Motto: ”Militari, nu îl mai invocați pe Țepeș, o aveți pe Pauliuc”.
În sfârșit, s-a votat și în Senat legea de modificare a Legii 223, teoretic s-a revenit la actualizarea pensiilor militare, acțiune anulată de prevederile OUG 59 din 2017.
Presa ostilă militarilor va spune acuma că militarii sug iarăși sângele poporului și profită de situația din Ucraina ca să își mărească ”și mai mult nesimțitele pensii”.
Presa penelistă va spune că a făcut dreptate și militarii în sfârșit vor dormi liniștiți.
Presa pesedistă va spune că fără votul PSD în special din prima cameră, militarii nu ar fi obținut nimic.
Liderii asociațiilor militarilor, în special cei care au pus osul la proteste și negocieri vor scoate în față piepturile de aramă și se vor lăuda cu marele succes.
Știți ce este culmea? Toți au dreptate și nu au.
PNL-ul a inițiat la indicațiile domnului Ciucă acest proiect dar total lipsit de profesionalism, iar prin ultimele intervenții ale doamnei Pauliuc sau poate Bachide, a făcut din el o țeapă de zile mari.
PSD-ul a votat e adevărat proiectul, dar îmi e teamă că nu cu intenții bune, pentru că niciun om cu scaun la cap, care dorește cu adevărat un proiect bun, nu votează un proiect care a fost făcut praf de specialiști. Dacă l-a votat, l-a votat ca să se răzbune pe militari, care au mers pe mâna sau mai bine spus pe genunchiul doamnei Pauliuc. Nu degeaba au cerut peneliștilor să își asume răspunderea pe proiect și nu degeaba toașa Pauliuc le-a cerut liderilor de asociații să își asume răspunderea. În lipsa unui răspuns negativ la propunerile doamnei Paulic, liderii participanți la discuții au confirmat susținerea genunchilor doamnei Pauliuc.
Cei care vor țipa în următoarele zile că militarii și-au dublat pensiile nesimțite, mint, practic bugetul va face economii cu ocazia acestei actualizări, pentru că aproape toate pensiilor vor scădea, mă refer în principal la cele care au beneficiat de mai multe indexări din… 2015 încoace. Pentru o creștere de 900-1300 la net, venită din creșterea soldei de grad, se vor pierde toate indexările obținute de fiecare pensionar din 2015 până în prezent, care nu au fost deloc mici dacă le adunăm, mai ales că acestea s-au adăugat la întreaga pensie în timp banii adăugați la solda de grad și să vedem CUM și la solda de funcție (pe speranțele pensionarilor, procedura dispărută din lege, sau pe prevederile art.281 din legea 223????) se risipesc printre elementele bazei de calcul devenind o cotă parte care la întregul pensiei reprezintă o cantitate neglijabilă.
Dar să vedem ce s-a întâmplat la Comisia pentru Apărare a Senatului.
Doamna senator Pauliuc a chemat să asiste la ședință și o parte din liderii de asociații. Nici nu mai contează cine a fost sau nu acolo, pentru că lucrurile erau ca și stabilite.
Ca și la Comisia de la Camera deputaților însă, doamna Pauliuc a venit iarăși cu amendamente proprii, fără să le fi discutat cu asociațiile în prealabil, punându-i în fața faptului împlinit.
Ca și în Camera Deputaților, propunerea doamnei Pauliuc a fost defavorabilă pensionarilor.
Ca și la Camera Deputaților, cei prezenți nu au sesizat și nici nu au avut cum să mai facă ceva pentru că practic nu aveau nici dreptul să intervină și nici putere de decizie.
