Expoziţii cu vânzare

O ştire apărută în presă mi-a aprins un beculeţ. Curtea de Conturi a investigat o dispariţie de timbre din Colecţia Tezaurul Naţional de Timbre. Că au dispărut, nu mai miră pe nimeni. Au dispărut ele focoase de rachete, şi dosare de cercetare nucleară, ca să nu mai spun de armament şi muniţie, şi nu s-a făcut gaură în cer. În România poate dispărea orice şi nimeni nu ia nici o măsură. Presa face un pic de scandal câteva zile, se obţine audienţă, rating câteva zile si gata . Orice minune ţine 3 zile, apoi se aşează praful şi batista pe ţambal. Nimeni nu mai urmăreşte, presa şi-a făcut datoria, a suflat în vuvuzea şi gata. Interesant este modul în care au dispărut timbrele, nu prea multe, cam 668. În 2009 dispăruseră alte 215 din emisiunea Cap de Bour, cele mai scumpe timbre româneşti, iar alte 6573 de timbre au dispărut, ciuliţi urechile, fără documente, figurând ca plecate la expoziţii sau în urma unor expoziţii. Prejudiciul se ridică la 62351 RON . O parte din ele au plecat ca originale şi s-au întors ca falsuri, sau cel puţin aşa se găsesc acum în ţară. Citeam şi mă frecam la ochi şi automat s-a aprins beculeţul.

 Instantaneu mi-am adus aminte de expoziţia de care pomeneam ceva mai de mult în articolul Înainte şi după Traian, vizavi de expoziţia cu aurul dacic, organizată în Italia la sfârşitul anului 2010.Subiectul îmi fusese sugerat de blogul unui amic, http://calatorpenet.blogspot.com/, şi remarcam faptul că aurul plecase în Decembrie 2010 cu surle şi trâmbiţe, către Italia, trebuia să se întoarcă în aprilie 2011, dar în vara lui 2011, nu se auzise nici un cuvinţel despre întoarcerea lor. Deci după ce ministrul Culturii se lăudase la plecare , nu a dat nici un comunicat, nu a scos NICI UN CUVÂNT LA ÎNTOARCEREA CELOR 140 DE PIESE DE AUR DE O INESTIMABILĂ VALOARE ECONOMICĂ DAR MAI ALES CULTURALĂ. Am încercat pe diferite căi să aflu ce s-a întâmplat cu ele, dar nimic. Am dat la un moment dat prin toamnă, telefoane pe la muzeele de care aparţineau şi care contribuiseră cu exponate la această activitate şi raspunsurile au fost diverse. Unele muzee, sau lucrători de acolo au spus că nu sunt în măsură sa îmi dea un răspuns fie pentru că nu cunosc, fie că e necesar să fac o cerere oficială în acest sens, fie că au venit în ţară dar li s-a spus că sunt la Muzeul Naţional de Istorie de la Bucureşti, pentru altă expoziţie.

La o întâlnire cu domnişoara deputat Alina Gorghiu şi domnul senator Mircea Diaconu, am ridicat acest aspect şi m-au rugat să le trimit documentat datele pentru o interpelare în parlament. M-am conformat şi am trimis următoarea variantă de interpelare :

„Obiectul întrebării : Soarta tezaurului trimis în Italia pe data de 11 Decembrie 2010


În 11 decembrie 2010, România trimitea în Italia o comoară inestimabilă, a cărei valoare istorică depăşeşte datoria României. Chiar şi pentru cei ce nu se simt români şi sunt doar pasionaţi de istorie sau arheologie, este foarte greu să dea o cifră. Pentru cei ce văd în cele 140 de piese plecate din ţară în decembrie cu destinaţia Italia bucăţi rupte din trupul Daciei, urme ale culturii şi civilizaţiei strămoşilor noştri, pagini din istoria acestui pământ blagoslovit de Dumnezeu, dovezi ale existenţei şi definirii noastre în această lume orgolioasă şi egoistă în care până şi istoria se falsifică pentru a da întâietate celor puternici, aceste piese, unele din ele unice, nu pot fi evaluate, pentru că reprezintă sufletul, inima, trecutul, prezentul şi viitorul acestei naţii. Aceste piese nu reprezintă doar tezaurul României, reprezintă ROMÂNIA.


Expoziţia s-a numit ““Aurul antic din România. Înainte şi după Traian” În acest tezaur inestimabil sunt incluse unele din puţinele dovezi ale civilizaţiei dacice şi ante dacice mergând până în secolul 5 ÎH, iar expoziţia a fost organizată sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României şi al Preşedinţiei Republicii Italiene.


Piesele plecate din ţară aparţin mai multor muzee din ţară cum ar fi : Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul de Istorie Turda, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Muzeul Judeţean Teleorman (Alexandria) şi Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia).


