joi, 26 iulie 2018

Rezerviști, vi se pregătește un ordin 



De la întrebările puse domnului ministru Fifor încoace, Cuiul Cătării a tot fost luat la puricat fiind nevoie de mai multe intervenții pentru curățire și repunere în funcțiune. Ultima intervenție a fost acum câteva zile când tocmai pusesem niște întrebări și colegei de partid a domnului ministru, doamna Ecaterina Andronescu. Cum sursa atacurilor nu a putut fi identificată, este inutil să mă hazardez să arunc anatema pe cineva, cert este că cineva este suficient de deranjat și are suficiente  forțe și mijloace pentru a recurge la astfel de acțiuni, riscante de altfel. Este inutil să fac plângere către ”organele” competente în acest domeniu, atâta vreme cât chiar domnul Fifor se plânge de atacuri cibernetice. Poate îmi spune și mie cum a scăpat sau scapă de ele, că tot suntem colegi de suferință. Poate rușii mă atacă și pe mine, cine știe. Să sperăm că acum, după ce domnul Trump a dezamorsat situația și  a construit o lume mai bună întâlnindu-se cu Putin, lucrurile se vor ameliora. Mă întreb dacă nu cumva este cazul să trimit o scrisoare de mulțumire domnului Trump pentru aportul său la decongelarea războiului rece și încălzirea globală.
Dar să revin la oile noastre. Zilele care au trecut au fost marcate, cel puțin în mediul pensionarilor militari. O să mă abțin în a mai spune rezerviști, pentru că cei mai mulți și-au pierdut această calitate și juridic, dar mai ales moral, iar pe de altă parte, rezerviștii vor deveni în curând o anexă nu a armatei sau Sistemului Național de Apărare, ci a Secretariatului Guvernului. Spuneam în ultimele două articole că se discută despre formarea unui secretariat care să se ocupe de problemele rezerviștilor. Explicam acolo și scopul, acela de a subordona mișcarea sau nemulțumirile acestora pentru a nu deveni periculoase și a le dirija printr-un secretariat, după modelul celui al   revoluționarilor, care a reușit să facă din revoluționari o ceată de profitori care se băteau între ei pe funcții, drepturi și sinecuri, până când populația, scârbită, nu le-a mai dat nici o atenție. Asta se urmărește și se va întâmpla și cu pensionarii militari, numiți aproape impropriu, dar în scârbă, rezerviști. Acest nou secretariat deși se va numi al rezerviștilor, nu va avea nici o legătură cu problemele rezervei, pentru că nu va avea nici atribuțiuni la mobilizare, (pentru asta ar trebui modificate legile apărării , legea rechiziționărilor, legea organizării și  funcționării MApN, MAI, SRI, SPP, SIE și multe alte ordine și legi care țin de securitate, economie, etc) și nici pe linie de instruire și pregătire a rezervei. Ceea ce va face acest Secretariat este să preia și să gestioneze… nemulțumirile pensionarilor militari care în ultimul timp, prin crearea Forumului și adresele către factorii politici, i-au deranjat pe aceștia din urmă și s-au gândit ei să creeze un tampon între ei și militari, astfel încât toate aceste plângeri să fie direcționate către acest for, care va fi condus politic dar împănat cu cozi de topor care să poarte ștampila de ”reprezentanți” ai rezerviștilor.
Dovezile  cele mai clare  că acest secretariat pentru problemele rezerviștilor nu are nici o legătură cu rezerva armatei și cu problemele reale ale rezervei le constituie următoarele aspecte :
  1. În fruntea discuțiilor cu ”reprezentanții” rezerviștilor a fost nominalizată doamna Ecaterina Andronescu, care are legătură cu armata atâta câtă are Fifor cu aviația militară, adică vizitează locul accidentelor;
  2. La discuții sau în ”Comitetul de organizare” au fost incluși reprezentanți ai unor structuri care nu sunt considerate militarizate, dar au legătură cu manipularea, dezinformarea și alte tehnici de prostire în masă;
  3. Răspunsul dat de doamna Andronescu la întrebările pe care i le-am adresat pe pagina sa de FB, răspunsuri la fel de evazive, impersonale, lipsite de substanță și responsabilitate, ca toate răspunsurile pe care le-au dat cu diferite ocazii reprezentanții partidului aflat la guvernare;
  4. Astăzi, 18.07. la ora 11, la CMN (cercul militar național) a avut loc o altă întâlnire a grupului de lucru  pentru formarea acestui secretariat, cu aceiași participanți. Nu cunosc cine a fost desemnat din partea MApN la această activitate, dar trebuie să fi fost cineva, pentru că a fost organizată într-o locație a MApN, deci MApN a fost gazda acestei activități. Poate primim un comunicat oficial ceva de la cineva, cu privire la această activitate, intențiile, scopul, viitorul și sfârșitul viitoarei structuri.
  5. Deși întâlnirea a avut loc la CMN, nu s-a dat nici un comunicat nicăieri privind organizarea sau desfășurarea acestei activități, care, așa cum am mai spus, având în vedere scopul oficial ce va fi declarat, ar trebui să facă prima pagină a presei cel puțin militare.
Apropo de comunicate, am văzut comunicatul MApN legat de Aniversarea Zilei Aviației și Forțelor Aeriene, din data de 20 07 și faptul că se fac antrenamente pentru această aniversare, în zilele de 18 și 19. Mă întreb cu ce se mai zboară, că Migurile sunt consemnate la sol, la fel ca și Șoimii. Poate cu șoimii patriei. Sper din inimă să nu mai avem nici un incident,  că m-am săturat să îl tot văd pe Fifor în campanie electorală  la locul groaznicelor.