Când s-a cerut (re)introducerea art.108 la prevederile art. 591, doamna Pauliuc a sărit ca arsă, că nu se poate, că asta duce la ridicarea excepției de neconstituționalitate, că e modificare a proiectului, deși pe de o parte articolul respectiv a aparținut variantei propuse de inițiator, iar pe de altă parte nu putea fi exclus, deoarece art.108 aspune că ” Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau ACTUALIZAREA pensiei militare se acordă un spor de:…” Cum să pretinzi că acest articol nu poate fi inclus în procesul de actualizare, când se referă clar la acest proces și NU POATE LIPSI DIN EL? Culmea este că acest articol a fost inițial cuprins în proiect, dar a fost scos (la cererea SCMD din câte am aflat, care și acuma s-a opus reintroducerii). OARE DE CE? Ca să îl poată apoi cere ”avocații SCMD” ÎN INSTANȚĂ???? Bani pentru avocați, dosare, etc…
Dar deși acest articol în concepția doamnei Pauliuc nu putea fi reintrodus, a putut fi introdusă de dânsa, o nouă expresie, ”decizia de stabilire a pensiei” veți vedea mai jos, DE CE, cu ce urmări.
Așadar au fost aduși acolo pentru a fi folosiți mai târziu ca țapi ispășitori, pentru că ei au cerut votarea în regim de urgență, ei și-au asumat răspunderea, ei au participat la discuții în camere, ei au acceptat fără să ridice obiecțiuni forma adoptată și, sunt convins, ei se vor lăuda că au înfrânt.
Iată cum a arătat proiectul în faza inițială, apoi votat în Camera Deputaților și ultima, forma adoptată în Senat :
Menționez că deși pe timpul discuțiilor avute de reprezentanții asociațiilor au fost luate în calcul mai multe variante, oficial au existat doar aceste 3 variante care rămân de bază. Celelalte variante de lucru sau amendamente discutate, rămân în afara documentelor oficiale, dar unele propuneri au fost acceptate în varianta finală.
Nu mai comentez ce s-ar fi întâmplat dacă se accepta nu știu ce propunere, de acum totul e de domeniul trecutului. Ceea ce contează este ce s-a votat și ce implică. Din documentul de mai jos, se poate observa care sunt modificările suferite de la proiectul inițial până la cel final. Am subliniat în bold pe varianta finală, elementele esențiale.
- 591 cuprinde trei aspecte discutabile:
- Expresia ”aflate în plată” poate fi interpretată, (e adevărat, tras de păr, dar ce nu face CPS pentru pensionari) ca fiind aplicabilă doar celor care se află în plată la acest moment, al apariției legii, nu și celor care se vor pensiona după apariția prezentei legi. Este adevărat, a fost introdus cu intenția de a se adresa TUTUROR pensiilor aflate în plată, ca să nu mai existe temerea că se va aplica doar celor acordate până la apariția legii 223. Dar sintagma respectivă poate fi interpretată ca limitativă sau neaplicabilă celor care se vor pensiona de acum încolo. rămâne ca un semn de întrebare.
- Doamna Pauliuc, sau altcineva, a întrodus în Comisia pentru Apărare, o nouă prevedere prin sintagma ”ultima decizie de stabilire a pensiei” care este defavorabilă pensionarilor. Dacă fără ea actualizarea pleca de la ultima decizie de actualizare, adică pentru cei pensionați înainte de apariția OUG 59 se lua în calcul cuantumul rezultat la actualizarea din 2017, căci așa prevedea legea, prin introducerea acestei sintagme pragul coboară pentru toți, la momentul ULTIMEI DECIZII DE STABILIRE A PENSIEI, adică pentru cei pensionați înainte de 2015, la decizia de acordare a pensiei pe legea 223. Astfel se vor pierde și indexările din 2016 și 2017, care au fost de 5% respectiv 5,25%. Concret, un colonel cu o pensie netă în plată la acest moment de 6000 lei, adică aproximativ 6500 brut, va pleca în recalculare de la un cuantum brut de 4400 lei. Deci va pierde din start, NUMAI DIN EXCLUDEREA INDEXĂRILOR, 2000 lei.
