Văd că deşi lucrurile au început să se mişte, oamenii sunt ţinuţi în continuare în beznă. Scriam acum câteva zile despre Războiul celor două proiecte. Nu o făceam nici atunci şi nu o fac nici acum pentru a lovi în cineva ci pentru că – aşa cum am spus şi în faţa domnilor senatori – pe lângă dezinformare, cel mai mult loveşte în noi lipsa unei informări corecte.
Spuneam în materialul precedent că nici una din variantele apărute acum câteva zile nu este în sprijinul pensionarilor loviţi de revizuire decât parţial şi cu capcane de neacceptat.
Ambele variante susţineau că „Cuantumul pensiilor stabilit potrivit alin 1-3 se menține in plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii conform prevederilor legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010” ceea ce nu mai semăna de loc a revenire la cuantumul din 2010 ci cu o indexare anticipată, un fel de împrumut care va fi plătit prin îngheţarea indexării pe o perioadă care va fi diferită de la individ la individ în funcţie de diferenţa dintre actualul cuantum şi cel de la nivelul anului 2010. Proastă variantă, care în nici un caz nu va putea fi numită reparare a unei legi nedrepte ci doar o aburire a unor oameni care cer nişte bani, nu îşi apără nişte drepturi.
La fel de ciudată era şi motivarea proiectului de lege, care aşa cum am mai spus practic urmăreşte prin tot ceea ce susţine, nu dreptul nostru de a primi pensia în spiritul respectării art 15 alin 2 din Constituţie şi a Deciziei nr. 375/2005a CCR, ci doar stabileşte faptul că vor fi aduse la cuantumul din 2010 pensiile care datorită lipsei unor date (din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării acestora în timp) nu au putut fi recalculate corect, ceea ce este o mare capcană.
Este o capcană pentru că:
- Practic prin această motivare se amintesc doar o parte din nedreptăţile comise în cadrul procesului de recalculare nu se aminteşte nimic de modul în care au fost strânse datele, de neprofesionalismul celor care au concurat la acest proces, de modul în care a fost aplicată HG 1019/2010, NICI DE ABUZURILE COMISE DE UNII DINTRE SUBORDONAŢII DIRECŢI AI MINISTRULUI APĂRĂRII LA ACEA VREME. Şi acestea constituie cauze ale nedreptăţilor comise prin procesul de revizuire, nu doar apele, igrasia şi şobolanii din spaţiile de depozitare.
- Această motivare dă posibilitatea celor ce se vor juca din nou cu pensiile şi vieţile rezerviştilor să revină oricând doresc cu o nouă decizie de revizuire spunând că au găsit documentele şi deci cuantumul este cu totul altul, dar în mod sigur scăzut substanţial.
- Această motivare practic consfinţeşte fără dubii şi de necontestat un singur lucru şi anume acela că nu există fraudă şi nici vini umane, toate problemele au fost create de condiţiile de depozitare care au dus la deteriorarea sau pierderea datelor, deci cei care au provocat atâta durere, nedreptăţi şi pierderi de vieţi omeneşti, pot sta liniştiţi, LEGEA E DE PARTEA LOR.
- Decizia 375/2005 a CEDO care prevede că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare;
- Art. 15 punctul 2 din Constituţie, care spune că:” Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Deoarece legea 263 nu este o lege penală, aceasta nu se putea aplica retroactive;
- Decizia Curţii Constituţionale nr 120/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 204/2007 care prevede că „În cazul în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti aceasta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”;
Mergând pe neajunsurile proiectului nu pot să nu re semnalez faptul că în proiectul al doilea există două articole care se bat cap în cap, respectiv punctele 3 şi 5 de la articolul 1. Punctul 5 se referă la ceea ce spuneam mai devreme, şi anume faptul că pensia revenită la nivelul din 2010 practic îngheaţă pe termen nedeterminat, fiind de fapt un împrumut sau o indexare anticipată care insă blochează orice altă indexare până la recuperarea împrumutului, iar punctul 3 spune că “măsura indexării pensiilor cu 4% stabilită prin QUG nr.1/22.01.2013 se aplică corespunzător şi acestor pensii rezultate în urma calculului prevăzut la alin (2).” Păi nu se poate şi popă şi hoţ iar dacă unor amatori amănuntul le scapă, lui Gherghina în nici un caz nu îi va scăpa catastrofa şi odată ajunsă la el această varianţă, nu îi va fi greu să elimine punctul 3 pe motiv că nu respectă punctul 5 şi ghiciţi cine va pierde?
Să îmi fie cu iertare dar aceste lucruri nu mi se par greşeli sau scăpări.
Nu mai menţionez faptul că introducerea în această lege a unei prevederi legate de L-329 este imposibilă din punct de vedere procedural pentru că nu poţi da o lege care să modifice în acelaşi timp două legi cu aspecte diferite, chiar dacă are în vedere aceeaşi categorie socială, deşi şi asta e suficient de vizibil, spun numai că această lege era deja dată în studiu Camerei Deputaţilor, comisiilor de Buget finanţe şi Muncă, pe data de 05.03 2012 iar introducerea ei pe un alt proiect de lege ar fi stârnit în cel mai fericit caz zâmbete ironice.
Convins de justeţea celor cuprinse aici şi văzând că pe blogul sindicatului nu mai spune nimeni nimic despre cele două variante, iar pe blogul unei filiale apăruse o altă variantă care prezenta varianta 3 cu proiectul 2 dar motivarea variantei 1, am sunat şi eu un vicepreşedinte de sindicat şi am primit următoarele detalii:
- Ambele variante de proiect aparţineau conducerii SCMD, pentru ambele se discutase dar în două părţi, pentru varianta în 3 puncte cu vice prim ministrul Oprea, iar pentru varianta în două articole, cu ministrul Duşa;
- Varianta a doua, cea în două articole, incluzând şi articolul cu L-329, era ultima convenită, dar se pare că îşi mai băgase cineva creionul prin ea după ce fusese convenită;
- Nici una din variante nu este finală, marţi, 12.03. (azi în ziua în care scriu) se merge la guvern sau Parlament pentru a se discuta pe baza unui proiect definitiv;
- Cele arătate de mine vor fi studiate şi luate în calcul;
- După ce se va stabili varianta finală, se va înainta proiectul la Parlament;
Continuarea aici :
Din nou dezinformare sau doar ne informare?
Trecerea timpului este favorabila decidentilor; intre timp mai crapa o companie, compania se face batalion, batalionul regiment si uite-asa, cand se ajunge la divizie nu mai e cine sa profite de lege. In ritmul de 300 pe luna (care se accelereaza), in cinci ani nu mai sunt pensionari cu pensia taiata... Si nici USL...
RăspundețiȘtergereLa multi ani,sanatate,bucurii si sa fii iubit!
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI, uai puleaska !
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani, Marine!
RăspundețiȘtergereTot ce poate fi mai bun si bine, alaturi de cei dragi!
La Multi Ani Don' Neacsu, sanatate si fericire tie si celor dragi!
RăspundețiȘtergereDomnule Neacsu, La multi ani cu sanatate si bucurie! Sa-i lasam dracului de politruci si sa ne traim viata, cat mai avem.
RăspundețiȘtergere