" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
duminică, 29 aprilie 2018
Politică de biciclist
Citesc, deloc mirat, ce a declarat ”domnul” Iohannis despre faptul că doamna prim ministru nu i-a răspuns prompt la telefon : “Ştiţi, dacă ar fi un domn prim-ministru, i-aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin“. Ciudat, eu știam că un cineva, indiferent ce ar fi el pe orice scară, se comportă cum se comportă ca urmare a educației primite și a respectului față de sine, de părinții și educatorii săi. O vorbă din bătrâni spune că respectând, te respecți pe tine însuți. Asta nu se aplică și în cazul lui Klauss Iohannis care prin această declarație a renunțat la sintagma ”domn”. Persoana sa are marele merit de a-și reține pornirile de caracter din cauza etichetei partenerului, nu a poziției sau educației proprii. Înțeleg eu de aici că dacă îl bagi pe personajul sus amintit într-o cocină de porci, va grohăi ca porcii pentru că el se comportă cu fiecare conform statutului respectivului, nu statutului sau educației proprii. Cum spuneam, nu mă miră faptul, doar înaltul nivel al prostiei sau inconștienței unei asemenea declarații.
Și a mai făcut personajul o declarație, legată de mutarea ambasadei, declarație prin care a arătat ce fel de președinte este : ”Uniunea Europeană, și noi suntem în Uniunea Europeană, are o linie foarte foarte clară în această direcție, nimeni nu își mută ambasada….” Aducând ca argument ce face Uniunea Europeană și cui trebuie să ne supunem noi, domnul președinte nu a făcut altceva decât să îi dea apă la moară domnului Dragnea care a dat exemplu decizia SUA, care acuma poate spune: ”SUA, și noi suntem, chiar dacă nu oficial, un stat condus de Washignton, are o linie foarte clară în această direcție nimeni nu face altfel din rândul statelor unite.” Neinspirată replică a președintelui, care arată că nici el și nici Dragnea nu urmăresc interesul național,nu au o politică națională, amândoi sunt două păpuși dirijate, diferă doar păpușarul, din când în când. Suntem în fața unei noi propuneri de divizare a românilor, care trebuie să aleagă în primul rând dacă sunt pro-Est sau pro-Occident, apoi cei care sunt pro-occident trebuie să se decidă dacă sunt pro UE sau pro-SUA. De pro -România vorbim numai așa, declarativ, la evenimente festive.
Să îmi fie permis să îmi amintesc și eu un banc ca și președintele, dar nu de un nivel așa înalt, cum a fost cel al declarării unui război, dar un banc cu tip de pe undeva de prin mărginimea educației, care tot înjura un copil. La un moment dat îl aude preotul satului și îi ține o predică. Omul îi spune că nu se poate abține, că băiatul de fiecare dată când îl vede, scoate limba la el. Părintele îl sfătuiește să se abțină, să încerce, pentru început, să se abțină măcar în zilele fără soț, ca apoi să rărească până la eliminare. Omul promite. A doua zi, trece pe lângă copil, acesta scoate limba la el, omul își aduce aminte promisiunea și fiind o zi fără soț, îi spune: ”Bă astăzi nu te înjur, că am promis, dar mâine tot te bag în p … mă-tii!” Și a ajuns președinte…..
https://stirileprotv.ro/stiri/politic/iohannis-despre-mutarea-ambasadei-din-ierusalim-am-inteles-ca-guvernul-a-vrut-o-platforma-de-discutii.html
Politică de biciclist
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.