Pentru unii a început sărbătoarea. Alții se gândesc să taie porcul mai devreme, eventual cam peste o săptămână-două. Unii, mai circumspecți vor să aștepte promulgarea și apoi începe Fiesta.
Îmi e teamă că toți se bucură nu prea devreme, ci degeaba.
Deci, azi, 29.10.2024, comisiile de apărare și finanțe ale Camerei Deputaților, ca și Plenul CD, au votat Plx 540/2024 deși săptămâna trecută se refuzase procedura de urgență. Aparent, pensionarii militari împinși de doamna Pauliuc, au determinat PSD-ul să accepte votarea în regim de urgență a proiectului. Votul în comisii și în plen, s-a dat pe proiectul amendat de liderii asociațiilor prezenți la discuții dar și de doamna Pauliuc, care ieri, 28.10 2024, i-a convocat din nou tot ”în regim de urgență” pe liderii de asociații, fără să le spună de ce. Odată ajunși acolo aceștia au fost întrebați ce au discutat liderii pe data de 25 cu Ciolacu, pentru că informațiile pe surse erau diferite și doamna Pauliuc voia să știe direct de la sursă ce s-a discutat, ca să știe cum își desfășoară ”strategia de campanie” dacă mai dă vina pe PSD sau nu și cât timp mai are să aducă proiectul în faza dorită (de cine, nu știu).
Apoi s-a trecut la discutarea proiectului, articol cu articol, cu amendamentele propuse în cadrul discuțiilor.
Din nou domnul general Năstase a susținut aplicarea legii fără metodologie de aplicare. Domnul colonel Dragos Icleanu a propus introducerea unui amendament care să prevadă, ca o măsură de protecție, menținerea cuantumului cel mai avantajos, în situația în care prin recalculare, pensia actualizată va fi mai mică decât cea în plată.
Aici, curios, s-au opus domnii Dogaru și Zelca, deși amendamentul nu poate face rău nimănui, dar îi poate salva pe unii. Domnul Dogaru și-a justificat (o)poziția prin faptul că această prevedere deja ar exista în lege și s-ar dubla o prevedere deja existentă. Numai că domnul Dogaru, care se referea la art 111 din Legea 223, nu a citit decât ce i-a convenit din respectivul articol adică în diagonală, cum face mereu. Ca să lămurim aspectul să vedem ce spune art 111 din Legea 223 :
” În situația în care se constată diferențe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau 110 și cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.”
Pentru că art.111 face referire la art. 109 și 110, hai să vedem ce cuprind acestea, ca să înțelegem CUI ANUME SE APLICĂ PREVEDERILE ART. 111.
Art.109: ” Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011 ,cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Art.110 :” (1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
După cum se poate constata la o citire ATENTĂ ȘI COMPLETĂ a acestor articole, prevederea de la art. 111 se referea STRICT la momentul trecerii de pe pensiile contributive sau în vigoare până la momentul apariției legii 223 și statua practic ÎNCADRAREA TUTUROR PENSIILOR ÎN SISTEMUL PENSIILOR MILITARE. Iar menținerea cuantumului avantajos era valabil STRICT PENTRU MOMENTUL 2015 ȘI PROCESUL CONVERSIEI PENSIILOR calculate pe contributivitate sau stabilite în baza altor legi, în PENSII MILITARE. Nu mai este cazul, la acest moment TOATE PENSIILE MILITARILOR SUNT CONSIDERATE PENSII MILITARE.
În aceste condiții, opoziția manifestată de respectivii față de propunerea lui Icleanu este o prostie, dar nu bag mâna în foc că nu ar putea fi făcută cu intenție, că prea s-au împotrivit.
Finalmente s-a aprobat amendamentul, dar chiar și așa, există un risc în funcție de cum vor aplica ministerele acest articol, pentru că atâta vreme cât nu e menționat care cuantum TREBUIE să fie mai avantajos, cel la brut, sau cel la net, există posibilitatea ca pensia recalculată la brut să fie mai avantajoasă decât cea în plată la brut, dar netul pensiei recalculate, datorită aplicării articolului 60 și eliminării indexărilor de la ultima decize până în prezent, să fie mai mic decât cel în plată.
