sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Maior demisie sau promovare?


maior
Presa spune că fostul şef al SRI şi-a dat demisia. Foarte curios, după ce cu numai câteva zile înainte atât domnia sa cât şi domnul preşedinte Johannis dădeau asigurări că totul este ok, că nu există nici un motiv ca acesta să fie schimbat.  Oare chiar nici un motiv? Eu am găsit de-a lungul timpului mai multe  motive.
1. Când domnul Maior declara după chemarea sa în faţa Comisiei parlamentare pe probleme SRI, pentru rezolvarea problemelor de la Roşia Montana că a monitorizat mişcările eco-anarhiste împotriva RMGC şi că SRI are preocupări legate de ”ocuparea locurilor de muncă, de relansarea economică, de obținerea de venituri la bugetul de stat” cred că trebuia demis.  Din câte am înteles din declaraţia din Septembrie 2013, sarcina sa era să apere interesele RMGC şi ale naşului. De atunci trebuia să îşi prezimnte demisia.
2. Mai înainte de asta, prin 2007 când era în vogă prima suspendare a lui Băsescu, pe piaţă apar 3 note ale adjunctului SRI, domnul Coldea, despre 3 judecători ai CCR care votaseră demiterea. Domnul Maior, slujitor fidel al lui Băsescu s-a făcut că nu ştie, nici usturoi nu mâncase, nici Coldea nu îi era subordonat. Eu aşteptam să aud că şi-a dat demisia şi s-a pus împreună cu locţiitorul la dispoziţia procuraturii, dar am aşteptat degeaba.
3. Prin 2011 au dispărut nişte documente extrem de importante de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti. Era o problemă extrem de gravă dar ciudat, nu a fost nimeni condamnat, SRI nu a dat nici un răspuns vizavi de această afacere deşi domnul Maior se laudă peste tot -şi dacă nu se laudă el îl laudă naşul- că a avut o activitate ireproşabilă. Alt motiv de demisie.
4. Prin Iulie 2013 senatorul Valer Marian face publică o scrisoare cu acuze la adresa premierului Ponta, finul  domnului Maior. Deşi capetele de acuzare erau extrem de grave, mergând până la crimă, nici procuratura, nici primul ministru şi nici naşul  Maior nu s-au sesizat, dar nici nu l-au capsat pe Valer Marian pentru că era totuşi un atentat nu la cetăţeanul Ponta ci la primul ministru al ţării şi aşa ceva trebuia lămurit sau pedepsit dacă era vorba de calomnie. În asemenea situaţii românul nu poate conluziona decât că Valer Marian avea dreptate şi nu a avut nimeni interes să constate asta în instanţă sau prin investigaţii ale organelor în drept. Deci premierul a fost acoperit.
5. În 2014 domnul Maior face două încercări iar în 2015 încă una de a impune nişte legi care au fost dovedite anticonstituţionale de către CCR. Un om cu bun simţ s-ar fi cerut afară de la prima încercare, pentru că atunci când tu şef al unui serviciu care trebuie să protejeze cetăţenii vii cu propuneri anti-cetăţeneşti, e cazul să laşi pe altul care cunoaşte şi aplică Constituţia, nu să încerci încă de două ori.
Mă opresc aici, cred că este suficient. Eu de mult aştept această demisie şi ca să fiu sincer nu aş fi acceptat nici  nominalizarea sa la numire. Îmi amintesc câte comentarii au apărut când a fost nominalizat de către Băsescu, deşi el era senator PSD. Atunci Băsescu s-a umplut de glorie, pentru că –vezi Doamne- a ales un om, competent chiar dacă era din opozţie, dar de fapt el nu fusese ales de Băsescu ci de cei care îl protejau pe Băsescu şi îl aleseseră şi pe el. Pe internet circulă deja un material cu privire la şefii serviciilor secrete iar despre ascendenţa domnului Maior, printre altele, se spune că se datorează relaţiilor tatălui său, Liviu Maior. „Conform unor surse din fosta Securitate și din mediile universitare, profesorul Liviu Maior ar fi colaborat cu serviciile secrete americane înainte de 1989, când a obținut burse de specializare la Universitatea Ann Arbour din Michigan și la Universitatea Bloomington din Indiana. George Maior a deschis calea Microsoft spre România în perioada în care era însărcinat interimar cu afaceri la Dublin, unde își are sediul sucursala pentru Europa a marii corporații americane” Oare o să auzim şi despre domnia sa în dosarul Microsoft? Să fie asta unul din motivele demisiei? Apropo de motivele demisiei, déjà au început speculaţiile, care mai de care mai ocolitoare.
– Unii spun că ar fi din cauza faptului că s-a legat de CCR şi a făcut presiuni asupra judecătorilor pentru a i se vota legea, aşa cum mai mult sau mai puţin voalat se plângea Zegrean. Se mai spune că printre altele, inclusiv căderea lui Greblă s-ar datora lui Maior, pentru că Greblă întocmise raportul de respingere a ultimei legi. Poate, mai ales că despre faptele lui Greblă se ştia de mult, dar a fost ţinut în stand by pentru că nu „era cazul”. Acum a fost.
– Alţii spun că de vină ar fi faptul că într-un interviu ar fi declarat că SRI are agenţi în presă şi asta este foarte bine. Cică -vezi Doamne – a deconspirat o activitate ascunsă şi .. cam neconstituţională pentru că asta înseamnă manipularea opiniei publice şi presiuni asupra clasei politice prin media. Acum dacă urmărim ce posturi tv sau realizatori au militat pentru introducerea legii Big Brother vom şti şi cine sunt agenţii. Dar mie mi se pare o bagatelă, Maior nu putea demisiona pentru asta, şi nu văd cine îl putea forţa să o facă, când toţi şefii de partide au oamenii lor în presă. Săracu Rareş Bogdan s-a dat de gol singur că este omul preşedintelui. Despre Sorina Matei, nominalizată de Turcescu şi Băsescu ce să mai spunem. Astea sunt nimicuri, nu demisiona el din atâta lucru, mai ales că doamna Nulland venise să ceară personal introducerea ochilor şi urechilor în privatele noastre.
– O altă parte a presei, cea favorabilă lui Maior, spune că a demisionat pentru că aşa a promis, deci ar fi un om de cuvânt. Da, dar el a promis că va demisiona cu speranţa că Ponta ajunge preşedinte iar el va ajunge premier, deşi Ponta mai promisese funcţia la câţiva. Oricum, a luat ţeapă şi merita destituit pentru că cu tot serviciul său, nu a prevăzut, intuit sau cunoscut cine va ajunge preşedinte, deci cam slabă activitate. În plus după alegeri a spus ca nu va demisiona decât dacă i se va cere, iar Johannis l-a reconfirmat acum câteva zile.
– Mai sunt şi voci care spun că ar fi vorba de lupte în cadrul SRI şi între serviciile secrete. Bine dar astea sunt de când sunt servicii secrete şi nu îşi dădea Maior demisia pentru că Oprea, să zicem, vrea să îi ia locul. Hai să fim serioşi. Deci …
– Nici unul dintre aceste presupuse motive nu stă în picioare.
Adevăratul motiv este acela că cei care l-au instalat au decis să îl schimbe şi au făcu-o cam neprevăzut, luându-i prin surprindere şi pe Maior şi pe Johannis. Bucuria lui Oprea, care visează la funcţia lui de ceva timp. După ce şi-a şters urmele scheletelor de la MApN şi de la MI a mai rămas să facă curăţenie şi la SRI. Dacă unchiul Sam va propune varianta Oprea atunci chiar că suntem ultimele gâlme din univers.

Dar să revenim la Maior. Poate să spună cine ce o vrea,  un lucru este incontestabil:cine l-a pus ăla  îl dă jos. Mai trebuie văzut de ce.
Să le luăm pe rând:
 Să fie partenerul strategic supărat pe el? De ce ? pentru că a eşuat în încercarea de a impune legea Big Sister Nulland ? Ar fi posibil, aşa cum spuneam a avut o încercare, două, maxim trei la dispoziţie şi .. a picat în toate. Este posibil ca fratele mai mare să decidă că el nu va mai putea, şi-a pierdut credibilitatea şi imaginea, de acum ar bate la ochi dacă ar insista şi ar crea şi mai multă înverşunare în cei care se opun. Deci, altul cu altă imagine, alte arme. Vor fi românii suficient de proşti încât să se lase aburiţi de altul? Da, mai ales dacă între timp mai apar ceva atentate sau încercări iar românii vor fi presaţi de evenimente. Deja de un timp, cum se stinge lamba într-un cătun din Burkina Fasso, cum ziarele româneşti vorbesc despre atacuri cibernetice şi pericolul care ne paşte. Peste tot nu citeşti şi nu vezi decât atacuri teroriste. Cu toate astea nu ne-a spus domnul Maior cum este cu armele româneşti din Franţa şi –culmea- nici marele frate nu se interesează, nu este îngrijorat. Dar toţi sunt îngrijoraţi de cartelele pre-pay din România. Deci este mai grav să cumperi cartele pre-pay din România decât arme. ASTA ÎNCEARCĂ SĂ NE CONVINGĂ DOMNUL MAIOR. Măcar pentru asta trebuia demis.
 Să vrea partenerul strategic să îl promoveze? Nu ar fi exclus. Se ştie că Ponta a început să se pună de-a curmezişul marilor licurici, atât din Europa cât şi de peste ocean. Cu alte cuvinte şi-a turnat gazolină în turul pantalonilor. Nici un fâs nu poate trage fără să îşi pârlească părul de pe picioare. Cine să îi ia locul, când se pare că cei care se uită printre gene la scaun nu prea sunt agreaţi chiar dacă sunt obedienţi până în măduva oaselor. Or avea ei licuricii nevoie de râme, dar să aibă şi ele ceva prestanţă în faţa românilor. Nici MRU şi nici Predoiu nu au trecere la români şi nu se pot impune după ce au fost atâta timp ghiocei. La Predoiu dacă ţipi începe să plângă, iar MRU se dă cu alifie. Maior, da, se poate impune în faţa tuturor politicienilor pentru că are şi el fişet, nu numai Băsescu. Percepţia populaţiei vizavi de Maior este încă pozitivă pentru că nu mulţi ştiu cine e şi chiar dacă ştiu nu spun, ete aşa de ai dracu.

Ca şi Isărescu, Maior se bucură de o imagine bună pentru că cei care i-au plantat, ambii fiind cei mai longevivi pe funcţiile respective, i-au păstrat în low-profile dar high performances, nu faţă de statul român ci faţă de cei care îi ţin acolo. Cineva spune că Masoneria Conduce România. Poate, dar e şi acolo o şerpărie de te doare bulbul rahidian. Săvoiu ştie de ce.
Deci, stimaţi pretini şi naş Floreo, nu mai cătaţi motive ale demisiei, lui Maior în România că nu veţi găsi. Iţele noastre se trag de afară. Să nu uitaţi că preşedintele a fost ales pe internet, şeful DNA a fost numit de ambasadorul SUA, şefii de partide merg periodic să ungă uşile prin Washington, comisiile juridice din Parlament merg la ordin la portarul de pe Liviu Librescu aşa că ce mai aşteptaţi? Cineva pe aici, un oltean mândru nevoie mare că are şi Oltenia un sef al SMG îmi şoptea la ureche că a auzit el că acesta a fost ales pentru că a fost susţinut de … unchiu Sam. De asta mă temeam şi eu şi zău dacă îi înţeleg bucuria.
Aveţi răbdare, va veni momentul să aflaţi de ce şi-a dat demisia Maior. AVEŢI PUŢINTICĂ RĂBDARE.

http://www.in-cuiul-catarii.info/2014/03/26/bilantul-sri-printre-randuri-6714
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/07/05/ponta-atacat-dur-de-senatorul-valer-marian-4445
http://neacsum.blogspot.ro/2011/07/romania-o-tara-suspect-de-linistita.html


Maior demisie sau promovare?

