vineri, 29 septembrie 2017

De interes pentru militari



Ultimele evoluții la bară fixă ale Guvernului și conducerii PSD din care fosta primăriță a Craiovei a excelat,  au creat probleme privind plata salariilor militarilor, ca să nu mai vorbesc de golurile create în încadrarea cu personal în structurile din Sistemul Național de Apărare. Dacă cei din SRI ȘI SIE tac, despre cei din MAI se mai aude prin vocea șefilor de sindicate, la MApN se schimbă miniștrii ca cauciucurile la o cursă de formula 1. Cred că  cei de la Ferrari, Renault, Mercedes  sau Williams, ar putea să își trimită specialiștii la noi să vadă cum se schimbă echipele și generalii de la conducere și să învețe ce și cum trebuie uns, ce pârghii să folosească să fie și ei la fel de eficienți la schimbarea roților.  Despre impactul  OUG 59 asupra MApN, într-un articol viitor.
Acuma vreau să aduc un pic de liniște în gândurile și familiile militarilor activi și în rezervă oferind unele date care consider că sunt de interes.
A)Pentru rezerviști :
  1. Începând cu luna Octombrie se trece la actualizarea pensiilor aflate în plată, conform creșterii cu 15% a soldei de funcție a celor activi. Deși inițial se intenționa derularea acestui proces, așa cum se specifica și în comunicatul CPS, având în vedere apariția OUG 59, acest proces va începe mai devreme, pentru a putea fi finalizat până la începutul anului 2018 când intră în vigoare art 2 al OUG 59/2017;
  2. Tot în Octombrie se vor da, pentru cei cărora deja li s-a recalculat pensia, sumele restante și neachitate datorită amânării acestui proces;
  3. În Noiembrie se vor returna banii opriți de regimul Boc pensionarilor în anul 2013 perioada Ianuarie –Septembrie.
B)Pentru cei care au făcut cereri de trecere în rezervă sub ghilotina OUG 59 mânuită cu sadică sălbăticie  de Olguța Vasilescu:
Cei cărora încă nu le-au venit deciziile să stea liniștiți, se lucrează la ele, și acestea se vor pune în plată în baza legilor în vigoare LA DATA DEPUNERII CERERII, nu la cea a trecerii în rezervă sau emiterii deciziei de pensie.
Aceste informații sunt garantate 90%. Restul de 10% țin de neprevazut sau ordine legi și dispoziții care pot apărea ulterior, așa cum a fost cu OUG 59.În sprijinul acestor informații vine și faptul că a fost aproape dublat bugetul CPS pe trimestrul IV prin rectificare, pentru a face față noilor pensionari creați de Olguța.
Totuși, îmi păstrez opinia  că nu trebuie să așteptăm actualizarea ca pe o mare realizare, pentru că așa cum am mai spus, pentru cei mai mulți nu se va simți nimic, va fi doar o nouă decizie și atâta tot. Ba, îmi e teamă să nu ne trezim cu decizii având sume diminuate, pentru că această nouă decizie va fi dată sub efectul OUG 59 care a umblat și la baza de calcul a pensiei și atunci să te ții tristețe. Să nu cumva să se anuleze și art 111 din Legea 223 ca atunci va fi jale. Mă bat peste gură și nu mai spun nimic, nu vreau să dau idei teroristei de la muncă.
Probabil că CPS va da un comunicat cu date mai concrete și mai competente așa cum a făcut-o și până acuma.
Să aveți un sfârșit de an fără surprize neplăcute!
PS:Legat de pensionarii Olguței, eu mă întreb fără răutate, ci pur matematic, dacă la calculul pensiei li se pune și sporul de fidelitate, pentru că având în vedere motivul pensionării mai ales pentru cei abia promovați cu câteva luni înainte, acest spor nu are ce căuta în baza de calcul. Asta, ca să fim obiectivi.

De interes pentru militari

luni, 25 septembrie 2017

De ce ”se revoltă” nemții



Motto-ul AfD: ”Țara noastră, casa noastră.”
Alegerile din Germania sunt pe buzele tuturor. Am văzut la tv analiști cu pretenții care se miră că extrema dreaptă a intrat în Parlament. Mirarea lor era legată de faptul că germanii o duc bine, au o economie care este locomotiva Europei, nu au avut loc mișcări de stradă, Angela Merkel este la al patrulea mandat, deci lumea nu are ce-i reproșa și totuși accederea dreptei prin AfD în Bundestag îi uimește pe analiștii obișnuiți să judece superficial. Unii se miră rău, spunând că inclusiv opoziția față de emigranți părea că se domolise iar fritzii s-ar fi consolat cu ideea.
Neamțul nu pleacă la luptă nemâncat
Și totuși să nu uităm că primele mișcări și filosofii de stânga și de dreapta au apărut în Germania ori dacă rădăcinile sunt atât de adânci nu se poate să nu dea lujeri din când în când. Aserțiunea că nemții nu au de ce să răbufnească spre extrema dreapta de vreme ce o duc bine mi se pare greșită. Nu sunt un mare specialist nici în istoria Germaniei, nici în sociologie, dar din câte cunosc eu, mi se pare că nemții nu s-au revoltat când au dus-o rău, dimpotrivă, au strâns din dinți și au tras ca să iasă din belea, nu aveau timp de revolte, greve, scandal în stradă, tocmai pentru că sunt un tip de oameni calculați, realiști, pragmatici. Ei realizează că pentru a face scandal trebuie să aibă timp de așa ceva, ei nu merg la război cu burta goală ca românul. Românii, da, ei ies în stradă când nu mai au ce mânca sau ce fura sau când sunt ”convinși”  să se revolte (mai ales în ultimul timp). Neamțul nu iese în stradă câtă vreme îi plânge copilul de foame. Amintiți-vă situația germanilor după cele două războaie. După primul război nu s-au plâns, oricât de greu le-a fost, au pus mâna și au ridicat Germania acolo unde a ajuns, astfel încât după 25 de ani a devenit spaima Europei. După cel de-al doilea război, când nu mai aveau nici armată, nici economie, nici savanți, nici tehnologie, nici chiar o țară unită,  furate toate și împărțite între  America și Rusia, le-a trebuit mai mult, dar au reușit să aducă Germania unde este acuma, nu prin greve și scandaluri ci prin muncă.
Revoltă cu burta plină
Acuma, când aparent nemților nu le lipsește nimic, când conduc și vor să conducă Europa, când își impun condițiile în UE până acolo încât au determinat Perfidul Albion să iasă pentru că se simțea umilită, aparent fără motiv, apare această semi-revoltă a populației, așa zisa luptă anti-sistem care s-a manifestat și în SUA prin învingerea Hillary-oșilor, acest curent naționalist care duce AfD în Burdestag. Surpriză ? Doar pentru novici sau prefăcuți. Era normal să se întâmple asta, pentru că chiar dacă Germania nu a avut parte de revolte masive sau luări de poziție de marcă împotriva aducerii pretinșilor imigranți, totuși nemții în mare procent nu sunt de acord. Dacă au tăcut, au tăcut ca să nu o facă de râs pe Merkel deci Germania și să nu dea tonul unei revolte europene împotriva politicii Berlinului,ceea ce ar fi dus la pierderea supremației Germaniei și conducerii Europei prin Bruxelles. Cum spuneam, nemții sunt calculați și își cunosc interesul național, pe care îl pun mai sus de micile lor ambiții personale sau de grup. În paranteza fie spus, la noi situația stă exact invers, mai ales la straturile superioare ale societății și organizării statale. Nemții însă protestează atunci când au spatele asigurat, când nu riscă nimic și au toate lucrurile aranjate. Atunci au timp să se gândească și la greșelile șefilor sau îmbunătățirea situației, ambiții și orgolii.
”Ne vom lua țara  înapoi !”
Acuma, când Anglia nu mai reprezintă un pericol, SUA au devenit și ele mai preocupate de propria economie decât de politica Germaniei, când încep să vadă pe lângă cine trec în drumul de la serviciu spre casă, nemții ”se revoltă” în felul lor, pentru că  realizează că nu mai are cine să le sufle în ciorbă, sunt curtați și de Washington și de Moskova, Franța umblă în siajul lor, deci e momentul să se impună  și la ei în țară. Unii analiști, profesori de sociologie, spun că nu e nici un pericol, că procentul e mic, nu au majoritate în forul suprem și nici șansa să ajungă la guvernare. Să ne amintim însă că așa a ajuns și Hitler în Budestag, cu un partid mic mic mic, cât dobânzile românilor în băncile din România și a crescut mare mare mare, ca averile politicienilor după un mandat  în parlament sau guvern. Eu zic că abia de acum încolo, neamțul va avea timp să se gândească la ”prostii”și pot pune pariu că într-un viitor (profețit de unii, temut  de alții, și căutat cu lumânarea de marii producători și samsari de tehnologie militară)război, Germania va zice pas, nu se va implica și va face politica SUA din cel de-al doilea război mondial, adică va finanța și împrumuta  pe șest  părțile combatante și va interveni  doar atunci când câștigătorul va depinde de intervenția ei. Dar, părerea mea este că mai e până acolo. Deocamdată Germania va începe pas cu pas, să redevină a germanilor. Pe nemți trei  idei îi însuflețesc : tradiția, măreția neamului  și răzbunarea.La sediul AfD  mulțimea de extremiști striga  : ”Ne vom lua țara  înapoi”. Pe cine am mai auzit eu spunând așa,  sau că vrea țara lui, partidul lui și guvernul lui ?

Asta e boală comună și  grea pentru  cei care moștenesc  organizațiile naziste. Abia de acum vor începe mișcărie si scandalurileîn Germania.
Achtung!
De ce ”se revoltă” nemții

