vineri, 1 septembrie 2017

Concediu în Thassos- Finalul



P8205240
Nimic nu ține o veșnicie, deci nici măcar un concediu de 7 zile în Thassos. După cele 7 zile petrecute, fără a pretinde că am văzut sau cunoscut tot, pot trage câteva concluzii și chiar face câteva recomandări. Să le iau pe rând:
  1. Față de plajele din România Thassos este mai departe, este mai puțin primitoare ca zone de plajă și chiar distracție în stilul românesc, ceea ce nu ar place tinerilor din ziua de azi de aceea nu e recomandabilă tineretului. Thassos este pentru oameni care caută liniștea, zonele mai sălbatice, frumusețea naturii, poate chiar locuri mai izolate, mai ales pe coasta de Vest, dar oferă  prin Golden Beach  și plaje mai elaborate, mai aglomerate și cu terase  și multe locuri unde se poate servi masa. Thassos, portul în special, oferă terase care seara sunt pline de turiști iar mâncarea este foarte bună. Nu există, sau nu am văzut eu, cluburi de fițe, discoteci nici beții, nici bețivani.
  2. Drumurile în Thassos, cele de coastă care fac legăturile între localități sunt bune, asfaltul e ok, dar sunt șerpuitoare, multe serpentine, trebuie condus cu grijă. Cine vrea să intre în adâncul insulei sau în locuri turistice sau istorice, să fie pregătit și de drumuri mai puțin confortabile.
  3. Locațiile, hotelurile sunt ok, dar nu vă așteptați la interes prea mare din partea proprietarilor, pe ei îi interesează câștigul în primul rând, cel puțin cei de la Hotel Kazavitis. Sunt însă și locații, în special în Thassos care sunt superbe și își merită stelele dar Hotel Kazaviti nu face parte din ele deși la exterior și promisiuni te atrage.
  4. Spuneam că am traversat Marea Egee de pe continent pe insulă prin Keramoti, pentru că ruta între continent și insulă e mai scurtă. Trebuie să menționez și faptul că această rută este recomandată celor care sunt cazați sau vor să se cazeze pe zona de est, căci feribotul ajunge în Thassos. Pentru cei care au sau aleg cazarea pe coasta vestică deci vor să ajungă în Skala Prinou, se ia feribotul din Kavalas. De asemenea este de recomandat plecarea din Prinos, nu din Thassos, pentru că se evită astfel drumul cu mașina dintre Keramoti și Kavalas, care nu oferă nimic deosebit, decât consum de carburant.
  5. Prețurile diferă chiar de la o locație la alta, am găsit de exemplu magneți cu Thassos identici, diferind ca preț chiar cu un euro de la un magazin la altul. În plus, berea la magazin poate fi cumpărată cu un euro cutia (Mithos de exemplu), dar pe terase este 3-3,5 euro. Aviz celor care merg pe plajă și sunt consumatori de bere. Terasele sunt tentante, oferă și răcoare dar răcoarea costă doi euro, mai mult cu un euro decât berea.
  6. Umbrelele cu șezlonguri la plaje, acolo unde se plătesc (de regulă pe plajele mai de Doamne ajută, cu terase, nisip, etc) costă 6 euro/ zi. Probabil la noi este mai scump, dar la noi nu se face turism, la noi se fac afaceri. Grecii fac și ei afaceri, dar la scară mai mică. Au și ei corupție și birocrație, dar pe lângă noi sunt sugari. În Grecia este apărată totuși proprietatea privată. În România este protejată doar proprietatea ”priva(tiza)ților”.
  7. Multe hoteluri au piscine, apa nu e clorată ca pe la noi, iar piscinele  nici nu sunt aglomerate ca la noi.
  8. Apa mării e cleștar. Cum or reuși ăștia să păstreze apele curate nu știu, că la noi, ”apele române” sunt pline de scursuri.
