vineri, 20 ianuarie 2012

Problem Gogule ?

 Nea' Gogu da la Jandarmerie

Până acuma am vorbit despre demonstranţi. A venit timpul să vorbim şi despre jandarmi că şi ei e oameni.

Iulian Gogu Claudiu un şef de direcţie, departament sau serviciu din jandarmeria Bucureşti, care semnează documentele care autorizează demonstraţiile,  dar pe care domnul Hulea purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei nu îl cunoaşte, este unul din şefii jandarmilor, care se aflau în civil printre manifestanţi în noaptea cu evenimentele din Piaţa Unirii. Ce a căutat atunci între demonstranţi, nu ar fi o întrebare chiar aşa de dificilă, se poate răspunde uşor şmechereşte. Se poate spune că era acolo în misiune de informare, pentru a se putea documenta pe viu. De ce în acea zi, de ce era ţinut el, împreună cu alţi şefi din jandarmerie în dispozitiv în cea mai periculoasă zi a demonstraţiilor?Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Să supravegheze executarea întocmai a diversiunii şi provocărilor care au avut loc, să se convingă că nu se încalcă ordinul şi să îşi supravegheze subordonaţii aflaţi în civil, pentru a nu fi bătuţi sau ridicaţi din greşeală de jandarmii veniţi din provincie, care nu cunoşteau tot personalul din Bucureşti. De ce cred că acesta este răspunsul ? Pentru că altfel, dacă evenimentele din seara aceea ar fi fost neregizate, la primele semne de violenţă, aceşti oameni, şefi îmbrăcaţi civil ar fi trebuit evacuaţi în primă urgenţă, pentru că reprezentau capii jandarmeriei şi fără ei jandarmeria ar fi rămas decapitată. Dar ei au rămas acolo până la sfârşit, verificând ca totul să se realizeze conform planului. Şi dacă el şi alţi şefi de direcţii ale jandarmeriei se aflau acolo, în dispozitiv, încercaţi să vă imaginaţi cine era cel care coordona toată activitatea din punctul de comandă şi pe cine informa domnul Gogu prin staţie sau telefon cu privire la desfăşurarea evenimentelor. Sper că nu pe şeful de sector sau pe poliţistul de proximitate.

Partea mai interesantă este că acelaşi domn Gogu, vineri 20.01 se afla la sediul PDL acolo unde se mai aflau şi domnul Boc şi domnul Igaş. Ei, aici este mai ciudat. Bineînţeles că purtătorul de cuvânt al jandarmeriei, domnul Hulea ar putea spune că nea Gogu a fost chemat de domnul Igaş, eventual la raport. Da , ar putea să spună asta , dar eu ştiu că dacă un om fără o funcţie aşa mare, este chemat la raport de către ministru, este chemat la sediul Ministerului şi vine însoţit de şeful său direct, pentru că un neica nimeni în jandarmerie nu e chemat la ministru aşa singur, şi la sediul unui partid politic. Din câte ştiu eu, jandarmeria este instituţie militarizată şi conform Constituţiei jandarmii nu fac politică. Păi dacă jandarmii nu fac politică, Nea Gogu ce făcea la sediul PDL ? Dădea raportul ? Păi atunci mie mi se pare că :

1. Domnul Gogu este membru de partid;

2. Domnul Gogu a fost în misiune de partid la demonstraţii;

3. Provocările şi atacurile asupra jandarmilor au fost regizate de către PDL;

4. JANDARMERIA ROMÂNĂ, PRIN ŞEFII EI, ESTE CONDUSĂ ŞI MANEVRATĂ DE PDL.

Întrebat cu privire la identitatea şi prezenta lui Gogu la sediul PDL, domnul Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, spune că nu îl cunoaşte, că nu are cum să cunoască numele tuturor jandarmilor din România, de parcă i-ar fi cerut cineva să spună numele tuturor jandarmilor. Domnule Hulea, acest om este şef de direcţie în Bucureşti, semnează documente în numele jandarmeriei, şi este chemat –probabil - de Igaş la sediul PDL. Ţi se pare cumva că este o persoană atât de neînsemnată încât să poţi afirma că nu îl cunoşti ?

Poate a fost o persoană neînsemnată, poate personal domnule Hulea, ţi se pare că fostul ospătar este o persoană neînsemnată, dar oficial este cineva în Jandarmeria municipiului Bucureşti şi dumneata îl cunoşti şi ar trebui să îl cunoşti prin natura profesiei. Dacă nu, deja ai un motiv să îţi ceri demisia. Oricum informaţia primită la televiziune că domnul Gogu ar fi pornit de jos, de la nivel de popotă, la fel ca domnul Oprea, întăreşte dictonul conform căruia” în cazanul oricărui popotar fierbe gradul de general.”Parcă aşa spunea Napoleon nu ?Unele surse afirmă că biroul domnului Iulian Gogu Claudiu este pe acelaşi palier cu al domnului Hulea în cadrul jandarmeriei. Şi atunci mă întreb dacă mâine domnul Hulea va mai fi purtător de cuvânt al Jandarmeriei sau îşi schimbă biroul pentru informaţiile mincinoase pe care le-a dat.

