Doamna Deputat Alina Gorgiu, iniţiază o serie de discuţii cu sindicaliştii militari din Bucureşti, sprijinită (bănuiesc)şi de Elena Cobuz, fostă şef department Juridic al SCMD fostă membră a CD, consiliera domnişoarei deputat.
Astfel de întâlniri dar numai ale unor membri USL mai concret ai PNL au mai avut loc şi prin alte garnizoane, printre care şi Craiova.Să fiu sincer, nu bag mâna în foc că nu a fost doar o plimbare pe bicicletă, dar de data asta, totuşi, lucrurile sunt mai serioase pentru că la întâlnirea cu sindicaliştii participă senatori şi deputaţi din Comissiile de apărare, deci actiunea se vrea una foarte serioasă, cu factori de răspundere, care decid în comisiile de specialitate ale celor două camere ale Parlamentului, soarta noastră şi a “Defunctei Armate Romane” cum foarte plastic se exprima cineva .
Iată comunicatul:
“ joi, 29 septembrie 2011
Doamna deputat Alina Gorghiu organizeaza o intalnire intre rezervistii militari din Bucuresti si reprezentanti ai Comisiilor de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat si Camera Deputatilor
Stimată doamnă
Stimate domn,
Vă invit alături de colegii mei din comisiile pentru apărare şi siguranţă naţională, la o întâlnire de lucru pentru îmbunătaţirea şi crearea unui cadru legislativ coerent, dedicat dumneavoastră.
Vă propunem ca subiecte de discuţie: statutul de rezervist, drepturile pe care le aveţi la finalul unei cariere al cărei succes a fost dublat de greutăţi, privaţiuni, riscuri şi sacrificii, precum şi obligaţiile pe care le are statul român faţă de dumneavoastră.
Vă aştept cu propuneri concrete, pe care să le promovez mai departe, sub forma unor iniţiative legislative, cu idei şi sugestii, atât în privinţa vieţii de rezervist militar, cât şi în ceea ce priveşte problemele pe care le întâmpinaţi în sectorul în care locuiţi.
Întâlnirea, la care au confirmat participarea fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu, Preşedinte al Comisiei senatoriale pentru Apărare, Vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru şi Preşedintele Comisiei pentru Apărare a PNL, Corneliu Dobriţoiu, va avea loc la Palatul Parlamenului, sala Grupului PNL, ora 16:00. Accesul se va face dinspre Parcul Izvor pe la intrarea S1, începând cu ora 15:00.
Rezervistii care doresc să participle sunt rugate să confirme prezenţa până luni, 03.10.2011, orele 10.00 la următoarele date de contact:
◦Alexandra Bogdan – 0729 806 313; bogdanalexandra@yahoo.com
Vă mulţumesc şi vă aştept cu drag!
Deputat Alina Gorghiu,
Secretar al Comisiei Juridice, de Disciplina si Imunitati
Preşedinte al Comisiei Juridice PNL
Telefon : 0722.587.667,
Adresă e-mail : deputat@alinagorghiu.ro”
Ei bine, având în vedere faptul că cei cu care urmau să se întâlnească sindicaliştii sunt cei enunţaţi, mă aşteptam ca cei din conducerea sindicatului să facă apel la sindicalişti să participe în număr cât mai mare la eveniment. Când citesc însă precizarea domnului Dogaru, mi-au căzut şi ultimele fire de păr din creştet. Ceea ce am citit nu mai lasă nici o urmă de îndoială, domnul Dogaru acţionează sub impulsurile primitive , dictate de orgoliile proprii şi personale, fără nici o legătură cu logica, fără nici o legătură cu interesele sindicaliştilor. Iată precizarea :
„PRECIZARE A PRESEDINTELUI SCMD, Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Deoarece la acţiunea de mai sus, organizata de către doamna deputat PNL Alina GORGHIU, nu a fost invitat oficial SCMD, nici Filiala Sector 5, prin preşedinte, invitaţia fiind generala către rezerviştii din Bucureşti, membrii SCMD din Capitala pot participa individual, daca doresc, in calitate de rezervişti, prezentându-şi la respectiva activitate punctele de vedere personale.
