa la construcția unui proiect nou, pentru România, pentru următoarea sută de ani.”  Asta a înţeles el din declaraţiile UDMR? Prin reacţia sa pretins împăciuitoare, domnul Dragnea ne duce la concluzia că ori nu a înţeles mesajul transmis udemeriştilor,  ori l-a înţeles şi e de acord cu el, ba,  mai mult,  este gata să pună şi el umărul chiar şi  100 de ani la implementarea lui. Aşa Liviuţule, pupă-i  în dos pe cei care  au sărbătorit Dictatul de la Viena. De ce de data asta domnul Dragnea nu a mai vorbit despre drepturile românilor şi a vorbit despre drepturile maghiarilor, era cumva la Budapesta, sau se gândeşte deja la Deecmbrie 2019 şi crede că va ajunge să candideze la Cotroceni? Uite că eu nu sunt atât de sigur nici că va candida, dar mai ales nici că va câştiga. Nici el şi nici Iohannis.
oglinda oglinjioaraOglindă oglinjioară ….
Dar dacă Iohannis are scuza că a trimis un mesaj pe blind, Liviuţ nu are nici o scuză el  i-a pupat în fose pe revizionişti în cunoştinţă de cauză, cu docomentul în faţă. Aşa tată, aşa te alegi preşedinte, cu voturile a două  milioane de  de unguri. S-o crezi tu! Ce mai e de comentat?  Trebuie să admitem că da, a început campania electorală, cu doi candidaţi iresponsabili, gata să trădeze tot numai să ajungă pe scaun.
Hai la baie neamule !
Şi parcă pentru a ne demonstra cât de labil, instabil politic sau de demagog este,  la o zi după ce îi pupă în fose pe udemerişti, domnul Dragnea, a redevenit român, din nou îi plac tradiţiile şi oamenii din popor. A luat din lada de zestre, o pereche de izmele populare  încă tremurânde în urma articolelor despre moştenirea  familiei Teldrum, şi fuga-fuguţa mascat în haiduc telemormănean  la Năsăud la Ziua Portului Popular.  Acolo, plin de zâmbre le-a  explicat fetelor cu microfonul că el nu este tradiţionalist de azi de ieri, el încă de când era mic a participat la jocuri populare şi că nu a uitat nici acuma că avea o căciulă care îi tot cădea peste urechi. Păi asta nu trebuia să mai spună, şi acuma e vizibil că are o căciulă prea mare, ca şi Iohannis, numai că la Iohannis  măcar capul e pe măsura căciulii,  doar mintea e diproporţionată.  În ceea ce priveşte portul popular, Liviuţ dă dovada vastelor sale cunoştinţe în domeniu. El spune reporterilor : ”În Teleorman, oamenii erau săraci, nu prea aveau costume populare şi nici clopuri ca pe aici. Oamenii nu aveau decât căciuli sau pălării de paie, pentru că atâta ne permiteam.” Ca să vezi domnule ce interesant. Dar în Dobrogea se purtau clopuri doamnule Dragnea? Dar în Bucureşti, unde oamenii erau mai bogaţi? Domnule Dragnea clopul este un obiect de îmbrăcăminte local, purtat în Transilvania, în special în Ţara Oaşului, dar asta  nu are nici o legătură cu gradul de sărăcie ci cu zona. Dar totuşi ceva ceva ştiţi domnia voastră,  aşa e, cei mai săraci …cu duhul nu purtau nimic în cap.Eu cred însă că domnu Dragnea este în confuzie. A auzit el ceva ceva deşpre starea socială şi căciulă, dar aia se întâmpla pe timpul lui Burebista, chestiile alea care se puneau pe cap se numeau  pileus, iar cei care le purtau  erau Tarabostes, nu moţi sau ciobani transilvani.Dar aşa e domnul Dragnea, face un talmeş-balmeş din toate.
Gurile rele spun însă că domnul Dragnea s-a dus la Năsăud pentru că a auzit că se vor strange 10000 de oameni şi nu strica să fie şi el pe acolo, ca Băse pe Găina.
Am să închei îndrăznind să îl contrazic pe marele purtător de impresii Chireac şi să spun că şansele lui Dragnea de a ajunge preşedinte sunt egale sau mai mici decât ale lui Iohannis, dar nu pentru că Iohannis ar avea prea mari şanse, ci doar pentru că are una în plus, serviciile.
Iohannis cu caciula
De fapt pentru amândoi căciula e prea mare.

