marți, 4 decembrie 2018

A cui Românie o sărbătorim?


Aș fi vrut ca măcar în aceste moment de sărbătoare să pot scrie ceva ” de bine” despre instituțiile și oficialii României, dar … faptele, actele și vorbele lor nu mă lasă. Nu mă lasă capii unor instituții, care ar trebui să fie de referință și care pretind că reprezintă apără și slujesc interesul națiunii.

Președintele României  sau România președintelui?
Președintele României, la 100 de ani de la Unire apare în fața Parlamentului, a reprezentanților ( așa corupți și agramați cum sunt) țării, dar și în fața țării ș pretinzând că vorbește despre unire, vorbește de fapt despre dezbinare, incită la dezbinare, trage brazde adânci între el și cei care nu îl urmează pas cu pas, critică  tot ce nu îi ridică osanale pentru că lui I e pare că cine nu e cu el, nu este român, nu slujește interesele națiunii. Este o boală în liderii noștri, un fel de pestă prezidențială la orice instituție și nivel de conducere, toți se cred Zei, toți sunt  trupul, fiul și spiritul instituțiilor  pe care le conduc reprezintă sau pur și simplă încalecă, și oricine se leagă de ei ca persoană, comit crimă de les-majestate, încearcă să destabilizeze ”instituțiile statului”,  statul de drept, democrația, să suprime viața pe pământ. Așa au gândit și au declarat toți cei criticați, demiși, schimbați, încătușați, plecând de la Becali, trecând prin Udrea, Kovesi, Coldea, Băsescu, și toți primarii și primăreii ”fierbinți”. Bineînțeles că cel mai îndreptățit să creadă și să clameze acest atac este chiar reprezentantul Președinției române, care încă mai crede că în fiecare zi i se adaugă 700000 de laicuri pe FB. Este deja de notorietate publică faptul că domnul Iohannis are impresia și pretenția să aibă românii lui, România lui, partidul lui, guvernul lui, chiar și șeful Statului Major al Apărării, nu este al apărării ci ”the chief de staff of my army”. Nu este primul care și-a personalizat țara, dar nu se mai oprește el chiar crede ce spune că alții doar o spun fără să creadă cu adevărat.  Asta e boală și este molipsitoare.
România lui Dragnea
Mergând pe același raționament, cel care conduce de facto guvernul și mai ales județul care l-a ridicat de pe drum la Teldrum, confundă și el interesul personal cu cel național și invers. Dacă el vrea să scape de pușcărie, declară că de fapt vrea să scape națiunea de pușcărie poruncind legi și ordonanțe care i se potrivesc la dosare ca o mănușă. Dacă un procuror îi face dosar, declară că un alt stat, paralel cu cel pe care vrea să îl conducă el, vrea să îi ia hățurile din mână.  Și are dreptate, dar ce nu spune  el este că nici cel pe care îl conduce el nu este statul de drept, ci statul  în poziția de drepți.  Și el se identifică cu partidul, cu guvernul, cu voința poporului, deși este departe de toate aceste noțiuni și a reușit să strice nu doar națiunea, guvernarea, ci chiar partidul care l-a sprijinit să ajungă unde este. Iar acuma are pretenția ca dacă el răcește noi să tușim. În paranteză fie spus, mi se pare incalificabil gestul lui Dragnea de a nu participa la recepția dată la Cotroceni  și la nici un eveniment dedicat Centenarului, cică e răcit. A răcit brusc. Domnule Dragnea, nici un român nu crede în această boală iar faptul că nu puteți trece peste orgolii personale nici în această zi UNICĂ ne arată cât preț puneți pe români și România. Tot atât cât și președintele. Rușine să vă fie ! Nu vă va mai vota nici un român, de asta puteți fi sigur.
 România CCR
Marii judecători ai Curții Constituționale unii dintre ei recent scuipați din asociații din care au făcut parte până să fie îmbălsămați judecători constituționali, se cred și ei buricul pământului și confundă noțiunile. Când cineva spune că nu e de acord cu o decizie a lor, care între noi fie spus, sunt și ei oameni, unii chiar mai păcătoși și mai puțin pregătiți decât oamenii de rând, sar în sus că este atacată Instituția CCR că este atacată Constituția, că însăși noțiunea de drept constituțional este în pericol. Dar ei dau decizii și iau hotărâri neconstituționale pe bandă rulantă, călcându-și chiar propriile decizii sau judecând –la ordin politic- cauze clare de încălcare a dreptului constituțional la grămadă, fără să facă măcar diferența între un articol și altul de lege. Pe data de 29 11.2019 de exemplu, CCR, a judecat un număr de 146 de dosare, din care 9 dedicate pensiilor militare. Cum pot 9 oameni să judece corect și amănunțit 146 de dosare într-o zi, nici bunul Dumnezeu nu știe. Există însă o posibilitate, aceea de a judeca de fapt hotărâ, fără să judeci, de a da soluții care  sa nu privească cauza ci interesele politice și atunci rezultatul nu e decât unul, o judecată strâmbă. Vă amintiți de doamna Aspazia Cojocaru cea care se plângea că a fost amenințată exact când ea trebuia să judece suspendarea lui Băsescu? Vuia presa că se atentează la stabilitatea țării pentru că un deținut i-a trimis o scrisoare. Un teatru ieftin jucat la ordin politic. Doamne câte Românii avem.