  9. Pentru cei care merg prima oară prin Bulgaria și Grecia, așa cum am mai spus, să nu se aștepte la drumuri europene, au porțiuni care rivalizează cu drumurile noastre sau sunt chiar sub ele. Nu contați pe pietre kilometrice. La bulgari există totuși indicatoare pe drum, destul de dese si cu litere latine, dar la greci mai rar și cele mai multe doar în litere grecești, că trebuie să oprești mașina sa te dumirești ce vrea să fie. În plus, tot la greci, lipsesc indicatoarele către localități exact acolo unde trebuie să o iei stânga sau dreapta. Dacă ai GPS, nu seta drumul cel mai scurt, nu e și cel mai rapid. Actualizați-vă softul cu traseul, ca să nu vă treziți că mergeți ”pe câmp”.
Cam astea ar fi ultimele lessons -learned din acest sejur la greci.Voi completa cu fotografii ale unor locații, hoteluri din Thassos, orașul capitală, care mi s-au părut mai potrivite pentru cazare. Am fotografiat și voi posta și un meniu în românește ca să vadă lumea și prețurile practicate dar și varietatea meniului la o terasă din Thassos, unde oprește feribotul. Vizionare plăcută!
Hoteluri
P8205207 P8205208 P8205209 P8205210P8205211 P8205213 P8205215 P8205216
Și, după mine, cel mai distins hotel, nu știu cum e interiorul dar e singurul care oferă spațiu generos de parcare, mai multe piscine, pentru aproape toate locațiile au probleme cu parcările.
AETHRIA
P8205217 P8205218 P8205220 P8205222 P8205223Și altele
P8205224 P8205225 P8205226 P8205227 P8205228
Terase în Thassos
P8205231 P8205233
Meniuri și prețuri
P8215253 P8215255 P8215254 P8215252 P8215251 P8215249 P8215248 P8215247 P8215246 P8215245 P8215244 P8215243
snitzelAsta a fost!
Concediu în Thassos- Finalul

marți, 29 august 2017

Concediu in Thassos – Plajele de aur


P8185155
Așa cum am promis, am purces și pe partea cealaltă a lunii, plajele ESTICE, pentru că inițial fusesem pe Vest. Dintr-o greșeală de eroare am încurcat semnele de circulație. Deci am vizitat și partea de Est a insulei, cea cu renumitele Plaje de Aur, cu localitatea care dă numele insulei,Thassos, Plaja de marmură,Plajele Potamis și Astrid.
Deși și aici coasta prezintă zone mai puțin accesibile,nota dominantă o reprezintă plajele cu nisip,  mai amenajate, mai dotate, mai îngrijite, cu hoteluri mai multe și mai arătoase, cu restaurante și magazine mai dese, dar cu prețuri cam la fel. Dar fiind mai aglomerate și mai …”ocțidentale” plajele de aici, în special cea de marmură, prezintă și muzica și ”dotarea”specifice plajelor Mamaiești. Și dacă am început cu Marmura, hai să spun ceva despre ea.
Plaja de marmură
P8185113
Cred că este punctul  turistic cel mai căutat sau la paritate cu marele ”lac” Giola dar cu un drum aproape la fel de prost pe o distanță de ceva km și mă întreb dacă nu cumva aici e o politică pe care eu nu o înțeleg. Degeaba s-au supărat pe mine unii foști concediați prin Thassos că nu știu să apreciez sălbăticia locurilor, frumusețea naturii este una, iar amenajarea căilor de acces către ele este alta. Drumurile pot fi amenajate, asfaltate  și dacă cineva vrea să își rupă picioarele sau telescoapele, i se poate lăsa și varianta off – road, pe care să ajungă și în patru labe dacă dorește. La Plaja de Marmură acest lucru este cu atât mai posibil, cu cât există două căi de acces, pe la Nord și pe la Sud, deci una poate fi asfaltată, iar  cealaltă lăsată așa, ne-epilată cum le place unora îndrăgostiți de pădurile virgine. În fine, obiectivul, plaja în sine are frumusețea sa incontestabilă, este cam cât curtea mea de la Mihăița, poate chiar mai mică, deci cam la 1500 mp, dar hai să zic 2000 să nu mă certe cei cu metrul în buzunar, iar  atracția o constituie faptul că se află în apropierea unei cariere de marmură. Datorită exploatării tot praful de marmură s-a depus într-un mini-golfuleț de dimensiunile expuse mai sus, iar plaja propriu-zisă este formată de pietricelele de marmură bineînțeles albă, ceea ce îi dă un farmec aparte.
