Pe
vremuri circula un banc cu săracul iepuraş care şi-o tot fura de la urs
la fiecare întâlnire, ba că nu are să îi dea o ţigare, ba că are ţigare
dar nu are şi chibrit, ba că de ce nu are bască iar când şi-a luat
basca, a luat bătaie pentru că
nu avea moţ. Concluzia era că atunci când esti iepuraş şi te întâlneşti
cu Ursul, poţi să ai tot ce există pe lume, dacă ursul vrea să ţi-o dea, te bate pentru
că e regele pădurii şi el face legea. România este o ţară de iepuraşi
care orice ar face, oricum ar da-o tot şi-o fură, pentru că aşa vrea
ursul. Ursul tutelar are şi el la rândul lui ca tutore, pe regele urşilor Ursul European sau
Ursul Grizzly, care dau legi peste toţi urşii, dar cum ursul ăsta
suprem stă mai mult la el în pădure şi nu prea îl interesează ce fac
urşii de poiană sau cei responsabili cu micile păduri atâta vreme cât
aceştia le aduc mierea, murele şi alunele din pădure, urşii de pădure,
de poiană sau poiată îşi cam fac de cap şi schimbă legile după cum le
stă lor basca pe cap, pe-o sprânceană sau pe spate, ca la usuleţul Garcea.
Uite
aşa se face că ursul nostru brun crezând că nu îl simte nimeni, schimbă
legea urşilor şi-şi trasă lege prin care urşii pot să facă tot şi să nu
dea socoteală nimănui nici chiar Ursului European pe scurt UE, că aşa
credea el, că UE şi Grizzly sunt ocupaţi cu alte treburi mai importante.
La ceas de noapte, cam la aceeaşi oră cu cea la care se semnase pe ascuns pactul de hibernare cu ursul cotrocean, ursuletii legislativi semnau un alt act la fel de nociv, prin
care moţul de la basca lor căpăta drept de veto în pădure. Adică toată
lumea trebuia să se poarte după cum le stătea lor moţul, pe stânga sau
pe dreapta, iar pe ei îi durea
în moţ de tot ce se întâmpla pe lângă ei. Bună lucrare, numai că
iepuraşii dorm cu ochii deschişi, ştiu ei de ce şi asa şe făcu că văzură
şi auziră tot şi acuma ştiu şi Grizzly şi UE şi a cam ieşit cu scandal.
Moooooooooooooorrrrrrrrrrrrrr!Da eu cred că până la urmă vor bate laba,
că doar nu o să se certe ei de pentru nişte iepuraşi. Urs la urs nu-şi
scoate basca.
Un alt urs, cu chef de hârjoană mare
şef la cultură s-a luat de un iepuraş nevinovat sau vinovat că nu i-a
salutat lui moţul de la bască şi s-a declarat vandalizat. După ce şi-a
satisfăcut poftele, iepuraşul l-a întrebat timid :” Ursule, dar măcar ai
certificate medical că nu ai SIDA? Daaaaa, a răspuns ursul arătând
certificatul . Bine, zise iepuraşul,de acuma poţi să o cauţi pe
Emaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa sau să foloseşti hărtia aia pe post de tabletă”
Şi aşa se făcu că din cauza de SIDA, ursuleţul “se trezi scuipat afară din pădurea tutelară”. Nu am găsit altă rimă.
Un
alt iepuraş, de la o televiziune se gândi el de sărbători să fie mai
inventiv, şi să colinde pădurea în lung şi în lat cum nu a mai fost
colindată niciodată. Zis şi făcut. Cum pădurea era seculară căută bietul
iepuraş nişte urături mai arhaice că să scoată şi el un rating mai bun,
gândind că lumea s-a plictisit de “aho aho copii şi fraţi”. Şi uite aşa
căutând el prin scoarţe găsi nişte strigături de se încreţi pielea pe
urs. Nu că ar fi fost strigăturile ameninţătoare sau antiurs dar puteau
supăra pe cineva, un urs şnecher, sau Uştrul cum se spune prin
pădureaaaaaaaaaaaaaaa, nu spun care. Şi uite aşa bietul iepuraş vrând
nevrând căzu cu pantalonii exact în urzici. Toate ca toate dar bietul
iepuraş mai avea , ca toţi iepuraşii din pădurea asta şi pantalonii
rupţi în fund aşa că să te ţii usturime. Nici cu Hemoro- Easy nu îi
trece. Acuma toată lumea se dă de ceasul morţii şi nu ştie cum să dreagă urzicile şi să spună că e busuioc.
