Je suis Macron… pas!

Nu aș fi  abordat subiectul protestelor din Franța, mai ales având în vedere faptul că opiniile și comentariile s-au diversificat și chiar modificat în chiar inima Franței și a francezului de rând, adică a celor care văd, simt și suferă de pe urma protestelor, pentru că nu cunosc în profunzime cum și de ce, dar mai ales prin cine au apărut aceste proteste. Da, se spune că lumea a ieșit pe străzi din cauza scumpirii carburanților. Știu că de regulă marile manifestații în Franța sunt pornite de sindicate pentru că în Franța mișcarea sindicală este cu adevărat mișcare sindicală, nu o anexă a partidelor sau serviciilor, ca la noi. Dar, spre surprinderea mea, nu am auzit ca protestele să fi fost inițiate sau asumate  de un sindicat și chiar mă mir că acestea ”nu au profitat” de mișcări pentru a-și ridica cota, chiar dacă nu au nici un merit. La noi așa s-ar fi întâmplat. Asta îmi întărește convingerea că sindicatele franceze sunt conduse de sindicaliști, nu de lupi îmbrăcați în blană de oaie.
Deci, protestele au fost” spontane”. Cât de spontane, nu știu, dar a apărut haștagul vestă galbenă și asta mă face să ridic o sprânceană. Apoi.. mai este ”echipamentul” specific mișcărilor ”spontane”, adică glugi trase peste ochi, petarde, coctailuri, pietre, fețe acoperite cu baticuri ca în vestul sălbatic deci toate ingredientele unor mișcări ”asumate și pașnice”. Ce a urmat este clar și dacă la început au fost zeci de mii de francezi de bună credință  care au participat, după ce au văzut ce turnură  iau protestele, zecile de mii de protestatari de bună credință s-au retras, rămânând doar câteva mii de cowboy.  Nu contest dreptul acestora de a protesta, doar modul și formele pe care le îmbracă ”protestele” lor. Și totuși nici asta nu m-a determinat să abordez subiectul și nici măcar modul cu totul diferit în care a fost abordată oficial mișcarea atât în cadru național cât și European.  Se poate scrie  un MCV –u complet pe seama intervenției jandarmilor în Franța, dar, culmea, nu am auzit nici un oficial francez sau european să critice intervenția jandarmilor francezi, care a fost de 10 ori mai brutal decât cea a jandarmilor români. Oare de ce?
Ei bine, ceea ce m-a determinat totuși să abordez subiectul protestelor din Franța este  ultima .. intervenție a lui Macron sau încercarea sa de a aplana conflictul. Când după primele două zile de proteste, când încă participau zeci de mii de francezi, a anunțat că amână aplicarea scumpirii carburanților, am zis că este normal, trebuie să facă ceva până se dumirește și calculează efectele  și consecințele scumpirii și eventual negociază cu .. reprezentanții protestatarilor ”încetarea focului”. Numai că protestatarii nu au renunțat la proteste, deși obținuseră –din câte am înțeles – chiar anularea, nu doar amânarea  măsurii. Atunci am realizat că motivația protestelor era doar un pretext, ”pietrarii” sau cowboy-i aveau alte scopuri, alte intenții și acolo era băgată o coadă. Asta m-a convins în acele momente să nu comentez, pentru că nu dețineam suficiente date pentru a mă băga în seamă.
Dar pe Macron, care, din momentul acela al refuzului vestelor galbene  de a accepta realitatea și de a opri protestele deși le fusese satisfăcută cererea, avea toate libertățile posibile și dreptul de a considera că se urmăresc alte interese, poate chiar străine de cele ale Franței, l-a mâncat viermele fricii –eu zic că nejustificat- și, poate îndemnat de un ”prieten” specialist în … teoria ”manipulării maselor”, a ieșit pe piață cu promisiuni din programul de guvernare al lui  Dragnea, că va crește salariile, pensiile, că va scădea taxele, impozitele, bla bla bla și O la la ! Dacă ar fi ieșit în fața mulțimii dezlănțuite sau ar fi organizat o conferință de presă în care să se pună la dispoziția presei, ocazie cu care ar fi aflat în mod direct ce gândesc și reprezentanții media, stând cu pieptul dezgolit în fața lor, poate gestul lui nu ar fi fost atât de … urât, dar el a înregistrat … gogoașa și a aruncat-o televiziunilor. Nu a avut nici măcar curajul lui Ceaușescu, cu care l-a comparat și îl compară multă lume acuma datorită gestului său de a ”cumpăra” tăcerea oamenilor, curajul de a da piept cu uraganul. Nu, el a trimis o înregistrare cu mesajul său. Mesajul  său, chiar dacă înregistrat și virtual, miroase a merde de la un cap la altul. Ei, cu asta, pentru foarte multă lume  și recunosc și pentru mine, Macron, pe care oricum nu îl simpatizam, a intrat în galeria liderilor care consideră că totul este de vânzare și că își pot salva  scaunul cu promisiuni populiste,  dar și lași, lipsiți de orientare și rupți sau scârbiți de masele pe care le tratează.. virtual.
Din acest moment nu mai am nici un pic de .. compasiune sau înțelegere  pentru Macron, chiar dacă admit că prelungirea protestelor mai ales în forme violente, de indivizi care nu-și asumă responsabilitatea și își ascund identitatea, este deja o formă de manifestare a haosului, nu a democrației. Nici protestatarii violenți, dar nici Macron, nu mai merită respect, dar, paradoxal, sau poate firesc, se merită unii pe alții. Din păcate francezul de rând nu merită ceea ce se întâmplă în Franța, cu Franța, cu ei, dar cui îi mai pasă? Știu eu pe cineva care își freacă mâinile, mai mulți, nu unul, pe principiul caprei vecinului chiar dacă unii  și le freacă pe la spate. Dommage!

Je suis Macron… pas!