Deci, deoarece Măria sa DOGARU Mircea nu a fost invitat cu surle şi trâmbiţe, nu i s-a făcut invitaţie tipărită scrisă în fir de aur, şi nici doamna plutonier major Petcu, şefa filialei sector 5, soţia domnului general Petcu, şi mai ales deoarece în activitate este implicată o membră a sindicatului demisionară din Comitetul Director, care posibil îi va lua faţa ca iniţiatoare probabil a acestui eveniment, domnul Dogaru dă pas şi atrage atenţia sindicaliştilor că dacă vor merge la activitate, o fac în nume propriu, ca simpli cetăţeni, nu pot da declaraţii în numele sindicatului, deci domnişoara deputat şi membrii comisiilor de Apărare nu vor putea marca o activitate cu sindicatul, doar cu “Nişte ţărani„ de Dinu Săraru.
Asta zic şi eu apărarea intereselor sindicaliştilor militari ! Aşa da domnule Dogaru, tot aşa şi în curând veţi rămâne doar cu “Trei dinţi din faţă” de Marin Sorescu .
De fapt nu e prima oară când domnul Dogaru aşteaptă invitaţie la nuntă, dacă vă amintiţi aceeaşi replică o avea şi când era vorba de acţiuni comune cu alte sindicate. Îmi amintesc că atunci când poliţiştii protestau în faţa Cotrocenilor, Comitetul Director spunea să nu răspundem la provocări. Nu îi plăcea domnului Dogaru, pentru că ne luaseră poliţiştii faţa. Dacă acest sindicat va fi condus în continuare de orgolii şi ambiţii izvorâte din frustrări şi complexe de birou, vom ajunge de râsul lumii, ne vom izola şi nu va mai coopera cu noi decât cine ştie ce grup de janitori.
Puneţi mâna şi gândiţi oameni buni, că nu doare !
@marin de la nicu
RăspundețiȘtergereVarule draga ,se pare ca asta a luat-o rau pe aratura. Mai ,pe cand credeam ca poate o sa iasa o treaba ca lumea(stiam de actiune deoarece varul meu e senator si mi-a spus ca a pornit din nou initiatriva legislativa de a anulare a legii 329 CU ALTA PRIN CARE SA NU MAI FIM AFECTATI), HOP SI DOGARU CU PLETELE IN VANT SE DA CU CURUL DE PAMANT. De data asta sunt nervos pe bune. Am tot cautat sa-l inteleg ,sa-i mai acopar porcariile ce le scoate pe nari dar se pare ca trebuie sa ne debarasam urgent de el. TREBUIE CA SINDICATUL SA DEVINA PUTERNIC PRIN OFITERI ADEVARATI, CARE AU CONDUS CEVA IN VIATA ASTA (nu roaba prin arhive). Nu stiu daca ai vazut,pe la noi am cam lasato moale cu dogaru. suntem alaturi de sindicat DAR NE PROPOVADUIM IDEILE SI ACTIUNILE PROPRII. Prin discutiile civilizate LE-AM ARATAT MULTOR CIVILI CUM AU FOST "TRADUSI' DE PROPAGANDA LUI BOC SI OPREA. S-au convins multi de NECESITATEA STRANGERII RANDURILOR ALATURI DE NOI. Din informatiile mele, d.na gheorghiu e o "tipa" bine intentionata , CU CLENCI LA PUBLIC SI MAI ALES IN SFERA JURIDICA. Ea e constienta ca daca -i"iese "treaba ', ARE ASIGURAT UN NOU FOTOLIU DE PARLAMENTAR. Fata chiar ar merita(cred). DAR CE SA TE FACI CU BOII(" CA BOU-I BOU N-AI CE SAI FACI,EL MAI IUBESTE SI ALTE VACI)IAR MI-AI STRICAT SEARA MARINE, Fu..l in aripa de gangavit!
Fara injuraturi vere .
