" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
vineri, 9 decembrie 2016
Rîmlenii
Motto:
„Dumnezeu îţi pune ştampila în mână, dat nu votează în locul tău.”
la-jug
Slav aş fi fost de nu eram latin ..
Este adevărat că în ultimul timp tot mai mulţi români, din diferite motive, mai mult sau mai puţin argumentat, mai mult sau mai putin doct, cu interese mai mult sau mai puţin naţionale, contestă sau reinterpretează originile poporului român sau mai bine spus influenţa cuceririi romane asupra formării limbii române şi a poporului român. Este la fel de adevărat că începând cu perioada Şcolii Ardelene şi apoi pe tot parcursul istoriei, când România a avut nevoie de sprijinul diplomatic, politic şi militar al „ surorilor sale de gintă latină” pentru a se scoate de sub tutela şi stăpânirea imperiilor de la răsărit, cuvântul de ordine a fost: „noi suntem latini, noi ne tragem din romani ca şi Vestul Europei, noi suntem o oază de latinitate într-o zonă dominată de slavi şi alte „popoare migratoare”. Lingvistic, nimic mai adevărat, suntem fără îndoială o limbă din subfamilia limbilor numite Romanice. Tare ne-am mai mândrit noi şi ne-am mai lăudat la oricine avea timp să ne asculte cât de europeni suntem noi şi cum ne-am tras noi din romani, cum ne-au civilizat ei pe noi şi cum am ajuns noi fruncea datorită primei „familii” formate din doi bărbaţi. Acuma a venit timpul să ne mândrim cu legăturile noastre Euro-Atlantice, pentru că s-a schimbat direcţia vântului. Din păcate pentru noi, aproape de cele mai multe ori doar ne folosim de aşa zisele rădăcini sau influnete, la nivel declarativ, fără a dovedi prin ceva sau fără a demonstra că s-a legat ceva de noi dinspre rudele sus puse.
Latin aş fi de n-aş fi fost sărac
Acum două zile citesc că pe la Rîm un prim ministru, pe numele său Matteo Renzi a declarat că demisionează pentru că cetăţenii nu fuseseră de acord cu nişte măsuri pe care el voia să le ia şi pentru că asta implica o schimbare majoră de conducere a ţării iar pentru asta considerase el că ar fi necesar să facă un referendum pentru a vedea dacă populaţia este de acord sau doreşte acele schimbări. Citind eu că acest fapt s-a petrecut în Italia mă întrebam dacă mai este cazul să spunem că ne tragem de la Rîm sau nu. Întrebarea mea este justificată, pentru că la noi conducătorii politici nici când îi huiduie sau le strigă populaţia să iasă afară nu se dau legaţi, iar când la referendum bobii cad potrivnic, schimbă legile, se plâng la maica Europa că este atacată ordinea de drept sau pur şi simplu se fac că nu au auzit ce strigă lumea. La noi nu interesează pe niciunul din cei cocoţaţi pe scaunele puterii, ce ar crede populaţia despre o lege, un pachet de legi sau anumite măsuri, la noi populaţia aude sau citeşte că a fost schimbată stema ţării, că se schimbă codul fiscal, cel penal, poate chiar şi cel numeric personal, după cum i se năzare câte unui legiuitor şi cu asta basta. Ce e aia să întrebi populaţia, ce e aia să ţii cont de voinţa votantului, ce e aia să îţi dai demisia dacă constaţi că între tine şi cel care te plăteşte este o prăpaşie adâncă cât Groapa Marianelor? La noi poporul a cerut de 4 ani micşorarea numărului de lipitori cocoţate pe Casa Poporului şi degeaba Şi atunci, dacă la Rîmleni se poate şi la noi nu, mă întreb eu, oare mai este oportun să spunem că ne tragem de la Râm? Dacă obiceiurile şi conduita noastră dovedesc că de fapt ne tragem din pustă, că la noi conducătorul este Tătuc iar truditorul Mujic, mai are rost să susţinem că avem preşedinte şi că ne numim cetăţeni? Păi când stăm cu jugul nevolniciei pe gât şi cu nasul în fum de ardei iute ca pe vremea lui Gheorghe Doja privind cu teamă şi slugărnicie către cnutul din mâinile vlădicii, ce rost mai are să ne sumeţim şi să ne dăm urmaşi ai marilor cuceritori ai lumii? Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul, zice un proverb. Ce mai contează faptul că limba noastră este asemănătoare cu cea a popoarelor sau locuitorilor din Vestul Europei, obiceiurile noastre şi modul în care folosim această limbă ne poziţionează în partea opusă ?
Dar a rămas aşa, să fiu român ..
Vin alegerile. După tradiţie, rumunii vor vota cu cel care îi minte mai frumos, le promite mai mult sau le umple spinarea de mai multe urme de bici. Cei mai îndărătnici, răzăşii, se vor ambiţiona şi nu vor merge la vot pentru că ei sunt „independenţi” nu se lasă ei plecaţi în jug aşa că vor face în ciudă „boierilor” şi le vor lăsa lor posibilitatea să se folosească de locul lăsat fără semnătură, fără să le bâiguie prin cap că în felul ăsta, cei care vor vota pentru el vor fi boierul şi oierul. După alegeri îndărătnicul se va trezi mirat că pe scaunul puterii au ajuns oameni pe care el nu îi voia şi nu ştie cum au ajuns acolo dacă el nu i-a şi nu a votat. Păi uite aşa, pentru că în timp ce tu „neatârnatule” te revoltai acasă, frecându-ţi palmele că le-ai tras-o partidnicilor, altul punea ştampila în locul tău, loază cu pretenţii de cărturar.
Şi nu ştiu cum să fac să scap …
Rîmlenii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.