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Neamurile lui Bivolaru




Nu aș fi scris despre acest subiect despre acest gunoi al societății dacă nu s-ar vorbi atât de mult despre marea justiție română, despre cinstea și corectitudinea judecătorilor și procurorilor și nu aș ști cât de departe este adevărul despre toate aceste povești de adormit adormiți.
Neamuri preafericite
Povestea urmăririi, arestării și eliberării acestui abject individ este cunoscută. La fel de cunoscute sunt legăturile sale sus puse, mai ales prin aceea că a furnizat unor prieteni cu  ștaif prospături din rândul adeptelor sale. Este de asemenea știută relația sa cu reprezentantul cel mai înalt al BOR, cu care se fotografia și întreținea în tinerețuri. Românii au un proverb: ”spune-mi cu cine te însoțești, ca să spun cine ești”. Având în vedere că proverbele reprezintă concluzii ale experienței sociale  de zeci, poate sute de ani, nu pot contesta sau pune la îndoială adevărul cuprins în aceste proverbe și atunci mă întreb oare cine este persoana care conduce destinele creștinilor ortodocși din România,  cu cine este frate, că nu l-am văzut fotografiat cu nici un sfânt, nu l-am văzut de exemplu în tovărășia lui Iustinian Pârvu nici a lui Arsenie Boca, considerați sfinți de cei care i-au cunoscut,  dar l-am văzut fotografiat lângă Gregorian Bivolaru, considerat SATANA de cei mai mulți români. Probabil cu el împărtășește convingeri sau apucături comune. Mă întreb în această situație, pentru cine și pentru ce se construiește acea mare catedrală,  a cui va fi, a neamului sau a neamului cui,  neamului românesc sau a neamurilor proaste?
Neamuri preaferite
Să revin însă la celelalte neamuri ale  lui Bivolaru.  Deci, Bivolaru a fost arestat în Franța pe data de 26.02.2016 pentru executarea unei condamnări de 6 ani pentru relații cu un minor, iar pe data de  22 Iulie același an a fost adus în țară. A fost eliberat din pușcărie  pe data de 13 Septembrie 2017 ca urmare a unei decizii judecătorești  deși era recidivist și mai avea și alte dosare pe rol.  A fost condamnat, în 1977, la un an de închisoare pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, de ocultism şi magie neagră şi în 1984 a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru că evadase din sediul Securităţii. Același individ a mai fost judecat şi într-un dosar al Tribunalului Cluj  în care a fost acuzat de trafic de persoane, dar în februarie 2015 a fost achitat,  de neamurile peaferite pentru a putea fi cercetate. El mai  este vizat şi într-o anchetă în Italia, legată de activităţile MISA, printre acuzaţii fiind şi recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale şi pornografie și cel mai recent și de autorităţile finlandeze au emis un mandat de arestare pe numele Gregorian Bivolaru, pentru act sexual cu un minor şi trafic de fiinţe umane. Deci Bivolaru comisese aceeași faptă în Finlanda, după ce părăsise țara și fusese condamnat.  Documentele privind mandatul de arestare din partea autorităților finlandeze au ajuns la noi 19.09.2017 dar din ”păcate” prea târziu, Bivolaru fusese eliberat pe data de 13, iar pe 14 deja nu mai era în țară, deși fiind eliberat condiționat, trebuia să se prezinte periodic la poliție în Sibiu, unde își declarase reședința. Nici Speedy Gonzales nu s-ar fi mișcat atât de repede.
Neamuri bune
Cum a fost posibil? Simplu. Neamurile bune ale Bivolarului au avut grijă să îi faciliteze plecarea, pentru a nu fi prins în țară de documentele finlandeze despre care autoritățile române aveau știre înainte ca acestea să ajungă la noi. Cine știe cum funcționează relațiile între autorități, știe că înainte de a fi trimise documentele de extrădare sau de înștiințare privind luarea unor măsuri de acest gen, există contacte preliminarii, informative din ambele părți de confirmare sau infirmare a datelor și a pașilor ce urmează a se face, inclusiv acceptul autorităților, inclusiv modalităților de punere în practică. Deci este clar că atât Ministerul de Interne cât și cel al Justiției cunoșteau faptul că urma să vină mandatul de arestare finlandez, care  nu numai că nu ar mai fi dat posibilitatea eliberării condiționate, dar ar fi și lungit perioada de detenție. Cu toate astea, sau tocmai pentru asta,  se pune imediat pe rol o cerere de eliberare condiționată care în cazul altui personaj nu ar fi avut nici o șasă de reușită, dar în cazul lui, s-a aprobat. Ba, mai mult, chiar Procuratura a susținut eliberarea acestuia. Pe ce baze ? Iată motivele invocate de instanță:
1.     Condamnatul ”nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și că și-a asumat fapta comisă.”
2.      Pedofilul ”declară că a luat decizia ca niciodată să nu mai discute cu o persoană sub 18 ani.”
3.     ”Au trecut 13 ani de la faptele pentru care a fost condamnat și nu a mai săvârșit o altă faptă”
4.     ”Decizia de liberare condiționată, deși ar putea fi criticată de opinia publică, este una justă, deoarece perioada de detenție efectuată este „suficient de consistentă”.
5.     ”Instanța apreciază că lăsarea în libertate a petentului, deși susceptibilă la anumite critici din partea unor membrii ai societății, nu este de natură să tulbure în vreun fel buna desfășurare a relațiilor sociale normale, petentul neconstituind așadar un potențial pericol pentru ordinea publică. Totodată, relativ la posibilitatea existenței unui efect încurajator (față de terți subiecți cu astfel de preocupări infracționale) pe care l-ar putea avea punerea în libertate înainte de termen a petentului, instanța reține că un astfel de efect, deși poate exista cel puțin teoretic, este unul minim, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, petentul a executat o perioadă de detenție suficient de consistentă pentru atingerea tuturor dezideratelor urmărite de art. 52 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal”
6.     „Petentul a îndeplinit fracția prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată, având la data de 06.09.2017 un număr de 764 de zile executate și câștigate (din care un număr de 412 zile de detenție, 352 de zile de arest deduse și 0 zile câștigate prin muncă)”
7.     ”În susținerea cererii de liberare condiționată au fost anexate mai multe documente, printre care se numără și dovezi că Bivolaru a solicitat să fie scos la muncă pe perioada detenției, dar cererile sale i-au fost respinse sub motivația că activitățile disponibile sunt sub calificarea petentului, și că nu a primit nicio sancțiune disciplinară.”
8.     ”De asemenea, au fost anexate copii după o caracterizare emisă de un fost parlamentar european, scrisori de susținere din partea a 12 organizații non-profit din afara României, listă de lucrări, caiete și broșuri realizate de Bivolaru în perioada 2016-2017, copia traducerii legalizate a unei adeverințe emise de autoritățile din Suedia din care rezultă că statul suedez va asigura acordarea unei pensii lunare în sumă de 7.863 SEK pentru fondatorul MISA și o copie după adresa Ambasadei Suediei în România, înregistrată la Penitenciarul Bistrița în data de 29 mai 2017, privind vizita unui consilier al ambasadei și a unui consul al Suediei la petent.”
Toate aceste justificări sunt prezentate de ziarul DCnews și cum domnul Chirieac este întotdeauna foarte informat, nu pun la îndoială veridicitatea celor scrise.
Interesant este că toate argumentele reprezintă declarații sau promisiuni ale condamnatului. La fel de interesant este faptul că de la primul pas în libertate, mister Bivolaru a infirmat cele spuse sau constatate de instanță, pentru că la ieșirea din pușcărie Bivolarul a afirmat că ”a fost tratat bine în penitenciar, că se simte bine şi că nu este vinovat. Păi ori și-a asumat faptele, ori susține că e nevinovat, ori instanța a greșit, ori Bivolaru a comis sperjur când a declarat în instanță că își asumă faptele. Dar cine să mai judece,  când instanța a decis că merită să fie eliberat, deși:
1.     Era recidivist, având o altă condamnare pe același profil de sexualitate;
2.     Era cercetat în alte dosare pentru fapte similare legate de aceeași activitate;
3.     Se cunoștea că urmează să vină o nouă condamnare din Finlanda, pentru aceeași faptă pe care el spunea că nu o mai comisese, iar instanța își însușise, și care a constituit motiv de eliberare;
4.     Era clar că odată eliberat se va ocupa de aceleași lucruri pentru că în permanență,și în momentul plecării din țară și în momentul arestării,  inclusiv la aducerea în țară declarase că este nevinovat, că este persecutat politic,fapt pentru care ceruse azil politic în Suedia.

Justiție pe repede înainte
Dacă punem în balanță cele invocate de instanță cu cele reale enunțate mai sus, nici un om cu capul pe umeri nu l-ar fi eliberat condiționat. Se mai pun două întrebări:
1.     De ce procuratura nu a făcut recurs sau de ce a susținut eliberarea sa având în vedere cele cunoscute?
2.     De ce nu s-a așteptat trecerea timpului legal de declarare a apelului, pentru că iată ce spune CPP privind apelul:
Apelul
Art. 410(3)
Termenul de declarare a apelului
(1)  Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei.
De aici decurge altă întrebare și anume când au primit, dacă au primit părțile minuta ședinței,  pentru că din câte știu eu, aceasta vine cel mai devreme la câteva zile de la anunțarea deciziei. Presupunând că a fost totuși emisă și înaintată în aceeași zi, sentința fiind dată, termenul de depunere a contestației de către una din părți sau, așa cum spune art.409, la punctul f,”orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea vătămare” întrebarea care se pune de ce nu s-a așteptat trecerea celor 10 zile prevăzute de lege și s-a decis eliberarea condamnatului pe data de 13.09.2017, deci la doar 6 zile de la declararea sentinței? Acelasi art 410 , la punctul 3 spune : (3) Pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile şi curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea. Dar nu s-a lăsat scurgerea termenului legal de apel. În felul acesta nu numai că s-a încălcat legea, respectiv art.109 CPP,  dar s-a și dat un mare ajutor infractorului care  a doua zi, pe 14 septembrie  părăsea țara, știind că urmează să vină documentele din Finlanda. Iată cum magistrații nu numai că nu aplică legea, dar chiar o încalcă, aducând mari servicii nu legii ci infractorilor. Ce spune domnul Tudose despre asta? Cine cercetează dacă și când au aflat autoritățile române despre existența mandatului de arestare finlandez, care bineînțeles fusese emis înainte de a ajunge în România ? Cine a avut interes să faciliteze eliberarea și fuga lui Bivolaru,  pentru că toată această grabă cu eliberarea până la decurgerea timpului necesar Apelului, și fuga lui imediat după eliberare duc către această concluzie?  Cine a intervenit și influențat mersul lucrurilor spre acest deznodământ rușinos? Justiția română este departe de ceea ce vor magistrații să ne convingă prin vorbe. Faptele lor spun cu totul altceva.
Aud că în România guvernul se folosește de necazul unora pentru propășirea altora. În urma furtunii din Timișoara, domnul Tudose a acordat 1 milion Euro pentru repararea a 80 de biserici care însă nu au fost afectate, fiind și în alte județe. Așadar  Guvernul României se folosește de evenimente și catastrofe naturale pentru a-și plăti unele datorii către terțe persoane fizice sau juridice care nu au nici o legătură cu evenimentele sau catastrofele folosite drept paravan.  Păi la așa bătaie de joc, mă întreb pe cine mai interesează ce fac magistrații.
Și totuși, nu știu de ce, eu cred că el nu a plecat din țară pentru că dacă va fi urmărit prin Interpol la cererea Finlandei, va fi găsit oriunde ar merge.   Singura țară unde nu va fi găsit, este România unde sistemul l-a scos din pușcărie și s-a grăbit să arunce pe piață informația  că nu ar mai fi în țară, deci ei se spală pe mâini. Parcă îl văd într-o chilie de maici sau taici convertiți  la pomohacism, predând lecții de integrare în absolut. Mai vorbim.
Notă: Deoarece un comentator a menționat faptul că fotografia cu Bivolaru și Patriarhul Daniel ar fi o făcătură, am căutat și alte surse privind această fotografie. Astfel am găsit un răspuns pe care Patriarhia l-a dat la solicitarea unui ziar privind fotografia cu pricina, pe care o postez aici în original:

Iată și răspunsul patriarhiei.
„Fotografia la care faceti referire dateaza din anii 1978-1979 si a fost realizata la Caminul studentesc Sfantul Thomas din Strasbourg din Franta. In fotografie apare: Parintele Dumitru Staniloae, un student teolog din Olanda si pe atunci doctorandul Dan-Ilie Ciobotea, actualul Patriarh. Asadar, persoana la care se facea referire nu este Gregorian Bivolaru”
Am căutat pe internet și fotografii cu Bivolaru mai tânăr și nu am găsit decât două .


