luni, 22 septembrie 2014

I pak dau de ştire despre pensiile militarilor

mai multa ordine
Nu am mai scris de mult despre rezervişti, despre pensiile militarilor, soarta proiectelor de lege promise şi ce înseamnă pentru unii dreptate până la capăt. Am mai spus cândva că pentru unii asta înseamnă până la capătul răbdării.
Spre aducere aminte
În 2009 şi 2010 guvernele Boc au dat două legi prin care au luat militarilor atât dreptul de a mai lucra la stat cât şi dreptul la pensie în condiţiile existente în momentul ieşirii la pensie. Drama constă în faptul că pentru unii dintre ei asta a însemnat şi dreptul la viaţă. Până în prezent nimeni nu a plătit pentru luarea acestui drept.
În 2011 noua formaţiune USL promitea dreptate, ca şi fosta formaţiune DA dar au renunţat la adevăr şi declarativ nu numai real şi au adăugat un capăt niciodată definit, un capăt incert, nici măcar capăt de tunel. Printre jurămintele făcute atunci se număra, chiar în cap de listă, anularea tuturor legilor adoptate fraudulos  de guvernele Boc, printre care cea mai celebră era L-263 privind pensiile, votată după numărătoarea abacului Anastatase. După luarea puterii, USL a uitat şi de abac şi de dreptate şi de promisiuni, dar sub presiunea şi uneori intervenţia unor aleşi care încă mai aveau cuvânt, s-a reuşit ca în ceea ce îi priveşte pe militari să se mai “repare” ceva în sensul revenirii la cuantumul pensiilor din 2010 dar cu condiţia blocării acestor pensii până la sfintele calende, când vezi doamne guvernul ar recupera banii pe care Boc stabilise să îi fure din buzunarul pensionarilor. Cu alte cuvinte pensiile rămân blocate la nivelul anului 2010, fără a suferi nici o indexare, până în momentul în care prin  indexări successive (dar neacordate) ale pensiei stabilite  de Boc s-ar  ajunge la nivelul  pensiei din 2010. Deci practic, nu s-a dat, s-a luat, ca şi în celebra anecdotă cu Volga.
Calculele
Un ofiţer lovit de efectele legii 263/2010 şi 241/2014 a făcut un calcul cât pierde prin legea 241. A făcut calculul la diferenţa de 571 de lei cât este diferenţa de pensie dintre cele două legi  şi a ajuns la concluzia că îi va veni rândul să beneficieze de indexare abia în 2018, când pensia îi va creşte cu 82 lei. Până în 2018, pensia sa va rămâne conform legii 241, neschimbată, comitându-se o discirminare faţă de celelalte pensii, atât ale civililor cât şi ale militarilor neafectaţi de Legea 241. Astfel pierderea suferită prin neacordarea indexării până în 2018 este de 27072 lei, după cum urmează: 1520 în 2014, 3372 în 2015, 5328 în 2016, 7368 în 2017 şi 9504 în 2018. Aceşti bani sunt neacordaţi pensionarului respectiv datorită acestei legi 241 care se numeşte reparatorie. Aceasta este dreptatea în stilul Ponta sau Duşa, sau Oprea.
O nedreptate reparată
Miercuri 17 Septembrie 2014, guvernul Ponta a reuşit totuşi să mai repare o nedreptate aceea făcută prin capitolul IV din Legea 329/2009 care interzicea cumulul pensie/salariu la pentru bugetari, lege care a dus la înfiinţarea SCMD sindicatul militarilor în rezervă condus şi apoi distrus de Dogaru şi Pricină.Coincidenţă sau nu, în Sepembrie vor avea loc şi alegerile pentru alegerea conducerii SCMD e adevărat o conducere contestată aproape încă de la înfiinţare, în care scandalurile au curs gârlă. Duppă atâtea proteste, declaraţii iresponsabile, fanfaronade, ieţiri teatrale pe sticlă, dommnul Dogaru poate în sfărşit să spere că va fi din nou bugetar pe la Senat, dacă va dori cineva să îl ia consilier. Domnul Pricină s-a aranjat, domnia sa s-a băgat şef de departament la naş Oprea cel pe care îl făcea izmenar cu un an înainte. Ce să facă şi el, trebuia să mănîncă şi copii lui ceva în gura lor. Ei bine, bucurie mare şi în sfîârşit o reparaţie completă pe această lege, pentru că aşa cum prevede textul legii, capitolul cu pricina(nu cu Pricină) se abrogă. Este cu adevărat o victorie a dreptăţii asupra abuzului, dar sper ca această lege să nu fie şi ea valabilă doar 45 de zile. Iată textul legii:
“L E G E
pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. – Litera c) a articolului 1 şi Capitolul IV – Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, cuprinzând articolele 17-26, din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.”