Maior demisie sau promovare?


maior
Presa spune că fostul şef al SRI şi-a dat demisia. Foarte curios, după ce cu numai câteva zile înainte atât domnia sa cât şi domnul preşedinte Johannis dădeau asigurări că totul este ok, că nu există nici un motiv ca acesta să fie schimbat.  Oare chiar nici un motiv? Eu am găsit de-a lungul timpului mai multe  motive.
1. Când domnul Maior declara după chemarea sa în faţa Comisiei parlamentare pe probleme SRI, pentru rezolvarea problemelor de la Roşia Montana că a monitorizat mişcările eco-anarhiste împotriva RMGC şi că SRI are preocupări legate de ”ocuparea locurilor de muncă, de relansarea economică, de obținerea de venituri la bugetul de stat” cred că trebuia demis.  Din câte am înteles din declaraţia din Septembrie 2013, sarcina sa era să apere interesele RMGC şi ale naşului. De atunci trebuia să îşi prezimnte demisia.
2. Mai înainte de asta, prin 2007 când era în vogă prima suspendare a lui Băsescu, pe piaţă apar 3 note ale adjunctului SRI, domnul Coldea, despre 3 judecători ai CCR care votaseră demiterea. Domnul Maior, slujitor fidel al lui Băsescu s-a făcut că nu ştie, nici usturoi nu mâncase, nici Coldea nu îi era subordonat. Eu aşteptam să aud că şi-a dat demisia şi s-a pus împreună cu locţiitorul la dispoziţia procuraturii, dar am aşteptat degeaba.
3. Prin 2011 au dispărut nişte documente extrem de importante de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti. Era o problemă extrem de gravă dar ciudat, nu a fost nimeni condamnat, SRI nu a dat nici un răspuns vizavi de această afacere deşi domnul Maior se laudă peste tot -şi dacă nu se laudă el îl laudă naşul- că a avut o activitate ireproşabilă. Alt motiv de demisie.
4. Prin Iulie 2013 senatorul Valer Marian face publică o scrisoare cu acuze la adresa premierului Ponta, finul  domnului Maior. Deşi capetele de acuzare erau extrem de grave, mergând până la crimă, nici procuratura, nici primul ministru şi nici naşul  Maior nu s-au sesizat, dar nici nu l-au capsat pe Valer Marian pentru că era totuşi un atentat nu la cetăţeanul Ponta ci la primul ministru al ţării şi aşa ceva trebuia lămurit sau pedepsit dacă era vorba de calomnie. În asemenea situaţii românul nu poate conluziona decât că Valer Marian avea dreptate şi nu a avut nimeni interes să constate asta în instanţă sau prin investigaţii ale organelor în drept. Deci premierul a fost acoperit.
5. În 2014 domnul Maior face două încercări iar în 2015 încă una de a impune nişte legi care au fost dovedite anticonstituţionale de către CCR. Un om cu bun simţ s-ar fi cerut afară de la prima încercare, pentru că atunci când tu şef al unui serviciu care trebuie să protejeze cetăţenii vii cu propuneri anti-cetăţeneşti, e cazul să laşi pe altul care cunoaşte şi aplică Constituţia, nu să încerci încă de două ori.
Mă opresc aici, cred că este suficient. Eu de mult aştept această demisie şi ca să fiu sincer nu aş fi acceptat nici  nominalizarea sa la numire. Îmi amintesc câte comentarii au apărut când a fost nominalizat de către Băsescu, deşi el era senator PSD. Atunci Băsescu s-a umplut de glorie, pentru că –vezi Doamne- a ales un om, competent chiar dacă era din opozţie, dar de fapt el nu fusese ales de Băsescu ci de cei care îl protejau pe Băsescu şi îl aleseseră şi pe el. Pe internet circulă deja un material cu privire la şefii serviciilor secrete iar despre ascendenţa domnului Maior, printre altele, se spune că se datorează relaţiilor tatălui său, Liviu Maior. „Conform unor surse din fosta Securitate și din mediile universitare, profesorul Liviu Maior ar fi colaborat cu serviciile secrete americane înainte de 1989, când a obținut burse de specializare la Universitatea Ann Arbour din Michigan și la Universitatea Bloomington din Indiana. George Maior a deschis calea Microsoft spre România în perioada în care era însărcinat interimar cu afaceri la Dublin, unde își are sediul sucursala pentru Europa a marii corporații americane” Oare o să auzim şi despre domnia sa în dosarul Microsoft? Să fie asta unul din motivele demisiei? Apropo de motivele demisiei, déjà au început speculaţiile, care mai de care mai ocolitoare.
– Unii spun că ar fi din cauza faptului că s-a legat de CCR şi a făcut presiuni asupra judecătorilor pentru a i se vota legea, aşa cum mai mult sau mai puţin voalat se plângea Zegrean. Se mai spune că printre altele, inclusiv căderea lui Greblă s-ar datora lui Maior, pentru că Greblă întocmise raportul de respingere a ultimei legi. Poate, mai ales că despre faptele lui Greblă se ştia de mult, dar a fost ţinut în stand by pentru că nu „era cazul”. Acum a fost.
– Alţii spun că de vină ar fi faptul că într-un interviu ar fi declarat că SRI are agenţi în presă şi asta este foarte bine. Cică -vezi Doamne – a deconspirat o activitate ascunsă şi .. cam neconstituţională pentru că asta înseamnă manipularea opiniei publice şi presiuni asupra clasei politice prin media. Acum dacă urmărim ce posturi tv sau realizatori au militat pentru introducerea legii Big Brother vom şti şi cine sunt agenţii. Dar mie mi se pare o bagatelă, Maior nu putea demisiona pentru asta, şi nu văd cine îl putea forţa să o facă, când toţi şefii de partide au oamenii lor în presă. Săracu Rareş Bogdan s-a dat de gol singur că este omul preşedintelui. Despre Sorina Matei, nominalizată de Turcescu şi Băsescu ce să mai spunem. Astea sunt nimicuri, nu demisiona el din atâta lucru, mai ales că doamna Nulland venise să ceară personal introducerea ochilor şi urechilor în privatele noastre.
– O altă parte a presei, cea favorabilă lui Maior, spune că a demisionat pentru că aşa a promis, deci ar fi un om de cuvânt. Da, dar el a promis că va demisiona cu speranţa că Ponta ajunge preşedinte iar el va ajunge premier, deşi Ponta mai promisese funcţia la câţiva. Oricum, a luat ţeapă şi merita destituit pentru că cu tot serviciul său, nu a prevăzut, intuit sau cunoscut cine va ajunge preşedinte, deci cam slabă activitate. În plus după alegeri a spus ca nu va demisiona decât dacă i se va cere, iar Johannis l-a reconfirmat acum câteva zile.
– Mai sunt şi voci care spun că ar fi vorba de lupte în cadrul SRI şi între serviciile secrete. Bine dar astea sunt de când sunt servicii secrete şi nu îşi dădea Maior demisia pentru că Oprea, să zicem, vrea să îi ia locul. Hai să fim serioşi. Deci …
– Nici unul dintre aceste presupuse motive nu stă în picioare.
Adevăratul motiv este acela că cei care l-au instalat au decis să îl schimbe şi au făcu-o cam neprevăzut, luându-i prin surprindere şi pe Maior şi pe Johannis. Bucuria lui Oprea, care visează la funcţia lui de ceva timp. După ce şi-a şters urmele scheletelor de la MApN şi de la MI a mai rămas să facă curăţenie şi la SRI. Dacă unchiul Sam va propune varianta Oprea atunci chiar că suntem ultimele gâlme din univers.

Dar să revenim la Maior. Poate să spună cine ce o vrea,  un lucru este incontestabil:cine l-a pus ăla  îl dă jos. Mai trebuie văzut de ce.
Să le luăm pe rând:
 Să fie partenerul strategic supărat pe el? De ce ? pentru că a eşuat în încercarea de a impune legea Big Sister Nulland ? Ar fi posibil, aşa cum spuneam a avut o încercare, două, maxim trei la dispoziţie şi .. a picat în toate. Este posibil ca fratele mai mare să decidă că el nu va mai putea, şi-a pierdut credibilitatea şi imaginea, de acum ar bate la ochi dacă ar insista şi ar crea şi mai multă înverşunare în cei care se opun. Deci, altul cu altă imagine, alte arme. Vor fi românii suficient de proşti încât să se lase aburiţi de altul? Da, mai ales dacă între timp mai apar ceva atentate sau încercări iar românii vor fi presaţi de evenimente. Deja de un timp, cum se stinge lamba într-un cătun din Burkina Fasso, cum ziarele româneşti vorbesc despre atacuri cibernetice şi pericolul care ne paşte. Peste tot nu citeşti şi nu vezi decât atacuri teroriste. Cu toate astea nu ne-a spus domnul Maior cum este cu armele româneşti din Franţa şi –culmea- nici marele frate nu se interesează, nu este îngrijorat. Dar toţi sunt îngrijoraţi de cartelele pre-pay din România. Deci este mai grav să cumperi cartele pre-pay din România decât arme. ASTA ÎNCEARCĂ SĂ NE CONVINGĂ DOMNUL MAIOR. Măcar pentru asta trebuia demis.
 Să vrea partenerul strategic să îl promoveze? Nu ar fi exclus. Se ştie că Ponta a început să se pună de-a curmezişul marilor licurici, atât din Europa cât şi de peste ocean. Cu alte cuvinte şi-a turnat gazolină în turul pantalonilor. Nici un fâs nu poate trage fără să îşi pârlească părul de pe picioare. Cine să îi ia locul, când se pare că cei care se uită printre gene la scaun nu prea sunt agreaţi chiar dacă sunt obedienţi până în măduva oaselor. Or avea ei licuricii nevoie de râme, dar să aibă şi ele ceva prestanţă în faţa românilor. Nici MRU şi nici Predoiu nu au trecere la români şi nu se pot impune după ce au fost atâta timp ghiocei. La Predoiu dacă ţipi începe să plângă, iar MRU se dă cu alifie. Maior, da, se poate impune în faţa tuturor politicienilor pentru că are şi el fişet, nu numai Băsescu. Percepţia populaţiei vizavi de Maior este încă pozitivă pentru că nu mulţi ştiu cine e şi chiar dacă ştiu nu spun, ete aşa de ai dracu.

Ca şi Isărescu, Maior se bucură de o imagine bună pentru că cei care i-au plantat, ambii fiind cei mai longevivi pe funcţiile respective, i-au păstrat în low-profile dar high performances, nu faţă de statul român ci faţă de cei care îi ţin acolo. Cineva spune că Masoneria Conduce România. Poate, dar e şi acolo o şerpărie de te doare bulbul rahidian. Săvoiu ştie de ce.
Deci, stimaţi pretini şi naş Floreo, nu mai cătaţi motive ale demisiei, lui Maior în România că nu veţi găsi. Iţele noastre se trag de afară. Să nu uitaţi că preşedintele a fost ales pe internet, şeful DNA a fost numit de ambasadorul SUA, şefii de partide merg periodic să ungă uşile prin Washington, comisiile juridice din Parlament merg la ordin la portarul de pe Liviu Librescu aşa că ce mai aşteptaţi? Cineva pe aici, un oltean mândru nevoie mare că are şi Oltenia un sef al SMG îmi şoptea la ureche că a auzit el că acesta a fost ales pentru că a fost susţinut de … unchiu Sam. De asta mă temeam şi eu şi zău dacă îi înţeleg bucuria.
Aveţi răbdare, va veni momentul să aflaţi de ce şi-a dat demisia Maior. AVEŢI PUŢINTICĂ RĂBDARE.

http://www.in-cuiul-catarii.info/2014/03/26/bilantul-sri-printre-randuri-6714
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/07/05/ponta-atacat-dur-de-senatorul-valer-marian-4445
http://neacsum.blogspot.ro/2011/07/romania-o-tara-suspect-de-linistita.html


Maior demisie sau promovare?

