Finala Cupei Romaniei: Bornescu-Tamaș
Pamflet sportiv
Aud că astăzi se va juca undeva în țara noastră, finala cupei la
fotbal. Cum nu sunt un împătimit al sportului, am intrat pe Goagăle să
aflu și eu despre ce e vorba și am aflat că:
-
Fotbalul este o activitate din care unii scot bani, alții scot
dinții. Așa am aflat de unul Bornescu, angajat portar la un club. Adică
de ăl care taie biletele la intrare și îți dă cu sărut mâna
întinsă? Scria acolo că cică în numele acestei activități și în timpul
ei a sărit cu dinții la unul care voia să intre pe poarta aia. Nu știu
eu regulile jocului, dar dacă legea nu spune nimic despre asta, de ce
m-aș împotrivi eu, ce eu sunt Comisie de disciplină să îi dau 8
etape concediu cu plată și să îl las să muște în continuare?
-
După ce scot banii din activitatea asta de îi zice fotbal, unii
cumpără terenuri, alții îi dau cu camătă, alții îi pun într-o valiză și o
trimit la Cluj, alții fac contracte, alții îi joacă la barbut, poker și
alte sporturi nobile, iar alții sponsorizează DNA-ul și finanțează
bugetele de partid și de stat. Se spune că cică unul Lavoisier, privind
un meci de fotbal la tv ar fi dat o lege că nimic nu se pierde, nimic
nu se câștigă, totul se contabilizează și ajunge la DNA.
-
Cele mai des întâlnite nume românești pe google legate de
activitatea asta au fost Becali, Mutu, Dragomir, Pițurcă, Mircea Sandu.
Despre Becali se spune că ar fi o familie mare de boieri, fără b și cu
bâtă, ceva cum e în Japonia Suzuki, Kawasaki sau Yakuza. Mai scria
acolo că unul din ei având probleme cu suporterii și cu cerșetorii care
îl agresau a reușit să scape, să se protejeze și să se ascundă undeva
unde nu îl mai poate ataca nimeni, iar ceilalți din familie cică
încearcă și ei la fel și cotizează trăgând speranță să scape și ei.
Fiecare cu plăcerile lui. Despre Mutu am auzit că era un mare
fotbalist, care trăgea din toate pozițiile. Îl puneai pe scaun, trăgea
de pe scaun, îl puneai pe burtă în pat, trăgea de pe burtă, îl puneai cu
capul pe masă, trăgea și de acolo, nu conta locul, liniuță să fie. Așa a
reușit el să sponsorizeze clubul Chelsea cu 7 milioane de Euro. Băiat
bun. Despre Dragomir am cetit că cică recent este declarat cel mai
loial personaj din fotbal. El nu face prostii și dacă le face le face în
așa fel încât să scape el. Cică se trage și el din neam de boier,
paharnic sau cam așa ceva, de pe vremea lu unu Chioru, Pazvante parcă.
Ca orice paharnic, toarnă și el cât poate…. în pahare, dar băiat
cuminte, antialcoolic convins, el toarnă numai sifon. De aia se menține
așa bine… în fotbal, de 40 de ani, și-a deschis sifonărie. Despre
Pițurcă am citit că este antrenorul pe viață al echipei naționale și că
are un singur scop, să fie antrenor. Nu îl interesează faima sau
rezultatele echipei, pune și el osul, cică așa se spune, ”pune osul” la
ceea ce fac toți adică fac de râs România și asta nu îl deranjează,
omul o spune deschis, este popular, joacă jocuri populare, babaroase
cică le zice și nu are treabă cu angajamentele. Este și el un fel de
companie Mechtel, încheie un contract, înscrie o clauză de reziliere
convenabilă, își bagă zarurile în ele rezultate, joacă meciuri cu echipe
de cartier și când ajunge în pragul dezastrului, presa ”prietenă”îi
sare în cap, vine nașul, ceva în genul lui Șova, îi reziliază
contractul, îi plătește clauza și gata, am scăpat de rele. După câțiva
ani este iarăși adus antrenor, ”singura salvare” pentru că este ultimul
care a reușit să se califice cu echipa, sau mai bine spus să fie
calificat de echipă la o competiție europeană. Așa ajungem la ultimul
nume, Mircea Sandu, Nașul cum îi spun toți, și prieteni și neprieteni,
pentru că el a condus tot în fotbal de 24 de ani și dacă suntem unde
suntem lui îi datorăm, dar el nu pleacă nici dacă vor 20 de milioane de
români, pentru că și-a format și el un partid, îi spune Federație, unde
este mereu ales președinte, indiferent ce vor românii.