Ca să ne mai descreţim frunţile să ne amintim un banc. La o selecţie pentru primirea în jandarmerie, partea de examen oral. Primii trei candidaţi intră la examen . Doi cu pile, 1 fără.

Este întrebat primul : În 1907 , toamna, au avut loc revolte mari cu ocazia răscoalei ţărăneşti. Ia să ne spui dumneata în ce an a avut loc răscoala? După 10 minute de gândire , candidatul răspunde timid:o mie nouă sute toamna !Da,răspunsul nu este exact, dar este corect, eşti admis. Al doilea tot cu pile, este întrebat: În anul 1907 au avut loc o răscoală de proporţii în care au fost ucişi 11000 de ţărani. Întrebare : Câţi ţărani au fost omorâţi ? După 10 minute chinuitoare candidatul răspunde : câteva mii. Da , răspunsul nu este exact, dar este corect. Eşti admis. Vine al treilea candidat, fără pile. Întrebare : În 1907 a avut loc o răscoală în care au murit 11000 de ţărani. Întrebare : Cum se numeau ?

Nu ştiu domnul Hulea ce întrebare o fi primit la intrarea în jandarmerie, dar la cea primită din partea televiziunilor se pare că nu a avut pile.

 În Toronto, 5 politişti sunt judecaţi pentru folosirea abuzivă a forţei. La noi, sunt chemaţi la sediul  partidului, pentru a fi promovaţi probabil.
http://www.thestar.com/news/article/1118596--g20-officers-should-be-charged-in-nobody-arrest-police-watchdog-says?bn=1


PS. Am o întrebare în afara concursului, pentru domnii moderatori de la televiziuni:

Am înteles din unele ştiri pe scurt, că au avut loc şi demonstraţii ale colegilor din judeţele în care se vorbesc şi alte limbi în loc de limba română. În ce limbi au scandat demonstranţii, dar mai ales ce au strigat şi DE CE NICI O TELEVIZIUNE NU A PREZENTAT NICI O SECUNDĂ DIN DEMONSTRAŢIILE COLEGILOR DIN UDMR, de ce nu a întrebat nimeni pe şefii din UDMR ce vor supuşii lor, de ce se păstrează tăcerea cu privire la acele demonstraţii şi care este opinia UDMR vizavi de acele şi aceste demonstraţii dar şi a celor din USL vizavi de UDMR. Cine şi de ce păstrează tăcerea? Ce se pregăteşte?



15 comentarii:

  1. Marius BATCA

    Savuros scris, dar trist, din pacate, prin autenticitate si verdicitate.
    Domnule Neacsu, nu pot sa va urez decat FELICITARI si Multumiri din suflet!
    Si peste toate, ma bucura ca nu sunt singurul care a anticipat ce va urma: de la Cotroceni se pregatesc violente interetnice in Inima Romaniei.
    La 24 ianuarie, se va incerca declararea autonomiei asa-zisului tinut secuiesc.
    Regimul Baescu are nevoie de o diversiune pt a sparge protestele indreptate impotriva lui!
    Trebuie doar sa fim atenti si sa stim cum sa ii oprim diversiunea!

    RăspundețiȘtergere
  2. S-a mai incercat cu Targu Mures. E posibil sa cada si basescu si UDMR-ul. E gata sa il sacrifice pe Boc, guvernul si UDMR-ul. Dar va cadea odata cu ele. UDMR-ul nu va mai fi in viitoarea guvernare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelenta relatare, Marine!

    Trebuie insa aratat cu toata vigoarea posibila ca vorbim aici de cea mai pura si mai condamnabila POLITIE POLITICA!

    Atat acest Gogu cat si puratatorul de cuvant numit aici exact asta fac. Iar cand noul consiliu de studiere a arhivelor basiste va da certificate de buna-purtare, astia doi si ceilalti ca ei vor protesta si vor cere in justitie sa li se faca dreptate, ca ei nu isi faceau decat datoria...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce ma ingrijoreaza este seninatatea cu care afirma ca nu au facut nimic rau. Nu stiu ce sa cred: O fac pentru ca le e teama sa nu fie dati afara, sunt santajati sau pentru ca asa cred ei ?Nu pot crede ca acesti oameni chiar cred ca fac bine ceea ce fac .