joi, 29 ianuarie 2015

Ziua Unirii 2015 la Craiova- o serbare cu gust amar

OLYMPUS DIGITAL CAMERA24 Ianuarie 2015 la Craiova, o vreme pe care nici Nerro nu a vrut să iasă din casă. Afară o ploaie mocănească din cele care par să nu se mai oprească, de îţi intra până sub piele. Am plecat de acasă cu inima îndoită, gândind că în afară de oficialităţi şi armată nu va fi nimeni în centru.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nu am fost departe de adevăr, deşi a fost mai multă lume decât credeam că va fi. La depunerea coroanelor am aflat de ce. Au fost prezenţi ca de obicei notabilităţile oraşului şi ale judeţului, dar a lipsit primăriţa oraşului. Neştiind motivul absenţei nu comentez.
Activitatea s-a desfăşurat conform tipicului, cu cuvântul mai marilor, slujba religioasă, depunerea de jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare şi tradiţionala Horă a Unirii.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Cuvântările au fost scurte, destul de triste, parcă nici cei care le ţineau nu aveau chef, având în vedere situaţia politică şi viitorul sumbru al guvernării. Dacă Băsescu ar fi ţinut un discurs ar fi fost mai animat, poate motivat şi de clasarea dosarului Flota pe care Ponta „abia aştepta” să îl scoată de la naftalină. Nu pot crede că nu ştia ce se va întâmpla cu dosarul, tocmai el, cu atâţi colegi de facultate băgaţi prin toate structurile justiţiei. Până aici a durat dreptatea până la capăt a lui Ponta. Altă dezamăgire, altă minciună, altă făcătură. Poate şi din cauza asta a fost huiduit la Iaşi.
Revenind la Craiova, toate bune şi frumoase, explicabile şi chiar surprize plăcute pentru cei care ştiu să privească printre rânduri. Printre rândurile participanţilor.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Pentru prima oară în ultimii ani, cel puţin 6 ani de când urmăresc eu aceste activităţi, Asociaţiile Militarilor în rezervă au decis să depună jerbe in-corpore, nu separat ca până acum. Este un pas mare, cel puţin simbolic, dar un pas înainte. Nu mai contează cine a fost cu iniţiativa, din dorinţa de a aprecia şi întări această acţiune comună, nu voi nominaliza cine a fost cu ideea. Bravo lor!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Deci aceştia au format un grup comun, nu prea mare, nici prea mic şi au mers ca o singură delegaţie pentru a depune câte o jerbă de flori la picioarele statuii colonelului Cuza, care iată , din păcate nu a apucat să fie promovat general. Ce să facem, pe vremea aia nu trăiau nici Băsescu şi nici Oprea.
După asociaţiile militarilor a urmat circul, pentru că au urmat partidele. Nu ştiu dacă în toate au avut loc schimbări la nivel de conducere, dar toţi au fost atât de stângaci, ca să nu zic împiedicaţi de parcă era prima oară când participau la o activitate de acest gen. În fine, dezastrul zilei l-a reprezentat delegaţia PSD. Nici dacă cădea o bombă printre ei nu se vedea mai multă îmbulzeală, călcături pe bătături, înghesuială de ziceai că pleacă trinu sau pierd învierea.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Niciodată o asemenea activitate nu a dat un spectacol atât de grotesc cu zeci de oameni care voiau să fie cât mai în faţă, să îşi tragă selfiuri cu cizmele lui Cuza, cu ei aruncând o jerbă ca la zidul plângerii, unii veneau alţii plecau, alţii se salutau ca şi cum acolo se vedeau prima oară.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Grotesc, jenant, umilitor, de prost gust. Nu ştiu cine a fost organizatorul, dar era mult mai frumos dacă se organiza o delegaţie cu un număr decent ca în alte dăţi. De data asta însă au fost atât de mulţi încât sunt sigur că au fost chemaţi dinadins, ca să arate lumii ce mulţi sunt ei şi cât sprijin popular au, dar comentariile de pe margine nu au fost de loc favorabile.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
După invazia pesedistă a urmat PNL-ul, partidul care a venit fără Voicu, Fără Oprea, fără Stroe, deci au trimis în joc rezervele, probabil că titularii erau obosiţi din partidele „ internaţionale”. Şi delegaţia PNL a venit cu o galerie extinsă vrând şi ei să arate probabil că sunt pe val şi nu renunţă la ciolan deci aceeaşi îmbulzeală, dezordine, ciocniri cap în cap ca şi la PSD. Cum spune a cineva, aceeaşi Mărie.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Pentru mine însă bomboana pe colivă au pus-o masonii din loja” Fan Mihai Viteazu” . Nu mi-a venit să cred că avem o astfel de lojă masonică, cu o astfel d edenumire „Fan „, Păi în ritmul ăsta, după ce iese de la guvernare, domnul Zgonea o să fie îndreptăţit să înfiinţeze alta lojă, numită „Colegii lui Mihai Viteazu„ şi , cine ştie când, poate Şova una numită „Victimele lui Ghiţă” iar Geoană una numită „ Iubitorii de lubeniţă” . Mare îţi este grădina Doamne!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Aşa cum sesiza cineva, de la activitate au lipsit tocmai reprezentanţii partidului care are în denumirea sa sintagma „uniune”, care înseamnă şi  unire. UNPR  ori nu mai are  filială  în Craiova, ori membrii să au alte probleme mai importante, care ţin de schimbarea partiturii şi nu au vrut să se arate lângă actuala coaliţie ca să nu se facă de râs.
Activitatea se sfârşi cu 5 minute de Hora unirii, după defilarea gărzii de onoare şi cam asta fuse. La aşa vreme, aşa organizare. Până şi armata a avut parte de … o boacănă.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Cu o zi înainte citisem în presă că domnul Col (dr) Blaiu Dorin a fost avansat general de brigadă. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am văzut cu grade de colonel deşi fusese la Bucureşti şi înaintat în grad. Nu comentez mai mult, dar se pare că cu toate promisiunile de înzestrare şi fondurile promise, armata nu are bani să confecţioneze uniforme pentru generalii ei activi. Pentru cei părâţi făcuţi la apelul agenţilor se găsesc, că doar avansările se fac la cerere şi se ştie din timp.Cred  că problema a fost dată de avansarea în grabă şi nesiguranţa faptului că domnul preşedinte va semna decretele, de avansare. Dacă asta înseamnă România lucrului bine făcut eu nu mai vreau.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Privind la militarii care SERVESC PATRIA sub ploaia mocănească, sub gerul de la 1 Decembrie, ca şi sub soarele afgan, mă întrebam câţi oare din cei care privesc prin ei în astfel de situaţii se gândesc că acest serviciu în aceste condiţii îi uzează şi îmbătrâneşte prematur, că suferă aproape toţi până la urmă de ulcer, varice, afecţiuni la coloană, ficat, rinichi, şi că nervii le sunt întinşi mereu pentru a înghiţi batjocura celor care le spun că au salarii nesimţite sau că sunt mercenari.
Uite din cauta asta am plecat cu un gust amar.


Ziua Unirii 2015 la Craiova- o serbare cu gust amar

miercuri, 28 ianuarie 2015

O săptămână lungă, pe scurt


marele-maestru  savoiu
Ratele şi popularitatea
Câteva zeci de mii de români au ales, şi repet, AU ALES acum câţiva ani, să facă împrumuturi la bănci în franci elveţieni, pentru că pe vremea respectivă rata de schimb era convenabilă, deci aveau de câştigat. Bănuiesc că atunci când au făcut împrumutul au fost conştienţi de faptul că nimeni nu le poate garanta aceeaşi rată până la terminarea contractului de împrumut şi că piaţa valutară, ca orice piaţă este fluctuantă, deci îşi asumă un risc pe care nu îl poate acoperi nimeni, pentru că asta înseamnă piaţa de capital.
Acum, când francul elveţian nu mai este atât de avantajos, cei care AU ALES acest împrumut sar în sus şi cer ajutor statului, băncilor, preşedintelui şi poate şi lui Dumnezeu să îi scape de belea, că nu au cu ce plăti ratele. Dar când ratele erau mici de ce nu au făcut scandal că sunt prea mici în comparaţie cu alte monede şi că sunt favorizaţi?
Consider că protestul şi lamentările lor oricât ar fi de reale şi dureroase, nu au nici o legătură nici cu preşedintele, nici cu premierul şi nici cu altcineva, este o problemă pe care o pot rezolva doar cu băncile, dacă pot şi acestea acceptă renegocierea contractului, dacă nu, este treaba lor cum rezolvă, nimeni altcineva nu poate interveni şi nici forţa băncile să le acorde alte privilegii, doar pentru că ei nu au luat în calcul acest risc. Cine abordează acest subiect şi promite sau se preface că vrea să îi ajute o face pur demagogic şi populist dar şi discriminator faţă de ceilalţi cetăţeni care au împrumuturi în alte monede, creând un precedent foarte periculos pentru ceea ce înseamnă legile bancare şi apariţia unui model nu doar nedorit ci şi ilegal. Dacă este ceva ilegal în contractele lor, să apeleze la instanţă, dacă nu, sunt buni de plată.
General, mason, judecător, sau delicvent?
Domnul general Bartolomeu Constantin Săvoiu fost militar, actualmente mare mason mare, mare om de afaceri, cetăţean român şi francez, decorat şi paradecorat, cu un CV cât Casa Poporului, a fost invitat să se înscrie în ultimul partid, DNA. Nu ştiu dacă a semnat sau nu aderarea, dar capii “partidului” l-au chemat la “negocieri”. Ce mă deranjează este că presa când îi prezintă cazul spune”generalul” Săvoiu, nu masonul Săvoiu, nici judecătorul Săvoiu, pentru că între altele a fost şi judecător în Franţa de unde se pare că nu a învăţat să îşi ţină mâinilşe în buzunare. Nu ştiu dacă este vinovat sau nu, dar nu toată lumea îi caută datele personale pe internet ca să ştie de cine este mai aproape, de militari sau de delicvenţi sau masoni, sau mai ştiu eu ce grupuri la care a aderat sau a fost invitat şi făcut membru de onoare. Nu toţi ştiu că a făcut Şcoala de Ofiţeri în rezervă specialitatea intendenţă, conform datelor din Wikipedia. Dar culmea, această informaţie şi altele au fost scoase de două zile, dar am apucat să le văd imediat după ştirea interceptării acestuia de către DNA. A trecut practic în rezervă maior sau lt col, dar a fost avansat prin metoda Onţanu până la gradul de general. Oricum ar fi, vinovat sau nu, eticheta pe armata tomână este pusă. El poate va fi găsit nevinovat, sau , mă rog, amânat, acoperit, ascuns, tânând cont că nu e neica nimeni, dar cei care urmăresc ştirile vor reţine că un alt general al armatei a fost prins cu m,âţa în sac şi se vor întreba de ce să se dea înapoi pensiile furate de stat militarilor, că şi aşa îşi iau singuri. Nu e fair!
Zgonea îşi aduce adusul la propăşirea partidului
Domnul depetent, pardon, deputat repetent Zgonea se face din nou de băcănie, că de fală nu ştiu când a fost. Domnia sa a dat un interviu agenţiei Mediafax unde suţine sau ţine sus steagul PSD şi vrea să ne convingă că este totul ok în PSD, iar domnia sa nu va candida niciodată la conducerea partidului împotriva lui Ponta. Henţ! Ce spunea domnul Ponta, cândva despre cei care fac declaraţii vizavi de schimbarea conducerii PSD? Că îi … că îi .. că îi dă afară din partid. Aşa a fost scos pe uşă Şova. Uite că domnul Zgonea este păstrat deşi nu se pune şi nu s-a pus oficial în discuţie problema înlocuirii comandantului supreme. Cum vine asta domnule Ponta, pentru unii mumă pentru alţii ciumă? În fine , asta e prpblema lui Ponta. Problema lui Zgonea însă este limba română pentru că în dorinţa de a mai lustrui puţin pantofii şefuului, domnia sa spune : “În acest moment funcţia pe care eu o am, de vicepreşedinte, îmi conferă şi vizibilitate şi eu cred că îmi aduc un aport bun la echipa pe care Victor Ponta şi-a propus-o şi a cerut-o Congresului în 2012.” Valerică tată, cuvântul vine de la Apporter din franceza colegului Moliere, care înseamnă a aduce, sau dacă vrei, a contribui la, dar oricum ai lua-o tot “plexonasm” este. Mai spune domnia sa cu mândrie că „Cel care are probleme cu Justiţia este autosuspendat din partid şi nu mai va candida la vreo funcţie până când nu se rezolvă problemele.” Aoleo, nene Victor, nene Victor, vezi că Valerică vrea să desfiinţeze PSD-ul. Păi dacă se întâmplă ce vrea el, cine mai rămâne în PSD? E adevărat nu au încă toţi probleme cu justiţia, dar asta pentru că nu avem procurori câţi membri de partid şi e coadă mare la dosare, dar probleme de justiţieeeeeee, nu prea ştiu cine nu are. Eu cred că ar trebui să nu îl mai lăsaţi singur pe stradă pe Valerică, că cine ştie ce mai dă pe goarnă şi iese şucăr mare îi dă vre-o idée lui Kovesi.
Liber la incompatibilitate
Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, definitive şi irevocabil că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost incompatibil în perioada în care a fost primar al Sibiului deşi mai era în acelaşi timp şi reprezentat al Primăriei Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe. Din completul de judecată au făcut parte magistraţii Cezar Hancu (preşedinte), Zoiţa Milasan şi Viorica Trestianu. Acuma, că precedentul este creat, să te ţii contestaţii şi decizii , pentru că nu se poate judeca un caz cu o măsură şi altul cu alta. Cel puţin teoretic. Mă întreb de ce o mai funcţiona ANI de acuma încolo, dacă legea este interpretată cum vrea fiecare judecător?
Băsescu ne face cu mâna
Dacă actualul preşedinte a prins trenul incompatibilităţii, fostul preşedinte a prins vaporul. Procurorii anticoruptie au decis clasarea dosarului „Flota”, în care Băse era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, „întrucât faptele nu există”. Se mai spune că cică paguba ar fi zero dar La fel este şi flota. Păi dacă nu există fapte, atunci unde este flota, pentru că în mod cert, dacă faptele nu există ar trebui să avem flotă, dar noi nu avem nici una nici alta. Ca la noi la nimeni, dar dacă e ordin, cu scârbă!
SRI a ieşit din nou la cerşit legi antiguvernamentale
Domnul Maior a ieşit din nou pe post, după ce a fost refuzat destul de dur pe legea securităţii cibernetice, şi acuma ne spune că ne aflăm într-o stare foarte dificilă, că mai avem un pic şi ne papă teroriştii Statului Islamic care zboară peste teritoriul nostru. Nu sesizează nimeni ciudăţenia? După evenimentul din Franţa, SRI a sărit să linişteasca populaţia spunând că nu este nici un pericol, să stăm liniştiţi, nu e cazul să ridicăm gradul de alertă. Acuma, după ce a treia lege privind securitatea cibernetica a căzut în faţa CCR, deci a luat a treia ţeapă, domnul Maior ne anunţă că suntem în pericol, că suntem tara de tranzit şi că e vai de noi, în incercarea de a sensibiliza presa şi cetăţenii să accepte legile prin care să aibă ei voie să ne caute in chiloţi. Jenant şi total neprofesionist, manipulativ şi gretos. Dar nu ne spune nimic domnul Maior despre informaţia cum că armele de la Paris ar fi fost fabricate în România, sub nasul SRI dacă nu cu acordul lor, şi nici că cei care susţin Statul Islamic, cei care l-au creat şi finanţat sunt de fapt cei care încearcă să ne bage într-un război religios prin astfel de manevre şi să ne vâre pe gât legi anticonstituţuionale. Ale cui interese apără domnul Maior? Dar televiziune care flutură din nou un steag fals spre sensibilizarea “opiniei publice”? Când o să apară şi în România la o televiziune o dezbatere de genul celor de la alte televiziuni din state cu adevarat libere?
Ce  înseamnă televiziune liberă:


