" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
sâmbătă, 2 martie 2013
Oprea, un „binefăcător” permanent
Mâinile la control domnule Oprea
Mamă, nouă de ce nu ne cad frunzele?
Ciudată este viaţa asta şi mai ales ciudate sunt căile Domnului. Ca urmare, oamenii biete frunze aşezate în bătaia vântului se întorc şi pe o parte şi pe alta după cum bate vântul. Unii se lasă bătuţi de vânt. Aceştia sunt milioanele de frunze care mor în fiecare an. Sunt unele frunze însă care nu numai că se mişcă după cum bate vântul, dar studiază atent direcţia din care bate şi se aşează mereu cu fundul la bătaie cum se spune, să nu îi bată vântul la cap şi să nu răcească. Au grijă să nu îi prindă cumva vântul în contră şi să îi smulgă de pe creangă şi ţin cu dinţii de poziţia lor şi se modelează şi se îndoaie şi se învârt în aşa fel încât nici un vânt să nu îi dea jos. Aşa se face că indiferent dacă vântul bate din dreapta sau din stânga, de la Est sau de la Vest, de jos în sus sau de sus în jos, ele stau acolo. O astfel de frunză este Oprea.
Nu mai fac istoricul politic al celui care a ajuns să fie echivalentul cuvântului trădare. Oprea poate să spună orice, să nege orice, dar trecerea lui de la o margine la alta a eşichierului politic, de la PSD la PDL, şi apoi iarăşi la PSD, modul în care şi-a luat stelele de general, pe care nici chiar el nu a fost în stare să le justifice şi la un moment dat spunea unui redactor să îl întrebe pe cel care l-a avansat de ce l-a avansat, nu pe el, nu pot fi justificate, nu poate nega că şi-a trădat colegii de coaliţie formând un partid de trădători cu care a trădat din nou. Această etichetă nu va di spălată niciodată orice ar face. Oricum ar interpreta el aceste treceri dintr-o barcă în alta, oricât ar susţine că a făcut-o de dragul stabilităţii sau liniştii în parlament, ele poartă numele de trădare.
Nu aş mai fi scris despre el, am făcut-o cândva, la început, când credeam că poate simte ceva şi se prinde ceva de el. Mi-am dat seama apoi că un om care trece de pe un mai pe celălalt lăsând cadavre în urmă fără să clipească, nu are cum să simtă ceva şi am încetat să mai comentez personajul, cel mult am amintit pe ici pe acolo de el, aşa prin conexiunile pe care le avea întotdeauna cu cei aflaţi la putere. Acest om, a ajuns să fie scuipat cu egală scârbă atât de politicieni cât şi de oameni de rând indiferent de arcul politic, pentru că întotdeauna, ca un cameleon, s-a pus la dispoziţia vântului.
Laude şi temenele
Recent s-a întâlnit la Cerul Militar Bucureşti cu reprezentanţii ANCMRR. Nu vreau să aduc atingere demnităţii colegilor din asociaţie sunt colegi de-ai mei, nu duşmani, dar o parte din cei care îi conduc au împrumutat de la el, de la Oprea stilul de „orientare” care îl caracterizează. Numai aşa se poate explica cum un general, preşedintele naţional al ANCMRR se poate adresa acestuia spunând” vă rog să îmi permiteţi domnule general, să vă citez”. O asemenea linguşire, tăvălire, târâre nu am văzut nici pe timpul socialismului multilateral dezvoltat. Dacă însă colegii domniei sale, ceilalţi şefi de filiale au binevoit să aplaude la aceste cuvinte, eu nu mai comentez, este greţos. Cu ocazia acestei întâlniri, domnul Oprea nu a pierdut ocazia să amintească câte eforturi a depus pentru a face să crească pensiile militarilor. Motivul laudei de sine, este clar, el este legat de zvonurile privind o eventuală întrevedere cu DNA. Eu cred că a început un pic să tremure, cu tot sprijinul şi asigurările date de