Atentatele din Franţa- cauze şi efecte

Nu asta e calea
Mă alătur celor care condamnă astfel de acte indiferent de cine sunt comise şi sub ce motivaţie. Nimeni şi nimic nu justifică luarea vieţii cuiva în afara cazurilor de autoapărare dar şi aia numai când nu există altă soluţie sau posibilitate de imobilizare sau neutralizare a atacatorului. De aceea consider că recentele atentate din Franţa sunt acte criminale iar autorii trebuie pedepsiţi conform legii. Dar asta numai după o judecată dreaptă, corectă care să ia în calcul toate cauzele şi circumstanţele iar pedeapsa să fie în proporţională cu vina.
Ceata lui Piţigoi

Nu vreau să insinuez sau să avansez teorii ale conspiraţiei, dar să nu uităm că războaiele sub steag fals nu sunt ceva nou. În mod categoric, indiferent de cauzele sau iniţiatorii reali ai acestor acte, belicoşii occidentali, Statele Unite în mod special se vor grăbi să pună asta în spatele statului Islamic aşa cum au pus până acum totul în spinarea Al Qaeda care în paranteză fie spus, ca şi Statul Islamic sunt copiii ai CIA şi vor cere statelor europene să li se alăture în distrugerea a ceea ce a mai rămas din Irak după ce l-au înlăturat pe Sadam şi au pus mâna pe petrolul irakian. De acum încolo nicio acţiune americană nu va fi suficient de dură pentru a „răzbuna” atentatele de la Paris şi nimeni nu va mai putea spune că acţiunile armate împotriva arabilor nu sunt justificate. Dar dacă vom accepta această creştere a acţiunilor anti-arabe aşa cum am acceptat o creştere a sancţiunilor anti-ruseşti doar pentru că cineva a fâlfâit un steag pictat, atunci trebuie să ne întoarcem în timp şi să vedem cine a început pentru că s-ar putea să avem surpriza să constatăm că de fapt acest act şi poate şi altele sunt acte de răzbunare sau, mai rău, au alte origini.
Pentru cei care cred că exagerez, urmăriţi vorbele generalului american Mcineneri despre cine a creat ISIS (statul islamic).

Originea
Să ne amintim de cruciade, adevărate genociduri la adresa religiei islamice, vinovate de faptul că nu îl venerau pe Dumnezeu sau mă rog, nu îl numeau Dumnezeu, pentru că până la urmă toate religiile au acceptat că Dumnezeu este unul, indiferent cum îl numeşti, dar fiecare religie ţine să îl numească cum vrea ea. Plecând de la aceste războaie -măcar recunoscute ca- religioase dar total nedrepte, în care toţi musulmanii erau consideraţi duşmani de la cel cu ţâţa în gură până la cel cu barba sură încă de la naştere, avem în faţă de fapt cauza primordială tot ceea ce a urmat de-a lungul istoriei în relaţiile dintre creştini şi musulmani. Unii musulmani au simţit nevoia să răzbune peste ani masacrele şi genocidul de pe timpul cruciadelor, acţionând fie individual fie în grupuri împotriva unor oameni, uneori nevinovaţi alteori demni urmaşi ai cruciaţilor dar purtând haina democraţiei şi a prosperităţii industriale, mânaţi de setea de înavuţire.
Pasul doi
Dar pentru că Dumnezeu singur nu putea şi de fapt El nici nu dorea continuarea războiului dintre „civilizatori” şi „ barbari”, el fiind doar folosit de slujitorii lui pentru scopuri deloc sfinte, aceştia au apelat şi la reversul medaliei, Dracul, care şi-a băgat coada şi a scos din smoala pământului petrolul, un alt motiv de scandal şi pornire a cruciadelor împotriva lumii arabe, pline de astfel de cazane. Tot ce a urmat după descoperirea petrolului arab a fost urmarea expansiunii „civilizatorilor” şi dorinţei lumii occidentale de a pune mâna pe acest petrol. Au început iniţial certurile şi râca între triburile arabe, certuri întreţinute cu fete frumoase şi aur, promisiuni şi amăgeli făcute de companiile petroliere. Aşa au început să se certe între ei califii, şeicii, emirii aţâţaţi şi împinşi de la spate de cei care doreau să pustiască pământul, pentru a-l „găsi” ei apoi liber şi nestăpânit. Ce au făcut mai marii lumii, puterile coloniale, imperiile cu micile state arabe se ştie. Activitatea continuă.
