sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Cambei Băsescule !


basescu si sticla
Un chinez  ajungând în faţa Palatului Buckingam, vădit emoţionat îngenunchează în faţa drapelului britanic şi îl sărută cu ochii în lacrimi murmurând “ steagul nostru, steagul nostru”. Un poliţist îl observă, îl lasă să se manifeste aşteptând ca acesta să se ridice şi să plece, dar chinezul nu se mai oprea. După un timp intervine şi mirat îl întreabă pe chinez de ce tot pupă steagul britanic. Chinezul îi spune că e normal doar e steagul chinezesc . Poliţistul îl contrazice spunându-I că e steagul Marii Britanii, dar chinezul nu şi nu că e chinezesc. Cum să fie chinezesc că doar e cu culorile naţionale ale Marii Britanii, spune politistul. Da, spune chinezul dar ia uite ce scrie aici : “MADE ÎN CHINA”!
Un vechi proverb  spunea: „când doi se ceartă alt treilea câştigă” Eheeeeeeeeei, ce vremuri domnule, ce vremuri. Erau vremuri când oamenii se certau ca să câştige câte ceva, cearta lor avea un scop, un scop care justifica oarecum cearta. Şi în fuga după câştig se întâmpla uneori ca în toiul certei să apară un al treilea care lua crema. Acesta era riscul la care se era supus românul. Astăzi  proverbul nu mai este valabil, datele problemei se schimbă, societatea a evoluat, cearta s-a perfecţionat, oamenii nu se mai ceartă ca să câştige ceva, suntem în criză, trebuie să înţelegem că nu prea mai avem de unde să câştigăm, aşa că acum dacă ne certăm, ne certăm  nu ca să câştigăm ceva ci ca să piardă cel cu care ne certăm.  Deci nu câştigul este vizat acum ci pierderea, s-a schimbat obiectul muncii cum se spune, scopul final. Efectele însă se păstrează aşa că putem spune cu temei, „când doi se ceartă, al treilea pierde” iar în cazul nostru al treilea este românul.
Ponta se ceartă cu Băsescu, îşi dau la gioale mai pe faţă mai pe ascuns, mai direct, mai prin interpuşi, mai oficial mai neoficial, mai  glumind mai în serios totul sub paravanul coabitării. Nici unul nu spune că se ceartă, nici unul nu rupe contractul pentru că asta ar însemna în faţa licuricilor că România nu mai e guvernabilă sau mai bine spus controlabilă şi ar fi nevoiţi să ia măsuri ca în cazul Greciei sau ar pierde exploatările la care stau cu mâna întinsă de ceva ani buni. Adevărul e că toţi ştiu că pactul de coabitare este doar un angajament al celor  doi,  dar luat nu unul faţă de altul şi nu pentru guvernarea României ci un acord de acceptare a condiţiilor puse de licurici, un acord de control al acestora, control acceptat de ambii semnatari. Acordul de fapt se voia o garanţie a faptului că orice s-ar întâmpla oricâte faulturi de joc se vor face, rezultatul final, respectiv vinderea zăcămintelor  din subsolul României nu va fi scos de pe direcţia stabilită de licurici. În acest sens au avut loc şi ultimele vizite  sau chemări  la raport ale lui Ponta în SUA şi Germania unde a trebuit să dea asigurări că interesele companiilor pretine nu vor fi afectate de cearta dintre coabitanţi şi unde i s-a spus că dacă intervine ceva neprevăzut sau nedorit de licurici, România va exploda şi se va regionaliza nedorit.
                Ponta a  dat asigurări că el are ce are cu Băsescu, cu obţinerea puterii totale,  nu cu interesele companiilor americano-canadiano-germano-israeliano- ungaro- britanico- etc  în România şi s-a angajat că în toată această ceartă singurii care vor câştiga vor fi licuricii în baza vechiului proverb iar cei care vor pierde vor fi românii conform noului proverb. Uşor – uşor, pe şest, tiptil, la început prin zone de graniţă, guvernul, autorităţile centrale şi  locale au dat  liber exploatării gazelor de şist prin Moldova, Timiş, Bihor. Aşa au apărut nişte HG cu anexe secrete care au dat liber unor companii aparent minuscule, ale căror fire întortocheate duc către firme mamă care au ca tată vitreg generali mai mult sau mai puţin americani.  În Vaslui a ieşit un pic tam-tam, dar în Bihor, treaba a mers şnur şi timp de un an s-a mers pe burtă. Acum un an, ziarul Bihoreanul atrăgea atenţia că deja au fost semnate documente prin care „la Voivozi, acordul l-a obţinut Mol Ungaria împreună cu Expert Petroleum, o firmă înregistrată la Mediaş şi deţinută integral de un off-shore înregistrat în Iordania, în spatele căruia s-ar afla un fost ofiţer KGB. Pe perimetrele Băile Felix şi Tria a pus mâna compania canadiană East West Petroleum Corp, în timp ce acordul pentru Tulca a fost obţinut de Clara Petroleum Ltd, o firmă britanică.” Deci în ciuda certurilor şi scandalurilor pe care televiziunile române le prezintă disperate privind pământul lui Băsescu sau minciunile lui Ponta, treaba merge înainte, licuricii obţin pas cu pas ceea ce vor în timp ce românii privesc la circul mediatic bine regizat. Când vor fi semnate şi marile contracte cu Chevron, Exxon, sau mai ştiu eu cine, iar românii vor încerca să mai spună ceva, li se va spune „ dar care e problema, se extrag gaze de şist de doi ani de zile în Bihor şi nu s-a întâmplat nimic, de ce faceţi scandal acum ? Asta e discriminare”. Poţi să îi contrazici ? Tuturor celor care încearcă să spună că procedeul este nociv li se spune că asta încă nu se ştie, aşa că să nu ne speriem degeaba. Este ca şi cum un şofer se urcă beat la volan iar când poliţistul îi spune că nu are voie pentru că poate face accident, şoferul i-ar spune: „poate da, poate nu. Nu ai de unde să ştii, să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, acum nu putem şti până nu vedem „. Aşa  procedează guvernul în cazul gazelor de şist şi a exploatării cu cianuri.
Cum spuneam, când doi se ceartă, românul pierde. Dureros este faptul că cei doi certăreţi în cearta lor nu ţin absolut deloc  cont de interesele românilor, în dorinţa lor de a-şi face rău unul altuia şi de a se pune în situaţii penibile, lovesc efectiv în interesele naţionale. Prin nu ştiu ce minune, guvernul Ponta a admis că e timpul să încerce o apropiere de ţara care la ora actuală se uită la criza mondială şi îi dă cu flit. De ce îi dă cu flit? Ce are China şi nu are America sau Europa? Răspunsul e simplu: nu are licurici. Când licuricii strănută, ţările precum România, fac pneumonie. Când licuricii spun că vine criza, ţările conduse de coabitanţi intră în curbe de sacrificiu. Când dolarul scade, România îşi vinde aurul pe nimic. Aşa ceva nu se întâmplă în China pentru că în China există un singur stăpân, care e tot chinez, nu american , nu german, nu rus, nu evreu, nu maghiar, nu britanic, premierul chinez nu are consilieri NATO, chinezii au armată proprie, nu aşteaptă să îi apere nu ştiu ce alianţă, chinezii când vor mâncare se apucă de muncă, nu fac împrumuturi. În China, când un ministru este prins cu mâna în banii statului, China are un chinez mai puţin, la noi când un ministru este prins cu mâna în banii statului, România are un milionar în euro mai mult. Cu alte cuvinte, China nu are nimic în plus, dimpotrivă, are doar minusuri  faţă de noi. Şi uite că la ei minus cu minut face plus.
Ce l-a apucat pe Ponta să se apropie de chinezi, că doar nu vrea să împrumute sistemul juridic chinezesc? Doamne ce bine ne-ar prinde. Păi ce să caute, caută bani. Cum Europa cere din ce în ce mai mult şi oferă din ce în ce mai puţin, iar ceea ce oferă azi, mâine ia înapoi pentru că nu a fost bine folosit sau a fost deturnat, Ponta s-a gândit să încerce cu chinezii. Imediat, Europa a sărit băşicată. Ba că nimeni nu are voie să discute direct cu chinezii şi ar trebui ca toate contactele să se facă prin Big Brother, ba că China nu ar fi prea cosher în relaţii, ba că are bască, ba că nu are moţ. Una peste alta, faptul este cam consumat şi înainte de a vedea efectele reale ale noii legături să nu uităm ce se spunea la moartea lui Mao Tze Dun. Se spunea pe vremea aceea că la autopsie i-ar fi găsit un rus în gât şi un român la inimă. Nu ştiu cât de adevărat este, dar nici nu m-aş aventura să cred că au venit chizezii până aici de dragul nostru, chiar dacă dragonul şi draconul par să aibă origini comune. Nu cred că vom fi noi tigrii Europei chiar dacă va sta în spatele nostru marele zid chinezesc  dar înclin să cred că totuşi chinezii sunt mult mai fair play în relaţiile cu cei pe care îi consideră prieteni. Dar să te ferească Dumnezeu sau Budha  să îl calci pe chinez pe bătături sau să simtă că vrei să înşeli cu ceva. Domnule Ponta, nu ştiu cine vă consiliază pe filiera chineză, dar dacă nu v-a spus cum îi tratează chinezii pe mincinoşi nu v-a spus nimic. Dacă intenţionaţi ca şi pe chinezi să îi trataţi ca pe români vă puteţi considera demis cu tot sprijinul NATO. Dacă chinezii din România fac o mică demonstraţie în faţa palatului Victoria s-ar putea să vă treziţi cu traficul blocat până în Piteşti şi nu ştiu de unde o să aveţi atâţi jandarmi să încercuiţi o familie de chinezi ieşiţi la plimbare  la Universitate.  Nu uitaţi că economia SUA este dependentă de finanţele chinezeşti cam în procentul pe care l-a pierdut România la gradul de operativitate al armatei. O fi bine ? Nu ştiu cu ce intenţii şi cum intenţionează guvernul Ponta să abordeze relaţia cu China, dar îmi e teamă că dacă va izbucni cearta, vom pierde en gros!
Oricum în afară de madam Merkel s-a mai băşicat cineva de noile relaţii  româneşti, cineva care are pretenţia că ar conduce politica externă a României şi se vede astfel exclus din împărţirea caşcavalului ca să nu mai spun că dacă afacerea iese bine, adversarul lui va fi ridicat în slăvi şi va avea toate şansele să câştige toate alegerile. Din această cauză, cearta dintre cei doi va căpăta noi valenţe, se va umbla la cutia cu maimuţe pentru că lovitura chinezească dată de Ponta este covârşitoare pentru Băsescu . CEARTA DINTRE EI INTRĂ ÎN FAZE SUPERIOARE, Băsescu trebuie să facă ceva ca să distrugă noua imagine a lui Ponta şi pentru asta nu va ţine cont de victimele sau pagubele colaterale, va încerca să distrugă această lovitură de imagine a lui Ponta chiar dacă pentru asta va trebui să boicoteze actualele eforturi româno –chineze. Primul pas a fost făcut dar  convocarea CSAT în aceste zile când are loc forumul economic dedicat Chinei, este doar un lucru minor. Degeaba spun apărătorii lui Băsescu că şedinţa era programată cu o lună înainte, se putea amâna până la plecarea delegaţiei chineze, iar dacă Ponta a cunoscut programul ambelor evenimente şi nu le-a decalat înseamnă că mai are încă de învăţat şi Băsescu tocmai asta vrea să scoată în evidenţă, faptul că Ponta nu are imaginea în 3D, priveşte lucrurile în dimensiuni reduse.  Cine va pierde din toate aceste faulturi? Bineînţeles românul. Unul se străduieşte să arate lumii că avem un premier mincinos, plagiator, lăutar în conducerea ţării, celălalt că avem un preşedinte matrafoxat, care face afaceri de familie prin  instituţiile statului, şi vânzări de armament prin fratele prezidenţial, iar lumea înţelege că România este la cheremul a doi indivizi care ar face orice ca să se menţină la putere, deci .. pe ei şi pe mama mamii lor!
PS Gurile rele spun că Băsescu evită să se întâlnească cu delegaţia chineză, pentru că ultima oară când s-a întâlnit la un dineu oficial cu un chinez, acesta i-a spus „ cambei nană…”.