FINU Ponta, care a declarat acum cam 10 zile că nici actualul nici fostul ministru nu calculează pensii, ci cei care au atribuţii legale” Dar acelaşi Ponta a declarat la bilanţul MApN, că „Gabriel Oprea s-a aflat la conducerea Ministerului Apărării şi atunci când pentru 90% dintre pensionari au fost mărite pensiile, prin recalculare “, iar dacă dumneavoastră ne spuneţi că „Gabriel Oprea s-a aflat la conducerea Ministerului Apărării şi atunci când pentru 90% dintre pensionari au fost mărite pensiile, prin recalculare “. Deci atunci când oamenii vorbeau despre DNA, finu a sărit să îi îndrepte pe procurori spre cei care au atribuţii legale, dar când când e vorba să justifice locul lui Oprea în dreapta finului, atunci îi aduce laude privind procesul recalculării pensiilor. La rândul său domnul Oprea se laudă şi el fără să realizeze că aceste laude îl pot face culpabil în faţa unei justiţii imparţiale. Cum însă la noi numai justiţie imparţială nu este, stă şi el liniştit. Şi stă liniştit nu numai când bate vântul din stânga ci şi când bate din dreapta, dinspre Cotroceni, pentru că şi acolo are susţinere, fiind cel care a adus-o pe Udrea în lumea bună a Bucureştiului, băgând-o în budoarele politicii de Dâmboviţa. Deci politicianul Oprea, o are pe Udrea în condicuţa sa drept client vechi, aş spune cu abonament. Şi atunci nu îi e frică, dar îi place să audă şi de la alţii cât de bun şi de cinstit e el. Şi cum altul mai bun ca Iliescu nu ar fi găsit a organizat o întâlnire cu el şi aplaudaciii lui fideli.
Unde dai şi unde creşte
Aş fi lipsit de fair play dacă nu aş admite că prezenţa lui şi nu a unui PDL-ist sadea la conducerea ministerului a făcut ca lovitura pregătită şi dorită de Băsescu şi pusă în aplicare de Boc militarilor a fost mult atenuată de Oprea. Admit şi recunosc că dacă am fi avut un ministru PDL la apărare şi nu pe Oprea care a mai încercat şi a şi reuşit oarecum să mai menţină anumite condiţii în avantajul militarilor LEGEA ŞI PENSIILE MILIARILOR AR FI FOST MULT MAI GRELE, DAR TOTUŞI POATE MAI PUŢIN PĂRTINITOARE. Chiar şi introducerea HG 1019 îi aparţine, dar a fost introdusă şi aplicată ca să poată menţine sau ridica pensiile celor fideli nu pentru a fi aplicată tuturor militarilor. Din cauza asta a şi fost dată secret nefiind publicată şi din cauza asta domnul general Săsărman a dat un ordin depăşindu-i atribuţiunile, prin care cu de la sine putere decreta că modificarea nu se aplică unui anumit segment de pensionari. Astfel, aşa zisele eforturi de a ajuta pensionarii se transformă sub directa conducere şi oblăduire a domnului Oprea în mijloace de favorizare şi ocrotire a acoliţilor. Ar putea oare domnul Oprea sau domnul Iliescu să spună la câţi dintre cei prezenţi în sală la adunarea din data de 28.02.2013 de la Cercul Militar, mă refer la pensionarii veniţi la întâlnire, le-au scăzut pensiile prin recalculare? Aş putea să spun că nu sunt mai mult de 2 sau 3 şi nu m-aş înşela, dar îmi e teamă că nu e nici unul. Să fie o simplă coincidenţă? Eu nu mai cred de mult în coincidenţe.
Ei bine am spus că admit că pe undeva, totuşi Oprea a mai atenuat lovitura pe care voia să o dea Băsescu, dar numai la nivel de cuantum al pensiei. Marea lovitură nu a fost evitată şi nici atenuată, pensiile militarilor au fost trecute la categoria ajutoare sociale se dau din fondul de pensii şi ajutoare sociale nu din bugetul apărării şi asta este Marea Lovitură pe care Oprea a acceptat-o şi astfel a trădat şi armata, nu numai partidele.
