vineri, 11 octombrie 2013

România legumă

saving me
România riscă să nu se mai poată ridica niciodată de la pământ, pământ care deja aproape că nu îi mai aparţine , acesta a fost vândut, concesionat, dăruit tuturor celor care l-au dorit oferind un comision cum spun „investitorii” sau şpagă cum spun cei care o primesc pe ascuns.
Nu este vorba de o alarmă populistă, nici măcar „naţionalistă” este o realitate dură pe care însă cei care o favorizează o ascund iar cei care ar trebui să ceară socoteală autorităţilor se fac că nu o văd sau dau din mână a lehamite. România a ajuns deja la cea mai periculoasă stare a bolii, starea la care ORGANISMUL nu mai luptă pentru viaţă. Fie din cauza anestezicelor fie din cauza unei „medicamentaţii” greşite, fie din lipsa oxigenului care refuză să mai vină pe furtun, organismul românilor nu mai reacţionează la nimic, refuză să coopereze, „PACIENTUL” dă semne că nu mai vrea să trăiască. Din când în când mai mişcă câte un deget mai tresare un muşchi prin Piaţa Universităţii, dar este doar un reflex, un act mecanic aproape inconştient, corpul în ansamblul său nu mai reacţionează, nu mai conştientizează, nu mai simte ceea ce se întâmplă pe lângă el, priveşte, are ochii larg deschişi dar nu vede, are urechi dar nu aude, are gură dar nu vorbeşte, este ca un Zombi, sau un organism aflat în stare de legumă, în comă dar o comă indusă, indusă de „medicul” care ar fi trebuit să o salveze. Partea proastă este însă că starea de comă nu este indusă spre binele bolnavului pentru a-i lungi viaţa sau a aştepta o perioadă când se va descoperi medicamentul sau când va ajunge în secţie organul care trebuie grefat , această stare este indusă pentru a da voie „medicului”şi „asistentelor” să plece în concedii, să se distreze, să facă un ban „operând” în privat, să umble după ciubucuri şi bani nemunciţi. În timpul acesta pacientul priveşte cu ochii în tavan, vede cum medicul de gardă  îşi pipăie asistenta, consumă băuturi fine, fumează ţigări toxice lângă el, deşi ştie că îi dăunează, îi bagă cianuri în perfuzie, dar nu reacţionează, deşi are mâinile şi picioarele libere. Creierul nu mai reacţionează deşi ochii văd, văd o mulţime de lucruri pentru care altă dată ar fi sărit ca ars:
- În Ardeal urmaşii sau pretinşi urmaşi ai fosţilor grofi, sub oblăduirea autorităţilor care dau legi prin care favorizează reinstaurarea regimului de pe timpul lui Horty, scot oamenii din casă şi îi lasă fără proprietăţi. Mostenitorii grofului Iosif Grosz au primit in instanta, prin decizie definitivă şi irevocabilă 8.700 de hectare de teren, adică tot satul Nădas din judetul Arad şi pământurile aferente. România? Legumă!
- Reprezentanţi ai unor guverne străine fac presiuni asupra României să dea pământurile unor biserici şi reprezentanţi ai unor organizaţii străine de neamul românesc, dar nu spun nimic despre drepturile românilor care au fost despuiaţi de regimul austro ungar şi de cel al lui Horty. Autorităţile române fac sluj. România? Legumă!
- Între anii 2007 şi 2013, RMGC a extras din munţii Roşiei Montana, şi a trimis în afara graniţelor 142.000 de tone de zăcământ minier sub formă de carote. Dacă ne referim numai la concentraţia de aur, fără a vorbi de celeate metale rare din “probele “de steril trimise peste graniţă, asta înseamnă 200 de kilograme de aur, care pe piaţa noastră valorează şapte milioane de euro. Reprezentanții companiei canadiene infirmă cifrele, însă nu neagă trimiterea minereurilor în afara granițelor. Livrarea a început cu mulți ani în urmă și a atins apogeul în timpul guvernării Boc susţine http://stareanatiunii.com/rmgc-a-scos-deja-din-tara-o-cantitate-uriasa-de-minereu-aurifer.html România? Legumă!
- „Investitori” puşi pe căpătuială se „înfrăţesc” cu politicieni români şi înfiinţează companii de buzunar care primesc contracte şi drept de exploatare a pământului distrugând munţi şi otrăvind pământul, autorităţile forţează şi modifică prin şpagă legi în favoarea hoţilor; România? Legumă!