Armata .. regală ?
Nici miniștrii nu fac excepție de la regulă. Recent noul- de fapt re-numitul- ministru al apărării Gabriel Leș, a prezidat o activitate mondenă la Cercul Militar Central, prezentarea viitoarei ținute a trupelor de uscat și din forțele aeriene. Nu intru acuma în analizarea ținutei în sine, o să o fac cu altă ocazie. Ceea ce trebuie menționat este faptul că de două ori în cadrul prezentării s-a făcut trimitere la „Casa Regală” prima oară când a fost prezentat… domnul Ciucu, creatorul ținutei care cică este și croitorul Casei Regale și a doua oară când acesta, în cuvântul său a  menționat faptul că dedică evenimentul, răposatului Mihai și Casei Regale. Eu nu am înțeles,  armata este a Casei Regale?  (Ete na, chiar acuma, pe tvr 1 se prezintă un reportaj cu întoarcerea definitivă a  lui Mihai  și mă întreb dacă poate cineva să bage mâna în foc că în sicriul care a fost adus, era el, că din câte știu eu, nimeni nu l-a văzut și nu există nici o dovadă nici că a decedat, nici când a decedat, dar vorbim de ”Majestatea sa regală Margareta”). Păi de când Majestate regală, când această titulatură o poartă doar regii? Este Custodele  coroanei ? Bun, chiar dacă și această titulatură poate fi pusă în discuție. Dar Coroana a mai avut un custode și nu i se spunea majestate. Dar și ăsta eu un alt subiect. Întrebarea mea este dacă cumva MApN face curte pretinsei Case Regale care practic nu există în România nici de facto nici de jure, sau face un joc politic și armata nu știe? Din câte știu România este o republică semi-prezidențială, are un președinte, Casa Regală nu există ca instituție în România și atunci despre ce se vorbește ? A început armata să facă propagandă unei noi forme de guvernământ? Este adevărat, domnul Dragnea a făcut în ultimul timp mari concesii și favoruri celor care au rămas în urma Regelui Mihai, adică familiei lui Mihai, dar ce treabă are armata cu Dragnea, care vrea să își pună pielea la adăpost în caz că PSD-ul își va pierde puterea? A devenit MApN cumva garantul libertății lui Dragnea și al schimbării regimului politic în România?  Chiar nu sesizează nimeni, nici un analist că ușor-ușor suntem trași pe altă direcție mai întâi cu acordarea de terenuri, chiar mai multe decât a avut regele Carol, apoi cu o coroană pusă pe stemă, apoi cu acordarea unor drepturi … neconstituționale și finanțarea unei familii care nu are nimic comun cu românii ci doar cu serviciile secrete și guvernanții, pentru ca în final mai târziu, când se vor coace… dudele, să ne vedem întrebați dacă am vrea ca Margareta să fie regină, sau vrem să fie Dudul rege ? Pentru început avem același creator de haine, vom ajunge să avem și același șef. În acest joc periculos este folosită armata pentru că este căpușată cu ghiocei. Armata a fost cea care a dus la intrarea României în Europa prin sacrificarea militarilor și sistemului național de apărare. Acuma va fi folosită la instaurarea monarhiei prin legături și propagandă mascată. Să vedem cine vor fi viitorii Aldea și Roșianu. Se pregătește o altă Românie, România regală.
Jandarmeria
