" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
vineri, 21 octombrie 2016
Prietenii domnului preşedinte
În acest weekend televiziunile “de bine” ne-au prezentat cu mândrie imagini statice, cu domnul preşedinte Klauss Iohannis. Aflăm din comentarii şi observăm din imaginea foto că domnul şi doamna Iohannis împreună cu ei înişişi, au fost, toţi patru, prin Parâng pe undeva, unde s-au fotografiat cu gazdele, cabanierul cu soţia şi copilul aferent. Cum în foto nu apare şi cabana, nu se poate spune că domnul preşedinte a dorit să facă reclamă mascată micului întreprinzător, dar sunt convins că undeva, pe uşa unei camera va scrie de acum încolo “aici a adăstat Măria sa Klauss Vodă”, spre veşnică pomenire. Văzând eu imaginea şi auzind ştirea, tare m-am ţuţurat cum că de ce a considerat domnul preşedinte să aflăm şi noi pe unde îi umblă picioarele alea frumoase ale măriei sale Doamna Carmen. Ştirea m-a pus pe gânduri, cu atât mai mult cu cât prima profesoară a ţării era în pantaloni şi nu am mai putut admira prezidenţialii genunchi. Cineva mi-a spus că cică ar fi făcut public acest traseu, pentru a se convinge toată suflarea că este la curent cu zonele în care sunt inundaţii şi astfel urmând exemplul prezidenţial, să ferească zona de Est a ţării. Domnul Iohannis este convins că românii stau cu ochii pe tv ca şi domnia sa şi de acolo îşi culeg informaţiile necesare traiului aşa că a vrut să îi informeze astfel – pe cei care încă nu ştiau – că dacă vor să aibă un weekend liniştit, să meargă unde a mers el, pas cu pas. Ce păcat că nu ne-a spus unde a fost şi acum câteva luni când toată lumea se întreba unde este, mai ales după glumatătă cu Flota NATO.
E posibil să fie aşa, îl ştiu pe domnul preşedinte un om foarte grijuliu, foarte aproape de nevoile românilor, căci tot ce trăieşte în ţara asta, râsul, ursul, îl preocupă. Dar eu tot nu cred că ar fi (numai) asta. Eu cred că domnul preşedinte, sau mă rog, secţia Imagine a cancelariei a vrut să arate popolaţiei că mai există cineva în ţară, dacă nu chiar în lumea asta, care doreşte să facă poze cu cuplul prezidenţial, altcineva decât sepepiştii care îi însoţesc la plimbările cu bicicleta sau marathon. Cred eu că de fapt mesajul subliminal al imaginii este acela că domnul preşedinte, pe unde merge, îşi face noi prieteni şi este primit cu bucurie. M-aş fi aşteptat să văd ceva imagini video cu măriile lor şi ultimii admiratori, dar mi-am dat seama că ar fi fost deja prea mult pentru bietele gazde să zâmbească mai mult decât câteva secunde alături de norocoşii profesori. Dacă cineva ştie alt motiv pentru care a apărut pe post acea imagine, să spună, eu mă chinui de 24 de ore să aflu şi nu am găsit. Acuma pentru că veni vorba de prietenii domnului preşedinte, am încercat să fac o listă cu prietenii cunoscuţi, sau declaraţi ai domnului, în afară de moştenitorii Grupului Etnic German. Am crezut că o să umplu câteva foi, dar am găsit doar 3.
Primul pe listă sau cum se spune, primul venit, primul plecat, este domnul Antonescu Crin. El este cel care l-a adus în lumea bună, l-a uns vice apoi a căzut şi şi-a rupt partidul de la brâu în jos. Al doilea prieten al domnului preşedinte despre care am aflat, este cineva pentru care s-a scris un cântec intitulat “no name, no face, no number” pentru că nimeni nu ştie cine e, tot ce se ştie despre el este că are ceva vile prin Miami unde îşi face domnul preşedinte vacanţele singur, adică cu soţia. Unii oameni răi spun că acesta nu ar exista, că există doar vila, câştigată la Loteria Viz(it)elor, că doar e om norocos, dar eu nu cred. Al treilea prieten al domnului preşedinte despre care am aflat, era, că nu mai este, deoarece s-a retras, dar nu ca Antonel, ci definitiv din lumea noastră, un patron din Sibiu. Lumea spune că prietenul domnului preşedinte s-ar fi sinucis pentru că i se deschisese un dosar penal, pentru conducere în stare de ebrietate. Dacă e aşa, atunci eu nu cred că era prieten cu familia prezidenţială. Păi în familia Iohannis dosarele stau ca ghirlandele, definitiv şi iremediabil şi ia uite ce frumos zâmbesc porumbeii, ai zice să îi bucură falsul şi uzul de fals. Eu refuz să cred că omul acela a fost măcar pe lângă anturajul domnului ăpreşedinte, dacă ăsta e motivul retragerii din viaţă. Norocoasa famile de prodesori nu putea avea aşa prieten. Încercând să aflu dacă mai iezistă şi alţi prieteni prezidenţiali, am aflat că mai sunt câţiva care au dejunat sau s-au cafelit priin Cotroceni unii au făcut rost de un dosar penal, alţii s-au certat cu fabrica de dosare penale, apoi au fost îndrumaţi către demisie. Nu mai dau nume, se ştie. Unii spun că ar urma pe lista o persoană purtătoare de fuste, dar nu se spune care. E mai palpitant aşa.
Oricum, după cum se vede, nu este de loc de bon ton să stai prin preajma cucuvelei cotrocene, nici a celei mov, chiar dacă pagina de Facebook ne arată că ar fi un million şi jumătate gata să sară în foc pentru dom profesor. Dacă e să ne luăm însă după ceea ce spun aceleaşi guri rele, sunt mai mulţi dispuşi să pună foc, decât să sară în el. Oricum, am priceput -zic eu- mesajul fotografiei de weekend.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21355136-presedintele-iohannis-calatorie-sotia-muntii-parang-cuplul-prezidential-fotografiat-proprietarii-unei-cabane.htm
http://jurnalul.ro/stiri/observator/motivul-pentru-care-s-a-sinucis-prietenul-presedintelui-klaus-iohannis-684221.html
Prietenii domnului preşedinte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.