duminică, 27 octombrie 2013

LA MULŢI ANI ARMATA ROMÂNIEI!




Ziua Armatei, 25 Octombrie, 2013.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
O zi mai rea ca cea de ieri din punctul de vedere al temperaturii, dar mai frumoasă decât cea de acum un an din punctul de vedere al prezenţei cetăţenilor la festivitatea organizată în Cimitirul Sineasca din Craiova. Nu ştiu dacă imaginea de ansamblu a armatei a adus mai mulţi oameni sau o mai mare mobilizare a organizatorilor, cert este că au fost mai mulţi participanţi. Şi faţă de festivitatea de acum un an parcă a fost mai scurtă, discursurile mai puţin sforăitoare, mai ancorate în realitate, mai scurte , mai pragmatice. Până să înceapă festivitate, până să vină oficialităţile am făcut un tur de orizont al dispozitivului şi am observat că între locul destinat militarilor activi şi cel destinat rezerviştilor, era un spaţiu liber.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Gură spartă cum sunt, nu m-am putut abţine să nu mă întreb cu glas tare de ce sunt despărţiţi activii de rezervişti. Cu sau fără răutate, în glumă sau în serios, cineva mi-a dat replica : „DE OFICIALITĂŢI”. Am privit în continuare la locul gol şi nu ştiam ce sens să dau răspunsului său. După sosirea oficialităţilor am văut că acestea s-au aşezat între activi şi rezervişti. Pentru că este Ziua Armatei nu mai despic firul în patru, dar întrebarea merită un pic de atenţie.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
După venirea autorităţilor activităţile s-au desfăşurat cum am mai spus, normal, mult mai firesc decât în alţi ani.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
După festivitate fiecare grup a plecat la ale sale. Am plecat şi eu cu un grup de rezervişti şi am participat la o altă activitate tot a militarilor. La sediul provizoriu al ROMIL care deocamdată coincide cu cel al filialei SCMD Craiova, a avut loc festivitatea de înfiinţare a primei filiale a Asociaţiei ROMIL. Asociaţia fiinţează din anul 2009, când a fost înfiinţată de un grup de militari care au simţit nevoia să se asocieze pentru a se putea cunoaşte şi acţiona împreună în obţinerea şi apărarea unor drepturi legale. Deschisă tuturor celor care sunt sau au fost militari indiferent de grad sau funcţie, sau au lucrat şi lucrează în unităţi şi structuri purtătoare de uniformă militară, ROMIL condusă de preşedintele său Popa Marian, lt.col în rezervă, îşi are rolul său bine definit în obţinerea şi realizarea statutului militarilor angajaţi pe bază de contract sau SGP cum sunt denumiţi acum. Nu intru în detalii privind activitatea acestei asociaţii, sau scopurilor sale, ceea ce doresc să remarc este că deşi asociaţia avea membri în toată ţara, fiinţa ca o singură structură. Datorită problematicii din ce în ce mai complexe a nevoilor militarilor fie ei activi sau în rezervă, în vederea uşurării şi simplificării modului de rezolvare a aspectelor ce se manifestă la nivel naţional şi local, s-a luat decizia înfiinţării de filiale locale acolo unde există dorinţa şi nevoia extinderii activităţii şi cum conducerea naţională este la Craiova s-a decis înfiinţarea primei filiale chiar aici în speranţa că odată primul pas făcut, vor urma şi alţii. Preşedintele asociaţiei, domnul avocat Marian Popa vrea să clarifice de la bun început un lucru şi anume faptul că nu va exista o dirijare a filialelor de „la centru” aşa cum „suntem obişnuiţi”, fiecare filială va avea personalitate juridică, un patrimoniu propriu, conducere proprie, activităţi proprii, doar statutul va fi comun, iar preşedinţii de filiale vor face parte din Consiliul Director care va stabili/ îmbunătăţi statutul, orientările, regulament de funcţionare şi modalităţi de cooperare şi sprijin între filiale. Asociaţia este deschisă de drept şi de fapt atât militarilor activi  şi celor în rezervă, cât şi personalului civil şi promovează respectul faţă de haina şi instituţia militară. De remarcat că ROMIL este deja partener de dialog al MApN cu care a colaborat la adoptarea sau introducerea unor prevederi în legislaţia militară. Să dea Dumnezeu ca această asociaţie să reuşească să umple golul dintre militarii activi şi cei în rezervă.

La mulţi ani Armata Română, la mulţi ani ROMIL!
LA MULŢI ANI ARMATA ROMÂNIEI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.