Nemuritorul Oprea
Ei bine, dacă cineva crede că rolul lui Oprea s-a oprit şi de acum nu i se mai poate reproşa nimic, greşeşte. Oprea face rău şi după moarte cum se spune, adică după aşa zisa moarte politică, dacă ne gândim la faptul că se zvoneşte că UNPR-ul va refuziona cu PSD. Deşi personal nu cred că asta se va întâmpla – şi am motivele mele întemeiate să cred asta, chiar dacă Ponta o doreşte, chiar dacă şi Băsescu o doreşte, pentru ca astfel are un spion băgat sus de tot în PSD, deşi nici Ponta nu e chiar aşa de rupt de Băsescu, dar Ponta se poate retrage când va fi suficient de puternic, Oprea însă e legat de Băsescu prin dosare- totuşi Oprea chiar şi pe post de simplu vicepreşedinte al PSD continuă să facă rău rezerviştilor. Cum? Simplu: trecând peste indicaţiile preţioase ale UE care face experimente cu România nu numai în ceea ce priveşte otrăvirea populaţiei prin Codex Alimentarius ci şi prin introducerea în premieră în lume a unor măsuri antidemocratice anticonstituţionale anti europene şi anti populaţie, Ponta, în ciuda promisiunilor electorale şi a declaraţiilor la două capete date pentru liniştirea rezerviştilor, NU ARE NICI UN GÂND SĂ FACĂ CU ADEVĂRAT DREPTATE SAU SĂ PROMOVEZE O NOUĂ LEGE A PENSIILOR SAU SĂ ADUCĂ PENSIILE CELOR CĂRORA LE-AU SCĂZUT LA CUANTUMUL DIN 2010, PENTRU CĂ ASTA AR ÎNSEMNA SĂ ACCEPTE CĂ OPREA A FĂCUT ABUZURI, CĂ SUNT FRAUDE ŞI CĂ NAŞU E BUN DE PUŞCĂRIE. Ori aşa ceva nu se face.
Cine scuipă mai lung ?
Revenind la întâlnirea de la Cercul Militar, mai trebuie spus că deşi anunţată cu surle şi trâmbiţe ca o mare victorie, întâlnirea conducerii ANCMRR cu Ponta nu a avut loc. A fost prezent doar veşnicul Oprea, spre a primi limbile de rigoare. Şi le-a primit el pentru toţi şi pentru Ponta, şi pentru Duşa pentru că nici de la MApN nu a fost nimeni prezent. Stau şi mă întreb dacă nu cumva domnul general Iliescu ştia că nu va veni premierul, dar şi-a anunţat oamenii că vine, ca să fie mai mulţi aplaudaci la întâlnirea cu domnul Oprea. După cum l-a lăudat pe Oprea, se pare că nu a fost afectat de lipsa Primului Ministru şi nici surprins. În afară de laude la adresa „binefăcătorului” vorbitorii au mai făcut concurs de scuipat la adresa lui Dobriţoiu, Dogaru şi Pricină. Se pare că Organizaţia apolitică a ANCMRR aşa cum scrie în toate comunicatele asociaţiei, a intrat puternic în joc în bătălia dintre Oprea şi Dobriţoiu sau dintre PSD şi PNL. S-a început prin declaraţii ale unor parlamentari, s-a continuat prin serviciile secrete, sau mai bine zis foştii securişti acum continuă prin simpatizanţii rezervişti. Acum să nu creadă cineva că Dogaru l-ar iubi pe Dobriţoiu, dar este clar că nu îl iubeşte pe Iliescu, că are oi mai multe, multe şi cornute. Asta e tot. Iar Iliescu nu a ratat ocazia să spună cât de rău a fost Dobriţoiu, cât de parşiv este Dogaru şi cât de uleios Pricină. Bineînţeles, mâine vom afla de la Dogaru cât de pupăcios este Iliescu, şi nu va ezita să scuipe şi el ca să arate că are materie primă. Secemediştii îl vor urma pe Dogaru, anecemereriştii pe Iliescu şi uite aşa armata de rezervă se va acoperi de flegme. Stau şi mă întreb ce vor face cei care fac parte din ambele organizaţii, se vor scuipa în oglindă?
Îmi vine să cred că principalul scop al şedinţei a fost susţinerea lui Oprea şi deculpabilizarea lui în ceea ce priveşte calculul fraudulos al pensiilor dar şi anatemizarea lui Dobriţoiu cel care susţine că sunt fraude făcute în procesul calculării pensiilor, PENTRU CĂ ALTCEVA NU S-A MAI DISCUTAT ACOLO. Nu e bine domnule Iliescu, nu e bine. Un ONG apolitic nu face aşa ceva. Poate ar trebui ca cineva să studieze discuţiile purtate acolo şi să decidă dacă a fost o adunare a unor reprezentanţi ai unei asociaţii apolitice, sau o declaraţie de sprijin politic şi lovire a adversarilor politici. Se sesizează cineva? Există înregistrări. Cred că practic a fost o şedinţă a unei filiale UNPR care şi-a ridicat în slăvi şeful de partid şi a lovit în partidul advers. Mă convinge cineva că mă înşel ?