Cambei Băsescule !

joi, 28 noiembrie 2013

Ne-am obişnuit

la arat
Despre români se spun multe: că sunt inventivi, că sunt isteţi, că se descurcă, că sunt leneşi, că sunt hoţi, că sunt prietenoşi, ospitalieri, primitori, că sunt mândri, că sunt tradiţionalişti, că sunt … câte şi mai câte.
Ce nu s-a spus şi trebuie spus pentru că a devenit o trăsătură caracteristică este faptul că românii se obişnuiesc foarte repede cu tot. Îi ţii acasă, se obişnuiesc să se fure între ei, să se mintă, să se pândească, să se toarne, să se pizmuiască. Îi duci în Germania, se obişnuiesc să muncească, îi duci în America se apucă de afaceri şi nu îi mai poţi nici expulza, atât de bine se obişnuiesc cu mediul şi mediul cu ei. Primul sâmbure al acestui obicei de „a se obişnui” l-a aruncat Ionică, celebrul Ionică din povestea cu lupul. El a fost cel care i-a obişnuit pe săteni cu alarmele false încât atunci când a venit lupul nu a mai sărit nimeni să îl salveze.  De atunci ne tot obişnuim.
Ne-am obişnuit să avem în fruntea ţării dictatori care să facă cu noi ce vor iar noi să privim nepăsători;
 Ne-am obişnuit să stăm la cozi, la carne, la lapte, la ouă, la tigăi, la reduceri, la promoţii, la primit şuturi în fund;
Ne-am obişnuit să mâncăm bătaie la fotbal de la toţi şi să spunem că asta e, mai mult nu putem, sau am avut ghinion, arbitrul a ţinut cu adversarul, terenul nu ne-a avantajat, mingea nu a vrut să intre în poartă;
Ne-am obişnuit să vină mereu câte cineva să ne ia pe nimic  grâul de pe câmp, copacii din pădure, aurul din mine, petrolul din pământ şi să ne vânda înzecit biscuiţi, mobilă pe care tot noi o facem, dar în fabricile lor, benzină, bijuterii;
Ne-am obişnuit  să ne vedem actorii murind în mizerie dar să plătim zeci sau sute de euro sau dolari ca să vedem câte un „caftangiu” de la Hollywood „îndrăgostit” brusc de România căreia îi dăruieşte cu generozitate câteva tone de mâncare uscată pentru câini;
Ne-am obişnuit   ca emisiunile de ştiri să înceapă cu „ vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional”;
Ne-am obişnuit să mergem la spital cu genţile pline cu injecţii, pastile, cearceafuri, hârtie igienică, lingură, furculiţă, castron , cană. O să ne obişnuim să mergem până la urmă şi cu instrumentarul  medical şi cu chirurgii proprii;
Ne-am obişnuit să vedem la fiecare emisiune de ştiri cum un primar, un prefect, un parlamentar este cercetat de procuratură şi să nu se întâmple nimic încât de cele mai multe ori nici nu mai urmărim ştirea, mutăm canalul şi atât;
Ne-am obişnuit să lăsăm bani pe bufet copiilor şi să aflăm că au mai dat pe acasă sau că mai trăiesc după hainele lăsate în coşul de haine sau maşina de spălat;
Ne-am obişnuit să mergem la serviciu şi să suportăm toate mizeriile unui patron agramat doar pentru că ne aruncă cu dispreţ un salariul  minim pe economie în timp ce copii lor, nulităţi notorii,se plimbă în maşini „bengoase” îşi fac vacanţele sau concediile  prin  ţări exotice şi apoi vin pe post de „manageri”;
Ne-am obişnuit să  ne trimitem copii în războaie care nu ne aparţin şi să îi primim pe aeroport,”mândri” că „a fost ministrul apărării la întoarcerea copilului meu „ şi am primit din mâna lui ”drapelul cu care era acoperit;
Ne-am obişnuit să privim indiferenţi cum nişte „nebuni” tot ies pe stradă şi protestează „prosteşte” împotriva unor decizii care sunt luate, parafate şi stabilite de mult, ca şi când ar mai putea schimba ceva”;
Ne-am obişnuit să nu mai credem în nimic şi în nimeni, să privim minciuna ca pe ceva cotidian, nelipsit din meniul discursurilor şi declaraţiilor politicienilor, să  nu îi mai luăm la întrebări şi să nu le mai cerem nimic;
Ne-am obişnuit să votăm aceleaşi partide, aceiaşi hoţi, aceleaşi slogane deşi ştim că nu vor schimba nimic, nici obiceiurile, nici viaţa noastră, doar pe a lor, în bine;
Ne-am obişnuit să mergem cu peşcheşul la Înaltele Porţi pentru a primi firman de domnie şi să ne spună alţii ce să facem cu viaţa noastră, cu pământul nostru, cu averea noastră. Ne-am obişnuit să vedem cum Vodă îi face zestre lui „Ralu” iar noi să stăm cu nasul în fum de ardei iute;
Ne-am obişnuit să vedem cum se ceartă „boierii” între ei şi privim la cearta lor sperând că dacă câştigă unul sau altul ne va fi mai bine, iar vecinului mai rău şi ne certăm şi noi cu vecinul din cauza „boierilor” dar singurii care pierd suntem noi şi vecinul, boierii cad la pace şi ne mai iau un rând de piele, mai pun o zeciuială, un fumărit pe spinarea noastră că doar ne-am obişnuit;
Ne-am obişnuit să nu mai dorim nimic, doar să fim lăsaţi în pace eventual să ne stingem dacă se poate fără durere;
Ne-am obişnuit cu durerea altora, cu suferinţele celor de lângă noi, nu mai reacţionăm, nu mai avem tranchilizante, nu mai avem analgezice, nu mai avem nici măcar o vorbă bună sau o mângâiere. Ne mor părinţii, ne mor rudele, ne mor vecinii de tineri, devreme, mult prea devreme şi noi ne-am obişnuit să spunem că asta e viaţa, toate trec;
Ne-am obişnuit să mergem prin stradă şi să dăm din groapă în groapă pe nişte drumuri a căror asfaltare a costat de parcă ar fi fost pavate cu  pepite de aur;
Ne-am obişnuit să vină fiecare iarnă peste noi şi să ne prindă nepregătiţi, aceiaşi primari să spună că nu au utilaje pentru că ţara e săracă dar să facă contracte cu aceleaşi firme fantomă ale unor rude sau acoliţi care le dau „dividende” grase pentru contracte;
Ne-am obişnuit să auzim vorbindu-se despre un viitor mare cutremur dar autorităţile nu iau nici o măsură, nici măcar nu mai lipesc buline roşii, nu mai au lipici la populaţie, iar când cutremurul va veni şi ne va omorâ copii, ne vom spune singuri că e vina noastră, că doar ni s-a spus că va veni;
Ne-am obişnuit să auzim spunându-se că suntem săraci într-o ţară bogată, să vedem cum oameni înstăriţi, vedete, prinţi, afacerişti ne laudă ţara, îşi cumpără proprietăţi la noi în ţară iar noi stăm cu mâna întinsă în timp ce primarii ne închiriază zăcămintele;
Ne-am obişnuit să fim datori, să avem împrumuturi la bănci, să cheltuim mai mult decât producem, să mâncăm mai multe decât e necesar;
Ne-am obişnuit să înghiţim orice ni se bagă pe gât fără să mai întrebăm, ne-am obişnuit să fim furaţi, lăsaţi în fundul gol, vom deveni o naţiune de nudişti, ne-am obişnuit să tăcem laş, minţindu-ne singuri că asta ar fi semn de înţelepciune şi adaptabilitate;
Ne-am obişnuit să ne fie călcate în picioare drepturile, să ne fie băgat pumnul în gură, să ne rupă jandarmii picioarele, să  fim judecaţi de judecători corupţi după cum dictează cei care sunt în fruntea statului;
Ne-am obişnuit cu o viaţă de câine, o să ne obişnuim şi să murim ca un câine, eventual eutanasiaţi, printr-o lege ”milostivă”;
Ne-am obişnuit să îi privim chiorâş pe cei care ne trag de mânecă şi încearcă să ia atitudine, făcându-le semn cu degetul la tâmplă, supăraţi că încearcă să „ne manipuleze”, ca şi cum noi nu am vedea sau nu am şti ce se întâmplă pe lângă noi;
Ne-am obişnuit să pretindem că ştim tot numai ca să nu mai auzim ceea ce vrea cineva să ne spună, ne-am obişnuit atât de mult cu răul încât ne îndepărtăm de cei care încearcă să ne spună că asta nu e bine;
Şi ca o culme a obişnuinţei ne-am obişnuit cu toate aceste obiceiuri încât nici nu le mai sesizăm, nu mai reacţionăm la nici unul din ele, pur şi simplu vegetăm.. din obişnuinţă.