Vâlva care s-a făcut la plecare, era justificată de importanţa si valoarea pieselor expuse iar reacţiile şi primirea de care s-au bucurat pe timpul expunerii piesele Dacice , normale şi apreciative. Pe pagina on line a Radio România Actualităţi se menţiona la 29.03.2011 că Aurul antic al României este apreciat în Italia:„Interesul deosebit al vizitatorilor a făcut ca această expoziţie să fie prelungită. Italienii sunt fascinaţi în special de brăţările dacice şi de “Cloşca cu pui de aur”.


Pe timpul expoziţiei au avut loc şi o serie de conferinţe ştiinţifice pe margine acesteia.


Ce credeţi că au dezbătut, aspecte ţinând de cultura românilor, despre importanţa culturii dace sau continuitatea poporului român? Ei as! AURUL .. ACESTA A FOST TEMA CONFERINTELOR, AURUL, NU CULTURA, NU CIVILIZAŢIA , NU POPORUL ROMÂN.. Si atunci vă întreb domnule ministru, pentru ce s-a deplasat acest tezaur, pentru ca italienii să fie cumva atraşi să investească in Roşia Montana ?


Si acuma, ca într-o teorie a conspiraţiilor, câteva coincidente stranii .
1. După cum spuneam expoziţia s-a desfăşurat sub patronajul Preşedintelui Traian Băsescu.
2. Expoziţia a avut ca primă locaţie Mercati di Traiano aflată in preajma Columnei lui Traian.
3. Expoziţia s-a numit “Aurul antic din România. Înainte si după Traian”


Să îmi fie iertata întrebarea, dar la atâtea coincidente, după dispariţia flotei, nu pot sa nu îmi fac cruce si sa nu întreb care Traian?


Deşi expoziţia era limitată până la 14 Aprilie 2011,nici până la această oră nu se mai ştie nimic despre soarta acestor piese. În presă, media, televiziune nu a apărut nici un rând cu privire la întoarcerea celor 140 de piese în ţară.


La plecarea din ţară a tezaurului domnule ministru, cu mândrie afirmaţi : „această expoziţie este cea mai mare realizată de România din ultimii 25 de ani.”
Aş dori din suflet să nu fie si cea mai mare pierdere a ultimilor 2500 de ani.De aceea, domnule Ministru al Culturii, ca simplu român, urmaş şi moştenitor al celor cărora le-au aparţinut piesele scoase din ţară, îmi fac datoria să vă întreb care este soarta acestor piese, unde se află, bucată cu bucată, dacă, pe unde, câte şi când au revenit în ţară, în ce stare se află şi de ce se păstrează tăcerea cu privire la ele?


Vă mulţumesc şi aştept răspuns în scris şi oral la toate întrebările ridicate”

Aceasta este forma pe care am propus-o spre prezentare. Domnişoara Gorghiu a trimis-o sub o formă stilizată, în următoarea formă:

Iar acesta a fost răspunsul domnului Hunor.

Ce să comentez, interpelarea sau răspunsul? O să mă opresc la răspuns, care practic nu spune nimic. Un răspuns vag, fără date concrete fără repere. Răspunsul a fost dat, să îmi fie iertat, pe măsura întrebărilor puse. Ei bine, mulţumesc şi pe această cale domnişoarei Gorghiu pentru că a avut această intervenţie, e mai bine decât nimic, dar eu nu sunt mulţumit cu răspunsul şi poate pe această cale cineva îl informează pe domnul Hunor că iniţiatorul interpelării insistă să afle :

1. Data şi locul intrării pieselor în ţară;
2. Cine a asigurat paza transportului şi cum a fost asigurată securitatea pieselor pe timpul expoziţiei şi pe timpul întoarcerii:
3. Documentele de vamă întocmite cu ocazia sosirii în ţară;
4. Procesul verbal de predare – primire a pieselor către Muzeul Naţional de Istorie:
5. Dacă s-a făcut expertiza de autentificare a pieselor reîntoarse şi care este rezultatul. Dacă nu s-a făcut, de ce nu s-a făcut , având în vedere cazurile cu sculpurile lui Brâncuşi şi cu timbrele;

Toate aceste întrebări sunt nu numai legitime, ci chiar obligatorii, dacă avem în vedere antecedentele şi modul mai mult decât suspect în care s-a păstrat tăcerea vizavi de întoarcerea acestor piese .

CE SPUNEŢI DOMNULE HUNOR? SUNTEŢI ÎN MĂSURĂ SĂ OFERIŢI UN RĂSPUNS DETALIAT SAU PESTE UN AN VOM AVEA UN NOU CAZ DE EXPOZIŢII CU VÂNZARE ?