- Centrul de Instrucţie al Infanteriei – Poligonul de la Sfântu Gheorghe, un punct strategic pe harta României, un platou de peste 1.200 de hectare la înălţime, care străjuia întreaga depresiune, a fost dat de către prefectul Judeţului, în posesia comunei Breţcu, care a repartizat pământul pe sprânceană. “Primarul Antal Arpad declara nu de mult că etnicii maghiari din Sfântu Gheorghe sunt „intimidaţi” de prezenţa poligonului în apropierea oraşului. Zis şi făcut; beneficiind de lipsa de reacţie a diriguitorilor Armatei din 2003 încoace – de când a început „ruperea” poligonului bucată cu bucată – şi a prefecţilor – cozi de topor -, „şmecherii” din UDMR, prin primarii din Sfântu Gheorghe şi Arcuş (fostă Valea Crişului), au intrat abuziv în posesia poligonului” se spune în Cotidianul. România? Legumă!
- Firme care au obţinut prin şpagă terenuri în exploatare, nu respectă contractele de exploatare, devin stăpâni pe tot terenul primit spre folosinţă, forţează plecarea locuitorilor din apropierea zonei de exploatare prin extinderea extracţiei peste normele stabilite prin contract sub oblăduirea aceloraşi autorităţi, „doctori” şi „asistenţi” binevoitori şi degrabă închizători de ochi la şpagă. Apar cutremure în zona de exploatare iar „doctorii”, fără a face nici un fel de investigaţie fără o „ecografie” măcar, având la bază numai „fişa de observaţie” pusă la dispoziţie de „medicul privat” declară că „tratamentul” aplicat de acesta este corect, deşi au mai fost reclamaţii de „mal praxis” cu privire la acelaşi „doctor”; România? Legumă!
- Undeva mai departe dar nu prea departe, în alt „cabinet”, alte autorităţi, aceleaşi apucături. Autorităţile dau aviz de „operare” unei „echipe de medici” care vrea să folosească metoda de operare prin trepanaţie sau fracturare susţinând că nu aveau nici un motiv să nu acorde autorizaţia de construcţie. Aceleaşi autorităţi însă se fac că nu ştiu nimic despre efectele fracturării şi mai grav uită să spună că „sala de operaţie” este proprietate privată a unor persoane care nu au fost nici măcar întrebate dacă sunt de acord. Nu-i nimic, înarmate cu autorizaţia, firma Chevron va intra pe pământul vasluienilor cu buldozerele iar autorităţile vor da din umeri spunând că „este legal, au autorizaţie, nu avem ce să le facem” deşi autorizaţia este obţinută ilegal şi abuziv, pământul este proprietate privată a cuiva care nu şi-a dat acceptul; România? Legumă!
- Acelaşi lucru se întâmpla la alt capăt de ţară, în comuna Brusturi, Bihor unde o companie „multinaţională”de prospecţiuni a intrat la „ verificat” pe pământurile oamenilor. Autorităţile o scaldă, în timp ce compania îşi vede de lucru. Primarul comunei Brusturi, Ioan Petruţ, se apără şi spune că firma străină a primit licenţa de explorare de la Agenția Națională de Resurse Minerale Utile dar şi că au primit autorizaţie de explorare de la Consiliul Judeţean Bihor. Şeful cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, spune însă că “Firma care astăzi a fost reclamată că face explorări de gaze şi petrol la comuna Brusturi nu are aviz de la Consiliul Judeţean, în speţă, certificat de urbanism.”Şi aici, ca şi la Izvoarele, ca şi în Vaslui, oamenii vor fi scoşi cu bulgozerul sau cu cutremurul de pe proprietăţi uite aşa, pentru că “doctorii” au primit şpaga; România? Legumă!
- În plus, din cabinetul “doctorilor” se vede cum aceştia se bat, se înjură, se ameninţă, se scuipă, se zgârie se fac de râs învinuindu-se unul pe altul de furt, înşelăciune, fraude, minciuni, mal praxis, trădare, crime economice, însuşire de foloase necuvenite, trăgând fiecare de pacient fiecare cu “echipa” lui de asistenţi şi asistenţe, fără nici un pic de ruşine, fără să le pese că aud pacienţii sau lumea din afara “ spitalului”. România? Legumă!
Cam astea şi multe alte lucruri sunt văzute de pacient care practic nu mai reacţionează, „anesteziat” fără voinţă, fără dorinţa de a mai trăi măcar. România Legumă asistă neputincioasă fără reacţie, fără să clipească măcar, aşteptând momentul când i se vor decupla aparatele şi va trece în nefiinţă.