Ne-am obişnuit

marți, 26 noiembrie 2013

Paula Iacob şi procesul otreapei


paula iacob si meciul romania grecia
(Din stenogramele unei calificări nedeclarate pierdută)
După pierderea ultimei şanse de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 2014, toate teleziunile au făcut procesul dublei manşe cu Grecia. La microfoanele televiziunilor s-au perindat comentatori mai mult sau mai puţin pricepuţi care s-au învârtit cu amatorism pe lângă subiect. Cea mai competentă şi mai pofesionistă analiză a meciului aparţine cui altcuiva decât doamnei Paula Iacob avocat de renume mondial.  Iată ce a declarat celebra avocată despre pierderea calificării, din punct de vedere juridic:
 Reporter: Buna ziua doamna avocat.
 P I : Buna ziua domnule reporter.
R. Doamna avocat, v-am abordat pentru a discuta un subiect foarte important pentru viaţa sportivă şi nu numai  a ţării, pierderea calificării …..
P I : În primul rând eu nu i-aş spune pierdere. Ca avocat pot să vă sfătuiesc să aveţi grijă la termeni, poate nu a fost pierdere, poate a fost furt, sau poate tăinuire, asta va decide instanţa, aşa că propun să îi spunem “dispariţia calificării” eu un termen mai general şi nu presupune o vină a cuiva care încă nu a fost declarat vinovat în instanţă. Nu putem învinui pe nimeni că a pierdut ceva ce încă nu ştim dacă a avut, mai ales atâta vreme cât nu există nici o declaraţie privind dispariţia. Şi oricum este prematur să declarăm  calificarea pierdută, trebuie să treacă un timp în care să se constate dispariţia, ca şi în cazul Elodia nu, altfel ne trezim că apare calificarea într-o zi şi noi am declarat-o degeaba pierdută. Ca avocat nu mă pot juca cu legea, eu mă joc decât cu clienţii, ei plătesc eu joc cum vor ei sau muşchii mei.  
 R: Doamna avocat, vorbeam despre pierderea calificării la campionatul mondial de la Rio ..
P I : Rio?  Nu pot să spun prea multe despre acest domn dar fără îndoială, după nume pare  că este un domn educat. Am cunoscut cândva pe cineva un domn bine care îmi făcea o curte îndrăcită, eram mult mai tânără atunci dar tot  frumoasă  şi bineînţeles neştiutoare  în ale …
R: Doamna Iacob, Rio de Janeiro, Brazilia, fotbal, sport. Din câte ştim noi, aţi debutat ca ziarist la Sportul Popular prin anul…
P I: Bineînţeles,  am debutat,  că aveam valoare şi valoare nu aşteaptă  să fie rugată.  Să ştiţi că altfel erau vremurile atunci, altă educaţie, alte maniere. Ţin minte că se ţineau băieţii după fusta mea pe stradă  încă de  când umblam în pantaloni scurţi, era o nebunie, erau toţi frumoşi cu ochi albaştri. Înalţi, manieraţi, tăcuţi, un cuvânt nu scoteau, nu ca acuma să te fluiere toţi pe stradă. Şi se ţineau băieţii ăştia după mine aşa discret, iar la aniversări  îmi ofereau o şampanie,cognac, vin,  un fursec, o gladiolă, cu vază cu tot, bomboane, ce să vă spun, alte vremuri. Păi nu vedeţi în ziua de azi eşti invitat la ziua cuiva şi nu te mai primeşte nimeni fără un caltaboş, o baterie de duş, un kg de pulpe de pui de Călăraşi cu salmonella cu tot.
R: Doamna Iacob, cum să vă spun…
P I : Spuneţi- mi cum vreţi, Paula, Ioana, Gabriela, nu contează, eu sunt o persoană populară, vorbesc cu oricine, nu mă fandosesc, am vorbit şi cu băiatul acela care a fost acuzat pe nedrept  că a violat o persoană, nici nu vreau să îi rostesc numele ca să nu îi fac reclamă, apoi am vorbit şi cu fraţii aceia doi despre care lumea spunea că sunt cămătari. Nu e adevărat ce se spune despre ei, orice s-ar spune , sunt răutăţi, e un proces politic,  eu am stat foarte mult în preajma familiei sunt nişte băieţi extraordinari, dacă aţi şti cât de frumos vorbeau despre ei lei şi urşii, bietele animăluţe care le-au fost luate din sânul familiei, mi-au dat lacrimile…
 R : Şi altceva?
PI : Ei şi dumeata acuma, mi-au mai dat nişte zburătoare, cocoşei acolo, mici, de curte, galbeni la culoare, o drăgălăşenie…
R : Da, înţeleg, să revenim la fotbal, ce spuneţi despre primul “război” cu grecii ?
P I: Dacă îmi amintesc eu bine – şi vă spun eu, ca avocat trebuie să ai memorie bună,- primul război a fost la Troia. Îmi amintesc foarte bine, era undeva prin vară şi mă angajase un băiat tinerel, din Paris mi se pare, să îi rezolv un caz cu un măr pe care nişte precupeţe îl vânduseră la suprapreţ unei fete, Eba, Elena, nu mai ştiu sigur, au trecut  totuşi nişte ani..Cei de la DNA îi făcuseră dosar de şpagă, că a primit un cal de lemn de la unul Ulise, ce să vă povestesc, o nebunie. S-a lăsat cu 10 ani de cercetare penală  şi încă  zece de procese, cu vrăji, cu ochi scoşi, ca în justiţia românească ce mai, până la urmă cazul a fost clasat, fapta se prescrisese. Sunt mulţi cei care spun că Troia ar fi fost undeva la Marea Neagră, la noi, iar argumentul forte este tocmai faptul că cercetarea şi judecarea cazului a ţinut 20 de ani, până s-a prescris fapta.
R: Doamna avocat, meciul de fotbal, România – Grecia… despre el vorbeam ..
P I: Dumneata poţi să vorbeşti despre ce vrei, esti ziarist, dar eu ca avocat trebuie să respect deontologia profesională nu mă pot hazarda în afirmaţii fără acoperire. Dar dacă dumneavoastră spuneţi, este posibil, în lunga mea carieră am văzut multe, e posibil să fi văzut şi meciul acesta.
R: Lumea spune că apărarea nu prea şi-a făcut datoria la Atena.
P I : Da, îmi amintesc, Atena era una din precupeţele alea cu mărul, pe alta o chema Afrodita, îmi amintesc bine pentru că aveam o căţeluşă maidaneză pe care o hrăneam şi o chema la fel, iar cea de-a treia avea parcă un nume de apă minerală, Borsec, Bodoc, Biborţeni, sau aşa ceva, din aia de bei şi nu îmbătrâneşti sau nu îţi cade frunza.
R: Doamna Iacob, vorbeam de fotbal, primul meci, deci apărarea …
P I : Păi eu despre ce vorbeam, nu despre prima înfăţişare?  Da, eu am spus dinainte că apărarea nu a fost bine întocmită, eu aş fi apărat altfel, dar nu pot spune mai mult despre un confrate, fiecare îşi stabileşte propria strategie.
R: Deci sunteţi de acord şi dumneavoastră că aşa cum s-a jucat, Piţurcă..
P I: Pi ţurcă au jucat? Am bănuit eu că e un meci mai deosebit, în primul rând că erau prea mulţi spectatori, păi nici la procesul lui săracu Nicu Ceauşescu nu au fost atâţia deşi ar fi meritat, a fost un băiat extraordinar, vă spun eu care am văzut multe la viaţa mea. Despre ce vorbeam ?
R: Aţi spus în primul rând.. acuma  era rândul …
 P I: Da, în al doilea rând nu ştiu cine era, că eu eram cu faţa la scenă, nu vedeam în spate, dar am auzit aşa un zgomot puternic ca atunci când se introduce apă sub presiune, ştiţi, ca la Izvoarele, domnul Marincea ar putea explica mai bine dacă ar fi lăsat…
R : Doamna Iacob, vobeam despre fotbal.
P I : Mai lasă-mă domnule în  pace, da ce crezi că eu nu ştiu? Păi când eram eu ca dumneata, Gică Petrescu era copil de mingi la echipa aia mare CCA. Cu timpul numele echipei s-a schimbat, acuma îi spune CCR şi mai joacă încă acolo un foarte bun prieten al meu, Zegrean, un jucător excepţional, cuminte, cu o conduită morală ireproşabilă, ascultător, nu ar fi ieşit el din cuvântul antrenorului nici picat cu ceară.
R: Revenind la ratarea calificării lumea spune că s-a cam jucat Piţurcă …
P I: Pi ţurcă s-a jucat? A, da, mi-am amintit, el era  în al doilea rând. Acuma e clar ca bună ziua şi Zegrean poate să vadă asta, nu ne-am calificat pentru că s-a jucat pi ţurcă, nu pi goluri, cum ar spune prietenul meu Pi Nalti.  Acuma nu zic nu, alţii mai răutăcioşi spun că s-a jucat pi ţuică, dar fără dovezi e greu să afirmi ceva. Oricum, dacă ai noştri ar fi jucat pi goluri cred că ne-am fi calificat. Aşa cum vă spuneam strategia apărării a fost greşită, eu aş fi adoptat altă strategie.
 R : Şi acasă?
P I: Toate bune, mulţumesc! Vai ce drăguţ din partea dumneavoastră să întrebaţi. Uite domnule că mai există şi tineri emancipaţi.
R: Dar meciul de acasă cum l-aţi văzut? Aţi fost pe stadion, sau l-aţi văzut la televizor?
P I: Nu am fost pe stadion, nu mă lasă părinţii. Am fost odată când eram copil,  nu o să credeţi dar şi eu am fost copil şi încă un copil foarte zburdalnic, cuminte, dar zburdalnic, ţin minte că odată, cam pe la 15 ani am plecat singură aşa de capul meu până la wc-ul din fundul curţii, că ai mei au fost oameni săraci nu îşi puteau permite baie în casă, ca prefectul acela nu ştiu de unde care şi-a pus şi baterie în baie. Dar să revin, spuneam că ai mei nu m-au mai  lăsat  pe stadion de când eram mică, am fost cu nişte copii la o paradă de 23 August şi m-au pierdut,  uitase cineva un steag printre bănci şi eu eram sub el, îmi era teamă să mişc. Când am intrat sub steag, era sărbătoare iar când m-au scos, era război în Cehoslovacia şi mi-a fost aşa o teamă să nu mă întrebe de ce, încât am tăcut ani mulţi de atunci. Acuma recuperez. Doamne, prin ce am trecut,  toată viaţa mi-a fost frică că o să vină cei de la Secu să mă întrebe ce căutam eu sub steagul ăla şi dacă ştiu cine l-a găurit.
R: Deci aţi văzut meciul la televizor.
P I: Nu, nu l-am văzut, eu aveam televizorul dat pe GSP că acolo ştiam că se dau meciurile când era Mitică la Ligă,  dar am auzit a doua zi că meciul a fost pe Antena 1 că aşa a vrut domnul Ponta, să îl recompenseze pe domnul Voiculescu pentru palma pe care i-a dat-o  prin domnul Constantin lui domnul Antonescu.
R: Dar ce treabă are domnul Ponta cu fotbalul?
P I : Dar cu guvernarea ce treabă are?  Hai că îmi esti simpatic zău. Dacă ai un caz ceva să mă cauţi, te apăr pro-babil mai ieftin decât pe Becali, că îmi esti simpatic.
R: Păi dacă nu aţi văzut meciul, noi despre ce vorbim?
P I: Domnul meu, dumneata nu ştiu despre ce vorbeşti, e treaba dumitale. Meseria mea, formaţia mea profesională îmi dau dreptul şi competenţa să vorbesc despre orice atât în instanţă, cât şi în afara ei pentru că în lunga mea carieră am avut de a face cu oameni din toate domeniile, de la hoţi, borfaşi de rând , găinari, până la violatori, şpăgari cu ştaif, ciobani parlamentari aşa că sunt învăţată să vorbesc degeaba. Dar nu pentru mine, pentru mine  eu vorbesc cu folos, că sunt avocat cunoscut. Din cauza asta şi sunt invitată la toate televiziunile, pentru că îmi este cunoscut talentul de a vorbi despre orice chiar dacă nu ştiu nimic despre subiect. Păi pe vremurile de demult, când “slujeam pe altarul dreptăţii”  tot aşa vorbeam, mă rog, scriam despre prieteni, actori ziarişti, doctori, despre care nu ştiam nimic, dar trebuia să scriu nu? Aşa că nu îţi face dumneata probleme sub aspectul ăsta. Cu mine nu pierde nimeni, decât clienţii,  dar televiziunile câştigă rating. Iar dacă lângă mine e şi Andreea Pora sau Moni Cata Toiu, vorbim până dimieaţa despre nimic.
 R: Vă mulţumesc doamna avocat, vă doresc sănătate şi numai bine.
P I: Mulţumesc, sper să mai fii în televiziune, sau măcar  în viaţă, când ne vom califica la un campionat mondial sau european. Să îmi trimiţi te rog şi mie stenograma acestui interviu să o folosesc şi la meciul în care ne vom califica cu naţionala la ceva, că cine ştie ce puşti va fi atunci reporter şi va dori să ştie şi el cum  a fost la primul război.
Paula Iacob şi procesul otreapei

