" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
sâmbătă, 29 octombrie 2011
Inversarea procesului logic
Ultima ieşire pe post a preşedintelui României, ultima declaraţie şi adresare în faţa naţiunii, exprimată cu indignare faţă de atitudinea Parlamentului României, a Senatului mai bine zis, este-dacă ne luăm după cuvinte, fără să vedem din gura cui vin - un îndemn la destabilizare, un îndemn la lovitură de stat, la dărâmarea instituţiilor statului. Domnul Băsescu vrea nici mai mult , nici mai puţin , să dizolve Senatul României sau să îl ignore pur şi simplu, dând ordin Guvernului să treacă legile mult dorite de coaliţia aflată la guvernare-cea a asigurărilor sociale şi cea privind promovarea la ICCJ - prin asumare guvernamentală. Şi pentru a îşi justifica abuzul, denunţă blocajul din Senat, blocaj practic declanşat cu intenţie de senatorii puterii, pentru a obţine ceea ce altfel nu poate obţine.
De altfel, nu e prima oara când se propune evitarea căilor legale şi normale de legiferare .” Dacă nu deblocaţi activitatea Parlamentului şi nu adoptaţi cele trei legi de interes naţional, nu vom obţine acordul cu FMI şi atunci veţi fi făcuţi responsabili de stadiul critic în care va ajunge România-spunea şi în Noiembrie 2010 , Traian Băsescu “. O altă ameninţare, un alt Bau Bau, o altă schimbare a logicii şi transferare a responsabiulitâţii şi incompetenţei pe umerii altora prin manipulare, cu scopul de a obţine atingerea scopurilor personale şi de grup.
De data asta, domnul Băsescu este mai tranşant: “Senatul in ansamblul lui, cu tot cu presedinte, s-a compromis. Să refuzi sa adopţi legea de promovare la ICCJ e descalificant - nu se punea decât problema eliminarii cumetriilor”…
Dacă această propunere ar fi venit din partea altcuiva din afara arcului guvernamental, în secunda doi , i-ar fi bătut mascaţii la uşă pentru încercare de destabilizare a ţării, atac la adresa instituţiilor statului, ameninţarea democraţiei şi a statutului de drept instaurat prin vot de către popor. Aceleaşi fapte, săvârşite de şeful statului sunt interpretate de cel ce le săvârşeşte drept încercări de salvare a naţiunii, ba mai mult, unica şansă de salvare. Este din nou scos pe piaţă Bau-Bau , opoziţia este duşmanul poporului, Senatorii, de la cel cu ţâţa în gură până la cel cu barba sură ( în mărinimia sa, marinarul nu extrage senatorii puterii, pentru că oricum nu îl interesează soarta altuia decât a celor din propria familie şi cumetrii), plecând de la şeful senatului. Bine înţeles că nu se punea la fel problema şi dacă era vorba de cealaltă cameră a Parlamentului. Acolo, spre deosebire de Senat, când nu există cvorum, se… inventează, doamna Anastase nu are nici o problemă în a vota legi cu 30% din deputaţi în sală, se descurcă, nu ca „ prostovanul “ de Geoană, care nu e în stare să transforme 80 în 170.
Deci Seful Senatului este duşmanul ţării pentru că nu ştie să voteze legi ca Roberta Miss România. Asta încearcă să ne convingă Băsescu într-o atitudine de indignare furibundă.
Acuma dacă încercăm să aflăm de ce este atât de supărat domnul Băsescu, ajungem la mărul discordiei tuturor râzboaielor din lume . It ‘s all about money, money , money!
De ce îl doare sufletul pe domnul Băsescu legea privind promovarea membrilor ICCJ ? Pentru că vrea să facă o reformă juridică reală? Aşa zice dânsul, dar adevărul este puţin abscons. Răspunsul este dat tot de dânsul în aceeaşi zi în care a luat foc pe subiectul legilor . Statul Român pierde procese împotriva cetăţenilor, pe bandă rulantă.Domnul Băsescu se plânge că statul roman trebuie să plâtească 9 milioane de Euro cetâţenilor prin procesele pierdute ,şi chiar mai mult, se câştigă în instanţă procese impotriva statului român pe o lege declarată constituţională de către CC. Aici e supărarea domnul prezidente, faptul că mai există instanţe care nu fac aport la ordinele sale , pentru că se supun altor cumetri sau cumetrii ( poate cumătra Dreptate ). Trebuie să recunoaştem că un asemenea afrond nu trebuie tolerat. Adică cum, a fost dânsul în stare să îşi subjuge prin şantaj , ameninţare şi cumpărare marea CC, cel mai înalt for şi nu poate să facă la fel cu ICCJ? Aşa ceva este intolerabil. Dacă trebuie, ne impunem voinţa prin asumare , sau chiar desfiinţarea Senatului, care se opune cu neruşinare. Nimic nu trebuie să stea în faţa … voinţei supreme.
Deci tot teatrul cu rusinosul Senat are ca scop subordonarea ICCJ care mai îndrăzneşte să dea sentinţe împotriva abuzurilor guvernului şi care pe ici pe colo mai dă dreptate câte unui amărât de cetăţean , aşa, ca să mai rămână o rază de speranţă şi românului. Domnul Băsescu însă va avea grijă să suprime şi această rază. Se spune că din cauza scumpirii carburanţilor şi crizei mondiale, luminiţa de la capătul tunelului, s-a stins.
Aştept să văd când va certa şi va schimba Domnul Băsescu şi membrii CEDO pentru că au nesimţirea de a da verdicte împotriva legilor Boc. Pasul 1 a fost făcut, pe aeroportul Otopeni, când a criticat preventiv Comunitate Europeană , Banca Mondială, pentru că nu se supune dorinţelor sale.
Toată această manevră nu are alt scop decât subordonarea totală şi necondiţionată a judecătorilor la toate eşaloanele pentru a-l feri de orice surpriză şi de eventuale pierderi în instanţă. Iar pentru asta , nu se dă în lături şi distorsionaeză adevărul, inversează logica, justificând actul abuziv prin încercarea de a evita corupţia şi cumetriile din justiţie când de fapt ceea ce urmăreşte este impunerea cumetrilor proprii în fruntea justiţiei la toate nivelele. Nu m-ar mira să aflu că Fât Frumos cel Mondial, ăstaaaaaaaa, cum îi spune, cumâtrul ăstaaaa, hă hă hă, să termine dreptul la o facultă privată şi să fie numit în fruntea ICCJ. Nimic nu m-ar mira la Băsescu.
Un comentariu:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Da ,da, la ce face si cum face asta, nimic nu te mai poate mira.Da n-ar fi mai bun de presedinte la CC? Cum care CC? Comitetul Central. Pardon, CC-ul ala n-avea presedinte. Dar nu conteaza. Partid unic sa fie, ca se rezolva
RăspundețiȘtergere