miercuri, 21 martie 2018

Performanță și contra-performanță

 
Am promis cândva să nu mai scriu nici un articol despre Simona Halep. Dacă acest articol este despre Simona Halep înseamnă că mi-am călcat promisiunea, dar eu nu despre Simona vreau să vorbesc aici ci despre ce înțelegem noi prin performanță și contra-performanță. Ultimul meci al Simonei este exemplul de care aveam nevoie pentru a defini contra-performanța.
Noi, suporterii
Nu numai noi românii, ci întreaga lume, dar mai ales televiziunile  se dau în vânt după evenimentele sportive, sportivi, mai ales cei din sporturile care fac rating, sunt urmărite la tv și aduc faimă, dar mai ales bani. Noi ne mințim că apreciem sportul, spiritul sportiv, dar de fapt nu e așa, ne interesează numai finalul, cine câștigă, dacă e favoritul, sau compatriotul nostru, să ne putem mândri că a câștigat ”omul nostru”. Suntem un fel de pariori, dar nu suficient de documentați sau împătimiți pentru a ne implica sau nu suficient de mercantili pentru a și paria. Să recunoaștem, nu odată, în meciurile de fotbal, handbal, pe care le urmăream treceam cu vederea faulturile săvârșite de jucătorii noștri, spunând că a fost fără intenție,că al nostru  abia l-a atins, că arbitrul sau cel faultat exagerează, că nu era fault de cartonaș sau de penalti, dar săream în sus când unul de-al nostru cădea de oboseală sau se tăvălea pe jos urlând deși abia fusese atins, sau căzuse singur, cerșind un penalti. Asta ne arată că suntem mai puțin interesați de elementul sportiv, de spiritul sportiv suntem subiectivi și nu sportul în sine ne interesează ci să câștige cine vrem noi, fiind gata să trecem cu vederea orice greșeli sau chiar gesturi nesportive alor noștri, în numele unui pretins sentiment patriotic, patriotism care nu are nici o legătură cu spiritul sportiv. As spune că este uman, că nimeni nu e perfect, că toți avem o doză de subiectivism, diferă doar cantitatea,  că nu ne putem rupe de legăturile sentimentale în așa fel încât să ne bucurăm indiferent cine ar învinge, numai de dragul spectacolului sportiv, dar de aici până la a trece cu vederea unui sportiv  orice, numai pentru că ”ne reprezintă”sau a fost sau este ”un nume” este cam mult. Bunăoară au fost destui români care au apreciat gestul lui Ilie Năstase la deja celebra partidă de Fed Cup cu Marea Britanie și i-au luat apărarea. Părerea mea este însă că a fost un gest josnic, indiferent cât de motivat ar fi fost, cu atât mai mult cu cât personajul nu era la prima ieșire de acest gen și se pare că mojicia îi este pe măsura talentului. Probabil vrea să câștige un ”premiu” sau să intre în analele sportului și pentru performanțele ”extrașcolare”. Cred că e campion și aici.

Așa da !
Weekendul acesta a fost deosebit pentru sportul românesc. Două evenimente, unul extraordinar ca performanță, cu adevărat extraordinar, este cucerirea pentru a  treia oară a Maratonului Arctic de către Tiberiu Ușeriu. Mie mi se pare un efort mai mult decât supraomenesc să participi chiar și fără a câștiga acest maraton de 617 km la temperaturi de -37 grade. Nici nu știu ce să admir mai mult, faptul că a participat la acest maraton, faptul că l-a câștigat a treia oară, faptul că deși știa ce înseamnă și mai ales dovedise că poate, a participat și a treia oară în condiții și mai vitrege, faptul că s-a întors fără piele pe tălpi și cu un deget degerat, faptul că mai trăiește, faptul că a purtat tricolorul cu el tot timpul, faptul că a dedicat acest trofeu aniversării a 100 de ani de la Unire, sau faptul că încă mai e în viață? Nici nu știi la ce să te oprești. Eu totuși cred că cea mai mare performanță a lui, cea care merită toată stima este lupta cu sine însuși. Probabil că toată lumea știe că Tibi Ușeriu a fost un infractor a jefuit, a comis violențe, a fost body guardul unor mafioți, a fost căutat de Interpol, prins, condamnat, a evadat de două ori, a executat 10 ani de pușcărie și la ieșire a avut puterea să renască, să renunțe la visul de răzbunare, să se alăture unui ONG înființat de fratele său, prin care se urmărește  cunoașterea și protejarea mediului. Pentru cei care fac parte din proiect, pentru oamenii pe care i-a cunoscut, dar mai ales pentru el, Tiberiu Ușeriu a decis să participe la acest maraton, pentru a demonstra că omul este în stare de orice dacă își dorește cu adevărat, este capabil să își schimbe nu doar destinul ci și firea, obiceiurile, concepțiile, visele. Pentru această performanță Ușeriu merită respectul tuturor românilor. El nu a câștigat milioane de dolari,firmele de echipament sportiv nu aleargă după el, marile magazine sau producătorii de tigăi nu se înghesuie să facă spoturi publicitare cu el, foarte puțini români strigă după el ”Hai Tibi, hai România” deși efortul lui este infinit mai mare, mai dureros și mai riscant decât al unui fotbalist.  El nu cere înlocuirea pentru  crampe musculare, nu poate fi schimbat de un alt coechipier, nu are un umbrelier după fiecare ghem jucat, nu i se aruncă prosopul când a căzut la pământ, nu aude 2000 sau 20000 de oameni strigând Hai Tibiiiiiiiiiiiiiiiii. El nu face nimic din tot ce face pentru a-și cumpăra o stradă în orașul natal, nici pentru a-și petrece vacanțe prin Dubai. Dar mai ales, el nu se dă bătut, deși medicii care l-au supravegheat au vrut să îl scoată din circuit pentru că nu a mai putut la un moment dat nici să  își sune familia, preferând să se odihnească. Ei da, în fața unui astfel de sportiv merită să îți ridici pălăria, indiferent, sau cu atât mai mult cu cât a fost un condamnat, un om aproape pierdut pentru societate. Efortul lui, psihic, fizic, este supraomenesc și eu mă înclin în fața lui cu respect.  Lui pentru ceea ce a făcut după eliberare, îi pot ierta dacă nu va mai participa la competiții, sau dacă va participa la ”crosuri” de 42 de km, sau dacă nu va mai lua premiul întâi cu coroniță, pentru că el a dovedit ce poate, nu mai e nevoie să dovedească nimic, nu numai că e unic, dar este cu adevărat un erou. Poate președintele se gândește să îi dea și lui Steaua României în grad de Cavaler, dacă tot a fost dată celor care și-au bătut joc de România. Sau poate nu, nu merită să intre în clubul celor care au primit-o în ultimii 30 de ani, ca să nu mai spun că președintele nu discută cu penalii. De aia vorbește așa puțin și nu vorbește nici cu sine însuși cum li se mai întâmplă celor care sunt ghinioniști. Sunt convins că din dispreț pentru penali, nici în oglindă nu se uită.