Tot ce pot spune este că asemănarea este nu doar izbitoare, ci chiar ciudată și numai specialiștii în pixeli pot da un răspuns competent. În ceea ce privește răspunsul dat de Patriarhie, pe mine nu mă convinge atâta vreme cât sunt cunoscute minciunile oficiale și neoficiale ale înaltelor fețe și o să aduc ca argument în susținerea acestei afirmații  modul în care au reușit să promoveze și să obțină aprobarea construirii Catedralei mințind că nu au nevoie de fonduri de la stat, că o vor construi singuri, pentru ca apoi să o dea la întors. Apoi, de ce nu a dat Patriarhia și numele studentului olandez, pentru că dacă au făcut o fotografie împreună, trebuie să fi fost amici, mai ales că era încadrat de cele două fețe bisericești. Și chiar admițând că Dan Ciobotea  a uitat cum îl cheamă, Patriarhia avea posibilitatea să  întrebe la Căminul Studențesc menționat să afle cum îl chema pe studentul olandez,  pentru că era vorba de imaginea Înaltului Patriarh, nu de  părintele Pomohaci. Dar nu, ei au spus doar că persoana este un cetățean străin și gata. Deci crede fiecare ce vrea. Eu voi crede că acela nu e Bivolaru când va exista o expertiză sau când studentul din Olanda va apărea și va declara că el este în fotografie. Până și ochelarii studentului par să fie împrumutați de la Bivolaru.Oricum e interesant de știut cine a postat fotografia pe piață, pentru că ea nu putea să aparțină decât Patriarhului, Părintelui Stăniloae și…. studentului olandez. De la fețele bisericești e clar că nu a fost luată și atunci rămâne .. studentul. Deci ”studentul” a scos fotografia pe piață, spunând că cel din mijloc e Bivolaru, ca să îi facă rău fostului său prieten Dan Ciobotea. Mie mi se pare că mai degrabă cineva din anturajul lui Bivolaru a găsit fotografia și a scos fotografia pe piață urmărind bineînțeles ceva.
https://www.dcnews.ro/gregorian-bivolaru-eliberat-ce-decizie-a-luat_558799.html
http://www.mediafax.ro/social/gregorian-bivolaru-a-plecat-din-romania-a-doua-zi-dupa-ce-a-fost-eliberat-16737616
https://www.news.ro/eveniment/mandat-de-arestare-emis-de-autoritatile-finlandeze-pe-numele-lui-gregorian-bivolaru-pentru-act-sexual-cu-un-minor-1922403320002017092217217862
http://www.cancan.ro/adevarul-despre-fotografia-cu-patriarhul-daniel-si-bivolaru-a-iesit-la-iveala-s-a-aflat-tot.html

Neamurile lui Bivolaru

vineri, 22 septembrie 2017

Răscoala lipitorilor


HamsterMotto: Lipitori din toate partidele, uniți-vă!

Spuneam în articolul precedent că evoluăm, că tinerii din ziua de azi fac în 17 ani ce am făcut noi, cei mai în vârstă,  în 50. Iată că ultimele evenimente confirmă ”evoluția” tinerilor.

Hamsterul și Șobolanul

În PSD ”tânărul” Hamster  se revoltă împotriva bătrânului Șobolan Rozaliu și i se plânge lui Ciutacu de faptul că acesta continuă să bage strâmbe, să îi întărâte pe sugacii din PSD să se revolte împotriva lui și să îi la locul. Cu alte cuvinte, tânărul Hamster, deși afirmă că nu e vorba de nici un complot în PSD, confirmă că Hrebe îi întărâtă pe cei mai tineri și le promite avansări în cadrul partidului. Păi ăsta nu e complot Livache? Ce dracu mă, ne jucăm cu cuvintele? Nu e complot, dar e puci, nu e cur dar sunt buci. Hai că mă faci să râd.  Numai că tânărul (spun tânăr, pentru că nu au trecut mulți ani de când lipea afișe cu Geoană) Hamster a simțit mișcarea și a luat atitudine fermă, lovindu-l pe Țuțu în moalele capului.Astfel se confirmă că abureala cu lipsa de comunicare a fost doar ocazia și nu cauza demiterii. Când vă spuneam eu să nu puneți botul la declarațiile oficiale, că toate sunt minciuni !  Câtă finețe la Livache cu criza salariilor din Apărare: a și recunoscut indirect că are probleme la buget, a și arătat că e capabil să le rezolve și a și scăpat de un pucist care îi viza funcția. Eheeeeeeeeeeeeeee, mare om Teldrum ăsta!

Sus lipitorii

Nici PNL-ul nu stă mai bine. La Constanța, lipitorii de ieri ajunși speranțele de azi, viitori președinți de mâine fac scandal și se revoltă împotriva Gagamiților. Concret, odată cu demisia amiralului /profesor Vergil Chițac din PNL, tinerii care i-au lipit afișele în campania electorală la parlamentare au sărit în sus, nu pentru că pleacă, ci pentru că a fost propus de la Centru precum Dandanache  la alegeri. Domnul profesor era un cunoscut profesor dar și ilustru necunoscut ca politician și s-a gândit el să se mărite cu PNL ca să se aleagă și el. Bineînțeles că toată campania ”door to door” sau bușon la bușon, lipitul afișelor, împărțitul calendarelor, au fost făcute de tineri care fie au fost recompensați la oră fie de loc, nu au mai fost băgați în seamă după alegeri de catindat care odată văzut cu sacii în căruță a uitat de lipitori. Drept răsplată, aceștia i-au făcut campanie negativă la tentativa acestuia de a prelua șefia județenei de partid. A fost rândul amiralului să se supere și să își dea demisia din partid. Așa a ieșit la suprafață duhoarea PNL Constanța iar lipitorii dau totul pe față acuma, spunând că domnul Parlamentar habar nu are prin ce comune ”a fost să își facă campanie” și cine l-a ales.Eheeeeeeei, să fim noi sănătoși câți parlamentari din toate culorile politice, habar nu au în ce colegiu au fost aleși, sau unde au sediul biroului de parlamentar.

Aceste ”revolte” nu fac altceva decât să scoată sub nasul alegătorilor dejecțiile partidelor atunci când țevile sau racordurile nu mai fac față presiunii. După ce surplusul a ieșit afară, același gunoi, eliberat de presiune se lipește pe conductă, astupă breșa  și va răbufni la următoarea supra-acumulare de gaze sau dejecții.  Nu se schimbă, nici nu se curăță conductele. Așa se schimbă conducerile de partid.

Două concluzii se trag de aici:

1:Orice lipitor are în borcanul cu lipici o limbă aspră cu păr.

2: Orice cal ajunge gloabă.

Dii Bathore!

https://psnews.ro/dragnea-atac-cu-mantinela-la-tutuianu-comparatie-cu-hrebenciuc-189377/
http://www.aktual24.ro/consilierul-lui-dragnea-hrebenciuc-si-pieleanu-au-pus-la-cale-un-puci-in-psd-impotriva-lui-dragnea-tutuianu-urma-sa-preia-conducerea-psd/
http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/politic/tinerii-liberali-ii-cer-demisia-senatorului-chitac-ei-fac-dezvaluiri-din-culisele-campaniei-electorale-pentru-parlamentare-639267.html
Răscoala lipitorilor

marți, 19 septembrie 2017

Contribuția militarilor la fondul de pensii


kandahar
Alți trei militari au fost răniți în Afganistan într-un război pe care nu știu dacă îl mai poate justifica cineva. De ce vrea SUA să facă din Afganistan o țară creștină și din Kosovo o țară musulmană, numai cei din industria de armament știu. Iată comunicatul dat de MApN:
”Comunicat  Nr. 300
15 septembrie 2017
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro
Militari răniți în Afganistan
            Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.
Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la cel mai apropiat spital militar. Doi sunt în stare stabilă, al treilea fiind grav rănit.
Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device)  a intrat în blindatul lor.
Numele militarilor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.
* * *
Militarii focșăneni au fost introduși în teatrul de operații din Afganistan în luna august.
În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.
În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.
Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.
Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.
România continuă să îți mențină angajamentele în Teatrul de operații Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.”

Sper din inimă să nu fie nevoie să mai acordăm niște grade post mortem sau să înmulțim numărul eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și pentru interesele altora. Noul Ministru Fifor are și el acum ocazia să cunoască familiile unor militari cărora se va adresa și le va transmite regretele sale.Inutile, de crocodil, dar regrete.
Să nu uităm că nu mai departe de  ieri,  în CSAT s-a votat cu entuziasm în unanimitate, introducerea României în alt război,sau cum se spune eufemistic, participarea trupelor românești în alt teatru de operații. Cât de curând o să revină în actualitate șlagărul Mambo siria.
Este interesant de știut ce pensie o să aibă băieții ăștia proaspăt răniți, că uite azi e 15 Sectembre și a intrat în vigoare ordonanța Olguța cea care va face din pensiile militare râsul lumii. Apropo, doamna Olguța, matale spuneai că militarii nu merită pensiile pe care le au, pentru că nu au contribuit la fondul de pensii. De curiozitate întreb și eu, contribuția în sânge se pune ? Și dacă da, la cât e evaluat mililitrul, nu de alta, dar dumneavoastră politicienii decideți și votați trimiterea militarilor să lupte pe meleaguri străine și tot dumneavoastră, cu aceeași nesimțire ca a domnului recent caftit de purtătorul de pumni Palada, le ciuntiți și înghețați apoi pensiile.
AUD ????????
Ce este cel mai grav este că atacul nu a mai fost ca până acuma prin rachete sau mine așezate pe drumuri, fără un obiectiv stabilit, ci în mod clar și indubitabil îndreptat împotriva trupelor românești ceea ce arată că politica afganilor față de români s-a schimbat și sunt percepuți la fel ca trupele SUA.
http://evz.ro/iohannis-decizii-de-ultima-ora-in-csat.html
UPDATE 15.09.2017 ora 19.30 : Caporalul Mădălin Stoica, cel care fusese rănit mai grav, a decedat. Dumneyeu să îl odihnească! Coondoleanţe familiei!
Contribuția militarilor la fondul de pensii