luni, 25 noiembrie 2013

Blestemul Victor


mister piti
Spuneam acum câteva zile că în România se aplică cu succes principiul amestecului puterilor în stat. Oricum am lua-o sintagma „separarea puterilor în stat” nu există, nu funcţionează, nu se potriveşte. Parcă vrând  să confirme încă odată ceea ce am spus eu, marţi seara selecţionata de fotbal a lui Piţurcă, căci nu putem spune a României, atâta vreme cât nu România şi nici românii nu au făcut-o sau trimis-o în teren, a făcut şi ea ce au făcut toate „selecţionatele” partidelor reprezentative în parlament sau selectate în Parlamentul European sau selecţionatele guvernelor, adică nimic, şi-a bătut joc de imensa, unica ocazie, rămânând la coada Europei şi a lumii. Dacă în politică sau economie uneori pentru a arăta cât de rău am ajuns, spunem „ mai rău ca într-o ţară bananieră” în sport, sau mai concret în fotbal, nici măcar atât nu mai putem spune pentru că mai avem mult până să ne ridică la nivelul fotbalului unor ţări africane mari producătoare de banane.
Piţurcă, Mircea Sandu, conducerea fotbalului românesc  au demonstrat tuturor românilor că fotbalul nu poate face notă discordantă cu situaţia generală din ţară şi nu poate trece peste condiţia de ultima găină a Europei, mai ales de când domnii Ponta şi nelipsitul ministru al marilor tunuri, omniprezentul Dragnea s-au întâlnit întâmplător cu cei care puneau la cale debarcarea oracolului din Bălceşti. Că am ajuns la acest personaj, mister Dragomir şi-a câştigat acest nume pentru că aparent „ghicea” mereu atât rezultatele unor dispute fotbalistice  disputate pe terenul de fotbal cât şi unele „meciuri” disputate în culise. Ciudat, nimeni nu s-a întrebat  cum de ghiceşte el aşa acolo unde cei mai mulţi greşeau  şi cum de „ghicea El mereu”. Răspunsul este  simplu, el nu ghicea el doar prezicea aşa cum domnul Băsescu prezicea : ”nu e bine domnule chestor”. Deci porecla de „ oracol” este cam nepotrivită. Revenind la echipa lui Piţurcă, aceasta a făcut ceea ce au făcut toate „echipele naţionale” din 89 încoace, adică au consumat degeaba, fără  nici un rezultat palpabil, fără nici o calificare, fără nici o clasificare notabilă.
Putem spune că nici naţionala de fotbal nu primit viza pentru „spaţiul Shengen al fotbalului” şi ca şi cealaltă naţională nu din cauza altora, dar nouă ne place să spunem că din cauza arbitrilor Degeaba ne-au „împrumutat” olandezii împingându-ne pe locul doi, nu am fost în stare de mai mult.  De fapt vina nu ne aparţine, vina e a terenului de la Atena, a arbitrului portughez, a grecilor care ne-au dat prea multe goluri la ei şi şi-au dat prea puţine autogoluri la noi. Neserioşi grecii ăştia, nu puteau să îşi dea şi ei trei autogoluri dacă tot au început? Are dreptate Piţi să nu îşi dea demisia,  vina e  grecilor că nu şi-au dat mai multe autogoluri.
Dar similitudinea sportului, a fotbalului cu viaţa politică nu se opreşte aici. Nu mai revin la strânsa prietenie dintre actualul şef de la Liga Fotbalului, cu şeful de la Liga Guvernului, care  cu sau fără oracol, vor avea rezultate similare, vreau să mă refer la altă faţă  în care politicul şi fotbalul sunt inconfundabile. Vă amintiţi de contractul Bechtel? Ce a cuprins? O înţelegere între un antrenor care a preluat un contract prin care nu s-a angajat la nici o finalitate, fără un obiectiv clar, doar cu obligaţii din partea „Federaţiei Guvernului”  şi cu o clauză de reziliere prin care Piţurcă, pardon Bechtel câştiga sume frumoase de bani dacă era demis. Exact acelaşi contract tras la Indigo sau la Copy-Paste a avut şi compania Piţurcă, adică el, cu Burtă-Verde şi Neagoe cu tot staful lor. Şi ei au primit un contract să facă o „autostradă” care să nu ducă nicăieri, nu au promis nimic, nu s-au angajat cu nimic, dar dacă Federaţia intenţionează să le scurteze contractul se lasă cu bani mulţi în buzunarele şmecherilor. Aici îi dau dreptate lui Piţi, trebuie să fii prost afacerist, prost jucător, prost barbugiu să laşi zarurile din mână atâta vreme cât ele sunt deja măsluite de „adversar” să cadă numai pe numărul tău câştigător. Nu Piţi e de vină, el practic îşi apără şi respectă contractul dar mai ales interesul financiar, de vină este cel care a semnat sau acceptat un asemenea contract. Acuma cum, nu ştiu cine a semnat contractul şi cum nu l-am văzut, probabil este şi acesta secret sau nu se găseşte originalul aşa cum nu s-a găsit nici cel al lui Bechtel, nu pot să arunc cu piatra în cineva anume. Dar cineva sigur l-a semnat. Pot însă pune pariu, că tot suntem în sport şi pariurile sunt permise, că nu va plăti nimeni nimic, mă refer la cei care au acceptat un asemenea contract păgubos pentru federaţie şi fotbalul românesc, aşa cum nu a plătit nimeni nici pentru contractul Bechtel. Suntem doar în România nu ? Să nu uităm că Piţi e expert în contracte, un alt „deştept” a semnat un contract în alb cu el şi acum se trage în procese încercând să demonstreze cât a fost el de prost să semneze un asemenea contract. Cât de mititel la cap să fii să semnezi un contract în alb cu un barbugiu, fost condamnat la puşcărie pentru”jocuri de noroc”?
Unii mai căpoşi susţin totuşi că Piţi e de vină că nu l-a băgat pe Mutu, pe Stancu, pe Săpunaru, sau mai ştiu eu ce alt fotbalist de valoare, că cică ar fi făcut echipa de capul lui sau pe criterii de afinităţi sau simpatii personale. Păi nu am înţeles, dar ce ar fi vrut să  aducă în echipă toţi duşmanii sau infidelii? Este ştiut că orice şef îşi face propria echipă. Ce Ponta când a ajuns la conducerea echipei PSD l-a mai păstrat pe Geoană  sau pe simpatizanţii acestuia după ce „i-a  prins în pat” cu amanta Băsescu ? E adevărat că nici el nu a spus adevăratul motiv al scoaterii din echipă a celor maziliţi, a aşteptat ca aceştia să se dea în stambă singuri ca să le poată arunca pisica în curte. Sau ce, Ponta l-a păstrat lângă el pe Antonescu, după ce a ajuns prim ministru? Nu, că nu era fraier, i-a păstrat pe Dragnea, Sova, Zgonea, nu pe SRS, Becali, Năstase, sau mai ştiu eu cine. Aşa şi Piţi. Cum să îl ţină în echipă pe Mutu care s-a dat în bărci cu  „una din mamele copilului” lui? Ar fi fost ca şi cum Ponta  l-ar fi băgat în echipă pe Năstase  când acesta ridica pretenţii să se întoarcă la conducerea partidului sau l-ar fi luat consilier de imagine pe Turcescu. Absurd. Deci şi aici lumea greşeşte, lui Piţi nu i se poate imputa nimic. Ce, lui Ponta îi reproşează cineva ceva? Cine îndrăzneşte? Antonescu, SRS, Cernea, Papici, Marincea , Guşe? Vai de capul lor.
Aşa că toate criticile la adresa lui Piţi sunt nule şi nea-venite din partea altora decât Antrenorul Guvernului. Se spune că cică Victoraş aştepta ca stadionul să strige pe stadion „ Victor ie” la vederea lui şi cum aşa ceva nu s-a întâmplat, a plecat mai repede de pe stadion. Poate dacă va considera că Piţi e devină că nu şi-au dat grecii 3 autogoluri să se întâlnească întâmplător cu nişte oameni din fotbal şi să discute aşa tangenţial soarta fotbalului românesc şi a antrenorului naţionalei de fotbal, dar slabe speranţe. Păi cum să dea tocmai el, şeful tuturor ligilor, federaţiilor şi fereralizărilor, un exemplu aşa de nociv cum ar fi înlocuirea unui om cu performanţe proaste la conducerea unei echipe? Unde s–a mai văzut aşa ceva? Cum să facă aşa ceva, păi ce, dacă le vine românilor ideea să facă la fel şi cuuuuuuuuuuuuuuu? Doamne fereşte! Părerea mea este că Piţi poate sta liniştit, în ţara în care contractele se semnează cu clauze secrete şi apoi se pierd prin sertarele ministerelor, antrenorii sau antreprenorii pot dormi liniştiţi, federaţiile vegheşte!  
Să fie oare o coincidenţă faptul că ambii antrenori se numesc Victor, sau doar un blestem?
Să sperăm că nu va avea şi Ponta tot atâtea reveniri pe banca Naţionalei , câte a avut Piţi. Ar fi prea mult
Blestemul Victor