Să nu zicem hop
Este posibil ca această lege să încălzească unele spirite şi să le de aripi, să îi facă să lase armele jos, dar să nu se uite că mai rămân două puncte de atins pentru o dreptate până la capăt. Primul este revenirea pensiilor militare la ceea ce au fost adică pensii militare având punctul de pensie legat de salariul activilor şi a doua problemă ar fi abrogarea punctului 4 din L241, cel care blochează indexarea pensiilor.
Mai sunt şi excepţii
Marţi în Senat a avut loc o interpelare adresată ministrului Duşa legată exact de aceste două puncte. Autoarea interpelării este doamna Cristiana Anghel, cea care duce lupte donquijotiste în Senat,  fidelă promisiunii făcute în campania electorală, cea care  nu a uitat ce înseamnă dreptate până la capăt, cea care de data asta  a cerut ministrului Duşa să îşi respecte promisiunile. Celor care nu au ştiinţă le fac invitaţia să citească acestă interpelare aşa cum a fost citită de doamna Cristiana Anghel  în Senat. Dacă toti aleşii ar fi ca doamna Senator, Dreptatea nu ar mai fi invocată, ar fi vizibilă. Mulţumesc eu în nume personal doamnei Senator pentru că unii s-au grăbit să arunce cu pietre la un moment dat.
Iată textul interpelării:
“INTERPELARE
Adresată: Domnului Mircea Dușa – Ministrul Apărării Naționale
De către doamna senator: Cristiana Irina Anghel
Şedinţa Senatului din data de: 16 septembrie 2014
Obiectul interpelării:     
„Dreptate, militarii cer să te vadă…” (despre militarii în rezervă și în retragere și pensiile lor binemeritate dar în zadar așteptate)
Domnule   ministru,
            În luna ianuarie a anului 2014 ați declarat public, în Parlament, că la nivelul instituției pe care o conduceți, s-a constituit o comisie de specialiști care lucrează la un proiect ce vizează modificări aduse la actul normativ privind pensiile militare.
Citez:
“Nu mi se pare normal ca cei care au adoptat legea pensiilor așa cum au adoptat-o (…) să vină să facă aprecieri. Mai ales că acea lege a creat o bulversare în sistemul pensiilor militare și de la pensii nesimțite s-a ajuns la discriminări care nu-și au locul și nu trebuie să existe în acest sistem.
            De aceea, eu, la minister, am constituit un colectiv de specialiști din minister și din afara ministerului care să realizeze un prim draft legat de modificările pe care trebuie să le aducem în acest domeniu și, sigur, voi face această analiza și cu Ministerul Muncii, care se ocupa de acest domeniu și să încercăm în această sesiune parlamentară să aducem și corecturile necesare legat de sistemul pensiilor militare.”
Acea sesiune parlamentară a trecut iar fărădelegea ține loc în continuare de lege.
Mai mult, Premierul Victor Ponta a anunțat că Ministerul Apărării Naționale trebuie să prezinte un proiect legislativ care sa reglementeze sistemul de pensii militare.
Citez:
          “Despre pensiile militarilor, ministrul Apărării trebuie să vină – e in discuții cu sindicatele care îi reprezintă pe cei care au avut de pierdut in urma recalculării – și urmează să vină cu proiectul legislativ. (…)”
Mai mult, în Programul de guvernare 2013-1016, la capitolul Apărare (Direcții de acțiune) se face vorbire despre “revizuirea cadrului normativ specific apărării, managementului carierei militare, salarizării și sistemului de pensii ocupaționale pentru militari …”
Domnul senator Corneliu Dobrițoiu, pe vremea când îndeplinea funcțía de ministru, spunea:
“Ziua dumneavoastră, de fapt a noastră, ne găsește astfel, cu voia lui Dumnezeu, în circumstanțe dătătoare de speranțe, după o perioadă grea pentru rezerviștii Armatei României. Fără a ne ancora în trecut, a venit vremea ca împreună să redăm demnitatea corpului de militari care, deși formal s-au lăsat la vatră, în inima lor au rămas alături camarazilor activi, gata oricând să li se alăture dacă Țara o va cere vreodată. De aceea, consider nu doar o datorie, ci și o obligație să acționez în perioada imediat următoare, cu întreaga mea energie și cu toate mijloacele pe care le am la dispoziție ca ministru și om politic, pentru a repara toate nedreptățile greu de înțeles si imposibil de acceptat pe care le-ați îndurat în domeniul recalculării pensiilor militare“.