http://www.mediafax.ro/politic/congres-udmr-dorim-sa-nu-ne-impuna-bucurestiul-standarde-16299401
https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/13/iohannis-udmr-a-fost-este-si-va-ramane-un-pilon-principal-al-constructiei-democratice-in-romania-12-25-01
http://adevarul.ro/news/politica/dragnea-eu-nu-discurs-nationalist-sluga-ci-deroman-normal-psd-nu-nimic-multinationalelor-1_58af34205ab6550cb8c00035/index.html
https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/13/dragnea-la-congresul-udmr-va-invit-sa-lucram-impreuna-pentru-proiectul-urmatorilor-100-de-ani-11-41-02
http://www.rasunetul.ro/liviu-dragnea-ziua-portului-popular-inseamna-romanism-am-tinut-foarte-mult-sa-onorez-aceasta
https://www.dcnews.ro/liviu-dragnea-asa-cum-nu-l-ati-mai-vazut-ce-spune-chirieac_542826.html

Campanie cu căciulile peste ochi

Supărarea Hamsterului

Supărarea Hamsterului

În PSD gura bate curu

raspuns ministerul muncii
Cu riscul de a fi certat iarăşi de unii pudibonzi voi păstra această expresie în articolul meu pentru că reflectă până la identificare faptele celor ce vor fi prezentaţi mai jos. Nici nu ştiu cu care să încep, pentru că e o aşa mare aglomeraţie,  de ai crede că e concurs, sau se dau ceva milioane de euro celor care reuşesc să se afirme. Expresia în sine este cunoscută ca exprimând situaţia în care un om, din plictiseală, teribilism prostie, sau chiar proastă educaţie, deschide gura şi spune lucruri pe care de altfel nu le-ar spune dar le vorbeşte gura fără control şi astfel se faultează singur sau dă  altora ocazia să îl taxeze.  O să îi prezint în ordinea comiterii faptelor .
1.       Cătălin Rădulescu . Vi-l amintiţi ? Este deputatul cu mitraliera, cel care cu ocazia protestelor de la Victoria de când cu Legea graţierii, se lăuda că el are o “mitralieră” cu care a tras la revoluţie,o armă “de panoplie” cu care este gata să tragă oricând i se pune lui pata. Se mai lăuda acest gură-spartă şi că el este revoluţionar deci merită şi respectul naţiunii. Ei bine, aşa cum spuneam încă de atunci,  marele revoluţionar  s-a băgat singur la rece, pentru că parchetul a deschis un dosar “în cauză” cum le place lor să spună, s-au făcut cercetări şi s-a descoperit că domnul avea acasă pe lângă o armă deţinută legal, şi alte elemente de armament şi muniţie  pentru care nu avea autorizaţie, de aici beleaua. Şi pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, luat la bani mărunţi s-a descoperit că nici mare revoluţionar nu prea a fost iar acuma se fac cercetări in rem privind obţinerea certificatului de revoluţionar. Se poate spune că domnul deputat are gura cât buca şi mintea cât nuca.
2.       Bacalbaşa. Cine nu îl ştie pe domnul deputat(altul?) Bacalbaşa, tot membru PSD  medic, fost  preşedinte de consiliu Judeţean, deputat, scriitor, un om de spirit. Personal îl simpatizam şi încă îl simpatizez pentru mintea ascuţită şi chiar şi nota aparte pe care o face în cadrul politicienilor români. Despre el nu se poate spune că nu are ce căuta în Parlament dar se poate spune că uneori, orbit de patriotismul de partid, sau luat de val uită că vorbeşte în faţa Parlamentului, nu îi propriul cabinet medical şi că “duşmanul vegheşte” aşa că este nevoie de un mai mare autocontrol. Într-o dispută la tribuna parlamentului cu un confrate din Vaslui, cunoscut şi el pentru gura mare, doctorul a depăşit,  nu decenţa incintei, pentru că ce s-a spus de-a lungul anilor în acea sală, depăşeşte cu mult ceea ce a spus doctorul şi chiar ce spune un birjar pe capră, ci nivelul lui de educaţie şi eu pentru asta îl sancţionez. Se aude însă că va fi sancţionat şi tras de urechi şi de partid. Asta e, gura, bat-o vina.Nu ştiu dacă distinsul doctor va rămâne cal sau şa, dar précis se va bate saua ca să priceapă şi calul.
3.       Olguţa Vasilescu. Ei, cine credea că va ajunge olteanca lider în bătutul ..părţii dorsale”? Vă mai amintiţi probabil discursul său din faţa feţelor europene, discurs suţinut în Olglish, când putea să vorbească în frumoasa limbă maternă şi scăpa de critici. Dar ea nu, ea a vrut să arate că e mai tare decât fularul de mohair. Ei bine, deşi era de aşteptat, nu s-a potolit. Numai că de data asta doamna Olguţa a spus corect ceea ce a spus, dar îşi dă totuşi peste gură singură, pentru că pe de o parte, în legea salarizării susţine blocarea pensiilor speciale până în anul 2022, din motive clare de lipsă de lichidităţi în celebrul articol 40 al legii, incluzănd şi pensiile militare în rândul celor speciale. Necunoscătorii i-ar da dreptate numai că domnia sa, -repet, de data asta pe bună dreptate şi corect- pe de altă parte, răspunzând unei scrisori trimise de un grup de asociaţii ale militarilor-   spune că de fapt pensiile militare nu mai sunt sau nu sunt pensii speciale, ci pensii militare. Iată ce spune domnia sa negru pe alb. “ Începând cu data de 1 Ianuarie 2016, pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special au devenit pensii militare de stat şi au ieşit din cadrul sistemului unitar al pensiilor publice, fiind incluse în SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT. “ Nimic mai adevărat, dar atunci de ce sunt incluse pensiile militare în articolul 40 al legii salarizării care se referă la pensiile speciale? Cine răspunde la întrebarea asta? Oricum acest răspuns al doamnei Olguţa poate fi folosit în instanţă dacă cineva va ataca articolul. Mai spune însă doamna Vasilescu ceva înteresant în acel răspuns: “Totodată menţionăm că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu a fost iniţiatorul niciunui demers cu privire la modificarea şi completarea Legii 223 privind pensiile militare de stat. “ Acest răspuns este foarte interesant, pentru că dovedeşte că modificările prin care le sunt amânate restanţele şi actualizările militarilor, au fost clocite, propuse şi introduse de ministerele care gestionează pensiile militare, aşa că se dovedeşte ceea ce mulţi nu admit, şi anume că militarii sunt faultaţi de purtătorii de uniformă, nu de civili. Probabil pentru acest răspuns doamna Olguţa va fi pusă în discuţia CEx al PSD, la viitoarea şedinţă, sau se va găsi un acar Păun dându-se vina pe  o greşeală  de comunicare.
Succes PSD, cine se înscrie pentru următoarea rundă ?
PS: Pentru cei care mai au dubii legat de influenta razelor de soare asupra tablelor la mare iată ce declara într-un interviu domnul general Ciucă Nicolae,  privind   modul în care s-a lucrat la Legea salarizării unice, pe partea militară:
„Pot să-i asigur, însă, pe camarazii noștri, că am discutat pe marginea acestei legi, într-o ședinţă coordonată de secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa, cu contabilii-șefi de la toate categoriile de forţe, de la toate comandamentele, cu specialiștii de la Direcţia Financiar-Contabilă și din celelalte structuri cu responsabilităţi pe acestă linie.Proiectul de lege a fost îndelung dezbătut, amendat și modificat, astfel încât, așa cum arată acum, asigură, din punctul nostru de vedere, o justă reașezare a sistemului de salarizare din armată.”
QED.
http://presamil.ro/general-nicolae-ciuca-seful-statului-major-general/

