luni, 5 noiembrie 2018

Rezoluția CCR pe OG 57



La24 de ore de la data judecării, CCR a fost în măsură să judece și să dea un verdict pe toate cele 19 contestații privind excepția de neconstituționalitate a art 40 din OG57 și pe legea 223 judecate pe data de 30.10.2019. Am verificat verdictele  dosar cu dosar. Toate, fără excepție, au ca soluție act, litera R, ceea ce conform îndrumarului CCR  înseamnă Respins ca neîntemeiat.
De simplă curiozitate, am intrat și pe alte dosare din celelalte 80, multe din ele pe OG 51/2015, privind unele măsuri pentru realizarea  de  investiții   la   operatorii   economici din industria de apărare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și am găsit aceeași soluție, R sau RI ceea ce înseamnă Respins ca inadmisibil. Din dosarele verificate de mine prin sondaj, altele decât cele 20 luate bob cu bob, nu am găsit NICI O SOLUȚE DE ADMITERE. Nu știu ce să mai cred, ori toți contestatarii sunt proști făcuți grămadă și contestă legile așa ca să le treacă timpul, ori ju(de)cătorii CCR s-au sculat pe data de 30, toți, dar toți, cu fața la cearșaf.
Nu pot crede că din toate cele 111 dosare chiar nici unul nu a fost îndreptățit. Totuși, cum nu am verificat bob cu bob toate dosarele accept că poate am avut eu ghinionul să nu găsesc nici unul. Așa sunt eu ghinionist.
Acum să revenim la dosarele noastre.
Dintr-un comunicat dat de domnul general Bălăceanu Virgil, aflu că, având în vedere faptul că ședința a fost publică, la ea au participat și membri ai AORR. Nota 10 pentru AORR. Mă întreb de ce de la alte asociații, cele care pretind că conduc destinele militarilor, recte ANCMRR, SCMD sau LADPM, nu a fost nimeni. Știu că cineva o să spună că dacă a fost domnul Bălăceanu, înseamnă că au fost și cei din AORR și cei din ANCMRR,unde dânsul este prim vicepreședinte, dar nu se pune. Nu se pune, pentru că din comunicat nu se înțelege că ar fi fost personal domnul Bălăceanu, ci doar domnul colonel Vasile Florin, din partea AORR. Bun și așa, nota 10 pentru prezență. Ce aflăm din comunicat? Aflăm că :
  1. Reprezentantul guvernului a cerut respingerea excepțiilor formulate de petenți. Era și normal, că doar nu era să admită că fac măgării pe spinarea cetățenilor;
  2. MApN și a sa CSP  au lipsit cu desăvârșire, așa cum ne-au obișnuit când se pun în discuție problemele pensionarilor militari;
  3. Unii reclamanți au lipsit (mă întreb dacă au știut că se judecă cazul lor) neavând nici avocați prezenți;
  4. Datorită lipsei unor reclamanți, dosarele au fost comasate și s-au discutat ca fiind un singur caz. Interesant nu ?
  5. Subiectul discutat cel mai mult a fost pensia suplimentară, introdusă prin abuz în baza de calcul, deși legea spune că e suplimentară, deci logic să nu facă parte din baza de calcul a pensiei militare;
  6. Președintele CCR a dat voie totuși tuturor celor care au dorit să se exprime, ca să nu zică cineva că nu i s-a dat cuvântul.
  7. După două ore de discuții, acestea au fost suspendate, probabil considerându-se că s-a spus tot ce se putea spune și sentința ( sentințele ) a rămas în pronunțare.
Pronunțarea s-a dat, rezultatul este respingere pe toate fronturile.
Interesantă este lipsa reprezentanților MApN de la ședință, având în vedere faptul că pe rol s-au aflat și alte cauze care priveau în mod direct ministerul cum ar fi Ordonanța 51/2015 privind investițiile în armată. Se poate spune că a fost ziua  excepțiilor de neconstituționalitate pe Apărare, pentru că toate cauzele au cuprins legi cu aplicabilitate în apărare, și cred că toți petenții au fost purtători de haină militară. Cu atât mai mult, absența reprezentanților MApN duce la două concluzii la care nu ai cum să nu ajungi:
  1. Pe domnii din conducerea Ministerului și DGJ, inclusiv DPRCVP, nu i-a interesat faptul că CCR le lua în discuție (posibilele) măgării și nici plângerile militarilor în rezervă sau retragere;