P8185118
Da, dacă tot vii în Thassos merită să vii să o vezi, pentru că nu vezi așa ceva în fiecare zi, vii vezi, faci poze să vadă și dușmanii unde ai fost tu, eventual faci o zi plajă acolo, și pleci. Nu e locul în care să stai o săptămână, pentru că e foarte aglomerat, (ce să facem, lumea e plină de snobi)nu prea e loc de parcare, mașina se face albă toată, există un fel de duș dar apa picură, există un bar și chiar un grătar în aer liber așa că dacă vrei să servești un cârnat la grătar sau o fleică, ceea ce vei vedea pe ele nu va fi sare, ci praf de marmură pentru că grătarul este exact lângă drum, în spatele unor scânduri și cârpe, exact cât să nu vezi în ce condiții se pregătește ospățul.
Dacă stai acolo o săptămână, să ai neapărat aranjat și un sejur la o stațiune de profil pentru curățarea plămânilor, rinichilor, stomacului, ochilor, urechilor nasului și a mașinii. Dar cel mai mult te omoară acolo muzica. Să nu mergeți, nici chiar pentru 5 minute, fără dopuri în urechi. Sunt bune și contra prafului.  De aia spuneam că locul trebuie vizitat pe principiul veni- vidi – fugi.
Plajele de aur
P8185156
Cred că cea mai frumoasă, căutată, profitabilă și amenajată zonă din toată insula este cea numită Plajele de Aur, care cuprinde mai multe locații care poartă numele unor .. restaurante, sau zone,  întinse pe un total de aproximativ 6 km de nisip fin și numai bun de tăvălit prin el. Toată această zonă este împănată cu locații, case, studiouri, restaurante, buticuri care îți fac șederea dar și buzunarul mai ușoare.
P8185142
Dar trebuie să admitem că nu vii în fiecare an în concediu în Thassos. Și, recunosc, ești tratat mai bine decât pe plajele din România,dar, mai ales, nu riști să mănânci pește cu viermi, carne stricată sau să bei  bere adăpată.
Somn nineacă
P8195164
Un lucru comun tuturor zonelor și plajelor aici în Thassos este că nu e nevoie să te scoli la 6 ca să prinzi un loc pe plajă, localnicii, lumea ”cealaltă” apare pe plajă după ora 10. Doar românii care au rămas cu spaima plajelor din Mamaia, Costinești, Neptun etc etc, unde dacă nu ai fost la 8 pe plajă adio loc de cearceaf, adio scaun de închiriat, pleacă la plajă până în ora 9.30, dar cu riscul de a sări peste breakfastul copios care merită totuși servit. Am auzit că unii pleacă de dimineață, ca să prindă ultravioletele, iar apoi trimit pe cineva la 8.30-9 să ia niște sandwichuri de la hotel și așa împacă și varza și caprele, dar eu nu cred. Oricum, plajele sunt mai aglomerate după amiaza  decât dimineața. Probabil briza mării combinată cu aerul de munte fac pornirea mai grea dimineața. Eu cel puțin m-am săturat de somn.
Cohorta
Au apărut  țânțarii. Discret și discreți, fără scandal, fără bâzâituri de avertizare enervante dar necesare, la Hotel Kazavitis și-au făcut apariția țânțarii, poate pentru a justifica prezența plaselor de țânțari de la balcoane.După 3 zile în care ne întrebam ce rost au ușile cu plasă de țânțari aceștia și-au făcut apariția tiptil, dar eficace. Sunt niște ăia mici, amărâți, slabi ca vai de ei, fără sânge în instalație, dacă îi omori rămâi doar cu praf pe mână, parcă îți și pare rău că i-ai omorât înainte să apuce și ei măcar o masă. Iar dacă îi lași, având ceva omenie în tine, habar nu ai când te compostează, au ăștia o mână, sau o trompă ușoară, subțire că nici nu simți când te-a pișcat și din cauza asta niciodată nu îi prinzi pe tine, începe să se doară după ce au plecat și rămâi cu ”buza” umflată fără să știi de unde. Dacă nu îi vedeam habar nu aveam că există, pentru că nu îi auzi, nu îi simți când ți-o pun, chiar ne întrebam de unde au apărut și când dulurile pe noi. Lucru grecesc, la ăștia și țânțarii au nas subțire. Zău dacă nu ar fi buni la noi la centrele de recoltare sânge, sau laboratoarele de analize, nici nu simți când îți bagă acul, te doare după ce și-au făcut treaba, dar e deja  prea târziu, nu mai ai cui reclama.