În PSD gura bate curu

vineri, 12 mai 2017

România, grădina (zoologică) a Maicii Domnului?

ce te uiti ba asa
Scriam acum câteva luni  un articol numit ”atelier de educație animalieră”despre modul în care o doamnă muzeograf din Craiova făcea educație copiilor veniți în vizită de ”studii”și cum sunt folosiți termenii în necunoștință de cauză.
Secretul lui Polichinelli
Subiectul mi-a fost amintit de un studiu al Uniunii Europene care  a constatat că în România anului 2017, 40% din elevi   citesc un text fără să îl înțeleagă și unul din doi va fi analfabet profesional. Așa și ? Care e problema? Traian Băsescu a ajuns președinte deși nu a strălucit la învățătură. Mihai a ajuns rege și gângăvește și acuma.  Valeriu Zgonea a fost repetent de două ori, dar a fost colegul lui Mihai Viteazu și președintele Camerei Deputaților, Crin Antonescu a fost și el repetent un an la Facultate dar a ajuns președinte de partid și al Senatului, Dragnea a fost și el repetent în facultate pe care doar el știe cum a făcut-o și uite-l, ditamai dirijor al Guvernului, Iohannis a ajuns și el președinte fără să știe cum, dar mai ales fără să știe sa vorbească dar a știut să își cumpere case prin fals și uz de fals pentru că a avut noroc.  Să mai amintesc de sutele de parlamentari de meserie frizeri, lăcătuși, auto, șoferi, țiitoare, lingăi, etc etc, ?
Qui prodest?
Păi dacă se poate ajunge așa sus fără școală, având noroc, fără să fii în stare să vorbești nici românește, că engleză oricum vorbești imediat ce ajungi ministru, sau dacă poți ajunge premier sau șeful DNA plagiind, de ce să mai meargă la școală elevul român sau de ce să mai învețe? Și se mai pune întrebarea de la cine să învețe, de la profesori care iau 2 și 3 la titularizare sau sunt prinși copiind?Păi așa ajung învățători, doamne care refuză să plătească vasele sanguine comandate la Zepter.
Sau de ce să se mai chinuie profesorii să învețe pentru a fi titularizați dacă e suficient să se înscrie în partid, să facă bocancii  directorilor de instituții de învățământ sau inspectorilor șefi? Hai să fim serioși, cine e prost să mai învețe atâta vreme cât plagiatul și hoția te fac domn în România? Nu sunt de vină  elevii, și  profesorii, de vină sunt cei care schimbă miniștrii din 3 în 3 luni și fiecare vine cu propria lege a învățământului, proprii specialiști,  analfabeți de partid, cu dublă calificare și doctorate obținute la private  în pupinturism și turnătorie, și devin invitați permanenți  la televiziuni să ne dea lecții de conduită.  Elocvent este cazul domnului Vișan Gelu, fost pedagog la un liceu din Craiova, căutător pe sub fustele elevelor, eliminat din învățământ pentru viol, judecat pentru aceeași faptă, luat sub aripa profesorului Berceanu cel care a vândut Israelului planurile avionului ce se construia la Craiova  și grațiat de Băsescu pe care îl slujește acuma cu ardoare. Nu m-ar mira să îl văd pe domnul Vișan într-un viitor guvern de ”coaliție națională”, ministru la Educație sau chiar Justiție, de ce nu? Dacă se poate și așa, de ce să mai învețe sau să se perfecționeze profesorii?
Propuneri de ochii lumii