Calculul este simplu și temerea justificată. Dacă se mai poate modifica, ar fi indicat ca acest amendament să specifice că e vorba de păstrarea cuantumului avantajos la net, nu la brut.
Și acuma lovitura de grație, doamna Pauliuc a introdus un amendament, pe care asociațiile l-au acceptat, care prevede că :
” 2. După articolul 60 se introduce art. 601, cu următorul cuprins:
Art. 601 – Dispozițiile art. 60 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat prevăzută la art. 591”.
Primul lucru care trebuie remarcat la acest amendament este că a fost introdus de doamna Pauliuc, nu de asociații, deci i-a pus pe toți în fața unui fapt împlinit, pe care ei, liderii de asociații, băieți cuminți și l-au însușit fără să (își) pună întrebări.
Dacă e de la Împărăție, să fie!!!
Și acuma să vedem ce este cu acest amendament:
- Alineatele respective, pe care nu le enunț, le poate găsi oricine în lege, au fost introduse prin OUG 114 și au avut ca rol DIMINUAREA PIERDERILOR SUFERITE DE CEI LOVIȚI DE OUG 59 OFERINDULI-SE POSIBILITATEA SĂ PRIMEASCĂ INDEXĂRILE DIRECT LA NETUL PENSIEI, NEIMPOZITATE. În felul acesta, pensiile le creșteau mai mult decât celorlalți. Este unul din procedeele care au făcut ca diferențele dintre ei și cei pensionați înainte de apariția OUG 69, SĂ CREASCĂ ÎN FAVOAREA CELOR PENSIONAȚI DUPĂ 2017, ADICĂ SĂ CREASCĂ DISCREPANȚELE PE CARE ACEASTĂ LEGE VREA SĂ LE ELIMINE.
Pe scurt acest amendament, dacă ar fi aplicat așa cum a gândit inițiatorul, face ca cei pensionați după 2017 să primească prin recalculare o sumă mai mare. Halal rezolvare a discrepanțelor.
- Bănuiesc că acest amendament a fost propus de cineva pensionat după 2017, sub efectele art. 601, care dorea neapărat să primească actualizarea NEIMPOZITATĂ. În fișa documentului așa cum a fost aprobat de Camera Deputaților în plen, NU EXISTĂ MOTIVAREA ACESTUI AMENDAMENT, deși ar fi trebuit.
- Ce mai înseamnă acest amendament ? Având în vedere că nu specifică CUI se aplică, nu sunt nominalizați pensionarii aflați la acest moment sub incidența art. 601, rezultă că prin actualizare, respectivul articol SE APLICĂ TUTUROR, așa cum eu am mai spus și a menționat chiar și Ciolacu, DECI VOR INTRA TOȚI PENSIONARII SUB INCIDENȚA ART 60. QED.
- Pe de altă parte, amendamentul respectiv fiind introdus tot pe genunchi, doamna Pauliuc, care l-a promovat (deși spunea că nu are dreptul ca senator să propună amendamente în proiecte aflate în Camera Deputaților), necunoscând faptul că indexările prevăzute la articolul 601 sunt sume care se adaugă ÎN AFARA BAZEI DE CALCUL, DECI POT FI INTRODUSE FĂRĂ IMPOZITARE, AȘA CUM SPECIFICĂ ARTICOLUL 74, nu au același regim cu solda de grad sau funcție, care intrând în baza de calcul a pensiei, TREBUIESC OBLIGATORIU IMPOZITATE. Deci doamna Pauliuc, nu respectă nici procedura legislativă, nici prevederile LEGII 223, nici prevederile DE TEHNICĂ LEGISLATIVĂ, CARE SPECIFICĂ FAPTUL CĂ O LEGE DE COMPLETARE, NU POATE MODIFICA LEGEA PE CARE O COMPLETEAZĂ. Ori dânsa a propus un amendament care modifică procedura de calculare a pensiei. Culmea este că în discuția de pe data de 28, tocmai dânsa explica faptul că ar mai putea fi aduse modificări proiectului în Senat, DAR FĂRĂ A MODIFICA PREVEDERILE EXISTENTE. Cu teoria stă bine doamna Pauliuc, dar practica o omoară.