Revenind la Secretariat, deoarece o parte din acești ”reprezentanți” ai rezerviștilor au acceptat de facto(unii chiar s-au zbătut pentru a fi  racolați sau puși în conducerea ei) și au participat la întâlniri precursoare fără a își informa colegii sau partenerii cu care semnaseră protocoale de sprijin și informare reciprocă, am întrebat-o, așa cum știu mulți, pe doamna Andronescu, ce și cum în problema rezerviștilor. Discuția poate vi văzută, AICI. După cum se vede, doamna Andronescu nu a putut să explice ce caută domnia sa să vorbească despre problemele armatei, spunând că a fost acolo în calitate de parlamentari care are inițiativă legislativă. De ce tocmai domnia sa, de ce în domeniul apărării, de ce pe ascuns, nu mi-a spus, m-a trimis la șefii asociațiilor.
Pe de altă parte, Ministerul  Apărării a supus dezbaterii publice un O R D I N PENTRU STABILIREA CRITERIILOR DE SPRIJINIRE A ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR DE UTILITATE PUBLICĂ, CU REPREZENTARE LA NIVEL NAŢIONAL, CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA ÎN DOMENIILE DE RESPONSABILITATE ALE MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE. Ordinul poate fi consultat  AICI.
Să fie oare ”întâmplătoare” această coincidență? Se pare că se îmbucă, pentru că întâmplător, la întâlnirea cu doamna Kati au fost reprezentanți ai asociațiilor recunoscute de utilitate publică, deci fidele conducerii de partid și de stat, iar noul ordin umblă la condițiile de acordare a acestui statut. La o sumară vizualizare a condițiilor, numai citindu-le, iți ia mai mult decât i-a luat lui Iohannis să înțeleagă decizia CCR. Nu văd ce asociație va mai îndeplini condițiile de acordare a acestui statut sau cui îi mai arde să ceară să îi fie acordat acest statut când numai comisia pentru verificarea condițiilor este formată din nu mai puțin de 18 membri, toți șefi de structuri și departamente, funcții pe care nu ajungi dacă nu dovedești loialitate față de partid și ministru. Și caporalii ajung mai repede generali și au mai puține condiții și piedici, decât asociațiile care vor să ajungă de utilitate publică. Te doare capul numai citind ce hârtii și prin câte furci caudine trebuie să treci ca să fii băgat în seamă.
Este clar că acel secretariat va fi populat cu reprezentanți ai asociațiilor care au acest statut pentru ca au fost cuminți și nu au urlat la lună, sau ”nu s-au expus”, au participat la toate ”atelierele de lucru” privind ”Strategia apărării”  și este la fel de clar că cei care îl vor popula vor face tot ce ține de ei pentru a se păstra în ”elită”. Este și mai clar că în acest fel se taie lămâia asociațiilor mai mici  dar cât de cât verticale și că mulți lideri ai micilor ”întreprinzători” se vor grăbi să se suie în căruța celor cu ”ștaif”, pentru a fi și ei  prezenți la împărțirea bucatelor, a biletelor la stațiuni, a unor sedii, facilități de transport, și orice mai poate pica sau picura pe ici pe acolo. Astfel, în viitorul apropiat micile asociații vor ajunge ca capra neagră, iar onoarea militară ca floarea de colț, adică imposibil de … obținut.
Una peste alta, Secretariatul pentru problemele Rezerviștilor și O R D I N U L
PENTRU STABILIREA CRITERIILOR DE SPRIJINIRE A ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR DE UTILITATE PUBLICĂ, merg mână în mână, aș putea spune cu noua lege a pensiilor,   fiind creația laboratorului PSD în scopul astupării vocii mării mute.
Să nu uit, pe una din paginile sale, domnul Dogaru povestește cum a venit el de mână cu Olguța Vasilescu la Craiova și cei 1500 de ….secemediști au mers din ușă în ușă și au scos-o pe Lia, Primar. De unde 1500 domnule Dogaru că la Craiova filiala a avut cel mai mult 900 de membri. Ați adus dumneavoastră încă 600? Și, să fim serioși, chiar dacă o parte din militarii din Craiova au votat-o pe Olguța în lupta ei împotriva pedelisto-uneperistului Solomon, (ceea ce nu este o crimă) doar câțiva, au mers să facă propagandă ”dor 2 dor ”, aceștia ar putea fi numărați pe degetele de la o mână și verificați prin membri de familie angajați la primărie. Pe de altă parte, LOV câștiga oricum alegerile, cu și fără mânuța de ajutor dată de dumneata sau militari. Asta pentru respectarea adevărului istoric.
Apropo,punem pariu că veți pierde procesele împotriva Olguței și a MApN pe motiv de nedovedire a criteriilor de reprezentativitate ?
Până una- alta însă, își pierd șefii asociațiilor și credibilitatea și onoarea și sprijinul oamenilor, pentru că o dau cotită, se întâlnesc pe furiș ( pe când și noaptea?) cu reprezentanții puterii, sub pretextul că ” vă informăm când realizăm ceva”, adică niciodată, pentru că tot ce vor realiza vor bifa în conturi proprii, nu în contul drepturilor celor pe care îi reprezintă.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1707048262714886&id=220125654740495&comment_id=1707972922622420&reply_comment_id=1708403062579406&notif_id=1531602873058215&notif_t=feed_comment&ref=notif
http://dlaj.mapn.ro/


Rezerviști, vi se pregătește un ordin 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.