Cea mai mare calitate a lui Ponta
În seara asta mama domnului Ponta declara la Antena 3 că cea mai mare calitate a domnului Ponta este că nu minte şi nu poate trăda. M-a pufnit râsul auzind, gândindu-mă la doctorat dar şi la promisiunile făcute rezerviştilor înainte de alegeri. Dar pe jumătate are dreptate doamna Ponta: Domnul prim ministru nu îi minte şi nu îi trădează pe trădători. Atât UDMR-ul cât şi UNPR-ul pot sta liniştiţi, Ponta le-a promis funcţii în guvern şi protecţie, federalizare şi autonomie, o vor avea, va modifica Constituţia, şi biblia dacă va fi nevoie şi îi va răsplăti pe trădătorii care l-au votat prim ministru. De aia spun eu, că dacă Oprea nu era naşul lui finu, acum, poate mai exista o speranţă ca DNA-ul sau auditul să găsească adevăraţii vinovaţi şi să scoată adevărul la iveală, să dea oamenilor dreptate şi adevăr. Cum însă asta ar însemna inculparea lui Naşu, NU EXISTĂ NICI O ŞANSĂ SĂ SE MAI ÎNDREPTE CEVA. Se vor găsi câţiva militari angajaţi care „din cauza stresului şi oboselii sau chiar a lipsei de experienţă” au încurcat nişte date, sau câţiva funcţionari civili sau subofiţeri care nu au înţeles ordinele sau au introdus nişte date eronate, sau chiar un calculator care a luat-o razna, dar nu va fi găsită nici o fraudă, nu va fi pedepsit nimeni, nici un factor competent nici o poziţie înaltă nu va fi atinsă. Şi asta pentru că dacă va fi atins vreun factor important, acesta se poate disculpa arătând cu mâna înspre naşul Şi ca să se evite acest lucru, vor cădea pioni de mâna a 3-a, a 4-a micimani cărora li se va găsi drept scuză oboseala, lipsa de experienţă, stressul, neînţelegerea, etc. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, ca să astupe gura celor care spun că s-au dat pensii mari unora care nu le meritau, se va umbla tot la pensiile celor cărora le-au fost micşorate prin revizuire, dar au mai primit apoi câte ceva ca să le mai aline durerea, fie aşa din burtă, ca să le astupe gura, fie prin aplicarea HG 1019. Tot aceştia vor deveni ţapii ispăşitori, le vor scădea iarăşi pensiile la nivelul primei revizuiri şi astfel li se va stupa gura de tot, la unii poate cu pământ, pentru că nu ştiu cât le va mai rezista inima. Vor urma alte procese, alţi ani de proteste, de nervi, de certuri, de dezbinare a rezerviştilor, a activilor, în timp ce actualul guvern va schimba Constituţia, va federaliza ţara, Evreii vor cumpăra Bucegii, HAARP-ul va nenoroci minţile oamenilor, Americanii vor lua Roşia Montana şi ne vor trepana pământul în căutarea gazelor de şist, până ce acesta nu va mai suporta atâta trădare şi se va scutura înghiţind tot. Nu m-ar mira ca singurul care va rămâne în picioare să fie Oprea, pe care nici pământul nu îl va primi pentru că nici pământul nu îl înghite şi nu îl iubeşte, şi pentru că poate Băsescu cu mâna lui Dumnezeu pe creştet îl va rerereevalua şi îl va pune iarăşi ministru al apărării averii personale. Români, nu renunţaţi la vise, continuaţi să dormiţi!
Oprea, un „binefăcător” permanent
28 de comentarii:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Domnule Neacsu, ati fost cumva in sala? Daca da, atunci va admir pentru stoicismul cu care ati indurat atata mizerie cat a curs acolo. Cat despre parerea mea, o gasiti pe blogul personal cu titlul "Despre dureri de dinti, comunicate si masele stricate" percum si pe cel al SCMD Beius. Pe ambele se poate comenta.
