sâmbătă, 1 decembrie 2018

SCMD, așa da!


Nu credeam că o să ajung să mai și laud acțiuni ale conducerii SCMD dar când e, e, nimeni nu e perfect, dar nici iremediabil negativ, sau nu există nimic complet negru sau complet alb, mai există și nuanțe de alb și negru, mai există gri și mai există și pepiți sau dungați, ca zebra de exemplu. Chiar și la radio Erevan, pe vremuri se punea întrebarea dacă zebra este albă cu dungi negre, sau neagră cu dungi albe. Bineînțeles, răspunsul este DA!
Să revin însă la conducerea SCMD care, iată, are și puncte albe. Din când în când mai intru și pe pagina SCMD să văd ce vrăji mai face Dogaru, adică cum și pe cine mai vrăjește. De data asta am luat țeapă. Am găsit două documente care m-au  uns la  inimă și nu pot să nu le menționez, pentru că atâta vreme cât slujește cu adevărat interesele militarilor, românilor  și nu urmărește  interese meschine, orice acțiune merită popularizată și sprijinită.
Hai să dăm mână cu mână
Primul document care m-a bucurat a fost plângerea făcută către DIICOT, privind Declarația Avertisment a unui grup de cetățeni, declarație aliniată la Declarația de la Budapesta din 1989, pe care din câte știu a semnat-o și ”nu se știe când”decedatul  Mihai care, în paranteză fie spus trebuia judecat fie doar și pentru această semnătură pentru înaltă trădare.  Ce mi-a plăcut la această inițiativă a SCMD a fost nu doar faptul că a luat atitudine acolo unde trădătorii din fruntea țării se fac că nu observă, ci și seriozitatea și argumentarea plângerii. Nu știu cine a conceput plângerea, dar pot pune pariu că nu e făcută de aceeași persoană care a conceput plângerea împotriva MApN sau a Olguței, pentru că e cu totul altceva. În afară de felicitări pentru inițiativă și concepție, cred că toate asociațiile militarilor ar trebui să se alăture și printr-o grefă, să se constituie parte în proces, dacă acest lucru este juridic posibil sau măcar să isi declare susținerea.  Aștept să văd care este prima asociație care se alătură SCMD în acest proces.
Domnul Unirii
Deși adevărul istoric este cu totul altul și, așa cum am mai spus, înaintea lui Mihai Viteazu practic au mai fost și alți domnitori, mai mult sau mai puțin re/cunoscuți care s-au proclamat  domni ai celor trei principate și chiar au emis documente sau monede unice.
Astfel,  primul care a stăpânit –e adevărat, pentru o scurtă perioadă cele trei principate, a fost Petru Rareș,  care în 1529 a fost domnitorul Moldovei, a cucerit mare parte din Transilvania și îl avea la conducerea Țării Românești pe ginerele său, un fel de Viorica Dăncilă a vremurilor sale. El însă deși a controlat, nu s-a declarat domnitorul celor 3 provincii, așa cum nici Dragnea nu se declară șeful guvernului, nici măcar al Teldrum.
După el, al doilea care a fost, tot pentru scurt timp conducător peste cele trei principate a fost un Italian, GIOVANNI BATISTA CASTALDO, marchiz de Casano. Acesta, din general al armatelor împăratului Carol al V-lea, a devenit, după ce l-a asasinat pe Cardinalul Martinuzzi, conducător al Transilvaniei, apoi, prin intrigi a pus la cale asasinarea,  în Moldova,  lui Ștefan Rareș, al doilea fiu al lui Petru Rareș amintit mai sus( dar fără nici o legătură cu Bogdan Rareș dat și el jos de pe tron la Realitatea) dar și a lui Mircea Ciobanu în Tara Românească, așezând în locul lor, doi ”locotenenți” ai săi, având grijă, pentru a nu se pune rău cu Împăratul, să îi declare sub autoritatea acestuia.Imediat, plin de el, ca orice Italiano vero, Castaldo s-a autointitulat  “Daciae Restitutori Optimo”, adică unificator al vechii Dacii.
El a şi bătut o medalie în care, apare chipul său înconjurat de textul în latină “Ioan Baptista Castaldus comandant suprem”, iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei aşezate, simbolizând Dacia şi înconjurat de textul, tot în latină: “Restauratorul cel mai bun al Daciei”.Asta se întâmpla în 1552 și a ținut până în 1556 .
