joi, 13 iunie 2013

Manipularea prin dezinformare sindicală

atentie, manipulare
Tocmai când începusem prezentarea unui material privind manipularea pe internet, uite că domnii de la sindicat s-au gândit să îmi dea un exemplu. Adică să exemplifice cum de face manipularea prin dezinformare. Intrând pe blogul SCMD ca orice sindicalist care crede că se mai poate face ceva, aşteptând (e adevărat, mai puţin ca alţii) lumină de la conducerea sindicatului, citesc că vineri va avea loc o nouă întrunire a CD a SCMD, adică a şefilor de filială care mai au câte 20 de cotizanţi în filială, aşa a la Comănici, ocazie cu care se va face şi o informare privind stadiul proiectelor aşteptate de rezervişti, PLX -164( câtă ironie acest număr) şi PLX-109, legea cu abrogarea cap 4 din 329.
Din ceea ce ştiu eu, după ce pe data de 4 iunie, Comisia de muncă o făcuse praf, amânând decizia pe motiv că un deputat ceruse să i se înainteze o analiză privind pensiile civile şi cele militare,  pe data 10.06.2013, PLX .-109 cea atât de dragă domnului Dogaru, a fost discutată în camera pentru Buget –finanţe. Ce aflăm de la doamna Caloian despre această şedinţă ? Citiţi si dumneavoastră aici :
„ marți, 11 iunie 2013
Stadiul PL- x nr. 109/2012
                                          Ieri, 10.06.2013, la Camera Deputatilor s-au desfasurat sedinta comuna a Comisiei pentru  munca si protectie sociala si a Comisiei pentru buget unde era planificat sa se dezbata si sa se adopte avizul care trebuia dat proiectului de lege  PL-x nr. 109/2012, pentru abrogarea/modificarea cap. IV din Legea 329/2009. Din pacate, trebuie sa repetam ca in pofida eforturilor reprezentantei SCMD prezenta la sedinta, membrii comisiei au stabilit sa amane dezbaterea  pana la finalizarea procesului legislativ cu privire la proiectul legii reparatorii.
          Situatia privind stadiul celor doua proiecte de lege pe care le asteptam a fi adoptate in aceasta perioada va fi analizata in sedinta Comitetului Director din 14.06.2013.
      COORDONATOR AL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) CALOIAN M.”
Deci conform  declaraţiei, doamnei  Caloian, SCMD a avut un reprezentant acolo şi mai spune domnia sa că din păcate nu s-a putut lua nici o decizie, deoarece membrii comisiei au stabilit sa amane dezbaterea  pana la finalizarea procesului legislativ cu privire la proiectul legii reparatorii”. Am citat din mesajul doamnei Caloianu, ca să nu se spună că am interpretat eu aiurea.
DEZINFORMARE CRASĂ, INCREDIBILĂ, DE NECONCEPUT.
Am intrat şi eu pe site-ul Camerei Deputatilor, la înregistrări video din data de 10, şedinţa Comisiei pentru Buget Finanţe şi ce văd? La minutul 51.33 începe dezbaterea PLX- 109, dezbatere care se termină peste fix 4 minute, la minutul 55.39 Atât a durat dezbaterea în sedinţă a acestui proiect. În afară de preşedintele de şedinţă au mai vorbit domnul Gherghină acest fac- totum de la finanţe, coşmarul miniştrilor şi călăul nostru, şi domnul Dascălu deputat de Dolj care i-a luat peste picior pe cei de la guvernare că acum un an se lăudau că fac şi dreg imediat ce ajung la putere, că anulează din secunda doi toate legile lui Boc,  iar acuma votează contra amendamentelor pe care tot ei le-au iniţiat şi susţin legile lui Boc. Am ajuns de râsul PDL-iştilor. Şi ca să fie tacâmul complet, nu e de ajuns că ne-a minţit Ponta, nu e de ajuns că ne-au dus cu zăhărelul din alegeri în alegeri, acuma ne minte şi Dogaru şi doamna Caloian. Domnia sa spune că dezbaterea a fost amânată. Aiurea, minciună sfruntată, dezinformare, manipulare în toată regula. Ascultaţi stimaţi colegi înregistrarea audio, apoi intraţi pe site-ul Camerei Deputaţilor să vă convingeţi cu ochii voştri: COMISIA DE BUGET  A PROPUS UN RAPORT PRELIMINAR DE RESPINGERE,  AŞA CUM A RECOMANDAT GUVERNUL, PRIN DOMNUL GHERGHINĂ .  