duminică, 17 septembrie 2017

Apărarea păzită de olteni


apararea
Mă fraților, păzea, fu numit la Apărare domnul Fifor. Nu mă apuc acu să îi fac portretu robot, i-l mai făcui cu ceva timp în spate, i l-a mai făcut și Iohannis care, chiar dacă nu era cel mai în măsură să se exprime vizavi de competențele cuiva în indiferent ce domeniu, a găsit de cuviință sau scuza, motivația să îl refuze ca ministru al transporturilor pe motiv că „nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”. Acuma însă, la Apărare este ok, cum a fost și la economie, Apărarea nu e complexă, e simplu, semnezi niște cedări de teren și cumperi niște sicrie și gata. Deci pentru domnul Iohannis, Apărarea este pe lângă  Transporturi cam cum este grădinița pe lângă doctorat. Nici nu mă miră, atâta vreme cât orice cârnățar sau izmenar ajunge general cu patru stele și orice bețiv  ajunge să modifice legea pensiilor militare, ceea ce se întâmplă acuma este firesc.  Nu mai vorbesc de miile de analfabeți civili  scoși doctori din instituțiile de învățământ militare în ultimii 28 de ani.   Aud că în curând și Școala Militară de ofițeri Activi Nicolae Bălcescu, sau cum e numită  mai nou,  Academia Trupelor de Uscat, cea care la această oră după ani de opinteli scoate orice numai ”ofițeri militari” nu, va primi autorizarea să scoată și doftori. Nu din cei în halate albe, din cei cu mintea albă, că s-au înmulțit cererile la partide și marile Universități nu mai fac față.
Pai nenea Mihai este numai bun să semneze astfel de aprobări, că doar asta știe să facă, să zică să trăiți am înțeles. Ce se găsește în spatele ochilor ălora blânzi, numai el știe, iar cei care l-au propus, avizat și ștampilat  știu ce e în dosarul lui de cadre de nădejde.  Să fiu sincer, nu mă bucur, pentru că din punctul meu de vedere, orice propunere ar fi făcut Dragnea pentru mine era clar că respectivul va apăra interesele lui Dragnea, nu ale armatei,  dar oricum, privindu-l pe Fifor nu te duci cu gândul la un strateg sau luptător fioros, sau viforos. Asta însă e poate o idee falsă, nu e nevoie ca ministrul să fie un mare general, dar nu ar fi rău ca un mare general să ajungă ministru.E adevărat,  am mai avut unul în ultimii ani dar s-a dovedit a fi unul mic… mititel, ca prețurile de la Leroy Merlin. Mă întreb însă destul de serios cât de  potrivit este să .. înțeleagă ce i se explică în ședințele cu șefii de structuri ale armăsii, cu toate cursurile făcute dar nefrecventate pe la diverse universități cu specific militaur. Are însă noroc, grație decapitării structurilor din armată prin metoda Lărguța, pentru că nici actualii sau noii șefi de structuri nu prea știu cu ce se mănâncă funcțiile pe care le ocupă. Vor crește odată cu Fifor. Asta da coeziune.
Dar, pentru că în toate există un dar, sunt mai multe motive de bucurie decât de tristețe, pentru că s-ar fi putut ca în locul lui să fie domnii  Căprar, fost mecanic, fost șofer, fost gestionar, fost tehnician, acest Robi al Parlamentului, sau , și mai rău, mister Manda, fost lipitoare de afișe pe la Casa de Cultură, fost, actual dar nu știu dacă și viitor țiitor al doamnei LOV. Pe lângă Manda, Fifor este un blând mielușel, iar dacă acesta ar fi ajuns ministru, vă dați seama ce făcea din armată, el cu deja semi-oficial consoarta sa, Lia? Doamne, ce cuplu de satrapi ar fi format. Doamne ferește!
De aia, adevăr zic vouă, tot răul spre bine, se putea și mai rău. Ceea ce are Fifor și nu avea Manda este bunul simț de a discuta cu oamenii, de la el nu te poți aștepta la înjurături ca la ușa cortului și gura Mandei. Să vedem însă dacă va fi lăsat să conducă după bunul său simț sau i se va schimba și caracterul odată cu ministerul.
Cert este că Armata va fi condusă de olteni. Să fiu sincer, nu mă bucur. Nu mă bucur pentru că sunt pățit, numai eu știu câte șuturi în cur mi-am luat de la colegii de școală sau pur și simplu colegii militari de pe alte meleaguri din cauza oltencei Olguța Vasilescu. Mă aștept ca tot ce se va face de acuma în armată(rău) să fie pus pe seama oltenilor.
Numai oltean să nu fii! Eu mă scot, sunt născut în Arad dar ce se fac ăștia concepuți și născuți aci? Oleleu muică, nici nu vreau să știu. Naționala nu a mai avut atâția olteni la apărare de pe timpul lui Ștefănescu, dar ăia măcar făcură  cinste Craiovei. Ce va face viitorul Șef al Apărării ? Rămâne de văzut.
Apărarea păzită de olteni

miercuri, 13 septembrie 2017

Anul școlar cu bucurie


scoala
A început școala, motiv de bucurie pentru români, de la ăl cu țâța-n gură pân’ la ăl cu barba sură.
Mamă mamă…
România TV  ne anunță că unele mămici din cele de lux, au participat la activități specifice. Andra lu Măruță și-a dus produsul la școală și ne spune că ”va fi fericită indiferent ce decizie va lua copilul”. Ce decizie să ia la 6 ani ? Doar Andra știe. Ea  s-a pregătit ”cum știe ea mai bine”, a cumpărat ghiozdan, caiete penar. Mai știe cineva ce știe ea? Eu nu cred. Zâna Marin este și ea lăudată, dată exemplu ca mămică model, filmată în timp ce face shopping cu copilul ei și nu mai știu al cui, dar de fapt o vedem cu ochii în telefon, anunțând probabil alte televiziuni să vină să o filmeze,în timp ce fetița încearcă niște pantofi. Mamă model!

Tur prezidențial la România tv
Aceeași televiziune, care se pare că a schimbat macazul dacă e să ne luăm după libidinozitatea  cu care ne prezintă activitățile primei profesoare a țării, ne anunță că și genunchii prezidențiali au fost prezenți la deschiderea anului de învățământ la Sibiu,  pentru că e dirigintă la clasa a doișpea. Nici dulapul prezidențial nu a stat degeaba a fost la un Liceu, dar în București, nu în Sibiu, și nu a scăpat ocazia să facă un pic de politică anunțându-i pe copii că nu e de loc mulțumit de starea învățământului  și că chiar dacă ei au un liceu frumos, nu e la toți așa. Confirm, în Eritreea de exemplu,  copii nu au apă la wc în școli. De fapt nu au apă de loc. De fapt  nici școli nu au.  Probabil serviciile secrete l-au informat pe președinte  că elevii de azi sunt votanții de mâine și nu ar fi rău să îi pregătească, să știe și ei cu cine să voteze în 2019 așa că s-a gândit  să le spună el că a avut cele mai bune propuneri privind învățământul (mai ales cel în limbile maghiară și germană). Le-a mai spus el că și el s-a întâlnit recent cu foștii lui elevi din 97 și s-a bucurat foarte tare. Nu a spus însă dacă și ei s-au bucurat, dar nu contează, pe el interesează oricum doar ce face, simte, sau gândește el.

Blana ursului
A început școala și în partea de nord a Bucureștiului cu doamna Firea care s-a manifestat  la Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj,  unde copii vor învăța să cultive plopi care să facă pere când o să facă răchita micșunele,  în ferma pe care o să o înființeze ea când o să facă plopii pere iar ei o să ajungă specialiști de seamă când o să înceapă școala pe 1 septembrie. „Mă bucur că  astăzi, de întâi septembrie, sunt alături de dumneavoastră  la deschiderea noului an scolar”, și-a început Gabiță discursul cu zâmbetul profesional între urechi. Când o să aibă elevii ferma? Păi nu se știe, că abia au identificat terenul, trebuie să aprobe mai întâi guvernul, să  îl treacă în posesia Consiliului General, apoi a Primăriei de sector,apoi făcut studiu de fezabilitate, organizată  licitație, găsit investitor, apoi constructor, apoi… noapte bună copii. Dar Firea, ca și Iohannis, s-a gândit să vândă și ea blana ursului din pădure.  Apropo, parcă văd că terenul aparține armatei, sau vor despuia un amărât fără apărare, cam ca armata.

Tudorel  Toader  justițiarul
S-a mai deschis ceva, dar nu anul de învățământ, ci poarta, Poarta Albă  și pentru unii ”studenți” cu regim de penitență. Poarta a deschis-o nimeni altul decât ministrul Justiției, nea Tudorel care probabil din plictiseală, s-a trezit anunțând că o să studieze deciziile de respingere a cererilor de eliberare condiționată, exact cu o zi înainte de a se da verdictul în cauza cererii lui Mircică Băsescu. Nu putea să anunțe asta mâine, nici poimâine că nu își mai făcea efectul, așa că uite, s-au deschis porțile și pentru elevul Mircea Băsescu, de acuma se pot închide, scopul a fost atins. Bravo Tudorele, asta da justiție. Apropo, dacă tot studiezi cazurile respinse de judecători, de ce nu te uiți matale să vezi și de ce și cui le-au aprobat arendașii de penitenciare eliberările, că s-ar putea să ai mari surprize și să constați că toți cei cărora li s-a aprobat eliberarea de către directorii de penitenciare, au sprâncene groase, la fel ca și portofelele. Jiji spunea că printre cei care decid eliberarea sunt și judecătorii de drepturi și libertăți din penitenciare. Nenea Jiji, nu te fă că nu știi că judecătorii ăia sunt acolo ca să apere și să legalizeze deciziile șefilor, nu să apere drepturile deținuților. Poate domnul Tudorel se întreabă și de ce nici un judecător de drepturi și libertăți nu a constatat că deținuții sunt păstrați în condiții inumane și a trebuit ca aceștia să își caute dreptatea în sălile de judecată și la CEDO.  Ei, acești judecători,  sunt primii care primesc plângerile deținuților, dar NICI UN JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI nu a dat câștig de cauză deținuților, deși știu bine în ce condiții stau. De ce oare ? Ori sunt incompetenți, ori orbi, ori fac cu totul altceva decât ar trebui să facă. Ce zici Tudorele?
Dar, bucuria  în familia Băsescu nu e mare. Nici nu  ieșit bine Mircea, că lui Trăiănel i se pregătește un nou dosar. Am auzit că a fost prins fumând în restaurant. Pe vremuri făceai pușcărie dacă fluierai în biserică, acuma dacă fumezi în restaurant. Altă viață! Parcă aud dialogul dintre Traian și chelnerul care a venit să îi spună că fumatul e interzis în restaurant:
-Știți domnul președinte, aici nu e voie …
-Ce nu e voie mă ?
-Fumatul, să trăiți, nu că nu vreau eu, așa e legea.
– Ce lege bă, aici eu fac legea și eu am făcut toate legile tâmpite din țara asta. Hă hă hă hă!
– Da, știu, dar să nu dați foc la restaurant…
– Păi și, care e treaba? Băăăăăăăăăă eu am dat foc la 37 de nave în Rouen și nu am pățit nimic, nici Oprea sau Onțanu  nu au pățit nimic pentru Colectiv și tu vii la mine cu gluma asta. Fugi bă de aici că mă enervezi și nu îți mai las bacșiș, că încalc legea.
– Mă scuzați domnul preș…..
– Bine bine, vezi ce faci cu whisky-ul ăla că se răcesc cuburile de gheață!
      Lumânarea lui Iohannis
Și fiindcă tot începe școala, să terminăm într-un ton mai optimist. Academia Română a scos de pe site-ul său Apelul adresat poporului român și instituțiilor fundamentale ale statului, apel pe care îl semnaseră 84 de academicieni, postat cu ceva timp în urmă și care devenise viral pe internet fiind citit și apreciat de foarte multă lume. De ce  fost scos apelul? Din explicația președintelui Academiei Române, retragerea manifestului s-a făcut la intervenția Dulapului de la Cotroceni intervenție făcută prin unul din consilierii săi. Și a mai avut tupeul să vină în fața elevilor și să vorbească despre politizarea învățământului. Eu l-aș fi preferat pe Custer, ăla măcar ar fi spus  verde în față că ”un român bun este un român mort”, nu ne-ar fi mințit în halul ăsta.
Așa se pune lumânarea pe sicriul Democrației.
http://www.mediafax.ro/social/foto-gabriela-firea-la-deschiderea-anului-scolar-cea-mai-buna-investitie-este-in-educatie-proiectul-inedit-anuntat-de-primar-16724117
http://www.cotidianul.ro/apelul-academicienilor-cenzurat-de-iohannis-306832/
Anul școlar cu bucurie