http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/zgonea-nu-sunt-dispus-sa-candidez-pentru-o-functie-cat-e-ponta-presedinte-258379.html/
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/servicii-secrete/romania-tranzitata-de-luptatori-din-gruparea-terorista-statul-islamic-258367.html/
http://www.constantinsavoiu.ro/armata
http://www.evz.ro/generalul-bartolomeu-savoiu-legatura-intre-masonerie-politica-si-servicii-de-informatii.html
http://www.badpolitics.ro/cine-este-cu-adevarat-generalul-mason-constantin-bartolomeu-savoiu-infofotoaudiovideo-cu-theodorescu-nastase-si-schapira-ziaristi-online/
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/venerabilul-mason–generalul-savoiu-din-partidul-rezervistilor-serviciilor-secrete–voiculescu–becali–psd–pnl-sunt-praduitori–vezi-despre-cine-a-spus-ca-e-cinstit-295488
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/rezervistii-serviciilor-secrete–armatei–politiei-si-au-facut-partid–denumit-alo–vezi-ce-vrea-acest-partid-295339

O săptămână lungă, pe scurt

marți, 27 ianuarie 2015

La masa rotundă capete pătrate sau coctailul Ponta


dogshitzu
Băsescu merge  să sărbătorească Victoria în procesul cu dosarul Flota. Vine ospătarul şi Băsescu întreabă:
-Ce imi recomanzi, dar ceva tare să mă îmbăt de necaz că nu a putut Ponta să mă bage la puşcărie ?
– Specialitatea palatului Victoria, – cocktail-ul ”Maxim trei”.
– Wooooow, asta e nou, ia zii cum e că nu ştiu:
– Luam un pahar de vin, două…maxim trei …şi le punem într-un vas. După asta adaugăm o halbă de bere, doua… maxim trei. Tot acolo mai punem o votcă, două…maxim trei , iar la sfârşit, mai adaugăm un pahar de coniac, două…maxim trei, după care tot conţinutul acesta îl punem un pic la foc. După asta se serveste un cocktail, două …maxim trei, apoi ne ridicăm şi facem un pas, doi… maxim trei.
– Măi să fie, zice Băse, voi v-aţi luat după mine.
-Păi cum domnul Preşedinte, zice ospătarul?
– Păi aşa am făcut şi eu cu justiţia. Când am numit procurorii şi judecătorii, am băgat şi unul, doi, maxim trei cinstiţi, în rest numai greble. Domnule ce coabitare a fost între ei.
De fiecare dată când politicienii noştri vor să arate publicului larg plătitor de taxe cum se fac ei că lucrează, invită pentru 5 minute, pănă se bea cafeaua, câte o televiziune – două maxim trei, să ne arate cum stau ei la o masă mai mult sau ma puţin rotundă, să pună ţara la cale. După cafea, presa pleacă la chişţocuri iar barosanii rămân la miştocuri. De ce stau ei, guvernul, politicienii la masă rotundă? Să se poată supraveghea unul pe altul, să vadă cine câte sărăţele mănâncă şi cine bagă şerveţelul în buzunar, că nu se ştie când prinde bine, când e unul din ei ridicat de DNA şi trebuie să aibă bieţii oameni ce turna ca să scape cu o pedeapsă cu suspendare. Cristian David ştie de ce. După ce stau ei la masă acolo, şi decid ce decid, încep să cadă bombele, câte una, două, maxim trei :

1. Fraţii Micula au blocat finanţele statului român, pentru că au câştigat un proces, statul român avea să le datoreze bani, iar un cap pătrat, două, maxim trei  de la masa aia rotundă a decis să nu pună în aplicare decizia judecătorească. De ce a decis capul aşa, nu se ştie, sau se ştie dar degeaba, cert este că acum, noi, românii, nu capul pătrat, trebuie să plătim dublu, iar peste o lună, două, maxim trei mai dublăm odată. Dacă românul ar fi polonez sau măcar grec, capul ăla pătrat ar fi acum la închisoare, cu casa suspendată, cu averea confiscată şi tot neamul la muncă patriotică în folosul comunităţii ca să scoată miliardele. Dar românul e român el se uită, suiduie şi trece la muncă, la furat, la băut, la ce o fi. Şi bea şi el un pahar, două, maxim trei, că mai multe nu îşi permite.
2. Nişte militari rezervişti, pensionari de prin armată, au câştigat în instanţă dreptul de a reveni la pensia pe care le-au furat-o Boc, Oprea, Anastase, Udrea, Băsescu, şi toţi portocalii care acum speră să revină la putere pentru a schimba nişte capete pătrate cu altele trapezoidale ca ciocanul, sau pe americăneşte hammer heads. Din nou un alt cap pătrat a decis să nu dea banii înapoi celor despuiaţi , deşi acelaşi cap pătrat promisese în campanie că după ce va câştiga alegerile, în secunda doi va anula legea votată după abacul lui Anastase. Surpriză, şi aceştia au cerut în instanţă executarea unui minister, al Apărării Naţionale. Acum ce ne facem, dacă ministerul nu are bani iar judecătorul Toni Greblă decide ca în locul banilor, pentru că ţara nu are bani să plătească toate capetele pătrate, sau oalele sparte de ele, armata să plătească în natură, câte un tanc, două, maxim trei fiecăruia din cei păgubiţi? O pun ăia de o mică divizie de tancuri, două , maxim trei, cu care să bată la pielea goală biata armată română care a ajuns ca desculţul ăla din romanul cu acelaşi nume al lui Zaharia Stancu?
3. Undeva la o aplicaţie NATO, un militar român discuta cu un militar turc. Romanul, vajnic urmaş al lui Vlad Ţepes, deci cu ţepe pe el cât Casa Poporului, îl întreabă pe urmaşul lui Suleyman de ce sunt ei, militarii turcii aşa de magnifici şi au drepturi pe care nu le au nici militarii lui Big Sister Nulland. Ienicerul răspunde simplu: Păi dacă ai şti tu câte guverne am schimbat noi …. Românul a înghiţit şi a mers mai departe pe drumul de costişă. Acum eu stau şi mă întreb ce s-ar întâmpla prin Românica, dacă armata ar schimba un ministru, doi, maxim trei, nu tot guvernul, că prea şi-au bătut joc de ea toţi flămânzii,  de a ajuns ea, România să îşi apere spaţiul aerian cu drone din cele făcute pe genunchi în Marea Chinei şi să facă apărarea litoralului cu peşti pirania importaţi second hand la preţ de Microsoft prin firmele finilor naşilor.
4. Curtea Constituţională a declarat iarăşi şi din nou o altă lege râvnită de SRI ca fiind neconstituţională. După legea cartelelor Pre Pay, după prima lege Big Brother iată că acum în curtea lui Zegrean se sparg ouă tari şi legea privind securitatea cibernetică a fost declarată neconstituţională şi chiar incoerentă, deci nenea Zegrean dă palme şi cu piciorul, ca Bruce Lee. Şi ca să fie coliva mai dulce mai şi spune că s-au făcut presiuni de către parlamentari şi instituţii ale statului pe marginea votării acestei legi în CCR. Se sesizează cineva? Da, s-a sesizat DNA şi  ca urmare,  unul din judecătoriiCCR, mi se pare că ultimul venit (primul plecat?) este chemat să se înscrie în  DNA  care va deveni curând „partidul majoritar” şi va forma noul guvern.  Păi câte palme credeţi că poate primi domnul de la SRI, fratele de ţâţă al doamnei de la DNA? Una, două, maxim trei.
Aş mai avea de spus vreo două, maxim trei,dar se face noapte.
La masa rotundă capete pătrate sau coctailul Ponta

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Legea pensiilor militare – jocuri, manevre şi interese