Așa nu !
Al doilea eveniment sportiv, de fapt o contra-performanță, este înfrângerea Simonei noastre la Indian Wells, de către Naomi Osaka cu incredibilul scor de 6-3, 6-0. Scorul ar trebui să ne scutească de orice comentarii, și sincer să fiu, nici nu mă interesează. Ceea ce pun eu în discuție, este atitudinea. Mărturisesc că m-am trezit la ora 4.30 ca să văd semifinala. Nu eram acasă, am fost la moșie și spre ghinionul meu nu mi-a mers internetul, la tv nu prindeam Digi sport așa că m-am chinuit să prind pe tabletă, cu un semnal cu două cărămizi, dar nu a fost posibil. M-am chinuit 3 ore să prind ceva dar nu am reușit. Până la urmă am văzut rezultatul pe internet și comentariile lui Chris Evert și Patrick Mc Enroe : ”Văd o lipsă de profesionalism din partea Simonei Halep”, a remarcat Patrick Mc Enroe, iar  Chris Evert a spus ”Un lider mondial nu se comportă așa”. Ce ar putea titra acuma jurnalele naționale, pentru a-și dovedi ”patriotismul”? Probabil vor merge mai departe, așa cum a spus și Simona. Iată, de curioztate, ce  ce titra Gazeta Sporturilor la începutul anului, când Simona o bătea pe aceeași Osaka, la Australian Open, cu 6-3 6-2: ” IMPECABILĂ!  Simona Halep a pulverizat-o pe Naomi Osaka și atinge cea mai bună performanță din carieră la Australian Open! Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în sferturi la Australian Open după ce a trecut într-un mod entuziasmant de Naomi Osaka, locul 72 WTA, scor 6-3, 6-2.”  Păi dacă la 6-3 6-2 din partea numărului 1 Mondial față de numărul 72  la vremea aceea noi urlam că a pulverizat-o, ce să spunem acuma la 6-3 6-0 pentru numărul 44 în fața numărului 1? Că i-a scos tenisul din cap? Nu ar fi totuși corect, pentru că nu Naomi a bătut-o pe Simona, ci Simona a bătut-o pe Halep. Da, cei doi comentatori, Chris și Patrick au evaluat corect, Halep nu a jucat ca o campioană, nu îi analizez jocul ci doar atitudinea. Am mai spus-o și o repet, iar acuma este chiar pentru ultima oară, Simona la ora asta nu are adversar dacă vrea să câștige un meci. DACĂ VREA. Și sunt convins că cei doi comentatori, foști jucători profesioniști îi cunosc și ei valoarea și au avut motivele lor să spună că Simona a dat dovadă de  lipsă de profesionalism și că un lider mondial nu se comporta așa. Chris Evert a jucat și văzut mult tenis la nivel înalt, știe ce spune. Să mai spun că la pariuri cota Simonei era de 1,42 iar a japonezei între 5,00 – 6,15? Nu spun. Mă mir doar că nu a fost menționată accidentarea ca justificare a înfrângerii. Asta mă surprinde, dar nu e timpul pierdut, dacă nu a spus-o ea, o va spune cineva.
De ce ?
Întrebarea e de ce ar fi trebuit să bată Simona? Pentru faimă? Are deja. Pentru puncte ATP? Are suficiente pentru a rămâne în frunte câteva săptămâni și a mai depăși câteva foste nr 1 mondial. Pentru trofeu? Nu îi trebuie, trofeele nu intră în card. Pentru românii care o urmăresc? O să îi  parafrazez pe cei care o laudă necondiționat : ”dar România și românii ce au făcut pentru ea? ” Pentru  drapel, onoare, mândrie, pentru că putea sau pentru că se respectă? Dar ce , pe ea o cheamă Ușeriu? Nu ! Deci nu avea nici un motiv să se strofoce. Dar a avut ceva motive să piardă. Pe cel cu cotele de pariuri nu îl pun la socoteală, să o facă cei care joacă și știu și când și cum. În primul rând și-a atins performanța de anul trecut, chiar a depășit-o, deci este ”în plan”, nu pierde puncte, rămâne tot nr 1. Dacă ar fi ajuns în finală, sau chiar ar fi câștigat-o, la anul ar fi trebuit să își atingă performanța ca să nu piardă puncte, ceea ce nu se știe dacă ar fi fost posibil. Tinerele Osaka, Ostapenko, Kasatkina pot evolua mult în acest an. Deci, mai domol, că nu crapă lumea. Dacă va reuși să își atingă și depășească doar cu o treaptă performanțele de anul trecut (cea ce nu e greu, având în vedere jocurile slabe din 20017, mai ales, fără nici un turneu de GS), are locul 1 asigurat, iar  la finele anului, dacă trece și de grupe la turneul campioanelor, este 100% nr 1 al doilea an consecutiv. Banii curg oricum mai mult din sponsorizări și contracte de publicitate decât din victorii, ea trebuie doar să îmbrace sau să poarte produsele la turnee, nu să le și câștige, ca să ia banii. Deci de ce s-ar fi omorât Simona să câștige?
Văzându-i jocul, atitudinea îți face impresia că a jucat ca să se termine jocul cât mai repede, nu conta cum, important era să se termine, nici o urmă de efort, nici o apăsare. Dacă înregistrările conțin întreaga partidă, nici măcar nu l-a chemat pe Cahil în setul doi deși nu câștigase nici un ghem. A creat impresia că nu o interesează ce se întâmplă pe teren,  singurul scop era să se termine cât mai repede.  Setul 2 a durat 28 de minute.