P8205196
Dacă tot vorbim de cohorte să revin asupra primelor prietene, viespile. Am spus deja că ne acompaniază la micul dejun. Am avut ocazia după mai multe zile să constat că –spre surprinderea mea- nu sunt interesate nici de sucul din roșii, nici de brânză, nici chiar de miere, bătălia mare se dă pe salam, mezeluri. Nu am văzut așa ceva până acuma. Viespile astea chiar mănâncă salam. Le-am pus o bucată de salam pe masă și până am terminat eu masa, au terminat și ele salamul.
P8205202
Mușcau efectiv din salam și plecau cu bucăți din el. Florineeeeeeeeeeeeeee, să nu vii în concert în Thassos, oricât ți-ar oferi rumunii, că nu mai ajungi întreg acasă taică!
Mâncarea
P8185145
Așa cum am mai spus mâncarea e bună aici, multe specialități din pește, bine gătite și foarte repede servite. Aici grecii excelează, se mișcă foarte repede, nu te lasă să ți se lungească gâtul de foame, iar unele restaurant au meniul și în limba română.
P8195179
Măcar pentru asta, grija și atenția față de clientelă, merită să mergi la ei. Prețurile nu sunt așa de mari, cu 15 euro mâncarea și băutura, pleci sătul.
P8195180
La finele mesei, toate restaurantele la care am fost,  au servit din partea casei fie lubeniță și pepene, fie prăjituri, fie înghețată.
P8195181
Dar ce e important este că servirea este rapidă iar mâncarea foarte bună. Și încă o notă pentru pâine, e foarte bună. Nota 10 la mâncare.
Dar, cel puțin la hotelul la care stau deși au mese afară, unde servim micul dejun, nu ne lasă să servim nici mâncare nici băutură din afară sau de acasă. De ce ? Pentru că o bere de exemplu la magazin, cea mai ieftină este un euro și ceva, iar la barul de la piscină  3 euro. Eu înțeleg că vor să vândă dar nici chiar așa. Aici hotelul mai are o bilă neagră. Nu știu care este politica la alte locații, probabil la cele mari, de 4 stele nu contează de unde bei, pentru că oricum totul este inclus în preț, adică câștigă suficient ca să se calicească cu astfel de tertipuri de doi bani.
P8195189
O altă bilă neagră la Kazavitis este că nu aveau un program tv în limba română deși majoritatea turiștilor sunt români. Au program în poloneză, germană, turcă, franceză, dar nu în română. Le-am spus patronilor și au spus că ei știau că au. Păi dacă știau că au, de ce nu știu că nu mai au ? Pentru că nu îi interesează. Mi-au promis că vor reintroduce și după 3 zile de amânări au băgat .. România Internațional un program la care văd numai concerte, piese de balet, muzică populară și folclor românesc, ca și când nu aș ști ce cultură au românii. Probabil au luat acest program pentru că e sponsorizat de ICR și nu au trebuit să plătească satelitul. Spune și asta ceva.
Concluzii
Una peste alta, în ciuda unor neajunsuri, pentru omul mediu, ca mine, recomand insula Thassos pentru că ai posibilitatea să găsești și liniște și natură neprelucrată, răcoare seara   pe coasta vestică și nisip și plaje a la Mamaia (dar fără muzica și urletele de la noi) pe partea de Est. Punctele de atracție merită vizitate, chiar dacă unele nu rup inima târgului, iar altele nu merită efortul, dar,  așa ca informație, dacă tot stai o săptămână, merge. Eu aș opta pentru o cazare pe zona de vest și eventual plajă în Plajele de Aur unde ai unde și ce mânca la prânz, sunt multe restaurante, ai ce alege. Seara te poți plimba și colo și colo, depinde ce își dorește fiecare, important e că ai de unde alege, insula este mică, îi faci turul cu mașina în cam 145 minute fără să te grăbești, poți deci să mănânci sau să faci plajă oriunde. Atenție, benzina la greci este (cea de 100) peste 2 euro litrul, e convenabil să faci plinul la bulgari când ajungi la graniță. Taxa de drum în Bulgaria a fost 15 euro o săptămână și 30 o lună. Sunt băieți deștepți și bulgarii, știu ei ca nimeni nu stă cu bilet sub o săptămână și orice ai face, tot 30 de euro vei plăti. Taxa de feribot la Keramotis  a fost 15 euro mașina și 7,5 de persoană.