ciocu mic şi joc de glezne
Am vrut să intitulez acest material „ scrisoare deschisă unor miniştri surzi şi orbi„ dar mi-am dat seama că ar fi trebuit să trec în titlu şi liderii unor asociaţii şi sindicate şi numai titlul ar fi fost jumătate din articol. Aşa că o las aşa, pentru că toţi cei nominalizaţi asta au făcut prin modul în care au conceput, discutat, pregătit şi amendat până acum această lege: jocuri şi manevre. Bineînţeles că după votarea şi promulgarea legii, toţi se vor grăbi să spună că părţile bune –care vor fi, dacă vor fi- le revin, s-au zbătut pentru ele, iar cele rele, i-au depăşit, nu au vrut alţii, şi-a băgat dracu coada. Da de unde, dracii sunt ei.
Noua lege a pensiilor militare pe care Oprea şi Duşa au adus-o în faţa unor reprezentanţi ai unor sindicate şi asociaţii ale militarilor, poliţiştilor şi lucrătorilor din SRI a adus în faţă toată mizeria clasei politice şi a unor preşedinţi de asociaţii care urmăresc cu totul alte interese decât cele pentru care stau în fruntea asociaţiilor respective.
Să ne explicăm:
1. Din partea politicienilor care sunt numiţi vremelnic în fruntea ministerelor nu te poţi aştepta la nimic bun, aceştia urmăresc doar interesele lor iar pentru celelalte categorii sociale legile sunt făcute în bătaie de joc, pe principiul dă cu o mână şi ia cu două.
• Legea 125/2014 care se numeşte legea amnistierii unor categorii de pensionari este de fapt o lege a amnistierii funcţionarilor care au comis greşeli sau abuzuri, pentru că pensionarii care au greşit nu sunt amnistiaţi ci plătesc, ori amnistia înseamnă iertarea păcatelor. Păi cum vine asta, „îi ierţi” pe pensionari pentru păcatele săvârşite de instituţiile statului. Asta nu mai e iertare, e şmecherie.
• Legea 241/2013 despre care spune că este o lege reparatorie faţă de nedreptăţile aplicării OG-1/2011 şi recunoaşte din motivarea legii că scăderea pensiilor este datorată pierderii documentelor sau distrugerii lor, deci nu din vina pensionarilor, ca să nu spun că în procesul revizuirii/recalculării au fost introduse chiar de Casele de pensii ILEGAL documente emise de CMZ Bucureşti (despre asta vom mai vorbi), repară parţial, dar are grijă să blocheze pensiile până se „recuperează” „prejudiciul” adus de această reparaţie care este şi legală şi morală. Dar cu toate că legiuitorul recunoaşte că a greşit şi îşi asuma culpa prin însăşi motivarea legii, nu binevoieşte să dea înapoi banii opriţi abuziv.
• Noua lege propusă de tandemul Duşa –Oprea, numită la mişto legea pensiilor militare, se doreşte a fi militară doar cu numele, aşa cum prevăd articolele legii şi cum defineşte chiar art 110, care spune că pensiile devin” pensii militare” dar de fapt nimic din lege nu susţine denumirea,nici pentru cei care au ieşit deja la pensie nici pentru cei ce urmează să iasă în baza ei. Da, legea prevede calculul pensiei după soldă, nu după punctul de pensie, şi asta o scoate din sistemul contributiv, dar nu o face pensie militară pentru că actualizarea pensiei se face după salariul mediu pe economie, nu după salariul militarilor activi, lucru care ar face cu adevărat ca pensia să fie numită militară. A nu se face confuzie între indexare şi actualizare. Indexarea este o măsură de protecţie socială luată de stat care ajută cetăţenii să treacă peste necazurile provocare de proasta gestionare a economiei de către guvern sau importul de crize financiare. Actualizarea reprezintă aplicarea principiului egalităţii, care duce practic la păstrarea echilibrului între pensiile militarilor ieşiţi la pensie de-a lungul timpului, corelându-le pe toate cu solda militarului activ. În viaţa civilă sau sistemul civil de pensii bazat pe contributivitate, această corelare se face pe baza salariului mediu pe economie care stă la baza calculului punctului de pensie. În sistemul militar, baza de calcul nu o mai reprezintă punctul de pensie deci militarii nu mai trebuie legaţi de acest punct. Păstrându-l nu avem o lege a pensiilor MILITARE ci o struţo-cămilă. Pe timpul legii 164, soldele militarilor nu au crescut la fel cu salariile civililor, tocmai pentru că nu aveau pensia legată de salariul mediu, soldele creşteau numai când dorea partidul, nu erau ajustate anual, dar toate pensiile creşteau când creşteau şi salariile militarilor ceea ce reprezenta o legătură şi financiară nu numai afectivă sau teoretică între activi şi rezervişti.
2. Din partea miniştrilor Apărării şi al Internelor
În ciuda promisiunilor şi declaraţiilor avem numai minciuni şi manevre:
• Domnul Duşa promitea acum 3 ani că va promova legea pensiilor militare în primul an de mandat. Au trecut trei ani şi nu avem decât un proiect făcut parcă în bătaie de joc, care mai mult ia decât dă, ca toate celelalte legi.
• Acelaşi domn Duşa iese în media cu o declaraţie plină de focuri de artificii şi spune că Legea pensiilor militare este gata, are toate avizele de la ministere a fost supusă dezbaterii publice şi urmează doar o confruntare finală cu reprezentanţii militarilor şi gata, de la 1 Februarie legea e înaintată Parlamentului. MINCIUNĂ PE TOATE FRONTURILE . Legea dată „spre studiu” şefilor unor asociaţii şi sindicate nu are nici un aviz, sunt simple foi cu un proiect de lege. În al doilea rând NU A EXISTAT NICI O DEZBATERE PUBLICĂ, NICI MILITARII ACTIVI ŞI NICI REZERVIŞTII NU AU VĂZUT ACEASTĂ LEGE PÂNĂ LA MOMENTUL ACELEI ÎNTÂLNIRI CARE A FOST PUR FORMALĂ, NU S-A DISCUTAT PE MARGINEA LEGII, S-A CERUT DOAR PUNCT DE VEDERE ÎN CÂTEVA ZUILE, CA ŞI CUM O LEGE DE ABEASTĂ NATURĂ SE FACE PE GENUNCHI. Aşa au făcut-o ei, aşa vor să o treacă.
• La această discuţie, fie ea şi formală, de care cu o zi înainte nu ştia nimeni când , unde şi cu cine va avea loc, au fost invitaţi –cel puţin din partea militarilor- doar reprezentanţii a două str5ucturi, ANCMRR şi SCMD asupra cărora nu vreau să mă pronunţ. O să mă pronunţ mai jos pe marginea propunerilor făcute de ei, ca să se înţeleagă ale cui interese le urmăresc. Nu au fost întrebaţi sau invitaţi reprezentanţi ai altor asociaţii care să cuprindă întreaga gamă de categorii de militari. Bunăoară militarii angajaţi sau SGP nu au fost reprezentaţi la discuţii, deşi şi ei sunt beneficiari ai legii şi poate au şi ei ceva de spus. Sunt convins că ei ar susţine ca vârsta standard de pensionare să fie de 55 de ani, ca astfel să beneficieze şi ei de pensie de serviciu întreagă la ieşirea la pensie. Să nu uităm că sângele lor, nu al generalilor a umplut la greu nisipurile din Irak şi Afganistan.
Domnii Oprea şi Duşa susţin, ca şi la iniţierea OG1/2011 CĂ NOUA LEGE NU VA SCĂDEA PENSIA NICI UNUI PENSIONAR. Domnule Oprea, chiar dacă –admit că – văzând greşeala pe care aţi făcut-o după susţinerea respectivului proiect şi al legii salarizării unice, aţi încercat să mai dregeţi busuiocul, răul a fost făcut, promisiunea dumneavoastră şi votul dumneavoastră au dus la mii de procese NERVI, STRESS, ŞI DRAME. Aveţi pe conştiinţă –dacă aveţi conştiinţă-pensionari militari printre care, col (r)Irimia Mihai decedat în timp ce scria o scrisoare prietenului evaluator Băsescu, Col(r) Gălăţeanu Costel, pe care lupta pentru recâştigarea drepturilor l-a băgat în mormânt. Un alt coleg, de la Constanţa, tot luptător pentru recâştigarea drepturilor ciuntite de legea dumneavoastră, se luptă prin spital la această oră, cu un infarct. Vă reamintesc domnule Oprea Gabriel, datele raportului prezentat de protejata dumneavoastră pe data de 11 Ianuarie 201 când începuse bătaia de joc numită recalculare,, şi trebuia„ să se raporteze” politic, dar milităreşte încheierea procesului de recalculare pe care l-aţi susţinut şi lăudat:
– Direcţia Financiar-Contabilă NU a fost în măsură să proceseze toate dosarele primite. Din din cele 48.000 înregistrate la Direcţia financiar-contabilă la data de 31 decembrie 2010 doar 21.717 au fost procesate;
– neputinţa DFC a făcut ca 27.000 de persoane care au depus cererea de recalculare însoţită de adeverinţele de salar să primească o pensie recalculată în baza salariului mediu;
– argumentarea faptului că pensiile celor cu stagiu complet nu scad se bazează pe analiza a doar 1.691 de dosare dintr-un total de 81.128!
– procesul de recalculare va dura câteva luni de acum, ţinând cont de faptul că DFC a procesat doar 50% din dosarele primite, urmând ca în acest timp în care pensionarii militari să îşi primească pensiile diminuate.
Aceleaşi promisiuni le avem şi acuma, aceleaşi discriminări, cu aceiaşi discriminaţi pentru că din nou legea prezentată de domnii Oprea şi Duşa, deşi îşi propune –cel puţin teoretic – să nu scadă pensiile, tratează de fapt în mod dicriminatoriu pensionarii, recalculând pensiile celor ieşiţi la pensie după L-263/2011, dar păstrând blocate pensiilor celor loviţi de art 1 punctul 4 al L241/2013 şi nerecalculând nici pensiile lor, nici ale celor care sunt sub incidenţa OG1/2011. În plus, pensiile acestora rămân calculate tot după punctul de pensie al salariului mediu pe economie ca şi pensiile civililor, chiar dacă se numesc pensii militare cu numele. Asta propun cei doi miniştri.
În plus, prin neaplicarea prevederilor actualei legi la toţi pensionarii, prevederile articolului 30 legat de condiţiile de muncă, se aplică şi el discriminatoriu pentru oameni care au lucrat în aceleaşi condiţii, contrazicând prevederile principiului stipulat de însăşi legea propusă. Atunci despre ce echitate şi reparaţie vorbim, despre ce tratament egal? Toate astea vor duce la noi procese, alţi nervi, alte decese. Legat de decese, de ex numai în Craiova în anul 2014 au murit 36 de persoane din care  de 50% până în 70 de ani, adică exact cei afectaţi de OG-1/2013 care în mod normal ar trebui să se ţină încă pe picioare.  Culmea este că prin centrul oraşului  se plimbă liniştite promoţiile ieşite la pensie până în anul 1989 – ferice de ei, le doresc viaţă lungă- dar mor pe capete cei ieşiţi la pensie după 1990, cei mai mulţi de inimă sau atac celebral provocate de cele mai multe ori de EFECTELE ACELEIAŞI OG1/2011.
Şi pentru ca bătaia de joc să fie completă, actualul proiect  nici nu vrea să redea pensionarilor văduviţi de dreptul de pensie prin acelaşi OG1, ghilotina kaki, banii neîncasaţi din cauza MApN, nu din cauza pensionarilor, dar îi obligă să plătească nişte bani pe care acelaşi minister prin aceiaşi slujbaşi umili,  încălecaţi politic, le-au calculat greşit sau chiar ilegal, poate la ordin cum o să demonstrez cu altă ocazie. Degeaba sunt mutaţi din garnizoană în garnizoană făptuitorii, nu vor scăpa de lege.
O altă manevră a aceloraşi miniştri o reprezintă art 29 din actualul proiect,articol care cuprinde procentele care se adaugă la grupele de muncă. Acest articol capcană poate face pe mulţi să spună că faţă de 60% este o creştere. Da, este, dar raportat la ce? Raportat la baza de calcul. Dar baza de calcul în actualul proiect este solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, avut în ultima lună de activitate. Pe legea 164 cea care a fost legea pensiilor militare, baza de calcul specificată la art 21, era salariul brut din ultima lună. Este adevărat că procentele plecau de la 60 % dar la un calcul sumar, era mai avantajos, pentru că la această oră diferenţa dintre solda funcţiei de bază şi salariul brut este de cel puţin 500 lei, la un grad mediu, să zicem maior. Dacă facem un calcul pur matematic cât reprezintă pe fiecare caz ajungem la 100 lei cu plus, dacă s-ar aplica solda brută, aşa cum era în fosta lege 164. Nu e aşa că ştiu domnii miniştri să ne aburească?
Iată ce a sesizat un alt coleg, domnul maior Virgil Gospodaru:
In proiectul legii pensiilor militare, la art.3, lit. h -stagiu potential-perioada de timp prevazuta de lege acordata la calculul pensiei de invaliditate,ca o creditare pt. vechimea nerealizata din cauza afectiunilor invalidante…iar la art.40 alin.3 se stabileste modul de aplicare.
In contextul legii 263/2010, la art. 3 lit. u, stagiul potential este definit ca fiind perioada de timp prevazuta in prezenta lege, considerata stagiu de cotizare si acordata ca o creditare pt. stagiul de cotizare din cauza afectiunilor invalidante.
se observa astfel clar diferenta… stagiul potential in legea civila este considerata stagiu de cotizare.
Mai mult, la art.49 (1) tot din legea 263 , „in sistemul public de pensii se asimileaza stagiului de cotizare si perioadele necontributive, denumite perioade asimilate in care asiguratul”… lit.a „a beneficiat de pensie de invaliditate”.
Si in legea 19/2000, pe intelesul careia se aplica legea 119, este prevazut la art.38 (1) „in sist. public de pensii se asimileaza stagiului de cotizare si perioadele necontributive, denumite perioade asimilate in care asiguratul:” lit.a- „a beneficiat sau beneficiaza de drepturi de asigurari sociale cu exceptia celor prevazute la art. 40 lit. a,b,c si e. (lit. d- pensia de invaliditate), prin urmare pensia de invalid. este considerata stagiu asimilat si se ia in calcul la stabilirea stagiului total realizat.
De remarcat, ca in contextul proiectului legii pens. mil. la art.25 alin.1 se face referire la perioadele asimilate… dar nefiind evidentiate in lege ce reprezinta. Acest fapt denota ca legea a fost facuta pe genunchi de cei care si-au urmarit interesul neacordand atentia cuvenita pentru toate categoriile de pensionari.
3. Liderii asociaţiilor militarilor. Nu o să mă refer decât la cei ai militarilor, respectiv domnii Iliescu de la ANCMRR şi Dogaru de la SCMD.
ANCMRR îşi exprimă mulţumirea şi satisfacţia faţă de actualul proiect şi laudă varianta înmânată de domnul Oprea. Dar ce a venit de la Oprea şi nu a lăudat domnul Iliescu? Din comunicatul dat de respectiva asociaţie, rezultă că domniile lor nu numai că susţin dar propun discriminarea,  prin aplicarea legii numai asupra celor care vor ei.  De ce ? Aparent pentru că le e frică că dacă se aplică şi lor, ar fi posibil să le iasă pensiile mai mici, dar se feresc degeaba atâta vreme cât se prevede că se va respecta principiul dreptului câştigat. Atunci care e problema? Problema este că ceea ce nu doresc ei, respectiv domnii Oprea şi Duşa este ca pensiile să se recalculeze TUTUROR pensionarilor pentru că dacă se aplică LA TOŢI criteriile privind grupele de muncă, nu ştiu pe unde scot guvernele banii şi cămaşa. Dar asta s-ar putea face eşalonat treptat, aşa cum de fapt şi speecifică legea că se va aplica.
Şi mai e un aspect, similar dacă se leagă actualizarea pensiilor de salariul activilor. Atunci iarăşi este jale prin buget, dar  domnii Oprea şi Duşa trebuie să respecte indicaţiile domnului Ponta, adica „daţi-le orice, promiteţi orce dar să nu mă coste nimic. Cuvintele nu costa nimic.” Dacă o să se spună că avem pensii militare fără ca ele să fie practic pensii militare legate de partea activă, nu va costa nimic pe nimeni.
Iată de ce domnul Iliescu, vuvuzeaua, sau goarna, sau difuzorul, sau porta vocea iubitului conducător, preşedintele de onoare al ANMCRR nu face altceva decât să susţină ceea ce i se cere, ba mai mult, chiar propune, pentru a-i da domnului  domnul Oprea posibilitatea să spună: „EU NU AM VRUT, DAR EI, REZERVIŞTII AU VENIT CU PROPUNEREA”. Nu e aşa că este diabolic şi mişelesc ce fac unii “protectori” ai pensionarilor militari?
SCMD . Aici mârşăvia este şi mai mare pentru că discutăm despre cineva care a pretins că luptă împotriva domnului Oprea de la înfiinţare, până a intrat domnul Pricină în partidul iubitului conducător. Cum a ajuns acolo la departamentul de apărare, cum domnul Oprea a fost reevaluat, a devenit băiatul bun, lăudat, adulat, periat. S-a uitat şi că a fost “ospătar” şi că a distrus pensiile militare etc etc. Citiţi ce spuneau cei doi, Pricină şi Dogaru despre Oprea, după 2010 până în 2013 şi o să vă convingeţi. Ei bine, conducerea aceasta a SCMD care pe faţă luptă pentru drepturile sindicaliştilor iar pe la spate înfige cuţitul ce propune sau ce susţine?
Citim din comunicatul domnului Dogaru, din data de 13 Ianuarie 2015, deci după întâlnirea avută cu domnul Oprea şi după ce au primit şi citit proiectul, că domnul Dogaru doreşte abrogarea intregii legislatii anterioare noii legi, inclusiv a Legii 241/2013. Probabil aşa l-au sfătuit juriştii din departament. Nu ştiu dacă această propunere este făcută cu intenţie sau din greşeală, dar dacă este făcută de specialiştii din departamentul juridic, nu mă mai miră procesele pierdute pe linie, inclusiv amenzile promite plătite din banii sindicaliştilor, nu din pensiile lor. De ce spun asta? Pentru că anularea întregii legi 421 – cumulată cu neincluderea respectivilor pensionari la recalculare, aşa cum se stipulează în art 110 al noii legi-, ar însemna că cei care s-au văzut cu pensiile reîntregite prin această lege, vor trece iar la cuantumul dinaintea ei , deci cel din Ianuarie 2011şi mai înseamnă că cei care – abuziv- sunt învinuiţi că au primit pensii necuvenite dar sunt scutiţi de plată prin L -241 ( care admite că nu este din vina lor) vor fi puşi din nou să dea banii înapoi. ASTA VREA DOMNUL Dogaru. Prima la mână.
Să mai întrebăm şi să ne întrebăm de ce domnul Dogaru nu a trimis proiectul legii la filialele sindicatului spre dezbatere şi propuneri? Ca să nu ştie oamenii ce anomalii cuprinde legea şi să poată bate el palma cu Oprea? Să răspundă împricinaţii.
După ce proiectul a apărut –împotriva dorinţei celor de mai sus- pe Cuiul Cătării, cei doi participanţi din partea SCMD s-au dat la fund şi nu mai răspundeau la telefoane. După mari insistenţe au binevoit să răspundă şi pentru că nu mai puteau fenta subiectul au trimis nişte propuneri ale specialiştilor din departamentul juridic către filiala Craiova şi probabil şi altele câteva dar nu toate şi nu aceleaşi propuneri, ca să scape de gura lumii. Am văzut acele propuneri şi nici una nu se referă la baza de calcul sau la dezgheţarea indexărilor celor îngheţaţi de L241. În ceea ce priveşte actualizarea pensiilor, în propunerile făcute de aceiaşi specialişti, se observă aceeaşi “pătrundere” superficială a problemei, în sensul că domnul Dogaru face modificare pe art 28 dar nu pe aliniatul 1 acolo unde ar fi trebuit, ci pe alin 5 care de fapt deşi conţine termenul actualizare nu se referă la actualizarea pensiilor tuturor pensionarilor ci prin trimitre către alineatul 4, apoi către art 19 şi 27, doar la cei care au ieşit cu pensie anticipată, nu la toţi pensionarii. Deci din nou specialiştii din departamentul juridic arată că nu ştiu să citească un text.
Deşi în comunicatul prezentat pe blogul sindicatului se specifică unele aspecte care vor fi propuse spre modificare, în propunerile pe care le face către ministere, domnul Dogaru nu le mai include pe toate. De ce oare? Eu cred că uite aşa, că aşa vrea domnul Oprea şi aşa îi convine şi domnului Dogaru, ca să poată rămâne şi el cu oameni în sindicat. Păi dacă rezolvă toate problemele pensionarilor cu această lege cine mai stă în sindicat, mama lui Ştefan cel Mare, sau colegul lui Zgonea?
Stau să mă întreb cui să dau diplomă de “fidelitate” pentru apărarea intereselor domnului Oprea? Domnului Iliescu, cel care are în suflet partidul domnului Oprea şi îi dă acestuia roială servită când e vorba de legi anti-personal, sau domnul Dogaru acest Joly-Joker care pe o parte a cărţii scoate sabia la Oprea iar pe cealaltă înjunghie sindicaliştii? Ce spuneţi?
Din aceste motive legea va fi şchioapă, cu ştiinţa şi aprobarea celor arătaţi mai sus;
Din aceste motive legea nu a fost publicată pe nici un site oficial al nici unei asociaţii decât de 3 filiale ale SCMD care se gândesc la interesul pensionarilor, nu la interesele de grup sau de partid, De o săptămână de când s-a vorbit despre acest proiect şi a fost publicat, blogul SCMD ne prezintă problema păgubiţilor de la FNI, că asta îi doare acuma pe pensionarii militari;
Din aceste motive domnul Duşa susţine că legea a fost supusă dezbaterii publice când de fapt NU A APĂRUT pe pagina MApN la proiecte în dezbatere;
Din aceste motive se urgentează trimiterea în Parlament, ca să nu aibă oamenii timp să mai facă ceva;
Din aceste motive de o săptămână pe blogul SCMD nu a apărut nici un comentariu al conducerii sindicatului vizavi de acest proiect deşi domnul Dogaru s-a exprimat la telefon că nu acesta este proiectul pe care l-a aprimit iar paginile filialelor care au publicat proiectul sunt ascunse de către domnul Rînciog ;
Din aceste motive apar tot felul de îmbârligători care spun că nu acesta ar fi proiectul dat spre “studiu”;
Din aceste motive s-a făcut “selecţia” celor invitaţi la discuţii;
Din aceste motive viitoarea întâlnire între “specialişti” , ca cei din departamentul juridic al SCMD va avea loc la sediul SRI, dar se ţine totul secret;
Din aceste motive nu se spune nimic concret în urma întâlnirilor, decât generalităţi şi gulgute.
Din aceste motive cele două asociaţii au făcut acele propuneri în defavoarea pensionarilor;
Din aceste motive nu sunt invitate la discuţii asociaţiile militare ai căror lideri au verticalitate;
Din aceste motive domnul Dogaru cerea discreţie totală şi ciocul mic, în comunicatul din data de 13;
Din aceste motive propunerile făcute de specialiştii domnului Dogaru sunt superficiale se referă mai mult la definiţii şi la vârsta de pensionare dar nu atacă problemele principale;
Aceştia sunt oamenii care ne conduc destinele şi ne decid pensiile, specialişti în jocuri şi manevre.
Poate salvarea  militarilor ar sta în noul şef al SMG şi noul preşedinte. Cine ştie?
Legea pensiilor militare – jocuri, manevre şi interese