marți, 12 septembrie 2017

Ce spun bătrânii


batranii spun
Încă de pe vremea când eram copil, când se întâmpla ceva neobișnuit pe ici pe colo,  auzeam la tv (atunci când mergeam în vizită la un prieten ai cărui părinți își permiseseră să cumpere) că erau întrebați bătrânii cu privire la eveniment. Și la țară, când se întâmpla ceva sau era nevoie de un sfat, erau întrebați bătrânii  și toată lumea îi asculta cu respect.
Știu că și la americani, pe care încercăm să îi imităm în toate, exista obiceiul ăsta, dar nu la cei de azi ci la cei de ieri, adică cu o zi două înainte de a ajunge americanii de azi pe pământurile indienilor de ieri. Și atunci pieile roșii aveau pe la fiecare trib câte un vraci, câte un Ciuciuma pe care îl întrebau cum va fi vremea sau ce trebuie să facă, că vin fețele palide peste ei. Dacă ar mai fi în viață un Ciuciuma și l-ar întreba cineva acuma ce zice despre America și ce mesaj ar avea pentru americani, probabil că ar spune: ”Dacă îl vedeți pe Custer ăla spuneți-i că încă mai aștept sticla aia de apă de foc  pe care mi-a promis-o dacă îi conving pe apași că e mai bine  în rezervație.”
Dar să revenim la bătrânii noștri. Obiceiul apelării la înțelepciunea și experiența bătrânilor încă s-a păstrat noi, slavă Domnului nu am avut un general Custer să ne desființeze dar am avut câțiva președinți și premieri care fac tot posibilul, așa că răbdare și tutun. Cum se întâmplă ceva mai straniu, cum fătucile de la tv ne informează că ”bătrânii spun că…”.
Suntem anunțați că un individ și-a tăiat nevasta și soacra de gelozie. Bătrânii spun că așa ceva nu s-a mai întâmplat de pe vremea stră-stră-străbunicului. Întrebați cum era atunci,  bătrânii spun că pe vremea lor, individul ar fi  fost premiat de tata socru, nu ridicat de poliție și că nu ar fi fost atât de prost să își taie și nevasta și soacra. Păi cine să îi mai facă mâncare și să îi spele rufele ?
Vine o tornadă din aia mică, nu americană, împrăștie gunoaiele orașului.  Fetele de la tv ne anunță: ”bătrânii spun că așa ceva nu s-a mai văzut de când se știu ei, că și pe vremea lui Burebista, gunoaiele erau strânse cu căruța, nu cu tornada.”
Înfloresc copacii în Septembrie în timp ce oamenii strâng recoltele din supermarketuri. Bătrânii  se închină și spun că nu au mai văzut așa ceva din  Decembrie 89, când plopii din Grozăvești au făcut pere iar răchita micșunele, e adevărat ajutați de servicii și se întreabă dacă nu cumva și acuma tot serviciile și-au băgat coada, că prea le fac pe toate.
E bine, e bine că încă mai avem bătrâni pe care să îi întrebăm, sau pe care să dăm vina când se mai întâmplă câte ceva ”senzațional”, că după cum evoluează legile pensiilor unitare, sistemul medical, stressul, după nu mult timp, nu vom mai avea pe cine să întrebăm,” bătrâni” noștri vor avea nu mai mult de 45-50 de ani.  Va fi o fericire, părinții vor avea 16 ani, bunicii 40,  vor avea părul negru, nu vom mai avea pensionari pentru că nu va mai prinde nimeni vârsta de pensionare, deci societatea va scăpa de povara plății pensiilor, dar contribuția la pensie va crește pentru că grija statului față de  fondul de pensii nu va înceta, dimpotrivă va spori.
Și pentru că am început cu bătrânii de ieri, să terminăm cu cei de mâine. Parcă văd programele de știri de mâine-poimâine cu  o știristă știrbă sau cu dinții ca dinții de la ferăstrău,  cu ochii cârpiți de somn și umflați, peltică, rârâită, sâsâită și urâtă cu crengi, anunțând :  în cursul zilei de ieri,  în parcarea unui mall,  doi tineri s-au caftit ca chiorii. Amândoi dădeau din mâini și din picioare dar nici unul nu îl lovea pe celălalt. Bătrânii spun :”În puii mei,  așa ceva nu se întâmpla pe vremea noastră. Păi când ne cafteam noi, participa toată gașca, chiar și ăi care nu avea treabă, așa la mișto,  nu ca acuma, să se bată doar doi și să nu fie niciunu băgat în spital. Unde e spiritual de gașcă? Se duc valorile frate, se strică lumea!”.
Bătrânii spun ….lucruri trăzniților.