Sfaturi pentru bărbați:
Nu vă luați mai mult de două tricouri, doua perechi de bermude și o pereche de sandale, că oricum veți găsi sigur pe aici ceva demn de cumpărat  și pe lângă faptul că nu aveți nevoie de mai multe, le mai și cărați de pomană. Lăsați hainele și bagajele în grija doamnelor.
Băutorii de vin să își ia de acasă, pentru că aici e foarte scump. Nu pot să spun nimic privind calitatea, eu nu am băut și nici chiar așa de curios nu sunt, având în vedere non-alcoolismul meu forțat.
Cine vrea să vadă top-less, să aranjeze să stea pe lângă ușă când îi  face soția baie, că altfel nu are nici o șansă.
TOTAL GENERAL
Pe o scară 1:10:
– cazare (unde am fost eu)-7, dar nota medie ar fi 8.
– mâncare – 10
– zonă turistică- 8
– servicii-9
– mare -10
– plaje între  7 și 10
Păcat că statul nu investește  în această insulă, fiind considerată una de consum mediu, dar sunt convins cu încasări mari. Nu se compară cu Santorini, dar cred că are potențial mult mai mare, tocmai pentru că este mai accesibilă. Însă nimeni nu vrea să investească și ăsta e încă unul din motivele pentru care spuneam că grecii sunt zgârciți dar și puturoși. Vor câștig maxim cu investiție minimă.
Concediu in Thassos – Plajele de aur

miercuri, 23 august 2017

Concediu în Thassos

P8165127
Plecarea
Luni noaptea, 14 August am plecat în concediu în Grecia. Am ales insula Thassos pentru că era mai aproape, foarte uzitată de turiști români și nu prea scumpă, cu prețuri acceptabile. Am optat pentru Calafat pentru ieșirea din țară, am ieșit la 12 noaptea și a fost o alegere bună nu am stat nici o secundă la trecerea podului sau în vamă. Drumul noaptea prin Bulgaria a fost fără incidente, liber, fără întâlniri cu renumiții polițiști cu capul mare. Traseul  în Bulgaria pe ruta Calafat-Vratsa-Sofia- Kulata a fost satisfăcător, nici drumuri occidentale, dar nici gropi. Mi se spusese că au șosele mai bune ca în România, și sunt, dar nu se compară de exemplu cu Albania. Oricum, cu sau fără GPS, nu ai cum să te rătăcești, au drumurile marcate, spre deosebire de cele din Grecia care au fost o dezamăgire, lipsite de marcaje și cu multe zone care nu apăreau pe GPS. În plus nici calitatea drumurilor în Grecia pe traseul Kulata-Serres-Krinida-Kavala –Keramoti(am ales  Keramoti și nu Kavala pentru traversare în Thassos pentru că distanța de parcurs cu bacul este mai mica și este feribot din oră în oră) nu este cum mă așteptam, aș putea spune chiar mai proastă decât în Bulgaria.
Skala Prinou, hotel Kazavitis
La 12 ziua, pe data de 15 August am plecat din Keramoti către Thassos. Feribotul a fost însoțit tot drumul de pescăruși și albatroși cărora pasagerii le aruncă biscuiți, pufuleți, și tot ce au la îndemână. Nu rămâne nimic neprins. Pentru cei ce vor să își facă concediu în Thassos, recomand Keramoti, ca punct de transbordare, pentru că distanța este mai mică, deci frecvența feribotului mai mare, și dacă vii și cu 5 minute înainte de plecare găsești loc pentru mașină pe feribot.