Proiectul a fost respins cu un vot împotrivă şi două abţineri.
Ce amânare, ce PLX-164, aiureli de doi bani, marca Dogaru-Caloian. Stimaţi şefi de filiale care aveţi de gând să mergeţi să protestaţi împotriva lui Ponta şi mai ştiu eu a cui, pănă să ajungeţi acolo, daţi prin Poligrafiei. Acolo e buba noastră cea mare. Nu puteţi schimba un guvern mincinos, nu puteţi să vă obţineţi drepturile câtă vreme cei care vă conduc vă mint mai rău decât guvernul. Îmi e teamă că sunt mână în mână, că prea îi lăudau domnul Dogaru şi Pricină pe Ponta, Oprea şi Duşa. Acuma ne mint pe faţă, de parcă noi nu avem posibilitatea să verificăm o informaţie. Oameni buni, nu v-aţi săturat de mincinoşi? Scăpaţi de cei de lîngă voi şi abia după aia mergeţi mai departe. Verificaţi unde şi cine sunt mincinoşii.
 Acuma, nu vreau să fiu răutăcios, dar din înregistrarea video eu nu am văzut pe nimeni din SCMD în Comisie şi nici  s-a auzit, nici nu a spus nimeni că nu e adevărat ce spune domnul Gherghină sau că   votarea legii nu are nici o încărcare bugetară. Nu am văzut şi nu am auzit “strădaniile reprezentantei SCMD”, doamna Caloian  în plenul şedinţei. Ce s-a străduit dânsa acolo nu ştiu, dar nu se vede şi nu se aude nimic. Poate o fi adormit. Aşa se explică de ce nu ştie că s-a votat NU . Sau nici nu a dat pe acolo ? Oricum sunt curios ce va spune doamna Caloian, vineri la informarea membrilor CD şi cum vor înghiţi şi vor vota aceştia explicaţiile şi dezinformarea. Vă daţi seama ce analiza se va face în baza informaţiilor date de doamna Caloian, cum se va bate ea cu cărămida în piept, spunând că a depus toate eforturile, dar ei nu au ţinut cont de ceea ce a spus ea şi nici nu au vrut măcar să voteze proiectul.     Iară vor lua colegii poziţia calului care bea apă ?
UPDATE, 13.06.2013, ZIUA EROILOR NEAMULUI
În timp ce ministrul Duşa ne spune cum slăveşte el Eroii Neamului, provocând lăcrimioare curcilor şi culegând priviri de recunoştinţă, colegii din Camera Deputaţilor, Comisia de Muncă, au marcat  Ziua Eroilor scoţând PLX-164 de pe ordinea de zi. Şi pentru că la ei sărbătorile se înnădesc, nu e băgată nici în şedinţa următoare de pe data de 18.06. Asta da respect armatei române. Domnul Duşa poate fi mândru.
UPDATE 13.06.2013. ORA 16.00.
Şi ca să nu mai existe dubii, iată ce scrie şi Cotidianul despre şedinţa de pe data de 10.06 din comisia de Munca:
“Comisia de buget din Camera Deputaţilor a întocmit un raport de respingere a propunerii legislative prin care se cerea abrogarea măsurii luate de Boc, după ce a auzit opinia transmisă de actualul executiv.”
Guvernul v-a transmis punctul de vedere, prin care a spus că nu susţine acest amendament, pentru faptul că ar presupune cheltuieli suplimentare de la buget, în sensul că se plătesc şi salariul şi pensia, dacă e pensionar şi a rămas în continuare în sistemul public”
Cum dracu toată lumea a înţeles că s-a respins proiectul numai reprezentanta SCMD la şedinţă a înţeles că s-a amânat până la rezolvarea PLX164? Sau aşa o fi primit ordin de la Dogaru să afirme? Dacă aşa a făcut treabă şi cu procesele în instanţă, mai miră pe cineva că avocaţii tocmiţi de domnul Dogaru cu contracte frumuşele, nu au dat nici un rezultat? PE CE S-AU DUS BANII SINDICALIŞTILOR, PE AVOCAŢI CARE VĂD UNA ŞI SCRIU ALTA ?
  http://www.cotidianul.ro/guvernul-ponta-apara-masura-lui-boc-nu-poti-cumula-pensie-si-salariu-de-la-stat-215726/

