luni, 2 decembrie 2013

Ponta, Tigrul Europei


la cotroceni
Parlamentul şi cometa
A dat Dumnezeu şi am fost martor zilele acestea la un eveniment epocal. Prezentată drept un eveniment istoric, vizita premierului chinez Li Keqiang  şi a delegaţiei sale a prilejuit un eveniment care nu va mai fost văzut până acum şi nu va mai fi văzut prea curând, ca şi cometa  ISON. Pentru prima oară după 1990 Sala Parlamentului a fost plină ochi, parlamentarii au fost prezenţi aproape toţi la muncă, au lipsit doar cei bolnavi, cei aflaţi la întristare  sau cei după care nu a mai putut pleca avionul din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Pentru umplerea sălii, la cererea expresă a premierului chinez căruia nu îi plac scaunele… goale, au fost aduşi  ca la fostele plenare ale CC, membri de partid  verificaţi şi aleşi pe sprânceană, cu dosarul de cadre avizat de organe.  Oricum  umplerea sălii rămâne ca un eveniment de referinţă  pe care nu ştiu când o să îl mai vedem. După două zile de întâlniri premierul chinez s-a văzut şi cu matrozul sau matolul cum spune purtătorul de cuvânt al guvernului. Ca urmare a discuţiei purtate cu preşedintele României, discursul premierului chinez s-a îmbunătăţit cu noi termeni, în afară de primăvară şi tigri am auzit şi de vapoare, ancore, cârmaci şi cârme.
Naşu plăteşte, naşu comandă muzica
 Activitatea de la Palatul Parlamentului sau Casa Poporului cum i-ar fi plăcut domnului Li să spună, a arătat odată în plus că Marea  Chină e în toate şi trebuie să ştie toată lumea că nu mai poate fi evitată. Dar e bine de ştiut că imaginea Chinei o vând chinezii şi China arată doar ce vrea ea, cum vrea ea, cât vrea ea şi cui vrea ea. În aceasta notă se înscrie şi translaţia de la întâlnirea cu parlamentul unde  am fost nevoiţi să ascultăm o traducere a unui chinez într-o română greoaie, confuză, când putea traduce un român bun cunoscător al limbii chineze.
Tot la capitolul cum vrem noi, se înscrie si ambiţia părţii chineze de a avea sala plină ochi, ca să poată arăta acasă, cât de apreciată a fost delegaţia şi cum se înghesuiau românii să  soarbă cuvintele fratelui chinez care a avut şi pretenţia de  a sta la prezidiu, acolo unde  nu a mai fost pus nimeni până la fratele chinez. Cunosc  acest gen de ambiţie, chinezii ţin foarte mult la imagine şi fac din toate aceste ambiţii un scop în sine pentru a arăta că nu mai e nimeni ca ei. Chinezilor le place să se exprime simbolic, cum spuneam  totul are un înţeles ascuns la ei. Dacă Buşh s-a lăudat că venirea lui a coincis cu apariţia curcubeului, despre care s-a vorbit apoi mult timp  tot simbolic, premierul chinez a trebuit să arate că vizita delegaţiei chineze este mult mai puternică, aceasta aducând nu doar un amărât de curcubeu după ploaie ci o primăvară în plină iarnă, deşi de două zile adică exact de după venirea delegaţiei chineze iarna şi-a intrat cu totul în drepturi. Dar asta nu contează, pentru marele prieten de la Răsărit  e primăvară şi aşa se va vorbi mulţi ani de acum încolo despre această vizită, premierul Li a insistat pe acest subiect şi după două zile de ninsoare în Bucureşti.
Touche mister Pussycat!
S-au semnat zilele astea atâtea hârtii şi angajamente, proiecte şi programe câte a semnat România cu SUA în 10 ani şi pe sume mult mai mari. Dacă ar fi vrut, chinezii ar fi cumpărat contractul RMGC sau Chevron cu investitori cu tot. Dar ca să nu creadă cineva că sunt veniţi cu barja pe Huan Ho, au cerut românilor ca pe lângă actele obişnuite să semneze şi un fel de act de coabitare, sau un act de garantare a respectării  contractelor şi promisiunilor. Cine crede că se va putea juca cu aceste angajamente cum s-a jucat cu celălalt act de coabitare  nu îi cunoaşte pe chinezi.
