InVictus nixum

„Militarii pot muri, pot fi răniți, dar nu se predau!”
Profitorii
Extraordinara performanță a militarilor români participanți la competiția Invictus inițiată acum doi ani de prințul Henry al Angliei, a dat din nou ocazia televiziunilor să facă rating și să stoarcă lacrimi romanțând în stilul caracteristic patetic și crocodilic lupta unor oameni cu limitele  suferinței umane. De asemenea a dat și va da în continuare ocazia unor politicieni să se afișeze cu ei, să vorbească despre ei, precum mititelul din scrisoarea lui  Eminescu ”nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el!” Singurul din cei care au fost pe lângă acești militari și pe care nu îl învinuiesc de sentimente fățarnice și scopuri ascunse este generalul Ciucă, dar el oricum nu este politician, chiar dacă e forțat să le facă jocul uneori, sau să le accepte regulile, pentru că el este militar, a fost în praful Afganistanului combatant ca și ei, știe prin ce au trecut și ce înseamnă pentru ei să treacă prin ceea ce au trecut. În rest, toți ceilalți, de la reporteri, realizatori,  politicieni, miniștri, președinți doar profită temporar de gloria lor, mai bifează o activitate la ”fapte bune”  și speră ca la viitoarele alegeri oamenii să își aducă aminte de asta. Oricum ei vor pomeni pe undeva aceste ”fapte de vitejie” ale lor și vor spune că (și) datorită lor, acești oameni au ajuns să cucerească medalii. Și au dreptate, în nemernicia lor, pentru că ei i-au trimis în Afganistan, dar nu să culeagă medalii, ci doar  să le probeze lor  atașamentul față de ”valorile” euro-atlantice.  Nimeni nu își mai amintește acum și nu își va aminti nici  mâine, când toată spoiala se va usca, faptul că acești militari sunt colegii celor cu salarii și pensii nesimțite, nimeni, dar nimeni nu pomenește acum de ”nesimțiții” cărora toate televiziunile, fără excepție, asmuțite de Roșcata de la Muncă le voiau nu numai salariile și pensiile ci și capul, pentru că atâta ură și înverșunare câtă  am văzut  la unii dintre ei, nu am văzut niciodată nicăieri în toată viața mea. Acum toată lumea e în orgasm, vai, ce frumos, armata română victorioasă, băieții noștri de aur, eroii noștri, suntem mândri că suntem români. Toate cârtițele sistemului înșurubate în media fac bășici în palme aplaudând ”rămășițele” armatei române, pe cei care călcați în picioare de sistem, batjocoriți de guverne și politicieni care le-au înjumătățit salariul când ei luptau cu inamicul, praful, bolile, dorul de familie și teama că nu se vor mai întoarce în viață acasă, loviți de soartă, răniți, unii extrem de grav, au găsit resursele interne și cu ajutorul medicilor dar mai ales al familiei, au trecut peste suferința fizică, dar  mai ales psihică și au spus: ”hai să o fac și pe asta, hai să mai lupt odată pentru armată pentru țară, pentru drapel și colegii care au căzut lângă mine și nu s-au mai putut ridica.” Unii dintre ei au pomenit asta în mesajele lor, dar câți au înțeles câtă durere, ambiție și devotament stau în acele vorbe? Câți dintre ei, cei care acum se fâlfâie pe lângă acești militari, știu sau bănuiesc măcar câtă durere poartă în suflet acești campioni? Fără a exagera cred că nici unul din cei care nu a trecut prin ce au trecut ei. Doar ei între ei știu ce înseamnă, chiar dacă fiecare a trecut altfel, puțin, foarte puțin diferit.
Ghinion
Acuma sunt numiți, dar nu făcuți eroi, ca să fii erou trebuie să mori. Nu de eroi morți are nevoie țara sau armata, ci de potențiali eroi vii, dar care să simtă imboldul să facă acte de eroism. Acești oameni pentru mine sunt eroi,dar  nu pentru că au luptat în Afganistan, nu pentru că au fost răniți, nu pentru că au reușit să treacă(oarecum) peste durerea fizică, ci pentru că în ciuda politicii criminale a guvernanților, ba chiar și a conducerii din ce în ce mai politice a armatei,față de armata, față de haina militară, față de militari, în ciuda batjocorii la care militarii, acești ”nesimțiți” de serviciu ai guvernelor și partidelor politice, ai Parlamentarilor și președinților care acceptă  și promulgă legi înjositoare, nedrepte și discriminatoare, anticonstituționale la adresa militarilor, au avut tăria să spună ”lasă, treacă de la mine, sunt militar, am jurat să lupt pentru țara mea, nu pentru ei”  și să își rupă din nou din timpul în care ar fi trebuit să fie cu familia, cu copii, ca să se poată bucura măcar acum, așa, fără o mână un picior, un os, un ochi, de cei dragi. Acești militari au mai făcut un efort și au arătat  nu lumii, nu armatelor ”prietene”, ci colegilor și politicienilor, că ei pot lupta, luptă și vor lupta și așa pentru că ei sunt militari. Bineînțeles că mâine se va găsi o nouă, sau poate chiar aceeași Olguță și un alt Boc, sau același, dacă nu vor intra în pământ de rușine, să spună că acești militari și colegii lor au pensii nesimțite, că nu au contribuit cu nimic la fondul de pensii și chiar că în timp ce ei se chinuiau să dea legi tâmpite, militarii se jucau, trăgeau cu arcul și canotau pe uscat. Nimic nu m-ar mira la această clasă politică, care dacă ar concura sau ar fi evaluată, ar ocupa ultimul loc indiferent împotriva cui, la orice probă de competențe, onestitate, virtute,dar ar câștiga detașat la capitolul minciună, hoție, corupție și averi.
