sâmbătă, 29 septembrie 2018

Spălarea la față a domnului Nasta, sau dregerea busuiocului




Se pare că comentariile și replicile destul de acide la adresa conducerii de partid și de stat din MApN nu au rămas fără efecte. După tratarea cu dispreț a invitației Forumului în următoarele zile domnul Nasta a decis să dea curs atât sesizării privind încălcarea regulamentului privind portul ținutei de către domnul Ilie Năstase,  trimițându-mi răspunsul pe care l-am postat și comentat în articolul precedent. Tot ieri, în jurul orei 15 șefii unor asociații ale militarilor,”cele care sunt în evidența direcției Calitatea Vieții personalului” dar nu știe nimeni câte și care sunt alea, au fost anunțați TELEFONIC de o doamnă de la Departamentul condus de domnul Nicolae Nasta că joi la ora 10 ”sunt invitați la minister” la”șefu”, șeful fiind domnul Nasta. Nu li s-a spus cine mai participă, cine e invitat, care este scopul și durata adunării, ordinea de zi, cât ca ține, etc. Este o lipsă de seriozitate și respect ca să nu spun o batjocură de neimaginat. Eu înțeleg că domnul Nasta vrea să dreagă busuiocul, poate a primit chiar delegare de la domnul Fifor  să inițieze activitatea, pentru a-și spăla păcatele, dar să faci o astfel de convocare despre care participanții nu au nici scop nici timp, nici cu cine se întâlnesc nici pentru ce este o nouă batjocură.
Eu așa o văd și nu o să mă convingă nimeni că joi se vor rezolva problemele  rezerviștilor și că domnul Nasta este pregătit să dea răspunsuri la toate întrebările care puteau fi puse pe data de 20. Este pur și simplu o nouă aburire,dar modul în care a fost anunțată și organizată este jignitoare la adresa celor care au fost invitați. Îmi amintesc de vremurile când la țară, la bunici, seara în timp ce ne aflam la masă, invariabil, se auzea o bătaie în gard și o voce ”Nea Cornițăăăăăăăăăăăăăă, mâine dimineață la 7 la prășit de porumb pe tarlaua de dăladeal.” Atât. Era brigadierul , sau ajutorul lui. Fiecare brigadier avea în subordine un număr de oameni cu care mergea unde decidea președintele CAP-ului. Dar oamenii știau unde e tarlaua, știau că dacă e prășit, trebuie să vină cu sape și era suficient. Și acolo, și atunci, oamenii primeau mai multe date și erau de fapt anunțați mai din timp, dar pentru că puteau pare modificări, erau anunțați/ confirmată locația și activitatea. De data asta, domnul Nasta a dat ordin să ”fie anunțați” oamenii, dându-le mai puține informații decât brigadierul, pentru că oamenii doar au fost chemați, fără să li se spună cu cine se întâlnesc și –mai ales- pentru ce. E ca și cum brigadierul ar fi anunțat ”nea Corniță, mâine dimineață  la muncă”.
Fără să vrei, te întrebi de ce îi cheamă la ordin domnul Nasta, la una mică, face cinste cu o cafea, sau îi ceartă pentru activitatea din data de 20? Nu cred că e ceva serios, pentru că activitățile serioase se anunță din timp (bunăoară el cunoștea de cel puțin o lună că urma să se întâlnească cu membrii Forumului la CCA, fiind invitat în scris și prin mail cu o săptămână înainte, nu prin telefon, ca biciușcari. Așa cum spuneam, nu există nici o îndoială că va fi o activitate la care domnul Nasta  îi va anunța că a fost informat cu problemele ridicate la CCA și că îl va informa sau deja l-a informat pe domnul Fifor, urmând a se lua unele măsuri despre care vor fi informați în timp util, adică cu câteva ore înainte de a fi puse în practică și nu se mai poate face nimic. Că este o activitate de imagine, care se va lăsa cu promisiuni și nimic concret, este indubitabil, mai ales că este anunțată în grabă, pe ei de fapt neinteresându-i dacă cei invitați pot veni, pot fi găsiți, câți vor veni și ce vor spune. Nu, ei marchează momentul, se spală pe mâini, bifează activitatea la capitolul ”împliniri, transparență, comunicare cu asociațiile” și eventual, undeva într-un carnet secret, la capitolul ”prostit lumea”. Nu ar fi exclus să își facă apariția și domnul Fifor, dar asta nu trebuie să știe țugulanii, ca să nu fie pregătiți cu întrebări și reproșuri. E mai bine să știe cât mai puține, dacă se poate nimic. Important este să vină câțiva ca să marcheze momentul și dacă se poate din cei cuminți.
Eu dacă aș fi în locul celor invitați nu m-aș duce și nu m-aș duce din mai multe motive:
  1. Nu mă interesează ce crede domnul Nasta, atâta vreme cât nu este decât o curea de transmisie a ministrului, acesta al premierului, iar premierul al lui Dragnea. Atâta vreme cât numai în ultimul an au fost atâtea întâlniri cu Nasta, cu Solomon, cu Căprar, cu Fifor, CE ROST ARE ÎNCĂ UNA?
  2. Dacă domnul Nasta are să dea o veste bună să dea un comunicat să știe toată suflarea, iar dacă s-a decis ceva, atunci să vedem concret ce se face. Întâlnirile cu trepăduși care vin și spun ”îl vom anunța pe tovarășul.. ” sunt inutile. Culmea este că toți spuneau la sfârșitul activități de la CCA că a trecut vremea discuțiilor, că de acum nu mai cred decât în fapte, iar domnul Gropan spunea că este ultima activitate de acest gen pe care o organizează. Da, dar acum au organizat-o alții nu? Păi dacă la cele organizate de noi, în care știm ce vrem nu mai participăm, de ce am participa la cele despre care nu știm nimic? Nu văd logica, dar ce mai e logic la noi.