vineri, 22 noiembrie 2013

Creşte vârsta de pensionare la militari


mariana campeanu

Nu ştiu câţi au fost  atenţi, au urmărit sau au auzit  despre emisiunea “Ora de vârf” de pe România tv din data de joi 14.10. dar  pentru  pensionari şi mai ales cei militari a fost interesantă. La emisiune s-a discutat şi  situaţia pensiilor militare şi invintată a fost doamna Maria Câmpeanu  ministrul muncii.  Despre domnia sa eu am mai pomenit prin unele materiale şi printre altele am spus că ea este cea care a avut iniţiativa legii unitare a pensiilor încă de pe mandatul anterior şi tot domnia sa a anunţat încă de acum un an că noua lege a pensiilor militare nu se va aplica celor déjà ieşiţi la pensie. Nu o învinuiesc pentru această afirmaţie, este corectă şi mai ales sinceră. Faţă de ceilalţi  culegători de voturi, cel puţin doamna Câmpeanu nu abureşte pe această temă. Domnul Duşa cel care se crede ministrul apărării, se lăuda iniţial că noua lege va intra în vigoare în actuala sesiune  parlamentară, lucru care nu s-a înfăptuit şi nici nu mai are când să se înfăptuiască. Doamna Câmpeanu este mai sinceră. La emisiunea sus menţionată a spus clar că deşi are proiectul de lege la minister, nu l-a studiat  pentru că nu e nici o urgenţă, sau mai bines pus nu face obiectul unei urgenţe. Păi în acest caz trebuie să se pună de acord cu domnul Duşa sau domnul Oprea, pentru că amândoi dau asigurări că legea va intra în vigoare în 2014, ianuarie. Mai avem o lună şi jumătate până la sfârşitul anului şi nici gând de lege. Acuma nu că aş aştepta-o, pentru că oricum, nu mă va afecta, dar sunt curios doar ce cuprinde. Domnii de la SCMD se bat cu cărămida în piept că   noua lege este ok, că va mulţumi pe toată lumea, că au văzut-o domniile lor şi este totul ok, (aşa cum a fost şi L241) dar  nu o fac publică. De ce oare ? Pentru că ori nu o au şi doar se laudă că au văzuţo ca să îşi dea importanţă şi să creadă lumea că ei deţin controlul şi ştiu tot, ori  noua lege este ca bancul acela cu volga si bicicleta. Noua lege nu va da ci va lua,  iar unde va da, va da să doară, nu să bucure. Printre altele noua lege va da încă 5 ani la vârsta de pensionare a militarilor, care vor ieşi la pensie (dacă vor mai apuca) , la 60 de ani. Deci trai nineacă. Dar ceea ce m-a lăsat pe spate nu a fost vârsta de pensionare, ci motivarea. Ascultând ce spune doamna Câmpeanu referitor la motivele ridicării vârstei de pensionare a militarilor, nu poţi să nu sesizezi că la conducerea tării sunt nişte lăutari dar nu din oricare, nu din cei cu ureche muzicală ci din cei care cântă după cum li se spune să cânte. Doamna Câmpeanu a auzit de undeva că armata de acuma nu mai este ca cea de acum 20 de ani şi auzind asta a decis să mărească vârsta de pensionare a militarilor la 60 de ani. Iată ce a declarat doamna Câmpeanu despre proiectul de lege :
 Nu l-am citit,nu am avut timp, îl am la minister, dar nu am avut timp să îl citesc,  nu este acuma chiar o prioritate. Da, este normal să crească vârsta de pensionare şi la militari, pentru că nici armata nu se mai face în condiţiile în care se făcea acum 20 de ani, în afară de operaţiunile care sunt pe câmpurile de luptă, dar armata care se face acasă nu mai este la fel. “
Deci doamna Campeanu a reţinut probabil din Carta Albă a Apărării că nivelul de operativitate al armatei a scăzut la 40% şi de aici a tras concluzia că şi activitatea  militarilor sau timpul, efortul, problematica, sarcinile, pregătirea, privaţiunile, au scăzut tot  la 40%, de aici necesitatea ridicării vârstei de pensionare. Ei bine nu, doamna ministru, aici e drama, că deşi capacitatea de apărare şi  finanţarea MApN au scăzut la 40%, eforturile şi contribuţia militarilor au crescut exponenţial pentru că au trebuit să acopere prin efort ceea ce au pierdut prin dotare şi finanţare. Pe româneşte, aşa cum gândiţi domnia voastră şi colegii din guvern au trebuit să facă din rahatul pe care l-aţi dat dumneavoastră apărării, un mare bici care să şi pleznească.
De fapt şi la militari ca şi la civili se va ridica vârsta de pensionare până nu vom mai avea pensionari  pentru că nu va mai apuca nici un roman să iasă la pensie în condiţiile în care se desfiinţează spitalele, se taie din lună în lună lista medicamentelor compensate, bolnavii cronici nu vor mai fi internaţi,  doctorii buni  pleacă în afară  iar în ţară rămân cei cu facultatea făcută prin  internet şi licenţă luată cu copy paste. În ceea ce priveşte spitalele, oamenii vin de acasă cu cearceafuri, medicamente, pansament şi tot ce le trebuie pentru operaţie şi pleacă acasă cu viruşi, bacterii, microbi, adică tot ce le trebuie să scape de boală şi de viaţă.
Ei bine, doamna Câmpeanu are o viziune  “completă”  asupra activităţilor din armată şi domnia sa decide că legea respectivă nu este chiar aşa de urgentă  deci mai poate sta prin sertarele ministerului până se va vedea ce face cu actualele măriri de pensii pe care unul le promite şi altul le neagă, în timp ce  domnul Duşa anunţă  un pachet de legi. Domnul Duşa, ce mai faceţi dumneavoastră pe la minister în afară de vizite şi activităţi festive? Încadrările în minister le face Oprea, legile le face doamna Câmpeanu când vrea muşchii ei, terenurile le vinde domnul Zisu, avansările le face Băsescu, la scrisorile adresate dumneavoastră răspunde Maciu, şi mai ştiu eu ce secretar de stat, dumneavoastră cu ce treabă prin minister?
Dar,  ca să nu creadă cineva că doamna Câmpeanu este expertă numai în probleme militare, ascultaţi ce spune domnia sa despre mărirea vârstei de pensionare a femeilor. Este halucinant, este incredibil, cum o femeie spune că femeile nu vor să iasă la pensie cu cinci ani mai devreme decât bărbaţii, pentru că nu vor să stea la cratiţă.
“Am primit propuneri de la femeile care lucrează în învăţământ că vor să lucreze până la 70 de ani .La prima întâlnire pe care o să o mai am o să aduc şi acele propuneri ca să le vedeţi.Lupta noastră trebuie să fie aceea să îmbunătpţim viaţa femeii, pentru că degeaba ar ieşi la 65 de ani dacă ea ar rămâne în continuare să spele să calce să îşi ducă copii la şcoală, să fie cu ei acasă , poate să iasă şi la 50 de ani, că uzura va fi maximă. Trebuie să luptăm ca femeile să aibă un nivel de trai superior, copii să rămână la şcoală, după program să rămână să îşi facă lecţiile acolo. Eu nu cred că femeile în ţara asta îşi doresc neapărat să rămână  să spele rufe, la cratiţă, ca să poată să iasă cu 5 ani mai devreme la pensie. Eu nu pot să cred acest lucru.”
Deci dacă femeia iese la pensie la 65 de ani în loc de 60 sau 63, uzura este minimă.
Câmpeanu dixit.
Eu nu pot să cred că un om poate fi aşa de dus cu pluta  încât să creadă că lungirea vârstei de pensionare poate fi un motiv de bucurie. A, pentru unii profesori, doctori, jurişti, parlamentari, care pot să îşi bată joc de oameni până le intră pământul în gură da, este convenabil dar pentru marea masă a oamenilor nu. Eu nu cred că e cineva care să dorească să sară din statul de plată al unei firme direct în sicriu, pentrui că dacă verificăm care este speranţa de viaţă la români sau mai bine zis vârsta la care mor românii astăzi, vom constata că tendinţa este în scădere şi mulţi nu o să mai apuce vârsta pe pensionare.  De aici se vede că doamna Câmpeanu et Co. fac legile pentru o mână de oameni, nu pentru marea masă a cetăţenilor dar are pretenţia să gândim la fel de strâmb ca ei şi chiar să le mulţumim când ne vomită aceste legi tâmpite. Ne dau în cap cu cerinţele UE, dar nu ştiu cum se face că ne amintesc de legile să regulile europene numai când trebuie să ne taxeze, impoziteze, majoreze preţurile sau “alinieze”  dar nu aliniază şi drepturile, salariile, pensiile, la cele europene, decât pe ale parlamentarilor, serviciilor secrete, justiţiei şi jandarmilor adică cei de care au nevoie ca să ne bage pumnul în gât. Da. în Germania , Franţa şi alte ţări europene, vârsta  de pensionare este de 65 de ani, dar acolo speranţa de viaţă este peste 80 de ani, deci oamenii mai apucă să se bucure de pensie încă 15-20 de ani. La noi dacă se întâmpla asta va fi o minune, sau pensionarul respectiv a lucrat în justiţie, sau are câteva mandate de parlamentar la activ.
Ei ce spuneţi despre madam Câmpeanu,  nu e aşa că este o adevărată feministă şi luptă pentru emanciparea femeii? Ca şi cum săracele femei, când vin de la serviciu găsesc toate treburile făcute în gospodărie, aşa că ele se grăbesc să meargă la serviciu  ca să scape de cratiţă. Puteţi crede aşa ceva ? Nu ştiu dar asta încearcă să vândă doamna Câmpeanu şi o face cu atâta pasiune încât nu ştii dacă este glumeaţă sau doar cinică. Cum poţi să susţii că mărirea vârstei de pensionare este o blagoslovire ? Să  condamni femeile la muncă până nu mai sunt în stare nici să meargă la o farmacie şi să pretinzi că faci asta spre binele lor, că astfel le aperi drepturile, demnitatea şi le  îmbunătăţeşti viaţa, este cel mai cinic, mai batjocoritor  şi mai  lipsit de bun simţ gest făcut de un politician. Şi culmea , este o femeie.  Probabil aşteaptă acuma ca toate femeile să îi pupe mâna aia care semnează o semenea lege. Nu ne mai facem bine. Cu asemenea specimene în fruntea ministerelor mâine ministrul sănătăţii o sa propună o lege de eutanasiere a celor bolnavi, pentru că oricum nu mai sunt medicamente, spitalele se dărâmă, fondul de asigurări sociale e devalizat, iara noi va trebui să îi mulţumim pentru asta.
Despre ieşirea la pensie a femeilor   de la minutul 9, despre pensiile militarilor de la minutul 14.30.
Creşte vârsta de pensionare la militari