Al treilea ”unificator înainte de Mihai, a fost rivalul său, Sigismund Bathory. Acesta, a acționat .. ”ungurește”, adică, luând exemplul ”viteazului” italian, a pus la cale asasinarea lui Aron Vodă  în Moldova, cu ajutorului șefului armatei moldovene, Ștefan Răzvan (măi ce răspândit e numele ăsta și ce meseriași sunt purtătorii săi ). Cu țara Românească nu putea face la fel pentru că acolo se ridicase Mihai,  colegul lui Zgonea și acesta nu știa de glumă, bătea tot ce prindea, cam ca Universitatea prin 80-84. Șmecher, promițându-i lui Mihai că îl sprijină să îi bată și pe turcii lui Fatih Terim, pe care Mihai nu era sigur că îi poate bate singur, Sigismund  l-a convins pe acesta să își pună sabia în slujba lui, să îl accepte ”protector”. Unii spun că solii lui Mihai, trimiși să semneze un act de alianță, ar fi semnat -fără mandat prezidențial, cam ca Viorica în Israel-  un tratat de suzeranitate, poate cumpărați de Sigismund, (mită în toată regula) poate cu gândul că atunci când Mihai nu le va mai apăra interesele, proprietățile și să aibă la cine se plânge și să aibă cine să întocmească un MCV la adresa guvernării lui Mihai. Oricum prin trădarea de la Câmpia Turzii,  nu a mai fost nevoie de MCV. Deci Mihai a devenit astfel vasalul lui Sigismund iar acesta, în 1959 s-a dus la președintele ”parlamentului european”, Maximilian și l-a convins să îl considere și să îl declare „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti”, pentru că practic le stăpânea pe toate, măcar în acte. Și Sigismund Bathory a bătut medalii pe care își atribuia titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”. La un an însă a pierdut meciul cu turcii la Keresztes și a fost nevoit să lase tronul, pretențiile și fumurile.
Abia acum a venit rândul lui Mihai, care poate a cunoscut istoria celor 3 încercări, poate nu, dar el a cucerit cele trei principate pe față, cu cărțile -și sabia- pe masă, a condus cu adevărat, a emis documente și monedă, a instituit stemă și drapel comun și, mai ales, a sădit în mintea, istoria și visul românilor, UNIREA.
La 1 Noiembrie 1599, după victoria de la Șelimbăr( oare o mai exista Movila lui Mihai, sau a fost privatizată și o sta vreun Mall pe ea? ) Mihai Viteazu a intrat în Alba Iulia și s-a declarat domn al tuturor românilor. Chiar dacă Moldova urma să fie adăugată  abia  la 1 Iunie 1600  pe lista stăpânirii sale  el se considera la 1 Noiembrie domn al românilor, declarând catedrala de la Alba Iulia drept catedrala tuturor românilor. Practic el a declarat primul religia ortodoxă ca religie oficială în Transilvania. Pentru acest fapt, propunerea ROMIL de sanctificare a Marelui Voievod are un argument în plus.
Ei bine, revenind la pagina SCMD, domnul Dogaru propune ca ziua de 1 Noiembrie să devină Sărbătoare Națională în cinstea și spre amintirea evenimentului intrării lui Mihai în Alba Iulia. Mie propunerea mi se pare perfect justificată și chiar nu văd de ce nu a fost făcută sau deja votată până acum. De fapt nu trebuie să mă mir, marii ”patrioți” din conducerea politicii românești se ocupă de declararea Zilei  Dăruirii, ei se miră ce să facă să mai primească și ei o mită, o șpagă, un ciubuc, un gheșeft ceva, fără să fie luați la ochi de DNA. Ce treabă sau legătură poate avea un politician cu Unirea, în afară de cocardele atârnate pe slinoasele piepturi  de 1 Decembrie? Nici una.
Personal consider că și această propunere merită tot respectul dar și sprijinul tuturor asociațiilor militarilor și ar trebui concepută o propunere/declarație  comună care să fie înmânată/trimisă/citită clasei politice/Guvernului/președinției până pe 1 Decembrie.
Ia să vedem generalii noștri care fac frumos pe lângă căprari și Solomoni, pot face și ceva din care să nu le iasă nici un profit personal?
Închei felicitând conducerea SCMD pentru cele două inițiative. Îmi declar adeziunea și sprijinul total pentru cele două proiecte.
http://sindicatulcmd.blogspot.com/2018/11/breaking-news-denunt-al-scmd.html
http://sindicatulcmd.blogspot.com/2018/11/scmd-propune-1-noiembrie-sarbatoare.html
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/cine-a-facut-unirea/

SCMD, așa da!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.