  3. Ei bine, așa cum spuneam eu aș vorbi cu toți ceilalți și aș propune să nu se meargă la această întâlnire, cel puțin până domnul Ministru și domnul Nasta, ca și domnul șef al SMAp, nu își cer scuze prin scrisori trimise tuturor participanților la întâlnirea de la CCA. Așteptăm scuze din partea celor 3 care au tratat cu dispreț eforturile, invitațiile primite și problemele militarilor nu numai pe data de 20 septembrie ci de când sunt la putere.
Mai este un aspect ciudat aici. Deși sunt convins că mai multe asociații sau șefi de asociații au primit invitația telefonică, nici una din asociați nu a anunțat nimic pe paginile de net sau FB. Oare nu trebuie să știe și oamenii lor? Au decis toți să execute ordinul, chiar dacă habar nu au de ce sunt chemați ? Păi atunci de ce ne mirăm că suntem tratați cu dispreț, când noi dăm din coadă la orice cuțu-cuțu și nici măcar nu întrebăm de ce suntem chemați ? Abia aștept să aud că întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, tovărășească.
UPDATE 26.09.2018 0RA 10.15.
AM DEZLEGAT MISTERUL CONVOCĂRII
Până la urmă am dezlegat misterul chemării președinților de asociații la domnul secretar de stat Nasta și chiar motivul pentru care nu au fost informați nici unul (cel puțin așa susțin ei, cei care s-au reunit în această dimineață) cu privire la scopul sau subiectul discuțiilor ce vor avea loc. Și eu care credeam că măcar în ceasul al 12-lea domnul Nasta ar putea avea un regret pentru disprețul cu care a tratat întâlnirea din data de 20(chiar dacă a pus la dispoziție sala de la CCA). Motivul chemării este mult mai parșiv și pune bomboana pe colivă la grija cu care conducerea ministerului se ocupă de problemele rezerviștilor. Discutând cu domnul Icleanu în această dimineață cu privire la rezultatul meciului cu Băsescu de la Judecătoria sectorului 5,am aflat că ședința a avut loc la ora 9, domnul Băsescu și-a menținut jignirile la adresa militarilor, a continuat să spună că  aceștia beneficiază pe nedrept de  pensii speciale (dacă militarii au pensii speciale, înseamnă că aleșii neamului au pensii militare nu? ) și că nu își retrage aprecierile. Ședința s-a încheiat, sentința rămâne în pronunțare. La plecare, pe hol, domnul Băsescu a strecurat printre dinți : ”Nu o să vă iert” dar numai el știe dacă se referea la cei care l-au chemat în instanță, sau la toți militarii. Ăsta e Băsescu.
Să revin la motivul chemării la ordin de mâine. Răspunsul e simplu și m-a lovit în cap amintindu-mi ce scriam pe 27 Iulie despre retrimiterea la comisii a Ordonanței59 : Efectiv nu realizasem că joi, adică mâine, este 27 Septembrie, adică termenul limită pentru discutarea Ordonanței 59 în comisia pentru Muncă, a camerei deputaților, adică la domnul Solomon. Deocamdată Ordonanța nu apare pe ordinea de zi, dar cum are termen limită, va trebui să se dea un verdict asupra ei iar domnii politicieni își iau măsuri ca militarii să nu fie prezenți la Comisie, pentru a nu întreba de ea sau a nu pune bețe în roate. Așa că au decis să îi aburească, să îi țină ocupați,să îi facă să uite de OG 59, chemându-i la discuții la domnul Nasta. Nu e așa că e diabolic? Cine spunea că politicienii nu cunosc situația și problemele militarilor și trebuie să le întocmim dosare cu bibliografie se înșela. Ei știu prea bine ce ne doare, dar mai ales, cum sa facă să ne doară mai tare.
Iar mâine șefii de asociații vor merge la tăiere pentru că frecați de două zile cu convocarea la Nasta, au uitat că joi se discută OG59 în Comisia de Muncă iar ei trebuiau să fie acolo. Acuma e prea târziu să mai facă liste pentru a fi prezenți în sală. Am înțeles că nici domnul Lupescu nu mai vrea să îi ajute, pentru că cei mai mulți dintre ei au lustruit clanțele altor parlamentari și au apelat la el doar în situații extreme. Ar mai fi o singură soluție: cei 300 de oameni care au fost la CCR, dacă nu mai mulți, dar ar trebui ca toți bucureștenii, să meargă mâine la prima oră la Parlament și să scandeze  ANULAȚI CAP . IV DIN ORDONANȚA 59, să fie văzuți, auziți de parlamentari și de presă. Dar așa ceva nu e posibil, militarii noștri au demnitate, ei nu sunt ciobani.
Vă mai amintiți fotografia cu un grup de șefi de asociații ale militarilor stând ca mamelucii la intrarea în Parlament pentru că nu au fost primiți să asiste la lucrările aceleiași comisii? De data asta conducerea armatei a fost grijulie și a vrut să evite o nouă situație de acest gen, chemându-i pe aceștia la ea, ca să nu mai facă prostia să se ducă la parlamentarii ăia răi să se facă de râs.

Spălarea la față a domnului Nasta, sau dregerea busuiocului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.