RăspundețiȘtergereO comisie a SCMD s-a intalnit cu Oprea. Din comisie au facut parte Dogaru, Pricina, Nastase, Balan si Tudor( luat pentru ca nu aveau incotro).Oprea s-a laudat cu ce a facut pentru pensionari, dar a reprosat lui Dogaru si Pricina ca nu au venit sa discute cu el desi ii chemase la dialog. Nici Dogaru nici Pricina nu au raspuns nimic pentru ca nu aveau ce. Adevarul e ca niciodata nu au dorit dialogul, pe ei ii interesa ca oamenii sa fie vesnic nemultumiti si sa plateasca cotizatia. Oprea a cerut SCMD sa vina cu un proiect de ordonanta pentru revenirea pensiilor la cuatumul din 2010 pentru cei la care au scazut , proiect pe care a promis ca va incerca sa il comnvinga pe primul ministru sa il adopte. Totodata a spus ca se va merge pe schimbarea sau modificarea legii. Va fi dat un comunicat in acest sens.
RăspundețiȘtergereDiscutiile au scos la iveala faptul ca lui Oprea ii e frica de DNA si incearca sa linisteasca spiritele, dar si faptul ca Dogaru nu a facut nimic pentru a discuta cu Oprea pana acuma, pentru ca nu il interesa.
Probabil Dogaru se va grabi acuma sa trambiteze ca datorita eforturilor sale continui a reusit sa smulga o promisiune lui Oprea. Dar ar fi o minciuna sfruntata, pentru ca el niciodata nu a acceptat dialogul cu nimeni, pe el in caracterizeaza politica pumnului ridicat sau urletele si legarile in lanturi .Intalnirea se datoreaza presiunii facute de sindicalistii din filiale care s-au saturat de inertia lui Dogaru si minsiunile aruncate de atata timp din care una a fost demascata chiar de Oprea, si impunerii ideii de a trece la discutii, pe care CD nu a mai putut sa o mai ignore.
Domnule Suciu, nu am fost in sala dar am si eu sursele mele. Asa cum iata , apar informatii si de la intalnirea de azi dintre delegatia SCMD si Oprea.Tot ce se spune in comentariu este adevarat.
ȘtergereCe dialog sa porti cu Oprea? Sunt complet dezamagit ca SCMD s-a dus la dialog cu personajul asta! Legea pensiilor nu poate ramane cum este, nici macar daca se va reveni, pentru cei carora le-a scazut, la cuantumul din 2010!
ȘtergereExista aici niste chestiuni de principiu care nu credeam ca vor fi abandonate. Un astfel de om nu poate fi creditat in niciun fel. Nu are ce cauta unde este!
Cum adica, pentru cateva sute de lei in plus, treceti cu vederea odiosenia personajului? Pai atunci sa ne calce toti pe cap, sa ramanem tara bananiera, sa vina in continuare toti limbricii in parlament, ca e bine...
Cand ai revendicari legea dialogului si a bunului simt spune ca inainte de a trece la lanturi pietre si scuipat , trebuie sa incerci mijloacele negocierilor. Daca suntem unde suntem acuma, dup[ 3 ani este si pentru faptul ca Dogaru mai intai a injurat si dupa aia a dat cu piatra. Dialogul pebntru el nu a existat, el se credea in poziti'ia de a dicta Nu poti reprosa cuiva ca nu te asculta daca tu doar urli si nu vorbesti. Cine nu intelege asta , nu are ce cauta intr-o lume civilizata.
ȘtergereCum sa vorbesti despre ce e corect si drept cu un personaj profund corupt, ca Oprea?
ȘtergereEu nu contest ca asa a fost, am informatii inca din trei surse, deci, jurnalistic se pupa. Ziceam doar ca e de admirat ca un om normal, cu coloana, sa suporte atata chin. Cat despre discutia oprea-Dogaru, doar acum am auzit. Ma voi interesa. In orice caz, lui gabita ii tataie fundul iar base abia asteapta sa-l prinda la stramtoare. Si daca-l prinde, nu-i va fi usor. Iata cum "frunza' e intre doua vanturi si are toate sansele sa cada.
RăspundețiȘtergereDa aveti dreptate, este cam speriat. si imi e teama ca nu e de cat o noua aburire, totusi Nu cred ca Oprea ar risca sa isi urce toata lumea in cap. Nu e prost, stie ca daca va dezamagi acuma, nu il va mai spala nici o apa. Nu cred ca risca. Inclin sa cred ca a facut ce a facut la intelegere cu Ponta, ca sa pozeze el in salvator si sa uite lumea de procesul recalcularii si Audit.Mai vedem . A aparut si comunicatul lui Dogaru. E mai .. linistit decat ma asteptam, dar nu a uitat sa dea " indicatii re'ioase" in doua ape, ca de obicei. Era bun de politcian .
