Gata a trecut anul 2013 şi odată cu el, aparent şi problemele din USL, cei doi Dala Lama ai politicii stânga
dreapta de Dâmboviţa au reapărut la aceeaşi masă. După ce la sfârşitul
anului cei doi copii teribili ai României mai aveau un pic şi se muşcau
efectiv unul pe altul, acum iată că au decis să traverseze strada din
nou împreună, luaţi de mână chiar dacă nu se mai giugiulesc şi nu se mai
privesc în ochi. După ce s-au făcut mincinos unul pe altul, după ce au
declarat că nu vor mai sta la aceeaşi masă după ce s-au anunţat că nu
îşi permit unul altuia anumite ieşiri şi chiar puneau problema spargerii
USL „dacă celălalt asta vrea” acuma îşi zâmbesc mânzeşte. Practic cam
asta voiau stafurile celor două partide, se cam săturaseră de această
relaţie contra naturii,cei din PNL se săturaseră să tot fie
marginalizaţi, daţi pe mâna procuraturilor celor doi coabitanţi şi să
primească oasele celor din PSD de la masa guvernării, cei din PSD se săturaseră de pretenţiile şi cererile
celor din PNL şi uite aşa au început certurile. După încercările PSD de
a obţine o majoritate parlamentară fără PNL, aparent realizată cel
puţin teoretic, mai ales cu sprijinul UNPR, Ponta era dispus şi chiar
voia să o rupă cu PNL-ul care deja începea să îl calce pe bombeu. Având
şi asigurări din partea UDMR că dacă scapă de PNL şi îi primeşte la
guvernare totul este ok, Ponta se vedea pe cai mari, foarte mari şi
a trecut la atac pe toate fronturile. A început să se dea la familia
Băsescu, adică acolo unde îl doare pe Băse şi să îi dea cu flit lui
Anto. Greşeală. În primul rând că Băsescu nu este Voiculescu să pună
botul pe labe când cineva se ia de fata lui şi în al doilea rând pentru
că Antonescu, sătul de fiţele şi de strâmbele PSD-ului era gata să
accepte spargerea USL şi ca să vadă Ponta că nu glumeşte, a dat liber
unor manevre prin Ilfov unde mofturile doamnei Firea au fost cârpite de
Petrache, lupul lui Anto. Doamna Firea văzând că nu i se ia apărarea şi
Ponta nu forţează mâna lui Antonescu, îşi dă demisia din conducerea PSD,
din toate funcţiile şi din partid, pretinzând că are nişte principii
peste care nu trece şi apără USL. De fapt totul era un şantaj care nu a
mers la prima mână.
În
2014 s-au schimbat puţin datele problemei. Unii ar fi tentaţi să spună
că schimbarea de politică a lui Ponta se datorează palmelor luate cu
ocazia vizitei doamnei Nuland.
Alţii ar spune că lui Ponta i-a venit mintea la cap şi a realizat că în
lupta cu Băsescu nu are nici o şansă fără PNL alţii că manevra din CJ
Ilfov unde PNL a dat mâna cu PDL l-a făcut să înţeleagă că nu stă pe cai
chiar aşa de mari. Adevărul e pe undeva între. Chiar domnia sa a
declarat după revenirea din scurta vacanţă de care până la întoarcere nu
ştia nimeni nimic, ca doamna Nuland a venit să discute alte probleme
despre care însă nu poate spune nimic, dar în mod cert domnul Corlăţean
era cel mai potrivit să le discute,
probleme care au fost şi vor fi discutate în CSAT. Ce să fie, ce să fie
?Ce subiect îi este familiar lui Corlăţean şi trebuie discutat în CSAT?
Să fie ceva legat de anumite evenimente viitoare legate de zona Iran-
Irak ? Să fie adevărat zvonul cu MEK? Atâta vreme cât domnul Ponta nu
spune, se pot face orice fel de speculaţii. Cert este că Ponta şi Anto
au ieşit din nou pe sticlă ca două costume proaspăt spălate au decis să
semneze şi ei un act de coabitare în cadrul USL prin care să se oblige
să respecte ceea ce semnaseră deja. În plus, domnul Antonescu a reuşit
marea performanţă să se facă din nou de
râs cerând să îi fie trecut numele în noul act de coabitare ca şi cum
asta i-ar garanta că va fi preşedinte, sau că PSD nu va scoate un alt
candidat sau nu va rupe căruţa chiar înainte de alegerile prezidenţiale.
Doamne ce imatur politic este. Păi nu a învăţat nimic nimic din tot ce a
păţit de aproape doi ani încoace? Până acum nu a avut acte semnate cu
Ponta, sau Ponta nu a mai semnat un act asemănător cu Băsescu ? Să fie
atât de aerian încât să nu ştie că actele se semnează între hoţi?
Oamenii adevăraţi îşi dau mâna şi gata. Cine îi garantează că la alegeri
nu va apărea un „simpatizant” PSD care
va candida „independent” la prezidenţiale dar cu un puternic sprijin
nedeclarat al PSD? Bineînţeles că nimeni, dar lui îi place să doarmă cu
capul pe hârtii semnate. Cine spunea că Antonescu doarme mult, poate ştie ceva, eu nu ştiu cât doarme, dar ştiu că îi place să fie adormit.
Dar nici Ponta nu se lasă. Are
impresia că dacă vine iarăşi cu steagul luptei împotriva lui Băsescu,
românii vor ieşi la vot. Oamenii ăştia sunt total rupţi de realitate. Să
fie vorba de o boală a conducătorilor români? Aşa a pierit şi Ceauşescu, crezând că e iubit de tot poporul.
Ş
acuma, după ce cei doi s-au pupat în văzul lumii, se va rezolva şi
problema de la Ilfov, domnul Ponta a afirmat că nu a semnat sau aprobat
demisia doamnei Firea, ca şi cum demisia nu ar fi un act unilateral. Dar
nici doamna Firea nu mai vrea să fie rea şi a anunţat :“Dacă
uman nu se poate face prea mult, măcar să se facă politic. (..) Las la o
parte orice orgoliu, trec cu vederea orice jignire sau neadevăr care
s-au spus în legătură cu mine şi familia mea şi, cum ar spune cineva
foarte conciliant, o iau de la zero”. Ciudat, eu credeam că îşi dăduse demisia din motive de principiu, acuma aflăm că a fost vorba
de orgolii. Asta e, până la urmă leii sunt pisicuţe, ghearele scoase
sunt băgate în teacă, totul se negociază, şi principiile şi orgoliile şi
poziţiile politice. Probabil se va denunţa înţelegerea dintre
consilierii PNL şi PDL, dar să fie clar, chiar dacă teoretic conflictul va fi dezamorsat, practic tensiunile există, iar Petrache îşi
va obţine voturile cum vrea el, nu cum vrea Firea. Poate Doamna Firea
va primi noua funcţie de purtător de cuvânt al USL. Este o funcţie pe
măsura orgoliului şi fumurilor personale, dar asta nu va face din ea un
politician cu principii cu doar unul cu orgolii.
Hai
că a început bine anul, nu lipseşte circul atât de prezent la români de
2000 de ani. Cu ochii la crizele de orgoliu ale şefilor PSD, sau cele
de spate ale lui Becali, românul nici nu mai are timp să vadă când a
rămas fără nădragi.
Unde- i USL nu e tocmeală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.