Jandarmeria se vede și ea atacată și se confundă cu și ea cu națiunea. Nu sunt de acord cu acțiunea deschisă de parchet împotriva Jandarmeriei ca instituție, nici măcar împotriva capilor jandarmeriei de la data de 10 august, iar motivele le-am mai spus. Dacă ar fi fost după mine aș fi interzis de la bun început acea manifestație, pentru că nefiind asumată și condusă de nimeni, era deja în afara legii. Faptul că au avut loc atacuri ( provocate sau nu) asupra forțelor de ordine și încercări de pătrundere în Guvern, acțiunile în forță ale jandarmeriei au fost justificate. Dacă s-au făcut anunțurile și somările legale privind eliberarea zonei, iar demonstranții nu s-au supus, măsurile de împrăștiere cu apă sau gaze sunt legale și justificate. Asta e legea, cine nu o respect suportă consecințele. Dar ceea ce au declarat acuma comandanții jandarmeriei după unele zvonuri și îndemnuri la proteste ( vocale, deci ne-ostile) la adresa Jandarmeriei, cu ocazia defilării de 1 Decembrie, depășește.. bunul simț chiar dacă este în cadru legal. Să afirmi că cine huiduiește Jandarmeria huiduiește România, este deja prea mult. Dacă și organele de represiune ale statului au ajuns să se identifice cu națiunea și să pretindă  că ei sunt națiunea, este chiar de râsul lumii. Adică ei când i-au căpăcit pe protestatari s-au bătut singuri nu ? Nu am auzit nici un jandarm urlând  de durere când împărțeau bastoane la întâmplare. ” Oamenii trebuie sa stie ca astfel de gesturi nu afecteaza Jandarmeria Romana in ultima instanta, ci aduc o ofensa statului roman. Toti trebuie sa fim constienti ca fiecare individ isi asuma consecintele propriului comportament. O astfel de sarbatoare nu trebuie denaturata in niciun fel, iar daca sunt gesturi care depasesc normele legale si care presupun anumite derapaje vom lua toate masurile legale care se impun pentru a fi trasi la raspundere cei care savarsesc astfel de fapte.”Ei nu domnilor de la conducerea Jandarmeriei, nu faceți și voi greșeala să vă substituiți neamului, României, Statului Român, pentru că voi doar trebuie să apărați acest stat, nu ați devenit STATUL. Avem deja prea mulți domni,  structuri , entități care se cred buricul pământului, voi mai lipseați. Vă va huidui lumea? Asumați-vă riscurile, greșelile, urmările bastoanelor și intervențiilor în slujba puterii politice și înghițiți în sec, atâta vreme cât nu vor fi fapte violente sau, așa cum spuneți chiar domniile voastre, ” toti trebuie sa fim constienti ca fiecare individ isi asuma consecintele propriului comportament.” Și jandarmeria la fel. Nu interpretați ca Zegrean, legea și gândurile românilor, cum vreți voi. Va fi un grup de ”rezistenți” care vor încerca să provoace mulțimea și să vă pună într-o poziție proastă? Fiți înțelepți, nu răspundeți la provocări, lăsați-i să se facă de răs și vor fi ei huiduiți de oamenii din mulțime. Bunul simț încă nu a dispărut la românii de jos, doar la politicieni. Dar a amenința mascat și preventive că veți trata huiduielile cu violență sau că voi sunteți România este prea mult. Sunteți doar o parte a României și dacă vreți să fiți respectați, respectați și respectați-vă la rândul vostru. Și asta este valabil pentru toți cei care se cred … fără a fi, România.
În aceste condiții, a cui Românie o sărbătorim ?
Eu zic totuși ca măcar o zi să uităm de toate astea, să ne gândim la anul 1918 cu tot ce a adus el, la toți cei care și-au sacrificat viețile pentru a reuși MAREA UNIRE la cei ce au luptat  să o păstreze pentru a avea noi unde să ne naștem și să facem și noi tot ce putem pentru ca peste altă sută de ani, alți români să ne mulțumească că au o țară.
LA MULȚI ANI ROMÂNI, LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
https://www.youtube.com/watch?v=Ch5T4oKWFWU

A cui Românie o sărbătorim?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.