Manipularea prin dezinformare sindicală

6 comentarii:

  1. De multe ori nu sunt de acord cu scrierile d-lui Neacsu . Mai ales atunci cand scrie prea stufos si kilometric . Mai multa concizie nu i-ar strica deloc . Insa si de mai multe ori are si dreptate . Ca in cazul de fata . Din pacate . E incredibil ce a ajuns SCMD - o organizatie care traieste acum doar pentru sine , pt. a-si justifica propria existenta , prin orice mijloace ( inclusiv murdare ! ) , scopul lui nemaifiind apararea drepturilor membrilor sai , ci mintirea lor !!!
    Am trimis acest articol prin e-mail d-lui Dogaru si catorva din membrii " marcanti " ai CD al SCMD . I-am recomandat d-lui Dogaru sa citeasca si articolul " Domnul Dogaru nu se dezminte " , tot de pe acest blog .Cred insa ca l-a lecturat deja cu mare placere ... :)) E vina noastra ca ne lasam mintiti de personajele astea ipocrite si perverse . E pacat de sindicat , a fost o idee buna , dar condusa prost . Si vad ca oamenii accepta aceasta conducere proasta . Si atunci - la ce sa te mai astepti bun de la sindicat ?!

    RăspundețiȘtergere

  2. Unknown spunea...
    Zice unu' cu mintea cocosului cum ca ar fi fair play si corect ca pensia sa se stabileasca prin paliere de pregatire si importanta sociala a muncii.
    Ete ca nu e. Asta s-a intamplat in Legea 164 dupa care plang importantii social. Ajungem iar ca unul cu 2 luni si 27 de zile de instruire sa fie considerat varf de intelepciune militara sa nu mai vorbesc de puhoiul intrat pe usa din dos cu pregatire in domeniul agricol, arte plastice, actorie si alte domenii vitale armatei. Cat despre "importanta sociala a muncii" ce dracu e de zis, vazuta din punctul de vedere al "merituosilor" un sefulet de birou fara subordonati sau un parlit de contabil e mult mai important social pentru armata decat un comandant de pluton sau grupa din Afganistan sau un sef de tura radar trafic aerian.
    Pensia trebuie sa reflecte in primul rand vechimea si conditiile de munca asa cum e in toate tarile.
    Ne trezim iar cu pensionari cu 10-15 ani de activitate care au pensii duble sau triple fata de altii care au 30-35 de ani vechime in "armata".
    In noul proiect de lege se specifica, pensia militara se va calcula numai pentru perioadele in care ai activat ca militar, e o lovitura grea pentru cei care au fost bagati in armata pe usa din dos pe functii babane pentru cativa ani doar pentru a beneficia de bunatatea sistemului militar de pensii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil că vei comenta și rezultatul ședinței din 14 iunie 2013, de care amintești aici, Marine. Eu am văzut un „comunicat al CD”, emis „în unanimitate” cu acea ocazie, în care se anunțau „pichetări” ale sediilor PSD și USL cu scopul ce-i determina pe ocupanții respectivelor sedii să „primească” delegații ale SCMD. Subiectul fiind revizuirea pensiilor revizuite în plus și pierderea unor bani primiți după prima revizuire, de cei pățiți.

    Nu știu câtă manipulare este aici, în comunicat, sau câtă lipsă de inteligență. Adică, atunci când te duci să colectezi promisiuni, te duci la domnul Oprea Gabriel personal, iar când te duci să protestezi că respectivele promisiuni nu sunt onorate, te duci la sediile unor formațiuni politice din care domnul respectiv nici nu face parte.