Dar de fapt problema e simplă, e foarte simplă, pentru că :
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Iepuraşilor, spune:
Art
18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi
religie, acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau
convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi
privat, prin învăţătură, practice religioase cult şi îndeplinirea
riturilor.
Art. 19 Orice om are dreptul la
libertatea opinii lor şi exprimării; acest drept include libertatea de a
avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta,
de a primi,şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi
independent de frontierele de stat.
2. Constituţia Iepuraşilor spune:
ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
ARTICOLUL 30
Libertatea de exprimare(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 31
Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
Da, dar Uştrul
a avut grijă să impună Ursilor mai slabi de înger un Moţ mai cu Moţ,
care să taie limba celor care îndrăznesc, gândesc, visează ceva care ar
deranja moţul lui Uştrul. Aşa a apărut prin unele păduri o lege de super
protecţie a lui Uştrul, ceva cam de genul celei pe care tocmai voiau
uruleţii noştri să o voteze acum câteva nopţi Ptiu drace, ciudată
coincidenţă. Asta e făcătura curată. Şi eu care credeam că a fost
invenţia lor. Pădurea spaniolă a adoptat legea prin
1996 dar şi-a dat seama că e împotriva Declaraţiei Universale a
Iepuraşilor şi a scos-o în 2011. La noi în pădurea noastră s-a dat un
moţ de urgenţă 31/2012 care prevede :
CAPITOLUL II
Infracţiuni şi contravenţii
Art. 3. – (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 4. – (1) Răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.
Art. 6. – Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 8. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei:
a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o persoană juridică;
b) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de către o persoană juridică;
c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi
omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin
propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, de către o
persoană juridică.
(2) Nu constituie contravenţie fapta prevăzută la alin. (1) lit. a) sau b), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.
(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul împuternicit în acest scop de către ministrul culturii şi cultelor, precum şi de către personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Interne.
Acuma
veţi vedea că treaba este simplă şi nu ar trebui să îl îngrijoreze pe
bietul iepuraş urzicat şi nici să supere pe uştrul băşicat.
· În primul rând pentru că moţul de urgenţă 31/2002
în întregime, dar mai ales prin art 6 cotravine artilolelor 18 şi 19
din Declaraţia universală a drepturilor Iepuraşilor dar şi Constituţiei,
art 29, 30 şi 31.
· În al doilea rând pentru că TVR 3 locul unde a căzut iepuraşul cu pantalonii găuriţi în
fund în urzici, este un loc de cultură, educaţie şi şi .. ajunge, deci
celui care cade în urzici în locul ăla i se aplică punctul 3 de la art 4
şi punctual 3 de la art 8 ale MUG 31/2002.
· În
al treilea rând că nu are cine să constate contravenţia, şi să aplice
sancţiunea pentru că persoana care trebuie să desemneze pe cel care
trebuie să o facă, tocmai aleargă cu pantalonii în vine, pentru că în
toată pădurea nu găseşte o tabletă.
Emaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!
Deci
despre ce vorbim astăzi în pădurea tutelară? Despre un urs prins cu
mâna la stupul de moţuri, despre un ursuleţ prins cu pantalonii în vine
tocmai când circulă SIDA prin pădure şi un iepuraş care a căzut cu
pantalonii în urzici .. fierte şi îşi face griji degeaba. Cum dracu, tot
pe invers e pădurea asta. Cei care ar trebui să urle de durere ţipă de nervi iar cei care ar trebui să bată cu pumnul în masă se freacă precum maimuţa. O pădure cu fundul în sus.
Un fost comandant prin Şcoala
Militară, ne învăţa: „Ascultă la mine elev, ţine minte vorbele lu Micu:
Nu umbla cu fundul gol pe lângă … ciuperca otrăvită”
Emaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
Moţul de la bască
:))) interesant
RăspundețiȘtergere