RăspundețiȘtergereMai nu stiu, ce sa mai spun . Eu nu ma mai enervez de mult, dar stau si ma tot intreb cum poate inca sa prosteasca atata lume si cat va trebui sa treaca sa inteleaga oamenii astia ca ori se schimba politica ori e nevoie sa schimbe pe cel ce o dicteaza.Era o vreme cand si tu spuneai ca sa o las mai moale. Vere, somnul ratiunii naste monstri. Daca o lasi mai moale ajungi in prapastie cu fiecare pas, cu fiecare " lasa ca vedem noi".
Poate Elena Cobuz ne va lamuri cum este cu aceasta atitudine a lui Dogaru, de unde refuzul asta si care este raspunsul acelor senatori fata de acest refuz al conducerii sindicatului ? Si poate ne spune si Filiala Craiova care a semnat un protocol cu USL ce spune de acest spate intors de Dogaru care isi bate astfel joc de efortul lor.
RăspundețiȘtergereInteresant. Uite cum multumeste Dogaru filialei Craiova pentru ca i-au executat ordinul si l-au discutat pe Neacsu, le da peste cap protocolul cu USL. Dumnezeu e sus si vede.
RăspundețiȘtergerePSL
Marine mai bine puneai un fazan si nu un curcan!
RăspundețiȘtergereMai Neacsule, Dogaru ,, moare ,, pe limba lui. si ii dau dreptate si varutului care spune ca SCMD trebuie condus de ofiteri care stiu ce acela act de comanda. Aici a nu se intelege obligatoriu generali.
RăspundețiȘtergereElena e fata faina si poate sa o consilieze pe Alina in multe probleme, dar si ea are nevoie de consiliere in ceea ce priveste activitatile din armata. Fiindca vreau sa cred ca nu ne gandim doar la rezervisti ci si activii trebuie atrasi dar si protejati de legile sau proiectele imbecile. Deci trebuie ajutata si Elena .
In alta ordine de idei ce ne facem cu cei ale caror pensii au crescut mult. Cum sa le explici ca legea asta este cah...? Cum sa ii atragi in actiunile pentru recastigarea drepturilor prevazute de LEGEA NOASTRA ? Precizez ca pensia mea a crescut, dar eu vreau legea cu care am trecut in rezerva ! Asta ca sa nu mamuste vreunul....
Micutu
RăspundețiȘtergereAi dreptate.
Partea proasta este ca domnul Dogaru nu vrea sa inteleeaga ca merge pe un drum gresit si nici ca nu e facut penstru acest tip de munca. I se baga limba in ureche ca el este unicul cunoascator al adevarului si toti cei care spun ca nu e asa sunt dusmani personali sau dusmani ai poporului, sau pusi de altii sa il dea jos, pentru ca e prea bun . Asta e pretul puterii. Orbirea si cultul personalitatii.
In plus , este atat de convins de rolul divin incat nu vrea sa renunte chiar cu riscul de a desfiinta si sindicatul. Orgoliul si dorinta de a conduce sunt mai puternice decat dorinta de a face din sindicat un adevarat bastion al luptei pentru aparararea drepturilor militarilor. Acest ultim gest dovedeste mai mult decat orice unde poate duce orgoliul. Neaga prin acest gest chiar si scopul pentru care spune ca a creat acest sindicat. Este pur si simplu cea mai mare prostie pe care a putut-o face vreodata.
In ceea ce o priveste pe Elena, are si ea nevoie de muuuuulta consiliere pe mai multe aspecte. Parerea mea. Eu i-am spus de mult, dar cam degeaba . Se pare ca nimanui nu ii convine cand i se spune ca greseste asta face parte din natura umana, toti avem acest microb.Din pacate ea mai are si alt microb, dar nu e treaba mea, este problema ei personala, nu ma afecteaza deci nu ma intereseaza.Ce se intampla cu SCMD -ul insa ma afecteaza si de asta iau atitudine .
Stelian P.
RăspundețiȘtergereMai crede cineva ca scopurile lui Dogaru sunt sindicale ?
Urmariti fara prea mare atentie ce spune el de doi ani si comparati spusele sale cu cele ale altui doctor dus cu pluta: Vadim.