În aceste condiții propunerea UE de a fi evaluați sau plătiți profesorii români după rezultatele elevilor sau orice altă propunere care este viabilă într-o țară civilizată, în România va fi sortită eșecului, sau va fi și mai falimentară, pentru că se vor găsi ”soluții” de ieșire din criză. Se vor aplica diverse metode care vor face ca elevii proști, dar cu ”dedicație” să fie primească note mai mari, vor fi promovați toți, indiferent de nivelul cunoștințelor, numai să nu fie profesorul ”bun”sancționat,  iar profesorii”răi”recalcitranții care nu participă la viața politică a țării, care nu se vor înscrie în partid sau nu vor ”achiesa” la metodele directorilor vor fi sancționați sau nu vor fi promovați, etc etc. Ce va face UE atunci, va veni să  schimbe directorii de școli, inspectorii sau primarii? Absurd. Ceea ce poate face UE  acum este să nu mai dea girul papagalilor din fruntea țării și să nu mai laude toți baschetbaliștii  care vin să le vorbească în romglish despre lupta anticorupție în România.
Apropo de papagali, se  spune că noi românii trăim în  Grădina Maicii Domnului, dar mă întreb dacă nu cumva Maica Domnului avea o Grădină Zoologică, pentru că românii în ziua de azi, grație sistemului educațional avansat, se poartă ca măgarii, beau ca porci, ies la  vot sau proteste  ca oile, muncesc ca boii, se uită la un radical ca vițelul la poarta nouă, vorbesc ca papagalii, se îmbracă ca maimuța, urlă ca leii și fug de răspundere, ca dracu de tămâie.  Ce ne mai trebuie educație?
Concluzie
Ceea ce se întâmplă acum în învățământul românesc, rezultatele elevilor și ale profesorilor, analfabetismul care  câștigă teren pas cu pas, toate acestea, nu țin în fond  de moștenirea genetică a românilor, nici doar de lipsa de implicare a părinților, elevilor și profesorilor, ele sunt în principal  rodul și consecința politicii educaționale a celor ce ne-au condus de 28 de ani încoace, a repetenților, ”modelelor” branconerilor, sâsâiților, rârâiților, bâlbâiților, almanahilor, maneliștilor, cocalarilor,  care ne-au invadat Parlamentul, Guvernele,  viața politică, socială  și emisiunile tv și au arătat copiilor unde pot ajunge dacă fac ca ei. Ce poate face un părinte sau un profesor bine intenționat  în fața copilului, cum să îi spună că are nevoie de carte și educație ca să reușească, când copilul îi spune: ” dar ce, Băsescu, Zgonea, Vanghele, Becali, Guță, Mutu, Columbeanca,  Eba, au fost fruntași la învățătură?” Și ce poate să facă UE în fața acestei armade anti-cultură? Și să fim  totuși realiști, acest lucru convine de minune Uniunii Europene, pentru că cu cât vom fi mai analfabeți, cu atât vom fi mai ușor  de prostit, dirijat, supus, furat  și exploatat. Studiul  nu este făcut pentru a ne ajuta ci pentru a arăta și altora de ce România trebuie condusă ”de la centru”, așa cum prietenul strategic ne conduce spre război. Acesta  mai întâi ne-a pus să ”restructurăm” armata, apoi să distrugem industria națională de apărare, pentru că nu era compatibilă,  apoi să ne trimitem copii să lupte pentru ei pe pământuri străine, apoi să cumpărăm tehnică second hand din cimitirele lor militare, iar în final   ne-au pus să îi rugăm să ne  ocupe țara cu baze militare, tehnică și personal,  pentru că noi nu suntem în stare să ne apărăm singuri așa cum cei care conduc UE au constatat acuma  că nu suntem în stare să ne mai ”educăm” e nevoie de legile lor de îndobitocire. Până la urmă o să ne  ceară să ne desființăm sistemul educațional  național, pentru că oricum scoate proști cu diplomă sau tâmpiți, cum spunea președintele tuturor tâmpiților și să ne trimitem copiii să învețe la Paris cum se face nodul la cravată. Istoria se repetă.
Si ca o exemplificare finala, va ofer discursul deputatului Adrian Mihaita (cum se putea altfel, decat alinntat, baiatul mamii) Tudoran.
http://www.b1.ro/stiri/politica/cum-sa-te-faci-de-ras-in-parlament-discursul-unui-deputat-pmp-o-insiruire-de-gafe-si-balbaieli-cu-un-final-epic-video-184183.html
http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/10/29/atelier-de-educatie-animaliera-plastica-la-craiova-11530

