" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
joi, 17 ianuarie 2019
Dovadra lui Tache
Este a treia oară când mă văd nevoit să îl bag în seamă pe acest personaj care se crede, ca și domnul Adelin Petrisor, sau Radu Tudor, mare expert, specialist în problemele armatei, numai pentru că a fost invitat, de când scrie despre armată, la multe porții de fasole cu cârnați la cazan.
Că biliardistul Tache de la Național lovește cu manta și dacă cade un popic bine, dacă nu nu, se știe. Ce nu știu mulți este că el chiar e habarnist și pe lângă faptul că se informează de pe margine șanțului sau de pe capra vizitiilor, își mai și prezintă știrile drept dovezi irefutabile când de fapt sunt aberații, așa cum a fost și cea privind preluarea PNL de către generalul Ciucă. Cum pe lângă asta a mai spus și că i se va prelungi mandatul, la pachet, unii s-au grăbit să spună ”uite bă că a avut dreptate”. Numai că nimeni nu s-a uitat că în același articol, domnul Tache dăduse două informații care se băteau cap în cap iar din două, una se putea.. confirma. Păi ori i se prelungește mandatul, ori ajunge președintele PNL, una din două, că amândouă nu se putea, sau poate el credea că se poate. Șmecheraș, dar mic, de cartier acest Tache. Doar biciușcarii se lasă însă îmbrobodiți de el.
Recent, foarte recent, Tăchiță a ieșit pe strasse cu altă gogoriță, cum că are el dovada că Fifor a trădat și că acea dovadă s-ar găsi în ”COMPUTERUL MApN”. Care computer, domnul Tache nu spune, lăsând să se înțeleagă că MApN are un singur computer la care el a avut acces, sau succes și a găsit acolo dovada că Fifor a trădat. Pe cine sau cum a trădat Fifor, nu spune Tache și nici nu are cum, pentru că nu are ce. El a preluat doar o variantă pe care și eu am prezentat-o și eu ca pe o ipoteză, dar eu am specificat faptul că lipsa de acțiune a MApN până în Decembrie, ca instituție responsabilă cu nominalizarea înlocuitorului generalului Ciucă, poate să fie opera sau vina lui Fifor, care ar fi căzut de acord cu Iohannis asupra prelungirii mandatului lui Nicolae Ciucă. Numai că domnul Tache susține că el are dovada că Fifor a trădat. Pe cine, cum ? Mister. Ăsta este stilul lui, e deja consacrat și probabil se crede un fel de Andronic mai mic sau în devenire.
Printre alte informații de radio șanț, Tăchiță mai aruncă și șopârla privind intenția generalului Ciucă de a-l pune în locul său pe tânărul general Petrescu Daniel, actualul comandant al DMNSE, pe care numai că nu îl prezintă drept copilul său. Din nou domnul Tache joacă la două capete și aruncă informații aiurea sperând să șocheze și să atragă atenția asupra sa. Unul novice ar spune: ”ia uite mă ce spune ăsta, o ști el ceva..”Știe pe dracu, joacă la cacealma, din 2-3 ”informații” neprobate dar trâmbițate drept ”dovezi” speră și el să iasă ceva ca să se poată menține la suprafață. Bineînțeles că mai speră el, sau cei care îl alimentează cu gogoși, să îi învrăjbească pe Ciucă și pe Scarlat, doi ofițeri cu capul pe umeri, pentru a face cât mai plină de asperități activitatea în cadrul ministerului sau chiar legătura SMAp cu Bruxelles. Slabe șanse! Acest lucru poate a fost urmărit, dar având în vedere relațiile dintre cei doi generali și caracterul lor, varianta rămâne la nivelul ipotetic. Am spus-o și o repet, îl cunosc pe generalul Ciucă, am mai spus, nu e perfect, dar jocuri de genul celor în care îl bagă sau bănuiesc unii sunt excluse din partea lui. Cine l-a cunoscut și îl cunoaște nu îl vede jucând necinstit față de un coleg, indiferent de gradul acestuia.