ȘtergereAm fost in discutii acum doua saptamani...Am fost optimist ca vom mai primi doua saptamani amanare, ceea ce s-a dovedit gresit... ca sa nu amintesc de optimismul dumitale pueril ca se va rezolva intr-o saptamana...Acum ai primit raspunsul oficial, cum ca totusi va trebui sa mai astepti patru... cel putin. Extrapolez si iti spun ca optimismul dumitale exacerbat politic va trebui sa mai astepte si dupa interventia din 1 Aprilie a domnului Ponta care va prelungi termenul pana pe 1 IUNIE....
RăspundețiȘtergereDomnule Sbarnu, eu nu am spus ca se rezolva intr-o sap[tamana, eu am spus ca se va limpezi daca se va rezolva sau nu, adica vom primi un raspuns si vom mai clarifica intentiile guvernantilor. Nu am fost si nu sunt nici acuma convins ca se va rezolva , poate fi o noua amanare o noua aburire, pentru detensionarea situatiei, asa cum spuneam si in articol http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/03/02/intalnire-de-gradul-3-3228
ȘtergereOricum pot sa va spun ca urmeaza alti pasi . Nu stiu daca se va rezolva cu o ordonanta, dar stiu ca in mod cert luna asta vom avea un raspuns fara echivoc. Iti garantez eu asta. Repet, nu am spus ca se va rezolva, dar se va sti cum stam ca sa ne putem organiza pe ce e de facut.
Am avut o discutie acum doua saptamani cu ocazia "comunicatului".Mi-ai recomandat sa am rabdare o saptamana , ca se rezolva...Eu spuneam ca termenului de doua saptamani pe care l-a obtinut "comunicatul" ,i se vor atribui o amanare de inca doua. Iata ca nu sunt doua ci ,cel putin patru...Dupa aceasta amanare pe data de 1 APRILIE va veni si amanarea finului pana pe 1 IUNIE... SAMD! Din punctul dumitale de vedere tine steagul sus! Mai sunt si oameni fanatici...(nu neaparat PDL-isti)
RăspundețiȘtergereIata comuncatul CD in urma discutiilor purtate astazi:
RăspundețiȘtergereSubiect: Cu privire la actiunea de luni, 04.03.2013, in lumina discutiilor
purtate la Guvern astazi, 02.03.2013, orele 12.00 - 13.30
Domnilor colegi,
In urma recentelor evenimente, sambata, 02.03.2013, a avut loc la Palatul Victoria un dialog intre Comisia de dialog cu Guvernul a SCMD si reprezentanti ai Guvernului Romaniei, sub autoritatea d-lui viceprim-ministru Gabriel Oprea, coordonatorul domeniului aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Din partea SCMD, au sustinut obiectivele din memoriul alaturat, care urmeaza a fi inaintat conducerii USL, urmatorii: Col. (r) dr. Mircea Dogaru (presedinte), Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif (secretar general), Gl. Mr. (r). Constantin Nastase, Col. (r) Pricina Valeriu, Col. (r) Tudor Marian (vicepresedinti).
Analizand memoriul din perspectiva Guvernului, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea a aratat ca in perioada imediat urmatoare din luna martie se va realiza promisiunea USL din campania electorala, ca pensiile diminuate sa revina la nivelul celor din 2010, cu fonduri din bugetele institutiilor respective, fara a se utiliza resurse suplimentare de la bugetul de stat. De asemenea, in cadrul intalnirii s-a remarcat dorinta si disponibilitatea vice-premierului Oprea pentru rezolvarea problemelor privitoare la pensiile militare, in colaborare cu reprezentantii SCMD si cu cei ai Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ioan Cuza" (ANCMRR), printr-o lege a pensiilor millitare de stat, care sa fie aprobata de Parlament.
In aceasta situatie, va rog domnilor vicepresedinti de zone si presedinti de filiale sa fiti de acord sa limitam actiunea de luni la o delegatie care va purta discutii la sediul USL, cu ocazia inmanarii memoriului anexat, cu reprezentanti ai USL.