      Ștergere
  4. dragos spunea...
    Ofiterul Iulian Claudiu Gogu a participat pana acum la toate meeting-urile SCMD-ului.Activ, mereu agitat,dand ordine in stanga si dreapta,mai ales celor din subordine care ne filmau.Subalternii executand "scurt si la obiect".Prin radiotelefon vorbea permanent.Cu cine? ......Nu stiu.Dragos Icleanu

    sâmbătă, ianuarie 21, 2012 6:33:00 AM

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai asta ii e sarcina, sa supravegheze si sa actionezeconform ordinelor primite.

      Ștergere
  5. TOP GUN
    Peter Pan,
    Asadar,i-ai servit-o cu gratie lui Stelica,acest articol cred ca-l va dezmetici complet!!!!!!!!!Stelica,daca nu esti ocupat cu teacher-ala nepotului, sau cu 'logopedia 'papagalilor rosii,sunt specia ara???????Ai avut tu o caruta de bani din pensia ciuntita sa dai pe specia asta,sau a fost o figura de stil??????(la amicul Cezar ,pe blog)!!!
    Stelica,depresia e o stiinta empirica,doctorii fac experiente pe cobai ca tine cu medicamente performante,dar nu, 'rotitele' numai functioneaza!!!!!!!Stelica,mai bine stai calmo,mai stii poate pariem pe cartea castigatoare,scapam de javrele ordinare,si,iti revii si tu dragalasule!!!!!A,si de unde nu stii ,ca poti visa zi lumina la' BRUNETICA TA FOCOASA DIN AMINTITELE TINERETI'!!!!!!!??????????Asta ,s-a vrut un pamflet,deci trebuie tratat ca atare!!!!!!!!!Zau,pe cuv......,Parol,sezi 'mumos si poate primesti ceva dulce la desert!!!!!!!!Deja,cica trebuie sa ne iubim aproapele,deci........... desertul si tot ARSENALUL(nu ,F.C. ARSENAL) bingo!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA,FARA OBSESII,A,.............SA FITI IUBITI!!!!!!!!
    P.S.MISTO,...............PINK FLOYD!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vrut si ieri sa-ti raspund dar gazda a schimbat subiectul. Papagalii, am spus-o clar, erau doar in vizita la mine dar tu nu prea citesti cu atentie insa combati cu putere.
      Te-am mai rugat sa folosesti expresii de genul "draguta, dragalasule etc." in cercurile in care te invirtesti tu. Tot acolo faceti-va voi "de petrecanie", pe mine nu contati.(asta sa fie motivul ca te irita BRUNETICA FOCOASA ?)
      P.S. Pensia mea nu e ciuntita.

      Ștergere
  6. De la varu!
    Marine ,eu am scris pe blogurile unor ziaristi de la Tv. (diferite) de acum vreo 3 zile. Crezi ca au luat in seama ce am spus? "Amicul ' din poza e "binecunoscut' de unii fosti colegi de ai lui. E 'INREGIMENTAT POLITIC' si aplica principiul TOTUL SAU NIMIC' Daca au vazut ca se agita spiritele ,unele televiziuni au 'pus cozi pe urma individului" DAR FARA FOLOS PENTRU CA PE TIP IL DOARE IN FOS(CUR IN MAGHIARA) . VARULE DE MAI BINE DE O ORA UN 'PRIETEN BUN ' MI-A SPUS CA OPOZITIA IAR A CAZUT IN CACAT. BASE II DIRIJEAZA CUM VREA PENTRU CA NU AU HABAR 'CUM SA FACA LIPITURILE AFARA' O SA VEZI IN URMATOARELE ZILE CUM VA CEDA TEREN si vor aparea alte scenarii care se pregatesc peste ocean ( la americani; cine da mai mult)sA NE AJUTE DUMNEZEU CU VREMEA CA SA NU SE SLABEASCA ABURUL IN TENDER.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nea Marine de-al de Gogu sunt cu nemiluita in Jandarmeria Romana si sunt folositori in situatii de felul celei din Piata Universitatii. Indivizii au ajuns sa detina pozitii in institutie pe care nici mamele lor nu au visat ca vor ajunge si pentru a le apara acestia sunt in stare sa faca orice. Un militar care a transpirat pentru fiecare grad si functie nu este dispus sa se faca de cacao pentru politruci, cu riscul pierderii functiei. Felicitari pentru mitingul vostru de azi!