România, grădina (zoologică) a Maicii Domnului?

Musca, munca, talentul și gura

munca si talentul„Ilie Nastase: Domnu’ general, de ce v-au dat patru stele?
Marin Dragnea: Esti indisciplinat si aici! Am fost pe front! Tu ai fost la razboi?
Ilie Nastase: Nu, dar eu am avut patru neveste! Si am invatat sa trag cu pistolul cu apa! Am si eu patru, de fapt, dar daca le pun pe toate cele de pe umeri!”
Musca
Vă mai amintiți de Vlădoiu, zis Musca fără cap pentru modul de abordare a partidelor, dar mai ales pentru prestația sa din 94 de la CM din SUA, când a stabilit singurul său record mondial, reușind să fie eliminat la prima atingere a mingii? Eu nu ! Pentru că lumea nu mai vorbește despre el, s-a gândit să vorbească el despre lume și uite că a ieșit pe post, ca păduchele în frunte,  revoltat că Becali cere 15 milioane de euro pe Ali Bec. El e stresat  pentru că vezi Doamne, nici un jucător din Generația de Aur nu a fost cumpărat, sau vândut cu acest preț.  Mai spune el  că ar trebui, ca atunci când se stabilește prețul unui fotbalist,  să se ia în calcul și caracterul, unde a jucat, ce a făcut, etc, etc nu numai talentul.
Musca are dreptate parțial, dar  el dovedește prin această remarcă plină de invidie, că nu a înțeles niciodată fotbalul dar nici faptul că lumea evoluează, nu ca el, sub toate aspectele, inclusiv financiar. Păi dacă ar fi fost să se ia în calcul în principal caracterul jucătorului, el nu ar fi trebuit să joace fotbal niciodată, nici Tamaș, nici Mutu și nici mulți alți jucători care se consideră vedete, ca Vlădoiu. Păi Mutu, cu liniuțele lui și caracterul lui de mardeiaș de bodegă nu ar fi trebuit nici să atingă mingea, să nu o contamineze. Pentru Vlădoiu a vorbi despre caracter este egal cu a-i cere lui Mutu să vorbească despre viață sportivă, lui Tamaș despre toleranță, fraților Becali despre afaceri curate, sau în plan politic lui Băsescu despre adevăr  și bun simț,  lui Iohannis despre patriotism și competență,  lui Oprea despre loialitate și elocvență,  lui Dragnea despre curaj și consecvență și așa mai departe. Această ieșire a lui Vlădoiu dovedește lipsa sa de caracter pentru că contestă prețul unui jucător, fără a-și justifica sau argumenta opinia, singurul argument fiind faptul că alții au avut un preț mai mic.
Menționez ca fapt divers că nu îl simpatizez pe Ali Bec, pe care personal nu îl văd decât o gogoașă umflată de machedonii Hagi și  Becali, o afacere de familie, un bun  cumpărat de finu de la nașu sub pretext că vrea să își întărească echipa cu o mare speranță, dar pe care vrea să îl vândă acuma ca pe o mare vedetă, după nici un an de joc la Steaua, un jucător  pe care doar el îl  crede vedetă și strigă asta în gura mare, doar -doar îl bagă cineva în seamă. Becali în definitiv nu e om de fotbal, el este un samsar  și tratează jucătorii ca pe oile din stâna proprie, pe care le aranja, le punea la îngrășat, le mulgea, le tundea și vindea tot ce se putea vinde de pe ele. Nici el nu înțelege fotbalul, el spune că îl va susține pe Burleanu la un al doilea mandate la FRF  dacă va numi un antrenor român la națională. El nu înțelege două lucruri, primul,  acela că în afară de Lucescu senior, Dan Petrescu și Olăroiu nici un alt antrenor roman nu poate face performanță cu naționala pentru că nu au valoare, dar, mai ales,  nu sunt lăsați, se vor lăsa prinși în mafia locală, dacă nu sunt deja prinși. Al doilea aspect pe care nu îl înțelege Becali este că nu contează de unde este antrenorul ci cât de profesionist este. Daum a făcut rahatul praf pentru că s-a băgat în el și s-a lăsat chiar s-a lăsat acoperit de el, pentru că nu e nici talentat, așa cum nu a fost nici ca fotbalist, nici nu muncește chiar dacă e neamț, dar mai ales, a acceptat postul  pentru că neavând valoare (ăsta a fost un criteriu de selecție), a făcut tot ce i s-a spus, de frică să nu piardă găina cu ouă de aur. Român sau străin, nici un antrenor nu va face performanță la FRF  atâta vreme cât se lasă dirijat dar mai ales cât la conducerea federației se află un om numit politic, de niște oameni care manevrează voturi.
Munca
Revenind la propaganda și vedetele din fotbalul românesc cel mai recent exemplu este Ianis Hagi, produs al aceleiași pepiniere despre care Regele Hagi spunea că este jucătorul secolului și pe care l-a trimis pe post de cărător de mingi la Fiorentina, pe același principiu că nu contează cum joci fotbal, contează ”unde ai jucat” ce pui la portofoliu, așa că l-a trimis codaș în ”oraș” decât să îl țină în sat fruntaș. De când a ajuns acolo, eu nu am mai auzit de Ianis, nu mai spune nimeni ce viitor de aur are, ce  mare jucător este și la ce echipă tunde iarba.