In acelasi timp, transmitem rugamintea atat membrilor de sindicat neimplicati, cat si altor persoane, sa nu participe la aceasta delegatie, deoarece obiectivele actiunii preconizate sunt pe cale de realizare. Daca, pana la sfarsitul lunii, constatam ca angajamentele asumate de dl. viceprim-ministru si, in repetate randuri, de catre liderii USL nu vor fi, din varii motive, realizate, vom actiona in functie de noile realitati.
Cu multumiri,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Din cate se vede, a disparut Vae Victis, acuma domnul Dogaru multumeste. Cui ?
ȘtergereHibernare placuta romani!
RăspundețiȘtergerePai cui sa multumeasca?.Filialelor(nu nominalizez ca se stiu filialele care au dus la acest dialog) care au pus presiune pe domnia sa, de a incepe odata dialogulul cu reprezentantii puterii pentru rezolvarea problemelor noastre. Daca ar fi deschis dialogului,ar accepta consilierea si ar asculta presedintii de filiale, toate s-ar rezolva in sindicat.Dragos Icleanu
RăspundețiȘtergereEu cred ca a mul;tumit filialelor Arges, Brasov, Botosani, Calarasi care i-au facut jocul actionand la doua capete. De fapt despre Calarasi e anacronic sa ma spunem filiala, am putea spune domnul PAUL iar despre brasov in curand vom spune grupul Mandu, cum se spune candva despre Calarasi grupul Paul. Deja domnul Popescu se vede mare comandant de osti, un fel de Hanibal ante portas, care ignorand realitatea, vrea sa se duca cu o delegatie de 20 de oameni sa inmaneze o hartie. Spune ca protesteaza impotriva l;ui Basescu, dar o face la portile USL. Asa cum asta vara Dogaru protesta impotriva Palataului Cotroceni in fata statuii LEUL sau a Palatului Vitoria. Ce naste din pisica, protesteaza la fel.
ȘtergereD-lor, daca nu era determinarea astora de a veni la Bucuresti si de a picheta, nu-si mai calca oprita pe inima sa cheme SCMD-ul, pe care-l uraste din toti rarunchii, la dialog. Iar Dogaru s-a dus acolo numai tras si impins din toate partile de Pricina, Nastase, Tudor (care spera sa capete un os de ros, si-l vor primi, pana la urma, desi nu merita nici cat negru sub unghie, nu-s decat niste oportunisti, total incompetenti profesional si impotenti moral, ca si Oprea, deci nimic bine cu ei pentru cei multi). Ponta este cel care realizeaza ca e groasa si l-a indemnat pe nasul lui iubit, (atat de iubit incat se sacrifica pe el insusi pentru nasul) sa dialogheze cu 'nebunii' de la SCMD.
ȘtergereToti vor doar sa traga de timp. Era mai bine ca pichetarea sa se faca. Daca Oprea ar fi inlaturat din politica (macar din aia 'mare') prin protestul rezervistilor, ar fi echivalentul unei mici revolutii, ar arata ca se poate, ar putea sa urmeze si altii, ar fi un inceput de curatire, s-ar da un semnal, ca in cazul Smurdului.
Dar ce sa inteleaga alde Icleanu si compania...?!!!
De fapt reprezentantii astia se gudura pe langa Oprea. Lupta lor pentru dreptate va inceta brusc atunci cand se vor vedea consilieri. Ca doar nu mai poti vorbi despre corectitudine si principii, legalitate, etc. din preajma lui Oprea! De fapt, poti, dar cine sa te creada! Daca nu era Dogaru, care, prin atitudinea lui destul de intransigenta, se pune in calea fericirii lor, de mult erau astia printre aia care ragaie multumiti digerandu-si pensiile de sute de milioane facute din condei pentru pupatorii fundului oprean!
ȘtergereFASCIMUL PARAMILITAR LA PORTILE ROMANIEI !
RăspundețiȘtergerePensile sunt extrem de importante. Ele merita sute de editoriale, filme si chiar un roman fluviu. Pe mine ma deranjeaza rau altceva....Creiarea unei miscari fasciste.
dogariene. Armata trebuie sa ramana neutra si apolitica. Dorinta lui M. Dogaru de a creia din militarii pensionari o miscare politica este extrem de grava...amintind de camasile negre, cenisii , verzi sau de alta culoare. Minerii sunt inlocuiti de fosti miliari.