P.S. Acum 3 ani „frumoasa  tatii”, încercând să arate Europei cât de „liberală” este ea, susţinea cauza etnobotanicelor.”Pacientul „ nu a zis nimic, a considerat că etnobotanicele sunt plantele alea din care  se face ceaiul de tuseE Astăzi  emisiunile de ştiri anunţă într-un colţ de ecran, aşa ca să nu zică lumea că nu au anunţat, că „doctorii” intenţionează să legalizeze CANABISUL .. Maine, în Românie vom cânta la un ison”ieftineşte doamne heroina!”


Surse
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Prospectiuni+controversate+Localnicii+dintr-o+comuna+bihoreana+s
http://www.cotidianul.ro/nadasul-un-sat-furat-cu-biserica-si-cu-cimitir-cu-tot-217633/
http://stareanatiunii.com/rmgc-a-scos-deja-din-tara-o-cantitate-uriasa-de-minereu-aurifer.html
http://www.cotidianul.ro/poligon-strategic-al-armatei-romane-disparut-in-vazul-lumii-220605/

România legumă

4 comentarii:


  1. IOVAN
    Rares Bogdan,Marcel Barbatei,Nistorescu et comp. vor recupera Transilvania furată - la televizor. Ce bine ar fi să recupereze flota, marile intreprinderi furate, terenurile din parcuri, dar mai ales onoarea acestei nații în fața lumii. De ce toți românii sunt numiți țigani de locuitorii Europei ? Iar despre armată ce să mai spunem - exemplul actual este Dobrițoiu...


    RăspundețiȘtergere
  2. @anonim 13.10.2013 11.54 AM - Transilvania nu este furata la televizor, ci cu acte in "regula" eliberate de Justitia noastra care se dovedeste, pe zi ce trece, tradatoare de neam si tara pentru "doi lei"! Asadar, sa dam Transilvania pentru "flota, marile intreprinderi furate, terenurile din parcuri, dar mai ales onoarea acestei nații în fața lumii" ! Ce mai faci azi cu onoarea? Mori de gat cu ea! De ce suntem toti catalogati romi? (Nu tigani !) - Vinovatii sunt printre noi si le aducem osanale pe sticla aproape in fiecare seara! Ii invitam si-ii ascultam cu evlavie ce au facut ei pentru natie....Cu armata mai moale! Ea nu inseamna Dobritoiu, sau alti generali care au calcat pe bec! Refuz sa cred ca si acest simbol al puterii neamului dispare in ceata amenintatoare ce s-a lasat pe meleagurile noastre. Vor sti ei cand sa actioneze, daca va fi cazul, in spiritul curat al inaintasilor!
    @admin - Va urmaresc de mult si apreciez efortul si daruirea in a evidentia tarele care ne macina ...Cred, ca si dumneavoastra, ca suntem intr-o curba periculoasa si avem viteza cam mare! Numai experienta si maiestria unui sofer cu ani grei in spate poate fi scaparea! ...Tot astept, privesc si ascult in dreapta si in stanga....avem nevoie urgenta de o personalitate lucida, cu capul pe umeri si coloana dreapta, cu dragoste pentru neamul romanesc...Inca nu se arata! Eu nu dau mai mult de 5 ani societatii romanesti daca acea persoana nu se impune! Internetul rezolva multe. Ne-a rezolvat si pe noi! Ne lamentam, injuram, propunem...chibitam...haha! le-am zis-o si eu! ...si toti fac asta! Putini sunt cei care trec la fapte. Din pacate, trec la fapte fara a fi informati, platiti, ca e la moda, ca e de bon-ton sau se vad pe sticla, pentru chestiuni minore dar, se pare, de impact. Suntem in clasa 0 a democratiei! Nu am reusit sa valorificam atatia ani pe care i-am avut la dispozitie! Comoditatea si capra vecinului ne-au lasat repetenti mereu. Am avut unealta cea mai tare la indemana - votul! Degeaba! Nu stim nici acum cum se foloseste. Pacat! Acum platim tarele trecutului! Lipsa de cultura, de civilizatie, de informare, de comportament in consonanta cu aparteneta la o cultura straveche si un areal european de care nu am fost niciodata rupti! Ne-au vrut altii si vad ca au reusit! Cu tradatorii din mijlocul nostru! Pana cand???

    RăspundețiȘtergere
  3. ..poti spune cum ar fi fost mai bine sa folosim ..VOTUL??

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim 6.20,
    Daca intrebarea imi este adresata, raspunsul este : am spus la vremea respectiva, DAR DEGEABA.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.