- S-a păstrat expresia ”inclusiv prin excepție de la prevederile art.60”, care a fost introdusă haotic de ageamii, în ideea de a îi salva pe cei pensionați după 2017, în speranța de a îi scăpa de limitarea la net, dar expresia în sine are două hibe: una că e neclară, inaplicabilă, căci în lipsa unor norme de aplicare, neexistând în lege, CONTRAVINE LEGII, O MODIFICĂ, ceea ce o lege de completare nu își poate permite, iar pe de altă parte încalcă principiul predictibilității legii, dar totodată reprezintă un element de insecuritate juridică deoarece joacă ping-pong cu articolele legii care când sunt aplicate când nu, fără să se precizeze pentru cine se aplică și pentru cine nu. Deci este un text neclar, inaplicabil, impredictibil, creator de haos legislativ.
- Termenul de 30 de zile pentru actualizarea tuturor pensiilor este imposibil și sincer să fiu, mă mir că l-au păstrat guvernanții și tare mi-e teamă că l-au păstrat tocmai pentru a avea un motiv să dea o ordonanță de urgență deprorogare, ocazie cu care probabil vor mai introduce și alte ”bucurii”. Sper să nu am gura aurită. Și acest termen de 30 de zile a fost cerut expres la insistențele SCMD, căci proiectul inițial prevedea 90 de zile. Oare de ce ?
- Menționarea faptului că fondurile necesare actualizării pe anul 2024 vor fi din fondurile APROBATE ministerelor poate fi o prostie, dacă în fondul de pensii nu există sumele necesare, pentru că practic nu se pot lua bani de la alt articol, chiar și din cadrul ministerelor, fără o rectificare bugetară iar asta nu se mai poate face. Deci cine a introdus acest cuvânt ”aprobate” ori a făcut o greșeală, ori a avut ceva în gând. Pe de altă parte legea nu prevede de unde se vor plări actualizările care vor urma, dacă vor urma, după anul 2024? Unii o să spună că ”evident că de la bugetele ministerelor” dar dacă e așa de evident, de ce s-a introdus aici pe 2024 această precizare?
Alte observații:
- Rămâne în suspensie sau neelucidată problema limitării la net a celor pensionați după 2016. Șmecheria cu ”inclusiv prin excepție” , așa cum am spus, nu clarifică nimic, dimpotrivă, pentru că ”inclusiv prin excepție” înseamnă și ”inclusiv conform articolului 60”.Acest ”inclusiv” este INCLUSIV O IDIOȚENIE. Era mult mai bună varianta oferită de amendamentul A.R.M.I.A și SNPPC, la art. II(1) dar acesta nu a fost acceptat de doamna comisie Pauliuc, era prea clar și prea fără loc de întors.
- Rămâne ca un junghi în coaste exceptarea ”pensionarilor aleși” pe perioada cât sunt în funcție, și continui să cred că e o prostie, căci așa puteau să justifice și pentru rezerviștii APV neacordarea măririi, spunând că nu e pe viață, e doar pe perioada cât sunt în pensie, o vor primi dacă se mobilizează sau reactivează. Cert este că nu poți să suspenzi gradul cuiva căci gradul vine cu tot ce ține de el, poziție, recunoaștere morală, juridică și financiară. Un general plătit la valoarea unui soldat, va fi soldat, nu general. Și această prevedere ridică problema excepției de neconstituționalitate cu mari șanse de a fi acceptată.
- Deși asta se clamează, sau se dorește, va fi foarte greu, dacă nu imposibil ca la pensiile mai vechi, actualizate, să se obțină prin actualizare un cuantum apropiat de al celor recent emise, datorită diferențelor de elemente salariale din componența bazei de calcul a pensiei, așa că cine crede că va ajunge la cuantumul celor de azi, să tragă aer în piept, e gratis(încă).