De curiozitate întreb ce îi oprește pe ministrul Apărării și președinte, să îi facă generali pe cei pe care îi laudă, dar nu îi respectă? Sunt toți militari, deci au pregătire militară, nu ca Onțanu. Au participat la competiții sportive au câștigat medalii pentru România, au făcut să se înalțe steagul României pe cel mai înalt catarg deci au adus glorie sportului românesc, ca Iordănescu și  Năstase, deci îndeplinesc condițiile. Au un singur defect, sunt militari adevărați. Ghinion!
Don’t touch it!
Eu aș ruga pe marii moderatori  televizioniști finanțați nici ei nu mai știu de cine, dar gata să facă orice, să laude  sau să spurce pe oricine dacă iese rating, sau  la ordin, unii chiar cu plăcere, dar și pe guvernanți, clasă politică, președinți, să nu se mai dea pe lângă acești oameni, că sunt convins că unii din ei se abțin cu greu să nu le întoarcă spatele și să nu vomite la vederea lor, pentru că sunt aceiași care îi făceau nesimțiți acum 8 ani când  le-au înjumătățit salariile în timp ce ei luptau în Afganistan și care acum îi fac din nou nesimțiți pe militari și desfac legăturile dintre activi și rezerviști, pe principiul Divide et Impera. Stați departe stimați tovarăși, mai răsfirați, lăsați oamenii să respire aerul familiar și familial,  că oricum onoarea  nu e ca râia, nu e molipsitoare, onoarea  o ai în sânge, dacă o ai, dacă nu, nu, oricât ai sta pe lângă oameni de onoare nu ajungi ”onorabil”, nici onorat.  Eu v-aș sfătui sau ruga să nu vă faceți nici fotografii lângă ei, că vă suportă greu mirosul.  Pentru ceea ce vreți dumneavoastră, o amintire în album cu militarii, pentru posteritate, s-a inventat fotoshopul și de la pixelul albastru încoace are rezultate incredibile, e mai real decât realitatea.
Sună goarna
Mai am o vorbă și pentru militarii care încă mai au două mâini, duă picioare, toate organele la locul lor, care nu merg încă în cărucior:
Fraților, nu vă mai dați loviți, nu vă mai dați răniți, dacă băieții ăștia așa ciuntiți cum sunt au fost în stare să lupte cu tot ceea ce am spus mai sus și să cucerească medalii sau fie și chiar să participe, pe noi cine ne oprește? Stăm în fotolii, cu cafeluța pe măsuță, privim la tv și înjurăm ba pe unii ba pe alții, sau dăm like-uri pe FB și apoi adormim gângurind, fericiți că ne-am umplut de glorie, lumea a văzut că trăim. Ăsta  nu e trai, mai mult trăiesc cei ce nu mai sunt și pentru care au luptat  colegii rămași în viață, ei sunt pomeniți mai des decât noi, cei care murim zi de zi îngropându-ne în automulțumire, lene și orgolii prostești. Nu vă mai lăudați că sunteți militari, ascundeți uniformele, gradele, taloanele de pensii, legitimațiile de rezervist, nu suntem nici militari, nici rezerviști atâta timp cât ne lăsăm călcați în picioare și murim de bătături la cur. Veniți pe 06.10. în București să vă vadă politicienii și să realizeze că nu toți militarii sunt ca cei care fac spume pe sticlă, că militarii pot muri, dar nu se predau. Acum doi ani ne-au învățat ciobanii ce înseamnă demnitatea. Dacă vom continua să lâncezim, o să ne trezim că primim ajutor social de lâncezei.
Domnul președinte Iohannis, îngrijorat de faptul că parlamentarii ar putea da o lege care nu convine magistraților a emis o ipoteză interesantă: aceea că nu e corect ca niște parlamentari să facă legea de funcționare a magistraților, că ei, magistrații,  sunt cei mai îndreptățiți să își propună și facă legile specifice. Foarte interesant principiu. Asta înseamnă că militarii sunt cei care trebuie să propună și să decidă în  problemele care îi privesc. Eu asta am înțeles din acel discurs al șefului CSAT.  Păi cum să decidem, dacă noi stăm acasă și așteptăm sau privim din fotoliu cum alții își bat joc de noi? Reacționăm sporadic și izolat schelălăind ca un maidanez izgonit cu pietre  de la tomberon, abia după ce rămânem fără una sau alta, până ne vom trezi izgoniți la marginea societății și atunci chiar dacă vom mai încerca să revenim vom fi izgoniți pentru că toată lumea va considera că acolo ne e locul. Asta vom avea dacă vom continua să schelălăim în loc să luptăm.
Sună goarna fraților, ați surzit?
https://www.asociatiaromil.ro/10-articole-romil/presa/34-comunicat-7-fmr-26-09-2017


InVictus nixum