miercuri, 20 noiembrie 2013

România și amestecarea puterilor în stat

gino si mitica
Gino Iorgulescu: “Domnul Ponta m-a susținut moral, doar atât. E un om de calitate”
Dumitru Dragomir: “Am fost bătut de valoarea lui Gino Iorgulescu și de valoarea politicului”
Se spune că într-un stat de drept, democratic, există 3 puteri independente, independente între ele și neinfluențabile, nemanevrabile, neșantajabile : puterea legislativă, puterea executivă și puterea judiciară. Asta se spunea prin Europa lui John Locke și Montesquieu pe la 1700. În zilele noastre, au mai apărut câteva,  a patra putere se spune că ar fi presa, dar și aceasta ca și toate celelalte se află sub papucul puterii politice. Unele țări mai ”conservatoare” încă mai păstrează așa zisa independență a puterilor într-o mai mică sau mai mare măsură, dar la noi chestiile astea nici nu au apucat să se definească teoretic, că au dispărut practic. La noi, la români, oameni inventivi, nonconformiști, săritori, săritori peste reguli, principii, etape, norme democratice, chestiile astea nu au cum să țină.
La noi la români puterile se pupă între ele. Românul este o ființă sociabilă, este prin tradiție un om comunicativ, gata să își ajute semenul săritor, gata să dea o mână de ajutor, un sfat, să dea și să ia. Pe români nu îi poate separa nimeni chiar dacă de-a lungul istoriei au fost separați teritorial sau administrativ. Și atunci dacă asta e în natura lui, cum poate crede cineva că puterile vor sta separate în România? Păi ar fi împotriva tradiției. Așa că adio separarea puterilor în stat. Asta poate merge  în altă parte, nu la români. Chiar și a patra putere în stat a înțeles că nu se poate separa de celelalte puteri Așa se face că domnul Voiculescu, patronul Antenelor face tot posibilul să se apropie de puterea juridică după ce s-a implicat în puterea politică, domnul Ponta își ”apropie” anumite posturi de televiziune, după ce a fost exponent al puterii juridice apoi al celei politice iar momentan și al celei executive, domnul Băsescu dă telefoane procurorilor să le ceară scuze că au necazuri din cauza serviciilor făcute familiei sale, apoi miniștrilor de finanțe să le ceară să intervină pentru șefi de bănci  care au făcut servicii aceleiași familii, iar Europa nu sare în sus să spună că statul de drept este amenințat, nici Parlamentul nu sesizează nimic anormal, suntem doar în România. Doar domnul Ponta și cele două televiziuni subordonate dau cu putere în domnul Băsescu dar așa pe sub masă, fără efect, fără a arăta cartonașul roșu.
Și cum amestecul în treburile altora, privitul peste gard, grija față de capra vecinului și îmbârligatul sunt tradiționale,ca și micii, nimic nu scapă netaxat. Deși cu un ochi ascultă telefoanele pe care Băsescu le dă miniștrilor și procurorilor, cu o ureche privește la alegerile care au loc în fotbalul românesc decis să nu lase nici o federație, nici o regie, nici o centrală, nici o posibilitate de a scoate bani sau de a învârti oamenii, fără să  aibă  oameni fideli infiltrați la vârf. Luând cu el pe cel care îl secondează la toate  mânăriile cotroceniste, udemeriste, uneperiste  sau fotbaliste, nelipsitul Dragnea, mister Ponta se întâlnește cu un grup de oameni din fotbal exact cu o seară înainte de alegerile ce urmau să aibă loc la Liga lui Mitică. Și uite așa, de unde cu nici o săptămână înainte nimeni nu ar fi dat nici o ceapă degerată pe candidatura lui Gino Iorgulescu, astăzi avem un alt șef la ligă.
Bineînțeles că Ponta va spune că a avut loc o întâlnire fără nici o legătură cu alegerile și că nu s-a amestecat cu nimic în aceste alegeri. Îl cred, îl cred așa cum îl crede și el pe Băsescu  când spune  că cercetarea pe care DNA prin procurorul Papici a făcut-o asupra unor terenuri  printre care și cel cumpărat de fiică-sa nu a avut nici o legătură cu cumpărarea celor 300 de hectare sau că telefonul dat de Băsescu pentru menținerea în funcție a șefului CEC nu a avut nici o legătură cu împrumutul luat de CEC tot de  fiică-sa. Dacă Ponta crede în cuvintele lui Băsescu, cred și eu în cuvintele lui, în baza aceluiași drept că doar suntem egali în fața legii și a lui Dumnezeu, sau mă rog, așa se spune.
Deci politicul, executivul, juridicul, fiscul, ANI sau mai știu eu cine sau pe cine a mai reprezentat Ponta la întâlnirea cu Gino, au pus mâna și s-au amestecat și ele la alegerile care au avut loc în fotbalul românesc. Nu o spun eu, a spus-o chiar Corleone  chiar dacă cu jumătate de gură: ” au venit vre-o doi care mi-au spus: ce era să fac, mi-au spus că dacă nu votez rămân fără serviciu”. Cu alte cuvinte, voturile au fost puțin forțate de amenințări mai mult sau mai puțin voalate. La rândul său, noul șef de la Ligă încercând să explice întâlnirea de taină cu Ponta cu o seară înainte de alegeri ca un fotbalist sadea își dă cu stângul în dreptul: ”Îl cunosc pe domnul Ponta de acum 10-12 ani de când eram amândoi în Consiliul de Administrație al FC Național. Legat de întâlnire, mi se pare normal ca trecând întâmplător pe lângă un loc unde niște oameni discutau despre fotbal, să intre într-o discuție pe teme fotbalistice”. Domnule Gino, chiar nu ați găsit altă rimă?  Parcă îl văd pe Ponta mergând braț la braț  cu Dragnea pe bulevard,privind prin vitrine și  discutând despre poșete. La un moment dat văd prin geam pe Gino cu un grup de oameni de fotbal, într-un restaurant.
- Ia uite mă Livuț, ăla de acolo nu e Gino?
- Ba da, cred că el e, eu nu îl știu bine șefu, da parcă el e.
- Băăăă, ce a crescut, ia să mergem până la el, să vedem ce mai face, poate dă și el o bere.
Și uite așa a ajuns Ponta la masa lui Gino. Așa spune Gino Iorgulescu și nu am nici un motiv să nu îl cred așa cum nici Ponta nu are nici un motiv să nu îl creadă pe Băsescu.
Cert este însă că, așa cum spuneam, românii sunt inseparabili, nimic nu îi poate despărți, nici separarea puterilor din statele europene.
Stau acum și mă întreb dacă va veni domnul Ponta și când vom avea alegeri la asociația de proprietari. Va trebui să mă interesez să văd  care din colegii mei de scară a făcut grădinița cu domnul Ponta, ca să știu să nu cumva să votez contra, că îmi pierd pâinea.
Acum că schimbarea s-a făcut să vedem pe cine plâng unii și de cine se bucură alții:
Mitică Dragomir,în 1977 devine președinte al clubului de fotbal Chimia Râmnicu Vâlcea. Timp de zece ani se perindă la conducerile echipelor Viitorul Scornicești și FCM Brașov, pentru ca între 1987 și 1989 să conducă clubul de fotbal al Securității, Victoria București. Pentru abuz în serviciu săvârșit în acea perioadă, a fost condamnat la 7 luni de închisoare în 1990, o parte din stafful managerial fiind anchetați. Aceasta a fost a doua sa condamnare, după ce la 24 noiembrie 1976 primise o pedeapsă de 3 luni de închisoare pentru practicarea ilegală a jocurilor de noroc (poker și barbut).”
Gino Iorgulescu: A fost jucător la Sportul Studențesc, unde a jucat alături de Mircea Sandu, actualul președinte al FRF. De mic ”copil” a știut să se facă plăcut  celor mari, întrând în clubul apropiaților lui Nicu Ceaușescu cu ajutorul căruia a obținut viza de plecare pentru a juca în afară, pe vremea când jucatul afară era tabu. După trecerea în rezervă ca fotbalist, a fost președinte al clubului FC Național timp de 11 ani.Ca orice român care ”se respectă”a fost și el cercetat în câteva dosare penale, unul din ele chiar la comun cu Mitică, chiar pe subiectul ridicării sediului LPF de către Mitică, pe un teren al lui Iorgulescu. În 2012 justiția s-a pronunțat, nu a fost nimic neoneros. Nici nu se putea altfel, dacă era vinovat nu cred ca domnul prim ministru ar fi stat cu el la masă.Dar mai are domnul Gino pe rol și un proces de evaziune fiscală, deci prietenia cu domnul Ponta îl va ajuta să scape de belele, că doar nu o să întineze imagine primului ministru prietenia unul evazionist nu?
În 2000 Gino a mai candidat odată la șefia Ligii, dar cum atunci nu avusese norocul să treacă premierul pe lângă restaurantul unde se găsea el iar domnul Dragomir tocmai era membru de partid și parlamentar, era normal ca acesta să câștige tot cu 11 voturi pentru ca și Gino după 13 ani.
Cert este că și unul și altul și înainte și acum au știut să fie aproape de liderii de partid și organele cu ochi și timpan  pentru că au înțeles că nicăieri, nici în sport și nici la învățătură, nu poți fi promovat dacă puterea nu te vrea și nu știi să faci frumos la șefi. Având aceeași școală e normal ca cei doi să candideze pe aceeași funcție.
Și uite așa, politic, juridic, executiv, legislativ, sportiv, totul este de-a valma, amestecat, legat, sudat, nu mișcă una fără alta pentru că în  România se manifestă din plin amestecul puterilor în stat, în cel mai tradițional mod cu putință. Păzea Shengen, venim peste voi! Dar nu acum, mai avem puțină treabă.
Eu zic că nu avem de ce să plângem, dar nici de ce să ne bucurăm