Ce spun bătrânii

luni, 11 septembrie 2017

Eforturi cazone


Opriti batjocorirea armatei
În plină criză de identitate și supraviețuire a armatei române a națiunii însăși, căci fără armată națională o națiune care va să zică că nu există, ca să citez un clasic încă de actualitate, liderii unor structuri asociative ale militarilor activi sau în rezervă care se vor, se cred sau se pretind în fruntea acțiunilor de apărare a drepturilor militarilor și a destinelor armatei se mișcă după cum le dictează interesele sau conștiința.
Limba dulce
El lider Maximo, cel care se consideră liderul lumii noi, al tuturor purtătorilor de armă din România și al societății civile cu aurolacii și rezistenții ei cu tot, istoricul de renume Mondial dar de Bragadiru, nu de Drăgănești  a găsit de cuviință ca în plină vânzare a destinelor armatei să plângă cu lacrimi de crocodil pe umerii Țuțuianului ca și când soarta acestuia în cadrul PSD este de mai mare importanță  pentru militari decât însăși soarta armatei și a apărării granițelor. Într-un material (în stil propriu) postat în singurul loc unde se mai poate citi singur, pe pagina SCMD, domnul Mircea Dogaru(am spus și numele, pentru cei care  încă nu au ghicit despre cine era vorba) ne expune câteva ” GANDURI DESPRE DEMITEREA MINISTRULUI APARARII NATIONALE”. Deci demiterea lui Țuțuianu este grija sindicalistului Dogaru, apărătorul drepturilor de la pașopt încoace, exponentul soțietății carevasăzică. De ce îl preocupă pe el soarta Țuțuianului, nu e greu de înțeles. După Oprea, era singurul ministru al apărării care îl băga și pe el în seamă. De ce îl băga în seamă? Pentru că au toți trei ațe comune, ațe care duc către anumite servicii și structuri care se ocupau și se ocupă cu manipularea celor pe care sunt plătiți să îi apere. În strădania sa domnul mister Dogaru ne spune că nu a existat un om mai bun și mai cald decât Țuțuianu și că armata a pierdut un mare apărător al drepturilor sale. Atât de mare apărător a fost Țuțuianu  încât a semnat Ordonanța 59, semnătură prin care a dat gir și sprijin măsurilor luate de coana Olguța împotriva militarilor. QED. Să nu uităm că la începutul scandalului privind modificarea legii 223, domnul Țuțuianu dădea asigurări că nu se va atinge nimeni de pensiile militarilor așa că ”stați liniștiți tovarăși”. Să nu uităm nici că sub aceeași cârmuire, banii suplimentați prin buget pentru Ministerul Apărării au ajuns și vor ajunge în conturile Lockheed Martin și Exxon în timp ce terenurile armatei au continuat să ajungă în fondul primăriilor PSD, astfel încât la ora asta, din 80000 de hectare armata mai are 2000. Bun așa! Tot în timpul domniei domnului Țuțuianu, s-a reușit decapitarea conducerilor MApN și SMG astfel încât în 30 de zile au mai rămas în cele două conduceri doar câte doi generali, din câți semnau condica înainte de scandal,  dintre care la SMG doar șeful structurii și locțiitorul său. Așa ceva nu s-a întâmplat nici la marea epurare comunistă din anii 50. Și atunci a fost nevoie ani de zile  pentru a fi înlocuiți toți generalii  ”capitaliști” cu cei comuniști, chiar dacă au fost cu mult mai puțini.  Ei bine, guvernarea Dragnea cu Țuțuianu la Apărare   se poate lăuda că a făcut ce nu a făcut nici Stalin. Hai să îl plângem pe Țuțuianu că merită. Domnule Dogaru, dacă Țuțuianu s-ar fi  opus ordonanței 59 și a nu ar fi girat decapitarea conducerii militare a MApN, ar fi trebuit să  își prezinte ATUNCI DEMISIA, nu să iasă pe post și să spună că nu e nici o problemă, avem oricând oameni care să le ia locul celor care au plecat. ATUNCI  ar fi fost o demisie de onoare, nu acum când s-a grăbit să aprobe un comunicat fără să îi evalueze consecințele și se ceartă cu Hagi Tudose și ministrul de finanțe pentru  devoalarea involuntară a  crizei financiare a guvernului și ” lipsa de comunicare”. Acuma i s-a cerut demisia, degeaba ne spune că a fost un act de voință personal.  Punct!
Iliescu și poporu
Subiectul nu îl reprezintă Iliescu Ion ci Iliescu Mihai, un alt luptător neobosit și degrabă pupător de iminei guvernamentali, care fie soare fie lună, el sărută orice mână, orice mână orice boss care îi dă  un os de ros, ceva bilete de tratament, fonduri și grade. Îngrijorat nu de soarta militarilor ci de teama că îi pleacă enoriașii  și se înscriu în alte asociații sau ies în stradă, domnul Iliescu organizează o întâlnire la CCA cu șeful Casei de Pensii care să îi liniștească pe rezerviști în ceea ce privește soarta pensiilor. Nu l-am văzut sau perceput niciodată îngrijorat pe domnul Iliescu de soarta învățământului militar, a dotării și echipării militarilor, a drepturilor militarilor angajați, de păguboasele contracte semnate de minister pentru achiziționarea unor dricuri plutitoare sau zburătoare, domnia sa e preocupată doar de patrimoniul ANCMRR și păstorirea rezerviștilor la concurs cu cel amintit mai sus. Domnul Iliescu, în comunicatul său nr 22 pe 2017 ne anunță că marți 5 septembrie, conducerea ANCMRR, mai precis Aparatul Central al Biroului Permanent al  ANCMRR, deci nu oricine, ci ”la creme de la creme” s-a întâlnit cu Colonelul Luca, șeful Casei de Pensii a MApN. Eu aș fi invitat la discuții și alți membri(ai asociatiei) nu doar pe cei care știu să mintă, dar fiecare cu politica proprie. În rezumat, domnul Iliescu anunță mândru că :
” Urmare a întrebărilor adresate și a discuțiilor purtate la această întâlnire se rețin precizările directorului Casei Sectoriale de Pensii din  M.Ap.N.astfel:
            a)- se continuă acțiunea de recalculare a pensiilor militare;
            b)- actualizarea pensiei se face din oficiu, fără a prezenta Cerere din partea cadrelor militare în rezervă și în retragere- pensionari militari; actualizarea se face la pensia recalculată, nu la pensia aflată în plată;
            c)- diferențele, în plus, la pensia recalculată se vor plăti în trimestrul IV, anul 2017, lunile octombrie-noiembrie;
            d)- după recalculare-actualizare, va rămâne în plată cuantumul pensiei favorabile;
            e)- după efectarea actualizării, se vor emite noi decizii de pensie;
            f)- proiectul de modificare a  legii pensiilor nu a fost pus, încă, în dezbatere internă/publică, și nu se  poate opina asupra conținutului acestuia.”
Apoi domnul Iliescu comunică faptul că :
” ANCMRR și-a prezentat poziția și demersurile privind pensia militară de stat în consens cu toate structurile asociative reprezentative din Sistemul de Ordine Publică și Siguranță Națională. În acest sens vă recomandăm să revedeți și conținutul comunicatelor noastre nr.17,18,19 și 20 din anul 2017.”
Bull Shit, ar spune un soldat American. De unde atâta consens cu TOATE structurile, când domnii au refuzat constant orice cooperare și participare la activitățile sau dezbaterile inițiate de exemplu de Forumul Structurilor Asociative ale Militarilor,  ultima având loc chiar pe data de 07.09.2017, la două zile după minciuna domnului Iliescu? Dar așa cum spuneam, ăsta e domnul Iliescu. În ceea ce privește răspunsurile primite de la șeful Casei de Pensii eu aș fi întrebat de ce actualizarea se face luând în calcul pensia recalculată și nu cea în plată, mai ales dacă avem în vedere că impozitul este luat pe pensia aflată în plată, și nu pe cea recalculată, care la mulți este mai mică deci și actualizarea va fi mai mică sau de loc. Aici cineva trebuie să lămurească neconcordanța. Adică atunci când ni se ia banul se ia având în calcul pensia cea mai mare, iar când se dă, pe cea mai mică. Păi e frumos ?
Unire – unire dar a cui ?
O altă structură care a reacționat la actuala situație din Ministerul Apărării este Federația Militarilor din România  care a organizat în data de 07.09.2017  la Sala Constantin Stere din Palatul Parlamentului, o întâlnire a Forumului Structurilor Asociative ale Militarilor având ca subiect identificarea soluțiilor pentru Stoparea Batjocoririi Armatei Române, activitate la care au fost invitate să participe și alte asociații care nu erau membre ale Federației ca și reprezentanți ai tuturor ministerelor și structurilor administrative executive și legislative cu implicații în Sistemul Național de Apărare. Spre rușinea lor, din toți cei invitați din rândul oficialilor, a fost prezent un singur deputat, secretarul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților , dar fiind și el un fost ofițer în rezervă, se poate considera că a fost tot un rezervist. Și a mai fost  colonelul Marinică  de la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și Informare publică al MApN, Direcția Calitatea Vieții Personalului. În rest mormânt. Probabil asta e direcția.
P9075290
Nu voi intra în amănunte, probabil FMR își va prezenta pe propria pagină activitatea, odată cu Comunicatul ce va fi dat și înaintat conducerilor celor două camere ale Parlamentului, Președinției, guvernului și principalelor partide politice.
Ce este de reținut din această activitate este că toți cei prezenți au fost de acord că se impune ca urgentă și vitală măsură, UNIREA eforturilor tuturor asociațiilor militarilor și și a celor încă neafiliați vreunei asociații, pentru scoaterea Armatei din criza fără precedent în care ne aflăm nu numai în ceea ce privește respectarea drepturilor militarilor ci și toate aspectele care țin de pregătirea pentru apărare. S-a concluzionat că fără un punct de vedere comun și fără o voce puternică nu vom fi niciodată în stare contăm în fața guvernanților și vom rămâne aceiași plantation boys flituiți și batjocoriși de orice vuvuzea politică. Au fost făcute două propuneri în acest sens, una din fiind aceea de  da curs inițiativei lansate de ROMIL și  ADMAR de formare a unei Uniuni a Asociațiilor Militarilor (prin militari înțelegându-se purtătorii de uniformă din MApN, nu cei cu grade profesionale sau ascunse sau care astăzi sunt militari, iar mâine procurori DNA) iar cea de-a doua lansată de domnul general Chelaru, de formare a Corpului Rezerviștilor din România. De asemenea domnul general Gropan a sugerat ca asociațiile să se adune sub FMR care are în organică mai multe asociații. A rămas convenit să se studieze variantele și eventual la o nouă întâlnire, după analizarea posibilităților să se stabilească opțiunea.
Eu personal sunt pentru prima variantă, pentru că :
E nevoie de unirea eforturilor tuturor militarilor  pentru a ne găsi noi o formă de reprezentare și exprimare  comună și abia apoi putem trece la colaborări cu alte asociații ale altor ministere. Atâta timp cât noi nu vom găsi o cale comună, este greu de crezut că ne vom putea armoniza cu alții care au și mai puține interese comune cu noi;
Sunt aspecte și probleme care apar și se rezolvă numai la nivelul MApN. Este absurd să meargă să rezolve aceste probleme cineva aparținând altui minister.
Câtă vreme nu vom cânta același cântec tot ce se va auzi va fi o lălăială fără sens, fără ritm, fără forță, fără impact, ca un marș în care nu se păstrează cadența. Asta suntem acuma.
Varianta lansată de domnul general Gropan ar fi una bună dar având în componență asociații aparținând altor ministere nu răspunde cerinței unității MILITARILOR, asta cu atât mai mult cu cât chiar dânsul spunea că va trebui ca până la urmă cei din MI să afle dacă sunt militari  sau nu, pentru că dacă sunt militari, de ce au dreptul la grevă, iar dacă nu sunt de ce au pensii militare?
Varianta propusă de domnul general Chelaru ar fi și ea una bună dar șchioapătă de alt picior, și anume acela al excluderii militarilor activi care oricum nu au nici acuma asociații care să lupte cu adevărat  pentru ei, cele care cuprind și activii sunt mai mult ale categoriilor de arme și se ocupă de cam orice, mai puțin de lupta cu sistemul. Este știut că imediat ce o asociație  a militarilor activi  începe să ridice probleme conducerii ministerului, cotizanții sunt sfătuiți ”prietenește” să se lase de glume dacă mai vor să stea prin armată sau să înființeze sau să se înscrie în altă ligă, curată și plăcut uscată. Deci, dacă se va înființa o nouă  asociație, oricât de mare și puternică va fi ea, dedicată și formată doar din rezerviști(ca să nu mai spun că nici cei în retragere nu o pot frecventa, pentru că ei nu mai sunt incorporabili, deci nu mai sunt rezerviști) atunci ce facem cu militarii activi care nu au nici sindicat și nici o asociație puternică care să le reprezinte și apere interesele ? Să nu ne aburim și nici să nu îi aburim pe cei activi că va avea corpul rezerviștilor grijă de ei, că s-a văzut până acuma cum i-am sprijinit. În fond statutul va fi cel care ne va interzice, pentru că dacă va fi introdus în el un articol privind apărarea drepturilor activilor, nu va fi aprobat, iar dacă nu, nu putem acționa în acest sens fără a călca propriul statut. Din această dilemă nu putem ieși.
Iată de ce eu susțin ideea unei asocieri a asociațiilor existente fără a încălca statutul sau independența nici uneia din  ele, fără a le știrbi autoritatea sau dreptul la opinie proprie, fără grad de subordonare între ele, dar care să găsească soluții și mijloace comune de exprimare acolo unde situația o impune ca și un reprezentant comun care să vorbească cu reprezentanții ministerului, guvernele, președinții, Parlamentul și oricine are  tupeul  să decidă legal sau ilegal  soarta militarilor români. Știe domnul Klemm la cine mă refer. Apropo, măi Hans ce mai știi despre băiatul ăla care spărgea sticle prin magazine? E bine, sănătos, că am un amic care are niște deșeuri din astea sticloase și nu are cine să îl scape de ele.
Întrebarea care se pune este dacă această dorință de Unire va găsi nu ecou ci formă de manifestare în practică și care va fi aceasta? Va fi o asociere a militarilor, sau o altă struțocămilă împănată cu revoluționari care îi consideră pe militari criminali, sau cu  securiști care se consideră apărători ai drepturilor omului manipulat? Dacă și acuma vom dormi sau vom deturna acest curent pe albii dirijate, am face bine să nu ne mai lăudăm că suntem militari.
PS: Din informațiile pe care le dețin, criza salariilor din MApN  a fost rezolvată, salariile vor fi plătite la timp,  iar problema plății pensiilor și restanțelor nu se pune, fondurile sunt asigurate, sunt în bugetul MApN iar acolo nu își bagă nimeni mâna, nici cei cu drept de semnătură, fără bază legală, după cum s-a văzut, pentru că una din cauzele  crizei de fonduri a fost tocmai faptul că nimeni nu și-a permis să transfere fonduri dintr-un cont în altul fără bază legală. De aceea s-a cerut și obținut urgentarea rectificării bugetare.
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/
https://mail.google.com/mail/u/0/#inbox/15e5d885387e28b4?projector=1
Eforturi cazone

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Ministerul Apărării, lipsă de comunicare sau de fonduri ?


stema_directia_informare_publica_new
Un comunicat scurt şi aproape suspect de eliptic al MApN anunţă sec faptul că ministerul în cauză va plăti eşalonat în luna Septembrie drepturile pentru personalul militar atât către militari, cât şi pentru instituţiile către care MApN trebuie să verse contribuţii. Iată cum sună comunicatul :
„Comunicat nr 287
din 06.09.2017
 În scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017 și necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr 69/2010, Direcția financiar-contabilă din M.Ap.N. a dispus către toți ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale, următoarele:
- efectuarea, în data de 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit;
- efectuarea, la aceeași dată, a plății diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe;
- efectuarea, între 21 și 25 septembrie, a plății sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului cât și ale angajatului și a impozitului pe venit;
- efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plății sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc).
Secţia Presă”
Cum până acum nimeni nu anunţase nimic premergător, nici un scandal sau nici o plângere, exceptând familiile tinerilor decedaţi din Argeş care nu îşi primiseră pensiile de urmaş, acest anunţ poate părea surprinzător, cu atât mai mult cu cât, conform laudelor şi orgasmelor domnului preşedinte şi premierului care se lăudau că au alocat 2% din buget armatei. Numai că totuşi, ca peste tot, afară e vopsit gardul, iar înăuntru e leopardul. Eu avertizasem, atunci când alţii se lăudau că au alocat 2% din buget pentru apărare, că acei bani(suplimentati) nu vor intra nici la echiparea militarilor, nici la plata restanţelor, nici la mărirea salariilor militarilor angajaţi şi nici la capitolul învăţământ, dotare, înzestrare, acei bani au intrat şi intră în bazele militare străine, comandamentele multinaţionale, aplicaţiile şi exerciţiile NATO şi bineînţeles în asigurarea confortului militarilor străini care  ne populează ţara şi sparg sticle prin magazine şi în cumpărarea de rachete paratrăznet, care mai mult atrag decât elimină riscul unui atac inamic.
Uite că ceea ce spuneam se adevereşte oficial. Cu toată lauda şi toate fondurile, Ministerul Apărării se află în situaţia de a nu putea plăti drepturile militarilor la datele planificate  şi e nevoit să eşaloneze plata acestor drepturi pe parcursul întregii luni. Ca urmare a acestui anunţ făcut se pare fără ştirea primului papagal de la Victoria, domnul Ţuţuianu a fost chemat la ordine (cam cum a fost chemat Todiraş la Klemn) şi nevoit să îşi prezinte demisia.
În explicaţia pe care a dat-o pe posturile tv cu privire la demisie, Ţuţu a spus că este vorba de o lipsă de comunicare între el şi  Biroul de profil al ministerului şi de asemenea între el şi premierul Tudose. Practic domnul Ţuţuianu spune că cei de la biroul de comunicare al ministerului au înţeles greşit indicaţiile domniei sale şi au făcut publică ştirea, iar el nu a ştiut ce conţine aceasta.
„A fost gresit inteleasa de cei in sistem (comunicarea – n. red.) si adusa la cunostinta opiniei publice. Eu am gresit ca nu am gestionat bine acest subiect din interior si ca nu am gestionat bine comunicarea cu dvs”
Mai continuă domnul Ţuţuianu, în încercarea de a evita eventualele nemulţumiri sau întrebări:
„Exista bani, ministerul de Finante a corectat toate propunerile de rectificare si avem raspunsuri pozitive la toate propunerile noastre”
Deci spune el, oamenii nu trebuiau să cunoască nici când nici de ce îşi primesc drepturile cu întârziere, iar biroul de presă a greşit că a informat ?????????Păi dacă asta este viziunea domnului Ţuţuianu şi aşa consideră domnia sa să comunice cu salariaţii MApN pe probleme care ţin de drepturile lor, atunci îi recomand domnului Tudose să îi accepte imediat demisia, ba, să şi-o prezinte şi pe a sa, nu de alta dar se pare că oricum stă degeaba pe acolo, de făcut mişto de miniştri putem să facem şi noi, nu e nevoie să îi cheme el la şedinţă pentru asta, iar în ceea ce priveşte indicaţiile privind conţinutul legilor, asta e atribuţiunea   lui Klemn,deci  el este în plus.
Acum având în vedere faptul că bugetul MApN este în suferinţă, prima întrebare pe care şi-o pun rezerviştii este dacă şi când îşi vor primi şi ei pensiile, dacă se vor da tot eşalonat, eventual pe ce criterii, apoi dacă mai există fonduri pentru achitarea drepturilor ce trebuiau să le fie plătite în ultimul trimestru al anului, unele din ele amânate din Iunie, altele preconizate a fi plătite şi ele până în Decembrie 2017.
Eu spuneam că vor fi probleme, mai ales dacă se amână plata pensiilor recalculate restante dar am primit la acea dată asigurări în interviul luat şefului Casei de Pensii Sectoriale a MApN, dar şi prin declaraţii ale ministrului şi chiar Şefului de Stat Major  privind aceste plăţi.’ că nu vor fi probleme, că există fonduri şi că toate plăţile se vor face la timp.
Ei bine, se pare că cu toate asigurările date,  sunt şi vor fi probleme. Nu a fost de ajuns scandalul hemoragiei din August, acum apare şi cel al plăţii salariilor militarilor. Sper să nu fie adus Căprar în locul lui Ţuţuianu, am fi chiar de râsul lumii.

