sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Un lucru bine făcut… la plezneală


Kohannis Kovesi
NPR i-o aruncă pe  Kovesi în braţe lui Johannis
Ultima ştire de presă trecută cu destulă uşurinţă peste graniţă în România ne spune că Radioul public din SUA, NPR, recomandă ca domnul Johannis să coopereze strâns cu doamna Kovesi şi să lase alte activităţi. Oare la asta să se fi referit şi Băsescu când i-a spus la predarea ştafetei că viaţa lui va fi ceva mai uşoară decât a primei doamne? De unde ştia Băsescu ce va spune NPR? Nu cumva lucrează Turcescu şi acolo undercover? Cât de strâns va trebui să lucreze, nu spune radioul, dar cred că degeaba ar spune, pentru că oricum domnul Johannis nu are timp de aşa ceva, i-ar afecta cariera. Dar oricum intervenţia NPR ne arată cine suntem noi în faţa oglinzii. După domnul Gittenstein, după domnul Gordon, după doamna Nulland, iată că ne învaţă şi radioul public din SUA ce să facem, cum şi cu cine să ne iubim şi pe cine să omorâm, ce să facă preşedintele, cum să conducă România. Stau şi mă întreb dacă mai e cineva prin America aia, care să nu se îngrijoreze de starea noastră şi care să nu aibă ceva de spus sau vre-un sfat ceva cum să ne guvernăm. Mă mir că nu a spus nimic până acum Bruce Willis, salvatorul atâtor naţiuni sau dacă a rămas vre-un Joe Doe care să nu îşi bage nasul în curul nostru să ne spună că nu mâncăm sănătos. Sunt tare supărat pe domnul Johannis, dar supărat tare rău, că a pierdut timpul de pomană 10 zile în Statele Unite ale SUA şi nu a dat ocazia tuturor americanilor să îl vadă şi să îi dea instrucţiunile de guvernare. Una din două, ori a fost coadă mare, mai mare ca la ambasadele din Paris sau Torino la vot, deci activitatea a fost organizată defectuos, ori a fost sabotat. Ar trebui investigat cazul, căci iată a rămas ditamai televiziunea naţională a SUA fără să transmită personal guvernatorului instrucţiunile de guvernare şi au rămas bunătate de sfaturi şi indicaţii nedate. Cineva trebuie să ia măsuri să vedem de ce nu s-a asigurat dreptul tuturor cetăţenilor americani să îl înveţe pe cetăţeanul Johannis cum să conducă provincia România.
Declaraţii la plezneală
Apropo de investigaţii, îmi amintesc că pe data de 17 Noiembrie, când abia îi mirosea a Cotroceni, domnul Johannis- e adevărat- încă neinstruit la Palm Beach, cerea impetuos lui Băsescu să îi demită pe ambasadorii din diaspora unde fuseseră probleme la vot şi nu  a apucat să voteze tot românul. Asta se întâmpla atunci, când nu era preşedinte şi habar nu avea ce e aia Constituţia şi cu ce se mănâncă ea. Acum, după ce a atins-o deja în vârful degetelor la jurământ, ca şi moldoveanul cu oasele de peşte, deja s-a deşteptat, vede altfel problema. Întrebat ce face cu ambasadorii respectivi, nu mai cere demiterea lor, acum cică “S-ar putea tehnic face aşa ceva, este nevoie însă de o analiză mai profundă. Pregătirile au fost parţial inadecvate, pur şi simplu, cu toate că se pare că unii ambasadori au atras atenţia că sunt insuficiente secţii de votare, iar în secţiile de votare sunt insuficiente cabine de vot. Aceste lucruri, dacă s-ar fi dorit, s-ar fi putut remedia”. Eeeeeeei, altfel vorbeşte domnul Johannis acuma când trebuie să facă ceva, dar înainte când nu era el responsabil, dădea bine pe sticlă să ceară demisii. Una din două, ori nu cunoştea situaţia şi vorbea nedocumentat, la plesneală, aşa ca să îşi denigreze adversarul politic, ori o cunoştea dar făcea jocuri de gleznă, aşa ca să facă impresie. Bun băiat Johannis ăsta, nu, cum spunea el, preşedintele lucrului bine făcut. Bine de tot, dar la plezneală.

