Păzea că s-a întors lumea cu curul în sus, Olguța se ceartă la 15 ani
de la intrarea în NATO, cu Țutuianu, care iubește mai mult armata. Bă,
sunteți proști? Se pare că ei nu, doar noi. Olguța și Adrian, autorii,
promotorii, și susținătorii OUG 59 au ajuns să se certe, să se
învinuiască unul pe altul pentru răul făcut militarilor prin acea
ordonanță și să spună fiecare, că el/ea nu au nici un amestec, celălalt a
dat cu piatra. Pe data de 28.03.2019, la o zi după întâlnirea lui
Dragnea, alături de Fifor și Olguța cu liderii unor asociații ale
militarilor, altele decât cea cu care s-au întâlnit consilierii lui Leș
în aceeași zi, domnul Țuțuianu, fost- ca și Fifor- ministru al
apărării sub aceeași guvernare, a PSD, dă un comunicat de presă care
sună așa :
” Manevre
militar-electorale – Liviu Dragnea încearcă amăgirea cadrelor militare în
retragere şi în rezervă
Aflaţi în plină campanie de însămânţare a promisiunilor
electorale, liderii PSD încearcă din nou amăgirea reprezentanţilor asociaţiilor
militarilor în retragere şi în rezervă, după ce tot ei, Liviu Dragnea şi Lia
Olguţa Vasilescu, au blocat prin Ordonanţe de Urgenţă, măsurile necesare pentru
echilibrarea veniturilor acestor categorii sociale.
Cu exact o lună în urmă, pe 26 februarie, PRO România a organizat o întâlnire
de lucru cu asociaţiile şi sindicatele reprezentative din sistemul naţional de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În cadrul discuţiilor, a fost
subliniată cooperarea foarte bună pe care Guvernul Ponta a avut-o de-a lungul
timpului cu reprezentanţii poliţiştilor şi rezerviştilor militari şi s-a
exprimat interesul comun pentru consultarea permanentă asupra problematicilor
specifice domeniului apărării naţionale şi protejării drepturilor militarilor
şi poliţiştilor.
Întâlnirea de ieri, 27 martie, condusă chiar de preşedintele PSD Liviu Dragnea,
nu face decât să confirme teama pe care actualii guvernanţi o au faţă de aceste
categorii pe care ştiu că le-au ignorat în ultimii ani, acum încercând să îşi
explice într-un fel atitudinea şi să lanseze noi promisiuni, această acţiunii fiind
doar o altă manevră electorală tipică pentru Regimul Dragnea.
În acest context, PRO România doreşte să îşi reafirme susţinerea pentru
militarii în retragere şi în rezervă, promovând o serie de modificări
legislative pentru a readuce legea 223/2015 privind pensiile militare de
serviciu la forma iniţială din 2015, după ce aceasta a fost în ultimii ani
modificată pentru reducerea drepturilor rezerviştilor militari.
Adrian ŢUŢUIANU”
Interesant nu ? Domnul Adi, demis din guvernul lui Tudose pentru că
l-a luat gura pe dinainte, așa cum spunea singur, își aduce aminte că a
fost ministru al apărării pe vremea odioasei ordonanțe și spune că –vezi
Doamne- el este nevinovat nu nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi
pute. Da, poate nu a mâncat usturoi, dar rahaaaaaaaaaaaaat? Închide gura
nene Adi, că iese mirosul. Păi dacă DOAR Olguța a fost de vină iar
matale nu ai nici o vină, NENE Adi, dă-mi voie să citez din comunicatul
nr 238 din data de 02.18.2017 : ” Referitor la speculaţiile
apărute în spaţiul public legate de proiectul de Ordonanță de Urgență
care reglementează unele măsuri în domeniul pensiilor militare de stat,
Secţia Presă a Ministerului Apărării Naţionale face următoarele
precizări:
„În acest moment, specialiștii Ministerului
Apărării Naționale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă
consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în
cadrul Executivului, cele două ministere fiind
co-iniţiatoare. Informaţiile potrivit cărora ministrul apărării
naționale nu ar semna proiectul ordonanţei de urgență sunt lipsite de
fundament”.
Deci domnul Adrian Țuțuianu, nu numai că a
contribuit din plin la acea ordonanță, dar a ținut chiar să înlăture orice
dubiu privind împotrivirea sa la realizarea acelei ordonanțe.
Dar acuma domnul Țuțuianu spune negru pe alb că
”Liviu Dragnea şi
Lia Olguţa Vasilescu, au blocat prin Ordonanţe de Urgenţă, măsurile necesare
pentru echilibrarea veniturilor acestor categorii sociale. ”
Ce a spus și făcut atunci domnul Țuțuianu, se știe, scrie în comunicat. Ce
trebuia să facă?Scrie în Legea 346/2006, art 5 alin.punctul 1.d . ” apărarea drepturilor si intereselor legitime proprii
în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natura, precum si
cu orice persoana fizica sau juridica, româna ori străina, prin structuri
proprii;”
Prin interese legitime proprii se înțelege drepturile MApN, deci ale militarilor. A făcut asta? NU! Dar pretinde că o face acuma.
Orice alt comentariu este inutil.
Dar comunicatul lui Adi a scos-o din patul de miere pe doamna Olguța
care , conform ”stiri pe surse”, a luat foc și i-a dat o contrareplică
pe pagina de facebook:
„Pe
Adrian Țuțuianu îl mănâncă pielea și vrea sa fie scărpinat. Azi a născocit un
comunicat de presa in care ma acuza pentru apariția OUG 59/2017 care a plafonat
pensiile militarilor. Domnul Țuțuianu uită ca ministrul muncii nu avea
atribuții pe pensiile militare și a contrasemnat ordonanta doar pentru că
aceasta se referea și la pensii plătite prin Casa Naționala a Pensiilor
Publice. Partea cu militarii ii revenea domnului Tutuianu, pe atunci ministru
al Apărării, care avea in subordine Casa sectorială pentru pensii militare, iar
pentru partea din oug referitoare la pensiile militare a semnat chiar el și
nimeni altcineva. Da! O implicare, mare chiar, am avut in ceea ce ii privește
pe militari, la aceasta oug.