- Și nu pot trece cu vederea O ABERAȚIE . În proiectul votat există două articole care se bat cap în cap. Articolul introdus de doamna Pauliuc, care spune că se aplică prevederile art. 60, se bate cap în cap cu art.591 introdus de SCMD, care spune că ” Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează… inclusiv prin excepție de la prevederile art. 60… culmea este că ambii au urmărit același scop, dar nu era cazul, cei care aplicau legea știau ce prevede articolul 60 și ce presupune actualizarea. Cei care au propus acest proiect însă, nu știu și își dau cu stângul în dreptul.
- Cam atâta despre discuțiile de ieri.
https://www.senat.ro/legis/PDF/2024/24L559FC.pdf?nocache=true
Astăzi proiectul a fost discutat în ședința comună a comisiei pentru apărare și cea pentru finanțe și aprobat așa cum se convenise, DAR cu o modificare. A fost reintrodus art 593 care fusese scos la solicitarea asociațiilor pentru că prevedea o discriminare flagrantă, și anume că pensionarilor militari aflați în posturi publice, să nu li se aplice actualizarea soldei de grad (și poate nici a celei de funcție) pe perioada cât sunt în funcție. Pe ce bază? Este o porcărie, GRADUL MILITAR E ACELAȘI, ÎNDIFERENT CE FUNCȚIE AI ȘI UNDE LUCREZI, ESTE UN DREPT CÂȘTIGAT PRIN EXAMENE ȘI TREBUIE RETRIBUIT ÎN MOD EGAL, LA GRADE EGALE, FĂRĂ DISCRIMINARE.
Inițial acest articol fusese scos, dar în comisii a fost reintrodus și aprobat și de plen.
Îmi amintesc că pe data de 25.10.2024, la întâlnirea cu reprezentanții asociațiilor, CIOLACU promisese că proiectul va fi votat AȘA CUM AU AGREAT ASOCIAȚIILE. Nu a cântat cocoșul de trei ori și iată că Ciolacu s-a dezis și Camera Ceputaților a votat un proiect care conține prevederi opuse celor agreate. Să vedem ce va mai fi și în Senat, pentru că cineva trebuie să își bage coada.
În discuțiile de astăzi, din plen, deși comisiile și parlamentarii nu au ținut cont de avizul Consiliului Legislativ și nici de punctul de vedere al Guvernului, domnul deputat Solomon și domnul deputat Coarnă, au atras atenția că nu Camera Deputaților trebuia să fie prima cameră sesizată, ci Senatul, pentru că Legea 223 a avut drept primă cameră sesizată Senatul și așa ar fi trebui să fie și la o lege de modificare a ei. Așadar proiectul este din nou pasibil de a fi trimis la CCR pe excepție de neconstituționalitate.
Până și Coarnă se întreabă dacă este vorba de o greșeală sau intenție. Cineva se joacă DIN NOU cu pensiile militarilor și poate chiar cu sprijinul unor lideri de structuri asociațive.
Din discuțiile de azi pe marginea PLX 540, mai reiese și faptul că unii parlamentari, cu precădere din USR, în loc să vorbească despre drepturi egale pentru militari cu grade egale,(cazul soldei de grad) vorbesc despre diferențe între pensiile militare și cele calculate pe contributivitate, dar o fac numai în defavoarea militarilor, uitând să spună că pensiile civile au fost actualizare permanent, că civilii au dreptul la salarii compensatorii la ieșirea la pensie, iar militarii nu.
Nu e de mirare această politică năsoasă, e de mirare că nu îi pune nimeni la punct.