Justiţie la plezneală
Pe de altă parte, se mai ridică un semn de întrebare. Domnul Johannis se lăuda în campanie că odată cu venirea sa la Cotroceni întreaga justiţie română va fi impulsionată, că toţi oamenii, la toate nivelele vor avea parte de o justiţie oarbă, nepărtinitoare, că judecătorii nu vor mai amenda pe cei care dau instituiţiile statului în judecată, că aceştia, cetăţenii de rând vor, avea acces la justiţie şi vor fi judecaţi corect şi cu celeritate. Iată însă că aflăm, la doar o săptămână de guvernare, că domnul Johannis va colabora numai cu doamna Kovesi, că de fapt pe el îl interesează numai lupta împotriva adversarilor politici care fac obiectul interesului DNA, căci ştie toată lumea de cine se ocupă DNA. Deci stimaţi cetăţeni care vă luptaţi cu sistemul, aşteptaţi degeaba, domnul Johannis are ochi doar pentru doamna Kovesi şi DNA-ul ei care este clar că se va concentra asupra politicienilor care nu sunt agreaţi de domnul Johannis, aşa cer partenerii strategici. Doar nu credeaţi că o să îi scuture pe domnul Orban, sau Videanu, sau Berceanu, sau Anastase, sau broscoiul Olteanu. Dar dragi români, nu vă pierdeţi speranţa, după ce Kaiserul Johannis va pleca de la Cotroceni va veni un alt preşedinte numit şi instruuit de acelaşi partener strategic, deci direcţionat tot de radioul public al SUA, acesta va coopera tot cu Kovesi şi se va ocupa tot de corupţi, dar de data asta de cei care au stat pe lângă Johannis şi uite aşa vor fi toţi satisfăcuţi românii, dar nu toţi odată, că nu e loc, ci pe rând, pe eşantioane pe partide, pe alese.
Interviuri .. pe alese
Tot zilele astea, până în anul nou, văzând ce şi pe unde declară domnul Johannis am înţeles ce înseamnă ne-am luat ţara înapoi. Domnia sa, cel care se declară preşedintele tuturor romanilor, dupa ce şi-a luat ţara înapoi a început să arate că de fapt nu toată ţara e a lui, aşa cum nici toate televiziunile nu sunt ale lui, ci numai unele. În locul B1 TV, al Realităţii tv care până acuma prezentau cuvântările tovarăşului preşedinte Băsescu, tovarăşul Johannis va fi promovat de şi va promova la rândul său alte televiziuni, locale, care să îi transmită mesajele şi cărora le dă interviuri. L-am văzut explicând la o emisiune, a Turnul Sfatului TV din Sibiu de ce nu vrea el să stea în biroul în care a stat Băsescu: cică îl strângea la umeri. Chestie de croiala. Bine bine, asta am înţeles, dar de ce nu se adresează domnia sa romanilor de la postul de televiziune naţional? A făcut cumva un contract ceva de promovare a postului amicilor care l-au susţinut în campanie pentru primăria Sibiului şi acuma le dă interviuri în exclusivitate? Uite aşa încep să fie plătite datoriile acumulate în campanie. Asta este ţara pe care a luat-o înapoi Johannis şi o va da celor care l-au sprijinit, că doar nu e frate cu toţi românii. Cine mai are curaj acum să spună şase saşi în şase saci? Doamne fereşte!
http://www.turnulsfatului.ro/
http://www.comisarul.ro/politic/semnal-din-sua-pentru-iohannis-kovesi-nu-ponta_322164.html
http://www.sursazilei.ro/iohannis-cere-rechemarea-ambasadorilor-din-diaspora/
Un lucru bine făcut… la plezneală

2 comentarii:

  1. dle neacsu , v-am admirat ieri la interpelarea din senat , la adresa acelui mru , santeti un patriot . bravo , felicitari

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim,
    Nu am fost eu, este doar o persoana cu aproape acelasi nume ca si mine. El este Neacsu Marian, eu sunt Neacsu Marin, dar sunt de aceeasi parere cu el in ceea ce-l priveste pe MRU.

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.