P8185101
Odată ajunși pe insulă am luat drumul de coastă către zona unde eram cazați înspre Scala Prinou și am ajuns relativ reped la Hotel Kazavitis  unde am găsit o recepție fără recepționeră, dar era lăsat un bilet că poate fi găsită la un nr de telefon lăsat acolo. În fine, nici televizorul nu era LCD cum văzusem în prezentare, nici frigiderul din cameră nu era frigider era un mini mini bar care doar ține rece, dar nu era băgat în priză, iar baia era ceva de strictă necesitate în care riscai să te accidentezi dacă te mișcai mai larg și mai neatent, cu un lighean de plastic în dotare dar nu știu dacă era pe post de bideu sau pentru spălarea picioarelor ca pe vremea lui Ulysses.
P8155106
La tv nu poți vedea decât câteva programe locale, două turcești, Eurosport și Euronews, deci dezintoxicare  propagandistică totală. Hotelul are piscină, camerele sunt dotate cu strictul necesar dar de calitate modestă tot,  nimic în plus, spațiul este zgârcit, nimic care să te impresioneze. În fața hotelului mese pentru servirea micului dejun (inclus în prețul biletului) ceva pisici dar nu agresive sau sâcâitoare.
P8165130

Ce m-a surprins însă au fost viespile care te invadau imediat ce te așezai la masă. Nu știu ce rasă or fi, dar nici ele nu erau agresive, nu înțepau, doar se așează pe mâncare, orice ar fi și papă și ele, nu trebuie să le gonești doar să fii atent să nu se așeze pe îmbucătură exact când o duci către gură. Probabil că grecii, zgârciți cum sunt nu le lasă nimic de mâncare iar ele săracele vin la turiști. Apropo de turiști, în Thassos, fără exagerare, cel puțin 70% din turiști sunt români. Nu mai poți trage o înjurătură că se întorc capetele către tine curioase iar când vrei să parchezi mașina undeva nu ai loc de mașinile de Vâlcea, București, Iași, Sibiu, etc etc. De fapt aproape la toate magazinele, buticurile, hotelurile și restaurantele din insulă vei găsi cel puțin un vânzător sau chelner care te va întâmpina cu Bună Ziua.
Plaja vestică
P8165143
Deși știam că plajele nu sunt strălucite, ceea ce am văzut m-a dezamăgit. Nu pentru că nu se ridicau la pretențiile mele ci pentru că posesorii, cei care le închiriaseră sau autoritățile,  nu făcuseră aproape nimic pentru a le amenaja.
P8155110
E adevărat, zona e stâncoasă, muntele coboară în mare, e piatră peste tot, terenul acoperit cu leandri, măslini, jepi, arbuști, neprimitor dar nici nu se văd eforturi că s-ar lucra la amenajare. Sunt și zone de plajă amenajată  dar pe întinderi mici, lățimea plajei este de cam 20 m dar sunt și excepții, nisipul este de calitate proastă, dar sunt și locuri cu nisip bun, e adevărat puține pe coasta estică, însă pline și acolo plătești umbrela.

Normal că sunt   hoteluri, case de vacanță, cu restaurante, buticuri, dar amenajate fără cap,  fără gust, după cum a tăiat capul pe fiecare, cu minim de efort și investiție.
P8165149 b
Astfel, pentru cineva care ar vrea să investească există loc cât cuprinde. Nu știu care este statutul insulei, sau legislația în domeniu, dar este clar că nu se face decât la câștig din prețuri, nu din atractivitate sau ofertă. În afară de ceea ce a dat natura, omul a făcut minime și sărace intervenții. Se vede clar că grecilor le e lene să depună prea mult efort, ei se mulțumesc cu ce le-a dat Dumnezeu sau Comunitatea Europeană, dar ridică prețurile ca și când te-ai afla pe Coasta de Azur. Aproape toate produsele sunt cel puțin de trei ori mai mari decât în alte zone cu același statut. Am fost în Albania anul trecut. Deși la albanezi viața a început după 97, la ei se vede mișcare, interes, efort deși  terenul este cam același ca pe insula Thassos. Dacă ar fi să recomand Thassos sau Albania aș recomanda Albania ca loc de plajă, fără rezerve.