joi, 22 ianuarie 2015

Propuneri privind noua lege a pensiilor


pensiile_militare_editura_best_publishing
Postez spre dezbatere propunerile personale privind îmbunătăţirea Legii Pensiilor Militare pe care a înaintat-o spre studiu domnul vice-prim ministru  Oprea Gabriel la întâlnirea avută cu o parte din liderii unor asociaţii şi sindicate. Nu comentez acuma pe ce criterii au fost alese aceste asociaţii sau de ce altele nu au fost invitate, nici modul în care cele două asociaţii ale militarilor invitate au înţeles să ascundă proiectul şi să nu îşi informeze propriile filiale, asta va urma mai târziu. Acuma este mai important ca cei care nu au avut timpul necesar studierii legii sau nu au ajuns la ea, să vadă măcar unele aspecte pe care eu personal le consider importante şi care în viziunea mea trebuies modificate DACĂ VREM SĂ FACEM O LEGE CARE SĂ STEA ÎN PICIOARE, SĂ NU MAI EXISTE NEMULŢUMIRI SI PROCESE ÎN INSTANŢĂ.
Nu am pretenţia că deţin adevărul absolut sau că eu le ştiu pe toate, poate am greşit în unele puncte dar nu îmi e ruşine să accept că nimeni nu e perfect. Aştept puncte de vedere oricum ar fi, dar civilizate şi la obiect.
NOTA
Am postat numai articolele din lege care mi s-au părut greşite, incorecte, sau insuficiente.Cine vrea să vadă toată legea o are pe articolul Legea Pensiilor Militare, ală păcăleală, alţi păcăliţi . Acuma veţi vedea de ce am ales acel titlu.Ca să vedeţi cum se poate păcăli pensionarul: la art Art. 29.  se prevede că  p”ensia de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 70%
b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, respectiv grupa II de munca, 72%
c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale şi alte condiţii, respectiv grupa I de munca, 74%.”
Aparent acest procentaj este în favoarea pensionarului, pentru că în vechiul sistem era de 60%. Da, era de 60, dar din solda brută, nu din solda de bază, cum este stipulat în această lege, ceea ce este cu totul altceva. În plus, în vechea lege se adăugau şi sporurile, primele, salariul de merit prima de comandă, şi procentele cuvenite medaliei Meritul Militar. În actuala lege acestea sunt omise. Aşa înţeleg domnii miniştri să respecte armata, dând o lege care le ia mai mult decât le dă? La civili la calculul pensiei se iau în calcul toate veniturile obţinute inclusiv sporuri, prime şi orice este asimilat venitului. La militari nu se poate, ei sunt din nou discriminaţi.
1. textul scris crise în albastru  reprezintă ceea ce propun să se scoată din lege.
2. Notele scrise în rosu sunt propuse a fi adăugate la text.
3. Cu verde sunt trecute motivaţiile intervenţiei/modificării propuse.
Art. 1. – Dreptul la pensii militare şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.
Motivaţie: Statul dacă acordă trebuie să garanteze pensia militară .
Art 1(f) principiul dreptului câştigat prin care se garantează că nici o altă lege ulterioară nu va putea lua dreptul la pensie de serviciu numită pensie militară, reacordat de actuala lege. Motivaţie: Legea trebuie să statuteze faptul că pensia militară nu mai poate fi luată de nici o altă lege pentru a respecta principiul sperantei legitime.
Art. 4. – Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bolilor profesionale, bătrâneţii sau decesului.
Motivaţie: Armata trebuie să recunoască bolile profesionale.
Art. 7. – (1) În sistemul pensiilor militare de stat evidenţa drepturilor de pensii militare de stat şi a drepturilor de asigurări sociale se realizează pe baza numărului dosarului de pensie codului numeric personal, dacă legea nu prevede altfel.
Motivaţie : la ora actuală CNP-ul se găseşte în evidenţa mult mai multor instituţii, plecând de la bănci până la notariate, case de avocatură, judecătorii, ale căror baze de date fac obiectul Hackerilor periclitând siguranţa datelor din dosarul de pensie.
Art 11 se completează cu: Aceste prevederi se aplică tuturor pensionarilor militari, indiferent de anul ieşirii la pensie, în vederea asigurării principiului egalităţii în drepturi stipulate la art 2 al prezentei legi. Motivaţie: Se va elimina asfel, actuala diferenţă între militari de grad şi funcţie egale care au pensii diferite, respectându-se principiul egalităţii de la punctual 2 (b) 
Art 16(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 55 de ani cu excepţia generaliilor care pot rămâne în activitate pănă la vârsta de 60 de ani în măsura în care este nevoie de prezenţa acestora. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Motivaţie: Profesia beneficiarilor acestei legi,prin condiţiile, privaţiunile, stresul la care sunt supuşi militarul,poliţistul, funcţionarul public cu statut special duc la îmbătrânirea prematură a organismului, în plus, organismul la 60 de ani nu se mai află în măsură să răspundă cerinţelor profesiei la parametric maximi, ceea ce ar duce la diminuarea capaciţăţii de reacţie şi neîăndeplinirea misiunilor. În plus nici o armată din lume nu păstrează militarii activi în armată peste vârsta de 55 de ani, exceptând generalii. 
Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, avut în ultima lună de activitate care include solda de grad/salariul gradului profesional corespunzător la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul lunar brut avute în ultima lună de activitate, care include şi sporurile şi primele cu caracter permanent, astfel:
a) solda de funcţie/salariul pentru funcţia îndeplinită;
b) solda de grad corespunzătoare gradului avut la data trecerii în rezervă/salariul pentru gradul profesional deţinut avut la data încetării raporturilor de serviciu;
c) indemnizaţia de comandă/indemnizaţia de conducere;
d) solda de merit
e) gradaţii şi sporuri;
f) alte venituri (contravaloarea normei de hrană)
(2) În cazul în care au avut loc modificări ale soldelor de funcţie în ultimii 5 ani de activitate, baza de calcul o constituie media soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii dreptului la pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) – c), mai puţin solda de grad/salariul gradului profesional. La media obţinută se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional prevăzută la alin. (1).
(2) În cazul în care au avut loc modificări ale soldelor de funcţie în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media soldelor lunare brute din această perioadă, mai puţin solda de grad. La media obţinută se adaugă solda de grad şi sporurile şi primele prevăzute la alin. (1).
Motivaţie : Baza de calcul trebuie să fie aşa cum era pe legile 164, şi 178, respectiv salariul brut la care să se adauge toate veniturile asa cum se calculează şi la civili. Actuala lege pleacă de la o bază de calcul mai mica, daca se va mentine ca bază de calcul doar solda de bază. Chiar dacă procentul a cresut de la 60 la 70%, pensia va ieşi mult diminuată dacă se ia ca bază de calcula actuala formă.
Art. 30. – (1) Procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, respectiv în grupele II sau I de muncă, prevăzute la art. 29 lit. b) şi c), se acordă tuturor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii.
(2) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) au lucrat mai puţin de 20 ani în condiţii deosebite respectiv 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii, la procentul corespunzător activităţii desfăşurate în condiţii normale se acordă un spor proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, respectiv în grupele II sau I de muncă, fără a depăşi procentul prevăzut la art. 29 lit. c).
Art. 31. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au o vechime mai mare de 25 de ani beneficiază, pentru fiecare an în plus, de un spor la pensie de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei.
Motivaţie: Pentru respectarea principiului egalităţii în drepturi, este principial ca aceste sporuri să fie acordate indiferent de peruioada în care pensionarul a lucrat, fie ea de câteva luni sau câţiva ani. Condiţiile sunt aceleaşi şi sporurile sunt aceleaşi pentru toţi.
Art 33 a) producerii unor accidente în timpul şi sau din cauza serviciului, accidentelor asimilate acestora conform legii, bolilor contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului, tuberculozei, neoplaziilor, schizofreniei, SIDA sau altor boli transmisibile sau boli profesionale,TSPT contractate sau apărute pe timpul sau din cauza serviciului;
Motivaţie: Pensia de invalididate trebuie să acopere toată gama de incidente, boli sau afecţiuni care pot provoca incapacitatea de muncă, inclusiv bolile psihice, care nu sunt incluse aici dar care sunt recunoscute în alte ţări, cum ar fi Sindromul/stresul Post Traumatic sau post conflict.
Art 37(4) să se completeze după cum urmează:
Toate cheltuielile privind investigaţiile şi analizele necesare stabilirii gradului de invalididate se suportă de structura/ Ministerul în care a lucrat solicitantul.
Motivaţie: Dacă statul cere aceste examinări suplimentare, ele trebuiesc suportate de către stat, nu de cel traumatizat.
Art. 39. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care şi–au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor accidente sau a unor boli, beneficiază de pensia de invaliditate dacă au realizat, în condiţiile legii, vechime în serviciu indiferent de vechimea în muncă la data producerii accidentului, constatării sau contractării bolii.
Motivaţie:Ce vină are un militar de exemplu care este rănit pe câmpul de luptă în Afganistan, dacă la prima sa misiune, în al doilea an de contract, este ţinta unui atac şi rămâne infirm? De ce să nu primească pensie, pentru că nu are vechime? Dar ce cartuşele şi minele improvizate sau atacatorii au fişa personal a victimelor ca să vadă dacă au vechime sau nu?
Art. 40. – (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabileşte conform prevederilor art. 29-31.
(2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabileşte potrivit prevederilor art. 25 si 26.
(3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea efectiv realizată se adaugă, pentru fiecare an potenţial, până la realizarea vechimii prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente:
a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II;
c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III.
(4) Numărul anilor potenţiali nu poate fi mai mare decât vechimea pe care persoana ar fi putut să o realizeze de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
(5) Cuantumul pensiei de invaliditate stabilit în condiţiile alin. (1), pentru cazurile prevăzute la art. 39, va fi diminuat după cum urmează:
a) cu 10% pentru gradul I de invaliditate;
b) cu 15% pentru gradul II de invaliditate;
c) cu 20% pentru gradul III de invaliditate.
Dacă se acceptă modificarea de la art 39, aceste prevederi sunt inutile.
Ar 44 .1 (c)
c) au dreptul şi optează pentru la pensia de serviciu în condiţiile art. 17 lit. b) şi ale art. 18 lit. b).
Motivaţie : dacă se păstrează sintagma “au dreptul la” asta înseamnă că automat se va trece la pensia de sevriciu în momentul atingerii vârstei de pensionare. Dar este posibil va pensia de invalididate să fie mai mare decât cea de serviciu şi atunci pensionarul conform legii trebuie să aibă posibilitatea să aleagă.
Art. 45(3) să se completeze astfel:
(3) Neprezentarea la comisiile centrale de expertiză medico–militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea plătii pensiei după o somaţie trimisă beneficiarului şi dacă culpa aparţine beneficiarului.
Motivaţie: Este posibil ca pensionarul să nu fie în măsură dpdv medical sau de orice altă natură, poate fi plecat la tratament,poate fi internat, sau imobilizat undeva dintrun motiv care nu ţine de voinţa lui şi i se ia acest drept abuziv. Trebuie mai întâi să se verifice, să se trimită o somaţie ceva care să lămurească aspectul, pentru a nu văduvi pensionarul de un drepăt pentru care apoi trebuie să umble prin tribunale.
Art 47(2) Să se completeze astfel: (2) Casa de pensii sectorială comunică, lunar, comisiei centrale de expertiză medico-militară, pensionarii încadraţi în grad de invaliditate care au împlinit vârsta standard de pensionare sau, după caz, condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă dacă aceştia au optat pentru schimbarea categoriei de pensie. 
Art. 50. – (1) Soţul/Concubinul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei prevăzută la art. 16 alin. (2), dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puţin 15 5 ani şi nu realizează venituri lunare provenite dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. decât pensia de urmaş.
(2) În cazul în care durata căsătoriei/concubinajului este mai mică de 15 5 ani, dar cel puţin 10 5 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru fiecare lună, respectiv 6,0 % pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Art. 51. – (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puţin un an.
(2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârsta şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s–a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului, asimilată unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.decât pensia de urmaş.
Art. 52. – Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 50 sau la art. 51 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului soţului susţinător, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 53. – Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Motivare: Schimbarea perioadelor de căsnicie/concubinaj este necesară deoarece accidentul/decesul intervine nu din culpa soţului/concubinului, atunci când vrea Dumnezeu, iar acesta nu citeşte legea ca să ofere dreptul de protecţie când vrea legiuitorul. Nu e vina soţului supravieţuitor că a rămas vaduv atunci când a rămas, pentru a fi pedepsit şi discriminate. Trebuie introdusă şi sintaxa “concubinul” pentru că conform legislaţiei în vigoare, acesta după 5 ani de concubinaj are drepturi egale cu ale soţului şi introducând termenul concubine, înlăturăm confuziile abuzurile şi procesele inutile.
Art. 54(2)