Felicitări Biroului de presă al Armatei pentru că  au considerat că militarii trebuie informaţi, nu aburiţi!
http://www.ziare.com/adrian-tutuianu/ministrul-apararii/ministrul-apararii-anunta-ca-si-a-depus-demisia-1479988?utm_source=Breaking_News&utm_medium=Ziare.com&utm_campaign=Email_2017-09-05
Ministerul Apărării, lipsă de comunicare sau de fonduri ?

marți, 5 septembrie 2017

Campionii absurdului


hagi tudose
Doi oameni de stat, doi oameni care la această oră se află în fruntea instituțiilor care reprezintă statul român, respectiv Președinția și Guvernul, concret domnii Iohannis și Tudose au făcut niște declarații care  nu doar că le contrazic propriile principii și credințe dar îi aruncă în ridicol.
Regretul unui ”norocos”
Primul,  domnul Iohannis, ”patriotul” Iohannis, cel care a vândut tot ce se putea vinde pentru a-și atinge scopurile și a se menține la putere,  inclusiv securitatea și independența țării, a declarat cu ocazia întâlnirii cu unele promoții ale liceului Brukenthal la Sibiu, că ”constată cu regret” că ne pleacă copii din țară. Oameni buni, dacă această declarație ar fi făcut-o bătrânii rămași singuri să vadă de nepoți și cimitire, sau un părinte al cărui unic copil ar fi plecat să spele  izmene de lorzi prin Anglia, sau să culeagă căpșuni prin Spania,aș fi înțeles l-aș fi compătimit,  dar când acest ”regret” este afișat de unul care nu a făcut copii ca să își poată clădi cariera(conform propriei declarații) și a mai și intermediat vânzarea de copii către alte state, asta mi se pare cea mai mare nesimțire a secolului, o lipsă de bun simț care depășește orice limită. Personal sunt   oripilat de cinismul și tupeul pe care îl are acest personaj care efectiv își bate joc de toți,  crezând că își poate permite orice de la înălțimea funcției pe care o deține. Și totuși nimeni nu sesizează și nu îl trage de mânecă pe individ. Oare să fi ajuns românii chiar așa de jos încât să nu mai perceapă aceste aberații, sau pur și simplu a devenit la fel de nesimțit încât nu îl mai ating ?
Revolta unui ”jignit”
Al doilea personaj, domnul prim ministru Tudose, pe 25 August  plângea și el cu lacrimi de crocodil pe umerii celor pe care îi despoaie și cărora suptordonata sa de la Ministerul Muncii le îngheață pensiile și sângele în vine cu propunerile sale. Ce spune domnul Tudose? Păi spune cam așa : ”Un general de 94 de ani care a luptat în război (…) are pensie 10% față de un colonel care a ieșit la pensie la 45 de ani. Mie nu mi se pare absolut deloc drept, ci dimpotrivă, e nu jignitor, e revoltător”. Da domnule prim-papagal, este revoltător. Și știți de ce se întâmplă așa? Din cauza unor vuvuzele ca doamna de la Ministerul Muncii,  CARE SE BAGĂ UNDE NU ÎI FIERBE OALA, EA NEFIIND NICI MINISTRUL APĂRĂRII ȘI NICI MINISTRU DE FINANȚE CA SĂ O INTERESEZE PENSIILE MILITARE, doamnă care elimină singurul articol care făcea din Legea 223 o adevărată lege a pensiilor militare, respectiv  art 60, care susținea ACTUALIZAREA pensiilor rezerviștilor cu creșterea salariilor activilor. Numai așa, prin aplicarea acestui articol se pot evita situațiile REVOLTĂTOARE în care un plutonier major   ieșit la pensie în 2017 are o pensie mai mare ca a unui general  veteran de război pensionat în 1957. Dacă s-ar menține și aplica articolul care susține actualizarea pensiilor militarilor la salariile activilor, astfel de aberații și anomalii sesizate   și care l-au revoltat pe hagi Tudose, nu ar mai exista.  Dar ele există pentru că există anormali și anomalii  și printre membrii cabinetului, care propun legi tâmpite și mai există și  alți anormali care  după ce le aprobă se întreabă revoltați cum este posibil așa ceva. Domnule prim-anormal, înainte de a exprima  acea stare de revoltă, oare v-ați întrebat care este cauza ei? Dacă da, la ce concluzie ați ajuns ? Dacă nu, de ce? Dacă dumneavoastră considerați că e jignitor ca un general de 94 de ani  să aibă pensia mai mică decât un colonel ieșit la pensie în 2017, ia spuneți cum o să vă simțiți peste 5 ani, când un colonel ieșit la pensie în 2005 va avea pensia mai mică decât a unui maior ieșit la pensie în 2022? Cine credeți că s-a făcut și se va face vinovat de toate aceste anomalii și situații revoltătoare, jignitoare chiar, la adresa militarilor?  Ia puneți mână și gândiți, că nu doare și veți constata că cei care duc la aceste anomalii și nedreptăți revoltătoare sunt nimeni alții decât membrii cabinetului dumneavoastră iar cei care au făcut legile până acum sunt nimeni alții decât colegii  colegilor dumneavoastră de cabinet. Să auzim de demisie!
Apropo, nea Tudose, ți-ai făcut obiceiul să îi iei la mișto pe toți membrii cabinetului, când e presa prin zonă, ca să arăți cât ești dă dăștept. Ia vezi, ședința următoare fă un pic mișto de propria persoană că merită, zău așa ! Zii ceva cu mersul la râme la Roșia Montana, că nu mai are Liviu cu ce merge la pescuit.

Ei, cum să progresăm, când la conducerea țării se află papagali care nici măcar nu gândesc înainte de a deschide gura și nu realizează cât de ridicoli sunt ?

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/tudose-despre-legea-pensiilor-un-general-de-94-de-ani-care-a-luptat-in-razboi-are-pensie-10-fata-de-un-colonel-care-a-iesit-la-pensie-la-45-de-ani-637464.html