Nu vreau să contest munca și eforturile lui Hagi de a forma fotbaliști, în fotbalul românesc cred că este singurul exemplu bun, singura speranță, dar ca să poată face ceva cu adevărat performant, are nevoie de mult mai mult efort financiar, de care nu este în stare, îi trebuie un antrenor cu adevărat bun, de nivel European  și ceva mai mulți ani de muncă cu o echipă. Ceea ce face el este insuficient, își vinde prea repede jucătorii, care odată plecați de la el ca mari speranțe ajung să își ia lumea în cap și deși abia reușesc să nu se împiedice pe terenurile românești, odată plecați afară, dacă pleacă se sting, pentru că și acolo merg cu aere, umflați ca un balon, nu cu gândul la muncă. Uitați-vă la românii care pleacă afară. Nu sparg avioane, nu sunt neapărat cei mai buni în domeniu, pleacă acolo pentru că la aceeași muncă prestată sau chiar mai joasă în nomenclator, sunt plătiți mai bine, ei doar aici sunt priviți ca vedete, pentru că vin cu mașini și reușesc să își facă o vilă. Nu pot spune că aceasta este situația cu toți,   sunt si din cei care pleacă în afară cu gândul să performeze, unii chiar au valoare și se realizează profesional, nu doar financiar,  dar  la cei mai mulți, în special fotbaliști, mentalitatea de cocalar rămâne. Kașai românul.
Talentul
O altă mare vedetă, dar de data asta plină de talent, real, fost idol al românilor, dă din nou că bățul în baltă, probabil pentru  că a terminat fasolea. Domnul Ilie Năstase, cel care a făcut  ”marele șlem” la Constanța, reușind să iasă și de pe teren și din tribună și să continue să se bălăcească  și în parcare, s-a gândit să dreagă busuiocul și se umple de ”glorie” încercând o serie de scuze care mai de care mai penibilă. La el, o glorie a tenisului, dar nu și a sportului, pentru că ce a făcut el în multe situații, chiar și pe terenul de tenis nu a avut nici o legătură cu sportul, trebuie luat totul cu meticulozitate. Iată cum și-a pus el cenușă în cap: „În ultimele zile, numele meu și situația neplăcută creată la meciul România – Anglia din cadrul Fed Cup în urma declarațiilor mele au fost prezente în presă națională și internațională. Nu doresc să contest reacțiile negative pe care le-am primit, dar aș vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă.Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viața mea, și pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reușit să fac ceva ce nu mi-am dorit și nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine.Zilele trecute au fost dificile. Declarațiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse și supărare în cadrul publicului, al presei și, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se află doar dorința mea de a apăra interesele echipei României și ale tenisului românesc.Ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat de către toate părțile. Totuși, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicații, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înțeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat și în cadrul cărui punct al regulamentului.Același lucru s-a întâmplat și cu subiectul despre Serena: a fost exagerat de către presă. O stimez pe Serena și o respect. Este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile și știu câtă muncă este în spatele acestor rezultate. La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serenea este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacția mea a fost spontană.Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele – nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele.Cu respect,Ilie Năstase”
Gura
Minciună și gargară, asta oferă domnul Năstase drept scuze crezând că își va acoperi rahatul. Uite de ce spun eu că Năstase s-a umplut din nou de ”propria glorie”:
1.       Încearcă să sensibilizeze cititorul amintind de copilăria sa inocenta și dorința de a face sport mânjind practic și această parte a vieții sale cu rahatul scos pe gură în ultimul timp. Această metodă de .. sensibilizare este o chichiță de PR care uneori prinde, dar doar la simpatizanți cărora le oferă un argument să îl apere, nu și la cei care au judecata neafectată. A mai rămas ceva curat în istoria lui Năstase după această ancorare în copilărie ?
2.       Când spune că ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat din toate părțile, se referă la presă nu și la prestația sa, pe care nu o comentează. Păi domnule Năstase, tocmai prestația dumneavoastră a fost exagerată și despre ea trebuia să vorbiți când pretindeți că vă cereți scuze, nu despre ce au spus alții.
3.       Încearcă să inducă idea  că a fost mojic pentru că își iubește țara. Fals domnule Năstase, tocmai pentru că îți iubești țara nu ai voie să fii mojic în numele ei și această încercare de a-ți acoperi mitocănia sub un fals patriotism face din dumneata nu doar un mitocan ci și un escroc sentimental, un fals patriot, care mânjește numele țării lipind mojiciile sale de ea.
4.       Spune domnul Ilie că jucătoarea engleză nu avea voie să se adreseze arbitrului. Unde scrie asta? Păi dacă o jucătoare observă ceva anormal sau este jenată de un aspect pe teren trebuie să meargă la antrenor să îi ceară să îi spună arbitrului că e o gaură în teren? Bănuiesc că la fel e și în fotbal, jucătorii nu discută cu arbitrii, merg la antrenor să se plângă. Eu cred că tocmai asta nu au voie să facă, cu antrenorul se discută numai în pauze. Penibilă încercare.Nu suntem copii domnule Ilie, și nici jucătorii nu sunt,ca să fie nevoiți să se plângă la ”tovarășa”.