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului prevăzută la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, în procent de 75% indiferent de numărul de urmaşi. astfel:
a) 50% – pentru un singur urmaş;
b) 75% – pentru 2 urmaşi;
c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.
Mortivaţie : Durerea şi nevoile urmaşilor sunt identice, deci şi ajutorul trebuie identic, nu putem cuantifica durerea şi nici calcula nevoile familiei. Pot fi familii formate din 5 membri care insă să aibă posibilităţi materiale care să facă inutilă pensia de urmaş, sau familii cu un singur copil care însă nu are nici o altă sursă de venit şi a mai rămas poate şi înglodată în datorii la bancă. În plus, în cest fel se respect şi principiul egalităţii.
Art 56
(2) În cazul în care nu există urmaşi, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate 75% din pensia de urmaş stabilită potrivit prevederilor alin. (1).
SECŢIUNEA a 4–a
Actualizarea şi Indexarea pensiilor
Art. 60. – (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, şi se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad şi/sau solda funcţiei maxime ale cadrelor militare în activitate, poliţiştilor sau funcţionarilor publici cu statut special, potrivit gradului militar/funcţiei avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condiţiile prevăzute la art.28;
la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Motivaţie: Pensia militară nu mai este legată de salariul mediu ci de soldă.
Art. 61. – (1) Începând cu anul 2021, cuantumul pensiilor militare de stat se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, şi se actualizează conform articolului 60 la care se adaugă 45% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, luat în considerare la majorarea pensiilor militare de stat, se reduce gradual cu câte 5% în fiecare an.
Motivaţie: Pensia militară nu mai este legată de salariul mediu ci de solda.
Art 70
3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al pensiilor militare de stat sau altor drepturi de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de la bugetul de stat beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele de pensii sectoriale.
Motivaţie: Se creează discriminare între pensionarii aflaţi în ţară şi cei din afara ţării. Nu se respectă principiul egalităţii de la art 2 (b)al legii.
Art 73
c) pensionarul urmaş, prevăzut la art. 49 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor în termen de 30 de zile, după trimiterea unei somaţii;
Motivaţie : Este posibil ca supravieţuitorul să nu cunoască legea sau efectiv să uite. Este mult mai uşor şi mai uman să se trimită o somaţie cu o lună înainte, decât să se ia un drept pentru care apoi să se aştepte luni de zile, când poate pensia este singura sursă de venit.
d) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat; decât pensia de urmaş.
e) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit şi renunţă la pensia de urmaş;
Motivaţie: E un drept câştigat, nu i-l poate lua nimeni .
f) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii militare de stat, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din sistemul public de pensii, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;
g) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se încadrează în muncă, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni; Articolul trebuie scos. Discriminare .
Motivaţie: Ori toţi, ori niciunul. Altfel se provoacă discriminare, faţă de consilierii locali sau judeţeni , se încalcă principiul egalităţii de la art 2, dar şi prevederile constituţionale care spun că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Consilierii locali sau judeţeni.
h) pensionarul de invaliditate, gradul III, se încadrează în muncă depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de munca respectiv, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni. Trebuie scos articolul.
Motivaţie :se provoacă discriminare, faţă de consilierii locali sau judeţeni , se încalcă principiul egalităţii de la art 2.
(2) În situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 49 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie decembrie a anului în curs.
( Motivaţie: Studenţii încep studiile în Octombrie, nu Septembrie, nu au cum să prezinte adeverinţe la 1 Octombrie)
(3) Plata indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzute la art. 42 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală specializată, în care nu este necesară prezenţa însoţitorului, sau dacă pacientul renunţă la serviciile acestuia. se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător.
Motivare: nu toate spitalele îşi permit chiar dacă declară că au posibilităţi să aloce personal permanent la patul pacienţilor.
Art. 77. – (1) În sistemul pensiilor militare de stat, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele toate categoriile de pensionari:
a) pensionarii militari care beneficiază de pensie de serviciu;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate;
d) copiii, pensionari de urmaş, prevăzuţi la art. 49 lit. a) şi b).
Motivaţie Toţi pensionarii militari trebuie să aibă dreptul de a cumula pensia cu salariul în aceleaşi condiţii, pentru a respecta principiul egalităţii de la art 2 al legii.
(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Să se scoată această condiţionare.
Motivaţie: Dacă un pensionar are dreptul să obţină venituri din activităţi fără condiţionări, de ce nu ar avea şi soţul supravieţuitor?
Art 82.4, să se adauge:
c)părinţii, sau orice persoană aflată în întreţinerea decedatului
Motivaţie: Dacă nu admitem părinţii în categoria membrilor de familie, mai ales în situaţia în care decedatul nu are soţie sau copii, doar părinţi pe care îi întreţine, înseamnă că săvârşim o crimă şi ne renegăm originile şi respectul faţă de cei ce ne-au dat viaţă.
Art. 87. – Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, odată cu promulgarea legii. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Metodologiile de aplicare a legilor se întocmesc imediat după trimiterea legii la Parlament, se actualizază după promulgare şi intră vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Motivaţie: Pensionarii sunt lăsaţi să aştepte din cauza incompetenţei, birocraţiei sau lipsei de voinţă a funcţionarilor şi clasei politice, unii aşteaptă şi astăzi răspunsuri la contestaţii făcute în 2010 şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această bătaie de joc. Statul pedepseşte pensionarul nevinovat ( aşa cum se vede la art. 116.117, dar apără funcţionarul care nu îşi face datoria. Nu se mai poate tolera această anomalie)
Art. 93. – Constituie contravenţie următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni ( care sunt condiţiile, să se specifice)
a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă;- să fie considerată infracţiune poate avea consecinţe grave.
b) nerespectarea prevederilor art. 28 privind baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat; ;- să fie considerată infracţiune poate avea consecinţe grave.
c) nerespectarea prevederilor art. 80 privind obligaţia comunicării casei de pensii sectorială a modificărilor intervenite referitoare la condiţiile de acordare a pensiei;
d) nerespectarea eliberării la cerere a actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii, necesare stabilirii drepturilor de pensie, care sunt scutite de orice fel de taxe şi comisioane. ;- să fie considerată infracţiune poate avea consecinţe grave.
d) nerespectarea termenelor legale de răspuns la contestaţii şi sesizări trimise pe adresa Casei de Pensii Sectoriale sau a Comisiei de Rezolvare a Contestaţiilor.
Motivaţie: Pensionarii sunt lăsaţi să aştepte din cauza incompetenţei, birocraţiei sau lipsei de voinţă a funcţionarilor şi clasei politice, unii aşteaptă şi astăzi răspunsuri la contestaţii făcute în 2010 şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această bătaie de joc. Statul pedepseşte pensionarul nevinovat ( aşa cum se vede la art. 116.117, dar apără funcţionarul care nu îşi face datoria. Nu se mai poate tolera această anomalie)
Art.100
(3) Hotărârile comisiilor de contestaţii, care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul prevăzut la alin. (2), din vina contestatarului sunt definitive.
Motivaţie: Sunt situaţii în care pensionarii pierd procesele deoarece Casele Sectoriale de Pensii sau Comisiile de Contestaţii au trimis răspunsurile în ultimele zile de expirare a termenului, acestea au fost întârziate, pensionarul nu s-a aflat acasă, sau i-a fost trimisă înştiinţarea la o adresă greşită şi a pierdut procesul, apelul sau recursul.
Art. 103. – (1) Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale şi comisiilor de contestaţii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Art. 104. – (1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs apel la curtea de apel competentă.
Motivaţie:
 L. nr. 134/2010 privind Cod de procedura civilă prevede la ART. 483 că  NU SUNT SUPUSE RECURSULUI HOTARARILE PRONUNTATE IN CERERILE CONFLICTELE DE MUNCA SI DE ASIGURARI SOCIALE în cereri evaluabile în bani în valoare de pana la 500.000 lei inclusiv. 
(2) Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor, neatacate cu recurs în termen, din vina reclamantului sunt definitive.
Motivaţie: Sunt situaţii în care pensionarii pierd procesele deoarece Casele Sectoriale de Pensii sau Comisiile de Contestaţii au trimis răspunsurile îm ultimele zile de exprirare a termenului, acestea au fost întârziate, pensionarul nu s-a aflat acasă, sau i-a fost trimisă înştiinţarea la o adresă greşită şi a pierdut procesul, apelul sau recursul.
Art. 110. – Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate şi revizuite în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi.
Art. 111. – (1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
Art. 110 (1) Pensiile militarilor, politiştilor si funcţionarilor publici cu statut special, stabilite in baza Legilor 119/2010, L.263/2010, L.241/2013, L.165/2001, L.179/2004 cu modificările şi completarile ulterioare, devin Pensii Militare de Stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi.
Motivaţie : În forma iniţiatorului se comitea iarăşi o nedreptate şi discriminare faţă de pensionarii beneficiari ai L119 şi L241, adică aceiaşi care au fost nedreptăţiţi de OG1/2011 şi numai că nu se evita, dar se reproducea situaţia din Ianuarie 20111.  În plus, nu se respectă principiul egalităţii de la art 2(b) . Dacă se recalculează cele sub prevederile legii 263 atunci se recalculează toate în aceleaşi condiţii.
Art. 112. – În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 111 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos.
Art. 115. – Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.Să se retragă articolul
Motivaţie:Această lege nu poate interveni în modul în care se va desfăşura un proces. Inatanţele decid conform codului de procedură penală.
Art. 116. – (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani dacă se va constata în instanţă că greşeala/ vina a aparţinut beneficiarului.
Motivaţie: De ce să plătească pensionarul, dacă nu el se face vinovat de acest lucru? Se acoperă în felul acesta incompetenţa şi reaua voinţă a funcţionarului care va lucra neglijent ştiind că nu este sancţionat în nici un fel
(2) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari de la cei care se fac vinovaţi de introducerea, prelucrarea de date false sau pierderea/ nerecuperarea datelor, în baza deciziei casei de pensii sectoriale respective, care constituie titlu executoriu.
Motivaţie: nu este corect să plătească pensionarul, dacă vina aparţine funcţionarului sau unor condiţii ca cele prevăzute în motivaţia L241, DE CARE PENSIONARUL NU SE FACE VINOVAT.
S-ar face discriminare între pensionarii militari şi cei civili beneficiari ai legii 125.
Art. 117. – (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăţi a sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului, dacă se va constata în instanţă că greşeala/vina a aparţinut beneficiarului.
Motivaţie :
1.Acest articol contravine L-241/2013 art2(2) care nu este abrogată de prezenta lege.
2. Singura autoritate în măsură să stabilească o culpă este instanţa judecătorească, de aceea pensionarul va plăţi după ce o instanţă va stabili definitiv şi irevocabil că vina îî aparţine. In felul acesta se evită încercarea instituţiei sau a unui funcţionar de a-şi acoperi culpa, dând vina pe beneficiar. Fiind vorba de un litigiu, acesta se poate rezolva numai în instanţă.
La Art 118 să se adauge
(3)Sumele datorate beneficiarului datorită calculării greşite a pensiei, aplicării incorecte a metodologiei de calcul, pierderii deteriorării şi nerecuperării documentelor necesare calculării drepturilor de pensie, se recuperează şi se returnează beneficiarului din bugetul de stat până la aflarea persoanelor care au dus la comiterea prejudiciului.
Motivaţie: Legea face referire numai la situaţia în care beneficiarul este cel care trebuie să returneze bani Casei de Pensii nu şi la cea în care Casa de Pensii trebuie să returneze bani pensionarului deşi există cazuri. Este o discriminare şi o nedreptate.
După art 123 să se adauge:
Art.124 Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.
Art.125 Aplicaţia informatică utilizată la stabilirea pensiilor militare de stat se omologhează şi este publică.
Motivaţie : art 125 : În vederea verificării modului în care au fost calculate pensiile, pensionarul trebuie să aibă acces la toate datele procesului de calculare a pensiei inclusiv aplicaţia şi formulele de calcul, pentru a putea contesta la nevoie. Fără aceste date practic îi este luat dreptul de a contesta pentru că nu are datele necesare calculării şi verificării modului în care i-a fost calculată pensia.
Ultimul articol să se completeze cu punctul
f) art1(4) din Legea 241/2013
Motivaţie:
Pentru punctul f : Menţinerea art 1 punctul 4 din L-241 taie dreptul beneficiarilor respectivei legi de a li se indexa şi actualiza pensiile ceea ce ar crea o discriminare şi ar fi împotriva art 2 din lege.