Oricum, semnarea angajamentului prin care Romania promite ca nu va minţi şi îşi va respecta promisiunile si angajamentele luate în problema privatizării Oltchimului este o dovada a faptului că nu numai la nivel instituţional ci şi internaţional nu mai are nimeni încredere în noi şi e nevoie de acte suplimentare, pacturi de coabitare care sa precizeze că legile vor fi respectate. Acest act, aceasta cerere a părţii chineze arată valoarea şi faima guvernului României, a politicienilor şi oamenilor de afaceri români.
Atenţie la mâna chineză!
Şi uite că nici nu plecă chinezul şi politicienii români începură să  se bată cu cărămida în piept care are meritul apropierii de China, înainte de a vedea dacă relaţia va merge sau ce se va întâmpla. Boc spune că el este cel care a pus prima cărămidă, MRU că el a pus cărămida cea mai mare, Ponta spune acum că nu contează cine pune prima cărămidă ci cine termină construcţia. Mie tare îmi e teamă că vom da chix şi în această relaţie. Premierul chinez a spus ceva ce nu ştiu dacă domnul Ponta a sesizat. Domnul Li a spus că nu vine în România numai ca investitor, China nu are doar interese economice, ci şi ca prieten  tradiţional al românilor. După ce a amintit filmele româneşti care au avut priză la publicul chinez, (uitând însă  să menţioneze şi filmele cu  Florin Piersic  şi efectele sonore la scuipatul seminţelor), domnul Li a subliniat tradiţionalele legături româno chineze despre care  apăruseră şi bancuri pe vremuri, dar cuvintele sale nu trebuie luate doar ca un semn de amabilitate sau protocol ci ca un avertisment, la adresa guvernanţilor şi partenerilor români. Numai cine nu ştie cum reacţionează un chinez înşelat nu atât în afaceri cât în amorul propriu şi în sentimentele lui, ar putea să facă greşeala să afle. Deci cei care se laudă acum cu prietenia chinezului trebuie să ştie că ouăle fierte sau nefierte, sau cristalele de Murano sunt jucării pe lângă modul în care trebuie umblat cu chinezii. Dacă chinezul s-a supărat pe cineva, îl doare în bobul de orez cine este, sau ce spun legile internaţionale, există o singură lege, picătura chinezească. Pentru cei care au impresia că exagerez le sugerez să îşi amintească faptul  că în ultima criză americană a bugetului, ministrul de finanţe chinez a sunat la Washington  nu să întrebe de ce NSA ascultă telefoanele chinezilor ci să informeze partenerul  nord  american  că „Beijingul cere oficial ca SUA să depună toate eforturile posibile pentru a preveni falimentul de stat „pentru a asigura siguranţa investiţiilor chineze din SUA şi revenirea economică mondială”.
Dacă domnul Ponta are de gând să trateze partenerul chinez ca pe orice alt partener sau ca pe Băsescu, cu care a semnat hârtii doar ca să fie arătate lumii, face  greşeala vieţii lui. La prima minciună sau dovadă de “aburire” chinezii nu vor ezita să ceară, nu să ceară,  să impună demiterea lui Ponta şi o vor face cât se poate de direct. Mai e cazul să spun că o asemenea cerere va găsi imediat susţinători şi în ţară şi în afară? Domnul Ponta,Tigrul Europei Centrale şi de Est, cel care acuma zâmbeşte chinezeşte şi râde mânzeşte,  nu realizează că prin acestă mişcare şi-a legat de gât o piatră imensă de care nu va putea scăpa. Dacă nu va respecta legământul şi înţelegerile semnate cu chinezii, se poate considera istorie. Din cauza asta eu mă bucur de acest proiect, pentru că dacă se vor respecta termenii impuşi de chinezi avem şansa să ne mai revenim, iar dacă nu, scăpam de mincinoşii din fruntea ţării. Oricum ar fi, nu va mai fi ca până acuma. Numai că cineva trebuie să îi bage în cap noului Sandokan al Europei că nu e indicat să fie prins cu minciuna sau furtul din buzunarul chinezului.
Nu mă îndoiesc că partenerul chinez se va achita de toate sarcinile ce îi revin dar dacă crede cineva că va fura din asfaltul chinezesc pentru a-şi face alee la căsuţa de vacanţă cum se  obişnuia cu Bechtel & Co  şi va scăpa nepedepsit este un mare visător, mai mare decât Antonescu. Intrăm într-o nouă  epocă, a mai apărut un licurici. Pe Dâmboviţa vor lumina lampioane chinezeşti . Să vedem cât timp şi cine va încerca să le stingă.
Colocviu pe teme agricole
