Anticorupția și alegerile prezidențiale la Marea Neagră

Prin mai 2014, scriam câteva articole privind situația din Ucraina, jocul de șah jucat de cele două mari super puteri acolo, soarta Ucrainei și amestecarea –inutilă dar și neproductivă – a conducerii României în acel conflict. Vorbeam atunci de coincidențe – în care eu nu cred- dar și de faptul că ambele țări sunt de fapt sacrificate pe altarul intereselor celor doi jucători de șah, SUA și Rusia.
A trecut un cincinal de atunci, în ciuda zvonurilor și temerilor, nu a început războiul mondial  în ciuda amenințărilor lui Băsescu că dacă Putin  nu se liniștește  îi arată el cine e România, Ponta a devenit Istorie și aș putea spune că și armata României la fel. Doar acum câteva zile, actualul sinistru al apărării spunea că dacă începe un răzbel nu avem pe unde scoate cămașa. Care cămașă și de unde să o scoatem, că suntem în pielea goală, nici chiloți nu mai avem pe noi. Norocul nostru, dacă trage careva un pârț, nu sărim în aer, că nici praf de pușcă nu mai avem.
Ieri, în Cotidianul a apărut un articol care vorbește despre ”anticorupția” la vecini, mai aplicat, la ucrainieni.  Bun articol, nici nu m-am uitat cine l-a scris, nici nu mă interesează, pe mine mă interesează ce scrie, nu cine. Citind articolul mă miram de ce mi se pare un ”deja vue” mă întrebam de unde știam eu ce se întâmplă prin Ucraina, prin societatea lor, prin justiția și viața lor politică, pentru că nu am citit despre ei de vreme bună. Apoi m-am dumirit. Ori citești despre ”lupta anticorupție” din Ucraina , ori despre cea din România, treaba stă la fel:

1. Și ei au președinți care au intermediat afacerile cu armament, ca și noi;
2. Și ei au parlamentari și oameni politici care au ”reformat” justiția, apoi au plecat să îi fericească pe alții și să lovească în interesele țării în Parlamentul European, ca și noi;
3. Și ei au nu știu câte departamente și structuri ”anticorupție”, aparținând diferitelor partide, care se luptă fiecare cu corupții celuilalt, ca și noi;
4. Și ei au ONG-uri cu care se ”sfătuiesc” președinții, ca și noi;
5. Și ei au ambasadori străini care se bagă în treburile lor interne, dictând politica internă, externă, președinții și justiția, ca și noi;
6. Și la ei se dau liste cu oamenii care trebuie sau nu trebuie ridicați și plimbați cu cătușe în fața populației;
7. Și la ei au ”Mării” care vor fi iubite în prima secundă după încheierea alegerilor apoi vor plânge, ca și noi;
8. Și ei se lasă prostiți, aburiți de unii sau alții,  cred că sunt pe drumul cel bun, deși sunt în curul gol, ca și noi.

Deci ori scriai sau citeai ”anticorupția la vecini” ori ”anticorupția la români” tot dracul ăla era, schimbai câteva nume și gata articolul.
Cu atâtea similitudini îți pui întrebarea dacă avem cumva o rădăcină comună și prostia sau soarta este scrisă în codul genetic, dacă suntem manevrați de același sau aceiași păpușari, sau este doar o coincidență? Rădăcini comune nu prea avem, noi suntem latini, ei slavi, sau mă rog facem parte din familii lingvistice diferite, vorbim limbi diferite, noi suntem veniți cu pluta, ei cu rușii, deci este exclus să avem aceleași rădăcini deși suntem vecini. În coincidențe eu nu cred, așa că ce variantă rămâne ?
Ucraina este însă deja în febra alegerilor prezidențiale, ei au intrat pe ultima turnantă, actualul președinte a obținut 18% din voturi în primul tur, contracandidatul lui, un fel de Reagan   deci un actor mai puțin cunoscut decât Florin Piersic, a obținut 30% din voturi în primul tur, pare favorit, ca și Ponta la noi la precedentele, dar  zarurile nu au fost încă aruncate. S-ar putea să asistăm la o altă coincidență, la o nouă ”Mihaela, dragostea mea”, sau s-ar putea să câștige actorul. Rezultatul nu va depinde de el, nici de alegători ci de cât de maleabil sau controlabil va fi Kolomoski, magnatul care l-a împins pe Zelenski în față, căci dacă va fi să fie, el este eminența cenușie, el este omul care va dirija. Este posibil ca păpușarii să meargă mai departe pe mâna lui Poroșenko, că doar știe mersul, cunoaște rutele traficului de armament, i se cunosc și măselele din gură, nu mai necesită investiții, sau poate a obosit și nu mai este rentabil. Oricum va fi, nu ucrainenii vor câștiga, așa cum nici românii nu au câștigat după alegerea norocosului profesoraș.
Chiar dacă  nu au rădăcini comune, România și Ucraina se îndreaptă spre același viitor.
Și  pentru că veni vorba de profesoraș, anticorupție, justiție, circul făcut cu referendumul pe justiție este de tot râsul, așa cum au fost toate inițiativele sale. Nu pun în discuție, ca alții, problema legitimității, oportunității, legalității sau a rostului acestui referendum, pentru că încă nici nu se știe dacă va avea loc, nici el nu știe dacă va avea loc, deocamdată (se) testează. Faptul că în câteva zile a anunțat că ”probabil s-a  decis să îl inițieze”, apoi că va consulta Parlamentul, că încă nu știe ce vrea să (dar a știu vreodată?) să întrebe, spune totul. El vrea să își dea importanță, să arate că e un președinte jucător, cu inițiative, care este dur și ferm dar sever, dar practic habar nu are, nici acuma la 4 ani de președinție, ce caută pe acolo și ce ar trebui să facă. Și totuși, în afară de asta, ce urmărește prin acest referendum? Părerea mea, -deși nu cred că ar putea fi așa de .. subtil și profund- este că singurul ”câștig” al acestui referendum este că ar mai scoate câțiva omeni în plus la vot (iar aceștia vor fi, categoric rezistenți),  căci altfel, lumea nu va ieși la urne  doar ca să trimită niște gulerați la cașcaval elvețian. Dar prin referendum este posibil și poate cineva scontează că vor ieși la vot mai mulți oameni ai opoziției și astfel vor avea și ei mai multe voturi. Cert este însă ca la această oră, atât în România cât și în Ucraina nimeni nu poate fi sigur pe ziua de mâine sau pe bucata de pâine. 


Anticorupția și alegerile prezidențiale la Marea Neagră