Domnul
Țuțuianu a venit la guvern, foarte revoluționar, și a cerut ca pensiile
militare sa se calculeze la 45 la suta din ultimele solde, nu la 85 la suta,
cât a fost și a rămas. M-am opus și eu și ceilalți, martori in viața, spunând
ca e o prostie sa le tăiem pensiile militarilor, noi, cei care am promis ca nu tăiem
nicio pensie. Argumentul domnului Țuțuianu a fost ca îl enervează generalii
care au fost prin minister și au pensii prea mari fata de cât au muncit. Apoi,
când s-a publicat oug 59/2017, ca orice “bărbat adevărat”, a refuzat sa își
asume semnătura de ministru, rămânând sa comunic public doar eu ordonanța,
inclusiv pe partea de pensii militare, cu care nu aveam nicio legătura.
Tot
domnul Țuțuianu, când eram ministru, ma interpela săptămânal pe Legea
salarizării, de care văd ca se leagă și acum. Ii reaminteam săptămânal ca este
semnatar al legii respective și ca existau legi de modificare a acesteia chiar
in comisia parlamentara din care făcea parte.Se pare ca nu citea și
răspunsurile, pentru ca săptămâna următoare revenea cu alta interpelare, pe
aceeași tema, ajungând de batjocura angajaților ministerului care ii formulau
răspunsurile. Plină politica asta de “bărbați” care își asumă propriile decizii
și semnături… Halal!”
Eu nu am găsit acest comentariu pe pagina de facebook a Olguței, deci
nu știu dacă e adevărat sau nu, dar dacă e, să mai spună cineva că
Olguța Vasilescu nu răspunde la interpelările și întrebările pe care i
le pune populația. Pe data de 17.04.2018, doamna Olguța era interpelată
de deputatul Dumitru Lupescu și primise un set de întrebări. A doua
întrebare suna așa: ” Vă rog să îmi aduceți la cunoștință
atât cine a fost autorul cap VII din OUG 59 /2017(nume, prenume și
funcție) cât și documentul inițiatorului, cu avizele primite.”
Întrebarea a rămas fără răspuns atunci, deși, neoficial, într-o
intervenție televizată pe data de 30 .07.2017, doamna Olguța anunța: ”Avem
de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la
ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În
primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se
spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni,
ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15
septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine
până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizează
pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se
indexează. E un principiu mult mai corect”.
Tot în Iulie 2017 aceeași doamnă spunea:
„Și-au dat foarte mulți demisia, foarte mulți generali. Vedeți care este diferența, nu au plecat cei „mici” în
pensie, valul a fost la cei foarte mari. De fapt, cuantumul acestor legi
speciale este important pentru cei cu funcții mari. Pensia medie în poliție
este de 3500 de lei, pensia medie în armată este de 3200 de lei. Există cadre
militare sau din poliție în rezervă care au pensii chiar foarte mici de 500-600
de lei, dar sunt și acele pensii uriașe. Să știți că în această parte a
sistemului, de aici s-a plecat. Noi această ordonanță o dăm cu aplicare în 15
septembrie. Deci, dacă vrea cineva să plece, o poate
face, noi nu îl ținem cu forța”.
Iar în comisia de
muncă a senatului, în mai 2017, în susținerea ordonanței pe care recunoștea
singură că a făcut-o, spunea:
“Salariile militarilor cresc şi cu 200 la suta. Vă dati
seama ce impact este pe legea pensiilor şi nu numai la ei. Şi la
magistrati e acelaşi lucru, la toţi cei care au pensii speciale.”-Olguța
în Comisia de muncă a Senatului, mai 2017”. Acuma
Olguța iese și se jură că Țuțuianu e de vină, că el venea la ea și o
împingea la rele, iar ea a luat apărarea militarilor. Eu nu prea cred în
jurămintele ei. Păi nu a jurat ea când s-a căsătorit cu domnul
Vasilescu că îi va fi alături până când Manda, pardon, Moartea îi va
despărți? A juraaaaat. A murit careva din ei ? Nuuuuuuuuuuu! Nu i-a
jurat ea acu și lui Manta același lucru? I-a juraaaaaaaaaaaaat. Ei și?
Așa sunt jurămintele politicienilor. De aia nu cred eu în jurămintele
ei.
Eu zic că militarii toți, și cei activi și cei în rezervă nu trebuie
să uite că a început Campania electoral și vor fi mulți care îi vor
scărpina în coarne promițând marea cu sarea. Să aibă grijă, că o să
rămână cu sarea.. în ochi, nu în bucate.
PS: A apărut și un răspuns al lui Țuțuianu la acuzele Olguței, pe pagina sa de facebook:
https://www.facebook.com/adriantutuianuoficial
https://www.mapn.ro/cpresa/15572_precizari
https://www.dcnews.ro/salarii-poli-i-ti-militari-olgu-a-vasilescu-valul-de-pensionari-este-la-varf_552567.html
http://www.cdep.ro/interpel/2018/i1464B.pdf
https://www.stiripesurse.ro/lia-olguta-vasilescu-s-a-aprins-pe-tema-pensiilor-militarilor—pe-adrian—utuianu-il-mananca-pielea-si-vrea-sa-fie-scarpinat-_1338814.html
Olguța și Țuțuianu se ceartă pe voturile militarilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.