Dar, dacă o echipă de fotbal ar fi jucat un meci  cum a jucat  ea, trăgând numai pe lângă poartă, lovind aiurea în minge, lăsându-și adversarul să facă ce vrea pe teren chiar dacă nu juca  strălucit, toată lumea ar fi spus că meciul a fost vândut și că e blat iar suporterii ar fi rupt gardul și ar fi intrat pe teren. Noroc că la tenis nu se folosește tehnica asta, că Simona ar fi fost jumulită demult.

Pentru aceste motive eu nu o să mai urmăresc de acuma meciurile ei. Nu pentru că voiam să câștige, nu pentru că  nu îmi place de ea, ci pentru că finalmente cineva a spus ceea ce eu spun de doi ani, Simona Halep nu are atitudine, stofă de mare jucătoare și în plus este instabilă emoțional pe teren, nu se poate controla. Eu dacă mă uit la un meci mă uit să văd atitudine, dăruire, dorință de victorie, fair-play, spectacol, nu calcule financiare și reclame. Prefer să urmăresc un joc de fotbal al unor copii în spatele blocului, cu speranța că televiziunile, antrenorii, sponsorii, patronii, samsarii,  nu îi vor strica așa cum au stricat toate ”speranțele fotbalului românesc” în ultimii 30 de ani.

Performanță nu înseamnă numai puncte, meciuri câștigate, poziți în clasamente, conturi în bancă, interviuri la televiziuni de can-can, sau chefuri după meciuri. Performanță pentru mine înseamnă Tibi Ușeriu, înseamnă Ivan Patzaikin, înseamnă Gabriela Szabo, adică sport și seriozitate, mândrie, onestitate, dăruire, chiar dacă alergi desculț ca Abebe Bikila, sau vâslești cu o pagae. Nu vreau să mai urmăresc meciuri în care jucătorii fac blat cu propria demnitate, dând ocazia altora să spună că așa ceva nu se face. Nefiind jucător la păcănele și nici la Betano sau Fortuna, nu am de ce să mă mai uit la meciurile Simonei. Când mă uit la un sportiv vreau să văd cum acesta își apără șansele la victorie, nu interesele financiare, imaginea sau calculele meschine.
Cei care vor să vadă ce consideră că au pierdut, să intre AICI


https://www.digisport.ro/tenis/halep-acuzata-de-chris-evert-si-patrick-mcenroe-un-lider-mondial-nu-se-comporta-asa-410456
http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/impecabila-simona-halep-a-pulverizat-o-pe-naomi-osaka-si-atinge-cea-mai-buna-performanta-din-cariera-la-australian-open-530927.html

Performanță și contra-performanță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.