Pantofii lui Junker

Anul ăsta a dat benga în oamenii politici sau  poate dracu  s-a dat și el peste cap și ori e derutat, ori și-a ieșit din mână și își bagă altcineva coada și în treburile lui.
Până acuma era clar, politica își urma cursul ei, apa curgea ca un râu la șes, nici pietrele nu erau mișcate din matca.
La britanici conservatorii și laburiștii se roteau frumos, fără să se încurce unii pe alții, aștepta fiecare frumos în banca lui să îi vină rândul, nu își puneau bețe în roate, doar mai făceau din când în când mișto unii de alții, cu deja tradiționalul umor britanic prin parlament, prin media, seriale cu înțepături mascate marca  Benny Hill, sau pe față, marca Yes Minister dar pana acuma britanicii nu și-au pus bețe în roate unii altora, interesul nației  a depășit orice alte interese. Acuma parcă trag unii hăis și alții cea, nu mai au răbdare, își pun bețe în roate uitând că au un interes comun.
Marele strategic intrat și el în vrie. Adevărul e că cu un președinte ca Trump nici nu se putea altfel. Nicicând SUA nu a avut un asemenea exemplar la cârmă și dacă asta au votat cu adevărat americanii și nu a fost ales și el pe facebook, atunci măcar o rotiță s-a dereglat în celebrul sistem American cu care se lăudau până acuma. Că tot vorbește lumea despre amestecul rușilor în alegerile din SUA, se pare că Trump este întruchiparea lui Elțîn și Jirinovski, la un loc, doi în unul că ăștia nu se satură așa ușor. Cu Trump la volan, SUA nu putea să intre decât în ce a intrat, adică un blocaj politic, social și financiar, iar lucrurile sunt abia la început.La americani nu zidul cu Mexic sau retragerea din Siria constituie problema astea sunt  doar expresia crizei prin care trec,problema adevărată este către ce se îndreaptă societatea,  ce vor ei cu adevărat, pentru că până acuma nu i-a interesat nici pe ei, au mers așa cum le dictau marii lideri de la Casa Albă sau  cei din umbră, convinși că totul se face spre binele marii națiuni, în cel mai pur stil American. Acuma însă s-au trezit că visul american nu mai e visul comun, iar politica polișistului universal nu le aduce liniște în casă pentru că polițistul când vine de la muncă acasă, vine cu problemele, stresul, frustrările acumulate pe străzile pe care a patrulat, vărsându-și nervii pe familie, sau nemaiavând chef să se ocupe de copii și de nevastă. Riscurile meseriei.
În Franța, cea mai comunistă țară capitalistă, țara cu cea mai organizată și corectă(până acuma) activitate sindicală, niște cetățeni au ieșit în stradă să protesteze pentru impunerea unor taxe. Dar pentru că nu avuseseră și nu au suficiente probleme cu ”francezii de peste baltă” aduși de ei sau cu emigranții împinși de ”prieteni”, s-au gândit ei, sau poate alții, să își bage niște calupuri de trotil sub scaun și să te ții jocuri de artificii. Și uite așa, de la un chibrit a luat foc toată șandramaua. Bineînțeles că, urmând experiența și procedurile ”standard” implementate de ei și de alții în țările ”surori” mai mici, focul a fost ațâțat și apoi dirijat către alte  ”gospodării” s-a turnat gaz, s-a turnat benzină, iar acuma nici dracu nu mai știe cine face jocurile, încât francezii se dau cap în cap. Toți dau vina pe alții, revendicările au atins alte domenii, pretențiile s-au diversificat încât la câte interese și cozi sunt băgate, se pare că Bastilia se va reclădi și dărâma din nou și tot nu va fi suficient.
Parlamentul European, mama mamelor copiilor Europei, mama- marea democrației noastre, se zbate și ea între socialiști și populari, ca săracul Junker între Teatcher și Ballantines,  dând sancțiuni, mângâind, certând, ”emcevind” după cum bate vântul.
Întreaga Europă pare că se încalță cu pantofi luxemburghezi, de culori diferite, neștiind ce e la modă azi, ce va fi la modă mâine, de partea cui să se poziționeze, în ce parte să o apuce, de cine să se lipească pentru că lumea pare să fie condusă de nebuni iar la de nebuni nu știi la ce să te aștepți nu știi dacă și-au luat medicamentele sau dacă nu cumva au luat doză dublă. Când americanii au anunțat,de exemplu, că se retrag din Siria și îi lasă pe turci să le rupă gâtul kurzilor, foștii ”protejați” și colaboratori ai americanilor, predând ștafeta pe strada Kurdistan  ”polițistului Erdogan”, Europa își lega șireturile la pantofi.
Aparent, toate astea ar trebui să nu ne intereseze pe noi, e treaba lor ce fac la ei in curte, le avem noi pe ale noastre, mai vechi și mai grave. Da, dar partea proastă este că curtea lor nu are gard, iar problemele lor seamănă izbitor de mult cu ale noastre, ei experimentează abia acuma ceea ce noi experiment de 30 de ani și mă întreb așa aiurea, cine de la cine importă?

Pantofii lui Junker