Și eu, ca mulți comentatori mi-am pus întrebarea de ce nu pune stop acestui circ în care a fost băgat fără voie din cauza ambițiilor sau intereselor politico-financiare ale altora, prin demisie. Eu am spus că dacă aș fi fost în locul lui aș fi refuzat prelungirea mandatului chiar dacă chiar prin acest act de onoare, aș fi făcut fără să vreau jocul uneia din parți și poate chiar a primei … vinovate de toată această situație, pentru că totul a pornit de la MApN, așa cum am spus încă de la început. Având în vedere însă implicațiile privind o eventuală decizie antinațională legată de înzestrare, poate aș fi ezitat. Dacă zvonurile (mai mult decât confirmate) că se fac jocuri mari cu înzestrarea, pe interese care depășesc sau mai bine spus încalecă interesul ARMATEI ROMÂNE sunt reale, iar plecarea lui Ciucă ar duce la o variantă dezavantajoasă pentru armată, atunci da, și eu aș rămâne pe funcție până m-aș convinge că riscul este înlăturat.Și spun asta, pentru că între generalul Ciucă și oricare dintre politicieni, fie el ministru sau președinte, eu îi acord credit generalului Ciucă în ceea ce privește fidelitatea față de interesele apărării țării. Nu știu dacă este așa, dar dacă acesta ar fi motivul rămânerii, îl susțin. Dar eu nu sunt nici expert militar și nici în buricul subiectului să știu care este situația reală, eu pot doar să analizez variante în funcție de datele cunoscute. Nu știu dacă este cineva care să susțină că cunoaște toate detaliile, discuțiile, interesele, gândurile celor implicați ca să poată afirma că deține adevărul sau să dea un răspuns corect la ceea ce se întâmplă. Ba nu, este cineva, domnul Tache. El are dovada în calculatorul MApN. Lăsând gluma la o parte, deși toată lumea declară că cunoaște adevărul și are soluția problemei, ba chiar că ”doar el are dreptate”, de fapt fiecare cunoaște doar frânturi de adevăr sau gogoși și însăilează pe marginea subiectului, mulți fără a ajunge vreodată la miezul problemei.
Poate ar fi potrivit ca ministrul apărării și președintele să se întâlnească, să stabilească de comun acord persoana care să îl înlocuiască pe generalul Ciucă, să stabilească pașii care trebuie făcuți în acest sens fie că e vorba de avansare, fie de numire pe post, să stabilească un calendar al pașilor și să anunțe că la nivel principial problema este rezolvată iar când condițiile sunt îndeplinite să se semneze decretul de înlocuire pentru a nu mai da ocazia unora din afară să se întrebe ce țară se află la conducerea Consiliului UE.
Că veni vorba de UE, ce figură e și Donald Tusk ăsta, cum știe el să rupă gura târgului. Cuvântul lui Tusk rostit într-o română mai frumoasă decât a lui Iohannis și mai corectă decât a Voricăi, a plăcut românilor, chiar și celor care știau că la fel procedase și cu slovacii și cu bulgarii și cu estonienii. Oricum cel puțin politicos și de efect gestul și efortul acestuia de a ține discursul în limbă țărilor gazdă. De ce a vorbit Tăriceanu în engleză, nu știu, că de fapt cuvântul său, protocolar, oficial ca al tuturor, trebuia să fie către națiunea română care urmărea evenimentul și mai puțin pentru oficialii care oricum abia așteptau să se termine și să treacă la șprițane, mai ales Junker. Lipsă de orientare! Mulțumesc lui Iohannis că nu a mai acceptat-o pe Lia în guvern, că ar fi fost în stare să ia cuvântul și să vorbească și ea în engleză, nu de alta, dar acolo unde a răsunat muzica Ciocârliei, nu avea ce căuta engleza Liei.
Acestea fiind spuse sper să nu mai fie cazul să mai revin asupra subiectului prelungirii indiferent ce vor decide madistrații.
Pentru colegii militari, atenție mare, se amplifică acțiunile celor care au ca semn de arma ochiul și timpanul, activi sau în rezervă, iar sforile trag către groapa lui Gigină. Se dau telefoane factorilor de influență și liderilor de asociații pentru a sui în căruța reevaluatului. Unii s-au botanizat deja. Să nu ziceți că nu vă spusei.
http://www.national.ro/dezvaluiri/dovada-tradarii-lui-fifor-e-in-computerul-mapn-646255.html/?fbclid=IwAR3XZwhRsZF4InIxlyCxyy5h3q1y2bwcJIJyhH023QU0wD9XwYjSQKId8Sc
Dovadra lui Tache
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.