Sa plingi ca ti-ai pierdut ONOAREA si PATRIA in dec. 89 (care onoare si care patrie, cele comuniste ?) e o afirmatie pur politica, nu sindicala. Vreti revenirea la „valorile” comuniste ? OK, dar atunci faceti un partid, nu un sindicat.
Din 10 doleante sindicale 9 sunt simple si clare:
- JOS !
E OK, dar pentru un partid, nu pentru un sindicat.
Sa ceri moartea unei institutii financiare internationale e o afirmatie politica, nu sindicala.
Sa ceri desfiintarea unor institutii fundamentale ale statului e o cerinta politica, nu sindicala.
Sa doresti infiintarea functiei de senator pe viata e o cerinta politica, nu sindicala.
Sa vorbesti in numele TUTUROR cetatenilor e o atitudine politica, nu sindicala.
Sa le spui oamenilor cu cine sa voteze e o atitudine politica, nu sindicala.
Ma opresc aici cu exemplele dar am mult mai multe. Revin doar la prima intrebare:
- Mai crede cineva ca scopurile lui Dogaru sunt sindicale ?
Elena Cobuz, mi-a trimis prin mail un mesaj pe care sa il postez pe acest blog.
RăspundețiȘtergereImi fac datoria si postez in glhilimele mesajul ei :
"Marine,
Nu stiu ce se intampla, dar nu mai pot posta pe niciun blog si mi s-a facut praf si mail-ul (yahoo).
Te rog posteaza tu pe blog la tine mesajul acesta: nu am nimic deosebit, nu am nevoie de ajutor, sunt doar mahnita, foarte mahnita. Si atat.
ELENA"
Nota : Tot mai multa lume se plange ca nu mai poate posta comentarii pe blogul lui Burcu, vad ca si aici la mine. Si mie mi se intampla sa nu mi se primeasca mesajul uneori. Dar am gasit solutia. Reintru si ma loghez pe blog si dupa ce m-am relogat , mi se primeste mesajul.Deci recomand cei care au adresa de blog sa aplice aceeasi metoda. Cei care nu au adresa de blog si postau doar ca anonimi, e posibil sa nu mai poata posta .. probabil este ceva de la Google.
Vezi mai Marine ce patisi, daca taiasi capul curcanului? Nu mai merg comentariile. E stravezie "aluzia" la capul disparut al curcanului!Si tare de tot!
RăspundețiȘtergereVictore.
RăspundețiȘtergereCurcanul ala spune ca fieacare pasare pre limba ei piere, oricat de ingamfati ar fi.
Corect!
RăspundețiȘtergeredaca doriti pensie ocupationala , o regasiti in varianta boc , inclusa in legea unitara a pensiilor .
RăspundețiȘtergereevident , varianta lansata initial de d-nul voiculescu , in anul 2007 , pe cand vorbea de "pensiile nesimtite".
tot la pensia ocupationala se refera si basescu , atunci cand spune " pensionarii de astazi vor sadi un copac , la umbra caruia nu vor sta ..."
tupak amaru
Da, legea lui Boc admite sau aminteste ceva de pensiile ocupationale dar acestea au fost admise numai pentru.. magsitrati. Ca asa e in tenis.
RăspundețiȘtergereStelian P.
RăspundețiȘtergerePrin DECIZIA nr. 1 din 30.09.2011 sindicatul anunta ca „Birourile operative ale filialelor SCMD vor soma membrii de sindicat debitori ai obligatiei de plată a cotizatiei ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea somatiei, să achite cotizatiile restante, cu mentiunea că în caz de nerespectare a termenului scadent, membrii în cauză vor pierde drepturile si facilitătile acordate de Statutul SCMD si se va proceda la retragerea dreptului de reprezentare al SCMD în instantele judecătoresti pe procesele de anulare a deciziilor de recalculare sau revizuire a pensiilor militare de stat.”
S.C.M.D. FILIALA 1 ALEXANDRIA anunta pe blogul propriu ca un numar de 77 de membrii nu si-au achitat cotizatia pentru anii 2010 si 2011 si ca nu mai sunt reprezentati in instanta.
Aproape toate filialele dau anunturi asemanatoare. Oare citi supusi mai are fuhrer-ul dogarian ?