“Sunt încredințat că expertiza dumneavoastră, a rezerviștilor, ne va ajuta să găsim cea mai buna soluție pentru reintroducerea acestui sistem de care se bucură militarii din multe armate aliate și pe care l-ați pierdut în mod nedrept, și fac asta în numele obiectivului comun de recâștigare a demnității militarilor, de recâștigare a rolului, importanței și respectului de care s-au bucurat în societate, de-a lungul istoriei, ostașii noștri.”
În luna august 2012, la Ministerul Apărării Naţionale s-a desfăşurat un audit pentru a verifica modul în care au fost calculate pensiile militarilor. Deşi s-a făcut vorbire despre acesta, nici până în prezent raportul nu este public iar vinovații, dacă există, nu au răspuns legal.
Există, de luni de zile, la Comisia juridică a Camerei Deputaților, un proiect de lege prin care abuzurile, nedreptățile, arbitrariul, raptul comis de puterea portocalie se pot îndrepta. Trebuie să existe și voință politică.
Cu tot respectul, vă întreb, domnule ministru, când se va face „dreptate până la capăt” și în domeniul pensiilor militare pentru că, aceștia nu cer decât ca pensiile cuvenite să fie cu adevărat pensii militare, punctul de pensie să fie corelat cu salariile militarilor activi aşa cum era înainte de renumita lege Anastase, una dintre cele mai mari fraude al fostului regim?!
Timpul, din păcate, “nu va mai avea răbdare” cu cei care au servit patria, necondiționat, fiind singurii cetățeni ai României care au jurat să nu-și precupețească sângele și viața pentru a apăra pământul strămoșesc, independența și suveranitatea patriei.
 Cu aleasă considerație,
Cristiana-Irina Anghel, senator
16 septembrie 2014″
Nu ştiu ce va răspunde ministrul Duşa la această interpelare atât de clară şi de loc comodă, nu ştiu  când şi dacă vom avea ocazia să vedem dreptatea guvernând România, dacă privim la ce se petrece în viaţa politică românească, putem spune că niciodată. La această oră România este condusă de ambiţii, interese meschine,interese externe, lăcomie, trădători, agenţi mai mult sau mai puţini secreţi, spirite războinice, partide care doresc fărâmiţarea ţării, miniştri inculţi, care se pretind urmaşii lui Traian dar confundă lupoaica cu vulpea, candidaţi care se retrag la ordin şi prim miniştri care cred că în orice gospădărie din România tronează un calculator de ultimă generaţie la care se uită şi vacile din habitaclul lor natural, iar copii nu mai trebuie să meargă la şcoală, nu mai au nevoie de manuale, nu mai e nevoie de şcoli, profesorii pot să ţină orele în propria casă, elevii pot să facă şcoala de acasă din faţa calculatorului pentru că oricum nu mai contează ce ştiu, vor intra la facultăţile private şi fără bacalaureat, pe care îl vor da când vor şi de câte ori vor ei, copii. Acest prim ministru precoce, care  este când şef de partid, când deputat, când soţ, când procuror, când doctor, când agent secret, uită că în România de azi mai sunt sate şi familii fără curent electric, dar el vrea să dezvolte învăţământul pe internet, că îi e mai uşor, nu mai cheltuie bani pe manuale şi nu mai e nevoie de şcoli, deci poate pune ministru la învăţământ orice cocalar care plăteşte mai bine, chiar dacă nu ştie ce limbă vorbim, câţi bipezi trăiesc în România, sau care este diferenţa dintre vulpe şi lup .   Cine mai are nevoie de dreptate când ţara se duce pe râpă?

I pak dau de ştire despre pensiile militarilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.