- Certe vor fi pierderile indexărilor din anii 2016-2024 care, după cum s-a văzut, vor reprezenta cam 1/3 din pensie. Să își facă fiecare un calcul cât a avut în 2015 la decizia de recalculare a pensiei și cât are acuma, ca să vadă cât pierde sigur, fără a include și limitarea la net care, după mine, e inevitabilă.
- La capitolul câștiguri, singura sumă concretă și sigură va fi diferența de la solda de grad, care la brut poate fi de la 1000-2000 lei sumă care însă se va impozita și se va ”dispersa” prin elementele de calcul a pensiei.
- Rămâne incert modul de calcul și elementele care vor fi cuprinse în actualizarea soldei de funcție. CERT ESTE CĂ DEȘI UNII SPERĂ ȘI CRED CĂ AȘA AR FI NORMAL, NU SE VOR INTRODUCE ÎN PENSIILE VECHI, ELEMENTE CARE NU EXISTAU ÎN PENSIE LA MOMENTUL EMITERII DECIZIEI DE PENSIE. Actualizarea se va face pe elementele existente în baza de calcul a fiecăruia, nu se vor adauga elemente noi aflate în baza de calcul a celor pensionați recent, cum ar fi diverse sporuri. Fiecăruia îi vor fi actualizate DOAR ELEMENTELE EXISTENTE ÎN BAZA DE CALCUL.
- Încă un motiv de ”bucurie” este faptul că, după cum se știe, la recalcularea din 2015, 68% din pensii au rămas în plată pe cuantumul cel mai avantajos. La această actualizare vor pleca de la valorile cuantumului recalculat, nu cel avantajos, deci CE NU AU AVUT ȘI NU AU PRODUS MAJORĂRI ATUNCI, NU VOR PRODUCE NICI ACUM.
- Procedura de actualizare este practic inexistentă, nu se poate reveni la normele M25, acel ordin a fost emis SPECIAL pentru actualizarea de la acel moment, apoi după OUG 59 a devenit istorie. Cum SCMD a avut grijă să INSISTE să nu se emită norme de aplicare și nu există nici prevederea emiterii unui ordin comun de aplicare a legii, ACTUALIZAREA ESTE ÎN AER, la latitudinea fiecărei CPS, fără reguli, fără norme, fără precizări, FĂRĂ CEL MAI MIC ELEMENT ORIENTATIV. Textul legii votate este INSUFICIENT pentru a putea fi aplicat, indiferent cât de prost.
- Văzând cum a evoluat proiectul de la varianta inițială până la final, ”inclusiv” prin amendamentele introduse de doamna Pauliuc și de SCMD, ”incluzând inclusiv” refuzarea normelor de aplicare, fără de care acest proiect va fi o nebuloasă, ajung la concluzia că aceștia au fost vorbiți să își bată joc de proiect și de pensionari.
NOTĂ : Nu știu cine a avut ideea, dar există o listă datată 04.11.2024 deci de ieri după discuțiile din Comisia pentru Apărare a Senatului, pe care au semnat-o o parte din liderii asociațiilor care au participat în ultimul timp la discuții și proteste, în care aceștia se declară de acord cu proiectul votat în Camera Deputaților, cu amendamentele ”respective”. Ar trebuit văzut și care sunt amendamentele cu care au fost de acord. Oricum dacă ideea semnării și deci ASUMĂRII proiectului aparține doamnei Pauliuc, o declar femeie dășteaptă, sau semidășteaptă, că a semnat și ea, probabil ca să îi convingă pe reprezentanți că nu doare. Nu aruncați documentul, mai știu eu pe unii care nu vor să mai recunoască că au semnat hârtii și au participat la discuții.
Întrebare: Celor pensionați după apariția LEGII 262, CARE AU BENEFICIAT DE CREȘTEREA SOLDEI DE GRAD, LI SE MAI ACTUALIZEAZĂ PENSIILE? ÎN CE BAZĂ ȘI CUM?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.