Convertirea
De aici mai departe lucrurile au degenerat, arabii au învăţat că nu mai e nevoie să crească în timp numărul cămilelor acum pot să îşi cumpere cămile stând cu fundul pe o sondă şi primind dividende. Uraaaaaaaaaa! În locul cămilelor şi cailor aceiaşi arabi au încălecat cai putere care mai de care mai „pur sânge” schimbându-i la fel de des ca şi pe ceilalţi. Ce să facă în timpul acesta tinerii războinici în care clocotea sângele, dacă nu mai trebuiau să călărească cai prin deşert? Au trecut la călărit avioane, nu mai mânuiesc săbii, mânuiesc explozibil, instruiţi, învăţaţi şi direcţionaţi de aceiaşi binevoitori care le-au cumpărat petrolul.
Sânge şi petrol
Numai că nu toţi arabii iubesc viaţa asta şi nu toţi s-au lăsat prostiţi sau cumpăraţi. Mai sunt şi unii care tânjesc după libertatea arhaică,poate chiar cei mai mulţi, pentru că în week-end deşertul arab se umple de corturi, de oi şi cămile la grătar, de concursuri de frumuseţe sau alergare între cămile, iar cămila a rămas totuşi obiectul de mândrie al arabului. Nu toţi arabii şi-au făcut dializă cu petrol. Unii dintre ei însă, cei care doresc să devină mai repede bogaţi fără să facă nimic, au început să se înroleze în armatele văzute şi nevăzute ale coloniştilor şi să facă jocul acestora chiar împotriva propriilor ţări, credinţe şi fraţi. Aşa au apărut „atunci când a trebuit” atentatele care au dus la deschiderea unui război inuman, inegal şi total mincinos împotriva „arabului”. Este adevărat unele atentate de-a lungul timpului, poate ca şi acesta din Franţa, cel mai recent, au fost comise de indivizi fanatici care nu mai văd altă ieşire din cleştele „occidentalizării” arabilor şi atunci în neputinţa şi disperarea lor ajung să comită astfel de fapte. Să îi exterminăm pe toţi pentru asta? Să ne amintim cum au fost folosiţi afganii când de americani când de ruşi şi cine a pierdut din toate aceste manevre ale „civilizatorilor”. Sunt oare afganii îndreptăţiţi să urască şi ruşi şi americani laolaltă?
Naturalizarea şi efectele ei
Alte imperii, după ce au pierdut în timp conducerea şi exploatarea pământului arabilor din Asia sau Africa, după ce au eşuat în acţiunea de „creştinare” şi „civilizare” s-au gândit să profite de forţa lor de muncă şi i-au „naturalizat” încercând să arate celor rămaşi acasă ce bine o duc fraţii lor şi ce bunăstare aduce occidentul. Sabie cu două tăişuri. Astfel Franţa pe de o parte riscă să devină o ţară musulmană sau africană şi nu sunt puţini cei care spun că dacă politica demografică şi cea de „naturalizare” vor continua în acelaşi ritm, în 50 de ani Franţa va fi formată din majoritari din afara graniţelor. Acesta este numai unul din riscuri. Al doilea este cel care deja şi-a făcut efectul, se vor înmulţi atentatele şi actele violente interetnice sau inter-grupuri pentru că africanii care populează Franţa provin din triburi uneori rivale şi aduc cu ei această rivalitate. Cine seamănă vânt, culege furtună.
Consecinţele
Având în vedere aceste politici şi antecedente istorice, pe cine mai miră ceea ce s-a întâmplat zilele astea la Paris? Poate doar pe cei care – aşa cum spune doamna Sahra Wagenknecht despre Angela Merkel- trăiesc nu doar în ultimii 25 de ani ci în ultimele secole în afara lumii, poate cu capul în nisipul arab căutând petrol. Partea proastă este că această „orbire” sau lipsă de realism montată de cei care au dus practic la aceste urmări prin lăcomia lor, vor duce la rândul lor la declanşarea altor acţiuni şi mai oribile împotriva arabilor sau ca în cazul României a propriilor cetăţeni. De ce spun asta? Pentru că iată, cei care trebuie să vegheze la APLICAREA legii, vor să facă legea, iar domnul procuror general solicită din nou să fie repuse pe tapet legea prin care cetăţenii României să fie monitorizaţi non stop fără ordin judecătoresc de către SRI şi legea cartelelor pre-pay.Întrebare: Dacă atunci când un parlamentar  sugerează o anumită speranţă în decizia unui complet judecătoresc asta se numeşte intimidare şi amestec în treburile justiţiei, cum se numeşte când un procuror sugerează iniţierea unei legi care aparţine de drept Parlamentului?