Ofertele
P8165160
Pe insulă sunt câteva puncte de ”atracție”. Printre ele se numără Iris Gold unde se vinde aur și se spune că ar fi convenabil, dar am întrebat și prețurile nu diferă de ale noastre, nici lucrul în sine nu e extraordinar, dar ei se laudă ca și cum ar fi cine știe ce realizare. Deși vând în principal aur de 14 karate, ei spun că ar fi mai bun calitativ decât în altă parte, dar poți să te încrezi în greci? Nici când îți vând aur.
P8165161
Mai este vizitată și o groapă căreia ei îi spun lacul Giola , undeva în sudul insulei, care este de fapt  un mic, foarte mic, de aproximativ 400mp  golf închis de pietre, dar drumul până acolo este nu doar neamenajat ci periculos, nu recomand mersul cu mașinile  cu garda la sol joase, dar nici pe jos.
P8175173
De ce merge lumea acolo, nu știu, chiar nu ai ce vedea, poate doar turistele,   dar asta e, dacă unul a luat țeapă, trimite și pe alții și uite așa crește faima.
P8175181
Nu recomand traseul,  efectiv nu merită efortul.
P8175171
Ca locuri recomandate de pliante pentru vizitat, mai sunt ceva mănăstiri, dar să nu vă așteptați să vedeți ceva ca în Moldova sau Poienile Izei, nici puncte de atracție  ca Arsenie Boca sau  Părintele Pomohaci. La ei doar reclama e mare, în rest, investiția e minimă calitatea îndoielnică, iar prețul ajunge până în Olimp.
Printre simbolurile insulei alături de bufnițe și ochiul lui Shiva (care nu are nici o legătură cu Grecia dar se găsește prin toate stațiunile maritime sau punctele turistice din Asia, ca bijuterie), aici găsim și broasca țestoasă. Am fost tentat să o consider tot un simbol împrumutat dar am avut surpriza să constat că acestea, broaștele țestoase chiar se găsesc în insulă chiar în zona mea de campare, sub un podișor undeva lângă port și așteaptă să le dai de mâncare, ca și pescărușii care însoțesc feribotul.
P8155115
În rest, măcar aici unde stau este liniște și chiar dacă sunt temperaturi până la 40 de grade, bate vântul, bate briza, seara se poate sta afară fără probleme, în hotel nu e nevoie de aer condiționat, lași ușa la balcon deschisă și e suficient, de răcoare  există aparat, dar se plătește peste prețul biletului, 5 euro/zi dacă simți nevoia.

Apropo de prețuri, aici nu găsești aproape nimic sub 2 euro, o cutie de bere pleacă de la 2,5 euro, nu au bere la pet  de 2 l ca la noi, vinul e foarte scump, peste 15 euro litrul, uleiul de măsline, peste 5 euro, apa minerală  este cam un euro jumătatea, o umbrelă închiriată la o plajă cu nisip ”de fițe” este 5 euro pe zi, un fish-grill cu stavrizi, ceva creveți, un pește la 500g și hamsii  face 26 euro, deci oamenii scot ceva de la noi.
P8175198
Masa de dimineață, inclusă în prețul biletului este ok, se servește orice dorești, brânză, roșii, castraveți, salam, cașcaval, ouă, cereale, suc, cafea, ceai, miere, unt, pe principiul bufetului suedez, nu se uită nimeni în tava ta.
P8165126
În unele locații, cum ar fi Potos, se pot organiza partide de pescuit pe mare, dar nu știu ce se poate prinde și nu vreau să știu cât costă.  Oricum peștele se întâlnește în toate restaurantele sau grădinile de vară, ca și calamarii, creveții și alte specialități. Ulei de măsline la discreție, dar nu mai ieftin decât la noi, pentru că la ei nu contează oferta, ci cererea. Snobii se înghesuie să cumpere pentru că e ”de la sursă” dar nimeni nu le garantează  că este mai bun calitativ decât ce se găsește la noi prin supermarketuri, important e că e de ”de la mama lui”, iar  dacă snobii cer, grecii ridică prețul, că nu or fi proști să nu profite, deși ei se spală și pe picioare cu ulei de măsline.
Cam atât până acuma, de mâine iau și costa de Est la colindat.


Concediu în Thassos