5.       Mai spune domnul Năstase că i-a cerut civilizat  explicați arbitrului. Civilizat my ass.  Sper ca am fost la fel de civilizat.
6.       Apoi domnul Ilie ne spune cât de mult o iubește și o stimează el pe Serena și că ”La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serenea este însărcinată.” Minciună gogonată, iar  imaginile video constituie probă. De fapt Simona Halep răspundea la întrebări, ea răspunsese la întrebare iar Năstase s-a băgat ca musca …fără  cap, crezând că face o glumă și uite așa mai vorbește lumea despre el. Și a vorbit. Iată ce a apărut în  media, imediat după eveniment, nu la 10 zile,  legat  de cine anume a fost întrebat : ”În timp ce Simona Halep răspundea unei întrebări pe această temă, în timpul tragerii la sorți de la Constanța, Năstase, în vârstă de 70 de ani, s-a întors spre unul dintre colegii săi și a spus în limba română: „Să vedem ce culoare va avea: cea a ciocolatei sau cea a laptelui.” Deci nu Năstase a fost întrebat, ci Simona Halep și nu a fost surprins de întrebare, cum încearcă el acuma să se disculpe. Năstase minte și când pretinde că își cere scuze. Infect!
7.       Mai spune el în final, că în momentul în care a vorbit despre Serena,  vezi Doamne,  a avut o reacție spontană, el atunci a aflat prima oară că Serena este gravidă. Ciudată reacție spontană!Eu știu că  la noi în România când cineva află că o persoană va avea un copil prima reacție este ”felicitări, să fie sănătos”, numai la Ilie Năstase,  astfel de vești  duc cu gândul la culoarea copilului, eventual poziția în care a fost conceput. Ăsta e Ilie, el a încercat să facă copii cu vreo 2000 de femei și la toate s-a gândit la culoarea … părului. Nu pot spune că știa sau nu despre faptul că Serena era gravidă, dar imediat după incident a spus, citez:”Asta este o declarație rasistă? Eu am făcut aceleași remarci și glume și la meciul cu Belgia și nu s-a supărat nimeni. Mai ales că o cunosc foarte bine pe Serena și pe tatăl ei. Nu înțeleg de ce e scandalul acesta înaintea unui meci”
După cum reiese din declarația sa, el nu e la prima declarație de acest gen, deci nu a fost nimic spontan, este o recidivă, chiar el a spus asta, apoi uite că  a mai declarat și  că îi cunoaște foarte bine familia, ori când te lauzi că cunoști pe cineva foarte bine pentru a anula o opinie rasistă, nu poți apoi să te ascunzi după deget spunând că nu cunoșteai că e gravidă și ai avut o reacție spontană. Penibil,mai ales că întrebat la ce se așteaptă după acea declarație, Năstase a răspuns ironic: ”mă aștept la 10 ani de pușcărie”. Năstase a mai avut ieșiri de genul acesta și în fața unor reprezentanți media pe Aeroportul Otopeni unde i-a făcut proști, paparude, tâmpiți, pentru simplul fapt că îl filmau. Având în vedere starea de recidivă nu se poate spune că e vorba de reacții spontane ci de caracter.
Adio uniformă
Mai este un aspect care trebuie luat în considerare.Unele ziare care au comentat declarațiile lui Năstase, când au făcut referire la comportamentul lui cel puțin indecent și scandalos,deșănțat și grobian,  l-au prezentat,  pentru un mai mare impact media, îmbrăcat în uniforma armatei române ceea ce aduce atingere și se răsfrânge asupra tuturor purtătorilor de uniformă, indiferent de grad,  dar mai ales generalilor.
nastase la wimbledon
În particular,  pe plan extern, este imposibil ca cititorii să nu se întrebe de ce poartă el această uniformă și cum i se dă voie să se exprime astfel în public și  dacă acest comportament este specific generalilor și ofițerilor români. Nu sunt absurd, nu mă voi lega de modul în care a obținut gradele de general,  nu voi cere retragerea acestora, deși nu ar fi rău, dar cred că cineva din Ministerul Apărării, poate din SMG, poate un grup de generali, vor pune în discuție cu seriozitate retragerea dreptului de a purta uniformă pentru domnul Ilie Năstase. Pe lângă faptul că s-a împopoțănat cu uniforma de gală la un turneu la Wimbledon, încălcând astfel prevederile cap 1 secțiunea  IV punctul A din ”Regulamentul pentru compunerea și portul uniformelor militare”, talentatul tenisman, prin acțiunile, comportamentul și declarațiile  indecente  probate în repetate rânduri,  a adus atingere uniformei armatei române,  a dat dovadă de lipsă de respect față de aceasta și a oferit o imagine dezonorantă pentru toți militarii armatei române.
Fac apel pe această cale la  Șeful Statului Major General, Ministrul Apărării Naționale să inițieze demersurile pentru RETRAGEREA DREPTULUI DE A PURTA  UNIFORMĂ DOMNULUI ILIE NĂSTASE. Voi iniția personal un memoriu în acest sens pe care îl voi înainta spre a fi susținut de asociații ale militarilor care încă mai iubesc uniforma militară, asta dacă nu cumva domnul Năstase din proprie inițiativă va renunța la acest drept din respect față de instituție și față de ceilalți purtători de uniformă.
Fundul lui Nastase
Se spune în popor că ”gura bate curul”. La Ilie Năstase, cel care și-a dat pantalonii jos  în fața Simonei Halep cu ocazia unui meci demonstrativ, zicala nu se confirmă, la el ambele sunt la același nivel, pot spune că și-a ridicat posteriorul la nivelul gurii. În japoneză, proverbul se traduce prin ”Yegura Kakuru”.