Campionii absurdului

luni, 4 septembrie 2017

Statul sunt ei

Tradarea a inceput de la un chibrit
Statu(tu)l procurorilor
De când a anunțat Tudorel propunerile de modificare a legilor Justiției, au luat foc procurorii, președinții și rezistenții. Țara e în pericol, statul de drept este amenințat, națiunea suferă, vine sfârșitul lumii, Apocalipsa rânjește la noi. Și toate astea pentru că președintele nu mai poate numi cum vrea el și pe cine vrea el să îi închidă și ascundă dosarele, procurorii nu își mai pot promova pupilele și pipuțele prin parchete imediat după ce au terminat facultăți care scot analfabeți cu diplomă, dar, mai ales, pentru că se strânge cureaua și în sfârșit sunt și judecătorii și procurorii puși să plătească efectiv financiar sau juridic pentru – atenție, nu erorile judiciare, pentru că erori judiciare nu există, există doar- sentințele date la comandă sau la ambiție. Pe judecători sau procurori nu îi interesează cine îi numește (deși e și asta un aspect important pentru ei, pentru că una e când te numește un om pe care îl poți ține în chingi cu câteva dosare sau chiar unul singur și alta când te numește un grup de oameni, eventual un parlament , ceea ce ar însemna sa faci dosare și să șantajezi sau controlezi  câteva sute de oameni, lucru foarte greu, dar și obositor și nesigur) pe ei îi doare faptul că nu se mai pot promova pe ochi albaștri și că vor trebui să răspundă pentru toate PORCĂRIILE pe care le fac, că erori nu pot fi numite. Numai că, pentru că nu pot spune asta, ei spun că îi deranjează faptul că nu mai pot fi numiți de președinte, și că vezi doamne, nu vor să fie numiți politic. Domnul  ăla cu dosar la DNA care conduce Parchetul General, mai are și tupeul să spună că el nu are încredere în politicieni și că nu e bine ca aceste numiri și propuneri să plece din afara sistemului. Serios? Dar propunerea de schimbare a legii pensiilor militare de unde a plecat? Domnul Lazăr  ori nu știe ori face pe prostul, dar indiferent cine ar face propunerile sau numirile, acestea tot politice ar fi. Vrem nu vrem, statul ar trebui să fie condus politic așa se întâmplă în toate statele, numai la noi este condus de procurori și servicii care controlează nu doar numirea președinților ( vezi casa lui Oprea) ci și propriile numiri și promovări. Din cauza asta nu vrea domnul Lazăr amestec”din afară”. Ei sunt stat în stat. Ce mai uită sau se face că nu știe domnul este că toate comentariile sale și ale tuturor procurorilor vizavi de acest proiect de lege este un atac la statul de drept și un amestec grosolan în procesul legislativ în care procurorii nu au ce căuta. Comentariile lor au scop de intimidare și amenințare la adresa Parlamentarilor, în condițiile în care conform Constituției PROCURORII NU AU ABSOLUT NICI O ATRIBUȚIUNE ÎN ELABORAREA LEGILOR. Și atunci plângerile procurorilor legate de atacul asupra statului de drept ar trebui văzute ca auto-denunțuri vizând atacul asupra statului de drept. Dar, ca să nu zică lumea că ei sunt obtuzi și nu sunt deschiși la nou, la schimbări, domnii prodecători achiesează cu bucurie la mărirea mandatului. Vivat, vivat, vivat!
Trădarea ca atac asupra statului de drept
Cu toată viziunea lor măreață asupra independenței justiției și sistemului de apărare națională, nici procurorii, nici judecătorii, nici analiștii, nici moderatorii, nici politicienii, nici ziariștii care comentează acuma atacul asupra statului de drept  nu comentează adevăratul atac și cel mai periculos asupra statului de drept și independenței României, asupra suveranității statului căruia ne prefacem că îi sărbătorim 100 de ani de ”independență”. Cum ne pregătim să îi sărbătorim independența? Prin vânzări.
După ce am vândut flota, apele, gazele, combinatele, grânele, institutele farmaceutice, pământurile, tradițiile, istoria, eroii, trădătorii, medicii, profesorii, inginerii, copii, forța de muncă, suveranitatea, independența, liniștea, siguranța zilei de mâine, ne pregătim să sărbătorim cei 100 de ani printr-o subordonare totală și completă în cele mai mici amănunte, pentru a fi siguri că nu ne vom mai ridica niciodată în picioare. Cum ? Păi să vedem ce se mai vinde la această oră, din comunicate oficiale:
1.       Comunicatul  nr  274 din 30.08.2017, al MApN ne anunță că ministrul Țuțuianu împreună cu ambasadorul Klemn s-au plimbat prin Târgoviște pentru a admira frumusețile patriei. Dar, ne anunță domnul Țuțuianu, ”Chiar acum, în timpul vizitei noastre la Târgoviște, la sediul Guvernului României, premierul Mihai Tudose și secretarul de stat în M.Ap.N. Mircea Dușa au loc discuții avansate cu compania americană de securitate aerospațială Lockheed Martin, implicată în programele esențiale de înzestrare ale Armatei României cu sisteme Patriot și HIMARS, dar și în programul de dezvoltare și mentenanță privind componenta de aviație multirol”.
Ca să vezi, în timp ce ei evaluau posibilitatea unor viitoare colaborări, la sediul guvernului se semnau deja hârtiile. Să mai spună cineva că  nu s-a făcut o evaluare corectă și nu a fost consultat poporul.
2.       Un alt comunicat, nr 275,din aceeași zi al aceluiași ministru, ne anunță că același personaj ”va participa joi, 31 august, de la ora 12.00, la ceremonia de certificare a Fortelor Aeriene Regale Canadiene dislocate în Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Patru aeronave CF-188 Hornet ale Forțelor Aeriene Canadiene au sosit duminică, 20 august, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, unde vor participa la executarea unor misiuni de poliție aeriană întărită sub comandă NATO, cu preluarea responsabilității de la Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii. Detașamentul canadian Air Task Force Romania este format din aproximativ 135 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave CF-188 Hornet și va executa, alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de poliție aeriană în următoarele patru luni.”
3.       Domnul premier Tudose ne anunță că se gândește la retragerea dosarului privind declararea zonei Roșia Montana drept rezervație naturală, dosar înaintat de guvernul Cioloș către UNESCO,  în încercarea de a opri exploatarea aurului de către Gabriel Ressources. Ne spune domnul Tudose că el crede că vom câștiga procesul cu firma româno-canadiană  și fără a declara zona protejată și insinuează că cei care au făcut acest demers au lovit în interesele statului pentru că nici noi nu mai putem exploata aurul dacă se aprobă dosarul. Poate are dreptate, la prima vedere așa ar părea, că zona poate fi închisă oricăror exploatări, dar indiferent care ar fi adevărul, sau realitatea, este clar că undeva, cândva, la nivel guvern s-a făcut nu o greșeală, ci o vânzare a intereselor naționale.
Și acum să traducem.
1.       La punctul 1 se vede cu ochiul liber că vizita celor doi și discuțiile celor de la Lockheed Martin cu MApN nu se fac în interesul statului român sau armatei române ci în interesul firmei americane care astfel își va extinde afacerile prin preluarea și nu cooperarea cu firmele românești de profil, prin folosirea forței de muncă ieftine românești și vânzarea către aceiași fraieri a produselor fabricate de ei, ca și în cazul petrolului, la preț mai ridicat decât în alte țări, că așa facem noi afaceri. Domnul Trump își plătește datoriile față de proprii producători de armament , colegi de afaceri, pe spinarea României iar oficialii români ne prezintă asta drept o mare realizare a economiei naționale și o întărire a capacității de apărare, așa cum au făcut și cu scutul de la Deveselu care acum cere rachete Patriot, apoi focoase nucleare pentru a fi apărat. Dar să și râdem un pic. Iată ce ne mai spune domnul Țuțuianu: ” În cadrul discuțiilor, ministrul apărării naționale a evidențiat importanța prezenței și creșterii nivelului investițiilor americane, desvoltarea unui program de înfrățire între unitățile administrativ teritotiale din România și SUA, desvoltarea relațiilor de cooperare în domeniile turistic, cultural și științific, subliniind nivelul ridicat al Universității Valahia.” Mi s-au umezit ochii, vă rog să mă scuzați, nu știam că românul și americanul sunt frați. Apropo, cine e Universitatea Valahia, e cumva sora lui Harward?
2.       În cazul ”colaborării” cu FAR Canadiene se vede din Cosmos că afară e vopsit gardul. Deși și de data asta evenimentul este trâmbițat ca o mare realizare a guvernanților care nu mai pot de grija apărării naționale,  lucrurile nu stau chiar așa.  Ca să nu își facă cineva iluzii privind prezența unor forțe străine pe teritoriul României și să nu creadă că acestea sunt venite pentru a apăra România, în comunicatul de presă al MApN se precizează că ” Dislocarea avioanelor RCAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.” Clar, da? Nu forțele NATO apără România, așa cum mint unii și cred alții, ci România oferă teritoriul, sângele și securitatea proprie pentru a apăra interesele NATO. Asta ca să nu mai spun că avioanele canadiene nu vor alerga împreună cu celebrele F-16 proaspăt vopsite și achiziționate ci tot cu bătrânele MIG-uri care așa comuniste, își mai fac treaba. Ale dracu avioane, cred că rezistă așa în ciudă. Știe cineva de ce am mai cumpărat avioanele F16?
rezist
3.       Despre RMGC, numai de bine. Mie îmi este clar că inițiativa lui Tudose este tot o urmare a procesului de dezvoltare a relațiilor culturale cu marele partener strategic, subiectul fiind discutat atât la nivel de președinți cât și la nivel de premier și specialiști, la pachet cu investițiile din apărare. Tovarășii americani au realizat că dacă UNESCO ne aprobă dosarul nu mai pupă resurse românești din Roșia Montana  în vecii vecilor, așa că mai bine ne retragem noi dosarul, plătim pretențiile lui Gabriel așa cum am plătit și lui Bechtel, că suntem buni de contracte păguboase și plăți din banii proștilor, iar strategicul prieten poate veni apoi să scoată  telurul din pământ ca uite Lockheed are nevoie de el. Cu aurul mai vedem poate primim și noi ceva, dar telurul, tungstenul, alături de titan, molibden și vanadiu constituie adevărata problemă iar Lockheed Martin are mare nevoie de ele. Noi nu.  Acesta este adevăratul motiv pentru care domnul Tudose s-a trezit acum că Cioloș a greșit. El vorbește în intervenția sa asupra subiectului, despre râme în stilul bășcălios, caracteristic, spunând că nu vom mai putea scoate nici râme din Roșia Montana, dacă e declarată zonă protejată. Domnule Tudose, nici nu e nevoie, că uite cum ies ele singure la suprafață și mai și țipă imediat ce sunt afectate interesele partenerului strategic.
Acum întrebarea –retorică- pe care o pun, este ce anume constituie atac la adresa statului de drept și a securității naționale, schimbarea sau anularea unor privilegii ale magistraților și preluarea puterii nelimitate  din mâna lor prin legea răspunderii magistraților, sau vânzarea resurselor și intereselor țării și subordonarea acestora intereselor unor companii și puteri străine sub pretextul colaborării strategice?
Cine e de fapt Statul de drept, pentru că atunci când critică cineva activitatea DNA sau plagiatul șefei, doamna Kovesi spune că e atacat statul de drept, când sunt arătate abuzurile SRI și amestecul lui Coldea în justiție și fabricarea dosarelor, domnul Helvig spune și el că e atacat statul de drept, când se vorbește despre abuzurile unor miniștri cu girofar pe umeri iarăși este atacat statul de drept, când oamenii se întreabă ce caută un vânzător de copii și cumpărător de case, cu documente false, iarăși este atacat statul de drept.  Unde ești tu Luis Catorz, să își vezi nepoții?  Cine a spus că regalitatea franceză a dispărut la Revoluție? Ei trăiește și se înmulțește.
Pentru cine vrea să știe cum acționează un stat suveran și cum se apăra statul de drept, să urmărească evoluția Poloniei și răspunsul liderilor polonezi la încercările de intimidare ale Bruxell-ului, de ”sprijin” ale Washingtonului și amenințările Moscovei. Ministrul apărării polonez declara:  „Conceptul de apărare al Republicii Polone” are ca obiectiv să permită apărarea țării în fața oricărei agresiuni ruse, fără a fi nevoie ca Polonia să aștepte ajutorul aliaților NATO.”
Asa da! Noi avem doctrină?
02.09.2017, Update: Într-un răspuns al unui oficial UNESCO se precizează că teama domnului Tudose este nejustificată, protecția UNESCO se aplică doar monumentului cultural, nu interzice exploatarea. Cu alte cuvinte domnul Tudose ori a fost dezinformat și a dezinformat la rândul său ca un papagal, ori a fost rău intenționat sau direcționat spre manipulare și dezinformare cu bună intenție, pentru a favoriza Gabriel Ressources și Lockheed Martin.  Rușinicăăăăă!!!!!!!

http://adevarul.ro/news/eveniment/tudose-posibil-romania-nu-mai-poata-exploata-zacamintele-rosia-montana-1_59a5c6435ab6550cb8728bcf/index.html
https://www.activenews.ro/externe/Asa-se-face-politica-Lider-de-la-Varsovia-Nu-noi-am-exploatat-tarile-din-care-provin-refugiatii-ajunsi-in-Europa-nu-ne-am-folosit-de-forta-lor-de-munca-si-nu-noi-i-am-invitat-aici-144388
https://www.activenews.ro/externe/Asa-se-manifesta-o-tara-suverana-Polonia-vrea-sa-investeasca-masiv-in-Armata-ca-sa-%E2%80%9E-fie-capabila-sa-se-apere-SINGURA-cu-fortele-sale-armate-fara-a-fi-nevoita-sa-astepte-aliatii-din-NATO-144017
http://adevarul.ro/news/eveniment/primul-ministru-mihai-tudose-contrazis-unesco-legatura-exploatarea-zacamantului-aurifer-rosiamontana-1_59aa51305ab6550cb89169e8/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Prim-ministrul+Mihai+Tudose%2C+contrazis+de+UNESCO+%C3%AEn+leg%C4%83tur%C4%83+cu+exploatarea+z%C4%83c%C4%83m%C3%A2ntului+aurifer+de+la+Ro%C5%9Fia+Montana+%2F+NATO+preg%C4%83te%C5%9Fte+m%C4%83suri+militare+%C3%AEmpotriva+Moscovei+%2F+Cum+ar%C4%83ta+Timi%C5%9Foara+%C3%AEn+perioada+socialist%C4%83&utm_content=Newsletter-512585-20170902&utm_medium=email


Statul sunt ei