 Dar mai este un aspect de care nu vorbeşte nimeni şi nu ştiu când vom afla: în afară de piaţă de desfacere şi împingerea influenţei chineze până în Europa Centrală şi de Est, aşa cum s-a făcut până în Africa şi America de Nord, ce alte clauze mai cuprind înţelegerile? Să  crezi că dragostea şi filmele româneşti sau primăvara iernilor româneşti  au adus  banii chinezilor  peste noi este absurd. Deci domnule Ponta, când aflăm cât ne costă cu adevărat mâna chinezilor?
Prin anii în care se spune a că la autopsia lui Mao Tze Dung i-au găsit un rus în gât şu un român la inimă, circula un banc vizavi de modul în care diferite agenţii de presă îşi informau cititorii cu privire la unele evenimente. Pe vremea aia nu exista internet aşa că fiecare afla ceea ce i se arunca sub ochi.
„Agenţia Tass  informa  : În cursul zilei de ieri 3 tractoare ruseşti care arau paşnic la graniţa ruso-chineză au fost atacate de o escadrilă chineză de avioane de bombardament. Tractoarele au răspuns atacului şi au doborât un avion.
Agenţia China Nouă transmitea: În cursul zilei de ieri câteva avioane  utilitare  chineze care împrăştiau îngrăşăminte la graniţa ruso-chineză au fost atacate de un pluton de tancuri ruseşti. Avioanele au ripostat şi au distrus două tancuri.
Agenţia Agerpress anunţa : În cursul zilei de ieri, la graniţa ruso-chineză a avut loc un colocviu pe teme agricole. „
Astăzi lucrurile nu diferă mult.
Ceea ce nu înţeleg eu este dacă vizita delegaţiei chineze a fost urmare a invitaţiei lansate de Ponta cu ocazia vizitei sale din vară şi a coincis fericit cu Forumului Economic China – Europa Centrală şi de Est sau  s-a datorat Forumului şi cu ocazia asta s-au discutat şi probleme bilaterale? Partea română vorbeşte mai mult de varianta 1 dar adevărul înclină către varianta 2 .
Iată două titluri:
„Premierul chinez, Li Keqiang, omologi din 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, 1.000 de reprezentanţi ai unor companii private şi de stat se reunesc, marţi, la Bucureşti, pentru a discuta, negocia şi încheia contracte importante, sub supravhegerea atentă a Uniunii Europene.”
 „Premierul Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, a sosit luni la Bucureşti într-o vizită oficială, ca răspuns la invitaţia adresată de Victor Ponta, cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie 2013.”
Informatia si evenimentul ( mă refer aici la Forumul economic) au fost palmate pentru ca lumea trebuia să ştie doar că Ponta s-a întâlnit cu marele partener chinez ca urmare a vizitei  efectuate de Ponta  în China astă vară. Trebuia ca prezenţa premierului chinez în România să treacă drept o mare victorie a guvernului Ponta, a domnului Ponta personal.  Aşa că Forumul a fost trecut pe linia a doua, prezentat ca “o anexa” a istoricei vizite. Chiar mă mir că presa Pontistă nu a menţionat mai clar  că,  ” cu ocazia vizitei sale în România, premierul chinez s-a întâlnit şi cu ceilalti premieri aflati in România să vadă meciul de fotbal Steaua Bucureşti -Schalke 04″.
Să începem relaţia cu o minciună? Parcă nu se face. Oricum a fost destul de nediplomatic pentru Ponta şi televiziuni că au vorbit atât de puţin despre ceilalţi participanţi la Forum, premieri şi ei  pe care totuşi domnul Ponta se pare că i-a invitat la meci ca să nu se simtă chiar aşa de nebăgaţi în seamă. Nu e bine domnule Ponta. Nu uita că totuşi Europa te-a făcut prim ministru.

Ponta, Tigrul Europei

2 comentarii:

  1. Neacsule, nu crezi ca esti cam nedrept? As vrea sa cred ca ce ai scris mai sus eu un pamflet dar, de fapt este o tampenie. Pui prea multe intrebari si stii ce patesc curiosii si avocatii nebagati.

    RăspundețiȘtergere
  2. oare tema de gandire este buna sau nu?
    http://www.certitudinea.ro/articole/tema-de-gandire/view/temA-de-gandire-unirea-moldovei-cu-romania-anunta-alipirea-transilvaniei-la-ungaria-china-pisica-salvatoare

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.