https://www.antena3.ro/actualitate/ilie-nastase-reactie-ironica-dupa-acuzatiile-de-discriminare-ma-astept-la-vreo-10-ani-de-puscarie-409641.html
http://m.cotidianul.ro/ilie-nastase-isi-cere-scuze-dar-300017/
https://m.antena3.ro/actualitate/ilie-nastase-a-fost-dat-afara-din-incinta-arenei-de-tenis-in-timpul-meciului-romania-anglia-409671.html
http://lege5.ro/Gratuit/geytkojwgy/regulamentul-pentru-compunerea-si-portul-uniformelor-militare-din-06082007

http://www.ziare.com/ilie-nastase/stiri-ilie-nastase/ilie-nastase-a-facut-un-gest-incredibil-in-fata-simonei-halep-tiriac-a-ramas-socat-1338301
http://adevarul.ro/locale/galati/ilie-nastase-criticat-dur-ofiter-cariera-ceea-uniforma-armatei-romane-ilegal-imoral-1_58eb5e4b5ab6550cb82161ba/index.html
http://www.nasul.tv/ilie-nastase-pus-la-punct-de-un-general-cu-patru-stele-eu-am-fost-pe-front-tu-ai-fost-la-razboi/
http://www.ziarulring.ro/SPORT/la-loc-comanda-ilie-nstase-reacie-dur-ctre-colonelul-macovei


Musca, munca, talentul și gura