In cazul in care Ponta nu se disociaza de gasca vor avea grija altii. Serviciile occidentale monitorizeaza
aceasta miscare para fascista. Sa nu uitam ca Hitler a inceput miscarea sa cu 6 oameni....
Stai linistit stimate patriot Horvath, militarii nu vor schimba niciodata culoarea kaki. Nu iti mai fa dumneata griji, Dogaru este o marioneta poate , dar militarii nu. Unii poate din servilism, se gudura pe langa el, dar aceia sunt prea lipsiti de personalitate ca sa poata face ceva. Pentru ceea ce spui dumneata e nevoie de oameni, nu de carpe, iar oamenii din reyerv] nu sunt langa Dogaru chiar daca unii fac parte din sindicat.
ȘtergereSTATI LINISTITI, MAFIA LUCREAZA:
RăspundețiȘtergereM. Of. nr. 0118 din 01 Martie 2013
Act nr. 139/01 Martie 2013
Decizie pentru eliberarea domnului Cătălin-Ştefăniţă Zisu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (201300118).
Primul-Ministru
Se pare ca domnul zisu va fi adus din nou de unde a plecat.
Pai daca prietenul lui, Oprea, e la putere, e normal, nu?!
ȘtergereDaca voi primi din nou pensia la nivelul anului 2010, gratie bunavointei acestui individ cu numele oprea,renunt la binefacere.Dupa ce m-a umilit ajustandu-mi pensia, acumn ma recompenseaza dandu-mi dreptul pe care mi l-a luat. Acest individ trebuie izolat,sa nu mai aiba tangenta cu armata pe care a pacalit-o inca de cand era activ.Prefer calea justitiei.
RăspundețiȘtergereNu intelegeti. Oprea nu va da inapoi pensia ca sa repare o greseala, nici ca sa faca un gest caritabil, ci ca sa va cumpere si sa nu mai strigati ca cereti pedepsirea vinovatilor. Creedeti cumva ca brusc, tocmai acuma s-a decis sa faca gesturi de caritate din bugetul guvernului ? Apropo de justitie, carei justitii va veti adresa, celei a lui Ponta sau celei a lui Băsescu? Amandoua il vor scoate basma curata pe Oprea.
RăspundețiȘtergereCred ca ar trebui sa-ti revizuiesti atitudinea fata de "vicepremierul care raspunde de domeniul aparare, ordine publica si siguranta nationala."
RăspundețiȘtergereDogaru a dat un OZU care inseamna "ciocu mic luna asta":
"Stimati camarazi,
Ne aflam la un pas de atingerea obiectivelor noastre imediate, dar si la un pas de esec, datorita temerilor, zvonurilor "binevoitoare" la care suntem supusi, sau disperarii acelora dintre membrii nostri, care se afla in cele mai dificile situatii din punct de vedere al supravietuirii zilnice.
In numele unitatii sindicatului, ii rog pe toti membrii sa se abtina de la orice fel de comentarii, luari de pozitii, exprimari de opinii, in aceste zile."
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
Pai sunt de acord, sa tina ciocu mic tot timpul nu numai aceste zile.
RăspundețiȘtergereDin comunicat reiese ca el e singurul care are dreptul sa vorbeasca. Voi trebuie luna aceasta sa va puneti lacat la gura caci altfel banuiesti pe cine o sa arunce vina esecului ?
RăspundețiȘtergere"In virtutea Statutului, presedintele si nu altcineva, reprezinta, legal, la negocieri, sindicatul.
Fac inca odata precizarea ca retrag caracterul de pichetare a actiunii de maine, care va ramane doar o actiune de negociere.
Memoriul va fi prezentat de d-nii vicepresedinti ai CD, reponsabili de zone si presedintele Filialei 1 Brasov, in calitate de organizatori. Celelalte persoane care vin ca insotitori ai delegatilor imi vor acorda tot sprijinul pentru a stopa orice tentativa de denaturare a activitatii si a-i obliga pe eventualii reprezentanti de presa sa relateze corect, obiectiv, ce dorim, si nu ca de atatea ori pana acum, intentii si declaratii care nu ne apartin.
Grupul de sustinatori ai delegatilor va da dovada, si aceasta este o alta rugaminte, de disciplina stricta, pastrarea tacerii pe durata activitatii fiind obligatorie."
se referă la cei cre vor fi in delegatie.
Ștergere