  2. O astfel de atitudine sau lipsă de interes se poate explica decât prin convingerea, certitudinea, eu i-as spune asigurarea primită de conducerea ministerului, încă dinainte de judecată, că totul va fi ok, nu e cazul să își facă probleme, decizia le va fi favorabilă.
Are  cineva alte explicații? Sper să nu vină cineva să spună că băieții au uitat sau nu au fost anunțați, că pun mâna pe mitralieră. Pe deputatul Mitralieră, candidat la apărare, interne sau transporturi în noul guvern.
La fel de interesantă este și lipsa celorlalte asociații ale militarilor. Sunt convins că unele nu au știut, deși informații apăruseră pe unele pagini de Facebook sau blog cu cel puțin o zi înainte. Nu știu dacă domnul Bălăceanu de exemplu, care a știu de vreme ce și-a trimis paloșul acolo, și-a informat și colegii din Forum, sau a mers pe burtă, ca să ia doar el caimacul. Dacă e așa, nota 10 se împarte la 3.
Din absența unora dintre petiționari, care ar fi trebuit să fie prezenți și nu au fost, trebuie să tragem niște concluzii.
Mergând pe ipoteza că au fost informați, dar nu au venit, fie că au fost prea departe, fie ca nu au avut avocat, fie că nu au avut încredere în judecată, trebuie să învățăm ceva:
  1. Cu o floare nu se face primăvară;
  2. Dacă începi un lucru, mergi până la capăt;
  3. Dacă nu faci față singur, sună un prieten, sau înscrie-te într-o asociație a militarilor și când apar astfel de situații, dai procură, sau cineva din București din cadrul asociației, juristul, sau președintele asociației, merge și reprezintă interesele tuturor.
  4. Lipsa unor reclamanți a dat ocazia judecătorilor să comaseze toate cazurile și astfel să le judece la grămadă. În acest fel, le-a fost mai ușor să se folosească de greșelile unor pentru a trage concluzii nefavorabile tuturor, sau să treacă peste punctele bune ale altora, pe motiv că nu sunt generale sau pur și simplu să nu le ia în discuție.
Câtă vreme facem lucruri de mântuială,nu știm cum să ne expunem sau apărăm cauza,  nu apelăm la specialiști, putem pierde chiar dacă avem dreptate, pentru că justiția se va lua de orice hibă pentru a ne înfunda și trebuie să recunoaștem că sunt experți în a fenta legea și interpretări Zegreaniene.
De pe Facebook, am aflat că raportorul cauzelor, sau a fost domnul VARGA ATILLA, iar recomandarea acestuia( urmată de judecători) a fost de respingere. Deci există consens. Nici că se putea un raportor mai bun pentru interesele armatei, in anul Centenarului Unirii, decât un urmaș al războinicului Atilla.
Cam asta a fost marea speranță a militarilor privind anularea sau măcar amendarea OG 57. Mai așteaptă sau mai crede cineva acum în promisiunile lui Dragnea sau mai știu eu cui din PSD sau din MApN că se va îndrepta ceva? Trebuie să fie prost înghesuit, să îmi fie cu iertare. Absența reprezentanților MApN și verdictul RESPINS pe linie, spun totul.
Sunt convins că și OG 59 va avea aceeași soartă, mai ales dacă excepțiile ridicate nu sunt formulate cu cap.
Dacă am mai avea totuși o mică șansă, de 0,1 % ar fi numai dacă ne vom organiza, cei care au dosare la CCR vor apela la colegi, avocați, sau juriști din asociații bine documentați și intenționați care să le susțină cauzele când vor intra în malaxor și DACĂ VOM ȘTI SĂ NE MOBILIZĂM ȘI SĂ FIM PREZENȚI ȘI ÎN SALĂ ȘI AFARĂ, ÎN NUMĂR FOARTE MARE, NU MARE.
Cred însă că visez. Poate visez, dar mă mai trezesc din când în când, nu ca alții care dorm aproape de când s-au pensionat, dacă nu cumva de când s-au născut.


https://www.ccr.ro/uploads/IndrumarCautare.pdf

https://www.facebook.com/aorromania/?__tn__=kC-R&eid=ARBOqjN6psy15kLzrygRpXZodWJzr4RghRd78DR00WYQjMdXM9ik-fr0C-GBxkBX-C_UmPG3tVXDiglY&hc_ref=ARSs7O0f5ut_pqA3cMFs_H8zodh-IFIlowBxg4DuFgW3FSh8gKEmmAIqVzIFcIrX2aM&fref=nf&__xts__[0]=68.ARBrAxQD3o-GTGtLRdZPPRXCekI7JwWT35ceYD_ywa-o-WwApr9OBQHhcEz76ldXhkME2Yn9wg0n8cXCOhZbAkQ_VRqyWxxAzRiYoYVU09cBLN3Ha6nWjBwWn9T_2i-HJU5REBfE8WXpAmAaExRfxStKTeCPor4LLXgY0ytI0Sg-aXFU22DF5T2v_u-hPZ_vwZ-nav2oTe90S9QYXxjs

Rezoluția CCR pe OG 57

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.