    Cât despre „cheia” de descuiat ușile respectivelor sedii, cu „pichetul”, eu pot face pariu că ajung să vorbesc cu domnul Ponta sau cu „conducerea USL” ca simplu cetățean, fără să pichetez nimic și fără să dau comunicate de presă. Nu aș putea însă vorbi cu domnul Oprea G., ceea ce face ca CD-ul să fie, totuși, mai performant decât mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hari, ai dreptate.Asta imi aduce aminte de bancul cu Bula care este scos afara din clasa dupa ce face un part si dupa ce e scos , afara incepe sa rada. Il prinde directorul pe hol il intreaba de ce nu e in clasa si de ce rade si Bula ii spune ca rade asa de prost ca nu intelege de ce l-a scos doamna invatatoare afara din clasa pe el si i-a lasat pe copii sa ii miroase partul, iar pe el l-a scos la aer curat.Asa si cu sindicalistii nostri. Oprea le promite ca le da banii intr-o luna, ei ii pupa mana, Ponta le spune de la bun inceput ca o sa ii vada din 2014 iar ei merg si protesteaza la ala care le-a spus ca din 2014 nu la ala care le-a promis fara acoperire. Dar tet e ceva bun, ca in sfarsit au decis sa mearga sa discute (sper) cu Ponta. Daca vor merge la sediul PSD sa discute cu Dragnea sau cu Dusa, va ramane ca in tren. Eu cred ca cineva, nu spui cine, NU VREA SA LAMUREASCA LUCRURILE CU PONTA. O sa mai prezint un material pe tema asta , maine probabil... lucrurile par mai incurcate decat se pare.Daca ne iutam la ce a declarat Ponta la B1 acum doua zile, dam de lucruri interesante, daca sunt adevarate.
    In mod clar unul din doi minte, Ponta sau Dogaru, sau amandoi.Doamna Caloianu, dupa ce a dezinformat sindicalistii privind sedinta de la Comisia de Buget, este inca in picioare, nu o poate urni nimeni. ATUNCI CE PRETENTII MAI AU DE LA GUVERN DACA EI PASTREAZA ALTI MINCINOSI LA CONDUCERE ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să fii atent la nuanțe, când este vorba de domnul Ponta. De exemplu, când zice că va da banii din 2014, el, de fapt, zice că, dacă legea cu revenirea la banii de dinainte este votată și promulgată la timp, va putea să bugeteze sumele în plus în 2014. Dacă nu ieste la timp, atunci nici în 2014... Și spune asta ca și când nu ar avea niciun cuvânt de spus privind viteza de parcurgere a procedurilor parlamentare... Deci, mai curând aș zice că, atâta timp cât domnul Ponta este premier, pensiile reduse așa vor rămâne, adică reduse.

      Ștergere
    2. Hari, eu am spus de cand a aparut interventia Avocatului Poporului ca asta va urma, inca de pe vremea cand oamenii se bucurau ca ”uite avocatul poporului se lupta pentru noi ”toti au citit motivatia si nu au citit propunerile, asa cum la proiectul de lege cu revenirea au citit toti doar ideea ca se ”doreste”revenirea la cuantumul din 2010, dar nu au cirtit si motivarea legii si ce anume contine pe langa articolul cu revenirea. In ceea ce priveste ultima afirmatie a lui matale acuma te contrazic: PENSIILE REDUSE NU AU RAMAS SI NU VOR RAMANE REDUSE, ELE SE REDUC SI MAI MULT, PANA REVIN LA NIVELUL DIN IANUARIE 2011 SI MAI NOU ASA SE VA INTAMPLA SI CU CELE CRESCUTE. DECI, NU DEZINFORMA SI TU CA SI DOAMNA CALOIAN. Cunosti bancul cu rabinul, cu capra, oaia, cainele dincasa evreului? Asta este politica pe care o aplica acuma Ponta, ne baga in casa si purcel si catel si capra si oaie si pisica, iar apoi, cand va avea el nevoie, ne va scoate cate una cate una incat peste 20 de ani von fi iarasi cum am fost ieri si azi si vom realiza ce bine este si ii vom multumi ca ne-a scapat de aglomeratie. Nimic nou sub soare, de la Machiavelli incoace, trcurile sunt acele3asi se schimba doar circarii.

      Ștergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.