Că tot a venit vorba de pensii contributive, sunt tare curios cum va pune Ciolacu în practică ideea de a trece toate pensiile speciale pe contributivitate, așa cum prevede noul PLAN CINCINAL, atâta vreme cât actuala lege a pensiilor publice spune că militarii nu au contribuit la sistemul public de pensii, deci nu au contribuitivitate. Și totuși legea 360 este contrazisă de deciziile de pensii emise militarilor conform legii 263 până la apariția legii 223 perioadă în care MILITARILOR LI S-A RECUNOSCUT CONTRIBUTIVITATEA. În baza respectivelor decizii, unele întărite de decizii judecătorești, pentru că mulți le-au contestat în instanță și au pierdut, contributivitatea militarilor NU MAI POATE FI CONTESTATĂ. Cei care au pierdut în instanță contestarea legii 263, pot dovedi și nu le poate nimeni lua acest drept stabilit de o decizie judecătorească definitivă și executorie.
Ce e de făcut? Măcar acuma, în cele câteva zile rămase, liderii asociațiilor, mai au timp până săptămâna viitoare când Senatul va vota proiectul, să ceară lămuriri și să modifice ici colo câte un cuvânt, fără a modifica conținutul și spiritul legii. Pot pune pariu însă că nu îi va mai băga nimeni în seamă, totul va merge înainte așa cum a fost votat în Camera Deputaților, celor care vor mai cere amendamente sau corecturi, li se va arăta la propriu sau la figurat degetul, pentru că ei au cerut procedură de urgență, ei și-au asumat proiectul.
Celor care vor spune că nu este posibil ca o pensie actualizată să aibă valori mai mici decât cele în plată, le spun să se adreseze CPS și să întrebe câte pensii au crescut la actualizarea din 2017, sau să își amintească sau revadă deciziile de actualizare.
Cam asta e situația.
UPDATE 30.10.2024
Mateiaș a mai descoperit cateva gogomanii in textul adoptat de Camera Deputaților, care demonstrează fie că graba strică treaba, fie că cei care au inițiat proiectul sau au introdus amendamentele sunt cam paraleli cu emiterea legilor, fie nu i-a interesat prea mult forma, ei considerând că ”merge și așa” . Despre ce e vorba?
- Mai semnalasem odată faptul că art 591 conține o exprimare greșită spre final, conform căreia se actualizează pensiile aflate în plată ”până la intrarea în vigoarea prezentei legi.” Am
explicat iar avizul Consiliului Legislativ a confirmat, ca această
sintagmă va fi introdusă în legea pe care o modifică și ceea ce va duce
la aplicarea legii DOAR PENTRU CEI PENSIONAȚI PÂNĂ LA APARIȚIA LEGII
223. Deși am sesiat această greșeală, ea nu a fost corectată, pentru că
toată lumea dorea ca legea să fie votată repede, nu mai conta cum. Dar
pe lângă acest aspect, mai apare o problemă. Această prevedere este
contrazisă de art. II al proiectului, care spune că : ”În termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi, Casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 591.”
În termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi, Casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 591.Cum vine asta? Toate pensiile aflate în plată, sau doar cele stabilite înainte de apariția legii 223? Doamna Pauliuc ce spune? Dar Fenechiu ?
- Articolul II spune în felul următor: ”În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare
a prezentei legi, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 591 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.” Eu nu înțeleg, oamenii ăștia care au întocmit și aprobat proiectul, pe lângă faptul că păstrează sintagma ”prezența lege” care, repet, ODATĂ INTRATĂ ÎN VIGOARE face trimitere la LEGEA 223, nu știu că articolul 591chiar face parte din prezenta lege? Cum adică, faci odată precizarea că se actualizează pensiile conform art. 591 iar apoi că se actualizează ȘI în conformitate CU modificările aduse prin prezenta lege. Păi art. 591 nu face parte din PREZENTA LEGE?
Acest proiect e varză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.