România și amestecarea puterilor în stat

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Duşamalizarea armatei

dusa
A MUŞAMALIZ//Á ~éz tranz. 1) (fapte reprobabile) A tăinui în mod intenţionat, prezentând într-o lumină favorabilă. 2) (lucruri neplăcute) A ţine sub tăcere pentru a da uitării. /muşama + suf. ~iza
Se mai poate spune a palma, a pune batista pe ţambal, a închide ochii la ceva, a face pe niznaiul, a mătrăşi, a cocoloşi, etc. Asta pentru activităţile civile. În armată  aşa ceva nu există, armata este formată din supra oameni, ostaşul român nu se îmbolnăveşte, nu face buba, nu plânge, nu doare,  de la Peneş Curcanul încoace, nici drumul nu i se mai pare atât de lung, acuma vine acasă cu Hercules. În armată nu se muşamalizează nimic, avem un ministru al apărării care duşamalizează.
De unde vine termenul? De la cel care se află acuma nu la conducerea armatei, căci nu el o conduce, el decât execută ordinele celor care o conduc, el e doar pus în fruntea ei ca o coajă de castravete, ca să aibă lumea în cine să arunce cu roşii. Domnul Mircea Duşa, vremelnicul ministru al armatei a ajuns în această funcţie după ce se remarcase mai întâi la Ministerul de Interne. La interne a ajuns în August 2012 după scandalul cu listele de la referendum când Rus a jucat pe mâna lui Băsescu iar Ponta s-a făcut că îl pedepseşte de ochii şi gura lumii, deşi  fusese coautor la manevre. Că este aşa stă mărturie şi postul care i se pregăreşte lui Rus.
Duşamalizarea listelor
Deci Duşa este adus la interne după scandalul listelor  care risca să scoată la suprafaţă ceva ce Ponta nu voia să se afle. Duşa vine la interne şi duşamalizează cazul atât de bine încât de atunci şi până acuma nu a mai pomenit nimeni nimic de liste. Bun băiat. Drept răsplată este trimis la apărare pentru că acolo în timp ce el îngropa listele de la interne, Dobriţoiu dezgropa printr-un audit alte mânării. Lumea începe să pună întrebări, rezerviştii  cereau să fie pedepsiţi vinovaţii, şi totul risca să ducă la sforarul  abuzurilor  din armată începând de la avansările şi acordarea de grade pe criterii de simpatii politice  şi terminând cu vânzări de terenuri ale armatei, calcularea după ureche a pensiilor, promovarea în funcţii de conducere a unor nulităţi care aveau doar calitatea că ştiau să bată din călcâie. Sforarul se ştia, îl ştie toată lumea îl ştie şi finul Ponta şi tocmai de aceea din Decembrie 2012 după ce a reuşit să păcălească electoratul cu dreptatea sa până la capăt l-a schimbat pe Dobriţoiu care nu îl iubea pe Oprea la fel de mult cum îl iubeau el şi Băsescu, cu Duşa. De ce ? Păi erau multe, multe lucruri care trebuiau duşamalizate şi cine era mai potrivit pentru asta ? Este adevărat că la formarea guvernului nici Duşa nici Stroe nu fuseseră prea încântaţi să îl aibă pe Oprea supervisor dar au avut de ales ori miniştri cu Oprea direcţional, ori nimic. De la bun început cei doi au acceptat compromisul de dragul funcţiei, ba mai şi dădeau declaraţii că nu au nimic cu Oprea, că e colegul lor, mai trebuiau să spună că dacă nu erau insuraţi l-ar fi luat de nevastă, ca să convingă lumea că nu există probleme în guvern.
Duşamalizarea  auditului
Ajuns ministru la apărare, cu Oprea dirijor, Duşa nu a făcut altceva decât să duşamalizeze deşi se lăuda că el nu va ţine cont de nimic, că el nu îl cunoaşte nici pe Oprea nici pe Dobriţoiu, el este ministru la apărare, nu altcineva. Ei, ce să spună şi el, trebuia să joace rolul lui Titi Durul. Întrebat dacă va sprijini cererile pensionarilor privind apariţia unei legi reparatorii pentru cei cu pensile scăzute după ureche, ardeleanul Duşa declară că el nu este cârpaci, el se va ocupa de legea pensiilor militare că el urmăreşte obiective mari, nu peticeli. Juca tare omul, dar doar din voce. Forţat de protestele rezerviştilor care cereau scoaterea la suprafaţă a Auditului executat de Dobriţoiu şi pedepsirea vinovaţilor, Oprea scoate pe genunchi un proiect de lege reparatorie care înainte de toate prin expunerea de motive scotea în evidenţă faptul că “neîmplinirile” din procesul recalculării pensiilor se datorează condiţiilor improprii de păstrarea a arhivelor, nicidecum unor ordine aiurea sau amatorismului celor care au pus în aplicare L-263 sau proastei croieli a legii. Şi uite aşa a apărut L-241/ 2013 care duşamalizează toate abuzurile făcute de Oprea în procesul recalculării pensiilor, dând celor nemulţumiţi dreptul la pensia dinainte de Decembrie 2010 dar blocând-o pe termen nedefinit. Bineînţeles  Croitoraşul cel Viteaz nu mai spune că el nu este cârpaci, dimpotrivă, se laudă că a reparat o nedreptate şi promite altele .. el le spune reparaţii dar de fapt vor fi tot nedreptăţi, sau dacă vreţi va fi dreptatea lui Ponta. Se preconizează un pachet de legi care cică ar cuprinde o nouă lege a pensiilor militare şi un nou regulament de funcţionare a MApN care cuprinde atâtea articole   în defavoarea  elementului militar câte nu au cuprins toate legile de la Cuza încoace. Şi totuşi Duşa o prezintă ca pe o mare realizare. Da, realizare a clanurilor de partid, a clientele poltice care îşi vor subordona logistica şi serviciul de informaţii al armatei cu care politicul va stăpâni şi dirija armata.
Duşamalizarea scorpionilor
Prin august 2013 prefăcându-se că vine la înmormântarea  fostului “ministru al apărării echipei naţionale de fotbal” Costică Ştefănescu, domnul Duşa începe o anchetă  cauzată de unele plângeri  privind selecţia “Scorpionilor Roşii”  din Craiova care plecau în misiune. Conform declaraţiiilor sale de atunci „Sunt 7 plângeri. Va fi o anchetă de lungă durată. Am dispus controale şi voi lua măsurile necesare, iar dacă sesizările sunt adevărate cei vinovaţi vor plăti”. Presa vorbea de 100 de plângeri, dar  presa uneori mai umflă cifrele. Ancheta a durat nu mai mult de 45 de zile iar rezultatul a fost conform aşteptărilor, “niciunul dintre cei 850 de militari chestionaţi nu a declarat că i-ar fi fost solicitată mită.”Păi nici nu se putea altfel, din mai multe motive: în primul rând că reclamaţiile nu se refereau la scorpionii roşii şi în al doilea rând pentru că însuşi ministrul Duşa se implicase şi când Duşa se implică, rezultatul nu poate fi altul decât duşamalizarea. Deci domnul Duşa cu bună sau rea ştiinţă declarase presei că urmează să efectueze o anchetă la “Scorpionii roşii”  dar de fapt vizaţi erau alţii. Şi atunci cum să vindeci boala dacă omul spune că îl doare capul iar tu îi tratezi fluierul piciorului?
Duşamalizarea unei încălcări de consemn  
În data de 18.09.2013 prin comunicatul de presă al MApN aflăm că la UM 01541 Târgu Jiu a fost găsit decedat prin împuşcare caporalul Adrian Toader în timpul efectuării serviciului de pază. Acesta a fost găsit împuşcat în post. Apoi din presă se află că acesta îşi curăţa arma, deci “nimic anormal” şi s-a împuşcat accidental.  Citind mesajul destul de lapidar şi lipsit de datele necesare, un neavizat ar spune  ”săracul militar, a murit în timpul serviciului, măcar armata va da o pensie familiei şi îl va îngropa cu onoruri militare.Cine însă a făcut armata ştie că dacă acesta se afla în post NU AVEA VOIE SĂ SE JOACE CU ARMA , NICI MĂCAR SĂ VERIFICE DACĂ ARE CARTUŞE ÎN ÎNCĂRCĂTOR. Regulamentul serviciului de gardă şi garnizoană spune clar că militarului aflat în postul de santinelă ÎI ESTE INTERZIS SĂ … mănânce, fluiere, cânte, joace,  sau să facă orice activităţi care i-ar distrage atenţia de la îndeplinirea serviciului de pază”. Deci militarul încălcase consemnul, în mod normal pentru o astfel de faptă, darcă ar fi rămas în viaţă, ar fi trebuit judecat şi condamnat pentru încălcare de consemn. Dar armata, a zis că nu e bine să ne “încărcăm” cu astfel de evenimente sau să ştie toată lumea ce se întâmplă la noi, că militarii fac în post şi lucruri pe care nu trebuie să le facă, aşa că fapta în sine a fost duşamalizată, cosmetizată în aşa fel încât să nu arate slaba pregătire a militarilor ci doar privaţiunile şi servituţile serviciului militar.
Duşamalizarea cartei albe a apărării
Recent a apărut- probabil din greşeală- Carta Albă a Apărării din care cetăţenii află unii cu indiferenţă alţii cu bucurie şi alţii cu groază că armata României la această oră nu este capabilă să îşi îndeplinească misiunea sacră pentru care este ţinută şi plătită de cei care încă mai produc efectiv ceva în România, pentru că nivelul ei de operativitate este scăzut la 40% . Adică o maşină  mai are cam 2 roţi operaţionale din 4,un pluton de infanterie mai poate conta pe o grupă de militari ca efectiv combatant, baza logistică este asigurată pentru doar 40% din efective, celelalte pot să moară de  frig, cald, sete sau foame după 10 zile de nemâncare dacă nu cumva sunt toţi copii  învăţătoarei  Anghel Cristiana, care acuma ar trebui  clonată spre binele ţării, baza materială pentru instrucţie asigură instruirea a doar 40% din efective, ceilalţi se instruiesc privind teştoasele ninja pe computer, iar dacă începe un război, militarii vor avea gloanţe doar pentru o oră. De fapt asta cu gloanţele este déjà dovedită, acum 10 zile un fost cadru militar decedat la Oradea a fost înmormântat fără celebrele şi meritatele salve pentru că militarii din plutonul de gardă nu aveau muniţie de manevră, nu mai erau în depozit. Ce face domnul Duşa, ministrul apărării? Iese pe post şi duşamalizează. Ascultându-l ce aberaţii spune te întrebi ce caută acolo unde este. Domnia sa dă vina pe .. micşorarea efectivelor şi profesionalizarea armatei.