În mare, iată ce nu cuprinde actuala lege şi trebuie introdus:
1. Să se introducă la calculul pensiei procentele cuvenite medaliilor Meritul Militar aşa cum era stipulate în vechea lege.
2. Să se menţioneze că Militarii activi şi în rezervă primesc soldă, nu salarii până la data trecerii în retragere pentru că cei din rezervă sunt încă sub contract cu statul, după care la trecerea în rezervă solda devine venit denumit pensie.
3. Să se introducă un articol care să oblige şi Casa de Pensii să returneze banii pensionarului în cazul calculului greşit al pensiei în defavoarea pensionarului. Legea nu cuprinde asta , ca şi cum nu ar exista astfel de situaţii sau legiuitorul nu ar intenţiona să returneze sumele datorate pensionarilor.
4. Să se introducă un articol care să reglementeze componenta civilă a pensiei celor care au lucrat în viaţa civilă înainte sau după intratrea în sistemul structurilor la care face referire legea, în sensul că acea componentă obţinută prin contribuţie, să fie plătită separat din fondul de pensii şi asigurări sociale pentru a nu greva bugetele ministerelor prevăzute la art 1.
5. Să nu se reţină pensionarului sumele greşit calculate  din culpa funcţionarului. Funcţionarul este cel care trebuie să plătească. În felul acesta nu vor mai executa ordine politice şi nu vor mai comite ilegalităţi pe spinarea pensionarului.
6. Culpa pensionarului să fie recunoscută sau constataă în instanţă şi abia după aceea să se treacă la reţinerea sumelor, pentru a evita abuzul instituţiei sau al funcţionarului.
7.Toţi pensionarii să beneficieze de aceleaşi drepturi pentru aceeaşi categorie de pensie atât în calculul pensiei cât şi în actualizarea şi indexarea ei, şi în ceea ce priveşte condiţiile de munc,  în conformitate cu principiul egalităţii, stipulat la punctul 2 (b).
Propuneri privind noua lege a pensiilor