-
Acuma, revenind la cupa asta, am aflat că s-ar juca între o echipă
din Cluj la care dacă vrei să joace cinstit trebuie să mergi cu valiza,
sau așa a crezut unul din neamul ăla Becuza, și o echipă din Poiești,
plină de petrol. Păi ce le mai trebuie la ăștia fotbal când ei au
petrol, eu nu știu. Să se spele de petrol sau ce să spele?
-
Tot căutând eu pe goagăle despre fotbal am găsit și ce fac băieții
ăștia care își zic fotbaliști. Unii din lipsă de activități probabil
morți de foame au început să muște din adversari. Auzisem eu că așa se
spune când vrei să arăți că ești aprig, era o expresie”mușcă din el și
alta nu” dar nu credeam că se și pune în practică. Bun sportul ăsta, nu
se joacă cu cuvintele, le pune în practică. O să merg și eu de acum la
meciuri să văd și zicala aia cu ”jar mănâncă” sau ”pe ei și pe mama
lor”. Dar trebuie să admit că ceea ce am văzut la tv că a făcut unul, un
mare fotbalist, din ăia care”punea osul” la echipă m-a dat pe spate.
Venind de la un chef, sau de la o partidă de table unde a făcut și el o
linie cu cineva, a uitat unde stă și s-a oprit la prima scară de bloc.
Cum blocul nu a vrut să îl recunoască omul a ”pus osul” și a făcut praf
ușa. De măi, e vina locatarilor că nu au avut portar. Păi Portarul ăla
Bornescu ar putea să își ia acum un second job, portar la scara blocului
unde a spart Tamaș ușa, mai ales că 8 săptămâni nu va avea serviciu,
ar scoate și el un ban cinstit din ceva ce știe cu adevărat și îi place
să facă. Când l-am văzut pe Tamaș cum pune osul, mi-am adus aminte
imediat ce scria pe piatra funerară a unui erou de război:” Aici zace
măgarul Jerry, care a dat cu copita în 2 generali, 5 colonei 10 soldați
și o mină.”
Acuma stau eu și mă întreb: dacă fotbalul înseamnă ceea ce am găsit
eu pe goagăle, de ce nu se joacă finala cupei între Tamaș și Bornescu?
Contează că nu ar fi o minge pe teren sau că s-ar bate în loc să se
joace? Dar asta nu mai contează de 24 de ani, de ce ar mai conta acum.
Oricum după cum spunea Pițurcă, tot ne-am făcut de râs și nu am fost
niciodată de fală deci să mergem înainte cu fruntea sus pe același drum,
e inutil să încercăm să ieșim din mocirlă. Dacă asta este filozofia
antrenorului naționalei, ce pretenții să avem de la Tamaș? Zic eu că am
ieși mai câștigați dacă ar fi o finală Tamaș-Bornescu, pentru că ar fi
un meci mai aprig, băieții ar pune osul și ar trage cu dinții să
câștige, ar fi stadionul plin, încasările peste așteptări și ar vorbi
domnul Dragomir cu cei de la RDS și Antena 1 să se transmită meciul pe
toate canalele de sport din lume. Vă dați seama câți bani s-ar scoate
din contractul ăsta? Și cred eu că s-ar da peste cap și sălile de
pariuri ”sportive” că nici dracu nu ar ghici rezultatul meciului. Sau
credeți că ar pune botul Bornescu și Tamaș la un aranjament?
Finala Cupei Romaniei: Bornescu-Tamaș
Mai Neacsu-le,in perioada 23-25 septembrie,o anumita promotie se intalneste la voi la Craiova.Amanunte poti afla de la Pastae.Dorinta mea este sa vii si tu ,tin neaparat sa-ti vad fata.Gh. Stanciu
RăspundețiȘtergereMai Stanciule,
RăspundețiȘtergereIn primul rand , pana in Septembrie, e multa paine de mancat.
In al doilea rand,fata mea, cu toate acareturile poate fi vazuta pe facebook.
In al treilea rand esti sigur ca vrei numai sa o vezi si nu sa o si spargi ?
In al patrulea rand,mai discutam cand se apropie termenul despre asta, ca sa nu facem planuri inutile.Sper sa mai fiu tot pe aici .
Ai imbulinat-o.....
RăspundețiȘtergere