“Aş ruga pe cei care vor să aibă o imagine completă despre Armata Română să-l citească de la primul capitol până la ultimul şi o să vă daţi seama că este chiar un document foarte serios, pentru că, atunci când vrei să stabileşti obiectivele pentru viitor, trebuie să analizezi situaţia de fapt, să analizezi felul în care Armata României s-a restructurat după 2004, când a devenit stat NATO, pentru că vedeam o ştire că s-a ajuns de la 330.000 de militari la 80.000 de militari. S-a ajuns la o cifră care este optimă pentru a îndeplini misiuni în cadrul NATO. Nu uitaţi că, atunci când Armata României avea 330.000 de militari, Armata era obligatorie şi efectivele Armatei erau formate din militari în termen. Odată cu restructurarea armatei şi cu trecerea pe principii NATO, s-a trecut la o armată profesionistă, care poate să îndeplinească misiunile pe care le avem în cadrul NATO şi misiunile privind siguranţa naţională cu efectivele care au fost planificate”, a precizat Mircea Duşa, adăugând că forţa unei armate nu stă în numărul de militari, ci în numărul de unităţi operative care pot îndeplini misiunile.”
Este incredibil cu câtă pasivitate trece pe lângă acest bilanţ cutremurător. Raportul arată că ARMATA ROMÂNĂ SE GĂSEŞTE LA DOAR 40% DIN CAPACITATEA NECESARĂ ÎN ACEST MOMENT, iar el vorbeşte de scăderea efectivelor şi lipsa militarilor în termen. Domnule Duşa, sunteţi cu toate ţiglele pe casă? Păi în primul rând faptul că nu mai avem 300000 de militari ci doar 80000 ar trebui să fie un punct  în favoarea ridicării calităţii armatei pentru că avem mai puţini oameni de hrănit, echipat, instruit, asigurat logistic. În al doilea rând dispariţia serviciului militar obligatoriu şi profesionalizarea armatei ar trebui de asemenea să  fie un motiv de bucurie, pentru că nu mai avem în armată militari neinstruiţi, ci “profesionişti” care ar trebui să ridice nu să scadă gradul de operativitate. Dumneavoastră însă aveţi impresia că toată lumea vă înghite gogoşile pentru că aşa e ordin . Probabil jurnalişti ca domnii Turcescu sau   Chiriac care au primit grade în rezervă la apelul bocancilor şi se plâng apoi că li s-au luat “nemeritat” înapoi vor pune botul la explicaţiile dumneavoastră dar oricine a făcut armata (dar  nu de râs, ca Oprea, Onţanu,  sau dumneavoastră), ştie că aţi făcut nişte afirmaţii nu hilare ci de tot plânsul. De plans este şi starea armatei la ora aceasta iar dumneavoastră încercaţi să duşamalizaţi situaţia cu explicaţii de doi bani. Cum puţeţi afirma că “armata e capabilă să execute orice misiune, fie că este vorba de misiuni în afara teritoriului României, fie că este vorba de misiuni în interiorul ţării, fie că este vorba de misiuni umanitare “ când este operativă în proporţie de 40%? Faptul că trimiteţi în misiuni câte o fregată, un pluton sau o companie de soldaţi echipaţi cu mari eforturi cu ţinute luate din toate depozitele armatei, cu tehnică din ştocul de mobilizare sau primită de la americani, bocanci care nu ţin 6 luni de zile şi până şi steagurile, lenjeria intimă şi bateriile de lanternă  sunt făcute în China, nu înseamnă că armata României poate executa orice misiune, ci că din toată armata României abia dacă reuşiţi să faceţi un batalion sau două complet echipate pentru război, dar un război de 3 zile, că mai mult nu facem faţă, nu avem resurse. Cu asta vă lăudaţi domnule Duşa, asta înseamnă că armata poate executa orice misiune? Ce încercaţi să duşamalizaţi? Incompetenţa, lipsa de interes, amatorismul, servilismul politic, sau trădarea intereselor ţării şi sabotarea capacităţii de apărare a ţării? Nu vă jucaţi cu cuvintele domnule Duşa, când vorbiţi de apărarea ţării. NU MAI CÂRPIŢI SAU PETICIŢI sacul domnule Duşa, că ar putea să vă coste.
Duşamalizarea TSPT
TSPT înseamnă în termini de specialitate,  tulburare de stres posttraumatic sau cum îi spun americanii PTSD(POST TRAUMATIC STRESS DISORDER)şi se referă la efectele pe care misiunile de război sau menţinere a păcii sau acţiunile militare din teatrele de operaţii le au asupra combatanţilor. Americanilor le-au trebuit mai multe misiuni, zeci ani grei de război şi evidenţe indubitabile pe care nu le mai puteau ascunde pentru a recunoaşte până la urmă oficial că militarii sau personalul care ia parte la acţiuni “umanitare” militare în afara graniţelor se întorc cu psihicul afectat,  la unii iremediabil, că merită o atenţie deosebită, tratament îndelungat şi  unele compensaţii financiare, ca să se poată trata şi să poată redeveni oameni întregi măcar aparent. Acuma nimeni din armata americană nu mai ascunde fenomenul, nimeni  nu se fereşte să îl recunoască, nici cei afectaţi nici cei care trebuie să îi protejeze.
La noi deşi fenomenul se manifestă la fel ca  la toţi militarii din toate armatele lumii, autorităţile se feresc să admită, să recunoască, să declare că există astfel de fenomene deşi se lovesc de ele. Cine spune că vederea  colegului de lângă tine zburând prin aer şi sfârtecat de o mină nu te afectează şi nu te marchează, nu ştie ce vorbeşte. Pe data de 06.09. 2013 a apărut pe Gândul Info un document sau material semnat de Florin NEGRUŢIU şi  Alina Matis, extrem documentat şi realist pe care îl recomand tuturor celor cărora le pasă de viaţa militarilor. Articolul conţine declaraţii ale unor specialişti, date, informaţii, explicaţii care ne arată că practic la această oră se duşamalizează acest subiect pentru că în concepţia unora asta ar scădea prestigiul armatei române. Uite domnule, să declari că conducerile de partid şi de stat au adus apărarea ţării la nivelul şi înzestrarea din 1918 este un motiv de laudă, dar să admiţi că românul este făcut din carne, oase, sânge şi că suferă efecte ale unor situaţii deosebite este o ruşine. Nu ştiam asta, dar aflu acuma. Este la fel de adevărat că la români a merge la psihiatru este echivalent cu a te declara nebun, pentru că la această oră educaţia noastră este rămasă în urmă cu 100 de ani, dar asta ar trebui să se reflecte doar la nivelul mentalului omului mediu, care încă nu conştientizează cu adevărat necesitatea tratării psihicului ca pe orice boală, sau vaccin  antitetanos, dar la nivel conducere şi mai ales al medicinei militare care este prima care întâlneşte forme extreme ale TSPT este necesară o viziune realistă.
În fapt însă, faptele, efectele se duşamalizează pentru că pe de o parte “nu dă bine” la imagine să recunoşti că militarii sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă prin teatrele de operaţii (fie din cauza acţiunilor de război fie din cauza unor comandanţi la fel de obtuzi ca şi cei de la conducerea ministerului), iar pe de altă parte, a recunoaşte acest fenomen ar implica şi nişte măsuri profilactice  dar şi post efect, care cuprind nu numai tratarea acestor efecte ci şi măsuri compensatorii financiare pe care guvernul, ministerul, ţara nu sunt capabile să le suporte. Şi atunci ce facem ? Îi trecem în rezervă pe cei cu astfel de probleme, le găsim alte boli, că doar îi consultă medicii noştri din sistem, îi declarăm inapţi, dar nu datorită participării la misiuni votate şi stabilite de parlament ci datorită unei structuri psihice precare. Cu asta armata, guvernul, s-au spălat pe mâini, nu plătesc nimic, nu iau măsuri, nu înfiinţează centre de recuperare, nu pregătesc specialişti, nu  studiază cauzele ca să poată înlătura efectele, nu iau nici un fel de măsuri în teatrele de operaţii, nu văd şi nu recunosc nimic. La întoarcerea militarilor din misiuni, armata îi cazează cu neveste sau prietene  două săptămâni în  Hotelurile militare de la Predeal,Sinaia, unde cică stau la “recuperare” sub atenta privire a unor psihologi, dar de fapt  “recuperezează” lunile de abstinenţă sexuală şi bahică şi cu asta armata se freacă pe mâini ca Pilat din Pont, gata i-a recuperat. Jalnic, dramatic pentru ceea ce înseamnă armata română, dar  la ora asta NIMENI NU VREA MAI MULT, toată lumea se preface că nu se întâmplă nimic, cine deschide gura este “ajutat” să o inchidă, totul se duşamalizează.
Toate aceste fenomene se petrec în armata română a zilelor noastre, le vedem, le auzim, le comentăm mai mult sau mai puţin şi mergem mai departe. Peste câţiva ani când vor începe atentatele asupra bazelor militare americane din România nu vom mai avea nici cu cine să asigurăm paza obiectivelor şi atunci vom ceda cu bucurie misiunile naţionale prietenilor din NATO  care vor avea ei grijă să transforme ţara noastră în teatru de război pentru apărarea intereselor lor. Noi cu sângele şi benzina, ei cu rachetele şi maşina. Trăiască armata română cât mai există.
Duşamalizarea armatei