    RăspundețiȘtergere
  8. TOP GUN
    Stelica.
    Nu mi-am inchipuit ca papagalii erau in vizita ,,,,......la alt papagal !!!!!!!Sa-nteleg ca erati la circ?????? Ca tot ce scrii si tot comportamentul tau e de circar,nemaivorbind de limbajul tau.asa ca ,eu pe langa tine sunt parfum de tei!!!!!!!!Cat despre brunetica focoasa ,nu ma 'irita',ca stiu ca toti barbatii ,cu mici exceptii,sub 1%,sunteti infideli,acum, sau in tineretile voastre demult apuse!!!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI ,SA FII IUBIT!!!!!!!!
    P.S. Ma bucur ca nu ti-e ciuntita pensia,atunci esti var cu Gogul de mai sus,si dai raportul cui trebuie,turelor de serviciu,asa se explica bunastarea ta!!!!!!Dar,totusi ai grija cu depresia,ca esti tot mai rau,sa-ti iei medicatia la timp ,sa fii ascultator si, sa nu mai visezi cai verzi pe pereti!!!!!!!
    Tu vrei sa socializezi,d-aia ai redeschis forumul,dar nu cred ca vor avea chef sa- si exprime careva parerile, ca-i ia dracii cu tine,ori ii santajezi,ori ii injuri,ori le stergi comenturile!!!!!!Trateaza-te,si s-auzim de bine!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sterg comenturi ? Unde ? (asta apropo de tratament)
      In legatura cu raportul ai dreptate. Fraierii aia din servicii sunt pierduti daca nu le raportez eu ce vad la TV sau ce scrie Neacsu pe blog (informatia asta e clasificata, ai grija cum o folosesti).
      Bunastarea mea ? Cred ca tot de la tratament ti se trage. Daca tot ai deschis discutia, ce zici, copiii mei ar putea avea vreo afacere, ar putea ei sa-mi plateasca drumurile si tot ce vezi tu ca bunastare ? Nu te grabi din nou sa tragi concluzii. Nu au afaceri cu statul mafiot si nici cu dictatorul.

      Ștergere
  9. TOP GUN
    Stelica,eu nu fac nici un tratament tu esti depresivul de serviciu ai recunoscut,asa ca n-o mai da la intors!!!!!!!!!Ma refeream la bunastarea in care traiesti tu,neavand pensia ciuntita,iti faci toate poftele,sampanie Dom Perignon,icre negre,concedii la Ritz,brunete focoase(astea doar daca le platesti,)ca acu' iti trecu vremea,ramai doar in extaz si eventual salivezi !!!!!!Ce drumuri faci tu?????Doar ,sa-ti deconteze javrele astea pe care le adulezi tu,vreun bilet de la 9,ca tot esti 'undercover'!!!!!!!Stiu ca esti masochist, dar lasa-ne pe noi in pace tu ocupa-te de Elodia si vezi poate obtii o recompensa,sa-ti rotunjesti bunastarea sau sa -ti intregesti himerele!!!!!!!
    Nu-i mai invoca pe copiii tai,unul din ei chiar e .........bolnav......!!!!!!!!
    P.S.Si, parca statul nu era mafiot si chiorul ,jigodia ,nu era dictator,se vede ca ai COLOANA VERTEBRALA,parca pana mai deunezi ii pupai in partile dorsale si ne tot blamai pe noi, ce ingrati suntem!!!!! Pinochio,ia-ti tratamentul la ore fixe,tine condicuta minciunilor,ca sa nu fii luat la intrebari si macar sa ai si tu parte de niscaiva aplauze care sa-ti gadile orgoliul!!!!!!!!A trecut vremea ta,esti un MOS RAMOLIT !!!!!!!!!
    SA AI O ZI BUNA,LINISTITA,CU AMINTIRI DULCI SI,SA FII IUBIT!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma ajuta cineva ? Trebuie sa raportez de urgenta cine este SINGHINASUL ca alfel imi pierd prima pe luna asta.

    „….Dar s-a ivit “SINGHINASUL”, incomod pentru “MAISTRUL COFETAR”, pentru “COZILOR DE TOPOR”, el nu s-a increzut nici o clipa in minciunile sfruntate ale “UNELTELOR” aratandu-se ca singura mangaiere a “FOSTULUI OSTAS”.
    El a sunat adunarea si sub steagul lui randurile lui au crescut , imbogatindu-se in fiecare zi cu “OSTASII” adevarati, cei carora nu le este frica de repercursiuni, care nu se lasa manipulati de mincinosi si santajisti, care o viata intrega au respectat legile si Constituia.
    La inceput mai greu, dar incet incet “SINGHINASUL” s-a pus pe treaba si azi, are un cuvant greu de spus, bazat pe corectitudine si adevar, pe respect si grijuliu fata “OSTASI”. L-am vazut cu ochii mei anul trecut la 2 mitinguri: carunt dar dornic de dreptate si adevar.
    Receptiv la observatiile venite din interior, la inceput asemeni copilului care invata sa mearga, mai nesigur dar luptand pentru fiecare pas….”
    sâmbătă, 14 ianuarie 2012
    SCMD Fagaras

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.