Pedepsirea victimelor
Deci în numele unor ipotetice activităţi teroriste-de altfel foarte puţin probabile în România unde arabii sunt oricum atent şi intim monitorizaţi, uneori atât de intim încât li se încurcă conturile cu cele ale politicienilor, şefilor sau foştilor şefi SRI, judecătorilor, procurorilor şi poliţiştilor, domnul Tiberiu Niţu cere pedepsirea cetăţeanului de rând, prin privarea de la dreptul asupra intimităţii sale, dreptul la corespondenţă şi gândire. Bineînţeles că nu numai domnul Tiberiu Niţu va ţipa şi nu numai în România vor fi astfel de voci. Peste tot unde drepturile cetăţenilor sunt transformate în preş, astfel de atentate sunt adevărate mane cereşti pentru că vor justifica toate măgăriile pe care statul le ia împotriva cetăţeanului, culmea, în numele protejării lui. Eu nu ştiu de ce nu mă simt de loc protejat de astfel de legi şi de astfel de oameni. Pentru mine ei sunt cei care atentează la drepturile mele, la viaţa mea la liniştea mea şi la libertatea copilului meu şi a ţării.Să nu uităm că singura acţiune teroristă organizată în România, respectiv răpirea ziariştilor, a fost de fapt pusă la cale de organele de partid şi informaţii. O spune unul din ziariştii implicaţi. Şi atunci despre ce vorbim, împotriva lor cine ne protejaează?
Se reaprinde flacăra
Un alt vajnic apărător al drepturilor mele, un „sfătuitor” de bună credinţă al Ambasadei SUA la Bucureşti, după cum o spunea chiar domnia sa, domnul Bogdan Chirieac face o analiză a atentatului de la redacţia ziarului Charlie Hebdo din Paris, dar reuşeşte să îşi dea singur cu stângul în dreptul, pentru că nu ştiu cum face, dar când spune că atentatul a fost pregătit si planificat până în cele mai mici amănunte, când că cei trei au fost nişte ageamii şi totul a fost la plezneală, pentru că s-au dus prima oară la sediul unei cutii poştale a ziarului, apoi la sediul real ziarului unde au întrebat poliţistul de la intrare dacă acolo este sediul ziarului. Păi dacă ar fi fost o activitate a unor profesionişti, a unei organizaţii, sediul ziarului ar fi fost identificat, monitorizat din timp, nu luat la ghici. Modul în care s-a acţionat ne demonstrează faptul că avem de a face cu nişte indivizi care indiferent din ce grupuri făceau parte şi de cine au fost îndoctrinaţi, au acţionat singuri, fie pentru a se remarca şi a creşte în ochii fundamentaliştilor, fie au vrut să răzbune ei luarea în derâdere a numelui Profetului. Iar asta spune că politica de combatere prin orice forme a credinţei unui om poate atrage alte forme de răspuns care vor creşte proporţional cu ofensa. Şi mai face domnia sa o încercare de spălare de creier, încercând să aprindă focul acţiunilor din Irak şi Afganistan, nu ştiu în interesul cui, spunând că de fapt cauza atentatelor din Franţa o constituie eşecul intervenţiilor din Irak Afganistan şi Siria. Cu alte cuvinte, arabii trebuiau exterminaţi, ceea ce nu s-a reuşit deci ar trebui să se repornească sau reactiveze acţiunile împotriva acestora. Frumoase perspective ne deschide domnul Chirieac. Eu cred că a vrut să spună că atentatele din Paris şi de aiurea sunt cauzate de eşecul politicii SUA şi al ţărilor occidentale vizavi de ţările arabe de la cruciade încoace. Asta este cu totul altceva.
Istoria continuă
Inutil să mai adaug că fiecare măsură agresivă de o parte sau de alta va duce la escaladarea conflictelor. Occidentalii se vor opri când vor secătui petrolul arab sau când nu vor mai fi arabi, arabii se vor opri când va vrea Allah.Dacă ne uităm la noii cruciaţi observăm că sunt conduşi de membrii aceloraşi frăţii.

Atentatele din Franţa- cauze şi efecte